ICCJ. Decizia nr. 2210/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2210/2009

Dosar nr. 4443/110/2007

Şedinţa publică din 11 iunie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 262/ D din data de 22 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, s-a dispus achitarea inculpatului A.G., fiul lui G. şi M., cetăţean român, studii 12 clase, cu domiciliul în municipiul Bacău, după cum urmează:

A. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

a) luare de mită, prevăzută de ari. 254 alin. (1) C. pen., fapta privindu-l pe denunţătorul S.C. şi;

b) primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen., faptă privind-o pe denunţătoarea P.D.

B. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., faptă privindu-l pe denunţătorul L.D.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut o zi, respectiv la data de 27 iunie 2007.

Prima instanţă a dispus restituirea către inculpat a sumei 270 lei RON ridicată de la acesta.

S-a constatat că denunţătorului L.D. i-a fost restituită în cursul urmăririi penale suma de 200 euro.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul A.G., fiul lui G. şi M., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 26 iunie 2007, în calitate de funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău, a solicitat expres numitului L.D. suma de 200 euro cu titlu de mită pentru a-i elibera două cărţi de identitate, iar în data de 27 iunie 2007 a primit suma menţionată.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus şi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 26 iunie 2007, în calitate de funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău, a solicitat expres numitului S.G. o sumă de bani cu titlu de mită pentru a-i elibera două cărţi de identitate, respectiv a infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 27 iunie 2007, a primit de la denunţător 150 RON, iar în ziua de 27 iunie 2007, în calitate de funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău, după ce a eliberat numitei P.D. actele de identitate solicitate, a primit de la aceasta o sticlă de whisky marca J.D.

S-a mai dispus şi neînceperea urmăririi penale faţă de L.D. şi S.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., întrucât există o cauză de nepedepsire.

În fapt, prin actul de sesizare s-au reţinut următoarele: inculpatul A.G., în vârstă de 37 ani, este funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. al municipiului Bacău, fiind angajat al Consiliului Local al municipiului Bacău ca şi personal civil, nefăcând parte din structurile poliţiei. Conform fişei postului (f. 105), inculpatul avea, ca şi atribuţii, activităţi de lucru cu publicul la ghişeu, înregistrarea cererilor, verificarea datelor preluate, realizarea fotografiilor, precum şi alte activităţi ce decurg din operaţiunile de emitere a actelor de identitate.

Faptele deduse judecăţii se remarcă prin perioada scurtă în care inculpatul A.G. Ie-a comis (aproximativ 40 minute), aspect care atestă o perseverenţă infracţională şi o reiterare a comportamentului antisocial şi care relevă, dincolo de orice dubiu, o modalitate obişnuită de lucru a inculpatului. Această afirmaţie s-a apreciat a fi susţinută de activităţile derulate de inculpat pe perioada de monitorizare (identice în toate cele 3 cazuri), precum şi de anumite bunuri descoperite asupra inculpatului la momentul identificării sale de către organele de anchetă (surprinderea în flagrant).

a) La data de 27 iunie 2007, numitul L.D., rezident în Italia, s-a prezentat la sediul D.G.A. Bacău, unde a formulat un denunţ în care a precizat faptul că deţine informaţii referitoare la comiterea unei infracţiuni de corupţie de către un funcţionar din cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău.

În denunţ şi în declaraţiile date în faţa procurorului, L.D. a menţionat faptul că, în ziua de 26 iunie 2007, s-a deplasat împreună cu soţia sa, L.C., şi fratele său, L.Ş., la S.P.C.L.E.P. Bacău, pentru depunerea actelor necesare eliberării cărţilor de identitate (pentru sine şi soţia sa). La ghişeul de lucru cu publicul se afla inculpatul A.G., funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău, care i-a pretins numitului L.D. suma de 200 euro, pentru eliberarea celor două cărţi de identitate în regim de urgenţă. Inculpatul A.G. i-a înmânat denunţătorului un bilet scris pe hârtie galbenă conţinând următoarele: „0745XXXXXX G. ora 15,00", modalitate de a-i preciza denunţătorului că, în ziua de 27 iunie 2007, ora 15,00, să îl contacteze pe postul de telefonie mobilă cu nr. 0745XXXXXX, pentru a stabili locul de întâlnire în vederea transmiterii banilor. De asemenea, pentru a-l determina să îi dea suma cerută, inculpatul i-a oprit denunţătorului şi documentele legal emise de autorităţile italiene.

În declaraţiile date, denunţătorul a precizat faptul că, după verificarea sumară a dosarelor, inculpatul i-a solicitat să îl însoţească la etajul I al imobilului, într-un birou, unde nu se mai afla altă persoană, sub pretextul efectuării unor verificări pe computer. În această încăpere, inculpatul i-a solicitat denunţătorului suma de 200 euro cu titlul de mită.

În data de 27 iunie 2007, la ora 10,30, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a emis ordonanţă pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonie, ambientale, localizarea sau urmărirea prin G.P.S. şi documentarea foto/video, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G., care a fost confirmată de instanţă la data de 28 iunie 2007.

În data de 27 iunie 2007, la ora 13,40, denunţătorul L.D. a pus la dispoziţia organelor de anchetă suma de 200 euro formată din 3 bancnote (una de 100 euro şi 2 de 50 euro), care au fost marcate, fiind încheiat în acest sens un proces - verbal. în continuare, suma a fost predată denunţătorului, pentru a fi folosită la constatarea infracţiunii flagrante.

Conform indicaţiei primite de la inculpat şi în concordanţă cu planul de anchetă, la ora 15,06 denunţătorul I-a contactat telefonic pe inculpat, dându-i de înţeles că are asupra sa suma de 200 euro, inculpatul precizându-i că are pregătite documentele.

La ora 15,39, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul în sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, acesta introducându-l în biroul nr. 1 (laboratorul foto), unde i-a remis documentele italiene şi noile cărţi de identitate şi de alegator emise pe numele denunţătorului şi ale soţiei sale, denunţătorul întrebându-l dacă solicită tot 200 de euro, inculpatul răspunzându-i afirmativ. Inculpatul i-a indicat denunţătorului să pună banii în dosarul plic format pe numele său, ulterior părăsind ambii încăperea menţionată, iar inculpatul a încuiat uşa de acces.

La ora 15,40, după ce denunţătorul a părăsit sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, organele de anchetă au procedat la identificarea inculpatului A.G., care a refuzat orice cooperare cu organele de anchetă.

În consecinţă, procurorul a dispus prin ordonanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 – art. 106 C. proc. pen., efectuarea percheziţiei corporale, ocazie cu care asupra inculpatului nu a fost descoperită suma de 200 euro, însă a fost găsită, printre alte obiecte, o lampă cu ultraviolete.

În prezenţa şefului S.P.C.L.E.P. Bacău, cms. P.l., inculpatul A.G. a descuiat cu cheia pe care o avea asupra sa uşa de la laboratorul foto, pe masa situată în partea dreaptă fiind găsite cele două dosare plic formate pe numele L.D. şi L.C., iar în primul dosar a fost găsită suma de 200 euro.

La faţa locului a fost încheiat procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, pe care inculpatul a refuzat să îl semneze, deşi nu a avut de formulat obiecţiuni la acesta.

La data de 28 iunie 2007, la solicitarea expresă a denunţătorului L.D., s-a procedat la restituirea sumei ce a fost folosită la constatarea infracţiunii flagrante.

b) La data de 28 iunie 2007, numitul S.C., domiciliat în Bacău, s-a prezentat la sediul D.G.A Bacău, unde a formulat un denunţ în care a precizat faptul că deţine informaţii referitoare la comiterea unei infracţiuni de corupţie de către un funcţionar din cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău. în denunţ şi în declaraţiile date în faţa procurorului, S.C. a menţionat faptul că, în ziua de 26 iunie 2007, s-a deplasat împreună cu concubina sa, V.M., la S.P.C.L.E.P. Bacău, pentru depunerea actelor necesare eliberării cărţilor de identitate (pentru sine şi concubină). La ghişeul de lucru cu publicul se afla învinuitul A.G., funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău, care i-a pretins denunţătorului o sumă de bani, pentru eliberarea celor două cărţi de identitate în regim de urgenţă.

Procedeul folosit de inculpat a fost acelaşi, spunându-i denunţătorului să îl însoţească la etajul I, în biroul menţionat anterior, pentru a evita ca discuţia să fie auzită de altă persoană.

În încăpere, potrivit declaraţiei denunţătorului, învinuitul i-a spus: „dacă vei fi atent, se va rezolva. Ştii care este treaba în România", fapt care echivalează cu o solicitare explicită de bani, bunuri sale alte valori.

Totodată, învinuitul i-a dat denunţătorului numărul de telefon mobil urmând ca acesta să îl contacteze a doua zi, în jurul orei 15,00.

În seara de 26 iunie 2007, între denunţător şi inculpat are loc o convorbire telefonică, învinuitul sugerând că suma pe care doreşte să o primească de la denunţător trebuie să fie „mai consistentă", întrucât urma să fie împărţită cu alţi colegi din cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău.

În ziua de 27 iunie 2007, la ora 14,43, inculpatul A.G. este contactat de denunţător, stabilind să se întâlnească în sediul S.P.C.L.E.P. Bacău.

În continuare, procedura folosită de inculpat a fost identică cu primul caz descris, inculpatul a deschis cu cheia pe care o avea asupra sa uşa de acces în birou, unde i-a remis denunţătorului actele de identitate, primind de la acesta suma de 150 RON (formată dintr-o bancnotă de 100 RON şi 5 bancnote a câte 10 RON).

Suma de bani a fost descoperită asupra învinuitului, la momentul efectuării percheziţiei corporale şi a fost recunoscută şi indicată de denunţător pe parcursul efectuării urmăririi penale.

De asemenea, denunţătorul a procedat la recunoaşterea foto a lui A.G.

c) în legătură infracţiunea de primire de foloase necuvenite reţinută în sarcina învinuitului A.G., s-a reţinut că, în ziua de 28 iunie 2007, numita P.D., s-a prezentat în faţa lucrătorilor D.G.A. Biroul Anticorupţie pentru judeţul Bacău, formulând un denunţ în care a precizat faptul că, după ce inculpatul A.G. i-a eliberat o carte de identitate, i-a dat acestuia o sticlă de băuturi alcoolice (whisky marca J.D.).

Probatoriul administrat în cauză a demonstrat vinovăţia învinuitului, relevând faptul că în data de 20 iunie 2007, denunţătoarea s-a prezentat la sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, unde, printr-o cunoştinţă, I-a cunoscut pe A.G., acesta oferindu-se să o ajute în obţinerea cărţii de identitate pentru fiul său, P.A.F.

În ziua de 25 iunie 2007, denunţătoarea s-a prezentat cu dosarul complet la sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, pe care I-a predat învinuitului, acesta scriindu-i pe un bilet, ca şi în cazul denunţătorului L.D., numele şi numărul postului său de telefonie mobilă.

În data de 27 iunie 2007, la ora 14,51, denunţătoarea I-a contactat telefonic pe inculpat, stabilind să se întâlnească la sediul S.P.C.L.E.P. Bacău.

Acesta a primit-o pe denunţătoarea P.D. în birou, unde i-a predat documentele, primind de la aceasta o sticlă de băuturi alcoolice, bun care nu a putut fi identificat pe parcursul urmăririi penale.

Denunţătoarea a procedat la recunoaşterea foto a inculpatului.

Vinovăţia inculpatului A.G. este demonstrată dincolo de orice dubiu de modalitatea identică în care acesta a acţionat în toate cele 3 cazuri, precum şi de acţiunile derulate de inculpat în data de 27 iunie 2007.

Caracterul nelegal al acţiunilor desfăşurate în această dată de inculpat punct a fost demonstrat în urma verificărilor efectuate la sediul S.P.C.L.E.P. Bacău.

Astfel, angajaţii S.P.C.L.E.P. îşi desfăşoară activitatea conform atribuţiilor de serviciu stabilite în fişa postului şi celor stabilite în fiecare zi de conducătorul unităţii prin dispoziţie scrisă, care nu poate fi încălcată, în caz contrar faptele constituind abateri de serviciu.

În ziua de 27 iunie 2007, inculpatul A.G. trebuia să desfăşoare activităţi legate de preluare imagini foto, conform dispoziţiei de zi pe serviciu (f. 106), această activitate neavând nici o legătură cu eliberări acte de identitate, activitate care la data respectivă revenea martorilor G.C. şi B.A. în adresa din 05 iulie 2007 a S.P.C.L.E.P. Bacău se menţionează faptul că lucrătorii pot înlocui alţi colegi din motive obiective, însă, la data menţionată, acesta fapt nu se impunea, cei doi martori indicaţi respectând programul de lucru şi neexistând situaţii care să impună înlocuirea temporară a vreunuia dintre ei.

Mai mult, în această adresă se menţionează în mod expres faptul că eliberarea actelor de identitate se efectuează la ghişeul de „primiri cereri - eliberări documente", astfel încât preluarea de către inculpat a documentelor din acest ghişeu şi transportarea lor în birou, în vederea eliberării către cei trei denunţători, reprezintă, de asemenea, o încălcare a atribuţiilor de serviciu, care avea drept unic scop crearea unor condiţii favorabile pentru primirea bunurilor şi valorilor amintite, prin eliminarea posibilităţii ca fapta sa să fie observată de alte persoane (în condiţiile în care, în data menţionată, inculpatul avea acces exclusiv la birou).

Un alt element care a fost avut în vedere pentru a demonstra vinovăţia inculpatului îl constituie dispozitivul cu ultraviolete descoperit asupra sa la momentul constatării infracţiunii flagrante, dispozitiv care nu se află în dotarea instituţiei şi care era, cel mai probabil folosit pentru a preîntâmpina organizarea unor flagrante prin inscripţionarea banilor remişi cu titlu de mită.

Martorii audiaţi în cauză au confirmat integral aspectele descrise mai sus, Aspecte de care au luat cunoştinţă în mod direct (ca în cazul martorilor L.Ş., L.C., H.C., M.V.M., P.L.D.) sau care au atestat modalitatea de lucru în cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău (ca în cazul martorilor B.A. şi G.C.).

În declaraţiile date procurorului, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul A.G. a refuzat să recunoască săvârşirea infracţiunilor, nerecunoscând nici măcar conţinutul convorbirilor purtate cu denunţătorul L.D. şi precizând că este victima unei înscenări, deşi nu a putut să ofere nici o motivaţie logică pentru aceasta.

Fapta descrisă mai sus a fost considerată ca fiind probată cu următoarele mijloace de probă: denunţurile şi declaraţiile denunţătorilor - fl. 10-14,57-60,86-89, biletele scrise de învinuit-fl. 15,61,90, procesul verbal de marcare a banilor - fl. 19-20, procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice - fl. 21 - 27, 62 şi 91, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante – fl. 28-37, proces - verbal de predare a banilor – fl. 38, documentele ridicate de la S.P.C.L.E.P. Bacău - fl. 39-56, 72-85,94-104, procesul verbal de identificare bunuri - fl. 63-67, procesele verbale de recunoaştere după planşa foto – fl. 68-71, 92-93, fişa postului inculpatului - fl. 105, planificarea zilnică-fl. 106, adresa S.P.C.L.E.P. Bacău - fl.107, declaraţiile martorilor: L.Ş. fl. 108-109, L.C. - fl. 110, B.A. - fl. 111, G.G. - fl. 112-113, H.C. - fl. 114, M.V.M. - fl. 115, P.L.D. - fl. 116, coroborate cu declaraţiile inculpatului A.G. - fl. 120-128.

În drept, fapta inculpatului A.G., raportată la denunţătorul L.D., s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului A.G., raportată la denunţătorul S.C., s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., iar fapta raportată la denunţătoarea P.D., ale infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.

În aceiaşi cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de L.D. şi S.G. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 255 alin. (1) C. pen., întrucât în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 255 alin. (3) C. pen.

În cursul cercetării judecătoreşti în mod direct şi nemijlocit instanţa a administrat următoarele probe: audierea martorilor B.A., G.C., M.V.M., H.C., P.L.D., P.D. şi M.M. şi audierea inculpatului.

La cercetarea judecătorească nu au putut fi audiaţi L.D., L.C. şi S.G., deoarece au plecat în Italia şi nu s-au prezentat la termenul la care audierea lor era posibil să se desfăşoare în condiţii de legalitate, deşi au fost căutaţi de instanţă şi citaţi la diferite adrese în tară şi străinătate.

Înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, constatând că ascultarea acestora nu mai este posibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen., instanţa a dat citire declaraţiilor date de aceştia la urmărirea penală, urmând să le analizeze împreună cu celelalte probe.

I. Prezentarea probelor, analiza, interpretarea şi evaluarea probelor administrate în cauză la urmărirea şi cercetarea judecătorească:

1. în declaraţiile date la urmărirea penală şi cercetarea judecătorească, inculpatul a arătat în mod constant că nu a comis faptele reţinute prin rechizitoriu şi că acuzaţiile care i se aduc sunt nefondate. Inculpatul a arătat că în luna iunie 2007 serviciul de evidenţă a populaţiei trebuia să facă faţă unei avalanşe de cereri de eliberare acte de identitate, motiv pentru care toate ghişeele de primire şi eliberare acte şi celelalte spaţiile erau foarte aglomerate. Acesta a explicat că în caz de aglomeraţie mare şi suprasolicitare este posibil ca un funcţionar să desfăşoare activitate la toate compartimentele, adică la primirea de documentaţii, realizarea de fotografii, completarea cărţilor de identitate, verificarea documentaţiilor şi eliberarea actelor către cetăţeni.

În ceea ce priveşte cazul denunţătorului L.D., inculpatul a arătat că acesta s-a prezentat la biroul evidenţa populaţiei la data de 26 iunie 2007 la sfârşitul programului, în apropierea orelor 16, când de serviciu la primirea de acte era chiar inculpatul şi când în spatele său la ghişeu mai aşteptau la rând încă 20 persoane.

Denunţătorul s-a prezentat împreună cu soţia şi a solicitat eliberarea unor cărţi de identitate în regim de urgenţă de 24 ore (pentru el, soţie şi fratele său), aspect care a necesitat verificarea cazului de urgenţă.

Întrucât, cu ocazia verificării, a constatat că între fotografia denunţătorului din cartea de identitate existau diferente, a trebuit să procedeze la verificarea acestora pe calculator în baza de date a serviciului şi pentru aceasta a fost necesară deplasarea sa împreună cu inculpatul la biroul unde se afla calculatorul, iar după verificare a revenit împreună cu acesta la birou unde, constatând că acesta îndeplineşte condiţiile cerute de regulament pentru eliberarea actelor în regim de urgenţă, a eliberat bonul necesar pentru fotografiere. A mai arătat inculpatul că în sistemul eliberării actelor în regim de urgenţă toate dosarele erau în mod obligatoriu verificate şi avizate de şeful de birou şi în acest scop era necesar ca dosarul să conţină copiile xerox după toate actele, copii pe care denunţătorul solicitant nu le avea şi nici nu mai avea cum să le facă la faţa locului, deoarece serviciul xerocopiere acte era deja închis, fiind trecut de ora 16. În aceste condiţii, a susţinut inculpatul, că solicitantul şi soţia sa au fost de acord să lase originalele actelor pentru verificare.

În cea ce priveşte procedura verificării şi avizării dosarelor, inculpatul a arătat că puteau să existe neclarităţi care necesitau completări ori clarificări sub diferite aspecte, motiv pentru care în intervalul de timp de 24 ore ulterior depunerii documentelor, de regulă solicitanţii în regim de urgenţă telefonau la birouri şi se interesau dacă au primit avizul, dacă documentele corespund ori dacă sunt necesare clarificări ori completări. În acest scop, inculpatul a arătat că pentru a da relaţii cetăţenilor, atât el cât şi ceilalţi colegi, obişnuiau să le dea o dată cu primirea documentelor şi numărul de telefon la care să sune ulterior şi că tot în aceste condiţii a primit numărul său de telefon şi L.D., căruia i-a explicat şi procedura de urmat pentru eliberarea actelor.

Inculpatul a arătat că nu a cerut nici o sumă de bani denunţătorului şi nici nu a ascultat vreo astfel de ofertă la ghişeu şi nici în afara ghişeului şi că susţinerile denunţătorului sunt neadevărate, întrucât nu a purtat cu acesta cu ocazia primirii documentaţiei altă discuţie în afara celei referitoare la proceduri. Referitor la etapa avizării actelor, inculpatul a arătat că îşi aminteşte că a fost sunat de inculpat a doua zi, 27 iunie 2007, în jurul orei 15, însă nu-şi mai aminteşte dacă aceasta s-a întâmplat o dată sau de mai multe ori, deoarece birourile şi ghişeele erau suprasolicitate de cetăţeni. Totuşi, în jurul orei 16, a mers la ghişeu, unde a constatat că tot lotul de dosare primit de el cu o zi în urmă era lucrat. Acesta a arătat că din cauza aglomeraţiei a participat la eliberarea de acte, deşi nu era de serviciu la acest compartiment şi între actele eliberate au fost şi cele ale denunţătorului L.D. Deoarece la masa ghişeului era foarte aglomerat şi cum L.D. trebuia să primească şi actele lăsate cu o zi în urmă şi în plus să primească şi să semneze de primirea documentelor, inculpatul a arătat că a ieşit de la ghişeu şi a mers alături la biroul foto, situat în imediata apropiere la circa 3 metri, unde, de regulă, cetăţenii sunt primiţi pentru fotografiere, loc în care a venit imediat şi denunţătorul. Inculpatul a susţinut că i-a dat lui L.D. actele originale şi i-a spus să semneze de primirea actelor şi pentru el şi pentru soţie, fiind permis ca un soţ să semneze pentru alt soţ şi că după ce acesta Ie-a semnat, el personal Ie-a luat şi a mers la ghişeu unde Ie-a predat conform regulamentului, timp în care denunţătorul a rămas singur, iar pe masa pe care acesta a semnat au rămas şi cele două dosare de carton în care s-au aflat, care nu mai erau necesare. Inculpatul a arătat că pe timpul deplasării spre ghişeu a mers cu spatele şi că în această poziţie nu a văzut ce a făcut denunţătorul timp de 50 secunde, cât a lipsit el. Când s-a întors de la ghişeu I-a găsit pe denunţător în uşă, i-a spus că poate să plece, după care a închis uşa biroului foto şi a plecat înapoi la ghişeu. în legătură cu cele două dosare de carton lăsate pe masă de denunţător, inculpatul a arătat că urma să fie aruncate la gunoi. Acesta a susţinut că nu a cerut denunţătorului nici o sumă de bani şi că nu a cunoscut că acesta a pus suma de 200 de euro în dosare.

În ceea ce priveşte pe denunţătorul S.C., inculpatul a arătat că acesta a solicitat eliberarea de acte în regim de urgenţă la ghişeu, deoarece soţia sa era însărcinată şi după verificarea actelor la ghişeu nu a mai fost necesară verificarea la calculator, deoarece fizionomia celor două persoane corespundea. Inculpatul a mai arătat că soţia denunţătorului i-a cerut numărul de telefon cu scopul ca a doua zi să întrebe la telefon cât de aglomerat este, pentru a prinde o oră mai puţin aglomerată. A doua zi, la eliberarea actelor, a constatat că S.C. a venit împreună cu soţia şi pentru că aceasta era însărcinată în luna a opta, inculpatul nu i-a mai lăsat să stea la coadă la eliberare acte, ci i-a invitat la acelaşi birou foto, unde Ie-a restituit actele. Inculpatul a arătat că nu a pretins nici o sumă de bani de la S.C. şi nici nu i-a fost făcută o asemenea propunere.

Referitor la aparatul cu ultraviolete găsit în biroul său, inculpatul a arătat că acesta se afla în dotarea serviciului de mult timp şi că era folosit de toată lumea pentru a depista eventuale falsuri în actele prezentate de solicitanţi.

Pe solicitanta P.D. inculpatul a arătat că a cunoscut-o cu ocazia desfăşurării procedurii de eliberare a unui act ce a durat mai mult din cauza unor acte care trebuiau să sosească din străinătate. Deoarece solicitanta venea zilnic la birou pentru a se interesa de acte, inculpatul i-a dat numărul său de telefon pentru a-l suna în scopul aflării relaţiilor, scutind-o astfel de efectuarea unor drumuri inutile.

Acesta a mai arătat că, în ziua de 27 iunie 2007 după amiază i-a eliberat actele, însă nu a primit nimic de la denunţătoare pentru serviciile prestate.

2. Martora B.A., colegă de serviciu cu inculpatul, a arătat că avea aceleaşi atribuţii de serviciu cu inculpatul şi că, de regulă, toţi referenţii efectuează cam aceleaşi lucrări de primire acte ghişeu, verificări dosare, fotografiere persoane, verificare fizionomii şi eliberare acte, ghişeele fiind supraaglomerate şi serviciul suprasolicitat pentru actele în regim normal sau de urgenţă. în ceea ce priveşte modul de lucru, martora a arătat că în aceea perioadă a lucrat la ghişeu şi cu inculpatul, iar în ziua de 27 iunie 2007 împreună cu G.C. În această zi, martora şi-a amintit că inculpatul a venit la ghişeu, însă nu a mai reţinut dacă a adus ori a luat acte. Martora a arătat că de regulă, era permis ca funcţionarul care a primit dosare la ghişeu pentru acte de identitate în regim de urgenţă să efectueze tot el eliberarea actelor în ziua următoare, mai ales în cazuri speciale, în care solicitanţii sunt femei însărcinate, femei cu copii minori, persoane în vârstă, etc, iar eliberarea actelor către aceştia să se facă cu prioritate, fără ca aceste persoane să mai stea la rând. Mai mult decât atât, martora a confirmat şi susţinerea inculpatului că în cazul în care ghişeul era prea aglomerat pentru eliberarea de acte şi aplicarea semnăturii de către solicitant era folosit deseori şi biroul sau camera de fotografiere, unde solicitantul era întotdeauna însoţit de referent. Aceiaşi martoră a apreciat că distanţa dintre ghişeu şi camera foto este de numai 2 metri, că în acea zi nu a văzut ca inculpatul să fi primit bani ori băuturi alcoolice de la cetăţeni şi în cazul în care sticla de alcool ar fi existat în realitate cu siguranţă că anchetatorii ar fi găsit-o. Referitor la posibilitatea ca referenţii să aibă bani asupra lor la serviciu, martora a arătat că acest lucru este permis şi posibil şi necesar pentru necesităţile fiecăruia.

3. Martora G.C., referent la acelaşi serviciu a inculpatul, a confirmat susţinerea acestuia privind atribuţiile de serviciu şi a arătat că în ziua în care au venit anchetatorii la birou, ea a lucrat la ghişeul de eliberare acte, însă nu a stat tot timpul la ghişeu, deoarece a trebuit să meargă să facă verificări şi la calculator şi din acest motiv nu ştia dacă inculpatul a fost la ghişeu. Martora a confirmat însă susţinerea acestuia, referitoare la aglomeraţia foarte mare de la ghişeu, arătând că în acest caz eliberarea actelor se face nu numai la ghişeu, ci în incintă, oriunde se găseşte un loc unde se poate scrie, pentru a permite solicitantului să semneze de primire, în acest scop putând fi folosit şi biroul foto unde se afla o măsuţă, situat la circa 2 metri de ghişeu. în cea ce priveşte conduita inculpatului, martora care a lucrat cu acesta numai în acea săptămână a arătat că nu a constatat personal nici un aspect ilegal.

4. Martora M.V.M. a arătat că în luna iunie 2007 a lucrat la evidenţa populaţiei ca poliţist local la punctul de acces în instituţie. A susţinut că în ziua de 27 iunie 2007, la orele 15,40, la punctul de acces în instituţie au sosit anchetatorii, aceasta participând ca martor asistent la procedurile următoare. în acest sens, martora a arătat că a văzut că inculpatul a fost identificat şi condus chiar la punctul de control unde lucra martora, unde i s-a cerut „să prezinte toate obiectele pe care le are asupra sa". În prezenţa martorei, inculpatul a răspuns la întrebările anchetatorilor, declarând că nu are asupra sa valută şi că nu a primit nici o sumă de bani de la L.D., după care în momentul în care au fost prezentate obiectele a constatat că acesta nu avea asupra sa nici o sumă de bani în valută. Imediat, cu cheia pe care inculpatul o avea asupra sa, a fost deschis biroul foto, unde pe biroul din partea dreaptă au fost găsite 2 dosare plic pe care erau înscrise numele L.D. şi L.C., iar în primul dosar a fost găsită sumă de 200 de euro formată din o bancnotă de 100 euro şi 2 bancnote a câte 50 de euro. A mai arătat martora că în acel loc a fost întocmit şi un proces - verbal pe care l-a semnat.

5. Martorul H.C. este un cetăţean care aştepta pe un prieten să-şi ia buletinul, când a fost solicitat de anchetatori să asiste la efectuarea unei percheziţii corporale, anchetatorii spunându-i că asupra lui A.G. trebuiau să găsească nişte bani. Martorul a arătat că după percheziţie anchetatorii au spus că nu au găsit asupra acestuia banii pe care îi căutau şi că după ce a fost deschis biroul foto, într-un dosar aflat pe masă, aceştia au găsit suma de 200 euro ce erau marcaţi cu inscripţia mită. Referitor la această sumă de bani, în prezenţa martorului, inculpatul a arătat că nu cunoaşte nimic în legătură cu aceasta şi că acesta "rămăsese efectiv blocat".

6. Martorul P.L.D. a arătat că la data de 27 iunie se afla la sediul parchetului pentru a rezolva nişte afaceri judiciare personale şi, în timp ce aştepta pe hol, i s-a cerut să participe la o activitate într-un birou. Martorul a arătat că, în jurul orelor 12, a asistat la operaţiunea de marcare a unor bancnote de 100 euro şi 50 de euro cu creion galben fluorescente şi notare a seriilor acestora, însă nu i s-a spus în ce scop urmează să fie utilizaţi banii marcaţi.

7. Martora M.M. este un funcţionar vechi care lucrează în acelaşi domeniu cu inculpatul şi în declaraţia dată la instanţă a arătat că în perioada în care s-au efectuat cercetări, cât şi anterior, serviciul evidenţa populaţiei nu era dotat cu birou de informaţii pentru cetăţeni şi în această situaţie era permis tuturor funcţionarilor biroului să dea relaţii prin telefon, putând să folosească în acest scop şi telefoanele celulare proprii.

De asemenea, martora a confirmat că în instituţia în care lucra existau reguli speciale care statorniceau obligaţii privind rezolvarea cu prioritate a cererilor formulate de persoane bolnave, cu handicap, în vârstă, femei însărcinate sau cu copii minori, etc.

În cea ce priveşte lampa cu ultraviolete găsită cu ocazia percheziţiei, martora a arătat că acest obiect se află în dotare chiar înainte de anul 2005. În acest sens, aceasta a precizat că până în anul 2005 a existat un serviciu sau direcţie comună de paşapoarte şi buletine de identitate în a cărei dotare existau în mod obligatoriu şi legal lămpi cu ultraviolete şi lupe folosite de funcţionari în activitatea lor pentru depistarea eventualelor buletine, paşapoarte sau acte de stare civilă false. După anul 2005, serviciul paşapoarte a fost separat de serviciul evidenţa populaţiei şi, după separare, lampa cu ultraviolete găsită la biroul inculpatului a rămas în dotarea serviciului fiind de mare utilitate pentru lucru şi fiind folosită de toţi salariaţii la verificarea unor acte în afara modalităţilor de lucru obişnuite care utilizau lupa şi calculatorul. Referitor la conduita inculpatului martora a arătat că acesta nu a comis abateri, nu a fost văzut cu bunuri sau bani primite de la cetăţeni. Martora a apreciat ca este o aberaţie susţinerea că pentru eliberarea unui buletin un salariat ar fi putut să ceară suma de 200 de euro.

8. Martora denunţătoare P.D., persoană în vârstă de 56 ani, care acuză afecţiuni medicale la coloana vertebrală din cauza cărora nu putea să stea mult timp în picioare, a arătat că în luna iunie anul trecut a mers la serviciul acte de identitate la sediul acestuia din localul vechi şi a constatat că la ghişeu era aglomeraţie cu cetăţeni aşezaţi pe două rânduri. Inculpatul a primit actele martorei şi tot acesta Ie-a şi lucrat şi i Ie-a predat, însă acesta nu a pretins absolut nimic nici înainte de întocmirea documentelor şi nici după predarea acestora.

Denunţătoarea a susţinut însă că după eliberarea actelor a mers din proprie iniţiativă într-un birou, unde se afla numai inculpatul singur şi i-a dat acestuia o sticlă de whisky J.D. de 700 ml, din proprie iniţiativă, pentru faptul că nu a lăsat-o să stea la rând. Aceasta a mai susţinut că atunci când a mers în acel birou nu era nimeni prin prejmă şi deci nu a putut să fie văzută de nimeni nici când a intrat şi nici când a plecat. Martora a arătat că susţinerea făcută referitor la faptul că i-a dat inculpatul acea sticlă cu băutură alcoolică nu poate fi însă dovedită. Susţinerile denunţătoarei nu au fost dovedite prin nici o probă. Susţinerile acesteia sunt nereale, deoarece în aglomeraţia din incintă era imposibil ca gestul acesteia de a intra cu o sticlă de băutură alcoolică să rămână neobservat, atât de ceilalţi salariaţi cât şi de cetăţenii care stăteau la rând la ghişeul situat la 2 metri de biroul foto, unde se susţine că a fost primită de inculpat. Pe de altă parte, din înregistrarea convorbirii telefonice purtate de aceasta cu inculpatul rezultă că întâlnirea celor doi a avut loc în ziua de 27 iunie 2007, între orele 15-15,30, ori la percheziţia efectuată în aceiaşi zi la interval de circa 20 minute, asupra inculpatului şi la birouri nu a fost găsită nici o sticlă cu băuturi alcoolice.

9. Denunţătorul L.D. s-a prezentat la procuror la data de 27 iunie 2007, în jurul orelor 12, când a formulat denunţul scris după care a dat mai multe declaraţii după cum urmează:

a) acesta a fost audiat de procuror la data de 27 iunie 2008 de la orele 12,45 şi până la orele 12,55, ca obiectiv fixat prin ordonanţa prin care s-a dispus efectuarea de acte premergătoare începerii urmăririi penale şi deci anterior începerii urmăririi penale cu privire la întâlnirea sa cu inculpatul din ziua anterioară, respectiv din data de 26 iunie 2008. în ceea ce priveşte conţinutul declaraţiei se constată că acesta se limitează strict la aspectele denunţate, în sensul că chiar în debutul declaraţiei acesta arăta că îşi menţine denunţul. Denunţătorul a arătat că sosise din Italia unde are rezidentă în urmă cu o zi şi că avea nevoie să obţină cărţi noi de identitate pentru el şi soţia sa, scop în care ambii soţi, însoţiţi de fratele denunţătorului, s-au prezentat la ghişeul S.E.I.P., unde de serviciu era inculpatul, căruia i-au prezentat documentele. Inculpatul i-a spus denunţătorului că exista „probleme cu documentele" i-a solicitat acestuia să meargă cu el biroul de la etajul întâi. L.D. a susţinut că a mers singur cu inculpatul în acel birou, unde nu se mai afla nimeni în afară de inculpat şi denunţător, în timp ce soţia şi fratele său au rămas să aştepte în faţa ghişeului pentru că aşa a cerut inculpatul. În acest birou, susţine denunţătorul, că inculpatul i-a cerut suma de 200 de euro pentru eliberarea actelor de identitate în regim de urgenţă, după care au coborât împreună la parter, unde i-a dat un bilet pe care era scris numărul de telefon, prenumele inculpatului şi ora 15, iar el a înţeles că la aceea oră denunţătorul trebuia să-l sune pe inculpat în ziua de 27 iunie 2008 pentru a stabili unde să se întâlnească. Denunţătorul a precizat că inculpatul i-a cerut suma de 200 de euro în biroul de la etaj, însă când s-au întors la parter la ghişeu acesta i-a predat biletul fără a spune nimic, deoarece în apropiere, la un ghişeu apropiat, se afla un salariat care putea să audă discuţia. A mai arătat denunţătorul că la ghişeu inculpatul a completat nişte fişe pentru dosarul său şi al soţiei. în denunţul scris (fila 11 dosar urmărire penală), denunţătorul a subliniat că după ce a ieşit din birou a revenit ia ghişeu şi în faţa acestuia s-a întâlnit cu soţia şi cu fratele său cărora Ie-a spus ce „i-a cerut funcţionarul".

Analizând conţinutul actelor din dosar, instanţa de fond a constatat că în cauză începerea urmării penale a fost dispusă la data de 27 iunie 2007, orele 15,45. Denunţătorul nu a mai fost audiat cu privire la evenimentele petrecute în data de 26 iunie 2007 la serviciul S.E.I.P. şi nici cu privire la împrejurările în care a susţinut că inculpatul i-a pretins suma de bani. Cu privire la acest aspect, s-a constatat că în cursul urmăririi penale inculpatul a solicitat de mai multe ori, stăruind chiar să fie confruntat cu denunţătorul, însă confruntarea nu a fost admisă de agenţii instrumentatori. în ceea ce priveşte poziţia denunţătorului, faţă de confruntare, se constată că acesta a refuzat în mod constant să fie confruntat cu inculpatul, declarând la data de 26 iunie 2008 „că nu doreşte să fie confruntat cu inculpatul şi nu doreşte să îl mai vadă pe acesta vreodată" şi că în loc de confruntare „inculpatul ar fi trebuit să se supună probei cu testul poligraf (declaraţie fila 14 dosar urmărire penală).

În faţa agenţilor, cărora Ie-a prezentat denunţul, autorul denunţului nu a prezentat dovezi şi nici indicii de natură a determina credibilitatea susţinerilor sale şi de a demonstra un minim de realitate a acuzaţiilor ce au format obiectul denunţului. în acest sens, s-a constatat că audierea ca martori a rudelor denunţătorului, respectiv a fratelui acestuia L.Ş. şi a soţiei L.C., nu a fost realizată în dimineaţa denunţului, ci mult mai târziu, după reţinerea inculpatului. Se constată de asemenea că în afară de susţinerea denunţătorului, agenţii instrumentatori nu au avut nici un alt indiciu asupra faptei denunţate sau a altora de acelaşi gen la orele 12,55, în ziua de 27 iunie 2007, când au efectuat operaţiunea de marcare a sumei de 200 euro şi nici ulterior în cursul zilei până la momentul reţinerii inculpatului. Rezultă deci că toate procedurile executate ulterior au avut la bază numai susţinerile făcute de o persoană, respectiv denunţătorul L.D., în privinţa cărora agenţii procedurali nu au avut nici o suspiciune şi cărora le-au acordat credibilitate absolută.

S-a mai constatat, de asemenea, că la data de 27 iunie 2008, orele 12,55, şi-a dat acordul în mod expres pentru a ajuta la „constatarea infracţiunii flagrante săvârşită de A.G." (declaraţie fila 12-verso).

b) Denunţătorul este audiat, în continuare, în ziua următoare, respectiv data de 27 iunie 2007, după desfăşurarea evenimentelor de la S.E.I.P. şi reţinerea inculpatului, la orele 18,37 şi până la orele 18,48, când acesta relatează în detaliu pregătirile efectuate de anchetatori în prezenţa sa în vedere organizării flagrantului, respectiv marcarea banilor şi apelarea numărului inculpatului, convorbiri care au fost interceptate şi înregistrate.

În partea a doua a declaraţiei, denunţătorul a arătat că în jurul orelor 15,38 a intrat în sediul S.E.I.P. împreună cu fratele său şi l-a observat pe inculpat în uşa biroului, unde în urmă cu o zi fusese fotografiat, a fost chemat în interior de inculpat şi după ce acesta a încuiat uşa l-a întrebat dacă este gata buletinul şi i-a spus că are asupra sa suma de 200 euro. Denunţătorul a susţinut că inculpatul i-a spus să pună banii într-un dosar care se afla pe masă şi în care se aflau actele sale. Denunţătorul a susţinut că a semnat de primirea documentelor şi pentru el şi pentru soţie, după care inculpatul i-a predat cărţile de identitate şi toate actele care îi fuseseră oprite cu o zi în urmă pe care le-a găsit împreună cu cele nou eliberate în dosarul pe care era scris numele său şi al soţiei sale, după care a părăsit încăperea. Acesta a susţinut că inculpatul nu a părăsit încăperea nici un moment şi că el personal nu a rămas singur nici un moment în acel birou.

10. Martorul L.Ş. este fratele denunţătorului L.D. şi a declarat că a mers cu acesta la S.E.I.P. cu scopul de a da o declaraţie de luare în spaţiu a acestuia, declaraţie care îi era necesară pentru eliberarea unei cărţi noi de identitate. Inculpatul aflat la ghişeu i-a solicitat actul de identitate pe care nu I-a putut prezenta, deoarece nu-l avea asupra sa, împrejurare în care denunţătorul i-a spus că nu poate să stea în ţară decât 5 zile, astfel că actele noi trebuie definitivate în acest timp. Martorul a arătat că inculpatul I-a invitat pe denunţător la etajul imobilului şi când a revenit era palid şi i-a spus că a „încurcat-o deoarece funcţionarul i-a cerut cu titlu de mită suma de 200 euro" şi că acesta i-a reţinut toate actele inclusiv cele eliberate de autorităţile italiene şi nu i-a dat nici un număr de înregistrare cu excepţia unui bilet pe care era scris numărul de telefon al acestuia şi o oră la care trebuia să telefoneze. A mai susţinut martorul că denunţătorul s-a hotărât să facă denunţul însă, fiind târziu în aceea zi, orele 16,30-17, s-au întors acasă şi a doua zi au mers să facă denunţul. în cea ce priveşte ziua de 27 iunie 2007 martorul a declarat că în aceea zi fratele său a desfăşurat activităţile convenite cu organele de anchetă. în jurul orelor 15,06 a fost alături de denunţător şi a susţinut că a auzit că, în convorbirea purtată cu inculpatul fratele său, i-a spus inculpatului că „este pregătit şi că acesta din urmă i-a răspuns că „şi eu", după care denunţătorul a mers la inculpat de unde a revenit cu toate actele în jurul orelor 15,38. Martorul nu a participat în mod direct şi nemijlocit la discuţiile purtate de inculpat cu denunţătorul, împrejurare în care sursa aspectelor declarate este tocmai denunţătorul.

11. Martora L.C. este soţia denunţătorului, care a relatat că atât ea cât şi denunţătorul şi fratele acestuia, martorul L.Ş., aveau nevoie de reînnoirea actelor de identitate româneşti şi în acest scop au şi mers la serviciul special de evidenţă a populaţiei, unde de serviciu era inculpatul. Martora a relatat că fratele denunţătorului nu avea buletinul vechi şi că inculpatul i-a spus că fără buletin „nu stă de vorbă" după care i-a spus ei şi lui L.Ş. să rămână în hol, iar pe soţul ei denunţătorul L.D. I-a invitat în biroul de la etaj. Când s-a întors de la etaj a constatat că soţul ei era schimbat la faţă şi Ie-a spus ei şi fratelui său că funcţionarul i-a cerut pentru întocmirea actelor suma de 200 de euro şi i-a oprit toate actele, apreciind acest gest ca o constrângere pentru a primi mita, pe care a mers şi a denunţat-o în ziua următoare. Martora nu a perceput direct şi nemijlocit discuţia dintre inculpat şi denunţător însă a reprodus aspecte ce au ca sursă pe soţul său.

12. Martorul denunţător S.C. a fost identificat de organele de cercetare din înregistrarea convorbirii telefonice pe care acesta a purtat-o la data de 27 iunie 2007 cu inculpatul, după care este identificat la data de 28 iunie 2007, când este consemnat scris şi denunţul de la fila 57. În acest denunţ, acesta a relatat că avea nevoie urgent de documente de identitate pentru el şi soţie şi atunci inculpatul „a înţeles cele spuse, dându-i de înţeles că trebuie să-i dea ceva" prin pronunţarea expresiei „ştii care este treaba în România" . în declaraţia dată la data de 3 iulie 2007, acelaşi denunţător a arătat că avea buletinul pierdut, soţia sa trebuia să nască şi avea nevoie de mutaţie, iar toate aceste acte trebuiau făcute urgent, inculpatul spunându-i că „se poate rezolva" şi l-a întrebarea sa ce ar trebui să facă, i s-a răspuns „dacă vei fi atent" și „ştii care este treaba în România". Denunţătorul a mai arătat că după ce i-a dat inculpatului toate actele pentru eliberarea actelor necesare lui şi soţiei şi acesta i Ie-a reţinut pe toate. A mai susţinut denunţătorul că, în aceeaşi seară, a discutat la telefon cu inculpatul şi acesta i-a spus că „suma trebuie să fie consistentă deoarece trebuie să o împartă şi cu ceilalţi colegi" mai precis „suntem trei". în ceea ce priveşte plata denunţătorul a susţinut că a făcut-o a doua zi în birou (biroul foto n.n), unde inculpatul a luat suma de 150 lei RON, spunându-i că este cam puţin. Denunţătorul a mai precizat că a fost revoltat de conduita inculpatului, însă nu a reuşit să contacteze lucrătorii de poliţie pentru a reclama fapta. Ulterior, însă lucrătorii D.G.A. l-au apelat telefonic în ziua de 28 iunie 2008 şi, în jurul orei 10, a formulat denunţul. Referitor la banii pe care acesta a susţinut că i-a predat inculpatului, a susţinut că suma de 150 lei RON era compusă dintr-o bancnotă de 100 RON şi cinci bancnote de câte 10 lei RON, însă nici în declaraţie şi nici în denunţ nu a arătat că banii ar fi prezentat elemente particulare, care ar fi creat posibilitatea de a fi identificaţi ulterior. În cursul urmării penale, acest denunţător nu a fost confruntat cu inculpatul, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu a putut să fie audiat, deoarece, deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat la judecată, iar mandatele de aducere nu au putut să fie aduse la îndeplinire deoarece nu a fost găsit, acesta părăsind ţara.

În cea ce priveşte acuzaţia de dare de mită în afară de denunţător şi persoana interesată, soţia acestuia, nu există nici alte probe ori indicii.

În cauză, pentru evenimentele desfăşurate la sediul S.E.I.P. Bacău în zilele de 26 iunie 2007 şi 27 iunie 2007 nu s-au realizat înregistrări de imagini în incinta în care s-a susţinut că au fost comise infracţiunile de corupţie. La dosarul cauzei există însă înregistrări parţiale numai pentru ziua de 27 iunie 2008, conţinând înregistrările convorbirilor purtate de inculpat şi denunţători în ziua de 27 iunie 2008.

Pentru justa apreciere a conţinutului şi semnificaţiei fiecărei expresii, instanţa de fond a apreciat ca fiind necesar a se stabili dacă era sau nu regulamentar ca salariaţii S.E.I.P. să dea relaţii cetăţenilor prin mijlocirea telefoanelor proprii. Din coroborarea declaraţiilor martorei M.M., care este un funcţionar vechi cu experienţă şi care lucrează în acelaşi domeniu cu declaraţia inculpatului, s-a reţinut că, întrucât în acea perioadă serviciul evidenţa populaţiei nu era dotat cu birou de informaţii pentru cetăţeni şi cum activitatea acestuia se desfăşura în condiţii care sunt notorii, pe un spaţiu restrâns, toţi funcţionarii biroului dădeau relaţii prin telefon cetăţenilor şi foloseau în acest scop şi telefoanele celulare proprii. în contextul reţinut, această stare de fapt nu poate contraveni unor reguli, deoarece scopul urmărit era satisfacerea cererilor cetăţenilor, cât şi buna funcţionare a serviciului prin furnizarea de relaţii telefonice şi evitarea aglomerării nejustificate la sediu. Instanţa a constatat că acordarea de relaţii şi prin intermediului telefonului personal al fiecărui funcţionar nu era interzis expres de nici un regulament şi în plus constituia o uzanţă devenită absolut necesară pentru toţi funcţionarii pentru buna desfăşurare a activităţii. Este evident că acest sistem este susceptibil de suspiciuni şi interpretări, însă luat izolat nu poate constitui un indiciu de comitere a unei infracţiuni cum greşit s-a apreciat prin rechizitoriu. Prin urmare, concluzia generală care se impune este aceea că funcţionarii aveau voie să dea numărul de telefon mobil personal cetăţenilor cu scopul de a le furniza relaţii referitoare la stadiul procedurii de eliberare actelor, ori pentru eventuale nereguli. În acest context şi procedeul utilizat de inculpat de a da numărul de telefon celor trei persoane (L.D., S.C. şi P.D.) se încadra în uzanţă, corespundea unei necesităţi de serviciu şi nu poate fi apreciat ca indiciu de comitere a unei infracţiuni.

În ceea ce priveşte conţinutul convorbirilor, se impune analiza temeinică a conţinutului şi mai ales a frazelor sau a sintagmelor suspectate că ar conţine referiri la acte de corupţie.

În acest sens, se impune a se stabili dacă inculpatul avea voie să elibereze acte de identitate pentru documentaţia primită în timpul serviciului său şi dacă procedura de eliberare a actelor putea să aibă loc şi în afara ghişeului de eliberări. Sub acest aspect, din coroborarea declaraţiilor martorilor B.A., G.C. şi M.M. cu declaraţiile inculpatului, instanţa a reţinut că datorită suprasolicitărilor, supraaglomerării şi lipsei de spaţii adecvate, a apărut ca necesitate colaborarea între funcţionarii care erau fiecare în parte competenţi să execute toate categoriile de lucrări din acel serviciu, context în care era permis, posibil şi necesar, ca un funcţionar repartizat la un compartiment (de exemplu la biroul foto situat la 2 metri de ghişee) mai puţin solicitat sau cu un interval de timp de răgaz (pauză în lucrul său, ori care epuizase clienţii) să îndeplinească activităţii specifice altui compartiment, cum ar fi, de pildă, eliberarea de acte, verificarea unor documente, etc. Pe de altă parte nu trebuie omis nici caracterul permis al derulării unor proceduri cum ar fi predarea de documente şi semnarea pentru primirea acestora în toate spaţiile libere (inclusiv pe măsuţa de la biroul foto situat la 2 metri de ghişee, în imediata apropiere a acestora), pentru a degaja aglomeraţia dintr-o incintă mică, datorată cozilor aşezate pe câte două rânduri. Ori, în acest context, instanţa a reţinut că şi inculpatul la fel ca şi ceilalţi salariaţi ai serviciului putea să efectueze în ziua serviciului său şi alte activităţi decât cele repartizate, deoarece avea pregătirea de specialitate cerută pentru aceasta cât şi competenţa necesară. Astfel, activitatea de eliberare documente cu îndeplinirea procedurii de semnare la biroul foto, are caracter permis şi nu constituie un indiciu că procedeul folosit dintr-o necesitate obiectivă constituie indiciu de comitere a unei infracţiuni.

A. Din procesul verbal de la fila 22 rezultă că, la data de 27 iunie 2007 ora 15,07, inculpatul a fost apelat de L.D., în conţinutul căreia îi spune că îl aşteaptă şi îi oferă două alternative de contact, una constând în aceea că, în momentul în care va veni la ofiţerul de serviciu, acesta o să-l sune ori cea dea a doua constând în avertizarea sa prin beep telefonic când va ajunge în faţa biroului foto. In debutul acestei convorbiri când a auzit că inculpatul i-a spus că îl aşteaptă, denunţătorul care era dinainte pregătit a încercat să strecoare o frază aluzivă cu conţinutul „Am pregătit tot", însă aceasta nu are un înţeles concret, ci doar foarte abstract, neputând să constituie un indiciu de corupţie, în contextul în care nu există dovada certă a acuzaţiei adusă prin denunţ. Această propoziţie are caracter forţat, fiind adresată cu scopul de a obţine un răspuns folositor. Nu se poate stabili cu certitudine care a fost înţelesul concret al acestei afirmaţii, deoarece în realitate ea se putea referi şi la orice alt gen de pregătire, referitoare la alte genuri de activităţi, decât un act de corupţie. Răspunsul dat de inculpat la această întrebare este sintagma „Şi eu, vă aştept", aceasta putând să însemne că cetăţeanul poate veni la birou pentru că actele sunt gata. în finalul convorbirii însă, denunţătorul adresează în mod direct întrebarea „Sunt gata buletinele, nu", aceasta însemnând că nu a înţeles sensul răspunsului anterior dat de inculpat în acelaşi sens. Ori, din toată această discuţie, nu pot fi reţinute indicii privind actul de corupţie a cărui victimă a pretins că a fost denunţătorul. în continuare şi după primirea acestor relaţii, denunţătorul l-a căutat cu insistenţă pe inculpat de două ori, însă inculpatul nu i-a mai răspuns şi această conduită trebuie apreciată ca fiind o constatare a acestuia că cetăţeanul primise relaţiile care atestau că actele sale sunt lucrate şi le poate ridica.

B. O altă discuţie înregistrată a fost cea purtată de denunţător şi inculpat cu ocazia predării actelor. Astfel, din fragmentul de dialog aflat la dosarul cauzei, L.D. se referă la acte şi anume un permis italian, la cărţile de identitate şi de alegător pentru el şi soţie. în cursul discuţiei, referirea acestuia la aceste acte creează impresia unei verificări a unor acte pe care Ie-a găsit, aşa cum de altfel a susţinut şi în declaraţia dată în dosarele pe care le lăsase inculpatului cu o zi în urmă. Este evident că inculpatul i-a pus lui L.D. toate actele în acele dosare, al lui şi al soţiei, pentru a le lua cu tot cu dosare, întrucât acestea nu-i mai erau necesare biroului şi mai mult decât atât aparţineau depunătorilor actelor. În declaraţia dată la organele de urmărire penală, denunţătorul a susţinut că inculpatul i-a spus să pună „banii într-un dosar în care se aflau şi actele sale" şi în mod normal dacă acest lucru s-ar fi întâmplat în realitate ar fi trebuit să apară în înregistrarea convorbirii. Ori, în această înregistrare, nu există nici o intervenţie a inculpatului cu acest conţinut, ceea ce demonstrează nesinceritatea denunţătorului, care nu a declarat adevărul nici chiar în contextul în care ştia că toată discuţia este înregistrată. Cu privire la această întâlnire cu inculpatul, denunţătorul a fost audiat după reţinerea inculpatului, însă dând dovadă de nesinceritate a denaturat realitatea. Prin urmare, denunţătorul a fost cel care în mod intenţionat a luat actele din dosar şi a lăsat dosarele pe masă cu scopul de a aduce la îndeplinire angajamentul luat anterior cu ocazia denunţului. Din această discuţie dintre inculpat doar partea finală a fost considerată de rechizitoriu ca având semnificaţie pentru primirea de către inculpat a banilor. Această semnificaţie nu poate însă să fie recunoscută şi reţinută ca prezentând valoare de probă pentru a justifica comiterea de către inculpat a infracţiunii de luare demită pentru următoarele considerente:

C. Denunţătorul a susţinut, însă nu a oferit indicii şi nici dovezi că inculpatul i-a solicitat suma de 200 euro cu o zi înainte când a predat actele, iar acest denunţ a fost considerat suficient pentru organizarea unui flagrant, ce avea ca obiect determinarea inculpatului să recunoască că a pretins bani. Instanţa a constatat însă că împrejurarea că inculpatul a pretins bani cu o zi înainte, aşa cum a susţinut denunţătorul, nu este dovedită, iar denunţătorul nu este credibil. Astfel, acesta a susţinut că avea nevoie de acte urgent şi că în această situaţie a apelat la inculpat, care pentru urgenţă, a pretins suma de 200 euro. însă, această susţinere nu este confirmată de probe. Astfel, din declaraţia martorei L.C., soţia denunţătorului, instanţa retine că avea nevoie de un buletin nou inclusiv L.Ş., fratele lui L.D., însă cum acesta nu avea buletinul vechi, inculpatul nu a fost de acord să-i primească cererea de eliberare a unui nou buletin. Este semnificativă în acest sens observaţia martorei că inculpatul a refuzat să discute acest aspect, spunând că dacă nu are buletinul vechi nu-i poate rezolva situaţia. Analiza acestei depoziţii evidenţiază, pe de o parte, un interes obscur al fratelui denunţătorului, constând în încercarea de a obţine pe căi ilicite un buletin de identitate, pe care însă inculpatul l-a sesizat, refuzând categoric să-l satisfacă şi pe de altă parte nesinceritatea denunţătorului, care a omis să declare adevărul cu privire la acest aspect. Pe de altă parte, aceiaşi martoră a declarat că inculpatul a luat actele soţului său şi i-a cerut să-l urmeze în biroul de la etaj de unde acesta a revenit „palid" sau „schimbat la faţă". Conduita denunţătorului, care nu relatat adevărul, care s-a prezentat cu fratele său la funcţionar, cerând să îi elibereze un act îndoielnic şi care ulterior a refuzat expres confruntarea cu inculpatul este deosebit de imorală şi îndoielnică. în acest context, instanţa de fond a reţinut ca fiind veridică susţinerea inculpatului, că scopul pentru care l-a invitat pe inculpat l-a constituit tocmai clarificarea diferenţelor de fizionomie dintre poza acestuia din vechiul buletin şi înfăţişarea actuală. Acest aspect a necesitat în primul rând verificarea identităţii acestei persoane pe calculator, procedură datorită căreia denunţătorul a fost intimidat şi a încercat să o evite, prezentând inculpatului şi alte acte în care avea poze, între care şi actele din Italia.

Astfel, L.D. a putut să pară schimbat la faţă din cauza verificărilor şi nicidecum din alt motiv ce nu este dovedit. Denunţătorul a susţinut că inculpatul i-a reţinut actele în original şi că i-a dat numai acel număr de telefon, pentru a suna a doua zi să se intereseze de acte şi că acest procedeu a fost utilizat de inculpat cu scopul de a-l determina să-i aducă suma de 200 euro a doua zi. Această interpretare este reţinută şi în rechizitoriu, însă ea nu reflectă adevărul. Astfel, eliberarea unor acte de identitate reprezintă o activitatea ce implică răspunderea instituţiei şi a funcţionarului însărcinat cu executarea ei şi din acest motiv când există îndoieli cu privire la fizionomia ori identitatea unei persoane care a lipsit din ţară timp de 6 ani, cu rezidenţă într-o ţară străină (ca L.D.) efectuarea de verificări este justificată. Din declaraţiile funcţionarilor biroului, a rezultat că dosarele de eliberare acte în regim de urgenţă erau verificate şi de şeful lor ierarhic. Ori, pentru verificarea copiilor xerox acesta avea nevoie de înscrisurile originale şi în caz de dubiu de orice înscris original prezentat de persoana solicitantă. Altfel spus, pentru această verificare erau necesare aceleaşi acte pe care Ie-a avut şi inculpatul, iar în caz contrar actele noi nu pot fi lucrate. în acest sens, procedura regulamentară a S.E.I.P. prevede că toate actele necesare sunt prezentate de solicitanţi în copie şi în original, urmând ca după verificare şi efectuarea lucrării cele originale să fie restituite. Rezultă deci că, reţinând şi actele originale ale denunţătorului până a doua zi, când procedurile au fost încheiate, inculpatul a acţionat regulamentar, fără a comite abuzuri şi fără ca acţiunea sa să constituie constrângere la darea de mită. De asemenea, acelaşi denunţător a susţinut în mod mincinos că inculpatul i-a cerut banii, pentru a lucra actele urgent, aspect care de asemenea nu se confirmă, deoarece din examinarea documentaţiei depuse la dosar pentru eliberarea actelor în regim de urgenţă a rezultat că solicitanţii beneficiau legal de procedura de urgenţă, nefiind necesară nici o intervenţie în acest sens. în fine, nu este plauzibilă nici susţinerea denunţătorului că a fost indignat de conduita funcţionarului care i-a cerut mită şi că, deşi a hotărât repede să sesizeze actul de corupţie, nu a făcut-o, întrucât era ora 16 sau 17 după amiază şi era târziu. Această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât cu ocazia depunerii actelor denunţătorul s-a aflat chiar în sediul mare al I.P.J. Bacău, unde existau servicii speciale şi funcţionari de serviciu permanent, anume însărcinaţi să primească denunţuri şi sesizări de la cetăţeni. Astfel, acesta cunoştea locul unde se află şi în cazul în care actul de corupţie era real, sub impulsul indignării de care a susţinut că a fost cuprins acesta, nu ar fi ezitat să sesizeze imediat organul competent. În contextul reţinut mai sus toate susţinerile denunţătorului referitoare la ziua de 26 iunie 2007 sunt nereale. în acest context, instanţa de fond a constatat că este necesar să fie clarificat care a fost motivul pentru care denunţătorul a formulat denunţul cu conţinut mincinos, care a indus în eroare pe anchetatori şi a contribuit la declanşarea unui proceduri provocatoare pentru inculpat.

Sub acest aspect, este de observat că denunţătorul face parte din categoria persoanelor care au părăsit ţara din motive economice, pentru a găsi un loc de muncă şi după o şedere îndelungată în Italia, unde a primit statutul de rezident, i s-a părut nefiresc să fie supus unor formalităţi riguroase pentru eliberarea unei cărţi de identitate. Sub aspect psihologic, nu trebuie omis sentimentul de frustrare al denunţătorului, dedus din împrejurarea că el personal nu a găsit un loc de muncă în ţara sa, în antiteză cu funcţionarul care i-a verificat identitatea şi în plus nu s-a lăsat impresionat de condiţia de rezident, refuzând să încalce legea şi să-i întocmească un act fratelui său în condiţii nelegale. Aspectele evidenţiate pot constitui un motiv ascuns şi josnic al cetăţeanului român, care a îndurat condiţia grea a emigrantului, de a se răzbuna pe funcţionarul zelos găsit în ţară. Sub imperiul unei astfel de stări, asociată cu mentalitatea că în ţară este posibil orice şi nu i se poate refuza nimic, denunţătorul putea să facă denunţul cu atât mai mult cu cât ştia că va pleca împreună cu familia în 5 zile din ţară, astfel încât ar fi fost greu de depistat ulterior.

În raport de aspectele constatate şi analizate, instanţa de fond a reţinut că denunţul nu a fost conform cu realitatea, că declaraţia denunţătorului prin care a susţinut că inculpatul a pretins mită este nedovedită şi mincinoasă. Aşa fiind, instanţa a apreciat că trebuie să stabilească care a fost sensul adevărat al conversaţiei dintre inculpat şi denunţător din data de 27 iunie 2008, ora 15,40 în întregul său şi mai ales în cea ce priveşte partea finală. Astfel, din acest dialog, apare evident faptul că inculpatului a susţinut în continuare că actul cerut de fratele denunţătorului nu a putut fi întocmit din cauze obiective sau de neîndeplinire a unor condiţii legale, care sunt explicate încet şi nu sunt redate în fragment, nefiind înţelese din înregistrare. în partea care se înţelege, însă, inculpatul afirmă că "Nu ştiu, e treaba dumneavoastră ce faceţi, nu e treaba mea" ceea ce înseamnă că acesta a căutat să explice încă o dată refuzul eliberării acelui act care în condiţiile în care i-a fost solicitat şi prezentat „nu era treaba lui". În contextul acelei discuţii denunţătorul a răspuns scuzându-şi fratele, că acesta are buletin dar I-a uitat în Italia, cea ce înseamnă că actul cerut anterior a fi eliberat în condiţii nelegale şi a cărei eliberare fusese refuzată nu mai era necesar.

Acest subiect este însă brusc abandonat de denunţător, care imediat pronunţă cifra 200 spunând „200, da?", fără nici o altă explicaţie, iar răspunsul inculpatului a fost „Da", după care denunţătorul a continuat să spună „200 de euro am aicea. Alea vechi rămân la dosar?", la care inculpatul a dat un răspuns simplu „Da". Aceste ultime fragmente ale discuţiei au surprins pe inculpat, care a răspuns doar prin îngânarea unei afirmaţii, aspect ce formează convingerea că, fie dialogul a avut loc în anumite condiţii, fie denunţătorul a strecurat cu abilitate o acţiune de provocare, minuţios pregătită cu scopul de a pune pe inculpat în faţa faptului împlinit, pentru refuzul de a elibera acel act pentru fratele denunţătorului.

În ceea ce priveşte prima posibilitate, instanţa a avut are în vedere faptul că inculpatul a susţinut constant în toate declaraţiile sale că, după ce denunţătorul a semnat pe fiecare cerere în parte, atestând primirea actelor noi, a luat acele cereri şi Ie-a dus el personal la ghişeul de eliberare acte, unde Ie-a pus în „teancul de cereri din interiorul ghişeului, lipsind câteva secunde „circa 50". Denunţătorul a susţinut însă că inculpatul nu a părăsit biroul, însă această susţinere este infirmată, chiar de dialogul purtat de acesta cu inculpatul. Astfel, aşa cum au arătat toţi martorii, biroul foto în care inculpatul l-a invitat pe denunţător să semneze de primirea actelor este situat în imediata apropiere a ghişeului de eliberare acte la numai 2-3 metri şi, pentru a se deplasa din birou către acel ghişeu, inculpatul trebuia să meargă cu spatele la denunţător şi cu faţa spre ghişeu.

Prin urmare, acest ultim dialog la care inculpatul a răspuns cu cei doi de „Da" şi atât, s-a desfăşurat în timp ce inculpatul se deplasa spre ghişeu, iar inculpatul a utilizat tonalităţi diferite, cu viclenie, cu scopul de a primi un răspuns ajutător, care să poată fi legat de scopul urmărit. Astfel, inculpatul a luat cererile şi s-a îndreptat cu ele spre ghişeu, în momentul în care denunţătorul îi explica cu convingere că fratele său are buletin, fraza fiind formulată astfel: „Nu frate-miu are buletinul dar el a fost în Italia şi l-a uitat la obîcini acolo şi de asta", frază care se încheie brusc cu cuvintele „şi de asta" pe care inculpatul o aude în timp ce mergea cu spatele şi la care răspunde involuntar cu „Da", pentru că denunţătorul a rostit în continuare doar cifra 200, urmată de un ton uşor interogativ, evident cu voce mai joasă, după ce inculpatul ieşise pe uşă şi pe care în mod evident acesta nu a putut să o mai audă, el răspunzând din politeţe cu acel „Da" indiferent şi grăbit numai la afirmaţia justificativă a denunţătorului referitoare la buletinul fratelui său şi nicidecum la partea care se referă la pronunţarea cifrei 200. Aceiaşi deducţie logică este confirmată şi de următoarele două propoziţii spuse de denunţător tot cu viclenie şi abil aşezate şi structurate. Astfel, după ce inculpatul a răspuns „Da" fiind îndepărtat de birou, imediat denunţătorul spune repede „200 de euro am aicea", ştiind că nu este auzit şi apoi schimbă brusc tonul şi îl întreabă pe inculpatul care se întorcea de la ghişeu cu faţa spre birou dacă „Alea vechi rămân aicea" referindu-se în mod evident la actele de identitate vechi expirate şi anulate pe care inculpatul i le pusese procedural în dosar, împreună cu celelalte documente. în acest fel, inculpatul a răspuns cu încă un "Da" la întrebarea ce-i fusese adresată şi pe care a auzit-o, respectiv la cea care se referea dacă actele vechi rămân în dosar la care a oferit tot un răspuns grăbit cu intenţia clară de a scăpa de denunţător. Prin schimbarea bruscă a subiectului unei discuţii, într-un moment în care inculpatul nu putea să audă deloc sau să audă neclar acea continuare şi pronunţarea unei cifre pe care o repetă spunând că sunt euro, cuvinte intercalate abil, denunţătorul a obţinut două răspunsuri cu „Da" care îl interesau. Din modul de intercalare în contextul discuţiei a celei de a doua propoziţii în care spune „200 de euro am aicea." Rezultă că denunţătorul a vorbit doar pentru el când a pronunţat cifra 200, şi tot singur în continuare „200 de euro am aicea", în timp ce inculpatul era fie în deplasare spre ghişeu, fie intra în ghişeu. În mod efectiv, denunţătorul a adresat inculpatului numai întrebarea următoare „Alea vechi rămân la dosar ?" la care de altfel a primit şi răspunsul „Da". În aceste împrejurări, denunţătorul ştiind că este înregistrat, a vorbit singur pronunţând cifrele arătate cu referire la euro, timp în care, profitând de faptul că inculpatul nu se mai afla în birou, şi-a luat repede actele din cele două dosare şi a strecurat în unul din ele suma de 200 de euro, după care a căutat să distragă atenţia inculpatului adresându-i mulţumiri, părăsind biroul fără a lua dosarele care îi aparţineau. Pentru a adresa frazele mici arătate mai sus, denunţătorul avea nevoie doar de circa 20 - 25 secunde, adică tot de atâtea cât i-au trebuit inculpatului să ducă cererile la ghişeu. Pe de altă parte, nu poate fi primită nici susţinerea că inculpatul, după ce l-a primit în biroul foto a încuiat uşa, deoarece localul era plin de funcţionari şi cetăţeni de la intrare şi până la ghişeu, motiv pentru care o asemenea acţiune nu ar fi putut rămâne neobservată. Ori, acest aspect a rămas neclarificat de organele de urmărire penală, deşi acestea au fost prezente imediat în zonă şi ar fi avut posibilitatea efectivă de a identifica cetăţeni care au fost prezenţi în zonă şi care ar fi putut să relateze dacă au văzut uşi încuiate în zonă. Pe de altă parte, depunerea de către inculpat a cererilor la ghişeu era obligatorie şi nu putea fi realizată cu uşa încuiată, pentru că inculpatul trebuia să se deplaseze la în ghişeu. Pe timpul deplasării inculpatului la ghişeu, denunţătorul a pronunţat sintagmele scurte referitoare la bani, însă este evident că a evitat să le rostească cu voce tare, deoarece, în caz contrar, risca să fie auzit de toată lumea de la ghişeu, ori de pe hol, în acest fel fiind certă posibilitatea ca nici inculpatul să nu audă.

În raport de considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a apreciat că în cauză denunţătorul a dat declaraţii nesincere denaturând adevărul, prezentând o situaţie de fapt nereală organelor de cercetare cât şi celor două persoane care îl însoţeau, respectiv soţia sa L.C. şi fratele său L.Ş. Instanţa a înlăturat ca nereale afirmaţiile din declaraţiile acestor martori, pe care nu le-au perceput personal şi pe care le-au asimilat din expunerea prezentată de L.D.

Pe de altă parte, instanţa a înlăturat declaraţia martorului L.Ş. şi pentru faptul că acesta este o persoană care în cauză a solicitat funcţionarului îndeplinirea unui act în condiţii neregulamentare, (respectiv eliberarea unui buletin nou fără a-l prezenta pe cel vechi), conduită care însă a fost respinsă de inculpat. În aceste condiţii, imoralitatea martorului este evidentă şi refuzul primit din partea inculpatului a contribuit în mod evident la construirea unei declaraţii nefavorabile acestuia.

În contextul reţinut mai sus, s-a apreciat că este categoric infirmată şi susţinerea denunţătorului mituitor că a fost constrâns la mită prin conduita inculpatului dedusă din invitarea în camera calculatorului şi verificarea identităţii ori din reţinerea actelor originale până în ziua următoare, deoarece aceste activităţi nu constituie abuzuri, ci aşa cum s-a arătat mai sus, necesităţi obiective şi obligaţii de serviciu ale funcţionarilor în domeniu. Rezultă deci că denunţătorul nu a fost constrâns la darea de mită şi în plus conduita acestuia a urmărit un scop imoral şi anume acela de a crea posibilitatea ca funcţionarul să fie acuzat de încălcarea atribuţiilor sale şi de a forţa acuzaţia de primire a mitei, în condiţii de încălcare evidentă a prezumţiei de nevinovăţie.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa de fond nu a reţinut ca având valoare probantă nici conţinutul convorbirilor înregistrate dintre L.D. şi inculpat. în speţă, pentru înlăturarea oricărei îndoieli referitoare la conduita fiecărei persoane, ar fi fost absolut necesare justei soluţionări a cauzei înregistrări de imagini, care prin prezentarea poziţiei părţilor, mimică şi gesturi, ar fi contribuit la stabilirea adevărului. în împrejurările analizate mai sus, există însă îndoieli cu privire la realitatea acuzaţiei de a cere bani pentru a îndeplini întocmirea de acte, îndoială care, potrivit principiului de drept „in dubio pro reo", profită inculpatului.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe fiind necesar să fie făcută de instanţă în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Instanţei de judecată îi revine obligaţia, conform art. 4 C. proc. pen., să-şi exercite atribuţiile în mod activ, în vederea stabilirii adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările deduse judecăţii însă numai cu stricta respectare a dispoziţiilor art. 5², potrivit căruia orice persoană este prezumată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. în speţă, în aplicarea acestei dispoziţii legale, instanţa de fond a înlăturat orice echivoc referitor la faptă şi vinovăţia inculpatului, împrejurare în care toate aspectele ce prezintă dubii fără posibilităţi de clarificare ori înlăturare trebuie interpretate în favoarea acestuia. S-a reţinut că, în cauza de faţă, au fost epuizate toate procedeele de probaţiune accesibile instanţei, context în care s-a reţinut că procesul - verbal de constatare a infracţiunii flagrante referitor la aspectele sesizate de denunţătorul L.D., fiind rămas izolat, fără posibilitatea de a-l corobora cu o probă legal obţinută, nu poate fi luat în considerare, ca fiind un mijloc de probă apt să stabilească vinovăţia inculpatului. S-a apreciat că, suportul probator al acuzării a constat exclusiv în acest proces - verbal de constatare a infracţiunii flagrante, însă o dată cu administrarea de probe pentru verificarea apărărilor inculpatului, stabilirea lipsei de credibilitate a denunţătorului şi a caracterului provocat al acţiunii agenţilor instrumentatori, acest înscris a pierdut forţa probantă.

În raport de probele analizate mai sus, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ultimele zile ale lunii iunie 2007, S.P.C.L.E.P. al municipiului Bacău avea sediul în incinta I.P.J. - Bacău şi îşi desfăşura activitatea într-un spaţiu mic şi condiţii improprii, fapt ce determina aglomerarea serviciilor şi compartimentelor în special a ghişeelor de primire şi eliberare acte şi a birului foto situate la o distanţă de doi metri unele de altele. Inculpatul lucra la acest serviciu şi avea toate atribuţiile privind primirea, înregistrarea, verificarea de acte, prelucrarea şi eliberarea acestora.

I. La data de 26 iunie 2007, în jurul orelor 16, denunţătorul L.D., cetăţean român rezident în Italia sosit în tară în urmă cu o zi, s-a prezentat la ghişeul de primire acte unde de serviciu era inculpatul, împreună cu încă două persoane, soţia sa L.C. şi fratele său L.Ş., toţi trei solicitând eliberarea de acte noi de identitate, în procedură de urgenţă. Constatând că cei trei aveau dreptul de a beneficia de eliberarea de acte în regim de urgenţă, inculpatul a solicitat în mod regulamentar să-i fie prezentate actele spre verificare. Cu ocazia verificării, inculpatul a constatat că cetăţeanul L.Ş. nu avea în documente vechiul buletin de identitate a cărei înlocuire o solicita, aspect pe care l-a adus la cunoştinţa acestuia, spunându-i că nu-i poate elibera un act nou fără prezentarea actului vechi. Fraţii L. au susţinut că L.Ş. are buletin, însă l-a uitat în Italia, dar are asupra sa alte acte care ar putea servi la stabilirea identităţii acestuia şi pentru acest motiv au stăruit în cererea formulată. Inculpatul a mai explicat încă o dată imposibilitatea emiterii acelui act, după care, faţă de stăruinţa acestora, a închis acest subiect refuzând „să mai vorbească". După aceasta, inculpatul a verificat actele personale prezentate de L.D. şi, constatând diferenţe de aspect fizionomie, a apreciat ca fiind necesară verificarea identităţii acestuia pe calculator, motiv pentru care i-a cerut acestuia să meargă în camera unde se afla instalaţia de verificare. în faţa acestei verificări, L.D. a rămas, s-a speriat şi a încercat să o evite, spunând inculpatului că are asupra sa paşaport şi permis de şedere italian în baza cărora a cerut să i se stabilească identitatea. Inculpatul a refuzat cererea acestuia şi a impus respectarea regulamentului prin utilizarea datelor computerizate cât şi verificarea înscrisurilor originale prezentate de solicitant. După verificare, inculpatul a revenit împreună cu denunţătorul la ghişeu unde i-a explicat acestuia că are nevoie de copii xerox după actele originale, că toate actele trebuie verificate prin confruntarea copiilor cu originalele şi că dacă după verificări nu se constată alte nereguli, actele solicitate în regim de urgenţă sunt gata în 24 ore. Pentru a verifica dacă nu sunt necesare alte completări şi dacă actele sunt gata până la sfârşitul zilei următoare inculpatul a scris numele său pe o bucată de hârtie şi numărul său de telefon şi i-a spus să îl sune, procedând în aceiaşi manieră în care procedau toţi funcţionarii, în raport de toţi cetăţenii fără excepţie. Denunţătorul nu a înţeles că acţiunile de verificare a identităţii sale pe calculator, cât şi reţinerea actelor originale pentru verificări până în ziua următoare, sunt regulamentare şi Ie-a apreciat ca fiind abuzuri, în mod nejustificat. De asemenea, acesta a apreciat ca fiind nejustificat refuzul inculpatului de a da curs cererii fratelui său. Ştiind însă că actul solicitat nu putea fi legal emis, şi văzând că funcţionarul a cerut copiile şi originalele actelor sale s-a temut că ar putea suportă anumite consecinţe şi, pentru a le evita, s-a prezentat la organele de urmărire penală unde a făcut un denunţ mincinos, spunând că, pentru eliberarea actelor, funcţionarul i-a cerut suma de 200 euro. În baza acestui denunţ mincinos, împotriva inculpatului a fost declanşată procedura unui presupus flagrant, al cărui obiectiv era determinarea acestuia de a comite o faptă penală cu ajutorul denunţătorului, care a fost instruit special şi în detaliu cum să acţioneze. A doua zi, în jurul orelor 15,30, denunţătorul a telefonat inculpatului spunându-i că este pregătit să vină la birou pentru acte. Inculpatul a răspuns că actele sunt gata şi că îl aşteaptă la sediu. La prezentarea denunţătorului, în biroul foto, inculpatul i-a pus pe masă dosarele în care se aflau toate actele depuse cu o zi în urmă şi actele nou eliberate cerându-i să verifice dacă sunt toate şi să semneze de primirea lor pe spatele fiecărei cereri. Denunţătorul a verificat documentele, a constatat că sunt toate, a semnat de primire, după care a încercat să readucă în discuţie cazul fratelui său ce fusese refuzat cu o zi în urmă, cu scopul de a obţine explicaţii de la inculpat şi de a-l antrena în dialog. Inculpatul a luat cererile semnate şi Ie-a dus la ghişeul alăturat, timp în care denunţătorul a scos actele din dosare şi a pus suma de 200 de euro într-un dosar, făcând referire la cifra 200 şi la cuvântul euro în timp ce inculpatul era în mers, cu atenţie ca aceste cuvinte să nu fie auzite şi de alte persoane, după care, în momentul în care a inculpatul s-a întors de la ghişeu, i-a pus acestuia întrebarea referitoare la actele vechi, ştiind că răspunsul nu poate fi altul decât afirmativ. După aceasta, denunţătorul a plecat, iar inculpatul a încuiat uşa, deoarece programul său lua sfârşit. La faţa locului au sosit imediat anchetatorii care au percheziţionat birourile din incintă începând în mod evident cu biroul foto unde, în dosarele abandonate de denunţător, a fost găsită suma de 200 euro.

Situaţia de fapt prezentată, a rezultat din probele arătate, analizate şi reţinute mai sus. în raport de situaţia de fapt stabilită, instanţa a constatat că infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. nu există, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen., infracţiunea de luare de mită se poate realiza sub aspect material prin următoarele modalităţi normative şi alternative şi anume: pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii de bani sau alt foloase. în speţă, s-a reţinut prin rechizitoriu că inculpatul a cerut de la denunţător, în ziua de 26 iunie, cu ocazia înregistrării cererii de eliberare a actelor, suma de 200 de euro, pentru a le elibera repede, sumă pe care a primit-o a doua zi de la denunţător, ceea ce înseamnă că infracţiunea, în cazul în care ar fi existat, s-ar fi consumat prin pretinderea sumei, adică prin formularea acestei pretenţii de către inculpat. Aceasta înseamnă că pretinderea sumei de bani şi momentul pretinderii trebuie să fie reale şi dovedite efectiv prin probe apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, pentru că în caz contrar orice funcţionar public poate fi acuzat şi anchetat fără nici un alt indiciu, decât susţinerea ori afirmaţia nedovedită a unui terţ transformată în denunţ. Potrivit art. 5² C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre definitivă, iar conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul beneficiază de prezumţia de vinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia. Rezultă deci că, în momentul denunţului, inculpatul trebuia să beneficieze pe deplin de această prezumţie, cea ce implica însă, în sarcina organului judiciar, obligaţia de a verifica, în prealabil, dacă denunţul este mincinos ori dacă acesta poate fi credibil. În acest sens ar fi fost necesar ca, măcar înainte de organizarea şi pregătirea flagrantului, anchetatorii să aibă indicii temeinice că subiectul este corupt şi că aspectele denunţate pot fi credibile. Aceasta s-ar fi impus în mod obligatoriu, având în vedere că, în modalitatea alternativă a pretinderii unei sume de bani, infracţiunea se consumă imediat în momentul formulării pretenţiei şi deci, în aceste condiţii, cercetările premergătoare nu se pot limita numai la un denunţ neverificat ori neverificabil, deoarece desfăşurarea unui flagrant se transformă în acţiune de silire, provocare, determinare a funcţionarului de a încălca legea şi de a comite o infracţiune de corupţie contrar voinţei sale. Rezultă deci organul judiciar trebuie să aibă indicii temeinice ori repetate, dacă nu chiar dovezi, cu privire la infracţiunea de corupţie consumată anterior prin pretindere de bani sau alte foloase. Aceste indicii sunt clar reglementate de dispoziţiile art. 68¹ C. proc. pen. şi ar putea rezulta, de exemplu, dintr-o multitudine de denunţuri anterioare organizării flagrantului făcute de alte persoane, ceea ce în speţă nu a existat. Astfel, după consumarea flagrantului, începând din a doua zi, organele judiciare au căutat şi alte persoane dispuse să acuze pe inculpat de acte de corupţie, ceea ce nu a putut servi ca justificare pentru acţiunea înregistrată în ziua de 27 iunie 2007. În speţă, însă, la momentul organizării şi desfăşurării flagrantului, nu a existat nici un indiciu ori dovadă că acuzaţiile formulate de denunţător pot fi reale. Mai mult decât atât organul de urmărire penală a acordat credibilitate deplină acestuia, chiar în contextul în care acesta a refuzat confruntarea cu inculpatul ceea ce este în mod cert nepermis. De asemenea, în cursul cercetărilor, nu a fost verificată nici una din susţinerile inculpatului, deşi acesta s-a apărat constant solicitând proba prin confruntare cu denunţătorii săi, probă ce nu i-a fost însă admisă şi care nu a putut fi administrată la cercetarea judecătorească tot datorită relei credinţe a denunţătorilor. în concluzie, instanţa de fond a constatat că, pentru a se stabili pretinderea de către o persoană coruptă a unei sume de bani, nu este suficient un simplu denunţ al unui terţ, ci mai este necesar că în etapa prealabilă a declanşării acţiunii de provocare să fie verificată realitatea acuzaţiei, credibilitatea denunţului şi evident lipsa relei credinţe a denunţătorului. Or, în speţă nici un asemenea aspect nu a fost verificat, context în care, pentru declanşarea procedurii de prindere în flagrant, a fost încălcată prezumţia de nevinovăţie de care beneficia inculpatul, prin aceea că acesta a fost considerat vinovat de comiterea unei infracţiuni fără nici o altă dovadă decât spusele neverificate ale unui terţ. Astfel, toate procedurile întreprinse în desfăşurarea flagrantului au încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) CEDO. întrucât pretinderea sumei de bani de inculpat nu a rezultat din probele administrate, instanţa de fond a constatat că fapta imputată acestuia, constând în aceea că a pretins suma de 200 de euro, nu există. În ceea ce priveşte încercarea de prindere în flagrant a inculpatului, instanţa de fond a constatat că organele judiciare au acţionat pornind de la premisa greşită că denunţătorul a spus adevărul şi pentru a obţine un rezultat l-au trimis pe acesta cu banii la inculpat. Or, în contextul în care nu există dovezi certe că inculpatul a pretins bani anterior, acesta trebuie considerat nevinovat în ceea ce priveşte acţiunea de pretindere a sumei şi în acest context trebuie examinat ce efecte produce organizarea unui flagrant prin capcană. Astfel, dacă ar exista certitudinea ca inculpatul a primit bani, atunci capcana utilizată constând în trimiterea banilor prin denunţător ar fi justificată. În cazul dat însă nu există nici o dovadă care să ateste măcar cu valoare de indiciu că, înainte de a i se întinde capcana, inculpatul a cerut bani. în lipsa dovezii că, anterior acesta pretinsese bani, se impune concluzia că acesta este nevinovat şi a căzut victima unei capcane fără voinţa sa şi fără a cunoaşte, în mod silit şi provocat, deci ilegal. Or, potrivit art. 68 alin. (2) este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. Cum, în speţă, nu a existat nici un indiciu de comitere a infracţiunii de luare de mită în varianta alternativă a pretinderii, este evident că încercarea de a determina pe inculpat să primească banii, prin procedura flagrantului premeditat, a fost nelegală şi deci toate actele procedurale, care l-au precedat sau însoţit, sunt lovite de nulitate, iar dovezile obţinute lovite de asemenea de nulitate şi lipsite de forţă probantă.

Instanţa de fond a reţinut că, deşi s-a încercat determinarea inculpatului sau punerea acestuia în faţa faptului împlinit, această încercare nu a reuşit, întrucât era necesar ca cel puţin să cunoască că denunţătorul a strecurat banii în dosar. Astfel, în acest sens, nu se poate aprecia că dialogul dintre inculpat şi denunţător, ce a avut loc înainte de întâlnirea celor doi în ziua flagrantului, constituie un indiciu infracţional, deoarece conţine sintagme generale şi nicidecum referiri concrete cu sens infracţional. Astfel, sintagma folosită de denunţător „sunt pregătit" „sunt gata actele ?" putea să însemne că este gata să vină să-şi ia actele pentru că se află în drum spre oraş, ceea ce în speţă era real. Pe de altă parte, răspunsul inculpatului „da şi eu, vă aştept", nu poate avea altă semnificaţie decât cea care ar trebui dată cu bună-credintă şi anume aceea că sintagma de răspuns se referă la faptul că actele sunt gata şi pot fi ridicate. De altfel, în scopul de a verifica dacă actele sunt gata, inculpatul a dat denunţătorului numărul său de telefon şi prin urmare dialogul dintre cei doi se circumscrie acestui scop, neputând fi interpretat în mod forţat în alt sens. în altă ordine de idei, instanţa a constatat că din conduita inculpatului nu rezultă nici un moment un indiciu plauzibil că acesta ar aştepta să primească o recompensă ori că a acceptat-o. Din discuţie se deduce cu uşurinţă că denunţătorul a considerat ca fiind o şicană întreaga procedură a verificării actelor şi, de asemenea, mai rezultă şi faptul că acesta, deşi a fost nemulţumit de faptul că fratelui său nu i-a fost primită cererea, totuşi, datorită refuzului şi explicaţiilor date de inculpat, a înţeles că ceea ce a cerut şi i-a fost refuzat era ilegal. Astfel, încercarea denunţătorului de a explica că de fapt fratele lui are buletinul în Italia şi că nu ar avea nevoie de buletin, nu denotă decât teama acestuia de consecinţele negative ale insistenţei din ziua anterioară şi nicidecum vreo aluzie la altceva. Aşa cum s-a arătat mai sus, în speţă, trebuia să existe şi dovada efectivă că inculpatul a văzut că denunţătorul pune banii în dosar şi dovada ştiinţei că banii îi erau destinaţi. Or, potrivit procedurii de eliberare a actelor, dosarele depuse la înscriere nu mai folosesc la nimic şi sunt restituite cetăţenilor odată cu actele noi de identitate. Prin urmare, inculpatul ştia sigur că dosarele în care a pus actele restituite rămân la denunţător. Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut mai sus, nu s-a confirmat susţinerea denunţătorului că inculpatul i-a spus să lase banii în dosar, deoarece discuţiile dintre cei doi au fost monitorizate şi înregistrate, ori, din înregistrare nu a rezultat acest aspect. Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut mai sus, banii nu puteau să fi fost puşi în dosar decât după scoaterea actelor ori aceasta s-a întâmplat în intervalul de timp scurt cât inculpatul a mers la ghişeu să depună cererile, când era cu spatele la denunţător şi nu putea să vadă ce face acesta. Or, nu se poate reţine că o persoană a acceptat să primească o sumă de bani, decât dacă acea persoană a cunoscut acest aspect. Instanţa de fond a reţinut că, în speţă, banii au fost strecuraţi cu abilitate şi rapiditate de denunţător, astfel încât inculpatul nu şi-a putut da seama de acest gest. Pe de altă parte, chiar dacă acesta şi-ar fi dat seama în final că denunţătorul a uzat de un asemenea gest, în lipsa dovedirii acţiunii anterioare a pretinderii, ar trebui să i se acorde celui acuzat un răgaz de a refuza oferta vizibilă sau intuită. Or, în speţă este cert că inculpatul, chiar dacă ar fi observat ceva în conduita denunţătorului, nu a avut un răgaz necesar pentru clarificare şi refuz, deoarece la fata locului au sosit anchetatorii care au mers direct la dosarul folosit pentru strecurarea banilor, conform planului minuţios întocmit cu denunţătorul. În împrejurările reţinute şi expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că nu există nici un indiciu obiectiv ori subiectiv că inculpatul a comis infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., de la denunţătorul L.D. Întrucât sub aspect subiectiv şi obiectiv fapta nu întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni instanţa, în temeiul art. art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (faptă privind pe denunţătorul L.D.).

II. În ceea ce priveşte infracţiunea de primire foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., privind-o pe denunţătoarea P.D., instanţa de fond a constatat că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat comiterea acesteia. Astfel, P.D. a beneficiat legal de întocmirea actelor în regim de urgenţă şi a fost tratată la fel cu ceilalţi cetăţeni fără nici o excepţie. Aceasta, pentru a vedea dacă sunt gata actele l-a apelat la telefon pe inculpat, iar discuţia purtată a fost interceptată de organele de urmărire penală. Din conţinutul acestei discuţii, nu rezultă însă comiterea unei fapte penale. După reţinerea inculpatului, în zilele următoare, denunţătoarea a fost depistată de organul de urmărire penală unde este evident chemată şi unde formulează denunţul prin care a susţinut că i-a dat inculpatului o sticlă de băuturi alcoolice. Aşa cum s-a arătat şi cu ocazia evaluării declaraţiei şi denunţului, fapta constând în primirea de către inculpat a folosului necuvenit nu a fost dovedită prin nici o probă şi prin urmare nu există.

III. Referitor la fapta denunţată de denunţătorul S.C., instanţa de fond a reţinut că atât acesta cât şi soţia au beneficiat legal de procedura urgenţei şi că denunţătorul a fost depistat de organele judiciare din convorbirile telefonice înregistrate în zilele de după reţinerea inculpatului, fiind convocat. Susţinerile acestuia că inculpatul i-a cerut mită prin pronunţarea expresiei „ştii care e treaba în România", „dacă vei fi atent", nu constituie indicii de pretindere a unei sume de bani, ci elemente abstracte care pot primi un înţeles interpretabil corespunzător, numai în contextul în care în realitate ar exista înregistrarea integrală.

Or, în lipsa acestuia, denunţătorul este unica sursă, însă ea a fost provocată în mod vădit de agenţii instrumentatori. Astfel, atât declaraţia cât şi denunţul nu reflectă exprimarea acestuia, ci constituie o reproducere fidelă şi identică în aceiaşi termeni cu denunţul şi declaraţiile lui L.D. În speţă, conţinutul denunţului nu a fost dovedit prin nici o probă. în ceea ce priveşte reţinerea actelor pentru întocmirea celor doi, aşa cum s-a arătat mai sus, constituie o uzanţă regulamentară permisă şi deci nu a constituit un abuz. A mai susţinut denunţătorul că, în aceiaşi seară, a discutat la telefon cu inculpatul şi acesta i-a spus că „suma trebuie să fie consistentă deoarece trebuie să o împartă şi cu ceilalţi colegi" mai precis „suntem trei", aspect care însă nu a fost dovedit. în ceea ce priveşte susţinerea denunţătorului, că plata a făcut-o a doua zi în birou (biroul foto n.n) unde inculpatul a luat suma de 150 lei RON este nereală, deoarece acest fapt nu a fost dovedit şi în plus era imposibil ca actul plăţii să nu fie văzut de mulţimea cetăţenilor încolonaţi pe două rânduri şi de alţi salariaţi. De asemenea, susţinerea denunţătorului că nu a reuşit să contacteze lucrătorii de poliţie pentru a reclama fapta este nereală, deoarece locul faptei se afla de fapt chiar în sediul poliţiei unde, pentru a reclama, nu era necesar decât să o facă pur şi simplu imediat. Referitor la banii pe care acesta a susţinut că i-a predat inculpatului, a susţinut că suma de 150 lei RON era compusă dintr-o bancnotă de 100 RON şi cinci bancnote de câte 10 lei RON, însă nici în declaraţie şi nici în denunţ nu a arătat că banii ar fi prezentat elemente particulare care ar fi creat posibilitatea de a fi identificaţi ulterior. Această susţinere nu este plauzibilă şi datorită faptului că banii nu au fost marcaţi în alt fel, iar inculpatul avea dreptul să aibă bani proprii în buzunar, care puteau să fie şi toţi îndoiţi la colţuri sau numai o parte din ei. În aceste condiţii, nu se poate considera că denunţătorul i-a recunoscut pe ai săi, pentru că aveau ca semn particular un colţ îndoit. Pentru a da declaraţiile incriminatoare la adresa inculpatului, este evident că denunţătorii au fost suspectaţi de dare de mită şi acuzaţi ca atare, ceea ce înseamnă că în această cauză nu au avut calitatea de terţi dezinteresaţi sau martori, ci persoane cercetate cu interes în cauză. Drept urmare, pentru a lua în considerare acuzaţiile aduse, acestea ar fi trebuit să fie dovedite prin alte probe decât declaraţiile denunţătorului S.C. şi soţia sa. În cursul urmării penale, acest denunţător nu a fost confruntat cu inculpatul, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu a putut să fie audiat, deoarece, deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat la judecată, iar mandatele de aducere nu au putut să fie aduse la îndeplinire, deoarece nu a fost găsit, acesta părăsind ţara împreună cu soţia sa.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanţa de fond a constatat că existenţa faptei imputate nu a fost dovedită prin probe certe, apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie. în consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (faptă privind pe denunţătorul S.C.) şi pentru infracţiunea de primire foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. (privind pe denunţătoarea P.D.).

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut o zi respectiv la data de 27 iunie 2007.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, care a criticat hotărârea apelată, susţinând că soluţia de achitare a inculpatului pentru cele trei infracţiuni este nelegală şi netemeinică.

Prin Decizia penală nr. 45 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 262/ D din data de 22 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., denunţător L.D., la cuantumul sumei a cărei restituire s-a dispus către inculpat şi la nepronunţarea cu privire la lampa cu ultraviolete ridicată de la inculpat.

A fost desfiinţată sentinţa penală apelată sub aceste aspecte, reţinând cauza spre rejudecare şi în fond:

În temeiul art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, faptă din data de 27 iunie 2007, denunţător L.D., a fost condamnat inculpatul A.G., la pedeapsa principală de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată reţinerea de 24 de ore, din data de 27 iunie2007.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale.

S-a fixat, potrivit art. 82 C. pen., un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare săvârşeşte din nou o infracţiune, pentru care se va pronunţa o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea condiţionată pentru pedeapsa aplicată în această cauză, dispunând executarea în întregime a acestei pedepse, care nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

S-a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi b) şi c) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării şi a pedepsei accesorii.

S-a redus cuantumul sumei a cărei restituire către intimatul-inculpat s-a dispus de instanţa de fond de la 210 lei la 150 lei, sumă aflată la Registrul de valori al Tribunalului Bacău.

S-a dispus restituirea către intimatul-inculpat a lămpii cu ultraviolete ridicată de organele de urmărire penală prin procesul - verbal din data de 27 iunie 2007 - fi. 33-36 dosar urmărire penală, bun aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Bacău şi înregistrat în registrul la poziţia nr. 33/2007.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 550 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

S-a constatat că intimatul-inculpat a fost asistat de apărător ales atât la prima instanţă, cât şi la instanţa de apel.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Analizând hotărârea apelată, în raport cu motivele de apel invocate şi examinând-o sub toate aspectele de fapt şi de drept, instanţa de apel a constatat că apelul este fondat, pentru considerentele care vor fi prezentate.

S-a reţinut că, în baza efectului devolutiv al apelului, se produce o nouă judecată în fond, ca regulă, pe baza probatoriului administrat în cauză de prima instanţă, însă, şi a altor probe pertinente, concludente şi utile administrate pentru prima dată în apel.

Ori, în raport de cele mai sus reţinute, instanţa de apel, trebuie să stabilească, pentru aflarea adevărului, dacă se impune audierea sau nu tuturor martorilor din lucrări, sau administrarea altor probe.

Numai printr-o cercetare judecătorească completă, cu respectarea principiilor care guvernează faza de judecată şi după administrarea oricăror alte probe necesare pentru stabilirea adevărului, instanţa de fond sau de apel, motivat, poate pronunţa o hotărâre cu privire la faptele şi vinovăţia persoanelor trimise în judecată.

Săvârşirea unei infracţiuni dă naştere raportului juridic de drept substanţial, care, în conţinutul său cuprinde, între altele, dreptul organelor de a trage la răspundere penală pe făptuitor şi de a-l obliga la plata despăgubirilor civile pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Principiul oficialităţii este consacrat expres în art. 2 C. proc. pen.

Potrivit art. 2 alin. (2), actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel.

Privite în toată complexitatea lor, activităţile desfăşurate în cadrul procesului penal trebuie, potrivit art. 3 C. proc. pen., „să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei."

Numai ca urmare a aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins şi, în acest fel, soluţiile dispuse de organele judiciare dau satisfacţie celor care urmăresc înfăptuirea justiţiei penale.

Aflarea adevărului în procesul penal presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei.

Fiind considerat ca unul dintre principiile care are un rol fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ al organelor judiciare, ca regulă de bază, după care trebuie să se conducă organele judiciare penal, inclusiv instanţele de judecată.

Potrivit art. 4 C. proc. pen. „instanţele de judecată sunt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal", în conformitate cu acest principiu, prima instanţă trebuia să manifeste rol activ şi să lămurească cauza sub toate aspectele, atât în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, dar şi latura civilă.

Un alt principiu fundamental al dreptului procesual penal este principiul nemijlocirii, principiu potrivit căruia instanţa are obligaţia de a administra nemijlocit, cu respectarea principiului publicităţii şi al contradictorialităţii, probele administrate în cursul urmăririi penale, deoarece acestea au servit ca temei doar pentru trimiterea în judecată a inculpatului.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că instanţa de fond nu a procedat la audierea martorilor denunţători L.D. şi S.C. şi a martorilor L.Ş. şi L.C. şi nu a luat toate măsurile pentru audierea acestora şi nici nu a procedat la audierea înregistrării convorbirilor telefonice şi la vizionarea înregistrărilor ambientale, autorizate cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de martorii L.D. şi L.C., rezultă că aceştia au precizat că sunt rezidenţi în Italia şi au indicat adresa acestora din această tară.

În aceste condiţii, instanţa de fond, care avea obligaţia de a administra nemijlocit probele administrate în cursul urmăririi penale, faţă de procesele - verbale de executare a mandatelor de aducere de la adresele din România din care rezulta că aceştia nu mai locuiesc în România şi că nu mai au nici o proprietate în ţara natală, trebuia să ia măsurile necesare audierii acestor martori, inclusiv prin videoconferinţă, sau pe calea comisiei rogatorii internaţionale, prevăzută de art. 160 – art. 162 şi art. 165 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Instanţa de apel a întreprins măsurile procedurale pentru prezentarea celor patru martori în instanţă şi a procedat la audierea acestora - fl. 51-52, 66-67,68,69.

De asemenea instanţa de apel a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău şi Tribunalului Bacău, ordonanţa de autorizare provizorie a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice, a convorbirilor ambientale, localizarea sau urmărirea prin GPS, documentare foto/video în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G., suportul tehnic pe care s-au înregistrat acestea, respectiv, încheierea de confirmare a ordonanţei procurorului de autorizare provizorie şi a procedat la audierea, respectiv vizionarea în şedinţă publică a acestor înregistrări.

Instanţa de apel a reţinut că, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă fără drept de tăgadă vinovăţia intimatului-inculpat în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., denunţător L.D.

Din probele administrate, respectiv: denunţul numitului L.D. - fl. 10-11 dosar urmărire penală, declaraţiile acestuia-fl. 12-14 dosar urmărire penală şi fi. 66-67 dosar instanţă de apel, înscrisul de la fi. 15 dosar urmărire penală, reprezentând copia biletului dat de intimatul-inculpat denunţătorului, conţinând numărul său de telefon pe care să-l telefoneze, procesul-verbal din data de 27 iunie 2007 prin care au fost marcate cele trei bancnote date de denunţător inculpatului - fl. 19-20, suporturile tehnice conţinând interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice, a convorbirilor ambientale, localizarea sau urmărirea prin GPS, documentare foto/video în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G., procesele - verbale de redare a convorbirilor - fi. 22-27 dosar urmărire penală, planşele fotografice - fl. 28-31 dosar urmărire penală, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante - fl.33-37 dosar urmărire penală, procesul verbal de restituire a sumei de 200 euro dată de denunţătorul L.D. inculpatului - fl. 38, documentaţia depusă de denunţătorul L.D. la S.P.C.L.E.P. Bacău - fl. 43-56 dosar urmărire penală, declaraţiile martorilor: L.Ş. - fl. 108-109 dosar urmărire penală şi fi. 51-52 dosar instanţa de apel şi L.C. - fl.110 dosar urmărire penală şi fi. 68 dosar instanţa de apel, M.V.M. - fl. 115 urmărire penală şi fi. 61 dosar instanţa de fond, H.C. - fl.114 dosar urmărire penală şi fi. 88 dosar instanţa de fond, P.L.D. - fl.116 dosar urmărire penală şi fi. 89 dosar instanţa de fond, B.A. - fl. 111dosar urmărire penală şi fi. 59 dosar instanţa de fond şi G.C. - fl. 112-113 dosar urmărire penală şi fi. 60 dosar instanţa de fond, coroborate cu declaraţiile intimatului – inculpat - fl. 121-125, 127-128 şi 132 dosar urmărire penală şi fl.56-58 dosar instanţa de fond, rezultă următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul A.G., în vârstă de 37 ani, în luna iunie 2007 era funcţionar în cadrul S.P.C.L.E.P. al municipiului Bacău, fiind angajat al Consiliului Local al municipiului Bacău ca şi personal civil.

Acesta avea ca atribuţii principale de serviciu activităţi de lucru cu publicul la ghişeu, înregistrarea cererilor, verificarea datelor preluate, realizarea fotografiilor, precum şi alte activităţi ce decurg din operaţiunile de emitere a actelor de identitate.

La data de 27 iunie 2007, numitul L.D., rezident în Italia, s-a prezentat la sediul D.G.A. Bacău, unde a formulat un denunţ în care a precizat faptul că deţine informaţii referitoare la comiterea unei infracţiuni de corupţie de către un funcţionar din cadrul S.P.C.L.E.P. Bacău.

Acesta a arătat în denunţ şi în declaraţiile date în faţa procurorului că, în ziua de 26 iunie 2007, s-a deplasat împreună cu soţia sa, L.C. şi fratele său, L.Ş., la S.P.C.L.E.P. Bacău pentru depunerea actelor necesare eliberării cărţilor de identitate pentru el şi soţia sa.

La ghişeul de lucru cu publicul se afla inculpatul A.G., care i-a pretins suma de 200 euro, pentru eliberarea celor două cărţi de identitate în regim de urgenţă.

După verificarea sumară a dosarelor, inculpatul i-a solicitat să îl însoţească la etajul I al imobilului, într-un birou, unde nu se mai afla altă persoană, sub pretextul efectuării unor verificări pe computer.

În această încăpere, inculpatul i-a solicitat denunţătorului suma de 200 euro cu titlul de mită.

Inculpatul A.G. i-a înmânat denunţătorului un bilet scris pe hârtie galbenă conţinând următoarele: „0745XXXXXX G. Oral 5,00", modalitate de a-i preciza denunţătorului că, în ziua de 27 iunie 2007, ora 15, să îl contacteze pe postul de telefonie mobilă cu nr. 0745XXXXXX, pentru a stabili locul de întâlnire în vederea transmiterii banilor.

De asemenea, pentru a-l determina să îi dea suma cerută, inculpatul i-a oprit denunţătorului şi documentele legal emise de autorităţile italiene.

În baza acestui denunţ, la data de 27 iunie 2007, la ora 10,30, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a emis ordonanţă pentru interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice ambientale, localizarea sau urmărirea prin GPS şi documentarea foto/video, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.G. ordonanţa fiind confirmată de Tribunalul Bacău prin încheierea din data de 28 iunie 2007.

În data de 27 iunie 2007, la ora 13,40 organele de urmărire penală au procedat la marcarea a trei bancnote în euro, una de 100 euro, şi 2 de 50 euro, bancnotele fiind predate denunţătorului pentru a fi folosite la constatarea infracţiunii flagrante, încheindu-se în acest sens un proces - verbal.

La ora 15,06, denunţătorul I-a contactat telefonic pe inculpat, dându-i de înţeles că are asupra sa suma de 200 euro, inculpatul precizându-i că are pregătite documentele.

La ora 15,39, denunţătorul s-a întâlnit cu inculpatul în sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, acesta introducându-l în birou (laboratorul foto), unde i-a remis documentele italiene şi noile cărţi de identitate şi de alegător emise pe numele denunţătorului şi ale soţiei sale, denunţătorul întrebându-l dacă solicită tot 200 de euro, inculpatul răspunzându-i afirmativ.

Inculpatul i-a indicat denunţătorului să pună banii în dosarul plic format pe numele său, ulterior părăsind ambii încăperea menţionată, iar inculpatul a încuiat uşa de acces.

La ora 15,40, după ce denunţătorul a părăsit sediul S.P.C.L.E.P. Bacău, organele de anchetă au procedat la identificarea inculpatului A.G., care a refuzat orice cooperare cu organele de anchetă.

În aceste condiţii, procurorul a dispus prin ordonanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 100 - 106 C. proc. pen., efectuarea percheziţiei corporale, ocazie cu care asupra inculpatului nu a fost descoperită suma de 200 euro, însă a fost găsită, printre alte obiecte, o lampă cu ultraviolete.

În prezenţa şefului S.P.C.L.E.P. Bacău, cms. P.l., inculpatul A.G. a descuiat cu cheia pe care o avea asupra sa uşa de la laboratorul foto, pe masa situată în partea dreaptă fiind găsite cele două dosare plic formate pe numele L.D. şi L.C., iar în primul dosar a fost găsită suma de 200 euro.

La faţa locului a fost încheiat procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, pe care inculpatul a refuzat să îl semneze, deşi nu a avut de formulat obiectiuni la acesta.

La data de 28 iunie 2007, la solicitarea expresă a denunţătorului L.D., s-a procedat la restituirea sumei ce a fost folosită la constatarea infracţiunii flagrante.

Martorul-denunţător, precum şi martorii L.C. şi L.Ş., au declarat că după ce inculpatul a verificat sumar la ghişeu documentaţia depusă de denunţător şi soţia acestuia, inculpatul, sub pretextul unor verificări în baza de date, l-a luat pe denunţător într-un birou de la etajul I şi acolo i-a pretins în mod expres suma de 200 euro pentru eliberarea actelor identitate solicitate în regim de urgenţă şi că în momentul în care denunţătorul a coborât din acel birou era contrariat şi speriat de ce i s-a întâmplat, relatându-le cele petrecute.

Denunţătorul şi cei doi martori au mai arătat că inculpatul i-a dat un bileţel în care era trecut prenumele inculpatului G. şi numărul acestuia de telefon mobil, cerându-i să-l contacteze pentru a stabili când să se prezinte pentru ridicarea noilor acte de identitate.

Potrivit acestei înţelegeri, în ziua de 27 iunie 2007, orele 15,07, denunţătorul l-a contactat telefonic pe inculpat şi i-a supus că a pregătit tot (desigur, potrivit cele pretinse de inculpat se referea la valuta solicitată), iar inculpatul i-a relatat că şi este pregătit (se referea la întocmirea actelor de identitate) - a se vedea transcriere înregistrării convorbirii telefonice - fl. 22-23 dosar urmărire penală.

În baza înţelegerii din prima zi, în ziua de 27 iunie 2007, orele 15,34 minute § 22 secunde, respectiv, orele 15,34 de minute şi 48 secunde, denunţătorul l-a contactat din nou pe inculpat - transcrierea înregistrării - fl.24-25 dosar urmărire penală.

Denunţătorul şi martorul L.Ş. au declarat că apoi, L.D. s-a întâlnit cu inculpatul, care l-a dus la Laboratorul foto, unde inculpatul i-a predat actele de identitate noi şi originalele înscrisurilor lăsate în prima zi, denunţătorul i-a spus inculpatului că a adus suma cerută de 200 euro, inculpatul afirmând că este mulţumit de suma dată şi la sugestia inculpatului valuta a fost pusă în coperta unuia din cele două dosare în care s-a aflat documentaţia, după care denunţătorul a părăsit biroul, de asemenea şi inculpatul, care a încuiat uşa de la intrarea în acel birou.

Imediat au sosit organele de urmărire penală, care au procedat la efectuarea percheziţiei corporale a inculpatului şi la cercetarea la faţa locului în Laboratorul foto, unde, în coperta acelui dosar s-a găsit suma de 200 euro dată de denunţător inculpatului, sumă care i-a fost pretinsă de acesta încă din prima zi.

Pretinderea şi primirea sumei de 200 euro de inculpat rezultă în mod cert şi din transcrierea înregistrării convorbirilor şi a convorbirilor ambientale - fl.27-28 dosar urmărire penală, convorbiri care au fost audiate, aşa cum se arăta şi în şedinţă publică în prezenţa inculpatului, care nu a făcut nici un fel de obiectiune.

Intimatul-inculpat a susţinut că, după ce i-a înmânat denunţătorului noile acte de identitate, l-a lăsat pe acesta în birou şi a dus documentaţia la ghişeu, lipsind cel mult 50 secunde şi că este posibil ca în aceste condiţii denunţătorul să fi profitat de lipsa sa şi să fi continuat să vorbească singur şi să pună valuta în coperta dosarului.

În primul rând este lipsit de logică să predea noile documente denunţătorului, să se ducă la ghişeu să lase restul documentaţiei, să revină în 50 de secunde şi apoi să revină iarăşi la ghişeu, când ar fi putut să preda denunţătorului noile acte de identitate şi după ce denunţătorul părăsea laboratorul să ducă restul documentaţiei la ghişeu.

Apoi, dacă inculpatul ar fi părăsit acel birou, unde i-a dat noile acte de identitate denunţătorului, în mod cert s-ar fi auzit în înregistrarea făcută zgomotul produs de deschiderea şi închiderea uşii de la intrarea în birou la plecare şi la venire şi evident, în lipsa inculpatului, s-ar fi constatat, chiar şi în condiţiile în care denunţătorul ar fi fost foarte versat, întreruperi ale susţinerilor acestuia, schimbarea de tonalitate, etc.

Inculpatul nu a negat că a predat denunţătorului noile acte de identitate la Laboratorul foto, deşi în mod obişnuit se predau la ghişeul cu publicul, că avea doar el cheile de la acest birou, uşa fiind încuiată de el la plecarea denunţătorului, după care a părăsit şi acea încăpere şi că imediat au sosit organele de cercetare penală, care au efectuat cercetarea la fata locului.

Intimatul - inculpat a recunoscut că, după ce a verificat la ghişeu documentaţia denunţătorului a mers într-un birou la etajul I, dar că a făcut acest lucru pentru a verificat autenticitatea documentaţie în baza de date a Serviciului.

De asemenea, a recunoscut că i-a dat acel bileţel conţinând prenumele său şi numărul telefonului mobil, pentru ca denunţătorul să-l contacteze şi a-i spune dacă documentaţia este completă şi când să se prezinte pentru a ridica noile acte de identitate.

Inculpatul nu a negat efectuarea convorbirilor telefonice cu denunţătorul.

Instanţa de apel a reţinut ca neîntemeiată interpretarea dată de instanţa de fond probelor administrate, în sensul că denunţătorul, ştiind că actul solicitat nu putea fi legal emis şi văzând că funcţionarul a cerut copiile şi originalele actelor sale s-a temut că ar putea suporta anumite consecinţe şi pentru a le evita s-a prezentat la organele de urmărire penală unde a făcut un denunţ mincinos, spunând că pentru eliberarea actelor funcţionarul i-a cerut suma de 200 euro şi că, în baza acestui denunţ mincinos împotriva inculpatului a fost declanşată procedura unui presupus flagrant al cărui obiectiv era determinarea acestuia de a comite o faptă penală cu ajutorul denunţătorului, care a fost instruit special şi în detaliu cum să acţioneze; în momentul denunţului inculpatul trebuia să beneficieze pe deplin de această prezumţie de nevinovăţie, ceea ce implica însă în sarcina organului judiciar obligaţia de a verifica în prealabil dacă denunţul este mincinos ori dacă acesta poate fi credibil. în acest sens ar fi fost necesar ca, măcar înainte de organizarea şi pregătirea flagrantului, anchetatorii să aibă indicii temeinice că subiectul este corupt şi că aspectele denunţate pot fi credibile. Aceasta s-ar fi impus în mod obligatoriu, având în vedere că, în modalitatea alternativă a pretinderii unei sume de bani, infracţiunea se consumă imediat în momentul formulării pretenţiei şi deci în aceste condiţii cercetările premergătoare nu se pot limita numai la un denunţ neverificat ori neverificabil; faptul că denunţătorul ar fi rămas singur în biroul unde i-a dat banii inculpatului; organul judiciar trebuia să aibă indicii temeinice ori repetate, dacă nu chiar dovezi, cu privire la infracţiunea de corupţie consumată anterior prin pretindere de bani sau alte foloase, aspect care poate rezulta dintr-o multitudine de denunţuri anterioare organizării flagrantului făcute de alte persoane, ceea ce în speţă nu a existat; un interes obscur al fratelui denunţătorului, constând în încercarea de a obţine pe căi ilicite un buletin de identitate pe care însă inculpatul I-a sesizat refuzând categoric să-l satisfacă; denunţătorul face parte din categoria persoanelor care au părăsit ţara din motive economice pentru a găsi un loc de muncă şi după o şedere îndelungată în Italia, unde a primit statutul de rezident, i s-a părut nefiresc să fie supus unor formalităţi riguroase pentru eliberarea unei cărţi de identitate. Sub aspect psihologic nu trebuie omis sentimentul de frustrare al denunţătorului dedus din împrejurarea că el personal nu a găsit un loc de muncă în ţara sa în antiteză cu funcţionarul care i-a verificat identitatea şi în plus nu s-a lăsat impresionat de condiţia de rezident, refuzând să încalce legea şi să-i întocmească un act fratelui său în condiţii nelegale. Aspectele evidenţiate pot constitui un motiv ascuns şi josnic al cetăţeanului român care a îndurat condiţia grea a emigrantului de a se răzbuna pe funcţionarul zelos găsit în ţară. Sub imperiul unei astfel de stări asociată cu mentalitatea că în ţară este posibil orice şi nu i se poate refuza nimic denunţătorul putea să facă denunţul cu atât mai mult cu cât ştia că va pleca împreună cu familia în 5 zile din ţară, astfel încât ar fi fost greu de depistat ulterior, este greşită şi străină probelor administrare, fiind făcută pentru a justifica soluţia de achitare a inculpatului.

Astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, în drept, fapta inculpatului din data de 27 iunie 2007, de a pretinde şi primi de la denunţătorul L.D. suma de 200 lei, în scopul de a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind primirea şi eliberarea de noi acte de identitate denunţătorului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., text în baza căruia a dispus condamnarea.

La individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatului, au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea săvârşită, gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana inculpatului.

Având în vedere persoana inculpatului, aşa cum rezultă şi din caracterizarea eliberată de unitatea la care tocmai a săvârşit infracţiunea - fi. 190 instanţă de fond şi din depoziţiile martorilor G.C. şi B.A., instanţa de apel a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., dând eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

În raport de aceste considerente, de persoana inculpatului, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins şi fără executarea acesteia, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 81 – art. 83 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării, fixarea termenului de încercare, respectiv, atragerea atenţiei inculpatului asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., denunţător S.G. şi, respectiv, săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., denunţător P.D., s-a reţinut că instanţa de fond a făcut o judicioasă analiză a probelor şi, pe cale de consecinţă, o corespunzătoare motivare a hotărârii, motivare pe care instanţa de apel şi-a însuşit-o, cu următoarele completări.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că, în mod greşit s-a susţinut în actul de sesizare că martorii S.C. şi P.D. au formulat denunţuri împotriva intimatului-inculpat.

Din lucrările dosarului rezultă că denunţ în adevăratul sens al cuvântului a formulat doar L.D.

În baza acestui denunţ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în temeiul art. 91 alin. (2) C. proc. pen., a emis ordonanţa nr. 001273/370/P/2007 din data de 27 iunie 2007, prin care a autorizat, cu titlul provizoriu, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A.G. pe postul telefonic mobil 0745XXXXXX, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor ambientale purtate de acesta, localizarea sau urmărirea sa prin GPS, precum şi interceptarea şi înregistrarea de imagini în ceea ce îl priveşte pe inculpat, pentru o durată de 48 de ore, începând cu data de 27 iunie 2007, orele 14,00.

Pe baza conţinutului convorbirilor telefonice, organul de urmărire penale a constatat că intimatul-inculpat a fost apelat şi de cei doi martori, denunţători, care prin folosirea numerelor de telefon au fost identificaţi şi invitaţi la parchet. în aceste condiţii, celor doi martori li s-a cerut de organul de cercetare penală să depună denunţuri, deoarece în caz contrar vor fi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, aşa explicându-se şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin actul de sesizare al instanţei pentru S.C.

Acest lucru rezultă cu certitudine şi din faptul, că, convorbirile dintre cei doi martori cu intimatul - inculpat s-au purtat la data de 27 iunie 2007, orele 14.43 - fl. 62 şi, respectiv, 27 iunie 2007, orele 14,51 - fl. 91, iar denunţurile au fost făcute la data de 28 iunie 2007 - fl. 57-58 şi, respectiv, 86-87 dosar urmărire penală, după depunerea denunţului de L.D. din data de 27 iunie 2007 şi reţinerea intimatului-inculpat din aceeaşi dată, orele 16 - fl. 181 şi autorizarea cu titlul provizoriu de procuror a interceptării şi înregistrării convorbirilor şi comunicărilor purtate de intimatul - inculpat, care a fost dată începând cu data de 27 iunie 2007, orele 14,00.

Din denunţul şi declaraţiile date de martorul-denuntător S.C. în cursul urmăririi penale - fl. 57-60 şi în faţa instanţei de apel-fl.69 (la instanţa de fond nu a fost audiat), rezultă evidente contradicţii.

Astfel, dacă în denunţ - fi. 57-58 arată că în momentul în care i-a solicitat inculpatului întocmirea actelor într-un timp mai scurt, acesta i-a dat de înţeles că trebuie să-i dea ceva - fl. 57-verso, folosind expresia „Ştii care-i treaba", iar atunci când I-a sunat pe telefonul mobil, în cursul serii, de asemenea i-a dat de înţeles, deşi nu i-a spus nici o sumă, că trebuie să dea o sumă mai mare, deoarece actele pot fi gata a doua zi la orele 15, dacă insistă el la colegii săi, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale - fl. 59-60 arată că în momentul în care cobora scările de la biroul unde fusese cu inculpatul pentru verificarea identităţii, la întrebarea sa: „Se poate rezolva", inculpatul i-ar fi spus: „Dacă vei fi atent se poate rezolva. Ştii care este treaba în România", iar când a mers să ridice actele, inculpatul i-a „dat de înţeles că aşteaptă ceva" de la el, pentru ca în declaraţia dată la instanţa de apel – fi. 69, să arate că în ziua în care a predat documentaţia inculpatului acesta nu i-a cerut nici o sumă, dar îşi aminteşte că i-a spus ceva, însă nu ştie ce, iar din biroul de la etajul I unde a fost cu inculpatul pentru verificarea identităţii sale a coborât singur, astfel încât nu era posibil ca inculpatul să-i fi pretins ceva pentru eliberarea cărţilor de identitate.

În cursul urmăririi penale nu a arătat nici un moment că intimatul - inculpat i-ar fi pretins câte 1.500.000 lei ROL pentru fiecare carte de identitate (pentru el şi soţia sa), pentru ca în instanţă să susţină acest lucru, iar în momentul în care instanţa de apel, i-a cerut explicaţii, acesta a declarat că nu poate da nici o explicaţie - fi. 69 verso.

Apoi, în denunţ şi declaraţiile de la urmărirea penală, martorul a arătat că intimatul-inculpat i-ar fi dat numărul său de telefon mobil, pe care I-a scris pe coperta dosarului, cerându-i să-l sune a doua zi, în jurul orelor 15 şi că în baza acestei înţelegeri, în seara acelei zile I-a sunat pe intimatul-inculpat şi au convenit să vină după acte a doua zi, pentru ca în declaraţia de la instanţă să susţină că în ziua când a predat documentaţia intimatului-incuplat acesta i-a cerut numărul de telefon şi că intimatul-inculpat l-ar fi sunat în după-amiaza acelei zile şi i-ar fi cerut să vină după acte a doua zi la orele 14,00.

În denunţ şi în declaraţia de la urmărirea penală, denunţătorul a arătat că i-ar fi dat intimatului-inculpat suma de 1.500.000 lei ROL formată dintr-o bancnotă de 100 lei RON şi cinci bancnote de câte 10 RON pentru ca în instanţă să arate că nu mai ştie dacă a i-a dat 150 lei RON, sau 300 RON şi că a spus organelor de urmărire penală, în momentul în care i-a cerut să recunoască bancnotele date inculpatului, că nu poate fi sigur că aceştia sunt banii daţi, deoarece, îndoirea acestora, cum a reţinut Parchetul „nu poate constitui un criteriu de diferenţiere" - fl. 69 faţă.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., denunţător P.D., în actul de sesizare se reţine că fapta ar fi fost comisă în ziua de 27 iunie 2007, în jurul orele 15,00 şi că acea sticlă de whisky J.D., având capacitatea de 700 ml., care i-ar fi fost dată intimatului-inculpat în Laboratorul foto", ar fi fost găsită de organele de urmărire penală cu ocazia constatării infracţiunii flagrante - denunţător L.D., verificările fiind făcute tocmai în acest birou.

Instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte condamnarea unui inculpat, aceasta nu se poate dispune decât pe baza unor probe certe de vinovăţie, invocarea similitudinii în comiterea unor infracţiuni şi condamnarea doar pe baza acestor, aşa zise asemănări, sunt străine dreptului şi nu pot justifica în nici un caz o hotărâre judecătorească de condamnare.

Prezumţia de nevinovăţie este înscrisă ca principiul fundamental în cadrul Titlului III C. proc. pen., în art. 66.

De asemenea, Constituţia României în art. 23 pct. 2 a consacrat expres faptul că până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.

În virtutea prezumţiei de nevinovăţie persoana împotriva căreia a fost declanşat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei într-un proces public şi cu asigurarea garanţiilor dreptului de apărare.

În dreptul procesual penal român inculpatul nu trebuie să-şi dovedească nevinovăţia, organelor judiciare revenindu-le obligaţia administrării probelor în procesul penal (ejus incubit probatio qui dicit, non qui negat).

Fiind o prezumţie relativă, prezumţia de nevinovăţie poate fi răsturnată prin dovedirea vinovăţiei.

Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcută numai prin probe certe de vinovăţie.

Când, ca urmare a administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei, prezumţia de nevinovăţie nu este înlăturată, orice îndoială fiind în favoarea inculpatului (in dubio pro reo).

Ori, din probele administrate, aşa cum în mod corect a motivat prima instanţă şi, de altfel, cum rezultă din probele administrate, nu s-a dovedit fără dubiu vinovăţia intimatului - inculpat cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., denunţător S.C. şi, respectiv, pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., denunţător P.D.

Pentru a se dispune condamnarea intimatului-inculpat pentru săvârşirea celor două infracţiuni, era obligatoriu să se dovedească, fără echivoc, vinovăţia acestuia, deoarece dubiile existente se interpretează în favoarea inculpatului.

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie - un principiu instituţional, care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi deci inculpatul trebuie achitat.

Pentru aceste considerente şi având în vedere că la pronunţarea unei condamnări instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe complete, sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive şi sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, în mod corect, pentru aceste două infracţiuni, a apreciat că instanţa de fond a dat eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reojşi a dispus, în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului.

S-a mai reţinut că, potrivit procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, denunţător L.D., organele de urmărire penală au ridicat o lampă cu ultraviolete.

Potrivit adresei din data de 05 iulie 2007, emisă de Consiliul Local al municipiului Bacău – S.P.C.E.P. Bacău - fi. 107, lampa cu ultraviolete nu aparţinea unităţii, iar din declaraţia intimatului-inculpat - fl. 128 dosar urmărire penală rezultă că acest bun a fost achiziţionat de el.

Din aceeaşi adresă rezultă că „Normativele de dotare a serviciilor publice de evidenţă a persoanelor prevăd dotarea instituţie cu asemenea lămpi cu ultraviolete, care sunt necesare în procesul de eliberare a actelor de identitate", iar inculpatul-inculpat a declarat că a cumpărat el acea lampă şi că o folosea în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru verificarea eventualelor falsuri ale actelor de identitate prezentate de cetăţeni.

În conformitate cu prevederile art. 169, art. 348 şi art. 357 C. proc. pen., instanţa are obligaţia de a se pronunţa, printre altele, şi cu privire la confiscarea bunurilor, în condiţiile art. 118 C. pen., şi la restituirea lucrurilor ridicate de la inculpat.

În actul de sesizare al instanţei - fl. 5 se susţine că probabil lampa cu ultraviolete era folosită de intimatul- inculpat „pentru a preîntâmpina organizarea unor flagrante prin inscripţionarea banilor remişi cu titlul de mită".

S-a reţinut de către instanţa de apel că, în primul rând, inclusiv luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, nu se poate dispune decât pe baza unor probe certe de vinovăţie a inculpatului, iar nu pe probabilităţi. Ori, din nici o probă nu rezultă că intimatul-inculpat ar fi folosit acest bun în scopul menţionat în actul de sesizare a instanţei.

De altfel, dacă ar fi fost reală susţinerea organului de urmărire penală, intimatul - inculpat ar fi folosit lampa la verificarea banilor primiţi de la denunţătorul L.D., bani care, aşa cum rezultă din procesul verbal nr. 370/P/2007 din data de 27 iunie 2007 - fl. 19-20 dosar urmărire penală, au fost marcaţi.

Aşa cum rezultă din procesul- verbal de constatare a infracţiunii flagrante - fl. 33-36 dosar urmărire penală şi planşele fotografice efectuate cu această ocazie - fl. 28-31 şi cu ocazia recunoaşterii bancnotelor de martorul S.C. - fl. 65-67 dosar urmărire penală, organele de urmărire penală au ridicat de la intimatul-inculpat suma de 360 lei RON, din care, potrivit declaraţiei date de acesta - fl. 128 dosar urmărire penală şi cum a recunoscut şi la instanţa de apel - fl. 70 i-a restituit suma de 210 lei RON, astfel că suma ridicată şi nerestituită este de doar 150 lei RON, iar n u suma de 270 lei, sumă a cărei restituire către inculpat s-a dispus de instanţa de lond.

De altfel, în actul de sesizare s-a reţinut că denunţătorul S.C. i-ar fi dat intimatului-inculpat doar suma de 150 lei, iar din adresa din data de 12 iulie2007, prin care a fost înaintat, spre competentă soluţionare dosarul Tribunalului Bacău, s-a făcut menţiunea că se înaintează şi suma de 150 lei RON, sumă înregistrată Registrul de valori al Tribunalului Bacău la nr. 33/2007.

În consecinţă, în mod greşit s-a dispus de instanţa de fond restituirea către intimatul - inculpat a sumei de 270 lei RON, în loc de 150 lei RON.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 262/ D din data de 22 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău, cu privire la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., denunţător L.D., cu privire la cuantumul sumei a cărei restituire s-a dispus către inculpat şi la nepronunţarea cu privire la lampa cu ultraviolete ridicată de la inculpat, fiind desfiinţată sentinţa penală apelată sub aceste aspecte şi reţinându-se cauza spre rejudecare, în fond, s-a procedat în sensul celor mai sus arătate.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termenul legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul A.G.

Prin recursul declarat de parchet au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi 18 C. proc. pen., Decizia fiind criticată sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., apreciindu-se că nu se impunea reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., precum şi sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. (denunţător S.C.) şi art. 256 C. pen. (denunţătoare P.D.) pentru care a fost trimis în judecată.

Recurentul inculpat, prin motivele de recurs formulate, a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de luare de mită raportată la denunţătorul L.D., în principal, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, în baza 10 lit. d) C. proc. pen., susţinând că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie, probatoriul administrat în cauză nerelevând cu certitudine vinovăţia acestuia, condamnarea dispunându-se în baza declaraţiilor denunţătorului şi a unor simple prezumţii.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate si din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

În Decizia atacată, instanţa de apel a analizat pe larg mijloacele de probă şi apărările formulate de inculpat, în motivarea deciziei fiind argumentată amplu şi convingător vinovăţia acestuia, instanţa făcând referire şi trimitere concretă la mijloacele de probă.

Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., invocat de de inculpat, în sensul greşitei condamnări pentru infracţiunea prev. de 254 alin. (1) C. pen. (denunţător L.D.) şi de parchet, în sensul greşitei achitări a inculpatului pentru infracţiunile prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. (denunţător S.C.) şi art. 256 C. pen. (denunţătoare P.D.).

Probele administrate în faza urmăririi penale, la instanţa de fond şi completate în apel dovedesc că faptele, împrejurările săvârşirii acestora şi vinovăţia inculpatului au fost judicios stabilite, pronunţându-se în mod corect condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită de art. 254 alin. (1) C. pen., faţă de denunţătorul L.D.

Materialul probator aflat la dosarul cauzei, respectiv: procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, denunţul şi declaraţiile denunţătorului L.D. date în faza de urmărire penală şi la instanţa de apel, biletul scris de inculpat, procesul-verbal de marcare a banilor, procesul - verbal de interceptare a convorbirilor telefonice, fişa postului inculpatului, declaraţiile martorilor L.Ş., L.C., B.A., G.C., M.V.M., H.C., relevă cu certitudine săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat, în sensul că acesta a pretins şi primit de la denunţătorul L.D. suma de 200 euro pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu privind eliberarea a două cărţi de identitate în regim de urgenţă.

Astfel, condamnarea inculpatului este fundamantată de probe certe, legal administrate, nefiind întemeiate susţinerile inculpatului în sensul că instanţa de apel a dispus condamnarea sa în baza unor simple prezumţii.

Referitor la infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. (faptă privindu-l pe denunţătorul S.C.) şi la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 C. pen. (faptă privind-o pe denunţătoarea P.D.), Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile formulate de parchet, soluţia de achitare dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa apel fiind corectă.

Astfel, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen., singurul temei al răspunderii penale este infracţiunea, rezolvarea acţiunii penale prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare fiind posibilă numai dacă instanţa, ca urmare a evaluării probelor, constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. prevăd: „Probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecirea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului."

Criteriul determinant în aprecierea probelor şi implicit în soluţionarea acţiunii penale, îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul indiferent de momentul procesual sau de organul judiciar care l-a administrat.

Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au reţinut corect că probele administrate în cauză, temeinic analizate în considerentele deciziei atacate, nu dovedesc în mod cert, dincolo de orice dubiu, temeinicia acuzaţiilor aduse inculpatului privind săvârşirea infracţiunilor pretins săvârşite faţă de denunţătorii S.C. şi P.D., nefiind apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, potrivit dispoziţiilor art. 5 C. proc. pen.

Nici cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., invocat de parchet, în sensul greşitei individualizări a pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, nu este incident în cauză.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, Înalta Curte are în vedere că, atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.

Faţă de datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care se află la prima confruntare cu legea penală, este cunoscut ca având un comportament bun în societate, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., dând eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 45 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi de inculpatul A.G. împotriva Deciziei penale nr. 45 din 24 martie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 4258/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 2370/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2370/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2374/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 2493/2009. Penal