ICCJ. Decizia nr. 1907/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1907/2009
Dosar nr. 17/39/200.
Şedinţa publică din 22 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 20 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 17/39/2009, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen. de petiţionarul B.I. împotriva Rezoluţiei nr. 304/P/2007 din 31 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, rezoluţie pe care a menţinut-o.
S-a dispus obligarea petentulului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel a reţinut netemeinicia plângerii petentului, considerând că intimata M.L., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, nu a comis infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi nici infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ci, dimpotrivă şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu şi nu a comis nici un fals. Evaluarea probelor de către procuror în cadrul soluţionării unei plângeri penale poate fi contestată în cadrul exercitării căilor legale de atac împotriva soluţiei adoptate, iar nu prin declanşarea unei plângeri penale împotriva magistratului procuror pentru fapte penale inexistente.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că a fost prejudiciat prin fapta intimatei care ar fi legalizat un fals, considerând că adversarii săi ar avea drept de proprietate, deşi, în realitate, G.I. şi G.C. nu au acest drept, ci petentul.
A mai susţinut că rezoluţia dată de procurorul ierarhic superior este tardivă fiind emisă cu depăşirea termenului de soluţionare de 20 de zile prevăzut de lege.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează.
În mod corect, procurorii care au cercetat cauza, precum şi instanţa de fond care a verificat legalitatea soluţiei, au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., petentul, nemulţumit de soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror, în speţă de intimata M.L., avea posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de aceste dispoziţii, respectiv a plângerii adresate procurorului ierarhic superior şi apoi a plângerii adresate instanţei de judecată competente.
În loc să-şi exercite aceste drepturi procesuale, petentul B.I. a formulat plângere penală împotriva magistratului procuror, invinuindu-1 de comiterea unor fapte penale a căror existenţă nu a dovedit-o cu nici o probă.
Prin rezoluţiile atacate de petent s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorului M.L., faptele penale fiind inexistente.
Petentul a considerat că rezoluţia prin care i-a fost respinsă plângerea ar fi tardivă întrucât a fost dată peste termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen.
Or, potrivit art. 2781 alin. (2) C. proc. pen., nerespectarea termenului de rezolvare a plângerii de către procurorul ierarhic dă dreptul petentului de a ataca soluţia de neîncepere a urmăririi penale, prin plângere adresată instanţei de judecată, în termenul de 20 de zile calculat de la data expirării acestui termen de soluţionare prevăzut pentru procuror.
Nu se poate adăuga la lege prin aplicarea unor sancţiuni prevăzute de dispoziţiile procedurale doar în cazul neexercitării în termen a căilor de atac.
Nerespectarea termenelor în care organele statului sunt obligate să soluţioneze o plângere nu poate avea consecinţe de natură să afecteze fondul cauzei.
Ea ar putea atrage cel mult, sancţiuni disciplinare, şi acestea ar putea fi dispuse, doar în cazul în care nerespectarea termenului ar fi imputabilă procurorului.
Procurorul ierarhic superior este obligat să soluţioneze plângerea petentului (în termen, ori cu depăşirea lui). Petentul nu poate invoca tardivitatea în cazul soluţionării cu întârziere a plângerii, ci are dreptul doar să atace la instanţă soluţia de neîncepere a urmăririi penale în termenul de 20 de zile calculat de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2781 alin. (2) C. proc. pen.
De altfel, activitatea procurorului ierarhic o constituie verificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei de neîncepere a urmăririi penale (ori a scoaterii de sub urmărire penală) dată de procuror, în raport cu care va fi sau nu admisă plângerea persoanei vătămate.
Ceea ce atacă petentul nu este termenul de verificare ci soluţia dată.
Înalta Curte verificând soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul intimat, soluţie menţinută şi de instanţa de fond, constată temeinicia acesteia.
În absenţa unor probe care să demonstreze existenţa celor două fapte penale reclamate de petent (fals intelectual şi abuz în serviciu), în mod corect instanţa de fond a respins plângerea petentului şi a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procurori.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1943/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
