ICCJ. Decizia nr. 2370/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2370/2009
Dosar nr. 2566/112/2005
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 123 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, inculpatul M.L., fiul lui I. şi M., a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a), art. 76 alin. (2) C. pen.; 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. e) C. pen.
S-a constatat că infracţiunile din prezentul dosar sunt săvârşite în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. şi în acelaşi timp sunt concurente şi cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 357 din 04 noiembrie 2004 a Judecătoriei Vatra Dornei la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 2 luni închisoare, suspendată condiţionat.
Conform art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 357/2004 a Judecătoriei Vatra Dornei şi s-a descontopit această pedeapsă în elementele ei componente, repunându-le în individualitatea lor, respectiv: 1 an şi 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1702/2003 a Judecătoriei Gherla, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen.
Conform art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
Conform art. 170, art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea actului fals (contractul de garanţie reală mobiliară din data de 10 iulie 2003 prin care SC M.E.I. SRL Şanţ garantează cu bunuri proprietatea sa obligaţiile asumate de SC L.L.I. SRL Şanţ faţă de SC C. SRL Bucureşti, în baza contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie 2003).
Conform art. 14, art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC C. SRL Bucureşti suma de 78.705,48 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plăţii şi s-au respins celelalte pretenţii civile formulate pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la constituirea de parte civilă.
Conform art. 7, art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea hotărârii la rămânerea ei definitivă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma 4.605 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
În calitate de asociat unic al SC M.E.I. SRL Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud, numitul M.I. l-a împuternicit pe inculpatul M.L. (fiul său), prin procură autentificată notarial nr. 498 din 26 februarie 2001 să conducă întreaga activitatea acesteia (filele 29-30).
Inculpatul M.L. avea şi calitatea de administrator la SC L.L.I. SRL Şanţ, precum şi al SC H. SRL Dornişoara, judeţul Suceava.
Toate cele trei societăţi comerciale aveau ca principal obiect de activitate exploatarea, prelucrarea şi comercializarea lemnului, însă se confrunta cu grave dificultăţi financiare.
Astfel, SC L.L.I. SRL Şanţ datora Ocolului Silvic Dorna Candre din judeţul Suceava, circa 1,6 miliarde lei vechi, iar SC M.E.I. SRL Şanţ, la data de 13 iunie 2003, a intrat în procedura de lichidare judiciară. În fine, trebuie menţionat şi că începând cu data de 30 aprilie 2002, SC L.L.I. SRL Şanţ a fost declarată în interdicţie bancară, situaţie care urma a înceta la data de 4 noiembrie 2003.
În perioada menţionată SC M.E.I. SRL Şanţ a achiziţionat din import utilaje de prelucrare a lemnului şi anume: un gater P.A.H., un cărucior de întindere M., un fierăstrău dublu pentru finit, o maşină de tocat lemn, un automat pentru ascuţit, o maşină pentru ceaprăzuit, o maşină de ascuţit, mai multe lame pentru fierăstrău, transportoare de buşteni, un tăietor pentru capătul buştenilor şi sortare, un desrăfuitor de rumeguş. Aceste utilaje au fost montate la fabrica de prelucrare a lemnului din localitatea Dornişoara.
În contextul în care nici una dintre societăţile comerciale pe le care administra nu dispunea de lichidităţi băneşti, la data de 3 aprilie 2002, inculpatul M.L. a vândut în baza facturilor, utilajele menţionate, aparţinând SC M.E.I. SRL Şanţ, către SC P.L. SRL Cluj Napoca. Câteva zile mai târziu, respectiv la data de 8 aprilie 2002, inculpatul a cumpărat aceleaşi utilaje în leasing, de această dată în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Şanţ, în baza contractului nr. 30 din 08 aprilie 2002. Conform clauzelor contractuale, utilajele rămâneau în proprietatea societăţii de leasing până la data ultimei rate, care urma să fie achitată la data de 15 martie 2005.
Inculpatul a luat Decizia vânzării utilajelor şi apoi a achiziţionării lor în leasing la sugestia martorului R.C., care avea cunoştinţă de situaţia financiară a firmei. Prin intermediul aceluiaşi martor, inculpatul a intrat în legătură cu reprezentanţii părţii civile SC C. SRL Bucureşti cu care, în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Şanţ, a încheiat un contract de export în comision prin care se obliga să livreze acestei societăţi cantitatea de 3.000 metri cubi cherestea pe an. În acest context, este de subliniat că martorul R.C. era reprezentant al SC C. SRL Bucureşti în relaţiile acestei societăţi cu alte firme din zona Bistriţei, care aveau ca obiect de activitate exploatarea şi comercializarea lemnului.
Cu ocazia negocierilor şi încheierii contractului de export în comision nr. 7 din 06 iulie 2003, inculpatul a prezentat administratorului SC C. SRL Bucureşti – S.O.P., o situaţie financiară înfloritoare, deşi în realitate firmele sale se confruntau cu grave probleme financiare. În concret, la momentul încheierii contractului, SC M.E.I. SRL se afla în derularea procedurii de faliment, iar SC L.L.I. SRL se afla de peste un an de zile în interdicţie bancară. La toate acestea se adăugau datoriile către Ocolul Silvic Dorna Candre şi problemele cu SC P.L. SRL Cluj Napoca. Aceste aspecte nu au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor SC C. SRL Bucureşti nici de martorul R.C., considerent pentru care, pentru motive de neloialitate, în martie 2004 partea civilă i-a retras delegaţia de reprezentare.
În continuare, inculpatul M.L. a solicitat administratorului SC C. SRL Bucureşti, un avans pentru susţinerea activităţii de exploatare şi prelucrare a lemnului şi pentru livrarea ritmică a materialului lemnos, urmând ca fiecare cantitate de cherestea livrată să fie plătită separat. În cele din urmă părţile au convenit ca avansul să se ridice la suma de 75.000 DOLARI SUA, iar restituirea lui să fie garantată prin încheierea unui contract de garanţie reală mobiliară. Anterior inculpatul a promis că va garanta avansul cu un imobil (casă de locuit) aparţinând părinţilor săi, după care a revenit, spunând că aceştia nu sunt de acord. În aceste împrejurări părţile au convenit să încheie contractul de garanţie reală mobiliară care urma să poarte asupra utilajelor menţionate mai sus, ceea ce s-a întâmplat la data de 10 iulie 2003.
În vederea încheierii contractului de garanţie, la propunerea inculpatului, la faţa locului s-a prezentat martorul S.G., director al părţii civile SC C. SRL Bucureşti, căruia cu rea credinţă i-au fost prezentate utilajele în cauză ca aparţinând SC L.L.I. SRL. Aşadar, contrar realităţii, anume că utilajele au fost vândute de SC M.E.I. SRL către SC P.L. SRL Cluj Napoca şi, ulterior, achiziţionate în leasing de SC L.L.I. SRL, inculpatul a afirmat că acestea se află în proprietatea uneia dintre firmele pe care le administrează.
Pentru ca utilajele în cauză să fie primite în garanţie, inculpatul M.L. a prezentat atât reprezentanţilor părţii civile cât şi Camerei de Comerţ şi Industrie a Judeţului Bistriţa Năsăud (care a înscris garanţia în Arhiva Electronică de Garanţii Reale şi Mobiliare) actele de achiziţie a utilajelor pe SC M.E.I. SRL.
În aceste condiţii, având încredere în garanţia adusă de inculpat, prin dispoziţia de transfer nr. 13141 din 10 iulie 2003, administratorul SC C. SRL Bucureşti a transferat către SC L.L.I. SRL, suma de 42.750 DOLARI SUA, cu titlu de avans.
Pentru a justifica transferul bancar al acestei sume (dat fiind că provenea dintr-o linie de credit) conform înţelegerii părţilor, inculpatul a emis factura fiscală din 10 iulie 2003, din care rezultă că SC L.L.I. SRL, ar fi livrat partenerului său de afaceri cherestea în valoare de 42.750 DOLARI SUA, deşi în realitatea marfa nu se livrase şi nici nu urma a fi livrată.
De asemenea, prin dispoziţia de transfer nr. 18062 din 15 septembrie 2003, SC C. SRL Bucureşti a transferat către SC L.L.I. SRL suma de 32.250 DOLARI SUA, reprezentând diferenţa de avans contractat între părţi. Pentru a justifica transferul bancar, la data de 12 septembrie 2003, inculpatul a emis factura fiscală din care rezulta că SC L.L.I. SRL ar fi livrat partenerului de afaceri marfă în valoare de 32.250 DOLARI SUA, deşi cheresteaua nu s-a livrat şi nici nu urma a fi livrată.
Între cele două transferuri de valută, inculpatul a livrat câteva vagoane cu cherestea către SC C. SRL Bucureşti, cu intenţia vădită de a înşela vigilenţa părţii vătămate şi de a obţine astfel plata celei de a doua tranşe din avansul convenit.
Pentru a convinge partea vătămată că avansul va fi recuperat, la data de 16 octombrie 2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I. SRL Şanţ, trei bilete la ordin, fiecare pentru câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20 noiembrie 2003, 20 decembrie 2003 şi 20 ianuarie 2004, deşi aşa cum s-a arătat anterior, societatea se afla în interdicţie bancară începând cu data de 30 aprilie 2002, situaţie care urma a înceta la data de 04 noiembrie 2003 şi care era ascunsă de făptuitor.
Cele trei bilete la ordin au fost completate de inculpat. După expirarea termenului scadent al primului bilet la ordin, inculpatul a emis un nou bilet la ordin, în alb, cu excepţia ştampilei şi a semnăturii care-i aparţinea.
Din documentul contabil „fişa de cont", întocmit de SC C. SRL Bucureşti a rezultat că în perioada 25 iulie –31 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL Şanţ a livrat către partea civilă cantitatea de 442,424 mc cherestea în valoare de 41.649,96 DOLARI SUA, valoare care a fost achitată integral (conform concluziilor raportului de expertiză aflat la dosar).
În plus faţă de cantitatea de cherestea livrată şi achitată de părţi, SC L.L.I. SRL Şanţ, a livrat către SC C. SRL Bucureşti, în baza „aviz de expediţie" din 25 noiembrie 2003 şi cantitatea de 57,588 mc. cherestea. Această livrare a fost identificată de experţii care au efectuat lucrarea de expertiză pe baza avizului de expediţie aflat la dosar şi care a fost coroborată cu declaraţia reprezentantului părţii civile prin care S.O. a recunoscut livrarea în cauză. În cele din urmă, această livrare suplimentară, a fost dovedită în mod cert în modalitatea pretinsă de experţi, respectiv prin depunerea „documentului de transport CFR" care să ateste livrarea mărfii din avizul de expediţie din 25 noiembrie 2003 (în valoare de 5.298,10 DOLARI SUA), prin depunerea de către inculpat în şedinţa publică din 14 mai 2008, a „Scrisorii de trăsură pentru vagon".
Ulterior datei de 25 octombrie 2003, văzându-se în pericol de a pierde utilajele cu care a garantat avansul, întrucât nu a efectuat la timp plăţile datorate societăţii de leasing, inculpatul a transferat contractul de leasing către SC S. SRL, conform înţelegerii cu patronul acestei societăţi, martorul B.N. Transferul a fost efectuat pentru a se acoperii astfel un debit al SC L.L.I. SRL către SC S. SRL. Transferul s-a realizat în baza actului adiţional din 22 octombrie 2003 la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 24 septembrie 2003. În acest context, în perioada respectivă, martorul R.C. era consilier la SC S. SRL, iar potrivit declaraţiei administratorului acestei societăţi (martorul B.N.) propunerea cumpărării utilajelor a venit din partea acestuia.
Din acest moment, al vânzării utilajelor, SC L.L.I. SRL nu a mai livrat către SC C. SRL Bucureşti cherestea, motiv pentru care reprezentantul legal al părţii civile, a completat ultimul bilet la ordin, respectiv cel emis în alb, cu întreaga sumă datorată, reprezentând avansul datorat şi l-a introdus în bancă.
Din totalul de 2.470.300.000 lei reprezentând echivalentul (la data respectivă) a sumei de 75.000 DOLARI SUA, societatea creditoare a obţinut doar 89,22 DOLARI SUA, care se aflau în contul bancar al societăţii debitoare.
În această situaţie, SC C. SRL Bucureşti, a încercat executarea silită a garanţiei, constatând însă că utilajele cu care s-a constituit garanţia reală mobiliară nu au aparţinut societăţii debitoare nici măcar la data încheierii contractului.
În aceste împrejurări reprezentanţii legali ai părţii civile, au realizat că SC M.E.I. SRL Şanţ a vândut utilajele către SC P.L. SRL Cluj Napoca, de unde au fost cumpărate în leasing de SC L.L.I. SRL Şanţ.
S-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
Procedând la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la limitele speciale de pedeapsă, pericolul social concret al faptelor săvârşite, urmările cauzate şi persoana inculpatului.
La soluţionarea laturii civile a cauzei s-au avut în vedere următoarele:
Partea civilă SC C. SRL Bucureşti, s-a constituit parte civilă conform art. 15 alin. (2) C. proc. pen. (până la citirea actului de acuzare) cu suma totală de 83.786,32 DOLARI SUA sau echivalentul în lei la data plăţii. Suma solicitată reprezintă: plata avans - 75.000 DOLARI SUA, dobânzi bancare în cuantum de 7.848,82 DOLARI SUA, aferente perioadei 16 iulie 2003 - 21 septembrie 2005 şi comision de administrare credit aferent aceleiaşi perioade, de 937,50 DOLARI SUA. Prin declaraţia dată în instanţă (ulterior citirii actului de acuzare) reprezentantul legal al părţii civile S.O.P. a precizat expres că menţine constituirea de parte civilă aflată la dosar.
În aceste condiţii, având în vedere opoziţia inculpatului, „precizările" ulterioare referitoare la constituirea de parte civilă depuse în şedinţa publică din 9 aprilie 2008, privind obligarea inculpatului la plata de „dobânzi legale calculate la zi", sunt depuse tardiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) C. proc. pen. Aşa fiind, la soluţionarea acţiunii civile s-a ţinut seama de constituirea de parte civilă depusă până la citirea actului de acuzare, în baza căreia s-a solicitat explicit dobânzi şi comision de administrare a creditului pe perioada 16 iulie 2003 - 21 septembrie 2005.
Pentru stabilirea prejudiciului, în cauză a fost efectuată o primă expertiză contabilă, din cuprinsul căreia a rezultat că suma de 75.000 DOLARI SUA, care a fost avansată de SC C. SRL Bucureşti inculpatului M.L. nu a provenit din contractarea unei linii de credit şi că prejudiciul cauzat părţii vătămate este reprezentat de partea nerecuperată din avansul de 75.000 DOLARI SUA, respectiv 69.240,78 DOLARI SUA. Se menţionează în cuprinsul acestei expertize că la suma de 69.240,78 DOLARI SUA s-a ajuns prin scăderea din suma de 75.000 DOLARI SUA a sumei de 90 DOLARI SUA, încasaţi din contul SC L.L.I. SRL Şanţ, precum şi a sumei de 5.669,22 DOLARI SUA, reprezentând contravaloarea unei livrări de material lemnos făcute de inculpat.
Această primă expertiză a fost contestată de partea civilă, care a susţinut că avansul de 75.000 DOLARI SUA a provenit dintr-o linie de credit bancar, ceea ce impune calcularea de dobânzi şi comisioane de acordare a creditului.
Având în vedere susţinerile părţii civile cât şi xerocopia contractului de credit şi a actelor adiţionale, instanţa a apreciat justificată efectuarea unei noi expertize (de către trei experţi contabili) cu obiectivele aflate la dosar.
Aşa fiind, prin noul raport de expertiză, însuşit de instanţă, s-a stabilit că suma de 75.000 DOLARI SUA, care a fost avansată de partea civilă societăţii administrate de inculpat - SC L.L.I. SRL Şanţ, provine dintr-o linie de credit (contract de credit nr. 3 din 08 mai 2008) contractată de la B.C.R. - Sucursala D.F. Bucureşti. Acest credit, potrivit documentelor existente la dosar, a fost prelungit până la 07 noiembrie 2003, actele adiţionale fiind prezentate în detaliu în raportul de expertiză. Suma de 75.000 DOLARI SUA a fost avansată de partea civilă în două tranşe: 42.750 DOLARI SUA, cu dispoziţia de transfer din 10 iulie 2003 şi 32.250 DOLARI SUA, cu dispoziţia de transfer din 15 septembrie 2003.
Întrucât inculpatul a dovedit cu documente de transport livrarea mărfii menţionate în cuprinsul „avizului de expediţie" din 25 noiembrie 2003, instanţa a apreciat că acesta a restituit părţii civile suma totală de 5.387,32 DOLARI SUA, compusă din: valoarea mărfii din avizul de expediţie din 25 noiembrie 2003, de 5.298,10 DOLARI SUA şi 89,22 DOLARI SUA, reprezentând echivalentul sumei de 2.900.000 lei încasată de partea civilă la data de 26 ianuarie 2004.
În aceste condiţii, potrivit „completării raportului de expertiză", în situaţia în care inculpatul a restituit din avansul de 75.000 DOLARI SUA suma de 5.387,32 DOLARI SUA, prejudiciul total cauzat părţii civile pentru perioada 10 iulie 2003-21 septembrie 2005, este de 78.705,48 DOLARI SUA şi se compune din: 69.612,68 DOLARI SUA avans nerecuperat (75.000-5.387,32=69.612,68) şi dobânzi legale calculate în perioada 10 iulie 2003 - 21 septembrie 2005, conform OG nr. 9/2000, în sumă de 9.092,80 DOLARI SUA.
În ce priveşte dobânzile acordate părţii civile instanţa a avut în vedere că prin cererea de constituire de parte civilă iniţială, partea civilă a solicitat explicit obligarea inculpatului la dobânzi bancare. Întrucât partea civilă nu a pus la dispoziţia experţilor documentele bancare necesare calculului dobânzii bancare, aceştia nu au putut determina cuantumul lor. Reţinând însă că partea civilă comerciant, experţii au determinat cuantumul dobânzilor legale cuvenite conform OG nr. 9/2002, care sunt mai mici decât cele bancare.
Prin urmare, având în vedere că partea civilă a solicitat în mod expres dobânzi, al căror cuantum nu l-a dovedit decât în parte, respectiv, până la nivelul dobânzii legale, instanţa le-a acordat pe acestea din urmă, evident mult mai mici decât cele percepute de bancă. Pentru acest considerent, instanţa nu va însuşi apărarea inculpatului în sensul respingerii cererii referitoare la dobânzile legale pretinse de partea civilă.
Cererea părţii civile de a fi obligat inculpatul la plata comisionului de administrare a creditului în cuantum de 937,50 DOLARI SUA nu a fost însuşită de instanţă.
Împotriva sentinţei menţionate, au declarat apel în termen inculpatul M.L. şi partea civilă SC C. SRL Bucureşti.
În motivarea apelului inculpatul a criticat sentinţa atacată arătând că se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., în cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., deoarece până la virarea tranşei a doua din avansul contractual, inculpatul nu a încercat să inducă în eroare reprezentanţii părţii civile, prin prezentarea ca înfloritoare a situaţiei financiare a firmei sale.
S-a susţinut că inculpatul a fost consiliat de numitul R.C., cu toate că era chiar reprezentantul părţii civile; partea civilă a cunoscut astfel situaţia reală financiară, respectiv împrejurarea că inculpatul avea datorii şi totuşi a înţeles să încheie contractul cu firma inculpatului, acţionând pe risc propriu.
S-a mai solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune şi suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante, invocându-se aceleaşi motive legate de derularea evenimentelor.
Sub aspectul laturii civile, s-a arătat că inculpatul nu poate fi obligat la plata dobânzii bancare solicitate de către partea civilă, deoarece, aceasta a fost cerută doar la sugestia experţilor, că în lipsa posibilităţii acordării dobânzii bancare pentru sumele plătite de partea civilă se poate acorda dobânda legală, sub acest aspect solicitarea fiind făcută tardiv, după citirea actului de sesizare al instanţei.
Partea civilă apelantă a criticat sentinţa pentru că nu a fost reparată paguba suferită, respectiv nu au fost acordate despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită; a arătat că s-a constituit parte civilă în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în judecată, estimând aproximativ paguba suferită, ce a fost calculată până la momentul constituirii de parte civilă, fără a avea posibilitatea să prevadă că procesul va dura mai bine de 3 ani, împrejurare în care folosul de care a fost lipsită s-a accentuat prin lipsa folosinţei sumei de bani avansate inculpatului.
A mai susţinut că în mod greşit instanţa a constatat pe baza unui document prezentat de inculpat în copie că acesta a achitat, prin efectuarea unei livrări de lemn, suma de 5.387,32 DOLARI SUA, fără a fi verificată autenticitatea documentului.
În susţinerea orală a apelului, a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată şi reflectă atitudinea acestuia de tergiversare a achitării prejudiciului.
În mod corespunzător prima instanţă a apreciat că fapta inculpatului apelant de a induce în eroare reprezentanta părţii civile prin ascunderea realităţii în scopul de a obţine suma de 75.000 DOLARI SUA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
Într-adevăr, contrar susţinerilor apelantului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., la momentul plăţii avansului, suma în valută reprezenta echivalentul sumei de 2.470.300.000 ROL, având în vedere că la data plăţii celor două tranşe a avansului, dolarul era cotat la 34.064 ROL, respectiv 32.819 ROL.
De asemenea, în mod legal s-a considerat că fapta apelantului de a introduce în contractul de garanţie reală mobiliară din 10 iulie 2003 că societatea sa este proprietară a utilajelor luate în garanţie de partea civilă, constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
Sub acest aspect se constată că utilizarea mijlocului fraudulos a avut loc concomitent cu plata primei tranşe a avansului din 10 iulie 2003, astfel încât nu poate fi primită susţinerea apelantului că a fost de bună-credinţă cel puţin cu ocazia avansării primei tranşe.
Contrar motivelor de apel pedeapsa aplicată inculpatului a fost individualizată cu respectarea tuturor criteriilor generale şi speciale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Solicitarea inculpatului de a fi suspendată sub supraveghere pedeapsa rezultantă aplicată este nelegală, deoarece art. 76 alin. (2) C. pen. prevede că în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la 1/3 din minimul special, deci, în speţă, pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., este de 10 ani închisoare, iar prin reţinerea circumstanţelor atenuante aceasta nu poate fi redusă sub 3 ani şi 3 luni închisoare; acest fapt, coroborat cu dispoziţiile art. 861 alin. (2) C. pen., potrivit cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani duce la concluzia că în speţă nu poate fi dispusă această modalitate de executare a pedepsei.
Sub aspectul laturii civile instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, prin neacordarea dobânzilor legale calculate la zi, pe motiv că acestea au fost solicitate după citirea actului de sesizare al instanţei; în primul rând, în practica judiciară, în mod constant s-a apreciat că poate fi modificată câtimea constituirii de parte civilă, deoarece solicitarea dobânzilor legale nu reprezintă o nouă constituire de parte civilă, iar în cauză constituirea a fost efectuată încă din cursul urmăririi penale; cu atât mai mult apare greşită respingerea, ca tardivă, a solicitării părţii civile, privind dobânda legală, cu cât dreptul pretins s-a născut în cursul cercetării judecătoreşti şi nu anterior citirii actului de sesizare a instanţei. În al doilea rând, în declaraţia inculpatului, acesta a fost de acord să plătească dobânzile aferente avansului, dar din care să se scadă livrarea de cherestea din luna noiembrie 2003 în valoare de circa 6.000 dolari; această declaraţie coroborată cu disponibilitatea acţiunii civile, conduc la justeţea obligării inculpatului la plata dobânzii legale, aferente avansului nerestituit şi ulterior datei de 22 septembrie 2005, dată până la care inculpatul a fost obligat la plata dobânzii legale.
În ceea ce priveşte apelul părţii civile, în mod netemeinic aceasta a solicitat să nu se ia în considerare livrarea mărfii în valoare de 5.669,22 DOLARI SUA, deoarece partea civilă nu a contestat documentele de livrare a mărfii, iar susţinerea că acestea nu ar fi autentice nu poate fi primită, deoarece livrarea a fost reţinută în expertizele efectuate în cauză, pe baza documentelor originale.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, prin Decizia penală nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de către partea civilă SC C. SRL Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, prin mandatar avocat J.N., cu sediul profesional în Bistriţa, judeţul Bistriţa Năsăud, împotriva sentinţei penale nr. 123 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pe care o desfiinţează parţial, doar cu privire la latura civilă şi, în consecinţă:
A obligat inculpatul M.L. să plătească părţii civile SC C. SRL Bucureşti dobânda legală aferentă sumei de 78.705,48 DOLARI SUA sau a echivalentului în lei la data plaţii, începând cu data de 22 septembrie 2005 până la achitarea integrală a debitului.
A respins ca nefondat apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţe de inculpatul M.L., domiciliat în comuna Sânt, judeţul Bistriţa Năsăud.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A stabilit în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu, ce se va avansa din fondul M.J.
A obligat inculpatul apelant sa plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs partea civilă SC C. S.R.L. Bucureşti şi inculpatul M.L.
Partea civilă a criticat hotărârile pronunţate în cauză, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei de înşelăciune comisă de inculpat, în sensul că au fost înlăturate consecinţele deosebit de grave prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen., ca urmare a faptului că prejudiciul cauzat de inculpat este de 95.318,40 DOLARI SUA (din care 20.405,62 DOLARI SUA reprezintă dobânda datorată).
Al doilea motiv de recurs susţinut de partea civilă se referă la greşita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, întrucât instanţele nu au avut în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului.
În drept, partea civilă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la greşita încadrare juridică dată faptei şi art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Inculpatul M.L. a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei condamnări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, solicitând achitarea în raport de faptul că nu a indus-o în eroare pe partea civilă nici cu prilejul încheierii contractelor, nici cu prilejul derulării acestora.
Al doilea motiv de recurs susţinut de inculpat se referă la greşita încadrare juridică, solicitând înlăturarea alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), în raport numai de suma de 23.000 DOLARI SUA, cu consecinţa redozării pedepsei aplicate.
Inculpatul şi-a întemeiat recursul formulat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea unei grave erori de fapt şi, respectiv art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de părţi, cât şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate.
Astfel, pe baza probelor administrate în cauză, care au fost analizate şi interpretate pe larg, de către prima instanţă, a fost stabilită corect situaţia de fapt, expusă anterior, situaţia care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
În varianta sa tipică, înşelăciunea este fapta persoanei care induce în eroare altă persoană prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.
În alin. (3) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) este incriminată înşelăciunea în convenţii. Elementul material al faptei îl reprezintă acţiunea, respectiv omisiunea care induce în eroare cocontractantul, eroare care este determinată, pentru acesta din urmă, la încheierea sau executarea convenţiei.
Sigur că nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune o executare necorespunzătoare a unui contract, chiar dacă prin aceasta se produce o pagubă cocontractantului.
Pe de altă parte neîndeplinirea unor clauze contractuale, prin inducerea în eroare a victimei de către făptuitor, victimă care în lipsa acestei erori nu ar fi încheiat contractul în condiţiile stipulate, constituie infracţiunea de înşelăciune.
În cauză, corect s-a reţinut că fapta inculpatului M.L., care, în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL Şanţ, cu ocazia încheierii la data de 6 iulie 2003 şi derulării contractului de export de comision, încheiat cu partea civilă SC C. SRL Bucureşti, a obţinut de la aceasta, prin mijloace frauduloase, suma de 75.000 DOLARI SUA (echivalentul sumei de 2.470.000.000 ROL, la data încheierii contractului), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., texte de lege în baza cărora a şi fost condamnat în primă instanţă (împrejurare în raport cu care Înalta Curte constată că primul motiv de recurs al părţii civile, referitor la greşita încadrare juridică dată faptei, este, practic, rămas fără obiect, în condiţiile în care nu a fost înlăturat alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)).
De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat, care a inserat în contractul de garanţie reală mobiliară, din data de 10 iulie 2003, contrar realităţii, că SC M.E.I. SRL Şanţ (inculpatul fiind administratorul acestei societăţi) era proprietara unor utilaje de prelucrare a lemnului (utilaje care în realitate erau proprietatea SC P.L. SRL Cluj Napoca) şi de a garanta cu aceste utilaje, avansul de 75.000 DOLARI SUA, remis de partea civilă, întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
În declaraţiile date atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul M.L. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă (declaraţii pe baza cărora a fost reţinută situaţia de fapt expusă), însă ulterior, în căile de atac, inculpatul s-a apărat în sensul că nu a indus pe partea civilă în eroare, parte civilă care ar fi cunoscut situaţia financiară precară a firmelor al căror administrator era.
Aceste apărări ale inculpatului sunt de circumstanţă, fiind făcute pro causa în vederea înlăturării răspunderii penale, având în vedere că probele administrate în cauză, cât şi modul în care a acţionat inculpatul au demonstrat, mai presus de orice îndoială, vinovăţia recurentului în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
După cum s-a menţionat, există infracţiunea de înşelăciune în convenţii atunci când inducerea în eroare a părţii vătămate de produce cu prilejul încheierii sau executării unui contract şi sub condiţia dovedirii faptului că fără această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat şi nu ar fi executat contractul în condiţiile stipulate, aspecte care în cauză au fost dovedite, după cum se va arăta şi în considerentele care urmează.
Inculpatul avea calitatea de administrator al SC L.L.I. SRL Şanţ şi al SC H. SRL Dornişoara, iar prin procură autentificată a fost împuternicit de tatăl său, M.I., care era asociat unic al SC M.E.I. SRL Şanţ, să conducă întreaga activitate a acesteia.
Toate cele trei societăţi aveau ca obiect principal de activitate exploatarea, prelucrarea şi comercializarea lemnului.
Societăţile menţionate se confruntau încă din anul 2002 cu grave dificultăţi financiare, iar la 13 iunie 2003 SC M.E.I. SRL, care achiziţionase din import utilaje de prelucrare a lemnului a intrat în lichidare judiciară. Ca urmare, la data de 3 aprilie 2002, inculpatul a vândut utilajele către SC P.L. SRL Cluj Napoca, iar câteva zile mai târziu, în calitate de administrator al SC L.L.I. SRL, le-a cumpărat în leasing, conform contractului de leasing din 8 aprilie 2002, ultima rata urmând să fie plătită la 15 martie 2005. Întrucât eşalonarea plăţii ratelor nu a fost respectată, contractul de leasing a fost rezoluţionat, ulterior.
În calitate de administrator al aceleiaşi societăţi, la data de 06 iunie 2003, inculpatul a încheiat cu SC C. SRL Bucureşti un contract de export în comision prin care se obliga să livreze acestei din urmă societăţi cantitatea de 3.000 metri cubi cherestea pe an.
Cu ocazia încheierii contractului, inculpatul a ascuns faptul că societăţile pe care le administra aveau o situaţie financiară dezastruoasă. De asemenea, acesta a solicitat administratorului SC C. SRL Bucureşti acordarea unui avans pentru susţinerea activităţii de exploatare şi prelucrare a lemnului, părţile convenind în cele din urmă ca acesta să fie de 75.000 DOLARI SUA. Pentru garantarea avansului a fost încheiat un contract de garanţie reală mobiliară asupra utilajelor de prelucrare a lemnului, pe care inculpatul le-a prezentat ca aparţinând SC L.L.I. SRL, deşi în realitate erau vândute către SC P.L. SRL Cluj Napoca şi ulterior cumpărate în leasing.
În aceste condiţii, în două tranşe, la 10 iulie 2003 şi la 15 septembrie 2003, administratorul SC C. SRL Bucureşti a transferat inculpatului suma totală de 75.000 DOLARI SUA.
Pentru a justifica transferul bancar al acestei sume (efectuat în două tranşe de 42.450 DOLARI SUA şi, respectiv 32.250 DOLARI SUA) inculpatul a emis facturile fiscale din 10 iulie 2003 şi din 12 septembrie 2003, din care rezultă că SC L.L.I. SRL ar fi livrat cocontractantului marfă în valoare totală de 75.000 DOLARI SUA, deşi cheresteaua nu a fost livrată în totalitate şi nici nu urma să fie livrată.
Pentru menţinerea inducerii în eroare a părţii civile, inculpatul, între cele două transferuri de valută menţionate, a livrat câteva vagoane de cherestea, livrare făcută şi în scopul primirii şi celei de a doua tranşe din avansul convenit.
În cadrul activităţii infracţionale şi pentru a convinge pe partea civilă că vor fi respectate clauzele contractuale, la 16 octombrie 2003, inculpatul a emis în numele SC L.L.I. SRL, trei bilete la ordin pentru câte 25.000 DOLARI SUA, scadente la 20 noiembrie 2003, 20 decembrie 2003 şi 20 ianuarie 2004, deşi societatea era în interdicţie bancară din 30 aprilie 2002 până la 4 noiembrie 2003, împrejurare care nu a fost comunicată părţii civile.
După ce în perioada 25 iulie – 25 octombrie 2003, SC L.L.I. SRL a livrat părţii civile marfă în valoare de 41.784 DOLARI SUA, care a fost facturată separat şi plătită integral de către partea civilă, inculpatul a transferat contractul de leasing asupra utilajelor (ca urmare a faptului că a achitat ratele de leasing) către SC S. SRL, moment din care nu a mai livrat cherestea părţii civile.
Ca urmare a acestui fapt, partea civilă a completat biletul la ordin, emis de inculpat în alb şi l-a depus în bancă pentru decontare, prilej cu care a constatat că în contul firmei existau doar 90 DOLARI SUA, iar ulterior a descoperit că utilajele care au constituit obiectul garanţiei imobiliare nu au aparţinut societăţii debitoare nici la momentul încheierii contractului.
Din considerentele expuse, rezultă cu prisosinţă atât inducerea în eroare a părţii civile prin „manoperele dolosive" ale inculpatului, cât şi faptul că dacă aceasta ar fi cunoscut situaţia financiară a firmelor administrate de inculpat nu ar fi încheiat şi derulat contractul comercial menţionat.
Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului a fost corect stabilită în cauză, în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, iar pedepsele au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere natura şi gravitatea infracţiunilor, modul de acţionare şi împrejurările comiterii (redate anterior), cuantumul mare al prejudiciului care nu a fost acoperit, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, care a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, este tânăr, dar a mai fost condamnat pentru fapte asemănătoare cu cele din prezenta cauză, dând dovadă de perseverenţă infracţională.
În raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, Înalta Curte constată că sancţiunile penale aplicate corespund atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop, educativ şi coercitiv, al pedepsei şi nu există motive nici pentru reducerea acestora şi nici pentru majorarea acestora.
Înalta Curte constată că şi latura civilă a cauzei a fost soluţionată corect, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Partea vătămată SC C. SRL s-a constituit parte civilă cu suma de 75.000 DOLARI SUA, suma plătită cu titlu de avans, 7.848,82 DOLARI SUA dobânzi bancare (aferente perioadei 16 iulie 2003 – 21 septembrie 2005) şi 937,50 DOLARI SUA, comision de administrare aferent aceleiaşi perioade.
Ulterior citirii actului de sesizare, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata dobânzii legale până la achitarea integrală a prejudiciului.
Instanţele au obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 78.705,48 DOLARI SUA, cu dobânda legală până la achitarea prejudiciului.
Inculpatul a fost de acord să despăgubească partea civilă cu suma de 69.000 DOLARI SUA, precum şi cu dobânzile legale aferente până la achitarea prejudiciului (având în vedere că din suma de 75.000 DOLARI SUA se scădea suma de 5.387,32 DOLARI SUA contravaloare cherestea livrată de inculpat în baza contractului de comision), declaraţie prin care recurentul, implicit, a recunoscut sumele pe care le-a încasat de la partea civilă, precum şi suma restituită de acesta.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate, iar în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă SC C. SRL şi de inculpatul M.L. împotriva Deciziei penale nr. 120/ A din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2210/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 2374/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
