ICCJ. Decizia nr. 1316/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1316/2009
Dosar nr. 12461/40/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97 din 21 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosarul nr. 12461/40/2007 s-a dispus condamnarea inculpatului B.N.A. (fiul lui G. şi M.) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 42 C. pen., art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) raportat la art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 202 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) raportat la art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de corupţie sexuală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse şi executarea de către inculpat a pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare.
I-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., după împlinirea vârstei de 18 ani.
În baza art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 - 999 C. civ. şi art. 1000 alin. (3) C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii vătămate minore A.R.M.D. - prin reprezentanţii săi legali - suma de 35.000 lei cu titlu de daune morale, iar către partea vătămată minoră P.V.I. - prin reprezentanţii săi legali - suma de 1.000 lei cu acelaşi titlu.
Au fost respinse restul pretenţiilor stabilite.
S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit - conform încheierii de şedinţă din data de 23 octombrie 2007 - asupra imobilului proprietatea părţilor responsabile civilmente B.G. şi B.M., situat în Botoşani, judeţul Botoşani, până la repararea integrală a prejudiciului cauzat părţii vătămate A.R.M.D.
A fost obligat inculpatul minor, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Partea vătămată A.R.M.D. şi inculpatul locuiesc în acelaşi bloc şi pe aceeaşi scară.
În cursul lunii iunie 2006, partea vătămată a fost invitată în mod regulat de către inculpat în locuinţa acestuia. Într-una din zile, partea vătămată a dat curs invitaţiei inculpatului care, după ce a intrat în locuinţă, a condus-o în baia apartamentului, unde i-a cerut să-i maseze penisul, după care a ejaculat în vasul de la WC. În acest interval de timp, a fost de faţă şi partea vătămată P.V.I.
După câteva zile, partea vătămată A.R.M.D. a fost din nou chemat de inculpat în locuinţa acestuia, cerându-i acelaşi lucru, să-i maseze penisul în baie. Şi de această dată inculpatul a ejaculat în faţa minorului, în WC-ul de la baie. De fiecare dată, minorul era ameninţat de inculpat că va spune părinţilor dacă nu procedează cum îi cere.
În ziua următoare, minorul A.R.M.D. a fost chemat din nou la inculpat, a încercat să-l refuze, dar a fost ameninţat că-l va spune părinţilor, astfel încât a dat curs solicitării inculpatului. Acesta a condus victima în baie, a procedat în mod similar, iar după aceea a dus partea vătămată în dormitor, unde a întreţinut împotriva voinţei acestuia, un raport sexual anal.
La plecare, partea vătămată a fost ameninţată de inculpat, însă aceasta a povestit mamei sale ce i s-a întâmplat.
Din Raportul de examinare medico-legală întocmit de S.M.L. Botoşani din 26 iunie 2006, rezultă că minorul nu prezenta, la data examinării, leziuni traumatice. La examenul regiunii perineului şi a regiunii anale, nu s-au evidenţiat leziuni vechi sau recente, care să ateste consumarea unui raport sexual anal, în materialul biologic cercetat neevidenţiindu-se spermatozoizi.
Ulterior, urmare contestării actului medico-legal de către părinţii minorului, s-a stabilit - raport de expertiză din 4 iulie 2006 întocmit de I.M.L. Iaşi - că, la data examinării, minorul A.R.M.D. prezenta o fisură anală în curs de vindecare, leziuni care puteau fi consecinţa unui raport sexual anal sau a unei afecţiuni patologice preexistente, necesitând pentru vindecare un număr de 4-5 zile îngrijiri medicale.
Raportul a fost avizat de Comisia de Expertizare din cadrul I.M.L. Iaşi.
Minorul, victima violului a fost inclus, la solicitarea părinţilor, în programul de consiliere psihologică desfăşurat în cadrul programului de servicii comunitare destinate protecţiei copilului.
Raportat la starea de fapt expusă şi la probele administrate, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpatului minor B.N.A. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. şi corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, partea vătămată A.R.M.D. prin reprezentanţii săi legali, A.R.G.E. şi A.R.C. şi inculpatul B.A.N., prin reprezentanţii săi legali B.G. şi B.M.
Parchetul a criticat hotărârea pentru nelegalitate în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 202 alin. (1) C. pen. Astfel, fiind reţinute circumstanţe judiciare atenuante, în favoarea inculpatului, pedeapsa pentru această infracţiune trebuia redusă sub 3 luni, în raport de dispoziţiile art. 109 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., Parchetul a considerat-o netemeinică, solicitând majorarea acesteia.
Partea vătămată A.R.M.D. a solicitat desfiinţarea hotărârii şi în cadrul rejudecării, majorarea pedepsei, iar sub aspectul laturii civile cuantumul daunelor morale a fost apreciat ca fiind prea redus în raport cu gravitatea faptelor.
Inculpatul, prin reprezentanţii săi legali, a criticat hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptelor, solicitând a se reţine infracţiunea de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (2) C. pen. în concurs cu infracţiunea de viol.
Pentru infracţiunea de viol a cerut achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar pentru infracţiunea de perversiune sexuală aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiţionată a executării.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că nu se justifică acordarea de despăgubiri.
Prin Decizia penală nr. 25 din 23 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 1246.1/40/2007 s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, partea vătămată A.R.M.D. prin reprezentanţii legali A.R.G.E. şi A.R.C., de inculpatul B.A.N. şi părţile responsabile civilmente B.G. şi B.M.
A desfiinţat hotărârea instanţei de fond şi, în rejudecare, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului B.N.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 99 alin. (3), art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen. de la 2 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
A redus pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de corupţie sexuală prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., de la 3 luni închisoare la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de mai sus şi a dispus executarea pedepsei celei mai grele de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A menţinut celelalte dispoziţii.
A obligat inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că starea de fapt şi încadrarea juridică dată faptelor sunt corecte, hotărârea fiind însă criticabilă sub aspectul cuantumului pedepsei. Sub acest aspect, s-a apreciat că se impune majorarea pedepsei pentru infracţiunea de viol, cu păstrarea modalităţii de executare, respectiv regimul de detenţie.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs partea civilă A.R.D. prin reprezentanţii săi legali şi inculpatul B.N.A.
Recurenta parte civilă a solicitat casarea ambelor hotărâri şi, în rejudecare, înlăturarea circumstanţelor atenuante, majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Sub aspectul laturii civile a solicitat majorarea despăgubirilor, victima fiind un copil de 7 ani care va fi marcat pe viaţă datorită faptelor comise de inculpat.
Recurentul inculpat B.N.A. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În motivele scrise, au fost invocate şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 17 C. proc. pen.
A solicitat, în principal, achitarea sa pentru infracţiunea de viol în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptelor, urmând a se reţine o singură infracţiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen. şi o infracţiune de perversiune sexuală prevăzută de art. 201 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Critică, de asemenea, hotărârile pronunţate în cauză, invocând faptul că, deşi a solicitat, în cursul judecăţii efectuarea unei confruntări cu partea vătămată, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra acestei cereri esenţiale.
În fine, recurentul inculpat a apreciat că se impune reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective în cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, existenţa sau inexistenţa vinovăţiei persoanei trimise în judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Textul de lege invocat stabileşte trei principii şi anume: nedeterminarea anticipată de către legiuitor a valorii probelor care se administrează, de către organele judiciare în cadrul procesului penal; libertatea de apreciere a probelor de către instanţa de judecată şi principiul libertăţii probelor.
În ceea ce priveşte libertatea de apreciere a probelor, instanţa trebuie să ajungă fie la concluzia că în cauză, prezumţia de nevinovăţie nu a fost înlăturată şi, ca atare, se impune achitarea inculpatului de orice culpabilitate, fie ajunge la convingerea culpabilităţii persoanei trimise în judecată. Probabilitatea de culpabilitate trebuie să fie certă, să fie ridicată la rangul de certitudine, să rezulte din probele administrate şi să fie examinată, ca atare, în decizie.
Instanţa nu este ţinută, în mod particular, de nici o probă, convingerea sa reprezentând corolarul esenţial al puterii de apreciere a probelor, evident numai pe baza probelor administrate în limitele legii. În virtutea acestui fapt, instanţa nu este legată de mărturisire, care este lăsată la aprecierea judecătorului, putându-se trece peste aceasta şi luarea în considerare a celorlalte declaraţii, dacă ele sunt coroborate cu alte elemente de probă.
Pe de altă parte, instanţa poate aprecia valoarea mărturiilor şi să aleagă dintre acestea - dacă sunt contradictorii - pe acelea care reflectă adevărul.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, apreciază că prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată prin probe certe de vinovăţie care creează convingerea culpabilităţii inculpatului B.N.A. în raport de infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanţei.
Astfel, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale - inculpatul fiind asistat de apărători şi audiat în prezenţa părinţilor (f. 39-46) - inculpatul recunoaşte că partea vătămată R.M.D. l-a însoţit în apartamentul său, în mod repetat, au mers în baia apartamentului unde i-a cerut să-i maseze penisul, de faţă fiind şi minorul - parte vătămată P.V.I.
Acelaşi lucru l-a făcut inculpatul după câteva zile, iar a treia oară, inculpatul a avut un raport sexual anal cu victima.
Relatări similare au fost prezentate de inculpat şi în cursul cercetării judecătoreşti - de data aceasta, însă, susţinând, în mod nereal, că victima şi-ar fi dat consimţământul (fila 153 - dosar fond), aspecte care au fost completate prin declaraţiile părţilor vătămate, dar şi prin alte probe administrate.
Partea vătămată A.M.R.D., audiat în prezenţa părinţilor săi şi a unui psiholog, a arătat că inculpatul l-a ameninţat, fiind nevoit să facă ce i-a cerut acesta.
Împrejurările în care au fost comise faptele au fost relatate şi de mama minorului respectiv martora V.M.P., care a observat o schimbare în comportamentul părţii vătămate A.R.M.D.
Coroborând astfel, probele testimoniale administrate de organele judiciare cu actele medicale efectuate în cauză - din Raportul de Expertiză Medico-Legală traumatologică din 4 iulie 2006 întocmit de I.M.L. Iaşi rezultă că minorul prezenta o fisură anală în curs de vindecare, leziunea putând fi consecinţa unui raport sexual anal - Înalta Curte reţine că vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică a faptelor este legală.
Cât priveşte confruntarea inculpatului cu partea vătămată, aceasta putea fi administrată doar în condiţiile în care proba era pertinentă, concludentă şi utilă. Cum aceasta nu era necesară pentru lămurirea cauzei, nu se poate aprecia ca fiind esenţială, de natură să influenţeze soluţia procesului.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, Înalta Curte are în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), criterii care, în ansamblul lor, trebuie să conducă la aplicarea unei pedepse de natură a asigura scopul acesteia, astfel cum este reglementat prin art. 52 C. pen.
Instanţa are şi trebuie să aibă libertatea de a aprecia asupra împrejurărilor în care au fost săvârşite faptele, persoana inculpatului şi pedeapsa ce se impune a fi aplicată în funcţie de aceste realităţi.
În ceea ce priveşte cunoaşterea gradului de pericol social al faptei săvârşite este necesar şi obligatoriu să se cerceteze modul în care au fost comise faptele şi toate împrejurările care particularizează aceste fapte.
Gradul de pericol social rezultă, nu numai din examinarea conţinutului concret al infracţiunii ci şi din evaluarea celorlalte stări, situaţii, împrejurări care au însoţit săvârşirea faptei şi care, deşi ulterioare conţinutului infracţiunii, sunt de natură să singularizeze fapta şi să-i creeze un anumit grad de pericol social.
Tocmai de aceea, se impune ca instanţa, la stabilirea gradulului de pericol social concret al faptei, să analizeze toate împrejurările care se răsfrâng asupra elementelor infracţiunii, chiar dacă stau în afara conţinutului acesteia.
Sunt deosebit de importante urmările faptei dar şi persoana inculpatului. Acest din urmă criteriu de individualizare priveşte un complex de date referitoare la starea, situaţia infractorului, - capacitatea psihofizică, vârsta, ocupaţia, nivelul cultural, antecedentele, conduita după săvârşirea faptei - date care, în ansamblul lor determină periculozitatea socială a infractorului.
Starea psihofizică indică aptitudinea inculpatului de a înţelege caracterul antisocial al faptei, de a prevedea rezultatul vătămător al acesteia şi de a-şi manifesta în mod liber voinţa.
Un alt element care trebuie examinat de instanţă în cadrul individualizării judiciare a pedepsei este situaţia personală a inculpatului, nivelul său de pregătire profesională şi culturală. Felul de viaţă materială şi intelectuală a inculpatului permit instanţei să aprecieze asupra pedepsei ce se impune a fi aplicată.
Este neîndoielnic faptul că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt grave, dar este necesar şi obligatoriu a se observa că numai o pedeapsă echilibrată, care reflectă gradul de pericol social al faptei şi al făptuitorului, poate să asigure reintegrarea socială a acestuia.
Inculpatul la data săvârşirii faptei, avea vârsta de 16 ani, vârstă vulnerabilă, minorul aflându-se la pragul dintre pubertate şi adolescenţă.
Informaţiile insuficiente, reprezentarea denaturată a realităţii, au fost factori care au condus la producerea rezultatului socialmente periculos.
Din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, rezultă că inculpatul minor provine dintr-o familie organizată, părinţii îndrumându-şi copilul în spiritul formării unei atitudini pozitive.
Acesta este elev în clasa a IX-a la Grupul Şcolar D.N. Botoşani, rezultatele la învăţătură fiind bune. De asemenea, nu a creat probleme de comportament, conformându-se regulamentului şcolar, relaţionând corespunzător cu profesorii şi colegii.
În raport de aceste elemente, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Nu se impune în raport de aspectele evocate anterior, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nefiind întrunite cumulativ condiţiile cerute de lege.
Urmările faptelor săvârşite de inculpat asupra părţilor vătămate sunt în mod evident grave dar, aşa cum s-a arătat, pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, corespunde pe deplin, cerinţelor impuse de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Cât priveşte cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reţine că acordarea daunelor morale nu constituie o reparaţie propriu-zisă, termenul de reparaţie fiind impropriu, ci o modalitate de a uşura suferinţa victimei, de a-i compensa chiar şi în mod indirect o parte a suferinţei cauzate prin săvârşirea faptei, câtă vreme o restabilire a situaţiei anterioare nu este posibilă.
Dată fiind diversitatea şi complexitatea daunelor morale, care pot fi cauzate, urmare săvârşirii unei multitudini de fapte ilicite, de natură să lezeze viaţa fizică, psihică, afectivă a fiinţei umane, onoarea, reputaţia sau alte drepturi personale nepatrimoniale, legiuitorul nu a stabilit criterii după care aceste prejudicii pot fi evaluate ci a lăsat la latitudinea judecătorului posibilitatea ca în fiecare caz concret să aprecieze asupra existenţei şi a întinderii cuantumului daunelor morale.
Chiar în lipsa unor criterii stabilite prin lege, în acordarea acestora se are în vedere natura faptei prin care s-a produs prejudiciul, valoarea socială ocrotită prin norma care încriminează fapta, durata în timp şi caracterul ireversibil sau reversibil al urmărilor faptei.
Raportat la aceste elemente, se apreciază că daunele morale acordate sunt de natură a acoperi prejudiciul cauzat părţii vătămate A.R.M.D.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă A.R.D. prin reprezentanţii săi legali şi de inculpatul B.N.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., martorul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 450 lei, iar partea civilă la plata sumei de 100 lei cu acelaşi titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă A.R.D., prin reprezentanţi legali A.R.G.E. şi A.R.C. şi de recurentul intimat inculpat B.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 25 din 23 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie.
Obligă recurentul intimat inculpat B.N.A. la plata sumei de 450 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Obligă recurenta parte civilă A.R.D., prin reprezentanţi legali A.R.G.E. şi A.R.C.A. la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2182/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1987/2009. Penal. Vătămarea corporală... → |
|---|
