ICCJ. Decizia nr. 1698/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1698/2009
Dosar nr. 2607/1/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 12635 la 20 martie 2009 şi pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2607/1/2009 la 23 martie 2009, petiţionarul G.I.C., aflat în executarea pedepsei de 8 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, deţinut la Penitenciarul Rahova, a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie dată la 31 decembrie 2008 în dosarul nr. 357/C2/11788/2008.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că i-au fost violate şi încălcate mai multe drepturi constituţionale, nu a fost audiat şi nici nu i s-a dat dreptul la ultimul cuvânt, consideră că prin plângerea înregistrată la D.N.A. sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 222 şi art. 223 C. proc. pen., deoarece a arătat în totalitate faptele de corupţie şi tentativele de asasinat care s-au abătut asupra sa. Petiţionarul a mai menţionat că şeful poliţiei Medgidia a oferit bani şi a dat mită mai multor oameni din conducerea Spitalului Poarta Albă pentru a fi torturat crud şi supus la rele tratamente de către mai mulţi deţinuţi care îl băteau în fiecare zi şi noapte şi se insista prin a fi lovit doar în zona capului, fiind internat în Spitalul Penitenciarului Poarta Albă. Totodată în 14 ianuarie 2008 a fost transferat un deţinut criminal din aresturile din judeţul Constanţa, cu scopul de a-i fi luată viaţa prin înjunghiere cu cuţitul, fiindu-le promise deţinuţilor care reuşeau să-l tortureze ori să-i ia viaţa computări de pedepse, întreruperi şi respectiv învoiri. în prezenta starea sa de sănătate i s-a înrăutăţit, urmare mai multor injecţii cu efect întârziat, care i-au fost făcute în Penitenciarul Galaţi cu scopul săi fie sparte din zona capului, vasele de sânge.
De asemenea, petiţionarul a mai precizat că a sesizat corupţia şi crimele din mai multe penitenciare din România făcute de către funcţionarii din cadrul acestora, că mai are două plângeri cu privire la astfel de abuzuri la data de 7 aprilie 2009 şi la Completul de 9 Judecători în data de 27 aprilie 2009, solicitând ca şi prezenta plângere să fie direcţionată către completul de judecată de la data de 7 aprilie 2009, că în prezent viaţa îi este în pericol în Penitenciarul Rahova, fiind umilit şi torturat fizic şi psihic.
Înalta Curte a solicitat prin adresă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, înaintarea dosarului cu nr. 357/C2/11788/2008 precum şi rezoluţiile dispus, adresă aflată la fila 5 dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depusă adresa cu nr. 11788/2008 din data de 27 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul de registratură, grefă, arhivă şi relaţii cu publicul, aflată la fila 10 dosarul Înaltei Curţi, în care se comunică că sub nr. 357/C2/11788/2008 fost înregistrată sesizarea formulată de G.I.C., deţinut în Penitenciarul Giurgiu, în care a solicitat efectuarea unei ample anchete privind pretinse fapte de corupţie şi abuzuri săvârşite de „oameni ai legii din mai multe judeţe", precizând că procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău „au ordonat prin tot felul de metode sataniste să fie omorât"; în conţinutul sesizării a menţionat că în august 2005 a fost transferat în Penitenciarul Jilava în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice şi că urmare tratamentului administrat „aude mereu voci", că prin adresa comunicată în 31 decembrie 2008, acestuia i-a fost explicată competenţa de cercetare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi i s-a solicitat să formuleze plângere sau denunţ conform dispoziţiilor procedurale, în ipoteza în care are cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.
La termenul de judecată de la 28 aprilie 2009, procurorul a arătat că s-a depus la dosar adresa parchetului, consemnându-se poziţia petiţionarului, în sensul că procurorii erau obligaţi să efectueze cercetări în cauză şi a recuzat toţi membrii completului pentru motivele formulate în scris în cererea depusă la dosar.
Înalta Curte, în vederea soluţionării cererii de recuzare motivată în scris formulată de petiţionarul G.I.C. a amânat cauza la 9 iunie 2009.
Prin încheierea de şedinţă secretă din 19 mai 2009 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petiţionarul G.I.C. privind completul de judecată din data de 28 aprilie 2009 compus din: M.C.B. - preşedinte, A.M.D. - judecător şi I.M. - judecător, precum şi pe procurorul de şedinţă M.E., în dosarul nr. 2607/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, fiind obligat petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În considerentele încheierii, curtea a invocat conţinutul art. 51 alin. (2) C. proc. pen., că în motivarea scrisă a cererii de recuzare, petiţionarul a arătat că, completul investit cu soluţionarea cauzei de faţă a mai soluţionat şi alte cauze ale acestuia, că doamna judecător M.C.B. s-a antepronunţat în dosarul nr. 6355/1/2007 şi cu toate acestea a participat şi la al doilea termen de judecată acordat, că doamna judecător A.M.D. a făcut parte din completul de judecată din 24 februarie 2009, care a soluţionat o cerere de recuzare, că i-au fost încălcate mai multe drepturi fundamentale, că instanţa de judecată nu i-a desemnat un apărător din oficiu şi că doamna procuror E.M. a dezinformat completul de judecată.
Petiţionarul G.I.C., aşa cum a rezultat şi din cererea de recuzare scrisă, depusă la dosar în şedinţa din 28 aprilie 2009 nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare dintre membrii completului de judecată şi procurorul de şedinţă.
Or, motivele invocate de petiţionar şi anume că, completul de judecată investit cu soluţionarea cauzei de faţă s-a mai pronunţat şi în alte dosare în care petentul a avut calitate de parte, situaţia că, unii dintre membrii completului de judecată ar fi soluţionat o cerere de recuzare şi nedesemnarea unui apărător din oficiu, nu se regăsesc în cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 46-48 C. proc. pen.
Aşa fiind, cererea de recuzare formulată de petiţionarul G.I.C., privind recuzarea întregului complet de judecată şi a procurorului de şedinţă a fost respinsă, ca nefondată, totodată, petiţionarul fiind obligat în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
La termenul de judecată de la 9 iunie 2009, petiţionarul a solicitat să-i fie desemnat un apărător din oficiu pentru a-i reprezenta interesele, procurorul punând concluzii de respingere a cererii, în cauză apărarea petiţionarului nefiind obligatorie, iar curtea, după deliberare, a respins cererea formulată de petiţionar, întrucât în cauză nu este obligatorie apărarea sa.
În continuare petiţionarul a depus un memoriu şi a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru motivele pe larg detaliate în scris şi depuse la dosar.
Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petentul G.I.C., fixând termen pentru soluţionarea cauzei pe fond la 15 septembrie 2009.
în considerentele încheierii, Înalta Curte a reţinut că faţă de cererea formulată de petiţionar de sesizare a Curţii Constituţionale, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În memoriul depus la dosar petiţionarul a arătat că nu îi sunt respectate mai multe drepturi fundamentale prevăzute în Codul penal, în Codul de procedură penală, în Protocoalele 1, 2, 3, 4, 5, 6 şi 7 rectificate şi republicate ale CEDO.
Cum textele de lege menţionate de petiţionar în memoriul depus la dosar (filele 15-20) nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
La termenul din 15 septembrie 2009, Înalta Curte a constatat întemeiată cererea formulată de petiţionar, pentru a da posibilitatea acestuia să depună acte la dosar şi a amânat cauza la 22 octombrie 2009, Completul 4.
La termenul de astăzi, petiţionarul a depus la dosar o cerere având ca obiect excepţia de indivizibilitate şi conexitate în completarea plângerii, susţinând că a fost ţinta mai multor tentative de asasinat din partea procurorilor şi că D.N.A. nu a răspuns sesizărilor sale privitoare la fapte de corupţie.
Înalta Curte a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a plângerii formulate.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea, ca inadmisibilă a plângerii, arătând că aceasta vizează o adresă comunicată petiţionarului, iar nu o soluţie a procurorului ce poate fi supusă cenzurii instanţei în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
în cererea depusă la dosar, având ca obiect excepţia de indivizibilitate şi conexitate, aflată la filele 27-44, petiţionarul G.I.C. arată că solicită tragerea la răspundere penală a procurorului şef D.I.I.C.O.T., domnul procuror C.O., a domnului procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, G.B., a domnului procuror şef secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, R.C., pentru infracţiunea de tentativă la omor şi alte infracţiuni care sunt prevăzute în legea penală, a se dispune Direcţiei Naţionale Anticorupţie, introducerea sa în programul pentru Protecţia Martorilor, deoarece este ţinta unor tentative de asasinat, că a făcut multe sesizări cu privire la corupţia din judeţul Buzău, cu privire la tentativele de asasinat, la ordinele deputatului N.P. şi M.G., preşedintele Senatului României, la tentativele de asasinat din Penitenciarul Galaţi, Penitenciarul Slobozia, că datorită calvarului şi torturilor gardienilor din acest din urmă penitenciar s-a automutilat, că a fost transferat la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă, ocazie cu care urma să fie asasinat prin împuşcare, că ulterior şeful Poliţiei Medgidia i-a înscenat şi fabricat o tâlhărie, pentru care a fost condamnat la 8 ani şi 6 luni închisoare, solicitând tragerea la răspundere penală şi a acestuia şi a comisarului şef, a celor trei directori din Penitenciarul Rahova, a domnilor procuror şefi din cadrul D.N.A. Bucureşti, a doamnei judecător şi grefier din cadrul Judecătoriei Giurgiu, precum şi a tuturor persoanelor pe care Ie-a mai indicat.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul G.I.C. în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiţionarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Aşa cum rezultă din norma procedurală menţionată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres şi limitativ soluţiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum şi actele procedurale, respectiv rezoluţia, ordonanţa sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluţiile de netrimitere în judecată menţionate.
Or, plângerea formulată de petiţionarul G.I.C., în condiţiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluţiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci împotriva unei adrese şi anume a celei cu nr. 357/C2/11788/2008 din data de 31 decembrie 2008 în care i-a fost explicată competenţa de cercetare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, solicitându-i-se să formuleze plângere sau denunţ conform dispoziţiilor procedurale, în ipoteza în care are cunoştinţă de săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, aşa cum a rezultat din adresa parchetului, aflată la fila 10 din dosarul Înaltei Curţi.
Astfel, plângerea petiţionarului, în raport cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta nu vizează una din soluţiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluţiile, cât şi actele procedurale fiind impuse expres şi limitativ de norma menţionată.
De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiţionarul G.I.C. ar fi o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greşit îndreptată la instanţa de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conţinutul normei menţionate condiţiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.
Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă."
Or, în plângerea formulată, chiar aşa cum a fost completată, petiţionarul G.I.C., doar a enunţat infracţiunile pretins a fi comise de persoanele indicate în conţinutul acesteia, afirmaţiile cu privire la fapte, rezumându-se la aprecieri şi descrieri generale de tentative de asasinat şi nici nu a indicat mijloacele de probă, aşa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale.
în raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că plângerea petiţionarului G.I.C., aşa cum a fost formulată se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie şi îl sancţionează cu inadmisibilitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul G.I.C.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul G.I.C.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1697/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1702/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
