ICCJ. Decizia nr. 1449/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 1449/2009
Dosar nr. 30101/102/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2009
Deliberând asupra recursurilor, se constată :
Prin sentinţa penală nr. 124 din 15 mai 2008 Tribunalul Mureş1-a condamnat pe inculpatul B.V.I., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1), (2) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen. şi anume:
a) dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie ce implică atribuţii de control fiscal.
În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a scăzut din durata pedepsei închisorii durata reţinerii pe 24 de ore.
În baza art. 81, art. 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În conformitate cu art. 359 C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească statului cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî în acest sens instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş înregistrat la Tribunalul Mureş sub nr. 3010/102/2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B.V.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
În motivare se arată că faptele inculpatului B.V.I., funcţionar public, inspector vamal cu atribuţii de control în cadrul D.R.C. - Biroul Vamal Târgu Mureş, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunţătorul S.C., suma de 200 euro, pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale, în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale şi, respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit aceşti bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
Instanţa l-a audiat pe inculpat, care susţine că nu este vinovat de comiterea infracţiunii, deoarece 1-a împrumutat pe denunţătorul S.C. cu 200 de euro pentru a plăti taxele vamale şi i-a pretins doar restituirea sumei (f 27-28).
Instanţa a reţinut ca fiind dovedite acuzaţiile aduse inculpatului, având în vedere următoarele probe:
În data de 25 noiembrie 2006 inculpatul a fost prins în flagrant după luarea celor doua bancnote de cate 100 de euro marcate "mita" de la denunţătorul S.C. şi după ce discuţiile dintre cei doi fuseseră înregistrate (a se vedea procesul verbal si planşele foto, f. 22 şi urm d.u.p). Transcrierea înregistrării se afla în plicul păstrat la grefa instanţei. Din conţinutul ei rezultă că inculpatul a venit din concediu să îl ajute pe denunţător cu vămuirea utilajelor, că vămuirea s-a făcut în funcţie de valoarea din facturi, conform normelor aplicabile, şi că la acel moment denunţătorul nu mai avusese suficienţi bani ca să îi dea suma promisă inculpatului. Denunţătorul, care ştia că este înregistrat, a folosit în mod intenţionat cuvântul "mită" cu privire la acea suma de bani, şi inculpatul acceptă în mod tacit aceasta exprimare.
Pretinderea şi primirea în fapt a sumei de bani, nefiind contestate, obiectul discuţiilor îl constituie titlul primirii banilor - mită - şi împrejurarea că promisiunea şi acceptarea lor s-au realizat înainte de vămuirea maşinilor agricole.
Sub aceste aspecte, datele care rezultă din prinderea în flagrant şi din conţinutul înregistrării se coroborează cu alte probe ale dosarului.
În afară de denunţător (f. 29 - 30), de soţia acestuia, S.G.M.(f. 31 ), de tatăl lui, S.L.C.(f. 42), care, audiaţi în calitate de martor, susţin, aşa cum era de aşteptat, învinuirea, şi de F.I.A.(f. 40-41) care ştie de la denunţător că banii reprezentau mită, există şi probe neutre care sprijină acuzaţiile. Astfel, declaraţiile martorului D.D., din timpul cercetării judecătoreşti (f 52) şi de la urmărire penală, din care rezultă că i s-a cerut de către comisionarul vamal O.C.P. să se grăbească aşa încât să ajungă cu utilajele la vamă vineri, pentru că beneficiarul lor are o urgenţă - aceasta în contextul în care inculpatul pleca ulterior în concediu. Martorul nu a reuşit, în fapt, să ajungă la timp. In declaraţia dată în fata instanţei (f. 43 - 44), martora O.C.P. confirmă că i-a cerut lui D.D. să ajungă până vineri, dar motivează solicitarea prin grija ei ca maşina să nu stea încărcată la sfârşit de săptămână. Aceasta contrazice atât declaraţiile ei de la urmărire penală, că nu avea nici un interes în legătură cu transportatorul, cât şi motivul cererii înfăţişat martorului D.D. Referentul care a făcut vămuirea utilajelor, V.C.M., audiat în calitate de martor (f. 51 din dos. instanţei, şi declaraţiile din dosarul de urmărire penală.) arată că inculpatul a lucrat până vineri, 14 iulie 2006 la Serviciul, persoane fizice, după care a intrat în concediu. Totuşi, in mod surprinzător, luni 17 iulie 2006 a venit la serviciu, 1-a abordat şi 1-a întrebat dacă a venit cineva la el cu utilaje agricole, apoi i-a spus că e consătean cu beneficiarul lor, şi a primit de la martor biletele pe care acesta calculase taxă vamală.
Din aceste probe rezultă cu certitudine că între denunţător şi inculpat existase o înţelegere ca al doilea, in calitate de lucrător vamal, să îl ajute pe primul la vămuirea utilajelor agricole şi nicidecum ca să îi împrumute o sumă de bani, împrejurarea dacă, ajutorul urma să fie dat prin încălcarea sau nu a dispoziţiilor legale, este irelevantă pentru existenţa infracţiunii de luare de mită.
În ce priveşte declaraţiile soţiei inculpatului, B.A.(f. 70) şi cumnatului său, U.I.F.(f 50), instanţa reţine că aceşti martori se limitează să arate că ştiu de la inculpat că suma a fost dată cu titlu de împrumut, aşa că afirmaţiile lor nu reprezintă dovezi de natură să demonstreze netemeinicia probelor de vinovăţie.
În fapt, instanţa a reţinut că denunţătorul, în cursul lunii ianuarie 2006, a stabilit cu socrul său G.D., care locuieşte de câţiva ani în Spania, ca acesta să-i achiziţioneze şi sări trimită utilaje agricole, respectiv 2 semănători, o erbicidatoare şi o remorcă.
La Biroul vamal, G.D. l-a întâlnit pe inculpatul B.V.I., inspector vamal, care în schimbul sumei de 200 euro, s-a oferit să-l ajute în momentul în care utilajele vor ajunge în vamă.
La rândul său denunţătorul S.C., a făcut prin martora O.C., declarant vamal la SC C. SRL demersurile pentru aducerea utilajelor cu un autocamion aparţinând SC D.S.T. SRL, condus de martorul D.D.
Autocamionul a ajuns în vamă la data de 15 iulie 2006 şi nu la 14 iulie 2005, astfel cum ceruse martora O.C.
Inculpatul B.V., care nu era de serviciu la aceea dată a luat legătura cu martorul V.C., căruia i-a cerut să facă un calcul preliminar al taxelor vamale, calcul care s-a ridicat la suma de 16 milioane lei. Nemulţumit de această sumă, G.D., a refuzat să mai plătească cei 200 euro.
După vămuire B.V. a încercat în mod repetat să-l contacteze pe S.C. pentru a primi cei 200 euro, acesta a refuzat să-i răspundă la telefon. Acest fapt l-a determinat pe inculpat să solicite ajutorul cumnatului său U.I., cu care s-a deplasat la familia S. Martorul U., a refuzat să-i plătească denunţătorului munca prestată pentru lucrările de toamnă, până nu îi achită cumnatului său suma de 200 euro. Acest fapt l-a determinat pe S.C., să denunţe faptele lucrătorilor Postului de Poliţie Râciu, care au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş şi care, a organizat prinderea în flagrant a lucrătorului în cauză.
La data de 25 noiembrie 2006, acesta a fost prins în flagrant având asupra lui două bancnote de câte 100 euro pe care au fost identificate menţiunile mită.
În drept, faptele inculpatului B.V.I., funcţionar public, inspector vamal cu atribuţii de control şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în cadrul D.R.C. - Biroul Vamal Târgu Mureş, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunţătorul S.C., suma de 200 euro, pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale, în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale şi, respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit aceşti bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, constituie infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 768/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicabile, instanţa a avut în vedere, criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre care, lipsa antecedentelor penale, caracterizarea favorabilă primită de la locul de muncă, precum şi lipsa de scrupule şi insistenţa inculpatului în a urmări recuperarea mitei promise.
Ca urmare, instanţa de fond i-a aplicat pedeapsa închisorii, procedând în modul arătat în dispozitivul sentinţei descris mai sus.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, prevăzut de art. 374 C. proc. pen., D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul B.V.I.
În motivarea apelului D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş critică hotărârea sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului, arătând că este greşită aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse cu suspendare în condiţiile în care nu s-a ţinut cont de gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii săvârşite, împrejurările în care a fost comisă fapta, insistenţa inculpatului de a recupera suma promisă, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, comportamentul inculpatului care a negat permanent comiterea infracţiunii.
Inculpatul a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 289 şi art. 287 alin. (2) C. proc. pen.
Susţinând că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 62/A din 9 octombrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondate apelurile declarate de D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul B.V.I.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul B.I.V.I.
Parchetul a invocat cazul de casare a hotărârii, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând greşita individualizare a pedepsei, solicitându-se a se avea în vedere gradul de pericol social al faptei, comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi înlăturarea art. 81 C. pen.
Inculpatul B.V.I. a criticat ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, în esenţă, că instanţa a reţinut o situaţie de fapt greşită, invocându-se eroarea gravă de fapt şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Astfel, se susţine că din întregul material probator administrat în cauză se poate forma convingerea că inculpatul a primit suma de 200 euro deoarece îl împrumutase pe denunţător cu suma respectivă, acesta neavând suficienţi bani pentru a achita taxele vamale.
În motivele de recurs se face referire şi la conţinutul hotărârii atacate, inculpatul considerând că Decizia nu este motivată, critici care se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa penală soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul, iar în caz de condamnare, conform art. 356 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., expunerea trebuie să mai cuprindă fapta sau fiecare faptă reţinută de instanţă în sarcina inculpatului, forma şi gradul de vinovăţie, circumstanţele agravante sau atenuante, starea de recidivă, timpul ce se deduce din pedeapsa pronunţată şi actele din care rezultă durata acesteia.
De asemenea, expunerea trebuie să cuprindă analiza probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea laturii penale a cauzei, analiza oricăror elemente de fapt pe care se sprijină soluţia dată în cauză şi temeiurile de drept care justifică soluţiile date în cauză, potrivit art. 356 lit. c) şi d) C. proc. pen.
Încălcarea acestor obligaţii sau omisiunea de a se pronunţa asupra unor aspecte care au format obiectul judecăţii ar atrage nelegalitatea hotărârii şi casarea acesteia, în temeiul art. 3859 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen.
În cauză, instanţa de apel a analizat toate motivele de apel formulate în cauză, raportându-se la întreg materialul probator administrat în cauză dând inculpatului posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţei de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
Art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, dar această obligaţie nu poate fi înţeleasă ca impunând un răspuns detaliat faţă de fiecare argument (a se vedea cauza Van de Hurk c. Olandei, Hotărârea din 19 aprilie 1994).
Instanţa de apel poate adopta motivele de fapt şi de drept din hotărârea apelată, când găseşte că aceste motive sunt întemeiate şi suficiente, hotărârea dată asupra apelului formând în asemenea caz un tot împreună cu hotărârea primei instanţe, în privinţa motivelor însuşite de instanţa de apel şi temeiurile instanţei de apel fiind aceleaşi ca ale primei instanţe.
În asemenea caz nu mai este necesar ca instanţa de apel să repete inutil expunerea faptelor şi probelor arătate de prima instanţă, din moment ce ele nu sunt constatate şi apreciate diferit de a doua instanţă.
Apreciind asupra vinovăţiei, instanţa de apel a enumerat probele din conţinutul cărora rezultă vinovăţia inculpatului, aceasta adoptând în totul sentinţa tribunalului, despre care nu s-a susţinut că ar fi nemotivată.
De menţionat că inculpatul şi în faţa instanţei de fond s-a apărat în sensul că a fost vorba de un împrumut. În consecinţă această situaţie, cu nimic schimbată justifică o adoptare completă şi nemodificată a motivelor de la prima instanţă sub aspectul vinovăţiei şi a situaţiei de fapt reţinută de instanţă.
Referitor la celelalte motive de apel invocate, instanţa a argumentat prin raportare la lucrările dosarului, şi dispoziţiile legale corespunzătoare.
Faţă de aceste considerente, hotărârea atacată nu poate fi supusă casării conform cazului de recurs invocat.
Nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. nu subzistă în cauză.
Eroarea gravă de fapt există atunci când situaţia de fapt reţinută prin hotărârea atacată este contrară actelor şi probelor dosarului.
Acest motiv de casare, nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Este real că pe parcursul urmăririi penale inculpatul B.V.I. s-a apărat în sensul că nu a pretins sume de bani denunţătorului S.C. sau socrului acestuia G.D. şi că cei 200 euro găsiţi asupra sa cu ocazia prinderii în flagrant, ar reprezenta doar restituirea unui împrumut, suma fiind dată denunţătorului la data de 17 iulie 2006 la cererea acestuia, în Vama Târgu Mureş, deoarece nu avea suficienţi bani pentru plata taxelor.
Apărările inculpatului au fost înlăturate ca fiind nesincere faţă de declaraţiile denunţătorului care se coroborează cu declaraţiile martorilor S.G.M., F.I.A., O.C.P., V.C.D. şi D.I.
De asemenea, în mod corect instanţele au reţinut ca fiind relevante pentru cauză şi discuţiile purtate de denunţător cu inculpatul, la data de 25 noiembrie 2006 în barul „M.M." cu ocazia prinderii în flagrant, din care rezultă că nici unul dintre cei doi nu s-a referit la împrumut ci la ajutorul dat.
Faţă de situaţia de fapt, corect reţinută, faptele inculpatului – funcţionar public, inspector vamal cu atribuţii de control în cadrul Direcţiei Regionale Cluj – Biroul Vamal Târgu Mureş, care, în luna ianuarie 2006, a pretins de la denunţătorul S.C. suma de 200 euro pentru a-l ajuta să plătească taxe vamale în cuantum mult redus, de numai 3-4 milioane lei, în raport cu tarifele legale şi respectiv, în urma demersurilor pe care le-a făcut, a primit aceşti bani la data de 25 noiembrie 2006, când a fost prins în flagrant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 6, 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
Fapta există în materialitatea ei şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, aşa încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 lit. a) sau lit. d) C. proc. pen. aşa cum a susţinut recurentul inculpat.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a acestui cod, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În recursul declarat de procuror s-a solicitat înlăturarea art. 81 C. pen.
Prin dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei, instanţa a apreciat că reeducarea inculpatului poate avea loc şi fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare ale acestuia, dovedită prin buna conduită în termenul de încercare, evitându-se neajunsurile pe care le atrage după sine, privaţiunea de libertate prin izolarea condamnatului de familie.
Convingerea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia, condiţie legală prevăzută explicit în art. 81 lit. c) C. pen. s-a format prin aprecierea în ansamblu a faptei săvârşite, a împrejurărilor în care s-a săvârşit, a personalităţii infractorului.
În formarea convingerii, instanţa a avut în vedere întreaga conduită a condamnatului înainte de săvârşirea faptei.
Instanţa şi-a format convingerea că inculpatul se poate reeducaşi fără executarea pedepsei luând în considerare şi alte aspecte decât lipsa antecedentelor penale.
Astfel, a avut în vedere caracterizarea de la locul de muncă a inculpatului din care rezultă că inculpatul şi-a îndeplinit conştiincios sarcinile de serviciu, obţinând calificativele anuale de „foarte bine" şi „excepţional".
Instanţele au mai avut în vedere suma relativ mică de bani primită drept mită. Chiar dacă este vorba de o infracţiune de pericol, nu poate fi ignorat cuantumul sumei de bani obţinută prin săvârşirea infracţiunii.
În concluzie, hotărârea nu poate fi supusă casării conform cazului prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Toate aceste considerente atrag concluzia că hotărârea atacată este legală şi temeinică şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. vor fi respinse recursurile ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de inculpatul B.I.V.I. împotriva Deciziei penale nr. 62/A din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2423/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 175/2009. Penal → |
|---|
