ICCJ. Decizia nr. 1152/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1152/2009
Dosar nr. 9620/1/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2008
Examinând contestaţiile în anulare de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 461/PI din 4 septembrie 2007 a Tribunalului Timiş s-a hotărât, între altele, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor N.F.A. (fiul lui A. şi V., născut la 24 aprilie 1982 în Satu Mare, studii 8 clase, şofer la SC S. SRL Satu Mare, fără antecedente penale, domiciliat în Homorodul de Jos, judeţul Satu Mare) şi L.V.S. (fiul natural al V., născut la 1 ianuarie 1977 în Satu Mare, studii 8 clase, şofer, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Odoreu, judeţul Satu Mare) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată şi de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Referitor la cei doi inculpaţi prima instanţă a reţinut că învinuirea adusă acestora prin rechizitoriu nu este dovedită cu probele administrate. De altfel, chiar în actul de sesizare s-a făcut menţiunea că partea vătămată Ş.G. s-a deplasat la Lisabona cu autoturismul condus de inculpata C.M., în maşină aflându-se şi inculpatul B.C.
S-a mai reţinut faptul că inculpatul N.F. l-a transportat pe inculpatul B.C. şi pe părţile vătămate C.I. şi B.M. pe ruta Timişoara – Satu Mare (Gara de Nord) de inculpatul L.V., iar acolo au fost preluaţi şi transportaţi cu un alt autoturism la vama Fetea cu destinaţia Ungaria, transportul fiind pur ocazional, nu demonstrează vinovăţia inculpaţilor.
De asemenea, instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă elemente de grup infracţional organizat, nefiind stabilite atribuţii certe de racolare, transport şi, respectiv, de exploatare a persoanelor care, prin intermediul inculpaţilor B. ajungeau în Spania cu diferite mijloace de transport, astfel încât se impune achitarea tuturor celor patru inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Prin Decizia penală nr. 35/A din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală s-a dispus, în majoritate, respingerea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi de inculpaţii B.C. şi C.(căsătorită B.)M.
Împotriva deciziei au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul B.C. şi C.(B.)M.
Prin Decizia nr. 3359 din 22 octombrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-au casat în parte Decizia atacată şi sentinţa nr. 461./PI din 24 septembrie 2007 a Tribunalului Timiş.
Rejudecând, instanţa de recurs a decis, între altele, condamnarea inculpaţilor N.F.A. şi L.V.S. la câte 2 ani închisoare fiecare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74-76 alin. (1) lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei.
Referitor la cei doi inculpaţi, instanţa a reţinut, în esenţă, că din declaraţiile acestora coroborate cu cele ale inculpaţilor C.(B.)M. şi B.C. şi cu înregistrările convorbirilor telefonice rezultă nu numai că cei patru inculpaţi se cunoşteau, ci şi că au acţionat împreună pentru transportarea unor tinere în Portugalia pentru a fi exploatate prin practicarea prostituţiei.
S-a mai reţinut că este fără îndoială dovedit că inculpaţii B. se ocupau de trafic de persoane în Portugalia şi că, la rândul lor, inculpaţii N. şi L. au convenit cu aceştia să-i sprijine în transportul de persoane în Portugalia, persoane despre care cunoşteau că acolo erau exploatate prin practicarea prostituţiei, astfel încât rezultă că inculpaţii au făcut parte efectiv din grupul infracţional organizat pentru săvârşirea unor infracţiuni grave enumerate la art. 2 lit. b) pct. 12 din Legea nr. 39/2003, respectiv au aderat la grupul organizat constituit din soţii B., numita L. din Portugalia şi soţul acesteia.
S-a reţinut că inculpaţii N.F. şi L.S. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere vârsta inculpaţilor şi lipsa antecedentelor penale şi s-a apreciat că se justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor.
Instanţa de recurs a reţinut că, justificat, s-a dispus achitarea acestora pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, deoarece din probe rezultă că nu a desfăşurat nici o activitate de racolare şi nu s-a dovedit că cei doi cunoşteau că persoana transportată a fost racolată prin înşelăciune.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs au formulat contestaţie în anulare condamnaţii L.V.S. şi N.F.A. susţinând că au fost plecaţi în străinătate cu contract legal de muncă şi nu au avut cunoştinţă de existenţa dosarului aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de faptul că în cauză se declarase recurs.
Contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a) şi b C. proc. pen.
Prin încheierea din 16 februarie 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis în principiu contestaţia în anulare constatând că cererea a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi că motivul pe care se întemeiază se încadrează în cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de suspendare a executării formulată de contestatori.
Cu ocazia dezbaterilor asupra contestaţiilor în anulare s-a precizat de către apărătorul contestatorilor că în momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de apel inculpaţii se aflau în ţară însă ulterior au plecat din România şi s-au angajat cu contracte de muncă, iar în recurs procedurile de citare s-au realizat numai prin afişare.
De asemenea, a precizat că invocă şi motivul de contestaţie prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât inculpaţii nu au fost ascultaţi de instanţa de recurs, deşi era obligatoriu, iar absenţa acestora în faţa instanţei de recurs este justificată de absenţa lor din ţară.
Examinând actele dosarului, Curtea constată că nici unul dintre motivele de contestaţie nu este fondat.
Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. există motive de contestaţie în anulare când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza în recurs nu a fost îndeplinită conform legii, iar conform art. 386 lit. b) C. proc. pen. există motiv de contestaţie în anulare când partea dovedeşte că la termenul când s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împrejurare.
Din analiza actelor dosarului rezultă că procedura de citare a contestatorilor pentru termenul din 7 octombrie 2008, când au avut loc dezbaterile în recurs a fost legal îndeplinită şi că aceştia nu au fost în imposibilitate să se prezinte şi să înştiinţeze instanţa.
Astfel, la fila 87 a dosarului de recurs se află dovada îndeplinirii procedurii de citare cu Lup Vasile Sebastian, care a semnat personal de primirea citaţiei, procedura fiind legal îndeplinită conform art. 177 raportat la art. 178 alin. (1) C. pen.
Acelaşi act dovedeşte că la data de 15 septembrie 2008, când i s-a înmânat citaţia, contestatorul se afla în România, astfel încât este infirmată susţinerea acestuia că nu a putut comunica instanţei că nu se poate prezenta la termenul din 7 octombrie 2008, întrucât este plecat din ţară.
De altfel, se constată că în cauză nu s-a făcut dovada că la data judecării recursului contestatorul era în străinătate, deoarece contractul de muncă, depus în copie xerox în limba portugheză şi în traducere în limba română, nu dovedeşte plecarea din ţară şi prezenţa inculpatului la locul de muncă.
Referitor la contestatorul N.F.A. se reţine că pentru termenul din 7 octombrie 2008 procedura de citare a fost îndeplinită prin afişarea citaţiei pe uşa principală a locuinţei, la adresa din satul Homorodu de Jos nr. 85, judeţul Satu Mare, întrucât nu a fost găsită nici o persoană căreia să i se înmâneze citaţia (f. 91 dosar recurs).
Cum din actele dosarului nu rezultă că N.F.A. nu mai locuia la adresa la care a fost citat şi nici că acesta ar fi comunicat o altă adresă la care să i se comunice actele de procedură, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită în conformitate cu art. 177 raportat la art. 179 alin. (4) C. proc. pen.
Se constată, de asemenea, că actele depuse de contestator (copia xerox a contractului de muncă şi traducerea acestuia) nu sunt în măsură să dovedească faptul că la data de 7 octombrie 2008 era plecat din România şi nici că a fost în imposibilitate să comunice instanţei că nu se poate prezenta la judecarea recursului.
Referitor la ultimul motiv de contestaţie invocat se reţin următoarele:
Conform art. 386 lit. e) C. proc. pen. există motiv de contestaţie în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (1) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Din dispoziţia legală menţionată rezultă expres că una dintre condiţiile esenţiale pentru a exista acest caz de contestaţie în anulare este ca inculpatul să fi fost prezent la judecarea recursului.
Or, în speţă această condiţie nu este îndeplinită întrucât nici unul dintre contestatori, intimaţi inculpaţi în recurs, nu a fost prezent la judecarea recursului.
Având în vedere considerentele expuse Curtea va respinge ca nefondate contestaţiile în anulare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile în anulare formulate de contestatorii condamnaţi L.V.S. şi N.F.A. împotriva Deciziei penale nr. 3359 din 22 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2115.6/30/2006.
Obligă contestatorii condamnaţi la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1115/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1155/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
