ICCJ. Decizia nr. 2046/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr.2046/2009
Dosar nr. 5064/1/2009
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Petiţionara P.G. a formulat plângere penală împotriva fostului ministru G.F. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu, care au avut drept urmare păgubirea fondurilor publice.
A susţinut că numirea Consiliului de Administraţie al R.N.P.R. prin Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis de G.F. a fost nelegală deoarece nu au fost eliberaţi din funcţie foştii membrii, printre care şi P.G., numiţi prin Ordinul nr. 321 din 27 decembrie 2004. În esenţă a arătat că unele reconstituiri de drepturi de proprietate pe trupuri de pădure s-a făcut pe probe îndoielnice, s-au folosit nerentabil cabanele de vânătoare în interese străine R.N.P.R., s-au folosit utilajele în mod clientelar de la C.F. Ulmi, s-au încheiat contracte în mod abuziv cu fondurile de vânătoare, a fost scăzut drastic şi nejustificat numărul de mistreţi din rezervaţia Bolovani, s-au vândut utilaje silvice către salariaţi care au firme private concurente activităţii R.N.P.R., s-au încheiat şi alte contracte dezavantajoase pentru lucrări silvice cu rudele şi prietenii conducerii şi s-au efectuat controale fără respectarea procedurilor tocmai pentru a nu se putea depista deficienţele.
Prin rezoluţia nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de corupţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248-2481 C. pen., întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
S-a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.F., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Pentru a se dispune astfel s-a reţinut că:
Direcţia Naţională Anticoruptie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, a mai efectuat verificări referitor la R.N.P.R., în dosarul nr. 33/P/2006, sub aspectul utilizării de fonduri băneşti în 2004, pentru conservarea şi regenerarea pădurilor în alte scopuri şi alte activităţi din cele sesizate prin plângerea penală.
Prin rezoluţia nr. 33/P/2006 din 30 mai 2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de reprezentanţii R.N.P.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 248 - art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Din analiza plângerii penale şi a ordinelor emise de ministrul G.F. al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la care se face referire în plângere, nu rezultă săvârşirea vreunei infracţiuni şi în special a faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prin care s-a urmărit un avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru sine sau pentru altul.
Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis de fostul ministru G.F., a fost dat conform reglementării legale şi în baza atributului exclusiv al funcţiei, sub aspectul numirii şi eliberării din funcţie a conducătorilor R.N.P.R. (organ de specialitate din subordinea ministerului). Nu se poate aprecia că exercitarea acestor atribuţii exclusive de către fostul ministru G.F., conform legii, sunt de natură infracţională în sensul abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) în legătură cu celelalte aspecte ale plângerii penale referitor la activitatea R.N.P. R., atribuţii privind politicile de gospodărire şi valorificare raţională a resurselor fondului forestier naţional, conform HG nr. 1105/2003, atribuţii care revin şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în baza art. 3 pct. II din HG nr. 409/2004 (în vigoare pentru perioada 2005 la care se referă plângerea penală), s-a constatat că:
Faţă de susţinerea petiţionarei că investiţiile pentru anii 2005-2006, referitoare la reabilitarea drumurilor forestiere, lucrări de reconstrucţie ecologică şi alte lucrări silvice, nu s-au realizat decât parţial, însă erau evidenţiate scriptic, parchetul a reţinut că nu se prezintă nici un element concret de natură a face convingerea că există fapte penale, care să justifice efectuarea urmăririi penale.
Simpla enumerare de situaţii faptice, fără a se contura cât de cât credibil ceva anume, nu poate fi un temei al efectuării urmăririi penale.
Pe de altă parte, aceste stări de fapt enunţate în plângerea penală, în mod generic, se referă la întreg teritoriu al României, aspect care face imposibilă efectuarea urmăririi penale. A face verificări la toate structurile teritoriale, la cele judeţene şi la cele centrale are semnificaţia unui control de fond, ceea ce este de neconceput în cadrul unei urmăriri penale, care se circumscrie unor stări de fapt bine conturate şi la persoanele vinovate, dar nu şi la toate faptele presupuse ilegale, la o multitudine de persoane, de asemenea presupuse vinovate.
În al treilea rând, s-a reţinut că nu se poate stabili şi nu se precizează nimic concret, cu privire la foloasele necuvenite dobândite, unde se regăsesc şi ce persoane au beneficiat de acestea, aspect absolut necesar a fi stabilit pentru ca Direcţia Naţională Anticorupţie să fie abilitată a efectua urmărirea penală.
Aceleaşi aspecte există şi în ceea ce priveşte susţinerea plângerii penale, în legătură cu exploatarea, valorificarea şi vânzarea masei lemnoase.
S-a mai reţinut că este greu de presupus că este posibilă verificarea amănunţită a tuturor acestor operaţiuni la nivelul României, pe subunităţi, judeţe şi centru, în condiţiile în care masa lemnoasă priveşte perioada anterioară (2005-2006) fără posibilitatea de a se putea face cuantificări privind calitatea şi cantitatea acesteia.
Aspectele acordării sau neacordării drepturilor prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu au semnificaţie penală. Acestea se valorifică în baza dispoziţiilor Codului Muncii şi în afara dovezii certe că s-au acordat în condiţiile dobândirii de bani ori alte foloase de către cei ce au atribuţii în acest sens. situaţie care nu rezultă din plângerea penală, Direcţia Naţională Anticorupţie neavând competenţă de a efectua urmărirea penală.
Gestionarea fondurilor de vânătoare şi a cabanelor R.N.P. R., care s-a dovedit păguboasă, nu este de natură a atrage competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a efectua urmărirea penală, în condiţiile în care nu se menţionează nici un element de fapt care să contureze dobândirea de foloase necuvenite de către cei ce aveau atribuţii în acest sens.
Dealtfel, nu se concretizează în ce constă defectuozitatea gestionării acestor valori, unde se regăsesc eventualele defectuozităţi şi dacă există prejudiciu.
Împotriva rezoluţiei nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Direcţia Naţională Anticorupţie de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie a formulat plângere petiţionara P.G., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5064/1/2009.
În plângerea formulată petiţionara a criticat rezoluţia atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că au fost ignorate atât evidenţa datelor strânse cu ocazia efectuării actelor premergătoare acesteia, cât şi motivele punctuale invocate de petiţionară în susţinerea plângerii.
A precizat că prin emiterea nelegală şi abuzivă a ordinului nr. 123 din 18 februarie 2005 prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al R.N.P.R., F.G. a săvârşit fapte penale. Prin ordinul emis, susţine petiţionara, au fost încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Regulamentul privind Organizarea şi Funcţionarea R.N.P.R. aprobat prin HG nr. 1105/2003.
A arătat că Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 28 din 29 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosar nr. 1093/42/2007.
A mai susţinut că instanţa într-un alt dosar civil a stabilit că prin excluderea sa din Consiliul de Administraţie al R.N.P.R. i se datorează petiţionarei suma de 132.000 Ron reprezentând suma cuvenită ca indemnizaţie de şedinţă la fel ca şi altor petenţi. Susţine petiţionara că atâta vreme cât aceste instanţe civile au pronunţat sentinţe favorabile ei, Direcţia Naţională Anticorupţie acoperă prin rezoluţie un evident conflict de interese şi un abuz săvârşit cu intenţie.
Odată cu emiterea abuzivă a ordinului amintit anterior au fost încălcate drepturile şi interesele legitime atât ale membrilor Consiliului de Administraţie cât şi instituţiei în sensul că a fost prejudiciată R.N.P.R., a fost aprobat un management defectuos începând cu anul 2005 ce a condus la diminuarea activităţii şi implicit a profitului instituţiei ajungând în prezent „în pragul dezintegrării".
Un alt motiv invocat de petiţionară a constat în criticarea ordonanţei atacate întrucât Direcţia Naţională Anticorupţie a ignorat să se pronunţe pe toate aspectele sesizate solicitând reluarea cercetărilor penale, aspecte care vizau: încheierea contractului de leasing cu firma H.V.B.L. în valoare de 1,967,730.000 Euro cu finanţare pe o perioadă de 5 ani, vânzarea a 540 cabaline, irosirea de la bugetul de stat, în anii 2005-2006 a cca. 120 miliarde ROL, valorificarea a zeci de mii de mc de lemn pentru furnir şi buştean selecţionat sub preţul pieţei unor firme printre care şi SC L. din Braşov, verificarea tuturor firmelor unde au lucrat foştii directori respectiv M.S., D.G., A.C., verificarea emiterii Ordinului nr. 392/2005 care a modificat Ordinul nr. 391/2003 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, verificarea rezoluţiei în dosarele penale privind pe F.G. şi S.M., verificarea utilizării fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, verificarea legalităţii introducerii în circuitul turistic al cabanelor de vânătoare, favorizarea unor societăţi comerciale prin procesul de privatizare, precum şi apariţia fenomenului crizei aviare care a fost creată artificial şi a condus la cheltuirea unei importante sume de bani de la bugetul de stat.
A solicitat, în concluzie admiterea plângerii formulate şi desfiinţarea rezoluţiei nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Analizând plângerea formulată, Înalta Curte constată că nu este fondată şi o va respinge ca atare, menţinând rezoluţia atacată pentru următoarele considerente.
Împrejurarea că Ordinul nr. 123 din 18 februarie 2005 emis de G.F. a fost anulat printr-o hotărâre a instanţei civile şi că tot ca urmare a unei sentinţe civile (pe care nu o precizează însă petiţionara) s-a hotărât că se datorează petiţionarei, ca urmare a excluderii din Consiliul de Administraţie al R., suma de 132.000 Ron reprezentând suma cuvenită ca indemnizaţie de şedinţă, nu atrage răspunderea penală a intimatului atâta vreme cât din analiza actelor premergătoare nu a rezultat acest aspect.
Cu privire la managementul defectuos începând cu anul 2005, care a condus la diminuarea activităţii şi implicit a profitului instituţiei fiind încălcate drepturile şi interesele legitime atât ale membrilor Consiliului de Administraţie cât şi instituţiei prin emiterea ordinului amintit anterior, şi acest aspect a fost analizat în rezoluţia atacă şi în mod corect s-a reţinut că nu se prezintă nici un element concret de natură a face convingerea că există fapte penale care să justifice urmărirea penală a intimatului.
Cu privire la critica petiţionarei în sensul că Direcţia Naţională Anticoruptie a ignorat să se pronunţe pe toate aspectele precizate în finalul plângerii şi invocate de aceasta în mod punctual şi prin plângerea iniţială depusă la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, nici acest motiv nu este întemeiat, întrucât din întreg conţinutul ordonanţei se observă o analiză concretă asupra fiecărui aspect solicitat de petiţionară, aşa cum s-a menţionat anterior în considerentele prezentei hotărâri şi la filele 3 şi 4 din dosarul nr. 92/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că din actele premergătoare în cauza ce au format obiectul dosarului nr. 92/ P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticoruptie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie, nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor sesizate de către petiţionara P.G. pretins săvârşite de către intimatul G.F., astfel că soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă, întrucât faptelor le lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii este temeinică şi legală.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în considerentele rezoluţiei dispuse în cauză, au fost analizate în mod detaliat toate aspectele invocate petiţionară cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimatului reţinându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petiţionare.
Pentru aceste considerente Înalta Curte respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionară şi în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. obligă petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei sentinţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara P.G. împotriva rezoluţiei nr. 92/P/2007 din 25 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2009.
Dispozitivul prezentei sentinţe a fost modificat prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 20 mai 2010, care face parte integrantă din sentinţa nr. 2046 din 27 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2027/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2060/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
