ICCJ. Decizia nr. 1724/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1724/2009
Dosar nr. 5929/1/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra plângerii penale de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :
La data de 10 iulie 2009 s-a înregistrat la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângerea formulată de petiţionara S.A. Inotesti împotriva rezoluţiilor nr. 3106 /2009 din 6 iulie 2009 şi nr. 3106/P din 9 februarie 2009, ambele ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată şi „autosesizarea Înaltei Curţi privind reţinerea spre soluţionare a plângerilor" ce nu au fost soluţionate de parchet.
În cuprinsul cererii scrise petiţionara a solicitat obligarea magistraţilor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi Consiliului Superior al Magistraturii precum şi Ministerului de Interne la daune morale, fără a preciza cuantumul acestora.
În cuprinsul memoriului său, petiţionara, prin reprezentantul D.M., a învederat faptul că a depus anterior, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere, fiind nemulţumită de faptul că parchetul i-a comunicat soluţiile nr. 3106/4/2009 din 6 iulie 2009 şi nr. 3106/4/P din 9 februarie 2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petiţionară este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Se constată că petiţionara, în plângere, îşi exprimă nemulţumirea faţă de răspunsul comunicat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin adresele nr. 3106/4/2009 din 6 iulie 2009 şi nr. 3106/4/P din 9 februarie 2009, susţinând că astfel s-ar fi încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen.
La fila 5 dosar instanţă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a comunicat la dosar sub nr. 17994/5697/VI11/1/2008 a adresă din care rezultă că petiţia formulată de numitul D.M. pentru petiţionara S.C. Inoteşti S.A şi înregistrată cu numărul anterior menţionat nu a făcut şi nici nu face obiectul unui dosar penal, în speţă, nefiind vorba de o plângere îndreptată împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală, potrivit dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen. Prin urmare, adresa anterior menţionată nu are aceeaşi natură cu actele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, partea vătămată poate face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit dispoziţiilor art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Or, în speţă, petiţionara a formulat plângere împotriva unei adrese înregistrată sub nr. 3106 din 9 februarie 2009 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, care nu are aceeaşi natură cu actele prevăzute expres şi limitativ de textele legale, anterior menţionate.
Or, recunoaşterea unei căi de atac, în situaţii neprevăzute de legea procesual penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionara S.A. Inoteşti.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă ŞT E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara S.A. Inoteşti.
Obligă petiţionara la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1706/2009. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1728/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
