ICCJ. Decizia nr. 2177/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2177/2009

Dosar nr. 3789/1/200.

Şedinţa publică din 9 iunie 200.

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 45 din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, a fost respinsă ca tardivă plângerea formulată de petiţionarul I.N. împotriva rezoluţiei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi nr. 154/P/2007 din 11 iulie 2007.

A fost obligat petiţionarul la 1190 lei cheltuieli judiciare către intimatul C.A.C. şi la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reţinut că din actele dosarului rezultă că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procurorul de caz a fost comunicată petiţionarului la domiciliul din laşi.

În data de 15 aprilie 2008 petiţionarul, în calitate de parte vătămată, a solicitat procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, să i se comunice stadiul cercetărilor în dosarul nr. 154/P/2007 şi a indicat domiciliul ales la cabinetul avocat G.B.T., din laşi.

Soluţia a fost recomunicată la 16 aprilie 2008 şi a fost primită la 29 aprilie 2008.

În data de 21 mai 2008,în baza dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, plângere ce a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 507/ll/2/2008 din 10 iunie 2008.

Soluţia a fost comunicată petiţionarului la 18 iunie 2008 şi primită de acesta, conform dovezii, la 23 iunie 2008.

Instanţei s-a adresat cu plângere la 7 iulie 2008, dată aflată pe corespondenţa expediată prin poştă.

Potrivit art. 185 C. proc. pen., când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform textului menţionat, conduce la pierderea acestuia.

Prin art. 278/1 C. proc. pen. a fost stabilit un termen de 20 de zile pentru formularea plângerii împotriva soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, momentul de la care acesta începe să curgă fiind cel al comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275-278 C. proc. pen. sau, după caz, în situaţia nesoluţionării în termen a acestei plângeri, data expirării termenului de 20 de zile de la care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a o rezolva.

Prin urmare în raport cu data plângerii -21 mai 2008-termenul de 40 de zile a expirat la 1 iulie 2008,iar petiţionarul a formulat plângerea la instanţă la 7 iulie 2008.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul I.N., fără a se prezenta în faţa Curţii şi fără a formula motive scrise de recurs.

Examinând din oficiu sub toate aspectele sentinţa recurată conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 278/1 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după, caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.(...)

În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile."

Rezultă aşadar că termenul de 20 de zile în care se poate face plângere împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale curge fie de la data comunicării soluţiei date în plângerea făcută conform art. 278 C. proc. pen. (în ipoteza în care procurorul ierarhic superior a rezolvat această plângere în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen.), fie de la data expirării celor 20 de zile în care plângerea trebuia rezolvată (în ipoteza în care procurorul ierarhic superior nu a soluţionat-o în acest termen).

În speţă, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 154/P/2007 din 11 iulie 2007, petentul I.N. a formulat la data de 21 mai 2008 plângere conform art. 278 C. proc. pen., pe care a adresat-o procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.

Acesta din urmă a soluţionat-o prin rezoluţia nr. 507/ll/2/2008 dată la 10 iunie 2008,adică în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (4) rap. la art. 277 C. proc. pen. şi calculat de la data formulării plângerii (21 mai 2008).

În aceste condiţii, termenul de 20 de zile în care petentul se putea adresa instanţei conform art. 278/1 C. proc. pen. curgea de la data la care soluţia procurorului ierarhic superior i-a fost comunicată, respectiv 18 iunie 2008 (fil. 53 ds. fond),astfel încât ultima zi în care petentul putea sesiza legal instanţa era 9 iulie 2008.

Or, din înscrisurile aflate la dosarul de fond (fil. 2-5) rezultă că petentul a transmis plângerea prin scrisoare recomandată, datată 7 iulie 20O8,încadrându-se în termenul de 20 de zile prevăzut de lege.

În aceste condiţii, Curtea constată că în mod greşit plângerea petentului a fost respinsă ca tardivă de către instanţa de fond, aceasta raportându-se în mod eronat în privinţa calculării termenului în care plângerea putea fi formulată la dispoziţiile art. 278/1 alin. (2) C. proc. pen.

În consecinţă, recursul petentului va fi admis iar sentinţa casată, cauză fiind trimisă la prima instanţă pentru soluţionarea pe fond a plângerii, conform art. 385/15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionarul I.N. împotriva sentinţei penale nr. 45 din 3 aprilie 2009 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru soluţionarea pe fond a plângerii la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel laşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iunie 2009.

4

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2177/2009. Penal