ICCJ. Decizia nr. 2041/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2041/2009
Dosar nr. 21791/3/200.
Şedinţa publică din 1 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1256 din 23 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului N.A., după cum urmează:
- 3 luni închisoare pentru art. 20 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen.;
- 5 ani închisoare pentru art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2),(3) şi (5) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 luni închisoare pentru art. 291 C. pen.;
- 6 luni închisoare pentru art. 26 din Legea nr. 356/2002 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
S-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71 C. pen. şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II, lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului potrivit art. 215 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (2) C. pen. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.
S-a luat act că partea vătămată S.T., S.I. şi S.H. nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea actelor falsificate.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În baza art. 23 ianuarie 2008, inculpatul a încercat să inducă în eroare pe partea vătămată S.H. prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui teren în suprafaţă de 27.600 mp situat în comuna Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov, contra sumei de 380.000 Euro.
În scopul încheierii tranzacţiei inculpatul s-a prezentat la notarul public M.A.C. sub o identitate falsă, susţinând că se numeşte I.N.E. şi a prezentat o carte de identitate contrafăcută pe acest nume, o procură falsificată din partea proprietarilor terenului, precum şi alte acte necesare perfectării contractului.
De asemenea s-a mai reţinut că inculpatul folosindu-se de acte de identitate falsificate, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în ziua de 17 februarie 2007 a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului mai multor unităţi bancare, în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică (carduri).
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a criticat-o cu privire la individualizarea pedepselor aplicate, solicitând reducerea lor.
Prin Decizia penală nr. 26/A din 2 februarie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat, în parte sentinţa apelată şi rejudecând a înlăturat dispoziţia de anulare a titlului de proprietate nr. 37943, iar în baza art. 348 C. proc. pen. a procedat la anularea copiei titlului de proprietate nr. 37943, legalizată sub nr. 60 din 11 ianuarie 2008 de BNP F.N., menţionând în rest dispoziţiile hotărârii recurate.
În consecinţă s-a arătat că au fost just reţinute starea de fapt, încadrarea juridică a activităţilor deduse judecăţii, inclusiv vinovăţia inculpatului şi pedepsele aplicate, dar prima instanţă conformându-se dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., a greşit atunci când a anulat titlul de proprietate şi nu copia acestui titlu, legalizată de notarul public şi care a făcut obiectul al unora dintre activităţile infracţionale deduse judecăţii.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul. În esenţă, prin motivele orale, recurentul inculpat a susţinut că s-a pronunţat o greşită soluţie de condamnare a inculpatului care nu se face vinovat de faptele comise; în subsidiar, s-a cerut stabilirea unei pedepse la nivelul detenţiei executate, sau aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., prin schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
În fine, într-un ultim subsidiar, s-a cerut casarea cu trimitere a cauzei pentru că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii sale privind aplicarea art. 81 C. pen.
Hotărârile atacate vor fi examinate în raport de criticile formulate de cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 18 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constatându-se pentru cele ce urmează, că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Instanţele, procedând la condamnarea inculpatului pentru fapte de fals şi înşelăciune, nu numai că nu a comis o gravă eroare de fapt, dar s-a conformat materialului probator administrat şi dispoziţiilor legale care incriminează şi sancţionează aceste fapte penale.
Chiar dacă în prezent inculpatul îşi neagă vinovăţia nu trebuie uitat că şi cu ocazia prinderii în flagrant, în faţa notarului public şi la prima audiere, inculpatul a refuzat să-şi decline adevărata identitate, prezentându-se drept I.N.E.; ulterior, acesta a revenit asupra declaraţiilor şi a recunoscut săvârşirea tuturor faptelor, pretinzând că a fost folosit şi ajutat de mai multe persoane pentru a deschide conturile bancare şi pentru a încerca să înstrăineze terenul situat în Ştefăneştii de Jos.
Dar, indiferent de susţinerile inculpatului este de necontestat împrejurarea că validitatea actelor aflate asupra acestuia au impus notarului sesizarea lucrătorilor de poliţie.
Supuse examinării de specialitate, în cadrul procedurii ce a urmat, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi raportul de expertiză au confirmat suspiciunea notarului public cu privire la contrafacerea cu ajutorul unor imprimante electronice color cu jet de cerneală a actului de identitate prezentat pe numele I.N.E., a impresiunii de ştampilă de pe certificatul de atestare fiscală care a fost transferată electronic şi nu prin ştampilare.
Mai mult, nici certificatul de atestare a plăţilor, taxelor şi impozitelor legale nu a fost liberat de Primăria localităţii Ştefăneştii de Jos, după cum nici certificatul de moştenitor legal nr. 17 din 21 martie 2007, precum şi încheierea de rectificare nr. 44 din 6 iulie 2007 nu au fost eliberate de către Biroul Notarului Public S.M.V.
Şi închizând cercul probelor care fără echivoc atestă vinovăţia inculpatului în săvârşirea unei tentative de înşelăciune şi de multiple falsuri, martorii S.I. şi S.T. au arătat că nu-l cunosc pe inculpat şi niciodată nu l-au împuternicit, sens în care, nu i-au semnat vreo procură autentificată pentru vânzarea terenului de 27.600 mp. Declaraţia acestora este confirmată de verificarea arhivei notarului public unde s-a constatat că două persoane necunoscute, folosindu-se de două cărţi de identitate falsificate, s-au prezentat drept S.I. şi S.T. O dată în plus, împrejurarea este dovedită şi prin adresa nr. 207050 din 22 aprilie 2008, emisă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor în are se arată că deşi datele înscrise în copiile documentelor de identificare corespund cu informaţiile înregistrate în evidenţe, imaginile aparţin altor persoane.
În acest context, activitatea inculpatului de a încerca inducerea în eroare a părţii vătămate S.H. de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a unui teren, activitate întreruptă de notarul public şi intervenţia lucrătorilor de poliţie, pe baza unui act de identitate fals, cât şi a altor acte contrafăcute sau false, constituie în drept, aşa cum corect au reţinut instanţele, infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 291 C. pen., art. 293 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), precum şi de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., comise în concurs real.
Este de necontestat că inculpatul a declarat în fals, în baza aceleiaşi rezoluţii delictuoase, mai multor unităţi bancare date nereale în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică, săvârşind şi infracţiunea continuată prevăzută de art. 26 din Legea nr. 356/2002.
Aşa fiind, inculpatul nu poate susţine că soluţia de condamnare este rezultatul unei grave erori de fapt, după cum nu poate susţine, în această privinţă nici alte motive de casare.
Nefondată este şi critica formulată de inculpat vizând individualizarea pedepsei cu referire la modalitatea de executare a pedepsei.
În considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), inculpatului i s-au aplicat pedepse minime, neexistând alte considerente care să justifice reţinerea unor circumstanţe judiciare atenuante personale, care în înţelesul art. 79 C. pen., ar trebui arătate şi motivare, ceea ce, aşa cum s-a arătat nu este cazul.
Pe de altă parte, în acest context, nu sunt realizate condiţiile legale nici pentru stabilirea pedepsei la perioada executată în detenţie şi nici de aplicare a art. 81 şi art. 861 C. pen.
Cât priveşte nepronunţarea instanţei de apel asupra cererii de acordare a suspendării executării sub control judiciar formulată de inculpat –aceasta nu poate fi socotită o esenţială omisiune de discutare a unei cereri de natură a atrage casarea cu trimitere a cauzei, atâta timp cât, instanţa s-a preocupat de motivarea individualizării, arătând că împrejurările în care s-a comis fapta, cât şi datele personale ale inculpatului nu justifică, o reeducare a pedepselor prin aplicarea art. 74-76 C. pen., fiind respectate, în totul prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Dar chiar şi aşa, prin considerentele acestei hotărâri se motivează neaplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen. prin nerealizarea cerinţelor legale vizând cuantumul pedepsei (în cazul concursului de infracţiuni) şi pentru că se apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins fără o executare efectivă.
Şi desigur, într-o asemenea situaţie, casarea cu trimitere ar constitui nu numai o formalitate excesivă fără a se întrevedea posibilităţi de valorificare a apărării, dar ar însemna şi o încălcare a termenului rezonabil de soluţionare a acestei cauze şi prin aceasta a unui proces echitabil.
Referitor la greşita deducere a arestului susţinută de procuror, aceasta este reală, dar nu poate fi corijată în propria cale de atac a inculpatului, atâta timp cât, poate constitui o cauză de agravare a situaţiei acestuia, astfel încât se va menţine computarea instanţelor, urmând ca situaţia să fie rectificată pe o cale procesuală separată.
Drept urmare a considerentelor prezentate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr. 26 din 2 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2008 la 1 iunie 2009
Obligă recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2012/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2065/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
