ICCJ. Decizia nr. 1173/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1173/2009

Dosar nr. 464/45/2008

Şedinţa publică din 31 martie 2009

Asupra recursului de faţă ;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin sentinţa penală nr. 116 din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petiţionara SC V.D. SA, prin reprezentantul său legal împotriva rezoluţiei procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi nr. 507 bis/II/2/2008 din 16 iunie 2008 şi, respectiv, rezoluţia din 24 aprilie 2008 dată în Dosarul nr. 99 bis/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pe care le-a menţinut.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin petiţia adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, petiţionara SC V.D. SA a formulat plângere penală împotriva numitului T.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen., constatând în aceea că, în calitate de preşedinte al Judecătoriei Huşi, a investit în mod nelegal, cu formulă executorie contractul de vânzare-cumpărare nr. 16 din 10 mai 2001.

Prin rezoluţia nr. 99 bis/P/2007 din 24 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 209 alin. (3) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată, prevăzută de art. 246 cu referire la art. 2481 C. pen.

Plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 507 bis/II/2/2008 din 16 iunie 2008 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs petenta.

Recursul este inadmisibil.

Analizând cererea depusă de petiţionară, aflată la fila 3 din prezenta cauză şi intitulată „declaraţie de recurs" formulată împotriva sentinţei penale nr. 116 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, instanţa constată că aceasta nu poartă semnătura şi nici ştampila petiţionarei.

Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (1) raportat la art. 366 alin. (1) teza II C. proc. pen., „cererea trebuie semnată de persoana care face declaraţia".

Cât priveşte motivele de recurs invocate de petiţionară, acestea nu vor mai fi analizate de instanţă, întrucât excepţia invocată primează în soluţionarea cauzei.

Aşadar, recursul declarat de petiţionară este inadmisibil, urmând a se respinge ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. şi a obliga recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara SC V.D. SA Vaslui împotriva sentinţei penale nr. 116 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 31 martie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1173/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs