ICCJ. Decizia nr. 2220/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2220/2009
Dosar nr. 5019/1/200.
Şedinţa publică din 11 iunie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 iunie 2009, Curtea de Apel Oradea, ca instanţă de apel, a menţinut starea de arest a inculpatului P.Ş.O. Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut, în sinteză, că motivele care au impus luarea măsurii arestării subzistă, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. (pag. 2 a încheierii).
Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul inculpatului este nefondat.
Prin sentinţa penală nr. 122/P din 13 aprilie 2009, Tribunalul Satu Mare, secţia penală, a condamnat pe inculpatul P.Ş.O. la 4 ani închisoare pentru tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. proc. pen., cu reţinerea unor circumstanţe atenuante (potrivit dispozitivului sentinţei „cu aplicarea art. 74 C. proc. pen."). Prin aceeaşi sentinţă a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea în vederea soluţionării acestuia.
După cum s-a menţionat, instanţa de apel, prin încheierea recurată, a menţinut starea de arest a inculpatului.
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive [art. 160/b alin. (3) C. proc. pen.].
Verificând actele şi lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.) şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 4 ani, pentru tentativă de omor calificat, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Motivele invocate de apărare, precum şi de către inculpat aşa cum rezultă din încheierea recurată, în sensul că „pericolul public este diminuat, a recunoscut fapta şi o regretă", în condiţiile condamnării în primă instanţă, după efectuarea cercetării judecătoreşti, nu reprezintă argumente suficiente pentru a se aprecia că temeiurile arestării ar fi dispărut ori s-ar fi schimbat, arestarea fiind o măsură procesuală care, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale şi C.E.D.O. nu afectează prezumţia de nevinovăţie.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Ş.O. împotriva încheierii din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru Cauze cu Minori, pronunţată în dosarul nr. 2818/83/P/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2212/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2239/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
