ICCJ. Decizia nr. 1806/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1806/2009
Dosar nr. 2628/54/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 122 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Olt au fost condamnaţi inculpaţii:
1. C.M., la pedepsele de: 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 175 alin. lit. h) C. pen.; 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 197 alin. (1) C. pen.; 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 10 iulie 2007 la zi.
2. C.S., la pedepsele de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.; 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 319 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
S-a computat din pedeapsă perioada reţinerii de la 11 decembrie 2007 la 12 decembrie 2007.
S-a constatat că P.I., G.F., Ş.A. şi Ş.E. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Din luna martie 2007 victima Ş.G. în vârstă de 77 ani, bolnavă, deplasându-se în scaun cu rotile a locuit singură pe raza comunei Tufeni judeţul Olt. S-a stabilit că victima obişnuia să doarmă cu uşa de acces neasigurată întrucât nu avea cheie. În general martora Ş.S., cumnata victimei, închidea uşa prin exterior după care acoperea uşa cu o perdea pe care lăsa o ulucă. În acelaşi fel a procedat martora Ş.S. şi în seara de 7 iulie 2007 când a trecut pe la locuinţa victimei în jurul orei 19,00.
În aceeaşi zi inculpatul C.M., care locuieşte singur, fiind vecin cu victima, a consumat băuturi alcoolice într-un local din comună până în jurul orei 21,00. În drum spre casă inculpatul C.M. s-a întâlnit cu fiii săi C.S. şi C.V. ce locuiesc împreună cu mama lor într-o comună vecină. Cei doi fii ai inculpatului lăsaseră bicicletele în curtea acestuia şi urmau să se deplaseze la discoteca din localitatea Tufeni. Ulterior, inculpatul C.M. împreună cu fiul său coinculpatul C.S. s-au întors la localul unde primul consumase deja băuturi alcoolice unde au băut ţuică, întârziind cea o jumătate de oră în local.
S-a stabilit că inculpatul C.M. a plecat spre domiciliul său în jurul orelor 23,00 - 23,30. Ajuns acasă a mâncat, după care a adormit. În jurul orelor 1,00, s-a trezit şi s-a deplasat la toaleta amenajată în curtea locuinţei, care nu este separată prin gard despărţitor de curtea victimei. A observat că locuinţa victimei era luminată şi inculpatul C.M. a pătruns în camera unde aceasta se odihnea.
Întrucât prezenţa în cameră a inculpatului nu a fost percepută, acesta a scos din priză veioza care lumina, a pus peste faţa victimei o pernă şi a încercat s-o constrângă prin forţă la un raport sexual normal. Victima s-a opus, astfel că inculpatul nu a reuşit consumarea infracţiunii.
Inculpatul a ieşit din cameră şi s-a deplasat în locuinţa lui unde mai târziu a venit şi coinculpatul C.S. A doua zi dimineaţa, în jurul orei 6,00, victima a fost găsită decedată de către martora Ş.S.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2187A/2007 al S.J.M.L. Olt a rezultat că moartea victimei Ş.G. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute consecinţa asfixiei acute mecanice prin sufocare.
Din concluziile raportului a mai rezultat că pe corpul victimei au fost decelate leziuni de violenţă, recente, ce s-au putut produce prin lovituri cu şi de corpuri dure, respectiv compresiune pe un plan dur şi prin contact sexual violent recent.
S-a concluzionat că leziunile au legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată cu decesul. În secreţia vaginală s-a constatat prezenţa de spermatozoizi ce demonstrează consumarea unui raport sexual vaginal complet recent.
Iniţial inculpatul C.M. nu a recunoscut săvârşirea faptelor. Testul poligraf a relevat comportamentul simulat al acestuia la întrebările relevante cu privire la faptele care fac obiectul cauzei.
Ulterior, inculpatul C.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor în modalităţile şi împrejurările mai sus arătate de instanţa de fond.
La 19 decembrie 2007, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, acelaşi inculpat şi-a schimbat atitudinea nerecunoscând săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând efectuarea unei expertize care să stabilească dacă leziunea descoperită pe faţa dorsală a mâinii drepte a cadavrului a fost creată de dantura acestuia.
Raportul de expertiză criminalistică efectuat la solicitarea inculpatului a concluzionat că arcada superioară a urmei de muşcătură descoperită pe faţa dorsală a mâinii drepte a victimei Ş.G. a fost creată de dantura maxilarului superior a inculpatului C.M.
Concomitent s-a dispus efectuarea unei expertize genetice A.D.N. care să stabilească dacă microurmele biologice prelevate de pe tamponul vaginal aparţinând victimei pun în evidenţă profilul genetic al inculpatului C.M. sau al vreunuia dintre fiii acestuia.
Concluziile formulate de către I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti au relevat că microurmele biologice recoltate de pe tamponul vaginal pun în evidenţă urme de spermă de natură umană, analiza A.D.N. stabilind caracterele genetice din profilul genetic al fiului inculpatului C.M., respectiv inculpatul C.S.
În raport de aceste concluzii cercetările au fost extinse faţă de C.S. care a recunoscut că în noaptea de 7 iulie 2007 a trecut pe la locuinţa tatălui său de unde s-a deplasat la discoteca din comuna Tufeni, apoi în jurul orei 3 dimineaţa s-a reîntors la această locuinţă.
A recunoscut, de asemenea, că aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice a pătruns fără drept în curtea şi apoi în camera în care locuia victime, întreţinând cu aceasta un raport sexual normal fără ca victima să opună rezistenţă. După consumarea raportului sexual s-a întors în locuinţa tatălui său, unde a dormit până a doua zi.
Instanţa a apreciat că faţă de datele şi probele cauzei în momentul în care inculpatul C.S. a întreţinut raport sexual cu victima, aceasta încetase din viată ca urmare a acţiunilor anterioare violente ale tatălui său, inculpatul C.M.
Prin Decizia penală nr. 37 din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul C.M. şi a desfiinţat sentinţa.
Rejudecând, a încadrat fapta inculpatului C.M. în dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen. Raportat la art. 175 alin. (1) lit. d) şi h) C. pen., majorând la 20 de ani închisoare pedeapsa principală pentru această infracţiune. Recontopind pedepsele a dispus ca inculpatul C.M. să execute pedeapsa de 20 de ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen.
Referitor la inculpatul C.S. instanţa a majorat, la 5 ani închisoare pedeapsa, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare după recontopirea pedepselor.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Împotriva deciziei au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpaţii.
În recursul parchetului este criticată în mod generic încadrarea juridică a tentativei la infracţiunea de viol săvârşită de inculpatul C.M. Această critică nu este dezvoltată în nici un fel. Nu se indică în ce infracţiune ar trebui schimbată încadrarea juridică şi pentru ce motive. Este criticată încadrarea juridică a infracţiunii de violare de domiciliu „doar" în art. 192 alin. (2) fără să se reţină şi dispoziţiile art. 192 alin. (1) C. pen.
Recursul procurorului mai critică pedepsele aplicate inculpaţilor pe care le consideră prea blânde în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În sfârşit, recursul afirmă că pedeapsa complimentară şi accesorie a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., aplicată de instanţa de fond este corectă, greşită fiind modificarea acesteia în apel.
Motivele de casare invocate de parchet sunt prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Inculpaţii C.M. şi C.S. nu şi-au motivat recursurile în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În concluziile orale în recursurile lor inculpaţii au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepselor pe care le apreciază ca fiind prea severe.
Recursurile declarate în cauză de parchet şi inculpaţi nu sunt fondate.
În mod temeinic instanţele au reţinut că încadrarea juridică dată faptei inculpatului C.M. cu privire la tentativa la infracţiunea de viol este corectă.
Faţă de probele ştiinţifice administrate în cauză, respectiv expertiza medico-legală şi expertiza A.D.N. coroborate cu declaraţiile inculpaţilor este rezonabil a aprecia că infracţiunea de viol comisă de inculpatul C.M. a rămas în fază de tentativă. Este adevărat că violenţa excesivă a fost comisă de acesta, dar probele biologice relevă că cel care a finalizat raportul sexual cu victima a fost coinculpatul C.S.
În ce-l priveşte pe inculpatul C.M. nu există probe certe că a finalizat acest raport cu victima.
Referitor la critica procurorului în ce priveşte încadrarea juridică a infracţiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 C. pen., dată de instanţe faptei de pătrundere fără drept în locuinţa victimei prin omisiunea indicării şi a alin. (1) din textul articolului aceasta este nefondată.
A încadra juridic o faptă înseamnă în interpretare gramaticală a cuprinde într-un text de lege o faptă. Încadrarea juridică reprezintă operaţiunea de identificare într-o faptă comisă în concret a elementelor prestabilite de o dispoziţie legală aflată în vigoare ca aducând caracterul de infracţiune pentru comportamentul adoptat de o persoană. Aceasta este îndeobşte definiţia dată în lucrările de drept penal termenului de încadrare juridică.
În raport de aceasta, când variante ale aceleiaşi infracţiuni sunt cuprinse sub aceeaşi denumire marginală, ca în cazul infracţiunii de violare de domiciliu, iar pedeapsa diferă în funcţie de împrejurări concrete în care este săvârşită acea infracţiune exprimată prin verbum regens, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte este necesar şi suficient a se indica textul marginal şi numărul articolului care defineşte infracţiunea generică.
A proceda altfel este redundant şi prin urmare inutil.
Când legiuitorul a înţeles să reglementeze variante ale infracţiunii originare, de exemplu omorul, în articole diferite cu denumiri marginale specifice raportarea la textul care defineşte prin verbum regens conţinutul infracţiunii, este obligatorie prin voinţa legiuitorului care a înţeles să dea încadrare distinctă formelor infracţiunii în funcţie de împrejurările concrete ale comiterii faptei.
Aşa fiind, în mod corect instanţa fondului şi a apelului au dat încadrarea corectă infracţiunii de violare de domiciliu.
Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor pentru faptele reţinute, acestea sunt în acord cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, pentru infracţiunea de omor calificat, inculpatul C.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare aflată la media limitelor prevăzute de legea specială.
La fel s-a procedat în privinţa pedepselor aplicate inculpatului C.S.
Faţă de datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, Înalta Curte observă că pedepsele aplicate sunt adecvate îndeplinirii scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Referitor la dispoziţia din Decizia curţii de apel cu privire la interzicerea dreptului complementar de a alege şi a fi ales, Înalta Curte observă că limitarea acestei interziceri doar la prevederile art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., este o vădită omisiune din partea Curţii de Apel Craiova care nu a motivat efectiv restrângerea interdicţiei.
Înalta Curte nu concepe că la Curtea de Apel Craiova nu este cunoscută practica Înaltei Curţi de Casaţie cu privire la posibilitatea interdicţiei unor drepturi electorale impuse unor infractori care comit infracţiuni deosebit de grave şi care relevă că aceştia nu au posibilitatea de a aprecia asupra modului cum trebuie guvernată ţara în situaţia în care comit infracţiuni ce denotă că nu au simpla capacitate de a aprecia asupra unor valori atât de importante cum este viaţa unei persoane.
Cu privire la această chestiune C.E.D.O. a apreciat că statele membre ale U.E. au posibilitatea de a prevedea restrângeri ale drepturilor electorale proporţional cu gravitatea faptelor comise de inculpaţi.
Examinând Decizia recurată şi din oficiu potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea observă că nu există alte motive de casare care examinate din oficiu ar putea crea inculpaţilor o situaţie mai favorabilă.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile parchetului şi inculpaţilor, va computa din pedeapsa inculpatului C.M. timpul reţinerii şi arestării preventive şi va obliga pe fiecare recurent inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpaţii C.M. şi C.S. împotriva deciziei penale nr. 37 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat C.M., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 10 iulie 2007, la 15 mai 2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1801/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1812/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
