ICCJ. Decizia nr. 2374/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2374/2009
Dosar nr. 1283/64/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 16/ F pronunţată la 5 februarie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.F. jr., prin B.F. sen., împotriva ordonanţei nr. 158/P/2008 din 20 octombrie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, înregistrată sub nr. 158/P/2008 din 14 mai 2008 persoana vătămată B.F. jr., reprezentată de B.F. sen.şi SC P.C.P. SRL – Sf. Gheorghe, au solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor H.I. şi S.E. – comisari şefi, N.S. – subcomisar, B.I.M. – agent şef principal, P.N.V. şi C.D. – agenţi şefi, S.C.I., agent principal, toţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, V.L. şi R.E., angajaţi la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Secţia Drumuri Naţionale Sf. Gheorghe, pentru abuzurile săvârşite de aceştia cu prilejul ridicării permisului de conducere al persoanei vătămate B.F. jr. în data de 4 martie2008, cât şi pentru faptul că ulterior, în mod abuziv, s-a refuzat restituirea permisului de conducere.
În motivarea plângerii, a arătat că în data de 4 martie2008, persoana vătămată B.F. jr., în timp ce conducea autoutilitara C., ce aparţinea SC P.C.P. SRL Sf. Gheorghe, societate la care persoana vătămată era angajată în calitate de şofer cu permis de conducere categoriile A şi B, a fost oprită în localitatea Vâlcele de un poliţist, însoţit de două persoane, care i-a solicitat actele la control. În urma verificării actelor, poliţistul i-a comunicat persoanei vătămate că nu avea dreptul să conducă acel autovehicul, care avea trecută în certificatul de înmatriculare o masă mai mare de 3500 kg, deoarece era necesar să aibă şi permis de conducere categoria C, situaţie în care îi va întocmi dosar penal, reţinându-i, totodată, permisul de conducere. Insistenţele ulterioare ale persoanei vătămate şi ale reprezentantului societăţii comerciale, cu privire la faptul că în realitate autovehiculul nu are o masă mai mare de 3500 kg, că maximul trecut în certificatul de înmatriculare se referă la situaţia în care ar exista şi o remorcă, nu au determinat agentul de poliţie să revină asupra măsurilor luate. De asemenea, demersurile făcute de persoana vătămată la I.J.P. Covasna, după ce procurorul a infirmat în data de 2 aprilie 2008 soluţia de începere a urmăririi penale, în vederea recuperării permisului de conducere, nu au avut un rezultat favorabil, I.J.P. Covansa comunicându-i că permisul de conducere a fost suspendat 90 de zile.
În concret, s-a solicitat cercetarea celor de mai sus, după cum urmează:
- numitul S.C. pentru că în mod abuziv a ridicat permisul de conducere şi a înscris în procesul verbal o greutate ce nu era reală, în baza căruia s-a format dosar penal;
- numitul P.N. pentru că în mod abuziv l-a susţinut pe numitul S.C.;
- numitul N.S. pentru că în mod abuziv a dispus să se întocmească dosar penal pe baza celor susţinute de cei doi agenţi de poliţie;
- numitul V.L., care a susţinut existenţa unei încălcări a legii şi a semnat procesul-verbal;
- numitei R.E., care a întocmit în fals procesul-verbal de constatare înscriind greutatea de 4333 kg.
- numitului B.I., care în mod abuziv a început urmărirea penală, cu toate că avea şi răspunsul de la RAR;
- numitului H.I., care a comunicat luarea măsurii suspendării permisului pentru 90 de zile;
- numitului C.D., care a refuzat să restituie permisul.
Prin rezoluţia nr. 158/P/2008 din data de 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii H.I., N.S. şi S.E. pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) Totodată, s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei soluţionării cauzei privind pe numiţii S.C., P.N.V., B.I.M., V.L., R.E. şi C.D., în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că faptele reclamate, privind pe numiţii S.E. şi N.S., analizate prin prisma infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor. Faţă de informaţiile primite, numitul N.S., neavând cunoştinţă despre conţinutul cărţii de identitate şi neavând posibilitatea, a dat un răspuns corect. Faţă de dispoziţiile art. 13 lit. c) din OUG nr. 195/2002, nici N.S., nici S.E. nu puteau lua nicio măsură privind restituirea imediată a permisului de conducere, înainte de a se pronunţa Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe. Deşi este absurd ca, după ce o persoană a fost cercetată într-un dosar penal pentru o infracţiune la legea circulaţiei pe drumurile publice, constatându-se, în final, că fapta nu există, să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, totuşi în viziunea Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, concretizată prin dispoziţia nr. 111670/2007 şi confirmată prin adresa din 18 septembrie 2008, textul de lege este interpretat în mod restrictiv, apreciindu-se că şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta, aplică posesorului permisului de conducere sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile la art. 85, art. 86 alin. (2) (în care se găseşte şi cazul de faţă), art. 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1) şi art. 92 alin. (3) din OUG nr. 195/2002. Nefăcându-se nici o referire la situaţia în care fapta pentru care s-au efectuat cercetări penale nu există, dispoziţia menţionată mai sus a fost aplicată „stricto senso" în toate cazurile în care faptele au fost urmărite ca infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. S-a mai constatat că numitul N.S. a redactat referatul şi adresa conform interpretării date textului de lege de către Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru acelaşi motiv adresa fiind semnată de numitul S.E., ambii fiind convinşi că respectă dispoziţiile legale. Prin urmare, nu este realizată latura obiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi ale art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Faptele reclamate privind pe numitul H.I. nu au fost săvârşite de acesta.
Faţă de celelalte persoane care fac obiectul cercetărilor, competenţa după calitatea persoanei revine Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.
Prin ordonanţa nr. 1017/II/2/2008 din data de 10 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins plângerea formulată de petentul B.F. împotriva rezoluţiei de mai sus.
În motivarea ordonanţei se arată că textele de lege au fost corect aplicate, poliţistul neavând dreptul de a realiza interpretări în raport de speţă, drept dat procurorului sau instanţei. De aceea, suspendarea dreptului de a conduce cu referire la speţa de faţă s-a efectuat din perspectiva legii speciale, iar restituirea permisului se putea realiza numai cu respectarea acestei legi, în caz contrar, intrând în domeniul arbitrariului.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut că ordonanţa nr. 158/P/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov este legală şi temeinică şi a menţinut-o cu următoarea motivare:
În esenţă, petentul B.F. jr.a solicitat tragerea la răspundere penală a poliţiştilor care i-au reţinut permisul de conducere, au dispus prin rezoluţie începerea urmăririi penale împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 şi, deşi procurorul a dispus infirmarea rezoluţiei şi neînceperea urmăririi penale, ulterior au refuzat restituirea, deşi s-a constatat că petentul nu săvârşise nici o infracţiune şi că acesta formulase şi acţiuni în instanţă în vederea anulării procesului verbal prin care s-a constatat starea de fapt şi care a stat la baza întocmirii dosarului penal, a actelor prin care s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile şi a obligării organelor de poliţie să restituie permisul de conducere.
Petentul B.F. jr. era îndreptăţit la restituirea permisului de conducere în urma revocării sancţiunii constând în suspendarea dreptului de a conduce, cât şi în urma dispunerii neînceperii urmăririi penale împotriva sa, întrucât fapta pentru care a fost cercetat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective şi subiective şi, deci, petentul nu a încălcat nici o regulă de circulaţie.
Aceasta ar fi fost soluţia firească rezultată din interpretarea dispoziţiilor OUG nr. 195/2002, mai precis a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Or, s-a constatat atât prin rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, cât şi prin sentinţa civilă prin care s-a revocat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, că petentul nu a încălcat nici o regulă de circulaţie.
Petentului B.F. jr. i s-a reţinut permisul de conducere în temeiul art. 111 lit. b) din OUG nr. 195/2002, agentul de poliţie susţinând că petentul a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002.
Potrivit art. 113 din OUG nr. 195/2002, permisul de conducere se restituie titularului la expirarea perioadei de suspendare sau în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de anulare a contravenţiei a fost anulat.
Conform art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, precum şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulaţie încălcată prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.
Cu toate acestea, I.P.J. Covansa, prin intermediul numiţilor N.S., subcomisar şi S.E., comisar şef în cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere al I.P.J. Covansa, prevalându-se de o interpretare dată de Inspectoratul General al Poliţiei Române prin dispoziţia nr. 111670/2007 a respins cererile petentului de restituire a permisului de conducere, până în momentul în care acesta a prezentat sentinţa civilă prin care s-a dispus revocarea sancţiunii aplicate şi restituirea permisului de conducere către petent.
Prin adresa din 20 septembrie 2007 I.G.P.R. – Direcţia Poliţiei Rutiere (f. 99-100 dosar parchet) a dat dispoziţie tuturor inspectoratelor de poliţie judeţene să ia mai multe măsuri pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice republicată cu modificările şi completările ulterioare, printre care măsura privind aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea dreptului de a conduce. Astfel, s-a dispus ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 195/2002, atunci când fapta a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta aplică posesorului permisului de conducere sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, în cazurile prevăzute de art. 85, art. 86 alin. (2), 87 alin. (1), (2), (4) şi (5), art. 89 alin. (1) şi (2), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) din actul normativ amintit. La stabilirea perioadei de suspendare se va lua în calcul, obligatoriu, perioada în care titularul permisului nu a avut drept de circulaţie.
În acest mod, a procedat subcomisarul N.S., întocmind adresa către petentul B.F. cu privire la suspendarea dreptului de a conduce, după ce procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de petent pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, adresă semnată şi şeful acestuia, comisarul şef S.E., ambii fiind convinşi că respectă dispoziţiile legale. O dovadă în acest sens o constituie multitudinea de situaţii similare în care cei doi au procedat în acelaşi mod (f. 115-178 dosar parchet).
Pe cale de consecinţă, în mod corect a apreciat procurorul că nu este realizată latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), dispunând neînceperea urmăririi penale faţă de N.S. şi S.E.
În cazul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), care se săvârşeşte numai cu intenţie, termenul „cu ştiinţă" pe care îl conţine textul incriminator implică cunoaşterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuţiilor de serviciu şi urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Or, în speţă, făptuitorii N.S. şi S.E. nu au avut reprezentarea faptului că îşi îndeplinesc necorespunzător atribuţiile de serviciu, fiind ferm convinşi că respectă dispoziţiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut altceva decât să respecte o dispoziţie dată de I.G.P.R.
În cazul infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), care se săvârşeşte numai din culpă, la stabilirea culpei funcţionarului public trebuie avute în vedere obligaţiile de serviciu ale acestuia, cât şi analiza modului în care a acţionat, în raport de aceste obligaţii. Cei doi ofiţeri de poliţie au acţionat în virtutea dispoziţiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere, precum şi în raport de dispoziţiile legale referitoare la restituirea permisului de conducere reţinut. Situaţia petentului, faţă de care în mod greşit s-a constatat că a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002 şi, urmare a acestui fapt, i s-a reţinut permisul de conducere nu este reglementată în mod expres în OUG nr. 195/2002, astfel că s-a făcut aplicarea dispoziţiilor referitoare la suspendarea permisului de conducere şi la restituirea acestuia, care au fost interpretate conform dispoziţiei primite. Trebuie observat faptul că procesul-verbal din data de 4 martie 2008 întocmit de agentul principal de poliţie S.C.I. nu este un proces-verbal de contravenţie în sensul legii, întrucât în cuprinsul acestuia, agentul a consemnat doar o anumită stare de fapt, fără a aplica o sancţiune contravenţională.
Astfel, nu se poate aprecia că făptuitorii au prevăzut rezultatul acţiunilor lor, socotind fără temei că el nu se va produce şi nici că nu au prevăzut rezultatul acţiunilor lor, deşi trebuiau şi puteau să îl prevadă, deoarece au acţionat conform dispoziţiei primite, procedând în acelaşi şi în alte situaţii similare.
Faţă de împrejurarea că H.I. a fost în concediu în perioada în care au fost emise adresele către petent, este corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu au fost săvârşite de către acesta.
S-a mai motivat că în raport de soluţia dispusă faţă de persoanele care atrăgeau competenţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, este temeinică şi legală soluţia de disjungere faţă de celelalte persoane, împotriva cărora petentul a formulat plângere penală, competenţa revenind Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a numiţilor S.C.P., P.N.V. şi B.I.M.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul B.F. jr., care a criticat-o ca netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs scrise a susţinut, în esenţă, că:
- sentinţa nu cuprinde temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea soluţiei;
- arătarea în considerente că procurorul a stabilit o corectă situaţie de fapt, pe baza actelor premergătoare, fără referire la criticile petentului şi la toate motivele în parte echivalează cu nemotivarea soluţiei;
- nu s-a răspuns în nici un fel criticilor şi motivelor expuse de petent în motivarea plângerii depuse la Curtea de Apel Braşov;
- învinuiţii, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă sau din culpă au îndeplinit sarcinile de serviciu în mod defectuos cauzând o vătămare a intereselor legale ale petentului. Ei s-au substituit legii, interpretând o dispoziţie fără forţa juridică care nici nu a fost probată dacă este autentică. Au refuzat să pună în aplicare rezoluţia procurorului şi sentinţa civilă nr. 1029 din 8 mai 2008. La termenul din 28 aprilie 2009 la cererea petentului şi intimaţilor, s-a acordat termen în vederea angajării de avocaţi care să le susţină interesele şi s-a stabilit noul termen la 26 mai 2009.
La 25 mai 2009, petentul a transmis prin mijloace electronice o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 lit. c) şi art. 113 lit. a) din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
A susţinut, în esenţă că aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) conform cărora nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată direct în condiţiile şi în temeiul legii şi art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.
De asemenea, prevederile art. 103 şi art. 113 din OUG nr. 195/2002 contravin şi dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7/1984 – la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cauza a fost amânată la termenul de astăzi pentru ca procurorul şi intimaţii să ia cunoştinţă de cererea depusă.
Excepţia ridicată a fost pusă în discuţie după care, luând concluziile procurorului şi apărătorului făptuitorilor, Înalta Curte, verificând hotărârea prin prisma criticilor formulate, constată că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza şi urmează ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale să fie respinsă ca inadmisibilă, iar recursul este nefondat şi urmează a fi respins, ca atare.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestora.
Potrivit alin. (6) al art. 29 „dacă excepţia este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Instanţa de judecată a procedat conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., verificând ordonanţa pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar.
Excepţia de neconstituţionalitate ridicată de recurent are doar în aparenţă legătură cu cauza. Astfel, petentul cercetat pentru o infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, prevăzută de art. 86 pct. 2 din OUG nr. 195/2002 putea şi trebuia să invoce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 103 şi art. 113 din OUG nr. 195/2002 în cursul judecăţii în cauzele civile în care au fost pronunţate sentinţa civilă nr. 1029 din 8 mai 2008 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi sentinţa civilă nr. 1022 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Covasna, prin care s-a revocat suspendarea dreptului de a conduce autovehicule şi, respectiv, s-a constatat că actul A/C/227 din 7 aprilie 2008 şi actele 162788 şi 162815 din 24 aprilie 2008 ale Serviciului Poliţiei Rutiere sunt nelegale.
În cauza de faţă obiectul îl constituie plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii H.I., N.S. şi S.E., învinuiţi de petent pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. proc. pen.
Potrivit alin. (7) al art. 2781, judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
Din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că judecătorul, nu numai că a respectat această dispoziţie dar a făcut o analiză exhaustivă a situaţiei de fapt reţinută în ordonanţă şi constatând că nefiind realizată latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.S. şi S.E.
Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă care se săvârşeşte numai cu intenţie, instanţa reţine şi motivează că în mod temeinic, procurorul a reţinut şi motivat că făptuitorii N.S. şi S.E. nu au avut reprezentarea faptului că îşi îndeplinesc necorespunzător atribuţiile de serviciu, fiind ferm convinşi că respecte dispoziţiile legale, cu atât mai mult cu cât nu au făcut altceva decât să respecte o dispoziţie dată de I.G.P.R. (circulara 111670 din 20 septembrie 2007, fila 99, d.u.p).
Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de neglijenţă în serviciu reclamată prin plângere, instanţa a reţinut că în mod corect procurorul a constatat că nu este realizată latura subiectivă. Din analiza modului în care au acţionat făptuitorii, în raport de obligaţiile de serviciu rezultă că au acţionat în virtutea dispoziţiilor primite de la I.G.P.R. cu privire la modul de interpretare a dispoziţiilor referitoare la suspendarea dreptului de a conduce.
Situaţia petentului, faţă de care s-a decis ulterior că, în mod greşit s-a constatat săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din OUG nr. 195/2002, fapt care a atras suspendarea dreptului de a conduce au fost interpretate conform dispoziţiei primite de la I.G.P.R.
În aceste condiţii se motivează că nu se poate aprecia că făptuitorii au prevăzut rezultatul acţiunilor lor, socotind fără temei că el nu se va produce şi nici că nu au prevăzut rezultatul acţiunilor lor, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă, deoarece ei au acţionat conform dispoziţiei primite procedând în acelaşi mod şi în alte situaţii similare.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat şi urmează ca, în temeiul art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de petiţionarul B.F. jn. împotriva sentinţei penale nr. 16/ F din 5 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 103 lit. c) şi art. 113 lit. a) din OUG nr. 195/2002.
Cu recurs, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în 48 de ore de la pronunţare.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2370/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2493/2009. Penal → |
|---|
