ICCJ. Decizia nr. 1188/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1188/2009
Dosar nr. 5049/40/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 187 din 20 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a dispus condamnarea inculpatului P.M. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., inculpatul fiind obligat şi la plata unor daune materiale şi morale în cuantum total de 18.000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpatul P.M. împreună cu familia sa locuieşte în satul Călugărenii Vechi, com. Ungureni, jud. Botoşani şi gospodăreşte împreună cu tatăl său P.T., ocupându-se împreună cu agricultura şi creşterea animalelor.
Inculpatul este consătean cu victima L.I., iar la începutul lunii iunie 2007 cei doi au avut un conflict verbal, dar inculpatul a evitat cearta părăsind locul în care se aflau.
Ulterior, în ziua de 6 iulie 2007 inculpatul împreună cu un alt consătean P.F. s-au deplasat la o cabană situată în câmp, pe raza satului Călugăreni, unde avea o suprafaţă de teren şi mai multe vite la păşunat şi unde au rămas cei doi peste noapte.
Dimineaţa inculpatul s-a reîntors acasă, la cabană rămânând martorul P.F. care la un moment dat a văzut pe L.I. încărcând de pe terenul inculpatului în căruţa sa o cantitate de borceag care era cosit şi adunat.
Revenind în sat martorul i-a spus inculpatului că victima L.I. a luat o cantitate de borceag de pe terenul său.
Între timp victima aflată în stare de ebrietate a ajuns şi el în sat, s-a deplasat la locuinţa inculpatului, s-a apropiat de gard având în mână o furcă şi a adresat cuvinte jignitoare tatălui inculpatului, după care s-a dus la barul aflat în apropiere, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.
În aceeaşi zi, la prânz victima i-a ieşit în cale inculpatului care se întorcea acasă, a început să-l înjure şi pe acesta şi să-l ameninţe, însă inculpatul nu a răspuns la provocări, a ignorat victima şi a intrat în casă.
În jurul orei 16.00 tatăl inculpatului P.T. a plecat la câmp iar inculpatul văzând victima a întrebat-o în legătură cu cantitatea de borceag sustrasă, victima recunoscându-şi fapta.
După discuţie victima a reintrat în bar iar inculpatul intenţionând să plece la câmp a luat o furcă cu două coarne pe care urma să o pună în căruţă.
Victima a revenit la gardul inculpatului a început să-l jignească din nou pe inculpat, l-a ameninţat inclusiv cu moartea şi la un moment dat a ridicat o bâtă pe care o avea în mână cu intenţia de a-l lovi pe inculpat, însă acesta din urmă, cu o mişcare rapidă i-a aplicat victimei o singură lovitură cu partea metalică a furcii, peste gard, în zona capului şi fără a se apropia.
Victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de suprafaţa de beton de lângă gard, a horcăit de câteva ori şi a rămas nemişcată.
Observând cele întâmplate inculpatul a ieşit în drum şi a încercat să resusciteze victima şi cu ajutorul martorului D.G., dar fără rezultat, personalul medical de pe ambulanţa sosită la locul incidentului constatând decesul.
Raportul de necropsie întocmit de Serviciul de Medicină Legală Botoşani a concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutiv unui traumatism cranio-facial, cu hemoragie subarahnoidiană, edem cerebral şi fractura bazei craniului şi asfixiei mecanice prin aspirare de sânge în căile respiratorii inferioare.
Referitor la leziunile faciale s-a constatat că acestea s-au putut produce prin lovire cu mijloc/obiect contondent, posibil urmate de cădere cu impact occipital şi aspirare de sânge în căile respiratorii inferioare, între leziunile constatate la necropsie şi decesul victimei existând raport de cauzalitate.
S-a mai consemnat că în momentul decesului sângele victimei conţinea 2,40 gr o/oo alcool etilic, iar alcoolemia era de 2,50 gr o/oo.
Prima instanţă, faţă de toate împrejurările comiterii faptei a apreciat că în cauză nu se poate reţine o intenţie indirectă a inculpatului de a ucide victima, cu atât mai mult cu cât între cei doi la momentul aplicării loviturii exista un gard despărţitor, iar intensitatea unei asemenea lovituri este diferită de aceea a uneia aplicată în mod direct.
Instanţa a constatat că inculpatul a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări determinată de atitudinea victimei astfel că a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Ca urmare a aplicat inculpatului o pedeapsă situată sub minimul prevăzut de lege şi apreciind îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C. pen.
Referitor la latura civilă a cauzei instanţa de fond a reţinut că părţile civile T.M. şi L.I.M. s-au constituit părţi civile cu suma de 260.000 lei reprezentând 60.000 lei daune material şi 200.000 lei daune morale şi având în vedere probele administrate în cauză sub acest aspect a constatat admisibilă în parte cererea de acordare a despăgubirilor materiale şi a daunelor morale obligându-l pe inculpat la plata unei sume de 8000 lei daune materiale şi 10.000 lei daune morale către părţile civile, avându-se în vedere şi aplicarea în favoarea inculpatului a disp. art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel părţile civile şi inculpatul care au criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Părţile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen. deoarece din probele administrate a rezultat fără echivoc intenţia inculpatului de a ucide, precum şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului şi executarea acesteia în regim de detenţie.
Cât priveşte latura civilă a cauzei au solicitat acordarea daunelor materiale şi morale în cuantumul precizat în cererea de constituire ca părţi civile.
În motivarea apelului său inculpatul a susţinut că nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, ci de a se apăra, fapta fiind săvârşită la graniţa dintre starea de provocare şi cea de legitimă apărare şi a solicitat reducerea pedepsei până la o treime din minimul special cu menţinerea aplicării dispoziţiilor art. 81 C. pen., iar referitor la latura civilă a cauzei a solicitat înlăturarea obligării sale la daune materiale întrucât nu au fost dovedite, dar şi reducerea daunelor morale greşit apreciate, în opinia sa.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia penală nr. 71 din 24 noiembrie 2008 a admis apelurile declarate de părţile civile, a casat în parte sentinţa apelată şi rejudecând a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 81, art. 82, art. 83 şi a art. 71 alin. (5) C. pen.; l-a condamnat pe inculpatul P.M. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare, obligându-l la plata către părţile civile a sumei de 15.000 lei daune morale (prin majorare de la 10.000 lei cât fusese obligat de prima instanţă) şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate care nu sunt contrare deciziei pronunţate în apel.
Prin aceeaşi decizie instanţa a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, obligându-l şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. cum corect a stabilit şi prima instanţă.
A apreciat instanţa de apel că modalitatea în care inculpatul a acţionat dar şi conduita acestuia ulterioară agresiunii au condus la concluzia că acesta nu a avut reprezentarea suprimării vieţii victimei, nu a urmărit şi nu a acceptat acest rezultat.
A mai reţinut instanţa în considerentele deciziei că susţinerea inculpatului în sensul că a acţionat cu intenţia de a se apăra de atacul injust şi imediat al victimei declanşat asupra sa, lipsit fiind de posibilitatea de a-şi determina liber voinţa, nu poate fi primită, fiind nefondată, în condiţiile în care acţiunea victimei de a încerca să-i aplice o lovitură peste un gard care-i despărţea pe cei doi nu constituie un atac în sensul art. 44 alin. (2) sau (3) C. pen.
S-a apreciat însă că gestul victimei a fost de natură să producă inculpatului o stare de tulburare sub imperiul căreia a acţionat.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului s-a constatat că a fost greşit individualizată, nefiind în măsură să-şi atingă scopul preventiv şi educativ, considerându-se justificată o majorare a cuantumului şi executarea în regim de detenţie, ca urmare a înlăturării aplicării disp. art. 81 şi urm. C. pen.
În ce priveşte daunele materiale acordate părţilor civile instanţa de apel a reţinut că în mod corect prima instanţă, pe baza probelor administrate în cauză a stabilit că o sumă de 16.000 lei, acoperă cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei precum şi praznicele ulterioare, dar avându-se în vedere reţinerea în favoarea inculpatului a scuzei provocării, în mod justificat s-a dispus obligarea inculpatului la plata a 8.000 lei către părţile civile, reprezentând jumătate din suma stabilită.
Referitor la daunele morale solicitate de părţile civile , instanţa de apel apreciind că părţilor civile li s-a cauzat incontestabil un prejudiciu moral în urma decesului victimei a considerat că o sumă de 30.000 lei alături de condamnarea inculpatului sunt în măsură să creeze părţilor civile o alinare a suferinţelor, iar ca urmare a aplicării disp. art. 73 lit. b) C. pen. l-a obligat pe inculpat la plata către părţile civile a jumătate din această sumă, respectiv 15.000 lei cu titlu de daune morale.
Decizia instanţei de apel a fost recurată de părţile civile L.I.M. şi T.M. Ionela dar şi de inculpatul P.M. care au criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, în esenţă, criticile invocate în apel.
În motivele lor de recurs, părţile civile au invocat greşita încadrare juridică dată faptei comisă de inculpat, despre care susţine că a avut intenţia de a ucide victima astfel că se impune, în opinia lor, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor calificat prev. de art. 175 lit. i) C. pen.
În subsidiar au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat redozarea pedepsei aplicată inculpatului de către instanţa de apel, respectiv majorarea cuantumului acesteia.
În recursul său inculpatul a criticat ambele hotărâri pronunţate pentru greşita sa condamnare invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi a susţinut, în esenţă, că a acţionat în stare de legitimă apărare, lovind victima poziţionată dincolo de gardul despărţitor şi în atitudine de atac iminent, doar pentru a evita consecinţa letală (pentru sine) a unei agresiuni din partea victimei.
Inculpatul a mai invocat şi cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. şi a susţinut că în ce priveşte latura civilă a cauzei nu rezultă din hotărârea recurată care sunt sumele pe care inculpatul a fost obligat să le achite părţilor civile, respectiv există din punctul său de vedere, neconcordanţe între considerentele deciziei şi dispozitiv sub acest aspect.
Pentru motivele expuse pe larg în memoriul depus la dosar şi susţinut oral de apărătorul ales al recurentului inculpat s-a solicitat în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., iar în subsidiar casarea hotărârilor şi trimiterea spre rejudecare pentru refacerea întregului probatoriu care în opinia inculpatului este contradictoriu şi nu poate lămuri împrejurările în care s-a comis fapta.
Recursurile declarate în cauză nu sunt fondate.
Referitor la recursul declarat de părţile civile Înalta Curte examinând actele şi lucrările de la dosar constată că cererea acestora de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat nu poate fi primită.
În condiţiile în care din coroborarea probelor administrate în cauză a rezultat fără dubiu că la data de 7 iulie 2007 inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu furca în zona cranio-facială, urmată de cădere, cu impact cranian pe o suprafaţă dură şi aspirat hematic în căile respiratorii inferioare, ce au condus la decesul imediat al victimei, iar din analiza circumstanţelor reale ale comiterii faptei a rezultat că inculpatul a urmărit doar să aplice victimei o corecţie pentru comportamentul manifestat de aceasta faţă de tatăl inculpatului, iar mai apoi faţă de el, concluzia instanţelor în sensul că inculpatul nu a urmărit şi nici acceptat suprimarea vieţii victimei este corectă.
Deşi este adevărat că inculpatul a aplicat victimei o lovitură în zona capului, zonă vitală a corpului, cu un corp contondent, apt să producă moartea, relevant este faptul că singura lovitură i-a fost aplicată victimei în condiţiile în care între aceasta şi inculpat există un gard despărţitor astfel că doar zona capului a putut fi vizată, iar intensitatea unei astfel de lovituri a fost mai redusă decât în cazul în care între cei doi nu ar fi existat gardul respectiv.
Modul în care inculpatul a reacţionat la agresiunile iniţial verbale ale victimei, iar mai apoi la ameninţările acestuia urmate de încercarea de lovire a inculpatului cu un băţ, dovedesc că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima.
Raportul de expertiză medico-legală evidenţiază natura şi cauza morţii victimei, precizându-se că leziunile s-au produs prin lovire cu corp dur urmată posibil de cădere cu impact occipital pe o suprafaţă dură şi aspirat hematic în căile respiratorii inferioare.
Întregul material probator administrat în cauză dovedeşte că inculpatul i-a aplicat victimei o singură lovitură, iar victima s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de suprafaţa dură.
Toate aceste dovezi coroborate demonstrează că inculpatul nu a avut intenţia să ucidă victima, ci numai de a-i produce o vătămate corporală pentru a o împiedica să-şi pună în practică ameninţările, iar decesul a fost un rezultat praeterintenţionat.
Elementul subiectiv, necesare pentru existenţa infracţiunii de omor nu rezultă din nici o împrejurare în care a fost comisă fapta şi nici din mobilul care l-a determinat pe inculpat să acţioneze.
Aşa fiind, încadrarea juridică reţinută de instanţe, respectiv loviri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. este corectă, astfel că recursul declarat de părţile civile apare ca neîntemeiat sub acest aspect.
Nici cea de-a doua critică invocată în recursul părţilor civile referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatul nu poate fi primită.
Cât timp în cauză s-a dovedit existenţa unei stări de tulburare a inculpatului, produsă de comportamentul victimei, sub impulsul căreia s-a comis fapta, iar instanţele au reţinut justificat în favoarea inculpatul scuza provocării prev. de art. 73 lit. b), dar şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., orientarea spre o pedeapsă situată sub limita minimă prev. de textul incriminator este corectă.
Pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen. astfel că o redozare nu se impune.
Pentru aceste considerente recursurile declarate de părţile civile sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată, că apărarea acestuia în sensul că ar fi comis fapta în stare de legitimă apărare nu este susţinută de probele dosarului.
Existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva inculpatului sau a altuia şi, care să pună în pericol grav persoana şi drepturile celui atacat, condiţie imperativă pentru incidenţa disp. art. 44 alin. (2) sau (3) C. pen. nu a fost dovedită în cauză.
Violenţele verbale ale victimei şi încercarea acestuia de a aplica o lovitură peste un gard despărţitor destul de înalt, aflat între el şi inculpat nu pot fi asimilate unui atac în sensul impus de legiuitor în art. 44 C. pen. şi nu justifică aplicarea acestui text.
Ca urmare cererea inculpatului recurent de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. este întemeiată, ca dealtfel nici cererea de a se trimite cauza spre rejudecare pentru refacerea probatoriului.
Cât timp în cauză au fost administrate toate probele utile şi pertinente atât în acuzarea cât şi în apărarea inculpatului, iar pe baza acestor probe instanţele şi-au putut forma convingerea asupra vinovăţiei inculpatului, argumentându-şi soluţiile pronunţate, o refacere a probatoriului nu se justifică.
Interpretarea probelor, lămurirea eventualelor contradicţii dintre acestea şi, coborârea lor în vederea stabilirii adevărului sunt atributul exclusiv al instanţei care în faza cercetării judecătoreşti acţionează potrivit art. 63 C. proc. pen.
În fine, nici cel din urmă motiv de casare invocat de inculpat, întemeiat pe disp. art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu este admisibil.
Susţinerea recurentului inculpat în sensul că ar exista neconcordanţă între considerentele şi dispozitivul deciziei pronunţată de instanţa de apel referitor la daunele acordate părţilor civile nu este reală.
Din considerentele deciziei rezultă cu claritate că instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă estimarea instanţei de fond cu privire la daunele materiale cuvenite părţilor civile respectiv suma de 16.000 lei care este în măsură să acopere cheltuielile de înmormântare a victimei dar şi praznicele ulterioare, stabilind în sarcina inculpatului obligaţia de a achita ½ din această sumă, şi anume 8000 lei faţă de împrejurarea că în favoarea acestuia s-a reţinut circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la daunele morale instanţa de apel a apreciat că o sumă de 30.000 lei este de natură a crea o reparare a prejudiciului moral suferit de părţile civile în urma decesului victimei, însă ca urmare a aplicării disp. art. 73 lit. b) a dispus obligarea inculpatului la plata a ½ din această sumă, respectiv 15.000 lei către părţile civile.
Examinând dispozitivul deciziei penale recurate se constată, că instanţa a dispus conform celor reţinute în considerentele hotărârii, respectiv obligarea inculpatului la 15.000 lei daune morale (majorând cuantumul acestora de la 10.000 lei cât stabilise prima instanţă) şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţată de prima instanţă care nu sunt contrare deciziei din apel, inclusiv cele referitoare la obligarea inculpatului la plata daunelor materiale, pe care le-a apreciat corect stabilite de prima instanţă.
Este evident aşadar, că între considerentele şi dispozitivul deciziei recurate nu există contrarietate, iar dispozitivul hotărârii este pe deplin lămuritor, astfel încât critica invocată de recurentul inculpat nu este întemeiată.
Pentru considerentele arătate recursurile declarate în cauză sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul P.M. şi părţile civile L.I.M. şi T.M.I. împotriva deciziei penale nr. 71 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat P.M. la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurentele părţi civile L.I.M. şi T.M.I. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1192/2009. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
