ICCJ. Decizia nr. 1507/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1507/2009
Dosar nr. 870/2/2009
Şedinţa publică din 23 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 36 de la 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 870/2/2009 (226/2009), a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., împotriva rezoluţiei emisă în dosarul nr. 1054/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi l-a obligat pe acesta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea adresată instanţei la 30 ianuarie 2009, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., M.C.V. a arătat că „contestă în termen legal rezoluţia adoptată de procuror în dosarul nr. 1054/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti".
La solicitarea instanţei de a fi înaintat dosarul nr. 1054/P/2008 în vederea soluţionării plângerii care face obiectul prezentului dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la 12 februarie 2009 a comunicat faptul că în dosarul nr. 1054/P/2008 se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale, în legătură cu aspectele sesizate de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluţie.
Faţă de această situaţie de fapt şi de dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora persoana interesată poate face plângere în faţa judecătorului numai împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, ceea ce în speţă nu există.
Curtea de apel, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului M.C.V., văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul M.C.V., fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de la 9 aprilie 2009, în recurs, recurentul petiţionar a învederat că are două motive de amânare a cauzei, menţionând că se impune ataşarea mai multor dosare la prezenta cauză în care se află plângerea penală împotriva procurorului care l-a sechestrat.
Reprezentantul Ministerului Public, faţă de cererea formulată a solicitat respingerea acesteia ca nepertinentă, în raport cu obiectul cauzei.
Instanţa, deliberând asupra cererii formulată de petiţionar, a respins cererea acestuia ca nepertinentă, având în vedere obiectul cauzei.
Recurentul petiţionar a învederat că, faţă de încălcarea art. 16 din Constituţie, înţelege să formuleze cerere de recuzare a completului de judecată şi a procurorului, pe care a depus-o în timpul şedinţei de judecată la dosar.
Reprezentantul Ministrului Public a solicitat să se ia act de cererea de recuzare şi să fie trimisă spre soluţionare.
Înalta Curte, în vederea soluţionării cererii de recuzare a completului de judecată şi a procurorului de şedinţă, formulată de recurentul petiţionar, a amânat cauza la 23 aprilie 2009, aşa cum rezultă din consemnările din încheierea de şedinţă de la data arătată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
Prin încheierea de şedinţă secretă din 14 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 870/2/2009, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petiţionarul M.C.V. prin care a solicitat recuzarea completului de judecată compus din doamnele judecător G.C., R.A.P. şi R.C., precum şi a procurorului de şedinţă doamna I.K., formulată în dosarul nr. 870/2/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu termen de judecată la 23 aprilie 2009, aflată în dublu exemplar la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, în recurs a lipsit recurentul petiţionar M.C.V., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 11,40, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionar, apreciind hotărârea pronunţată de prima instanţă ca fiind legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei pronunţată în primă instanţă, din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În actuala reglementare a prevederilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate, prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a statuat că după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Aşadar, introducerea plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei sau a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale sau a dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu, la prim-procurorul parchetului, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ori, după caz, la procurorul ierarhic superior, constituie o condiţie prealabilă prevăzută de lege şi, totodată, o etapă obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate în art. 2781 C. proc. pen.
Or, din analiza cauzei rezultă că prima instanţă a solicitat înaintarea dosarului nr. 1054/P/2008 în vederea soluţionării plângerii formulată de petiţionarul M.C.V., iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 12 februarie 2009 a comunicat faptul că în dosarul nr. 1054/P/2008 se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale, în legătură cu aspectele sesizate de M.C.V., la 14 iunie 2008, nefiind adoptată soluţie.
Astfel, în cauza aflată la parchet, procurorul, încă nu a dat nicio soluţie, din cele prevăzute de lege, expres arătate, prin actele procedurale, în mod concret, evidenţiate, în conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva căreia petiţionarul să fi formulat plângere la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., etapă obligatorie şi numai după parcurgerea acesteia să se adreseze instanţei de judecată, potrivit condiţiilor impuse de legiuitor în art. 2781 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că în mod corect şi motivat, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc., considerând că persoana interesată poate face plângere în faţa judecătorului numai împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, însă aceasta nu există în speţă.
De asemenea, Înalta Curte, la rândul său în baza propriului examen asupra cauzei, consideră că plângerea petiţionarului M.C.V., prin care a contestat rezoluţia nr. 1054/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi adresată direct instanţei de judecată, în condiţiile inexistenţei până la data judecării sale în primă instanţă, a unei soluţii date de procuror, din cele prevăzute de lege, prin actele procedurale evidenţiate de norma mai sus indicată, care să atragă posibilitatea formulării de către petiţionar a plângerii la procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen., etapă obligatorie, pentru ca numai ulterior acesteia, să poată să se adreseze instanţei de judecată, se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie, ceea ce atrage ca sancţiune, inadmisibilitatea acestuia, respectiv a plângerii petiţionarului, soluţie pe care în mod legal şi temeinic a pronunţat-o prima instanţă, prin sentinţa penală atacată cu recurs, ce face obiectul prezentei cauze.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 20 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1491/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1519/2009. Penal → |
|---|
