ICCJ. Decizia nr. 1409/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1409/2009
Dosar nr. 1073/59/200.
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 294/PI din 11 decembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta C.M. împotriva ordonanţelor pronunţate în dosarele nr. 276/P/2008 şi nr. 957/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere următoarele:
Adresa nr. 812/P din 26 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosarul penal format în urma disjungerii din dosarul nr. 634/P/2008, în vederea continuării cercetării faţă de O.H. - judecător la Tribunalul Arad, P.I., I.C. - procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi I.A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.
În motivarea plângerii petenta C.M. a precizat că magistraţii O.H., P.P., I.C., I.A. i-au favorizat pe infractorii P.H., N.Ş., O.M., K.M., S.A. prin pronunţarea unor soluţii de neîncepere a urmăririi penale, în cauzele având ca obiect sesizările formulate de ea.
Din actele existente la dosar, rezultă că pentru aceleaşi fapte, împotriva aceloraşi magistraţi, s-au mai efectuat acte premergătoare în dosarele nr. 251/P/2007, nr. 673/P/2007 şi nr. 674/P/2007, prin rezoluţiile pronunţate dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Astfel prin rezoluţia pronunţată în dosar nr. 251/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul I.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că răspunderea penală este prescrisă, procurorul fiind acuzat că a dispus pe nedrept neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc P.H., prin rezoluţia din 6 octombrie 1999, pronunţată în dosar nr. 2782/P/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Prin rezoluţia din 15 ianuarie 2008, pronunţată în dosar nr. 673/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii I.A., P.P., I.C., pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., motivat prin inexistenţa faptei.
Prin rezoluţia din 16 ianuarie 2008, pronunţată în dosar nr. 674/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii I.A. şi P.P., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen.
Deşi prin pronunţarea acestor rezoluţii nu se poate susţine că în cauză primeşte aplicabilitate excepţia autorităţii de lucru judecat, neaflându-ne în faţa unei judecăţi, totuşi respectivele rezoluţii sunt definitive, o nouă judecată nefiind legală, astfel că faţă de aceiaşi magistraţi, plângerea este nefondată, în baza dispoziţiilor art. 278 alin. (8), lit. a) C. proc. pen. , urmând a fi respinsă.
Judecătorul O.H. este acuzat întrucât prin sentinţa civilă nr. 720 din 23 octombrie 1998 a respins acţiunea civilă având ca obiect anulare acte promovată de petentă în dosar nr. 4921/1998 al Tribunalului Arad, precum şi pentru faptul că în calitate de preşedinte al Tribunalului Arad în acea perioadă de timp a comunicat petentei prin adresa nr. 57/A din 12 noiembrie 1999 că în urma verificărilor efectuate, nu s-au constatat abateri săvârşite de executorul judecătoresc P.H., cu ocazia soluţionării dosarului executional nr. 5194/1997.
Hotărârea civilă pronunţată de Tribunalul Arad în completul de judecată compus din judecătorul - intimat O.H. a fost confirmată, fiind menţinută prin Decizia civilă nr. 10 din 28 ianuarie 1998, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara astfel că nici sub aspectul judiciar, nu se poate reţine în seama făptuitorului - judecător, săvârşirea unei fapte penale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petenta C.M. solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii reclamate.
În esenţă, se susţine că în cauză nu s-au efectuat cercetări pentru a se verifica temeinicia susţinerilor sale.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara petenta C.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii O.M., I.A., P.P. şi I.C. sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen., susţinând că aceştia au săvârşit infracţiunile reclamate în perioada 1998-2002 cu prilejul soluţionării unor plângeri ale petentei.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin ordonanţa 276/P/2008 din 21 august 2008, a dispus în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi g) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii menţionaţi.
Împotriva acestei rezoluţii, petenta a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 957/II/2/2008 din 8 octombrie 2008.
Nemulţumită de soluţia procurorului general, petenta C.M. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competente să judece infracţiunile reclamare, respectiv Curţii de Apel Timişoara, care a pronunţat hotărârea atacată cu prezentul recurs.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că petenta C.M. a formulat plângere penală împotriva magistraţilor care au soluţionat mai multe cauze penale, după cum s-a arătat în considerentele sentinţei primei instanţe.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de procuror faţă de magistraţii O.H., I.A., P.P. şi I.C. este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare, nu numai că nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că soluţiile acestora au fost pronunţate, prin încălcarea legii, în detrimentul petentei, dar şi împrejurarea că pentru o parte din faptele reclamate s-a împlinit termenul referitor la prescripţia răspunderii penale.
Mai mult decât atât, se constată că petenta, după cum s-a reţinut şi în ordonanţa procurorului cât şi în sentinţa primei instanţe, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva intimaţilor din prezenta cauză, încercând în acest fel, reformarea soluţiilor pronunţate de aceştia.
Împrejurarea că petenta este nemulţumită de soluţiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare timişorene, nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acestea le-a indicat în plângerea sa.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, eventual, desfiinţate/casate numai prin intermediul căilor legale de atac.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile, se pot formula plângeri penale fără a se constata săvârşirea de fapte penale, cum este cazul magistraţilor reclamaţi în prezenta cauză, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora (chiar şi în cazurile în care s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale), Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara C.M. împotriva sentinţei penale nr. 294/PI din 11 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1403/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1415/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
