ICCJ. Decizia nr. 2125/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2125/2009
Dosar nr. 460/262/2009
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 593 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul 6869/2004 s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva Deciziei penale nr. 815/A din 1 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia a II-a penală.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul, ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 17 martie 2009.
Prin Sentinţa penală nr. 292 din 11 martie 2009 a Judecătoriei Moreni, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul condamnat M.T. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Contestatorul în contestaţia formulată a invocat dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., iar în timpul şedinţei de judecată a dosarului său pe rolul instanţei Judecătoriei Moreni, a declarat că nu a formulat contestaţie şi nu şi-o însuşeşte, depoziţia fiind consemnată şi ataşată la dosar.
Examinând contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., „instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără citarea părţilor";, verificând, între altele, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386";.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 387 alin. 2 C. proc. pen. „în cererea de contestaţie în anulare trebuie să se arate toate cazurile de contestaţie pe care le poate invoca contestatorul şi toate motivele aduse în sprijinul acestora";.
Înalta Curte constată că cererea formulată de contestator nu îndeplineşte exigenţele legale impuse de dispoziţiile evocate, în sensul că nu se invocă nici unul din cazurile de contestaţie enumerate, expres şi limitativ, în art. 386 C. proc. pen., iar solicitarea contestatorului de a invoca motivele contestaţiei după ce va fi citat este contrară dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu verificându-se fără citarea părţilor.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să dispună respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.T. împotriva Deciziei penale nr. 593 din 26 ianuarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul 6869/2004.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 442/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 445/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
