ICCJ. Decizia nr. 1444/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1444/2009
Dosar nr. 2019/109/2008
Şedinţa publică din 17 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 437 din 23 octombrie 20098 Tribunalul Argeş l-a condamnat pe inculpatul V.M.(fiul lui G. şi E., născut la 27 ianuarie 1959 în com. Bascovele, jud. Argeş, domiciliat în comuna Bascov, cu antecedente penale) la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 lit. c) C. proc. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) din C. proc. pen.
S-a menţinut arestarea preventivă şi s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 13 februarie 2008 la zi.
S-a constatat că U.I. nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut în esenţă că din anul 2007, luna septembrie, inculpatul V.M. a locuit împreună cu mama sa V.E. în comuna Cotmeana, jud. Argeş.
Deseori, consumau împreună băuturi alcoolice.
La 11 februarie 2008 inculpatul a lucrat în gospodărie şi a consumat 700 ml ţuică.
În dimineaţa zilei de 12 februarie 2008 poliţia a fost sesizată despre faptul că V.E. a fost găsită decedată în locuinţă.
Raportul de necropsie a evidenţiat multiple leziuni traumatice cranio - cerebrale, toracice, fracturi costale bilateral hemotorax, ruptură de parenchim pulmonar, traumatisme ale membrelor superioare, toate aceste leziuni traumatice putându-se produce prin loviri cu sau de corpuri dure şi comprimare între planuri dure.
S-a concluzionat că între leziunile traumatice cervicale, consecinţă directă a sugrumării şi decesul victimei există legătură directă de cauzalitate.
În primele declaraţii inculpatul a susţinut că s-a certat cu victima în noaptea de 11/12 februarie 2008 pentru că aceasta se văita şi nu îl lăsa să doarmă. Din acest motiv a bruscat-o.
Instanţa a stabilit că inculpatul avea în general un comportament violent faţă de victimă şi în mai multe rânduri a lovit-o.
Inculpatul la urmărirea penală a recunoscut că în dimineaţa de 11 februarie 2008 a lovit victima după care a sugrumat-o, provocându-i moartea.
În instanţă la cercetarea judecătorească a revenit la declaraţie dar a arătat că din seara de 11 februarie 2008 până a doua zi 12 februarie 2008, când victima a fost găsită decedată, în locuinţă nu a mai intrat nici o persoană.
Instanţa fondului a reţinut din raportul de necropsie că moartea victimei V.E. a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice survenite în urma unei sugrumări.
A mai reţinut că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru infracţiuni de furt calificat.
Prin Decizia penală nr. 10/A din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului V.M. împotriva sentinţei menţionate.
A fost înlăturată apărarea inculpatului potrivit căreia moartea victimei se datorează leziunilor traumatice pe care le-ar fi suferit datorită căderii pe care el nu a provocat-o.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, recurs pe care nu l-a motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În expunerea motivelor orale ale recursului inculpatul a susţinut că nu a agresat victima, iar prin apărător a criticat pedeapsa pe care o consideră excesivă.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Instanţele de fond şi apel au reţinut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate.
Martorii I.V., V.I., B.E., V.G. şi V.M. au evidenţiat în declaraţiile lor comportamentul permanent violent al inculpatului faţă de victimă.
Este neîndoielnic că în perioada 11 februarie 2008 – 12 februarie 2008 când victima a fost găsită decedată cu urme de violenţă pe corp în locuinţa inculpatului şi a victimei nu a pătruns nici o persoană.
Aceste elemente de fapt relevate de probele menţionate se coroborează cu primele declaraţii ale inculpatului care a recunoscut că a agresat victima.
Relevant în dovedirea vinovăţiei inculpatului este şi raportul de necropsie care evidenţiază multiple leziuni traumatice, urmări ale unor violenţe extreme exercitate asupra victimei, ceea ce exclude autoaccidentarea victimei cum susţine inculpatul.
Actul medico-legal evidenţiază neîndoielnic că moartea victimei s-a datorat în primul rând sugrumării, deci a unei acţiuni exterioare victimei.
Aşa fiind, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţele de fond şi apel au reţinut că inculpatul şi-a omorât mama, probele administrate fiind suficiente în dovedirea situaţiei de fapt.
Prin urmare, în cauză nu există motivul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Înalta Curte observă că nici motivul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. nu este fondat.
În cauză s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 15 ani închisoare egală cu minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, respectiv omor asupra mamei sale.
În cauză nu există nici o împrejurare de natură să atenueze răspunderea penală a inculpatului, astfel că reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege ar fi nelegală.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge recursul inculpatului, va computa durata arestului preventiv din pedeapsă şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva Deciziei penale nr. 10/A din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive de la 13 februarie 2008, la 17 aprilie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2070/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 1452/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
