ICCJ. Decizia nr. 2393/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.2393/2009
Dosar nr. 46225/3/2008
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 235 din 3 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, în baza art. 42alin. (2) C. proc. pen., combinat cu art. 40 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 29 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpaţii V.D., P.S. ş.a. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În esenţă, s-a reţinut că inculpatul V.D. a dobândit calitatea de senator ulterior momentului sesizării tribunalului, astfel încât sunt incidente prevederile art. 40alin. (2) C. proc. pen., potrivit cu care de la regula că dobândirea calităţii după săvârşirea infracţiunii nu determină schimbarea competenţei, există o excepţie, şi anume cea referitoare la infracţiunile săvârşite de persoanele prevăzute în art. 29 pct. 1 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul P.S., criticând-o sub aspectul greşitei declinări a soluţionării cauzei faţă de faptele reţinute în sarcina sa, iar dacă sentinţa Tribunalului Bucureşti îşi produce efecte în sensul trimiterii cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar fi supus unui proces penal cu doar două grade de jurisdicţie.
La termenul din 7 aprilie 2009, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., deoarece hotărârea de declinare a competenţei nu poate fi atacată cu recurs.
În raport de această excepţie, recurentul inculpat P.S. invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (4) C. proc. pen., întrucât este îngrădit dreptul părţii de a ataca hotărârea de declinare, fiind încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, 21, 53, 129 şi 142 alin. (2) din Constituţia României.
Prin Decizia penală nr. 522 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost admisă excepţia invocată de Parchet şi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S.
A fost obligat recurentul la 800 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, fiind investită cu soluţionarea a două excepţii, Curtea de Apel a constatat că are prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva unei hotărâri de declinare a competenţei care potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., nu este supusă apelului şi nici recursului.
Obiectul recursului îl reprezintă atacarea unei sentinţe de dezinvestire, dar înregistrarea unei căi de atac inadmisibile face imposibilă examinarea oricărei alte cereri sau excepţii de către instanţă, care nu poate fi investită legal cu o cale de atac neprevăzută de dispoziţiile procedurale în materie, respectiv art. 42 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât să procedeze la examinarea unor cereri şi excepţii prealabile.
Deosebit de aceasta, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi admisibilă o excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de judecată trebuie să fie investită legal cu soluţionarea cauzei în fond, în speţă, declararea şi înregistrarea unei căi de atac inadmisibile nu poate constitui o investire legală a instanţei de judecată, întrucât nu se va putea ajunge vreodată la o soluţionare a cererii de recurs.
Mai mult, în prezent, cauza se află într-o situaţie administrativă de trimitere a dosarului la instanţa investită prin hotărârea de declinare, prima instanţă fiind desesizată, aşa încât cu atât mai mult nu s-ar putea dispune o suspendare a judecăţii cauzei, urmare a sesizării Curţii Constituţionale.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că motivele de recurs susţinute în cererea depusă la Curtea de Apel Bucureşti ar putea fi invocate în faţa instanţei legal investite prin hotărârea de declinare, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care este obligată să-şi verifice competenţa, fiind posibilă declanşarea unui conflict negativ de competenţă, numai astfel eventualele consecinţe ale unei hotărâri de declinare nelegale putând fi înlăturate.
Întrucât Curtea de Apel nu poate verifica decât dacă a fost legal investită şi dacă este admisibilă calea de atac exercitată, excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are prioritate în raport cu admisibilitatea căii de atac şi, ca urmare, nu poate primi o soluţie din partea instanţei investite nelegal cu un recurs neprevăzut de lege, nici chiar de respingere, ca inadmisibilă, Curtea pronunţându-se numai asupra admisibilităţii căii de atac.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.S., cu referire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în faţa Curţii de Apel.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dacă instanţa în faţa căreia a fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate constată că aceasta este inadmisibilă, respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Această încheiere poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară.
Din această reglementare legală rezultă că este supusă recursului doar hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, în sensul respingerii acesteia, urmând ca instanţa de control judiciar să reanalizeze excepţia de neconstituţionalitate din perspectiva întrunirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
În speţă, aşa cum rezultă atât din dispozitivul, cât şi din considerentele deciziei recurate, Curtea de Apel nu a analizat şi, prin urmare, nu s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicată de către inculpat, apreciind că nu putea proceda altfel, devreme ce nu fusese legal investită cu soluţionarea căii de atac promovate de către acesta.
În consecinţă, cum prin hotărârea atacată instanţa nu a pronunţat o soluţie de respingere a excepţiei, aceasta nu poate fi supusă cenzurii în condiţiile prevăzute de art. 29alin. (6) din Legea nr. 47/1992, astfel încât recursul declarat de inculpat este inadmisibil şi urmează a fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 522 din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 618/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2405/2009. Penal → |
|---|
