ICCJ. Decizia nr. 2405/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.2405/2009
Dosar nr. 4282/1/2009
Şedinţa publică din 23 iunie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin Decizia penală nr. 1476 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Şt.S. împotriva deciziei penale nr. 311/ A din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-a dedus prevenţia de la 27 martie 2008 la 22 aprilie 2009.
A fost obligat recurentul inculpat la 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de judecarea în fond a cauzei.
S-a reţinut, în esenţă, că pedeapsa aplicată inculpatului este bine dozată şi nu se justifică reducerea acesteia, întrucât prin cuantumul şi modalitatea de executare este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petentul, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen şi arătând că nu a fost audiat la judecarea recursului.
Curtea reţine că pentru a fi admisibilă în principiu o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile enumerate în art. 391alin. (2) C. proc. pen., respectiv: contestaţia să fie făcută în termenul prevăzut de lege; motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.; în susţinerea contestaţiei să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosar.
În privinţa cazului de contestaţie invocat în speţă, acesta are în vedere neaudierea inculpatului de către instanţa de recurs, când aceasta era obligatorie potrivit legii, respectiv în situaţiile în care inculpatul nu fusese audiat de către instanţele de fond şi apel ori când aceste instanţe nu pronunţaseră împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Or, în speţă nu este incidenţă niciuna dintre ipotezele sus-menţionate, în condiţiile în care prin Decizia contestată nu s-a soluţionat decât recursul inculpatului (condamnat de către instanţa de fond, soluţie menţinută în apel), iar acesta a fost audiat de către ambele instanţe arătate anterior.
În acest context, Curtea reţine că simpla invocare a unui caz dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., nu poate conduce la admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, căci într-o asemenea ipoteză această fază prealabilă ar fi practic inutilă jar scopul urmărit de legiuitor, acela de a institui un filtru pentru cererile care, la o primă examinare, prin raportare însă la situaţia din speţă, nu se circumscriu acestei căi extraordinare de atac, nu ar mai fi realizat.
Din această perspectivă, Curtea constată că motivul invocat de către inculpat este pur formal, neavând nicio legătură cu situaţia din speţă, astfel încât contestaţia formulată este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă, ca atare, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul l.Şt.S. împotriva deciziei penale nr. 1476 din 22 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2393/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2423/2009. Penal → |
|---|
