ICCJ. Decizia nr. 175/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 175/2009
Dosar nr. 2753/105/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine :
Prin Decizia penală nr. 1171 din 19 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, a desfiinţat sentinţa penală nr. 56 din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova şi în baza art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpaţii F.M. şi A.I. la câte 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.
Pentru ambii inculpaţi a aplicat dispoziţiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., obligându-i în solidar la restituirea sumei de 450 euro sau echivalentul acesteia în lei către partea vătămată M.C.
A confiscat de la fiecare inculpat suma de 1400 euro şi i-a obligat la cheltuieli judiciare statului.
În esenţă, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au săvârşit infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) prin aceea că în perioada aprilie – iulie 2003 au păcălit mai multe persoane, pe care le-au transportat în Italia, cu promisiunea asigurării unui loc de muncă, pe care le-au exploatat prin intermediul numitului F.A.M., care le şi lua banii obţinuţi din munca depusă.
În termen legal inculpatul F.M. prin avocat, a exercitat calea ordinară de atac a recursului, care a fost motivat cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 38510 alin. (1) C. proc. pen
Motivele de recurs se bazează pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în sensul că instanţa de apel ar fi comis o eroare gravă atunci când a interpretat probele cauzei, nefiind posibil ca numai în baza declaraţiilor părţilor vătămate, necoroborate cu alte mijloace de probă, să fie răsturnată prezumţia de nevinovăţie, nefiind dovedit că inculpatul ar fi săvârşit fapte de recrutare şi transport a părţilor vătămate în Italia, cu promisiunea asigurării unui loc de muncă. Se susţine în continuare că „nu se ştie niciodată dacă, ajungând în Italia şi-ar fi găsit un loc de muncă ori ar fi fost numai exploatat de către alte persoane" (M.C.); partea vătămată L.C. ar fi fost transportat în Italia „la o rudă care le-a solicitat ca a doua zi să meargă la furat"; părţile vătămate D.M.I. şi M.R., deşi li s-a promis asigurarea locurilor de muncă în Italia de către inculpatul A.I.„cei doi s-au răzgândit asupra plecării"; „partea vătămată M.P.F. vorbeşte de asemenea despre promisiuni de angajare, despre sume importante de bani ce i-ar fi fost luate de către inculpatul F.A.M., însă nu a mai solicitat să-i fie acoperit prejudiciul suferit".
Se mai critică faptul nereţinerii de către instanţa de prim control judiciară a aspectului că inculpatul a dovedit cu contractele de împrumut de folosinţă că S.A. şi D.N. efectuau curse în Italia cu autoturismul acestuia, contra unor sume de bani, nefiind însă angajaţi ai inculpatului. Mai mult în perioada respectivă, inculpatul muncea la mănăstirea L.A. din judeţul Satu Mare.
Se mai arată de către inculpat că nu ar fi fost dovedită cunoaşterea aspectului că fratele său din Italia avea de gând să exploateze munca părţilor vătămate, din moment ce nu s-a făcut dovada înţelegerii dintre ei.
Şi în sfârşit, este invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul că pedeapsa este prea aspră în raport cu pericolul social abstract al faptei şi cel concret, prezentat de persoana inculpatului, care este căsătorit şi are 3 copii în îngrijire, având o bună conduită în societate, aspecte de natură a putea fi reţinute ca împrejurări atenuante.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, cu hotărârea atacată cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin rechizitoriul din 24 aprilie 2007, D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Prahova a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilo.
- F.M. – fiul lui T. şi V. născut la 18 noiembrie 1970 în comuna Bălţeşti, judeţul Prahova, domiciliat în comuna Podenii Noi, judeţul Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada 2002 – 2003, în baza unei înţelegeri prealabile cu A.I. şi F.M. a racolat şi transportat în Italia cu ajutorul conducătorilor auto D.N. şi S.A. un număr de 10 persoane în vederea exploatării acestora de către F.A.M.
- A.I. – fiul lui N. şi S., născut la 6 iulie 1965 în comuna Podenii Noi, judeţul Prahova, cu acelaşi domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în perioada 2002 – 2003, în baza unei înţelegeri prealabile cu F.M. şi F.M. a racolat şi transportat în Italia cu ajutorul conducătorilor auto D.N. şi S.A. un număr de 8 persoane în vederea exploatării acestora de către F.A.M.
În esenţă s-a reţinut că, în perioada 2002 – 2003 inculpatul F.M., în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul A.I. şi fratele său F.M. au racolat şi transportat în Italia, cu ajutorul conducătorilor auto D.N. şi S.A., un număr de 10 persoane, cu promisiunea asigurării unor locuri de muncă, dar în scopul exploatării acestora de către F.A.M., care se află în Italia.
Inculpatul A.I., în temeiul aceleiaşi înţelegeri şi în aceleaşi condiţii de timp, cu aceeaşi promisiune şi acelaşi scop, a racolat şi transportat în Italia un număr de 8 persoane.
În urma analizei materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi cea a judecăţii, Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 56 din 30 ianuarie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., i-a achitat pe cei doi inculpaţi sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), pe motiv că faptele nu există, respingând inclusiv acţiunile civile ale părţilor civile M.C., C.C. şi B.G.L., luând act că părţile vătămate F.F.E., L.C., M.P.F., D.M.I., M.R.M. şi S.A. au renunţat la acţiunea civilă exercitată în cursul urmăririi penale.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de fond a analizat dispoziţiile legale incidente în faza de urmărire penală şi judecată constând în aceea că, potrivit art. 200 C. proc. pen. urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Strângerea probelor se face de către organele de urmărire penală prevăzute în art. 201 C. proc. pen.
Potrivit art. 3 si 4 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal, organele judiciare trebuie să asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, având obligaţia de a manifesta rol activ în desfăşurarea procesului penal.
S-a apreciat că organele de cercetare penală nu au strâns probele necesare pentru aflarea adevărului cu privire la comiterea infracţiunilor de trafic de persoane de care au fost învinuiţi cei doi inculpaţi şi că cele administrate sunt insuficiente pentru a stabili răspunderea penală a acestora.
Având în vedere si dispoziţiile art. 52 C. proc. pen., şi art. 66 C. proc. pen., referitoare la prezumţia de nevinovăţie, în sensul că orice persoană este considerată nevinovat până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitiva, iar inculpatul beneficiază de aceasta prezumţie, nefiind obligat să-şi dovedească vinovăţia, iar în cazul în care există probe de vinovăţie, acesta poate proba lipsa lor de temeinicie, nu se poate susţine că există probe de vinovăţie temeinice pe baza cărora să se poată dispune condamnarea inculpaţilor.
Pe de alta parte, instanţa de judecată potrivit art. 345 C. proc. pen., dispune condamnarea inculpatului numai dacă constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Concluzionează instanţa de fond că faptele de trafic de persoane nu au fost dovedite, şi că din punct de vedere judiciar acestea nu există, astfel că în lipsa existenţei faptei nu mai este necesar să se stabilească dacă aceste fapte constituie infracţiune si au fost săvârşite de către inculpaţi.
În condiţiile în care prin Legea 356/2006 au fost abrogate dispoziţiile art. 333 C. proc. pen., ce reglementa instituţia restituirii cauzei procurorului pentru completarea urmăririi penale, situaţie în care instanţa nu mai are dreptul de a restitui cauza în cazul în care constată că probele administrate de către procuror sunt incomplete, pentru a le completa, organele de urmărire penală trebuie să manifeste un rol activ pentru administrarea tuturor probelor posibile pe baza cărora sa-şi întemeieze soluţiile de trimitere în judecată, deoarece judecătorul nu are la îndemână aceleaşi mijloace pentru a administra anumite probe pe care nu le-a administrat aceste organe, adică pentru a completa materialul probator, mai ales datorită faptului că trebuie să dispună condamnarea inculpatului.
Cum în cadrul cercetării judecătoreşti instanţa a luat toate măsurile legale pentru a administra probele pe care le-a indicat procurorul si organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi chiar dacă ar fi fost ascultate toate părţile vătămate, indiferent de poziţia lor procesuală, declaraţiile acestora sunt insuficiente pentru a stabili vinovăţia inculpaţilor pentru faptele deduse judecaţii.
Curtea de Apel Ploieşti, în baza aceluiaşi material probator administrat în faza urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, fără nici o altă probă suplimentară, prin Decizia penală nr. 117 din 19 septembrie 2008 ajunge la o concluzie diametral opusă, în sensul că reţine situaţia de fapt aşa cum este descrisă în actul de inculpare, constatând că faptele au fost săvârşite de către cei doi inculpaţi cu vinovăţie, că ele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată şi pe cale de consecinţă îi condamnă la câte 5 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen.
În motivarea soluţiei de condamnare, instanţa de prim control judiciar a apreciat ca eronată interpretarea primei instanţe în sensul inexistenţei elementelor de vinovăţie a inculpaţilor, cât timp toate persoanele audiate în faza judecăţii şi-au menţinut plângerile penale împotriva acestora şi declaraţiile din faza de urmărire penală, relatând cu lux de amănunte activitatea infracţională a lor, de recrutare cu promisiunea unor locuri de muncă înconstrucţii, în Italia, contra unor sume de bani variind între 450 – 500 euro şi chiar 700 euro pentru partea vătămată M.P.F.
S-a apreciat că cele două contracte de împrumut pentru folosinţă a autoturismului au avut drept scop încercarea de transferare a răspunderii penale celor doi şoferi S.A. şi D.N.
Împrejurarea că depoziţiile părţilor vătămate nu se coroborează cu cele ale inculpaţilor nu constituie motiv de înlăturare a lor, în raport cu întreg ansamblul probator, chiar inculpaţii – în cursul urmăririi penale – recunoscând că au fost implicaţi în plecarea unor persoane în Italia, dar în mod dezinteresat şi nu pentru bani (f. 146, 149, 164-167 d.u.p.).
Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel este cea corectă, corespunzând întocmai întregului material probator administrat pe parcursul procesului penal.
În cursul urmăririi penale părţile vătămate şi civile F.F.E.(f. 3-8 d.u.p.), M.C.(f. 9-18 d.u.p.), M.R.M.(f. 28-36 d.u.p.), M.P.F.(f. 41-27 d.u.p.), S.A.(f. 59-65 d.u.p.), D.L.(f. 71-75 d.u.p.), M.V.(f. 80-81 d.u.p.), B.L.G.(f. 82-87 d.u.p.), L.C.(f. 88-92 d.u.p.), C.C.D.(f. 93-97 d.u.p.), C.R.I.(f. 98-101 d.u.p.), T.G.(f. 102-111 d.u.p.), R.O.(f. 112-115 d.u.p.) au susţinut în esenţă, aceeaşi situaţie de fapt, în sensul că sub promisiunea unor locuri de muncă, au fost recrutaţi de cei doi inculpaţi, care pentru 450-500 euro i-a transportat în Italia, unde se găsea fratele inculpatului F.M., pe nume F.M.A., care urma să-i cazeze la un hotel şi să-i angajeze în construcţii.
Ajunşi în Italia au fost cazaţi de numitul F.M.A. în barăci din lemn sau rulote, în zona oraşului Milano denumită C.G. Acolo au fost ameninţaţi de acesta cu cuţitul, solicitându-le eventualele sume de bani şi telefoanele mobile pe care le aveau asupra lor, pe motiv că el face legea acolo (f. 6-8).
Apoi le-a spus că de fapt vor merge la furat şi nu la muncă. Partea vătămată F.F.E. şi-a menţinut depoziţiile şi în instanţă, arătând că au fost transportaţi de martorul D.N.(zis M.) cu autoturismul F.F.(f. 144-145 d. fond.).
Partea vătămată M.C. confirmă modul de recrutare descris de F.F.E. Acesta descrie în amănunt cum nu au fost lăsaţi să treacă frontiera la Nădlac pentru că nu aveau valută la ei. Ulterior a fost respins şi la Vama Drobeta Turnu Severin. La următoarea încercare din luna august 2003, cu un autoturism D., partea vătămată împreună cu martorul B.C. au fost trecuţi, prin acelaşi loc, în Serbia unde însă au fost abandonaţi de cei doi inculpaţi. Au fost nevoiţi să muncească în Serbia pentru a obţine banii necesari întoarcerii în ţară, unde au formulat plângeri penale împotriva inculpaţilor (f. 9-18 d.u.p., 140-141 dos. inst. de fond).
Partea vătămată M.R.I., deşi racolat prin acelaşi procedeu, aflând de la persoanele întoarse din Italia, că de fapt vor fi puşi să fure şi nu să muncească, nu a mai plecat, cu toate că a plătit 100 euro lui A.I.(f. 78-36 d.u.p.; 148-149 d. inst. fond.).
Partea vătămată M.P.F., în timp ce se afla la o vulcanizare în localitatea Boldeşti-Scăieni, judeţul Prahova, a fost recrutat de către cei doi inculpaţi în acelaşi mod, fiind transportat împreună cu un alt tânăr luat de la Halele Ploieşti, în Italia. Ajuns acolo a fost cazat de F.A.M. într-o baracă metalică, în condiţii mizere, acesta vrând să-l lovească cu o sticlă de vin în cap pe tânărul rrom care venise cu el, fiind nevoit să fugă. După 3 zile a reuşit să-şi găsească singur de muncă la o spălătorie, unde după două săptămâni banii au fost luaţi de la patronul italian de către F.A.M. Nu a avut curaj să-i ceară acestuia banii întrucât se manifesta foarte violent, fiind tot timpul însoţit de un grup de bătăuşi, care se ocupau cu furturile pentru a fi cazaţi în barăci de către F.M.
Şi-a mai găsit, tot singur, de lucru pentru încă 3 săptămâni la un restaurant şi de această dată banii fiind luaţi de F.M.A., care a vrut să-l şi bată, aspect ce l-a determinat să fugă la Genova.
Fiind şi aici urmărit, a fugit în Franţa (f. 44-47 d.u.p.; 183-184 d. inst. fond.).
Partea vătămată S.A. a fost transportat în Italia împreună cu un tânăr din Cluj-Napoca de către F.I. Acesta a fost angajat şi deşi a muncit, banii au fost încasaţi de către F.M.A. Confirmă că atât timp cât a fost cazat la F.A.M. a văzut că cei cca. 10-15 români erau exploataţi, în sensul că li se luau banii obţinuţi din munca lor.
În primăvara anului 2003 a efectuat 3 curse cu auto F.F. pe ruta Italia – România, transportând 11 persoane în Italia la solicitarea inculpatului F.M. Persoanele respective, pe timpul transportului i-au povestit că fuseseră recrutate de către inculpatul F.M. cu promisiunea cazării la fratele său F.M.A. şi a asigurării unui loc de muncă în construcţii (f. 59-65 d.u.p.; 185 – 186 dos. inst.).
Partea vătămată D.M.I. a fost recrutat din zona Halele Centrale Ploieşti, împreună cu M.R.M., de către inculpatul A.I. cu promisiunea cazării şi asigurării unui loc de muncă în Italia pentru suma de 450 euro. Între timp au aflat că de fapt urmau să fie exploataţi şi puşi să fure, de la cei întorşi de acolo, aspect ce i-a făcut să se răzgândească, deşi au plătit fiecare câte 100 euro, pe care nu i-au mai primit înapoi (f. 71-75 d.u.p.; 146-147 dos inst.).
M.V. a fost transportat în aceleaşi condiţii în Italia, unde F.A.M. l-a cazat şi i-a găsit loc de muncă, fără a-i lua banii câştigaţi din construcţii. Susţine că acesta conducea o comunitate de cca. 20 români, cazaţi în rulote sau pe unde apucau, în aceeaşi zonă însă, sub pod sau sub construcţia metroului, în acel moment suspendată (f. 80-81 d.u.p.).
Partea vătămată B.G.L. a fost recrutat şi transportat în Italia, cu aceleaşi promisiuni, împreună cu D.C., M.P.F. şi tânărul rrom, unde F.A.M. i-a îndemnat să fure şi nu să muncească. Ca atare a fugit la Verona văzând că liderul era sus-numitul, cuvântul acestuia fiind literă de lege în cadrul grupului de români cazaţi în zonă (f. 82-87 d.u.p.).
Partea vătămată L.C. a fost recrutat de către A.I. cu promisiunea unui venit zilnic de 35 euro, plus cazare. L-a luat cu el şi pe C.C., urmând să plătească fiecare câte 450 euro pentru transport. Cu M.V. şi F.F.E. au fost transportaţi la F.A.M. în Italia, care sub ameninţarea cuţitului, în aceeaşi seară le-a solicitat banii şi mobilele. A doua zi a fugit, întrucât li se spusese că trebuie să fure pentru acesta, nicidecum să muncească. Ei i-au sfătuit, la întoarcerea în ţară, pe ceilalţi să nu mai plece, întrucât erau înşelaţi (f. 88-92 d.u.p.; 142-143 dos. inst.).
Situaţia de fapt descrisă de către L.C. este confirmată întocmai de partea vătămată C.C.D.(f. 93-97 d.u.p.).
Pentru un teren de 500 mp ce urma a fi dat familiei F., partea vătămată T.G. a fost recrutat şi transportat în Italia, unde numitul F.A.M., sub ameninţarea cuţitului îl punea să dea telefon acasă pentru perfectarea actelor de vânzare-cumpărare, întrucât este bine îngrijit şi are loc de muncă, deşi nu era nimic adevărat. Pentru că a refuzat, a fost bătut, ameninţat, jignit şi izgonit din colonie. Apoi, la cca. 2 săptămâni a fost reprimit, pus să muncească, banii fiind luaţi de la patronul italian de către F.M.A., care din nou l-a bătut când i-a solicitat banii. A fost pus să transporte, împreună cu alţi români şi bunuri furate (f. 102–111 d.u.p.)
Situaţiile de fapt descrise de părţile vătămate sunt confirmate inclusiv de socrul numitului F.A.M., pe nume R.O., care a fost bătut pentru că a îndrăznit să ia personal banii de la patronul italian la care a muncit (f. 112-115 d.u.p.). De asemenea şi D.N. a susţinut situaţia de fapt descrisă, însă pe parcursul urmăririi penale a decedat (f. 118-123 d.u.p.).
Ambii inculpaţi au fost audiaţi în faza de urmărire penală. Inculpatul A.I. a susţinut că cei 7 fraţi F.(inclusiv M.) au lucrat sau lucrează în Italia, ei nefăcând altceva decât să ajute persoanele care apelau la ei şi odată ajunşi în Italia, A.M. îi ajuta să-şi găsească locuri de muncă. El muncea în gospodăria lui F.M., iar în august şi decembrie 2003 ar fi lucrat la Mânăstirea L.A. din comuna Laza, judeţul Satu Mare, unde stareţă era sora fraţilor F., construind o chilie.
La fel şi inculpatul F.M. a negat săvârşirea faptelor, susţinând că în perioada aprilie – noiembrie 2003 cu mici întreruperi, ar fi lucrat la mânăstirea din Satu Mare, unde sora sa este stareţă.
Ambii inculpaţi, la textul poligraf, la întrebările cheie privind înţelegerea prealabilă dintre ei, trimiterea persoanelor în Italia contra unor sume de bani, cu promisiunea unor locuri de muncă, au răspuns nesincer, fiind detectate modificări psiho-fiziologice şi mimico-gesticulare specifice comportamentului simulat şi nesincer (f. 156, 171 d.u.p.).
Just a interpretat instanţa de apel materialul probator, mai ales că părţile vătămate nu aveau cum să se înţeleagă între ele cu privire la situaţia de fapt, nefiind în relaţii de duşmănie cu inculpaţii, localităţile din care erau recrutaţi aflându-se situate pe întreg cuprinsul judeţului Prahova (Dumbrăveşti – Plopeni, Vărbilău, Boldeşti-Scăieni, Slănic-Prahova, Surani).
Împrejurarea că nu a fost posibilă audierea tuturor părţilor vătămate în faţa instanţei de fond nu îndreptăţea aprecierea că probele sunt insuficiente întrucât nu s-a avut în vedere că sunt şi alte depoziţii care confirmă cele susţinute de către părţile vătămate.
Faţă de raţionamentul instanţei de apel privind scopul celor 2 contracte de comodat spre folosinţă a autoturismului ce a servit la transportul unor persoane mai este de adăugat că nu se putea ieşi prin punctul de frontieră fără un act oficial, din moment ce proprietarul din certificatul de înmatriculare nu-l conducea şi nici nu se afla în autovehicul.
Martora P.A., audiată în cursul judecăţii, deşi călugăriţă, nu putea să redea cu atâta precizie perioade de timp situate în urmă cu peste 4 ani, când este evident că memoria descrierii unor momente nu depăşeşte mai mult de câteva săptămâni (sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii septembrie 2003) (f. 118 dos. inst. fond). Chiar în condiţiile date se recunoaşte că au fost perioade de întrerupere a lucrărilor pentru botezuri, nunţi şi concediu la mare la care inculpaţii au participat (f. 119 dos. inst. fond).
Nici înlăturarea valorii probatorii ale proceselor-verbale de recunoaştere de pe planşele fotografice nu are suport legal, câtă vreme dispoziţiile art. 90-91 C. proc. pen. nu obligă la prezenţa martorului - asistent, art. 91 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. stipulând „numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există". Deci numai în situaţia în care au fost astfel de martori se face menţiunea respectivă, iar dacă da, nu a fost dovedită şi nici nu s-au înscris în fals împotriva menţiunilor din acestea.
De altfel, la fila 58 d.u.p. există declaraţia martorului asistent M.F.(străin cauzei) care arată că a asistat la recunoaşterea inculpaţilor după fotografii de către partea vătămată M.P.F., semnând şi procesul-verbal încheiat cu ocazia respectivă.
Nu poate fi avută în vedere apărarea inculpaţilor că sumele percepute reprezintă strict contravaloarea transportului, părţile vătămate susţinând că reprezintă inclusiv tariful pentru obţinerea unui loc de muncă în Italia.
Textul incriminator al art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 sancţionează ca şi infracţiune de trafic de persoane, fapta a două sau mai multe persoane, care recrutează, transportă .. prin .. înşelăciune .. în scopul exploatării.
Şi din acest unghi de vedere, instanţa de apel a interpretat just faptele inculpaţilor ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii respective, în forma continuată, prin întinderea în timp şi rezoluţia infracţională unică, atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective.
La individualizarea şi dozarea pedepselor a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor, dar şi aspectul că numai o mică parte din persoanele supuse traficului au fost identificate şi introduse în cauză, soluţia fiind legală şi sub acest aspect, nefiind cazul a se redoza sau modifica modul de executare a sancţiunilor penale.
Faţă de cele expuse, recursul inculpatului va respins în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva Deciziei penale nr. 117 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1449/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2039/2009. Penal → |
|---|
