ICCJ. Decizia nr. 2027/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2027/2009
Dosar nr. 3830/1/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 14 martie 2007, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul P.I., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale adoptată în dosarul nr. 68/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – soluţie menţinută de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin rezoluţia din 15 februarie 2007 dată în dosarul nr. 2189/863/2007.
Petiţionarul şi-a motivat plângerea susţinând că, la începutul lunii octombrie 2005 numiţii P.C., procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. şi T.G., inspector de poliţie detaşat (care l-a chemat insistent la parchet, fără nici un fel de citaţie), i-au spus că este învinuit în dosarul de spălare de bani cu nr. 650/P/2005, învinuire fără ca el să aibă vreo legătură cu cauza şi fără să fie implicat în vreo faptă de natură penală şi legături cu persoanele învinuite în acel dosar.
A mai arătat că nici cu ocazia chemării la Parchet şi nici ulterior nu i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, nu i-a fost prezentată nici o probă şi cu toate că a cerut, în mod repetat, verbal şi în scris, să i se pună la dispoziţie dosarul nr. 650/P/2005 şi să-i fie prezentate „aşa-zisele probe împotriva sa" sub diferite pretexte a fost refuzat. A aflat din surse neoficiale că procurorul P.C. a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui fără să-i fi comunicat ordonanţa de punere sub învinuire.
Având în vedere cele arătate, petentul P.I. s-a adresat cu plângere penală la 17 noiembrie 2005, înregistrată sub nr. 23294 din 21 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Relaţii cu Publicul şi Secretariat, care ulterior a primit numărul de înregistrare 68/P/2007 din 18 ianuarie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică. A solicitat să se efectueze acte de cercetare faţă de procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T., P.C. şi inspectorul de poliţie T., membru al echipei de anchetă în dosarul nr. 650/D/P/2005, primul pentru că în mod abuziv, prin încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 51/1995, prin fapte ilegale care puteau să aibă consecinţe pentru petent, a dispus punerea sub acuzare, atribuindu-i calitatea de învinuit, iar secundul pentru că a dispus chemarea sa în mod abuziv la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ziua de 6 octombrie 2005, refuzând să-i prezinte probele.
La 29 ianuarie 2007 i-a fost comunicată rezoluţia din 25 ianuarie 2007 dată în dosarul nr. 68/P/2007 la 25 ianuarie 2007, prin care s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. a) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva soluţiei a făcut plângere petentul, în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., plângere respinsă de procurorul şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţia dată la data de 15 februarie 2007 în dosarul nr. 2189/863/2007.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petentul P.I. s-a adresat cu plângere, înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 2508/1/2007.
În urma examinării plângerii conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 113 din 23 ianuarie 2008, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţiile atacate şi a trimis cauza în vederea redeschiderii urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi intimaţii P.C. şi T.G.
În recursul parchetului, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât prin soluţia adoptată de către instanţa de fond sunt cenzurate actele premergătoare efectuate de procuror – soluţie ce nu este prevăzută de Codul de procedură penală – iar pe de altă parte, instanţa a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale, în condiţiile în care, în cauză, nu se dispusese începerea urmăririi penale faţă de intimaţii P.C. şi T.G. şi fără a indica faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
S-a mai susţinut în recursul parchetului că motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii, practic procurorul nu ştie ce are de făcut ca urmare a dispoziţiei instanţei.
De asemenea, s-a arătat în memoriul scris depus la dosar de către parchet, că petentul P.I. a fost cercetat de intimaţi în dosarul nr. 650/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002.
Cercetările în respectiva cauză au vizat infracţiunea săvârşită de membrul unui grup infracţional organizat existând indicii de implicare în această activitate ilegală şi a petentului P.I., faţă de acesta dispunându-se, iniţial, începerea urmăririi penale, iar, ulterior, punerea în mişcare a acţiunii penale.
S-a arătat că, D.I.I.C.O.T., Structura Centrală, prin rechizitoriul nr. 650/D/P/2005 din 31 martie 2006, întocmit de procurorul P.C., în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor menţionate, astfel că susţinerile petentului, în sensul că procurorul P.C. şi inspectorul de poliţie T.G. au dispus măsuri procesuale cu nerespectarea dispoziţiilor legale, sunt neîntemeiate.
La finalizarea cercetărilor penale, întrucât indiciile iniţiale nu au condus la stabilirea exactă a participaţiei penale a petentului, s-a apreciat că în mod corect s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală, soluţia nefiind de natură să-i cauzeze o vătămare a intereselor legale, ci a reprezentat o garanţie a respectării drepturilor sale procesuale şi a prezumţiei de nevinovăţie.
În aceste condiţii, s-a apreciat că rezoluţia nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică, în cauză, neexistând indicii de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către intimaţii P.C. şi T.G.
Pentru aceste considerente, procurorul, în baza art. 38515 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, casarea sentinţei atacate şi, rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petentul P.I. împotriva rezoluţiei nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În susţinerea recursului declarat de intimatul P.C., apărătorul ales a pus concluzii în acelaşi sens, cu cele puse de procuror şi a solicitat admiterea, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, să se dispună respingerea, ca nefondată, a plângerii petentului.
Recurentul intimat T.G. a apreciat că soluţia adoptată în cauză de procuror este legală şi temeinică şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea plângerii ca neîntemeiată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 Judecători, a constatat criticile de nelegalitate formulate în recursurile declarate de Ministerul Public şi intimaţi, ca fiind întemeiate. Astfel, instanţa de fond, în mod greşit a dispus o soluţie de trimitere a cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale deşi, în cauză, nu se începuse urmărirea penală şi fără a indica faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.
În consecinţă, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. c) C. proc. pen., prin Decizia nr. 22 din 26 ianuarie 2009 a admis recursurile, a casat sentinţa nr. 113 din 23 ianuarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a trimis cauza spre rejudecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Procedând la rejudecarea cauzei, Înalta Curte având în vedere actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, constată că rezoluţiile atacate sunt legale şi temeinice, iar plângerea formulată de P.I. este nefondată.
La 28 septembrie 2005, prin rezoluţia din dosarul nr. 650/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de V.A., D.A.I., O.C.M., A.R.S.N.A., B.S., M.A., P.I., P.M.C.T., Z.C.A., N.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 23 din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Petentul a fost invitat – mai precis contactat telefonic - şi, potrivit susţinerii intimatului T.G., căutat la domiciliu de doi agenţi procedurali. Acest lucru este confirmat de petent atunci când în plângere afirma că „numitul T. a dispus chemarea mea în mod abuziv la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 06 octombrie 2005". Mai rezultă din susţinerile petentului şi intimatului T. că petentul a fost deranjat de modul în care a fost chemat, susţinând că au fost încălcate procedurile legale privind anchetarea unui avocat, că s-au purtat nişte discuţii pe ton ridicat, petentul i-a făcut reproşuri procurorului şi, în fine, că, fără a fi audiat şi în afară de a-i fi arătat o planşă cu mai multe fotografii, printre care şi a lui, nu i-au fost prezentate învinuirile.
Petentul, deranjat de modul în care a fost citat şi de faptul că nu i-a fost prezentat dosarul ca să poată lua cunoştinţă de probe şi învinuire, a depus plângere penală înregistrată la 21 noiembrie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – şi a cerut anchetarea şi punerea sub urmărire penală a celor doi (magistrat procuror şi ofiţer de poliţie), fila 2, dosar nr. 23436/7245/2005.
În urma actelor premergătoare, procurorul a reţinut şi motivat că plângerea este neîntemeiată în ce priveşte susţinerea că citarea şi audierea în dosarul nr. 650/P/2005 nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi cele Codului de procedură penală. Nu este prevăzută o procedură specială în cazul începerii urmăririi penale faţă de avocaţi, iar împrejurarea că s-a început urmărirea penală fără a exista probe, astfel cum reclama petentul, nu poate constitui infracţiune; conform art. 200 C. proc. pen., administrarea probelor în cauzele penale pentru stabilirea existenţei unei infracţiuni se poate face numai în cadrul urmăririi penale.
S-a motivat, de asemenea, că împrejurarea că, ulterior începerii urmăririi penale faţă de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au făcut cercetări, nu poate duce la concluzia că procurorul şi-ar fi îndeplinit în mod deficitar atribuţiile de serviciu.
Împotriva soluţiei de neurmărire a făcut plângere, conform art. 278 C. proc. pen. petentul, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2189/863/2007 din 15 februarie 2007 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nemulţumit şi de această soluţie, petentul s-a adresat cu plângere, potrivit art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori.
Verificând rezoluţia atacată, conform art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, se constată că plângerea este nefondată.
În dosarul nr. 650/D/P/2005 s-a început urmărirea penală şi s-au făcut cercetări faţă de 9 persoane despre care existau date că au săvârşit infracţiuni grave, prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 616/2002 şi art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Urmărirea penală începută faţă de petentul P.I. s-a dispus prin aceeaşi rezoluţie ca pentru ceilalţi 9 învinuiţi. Că inculpatul a fost invitat la sediul parchetului rezultă din însăşi plângerea formulată.
Odată prezent la parchet petentul, văzând că nu este audiat şi că nu i se aduce la cunoştinţă o învinuire conform procedurii, rezumându-se doar la a-i prezenta o planşă cu fotografiile mai multe indivizi, printre care şi a lui, petentul avea posibilitatea şi dreptul de a se adresa cu plângere la procurorul ierarhic superior.
Petentul considerând activitatea de invitare la parchet şi cele întâmplate acolo abuzive, trebuia să conteste actele de procedură conform art. 275 C. proc. pen.
Pe de altă parte, chiar greşit dacă ar fi modul în care s-a dispus începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, materializate în final printr-o soluţie de scoatere de sub urmărire penală a petentului alături de alte patru persoane, şi anume M.A., N.M., B.S., Z.C., nu există nici un indiciu sau dovadă că făptuitorii (procurorul şi ofiţerul de poliţie), în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, nu le-au îndeplinit ori le-au îndeplinit defectuos şi, prin aceasta, au cauzat o vătămare intereselor legale ale petentului. Aşa fiind, justificat procurorul a reţinut că împrejurarea că ulterior începerii urmăririi penale şi punerii în mişcare a acţiunii penale faţă de petent s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, constatându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care s-au făcut cercetări, nu poate conduce la concluzia că magistratul procuror şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu.
Înalta Curte constată că rezoluţia atacată este legală şi temeinică şi, în consecinţă, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., să respingă plângerea împotriva ei ca nefondată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul P.I. împotriva rezoluţiei nr. 68/P/2007 din 25 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2014/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2046/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|