ICCJ. Decizia nr. 2127/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2127/2009
Dosar nr. 2514/54/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51 din 24 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 2514/54/2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 2781 C. proc. pen. de petiţionara I.D. împotriva Rezoluţiei nr. 587/P/2007 din 4 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. S-a dispus obligarea petentului la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Curtea de Apel a reţinut netemeinicia plângerii petentei, considerând că intimatul B.T., executor judecătoresc, nu a comis infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Din actele premergătoare nu a rezultat că fapta executorului judecătoresc care în perioada noiembrie 2003 - octombrie 2005 nu a efectuat executarea silită solicitată de creditoarea I.D. ar constitui infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece executarea silită s-a perimat din culpa creditoarei care în loc să stăruie în executarea silită a formulat mai multe sesizări la Camera Executorilor Judecătoreşti, Ministerul Justiţiei, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, precum şi la organele de urmărire penală.
Prin Decizia civilă nr. 164/2007, Tribunalul Dolj a admis contestaţia la executare formulată de SC M. SA împotriva sentinţei civile nr. 2942/2006 a Judecătoriei Craiova, constatând perimată executarea silită pornită în dosarul nr. 642/E/2002 al Biroului Executorului Judecătoresc B.T., cu motivarea că este neglijenţa creditoarei care nu a insistat în executare prin acte şi proceduri, pentru ca executorul să fie obligat să continue executarea, în cazul în care acesta ar fi refuzat.
Totodată, s-a argumentat că executorul judecătoresc nu a urmărit vătămarea intereselor legale ale petentei, iar demersurile făcute în vederea stabilirii în mod cert a sumei datorate de debitor au condus în mod inevitabil la întârzierea finalizării executării.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionara I.D. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că a fost prejudiciată prin fapta intimatului care neîndeplinindu-şi sarcinile de serviciu a prejudiciat-o în mod grav cu zeci de milioane vechi, în mod intenţionat.
Examinând recursul declarat de petentă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Declanşarea unei plângeri penale împotriva unui executor judecătoresc, pentru nefinalizarea în termen legal a unei executări silite, nu poate determina trimiterea acestuia în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte încălcarea legii penale (probe inexistente în cauză).
Totodată, ea nu reprezintă o cale legală de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti (în speţă, împotriva deciziei menţionate dată de Tribunalul Dolj, prin care s-a constatat perimată executarea silită declanşată la cererea creditoarei I.D.).
În speţă, petenta a încasat in cadrul executării silite suma de 10.448.856 Iei vechi de la SC M. SA, iar ultimele acte ale executorului judecătoresc vizau actualizarea sumelor ce trebuiau plătite.
Prin Rezoluţia nr. 4242/P/2004 din 14 februarie 2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva executorului B.T. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Ulterior, în loc să insiste în executarea silită şi să facă demersuri legale pentru valorificarea drepturilor sale, petenta a depus mai multe plângeri şi memorii la instituţii care nu aveau competenţa de a finaliza executarea silită, expirând termenele de executare silită, în loc să procedeze conform art. 389 C. proc. pen. şi să stăruie în continuarea executării silite.
Petenta nu poate invoca propria sa neglijenţă pentru a argumenta neîndeplinirea obligaţiilor legale ale executorului judecătoresc, neglijenţă constatată, cu autoritate de lucru judecat, de Tribunalul Dolj prin Decizia civilă nr. 164/2007.
Prin urmare, în mod corect, procurorii care au cercetat cauza şi instanţa de fond care a verificat legalitatea soluţiei au dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respingând plângerea petentei I.D.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară I.D. împotriva sentinţei penale nr. 51 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2119/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2131/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
