ICCJ. Decizia nr. 1702/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1702/2009
Dosar nr. 7222/1/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată prin Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 29773 la 7 septembrie 2009 şi înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 7222/1/2009 la 8 septembrie 2009, petiţionarul A.I., în temeiul art. 2781 alin. (2) C. proc. pen. a formulat plângere împotriva domnului procuror M.I. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorilor şi fals intelectual.
În motivarea plângerii, petiţionarul a arătat că la data de 13 august 2009, în temeiul prevederilor art. 278 C. proc. pen. a înaintat o plângere împotriva rezoluţiei adoptată pentru cauza din dosarul nr. 6928/1545/VI11/1/2009 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică de la Ministerul Public. De asemenea, petiţionarul a mai arătat că domnul procuror M.I. şi-a cercetat plângerea penală înaintată împotriva sa, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis un act fals către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin adresa nr. 2345/640/2007 şi a indus în eroare instanţa şi refuză să constate infracţiunea comisă.
Petiţionarul a mai menţionat în conţinutul plângerii, că în drept, prin rezoluţia adoptată pentru cauza din dosarul nr. 6928/1545/VI 11/1/2009 s-a emis un act fals şi abuziv împotriva actelor probatorii şi prin nesoluţionarea plângerii din data de 13 august 2009, a fost dovedită reaua voinţa de a se aplica prevederile imperative ale art. 131 alin. (1) din Constituţia României solicitând instanţei a face cercetări privind cauza şi a declara falsitatea adresei nr. 2345/640/2007 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Prezentei plângeri, petiţionarul a anexat fotocopia plângerii formulată împotriva rezoluţiei adoptată la data de 6 august 2009 în dosarul nr. 6928/1545/VI 11/1/2009 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, pe care a adresat-o procurorului general.
Înalta Curte, prin adresa aflată la fila 6 dosarul Înaltei Curţi a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, comunicarea rezoluţiei dată în dosarul nr. 6938/1545/VI 11/1/2009, iar parchetul, la rândul său prin adresa aflată la fila 8 din dosarul Înaltei Curţi a trimis fotocopia rezoluţiei menţionate, aflată la filele 9-10 dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, au lipsit petiţionarul A.I. şi intimatul I.M., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca inadmisibilă a plângerii formulate de petiţionar, arătând că din conţinutul cererii nu rezultă că acesta a atacat vreuna din soluţiile prevăzute de art. 2781 C. proc. pen. şi nici nu reiese că aceasta ar avea conţinutul unei plângeri, ca act de sesizare.
Examinând plângerea formulată de petiţionarul A.I. în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., Înalta Curte constată plângerea petiţionarului ca fiind inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin rezoluţia din 29 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică dată în dosarul nr. 6928/1545A/111/1/2009, doamna procuror R.J. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de A.I.
În considerentele rezoluţiei, procurorul a constatat că la data de 9 martie 2009, în plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, petentul a solicitat cercetarea penală a celor mai sus menţionaţi, deoarece consideră că se fac „vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului şi emiterea de acte false. Astfel, petentul susţine că prin rezoluţia adoptată în dosarul nr. 2526/673/VI11/1/2009 şi-au cercetat falsul realizat prin expedierea adresei nr. 2345/460/2007 la Secţia penală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dezinformând instanţa, că pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică nu ar exista o plângere penală împotriva domnilor procurori D.P. şi C.C."
În urma examinării plângerii depuse s-a constatat că petentul în loc să urmărească o logică a expunerii, să realizeze o prezentare clară şi coerentă a situaţiei de fapt prin descrierea şi explicarea infracţiunilor pentru care solicită efectuarea de cercetări şi să indice ce solicită în cauză, faţă de persoana a cărei cercetare o vrea, să ataşeze mijloacele materiale de probă necesare pentru susţinerea afirmaţiilor sale se rezumă, ca, de altfel de cele mai multe ori, la folosirea unui limbaj inadecvat cu privire la magistraţi.
Aspectele invocate de petent în susţinerea plângerii sale sunt puerile şi nu reprezintă indicii pentru a determina cercetarea penală a unui magistrat şi de asemenea dovedesc reaua-credinţă a acestuia în aprecierea activităţii desfăşurate de procuror.
Simplele afirmaţii, nu sunt de natură să conducă la concluzia că a fost săvârşită o faptă de natură penală, atâta timp cât la soluţionarea acestora au fost avute în vedere actele aflate la dosarul cauzei şi dispoziţiile legale aplicabile în materie.
Întrucât s-a constatat că în cauză nu sunt întrunite dispoziţiile legale aplicabile în materia plângerii sau a denunţului, respectiv dispoziţiile art. 222 C. proc. pen. şi art. 223 C. proc. pen., aşa încât plângerea formulată de petent a fost respinsă, ca neîntemeiată, în temeiul art. 222 C. proc. pen. şi art. 223 C. proc. pen.
În conţinutul dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul a prevăzut că, după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Aşa cum rezultă din norma procedurală menţionată, plângerea care are un asemenea temei vizează expres şi limitativ soluţiile de netrimitere în judecată, respectiv neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, clasarea, precum şi actele procedurale, respectiv rezoluţia, ordonanţa sau rechizitoriul emise de procuror, în raport cu soluţiile de netrimitere în judecată menţionate.
Or, plângerea formulată de petiţionarul A.I., în condiţiile mai sus arătate, nu este îndreptată împotriva vreuneia din soluţiile ce poate fi dispusă de procuror, prin actele procedurale prevăzute de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, plângerea petiţionarului întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. este inadmisibilă, în condiţiile în care aceasta nu vizează una din soluţiile de netrimitere în judecată ce se pot dispune prin actele procedurale arătate în normă, atât soluţiile, cât şi actele procedurale fiind impuse expres şi limitativ de norma menţionată.
De asemenea, Înalta Curte nu poate considera nici că plângerea formulată de petiţionarul A.I. ar fi o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 222 C. proc. pen., care ar fi fost greşit îndreptată la instanţa de judecată, deoarece legiuitorul a reglementat în conţinutul normei menţionate condiţiile care trebuie să le îndeplinească un asemenea mod de sesizare a organelor de urmărire penală.
Astfel, se stipulează în art. 222 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. că: „Plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune. Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă."
Or, în plângerea formulată, petiţionarul A.I., doar a enunţat infracţiunile pretins a fi comise de intimat, nefăcând nicio descriere a faptelor respective, în sensul evidenţierii în mod concret a consecinţelor pe care acestea le-ar fi putut avea asupra persoanei sale şi nici nu a indicat mijloacele de probă, aşa încât plângerea este informă, nerespectând prevederile legale.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că plângerea petiţionarului A.I., aşa cum a fost formulată se circumscrie accepţiunii unui act pe care legea nu-l îngăduie şi îl sancţionează cu inadmisibilitatea.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1698/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1706/2009. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
