ICCJ. Decizia nr. 2039/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 2039/2009
Dosar nr. 1610/235/2006
Şedinţa publică din 1 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 7 din 8 mai 2008 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor ce au format obiectul sesizării instanţei prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007 a Curţii de apel Târgu Mureş din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., într-o singură infracţiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
L-a condamnat pe inculpatul M.I.F.(fiul lui I. şi M., născut la 30 decembrie 1972 în municipiul Gherla judeţul Cluj, domiciliat în Gherla, judeţul Cluj, cetăţean român, fără antecedente penale) pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. la 3 ani închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) la o pedeapsă de 2 ani închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 1 an închisoare; pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. d) C. pen. a aplicat inculpatului M.I.F. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită la 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) – c) C. pen.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen. a confiscat de la inculpatul M.I.F. suma de 300 lei.
A admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.A.I. şi l-a obligat pe inculpatul M.I.F. să-i plătească 500.000 euro daune morale sau echivalentul în lei la data plăţii şi 50.000 lei daune materiale.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen. a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor prin anularea înscrisurilor falsificate, respectiv, cererea de stăruinţă aflată la fila 51 vol. III al dosarului, conţinând data falsificată, respectiv 15 ianuarie 2002 înregistrată în dosarul execuţional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc M.F.; publicaţia de vânzare emisă la data de 30 ianuarie 2002 în Dosarul execuţional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc menţionat, aflată la fila 52 în volumul III din Dosarul nr. P 1610/235/2006 al Judecătoriei Gherla; procesul verbal de licitaţie imobiliară încheiat în acelaşi dosar execuţional privind imobilul situat în Gherla, judeţul Cluj, înscris în CF Gherla nr. 200 sub nr. top 38/2 şi 40/2/2/2 compus din construcţie începută, fundaţii turnate, pereţi exteriori, subsol şi parter în suprafaţă construită de 416 mp şi teren în suprafaţă de 523 mp aflat la fila 56 în vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; procesul verbal de constatare şi distribuire preţ încheiat la 11 martie 2002 în acelaşi dosar execuţional aflat la filele 57-58 din vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; actul de adjudecare întocmit la data de 11 martie 2002 prin care s-a adjudecat imobilul compus din construcţie începută, constând în fundaţii turnate, pereţi exteriori, subsol şi parter în suprafaţă construită de 416 mp şi teren în suprafaţă de 523 mp înscris în CF nr. 200 al localităţii Gherla nr. top 38/2 şi 40/2/2/2 în favoarea adjudecătorului M.P. aflat la fila 59 în vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla; procesul verbal de predarea imobilului încheiat la 27 martie 2002 aflat la fila 61 din vol. III al dosarului Judecătoriei Gherla, precum şi înscrisurile în Cartea Funciară a actului de adjudecare încheiat la 11 martie 2002 în Dosarul execuţional nr. 88/2001 al Biroului executorului judecătoresc M.I.F.
S-au respins restul pretenţiilor şi capetelor de cerere ce formează obiectul acţiunii civile exercitate în cauză.
Inculpatul a fost obligat la 5.500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă şi la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa fondului a reţinut că Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla la 7 decembrie 2006 a pus în mişcare acţiunea penală şi l-a trimis în judecată pe inculpatul M.I.F. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen., art. 246 alin. (1) C. pen. în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi act s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a aceluiaşi inculpat pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen. şi primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
S-a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală faţă de făptuitorul S.C.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.
Instanţa fondului motivează că prin actul de sesizare s-a reţinut că în anul 2001 inculpatul M.I.F. funcţiona în calitate de executor judecătoresc potrivit Legii nr. 188/2000.
La 21 septembrie 2000 între numitul B.D.A. şi partea civilă C.A.I. s-a încheiat un contract de împrumut prin care partea civilă se împrumuta cu suma de 14.080 DOLAR SUA ce urma să fie restituită în tranşe, ultima sumă de 11.770 DOLAR SUA urmând să fie restituită la 21 ianuarie 2001. În contract au fost prevăzute penalităţi de întârziere de 0,9%/zi de întârziere, dacă debitorul întârzie cu 30 de zile plata ratelor. Pentru garantarea împrumutului s-a instituit o ipotecă asupra unui imobil aflat în proprietatea părţii civile reprezentând o clădire în construcţie cu suprafaţa de 416 mp având realizate fundaţiile, pereţii exteriori ai parterului precum şi terenul aferent.
Imobilul ipotecat era înscris în C.F. sub nr. topo 38/2/40/2/2/2 fiind situat în Municipiul Gherla.
La 6 iunie 2001 martorul B.D.A. a cerut Biroului executorului judecătoresc M.I.F. executarea silită a obligaţiei părţii vătămate de restituire a sumei de 11.770 DOLAR SUA, şi a penalităţilor corespunzătoare prin vânzarea imobilului ipotecat, garanţie a împrumutului.
S-a constituit Dosarul de executare nr. 88/2001.
Prin Încheierea nr. 1175 din 12 iulie 2001 Judecătoria Gherla a admis cererea de încuviinţare a executării silite, iar inculpatul M.I.F. – executor judecătoresc, a procedat la întocmirea procesului verbal de situaţie în condiţiile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 504 din acelaşi cod.
La 6 iulie 2001 inculpatul M.I.F. a procedat la emiterea somaţiei adresată debitorului privind plata sumei de 31.790 DOLAR SUA reprezentând cuantumul împrumutului, penalităţi de întârziere şi cheltuieli pentru situaţia neachitării în termen de 15 zile, urmând a se proceda la vânzarea silită a imobilului ipotecat.
Partea vătămată nu a achitat suma datorată creditorului şi prin procesul verbal din 9 august 2001 inculpatul M.I.F. a stabilit preţul de vânzare a imobilului la suma de 650.0000.000 lei vechi.
În legătură cu preţul imobilului stabilit de inculpat Tribunalul Cluj prin Decizia nr. 2/R/2003 s-a pronunţat în sensul că acest preţ a fost legal stabilit, faţă de această împrejurare rechizitoriul motivând că fapta inculpatului nu îndeplineşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Partea vătămată a cerut efectuarea unei expertize privind valoarea de circulaţie a imobilului, expertiză care a concluzionat că valoarea de circulaţie a imobilului la data de 14 august 2006 este de 431.186 RON (122.496 euro), iar la 1 martie 2002 era de 263.444 RON (93.090 euro).
În motivarea rechizitoriului s-a apreciat că menţiunile din cuprinsul acestui raport de expertiză sunt nerelevante în condiţiile în care există autoritate de lucru judecat referitor la legalitatea stabilirii preţului imobilului, şi dovezi cu privire la valoarea circulaţiei imobilului la momentul vânzării acestuia.
Ulterior stabilirii preţului imobilului inculpatul M.I.F. a emis publicaţiile de vânzare la 9 august 2001, stabilind licitaţia pentru 13 septembrie 2001, orele 10.
S-a motivat că publicaţia nu a fost comunicată părţii vătămate decât la 24 august 2001.
Nu a fost făcută publică licitaţia până la aceeaşi dată omiţându-se afişarea la sediul Primăriei şi Administraţiei Financiare a Municipiului Gherla.
S-a apreciat că au fost încălcate astfel dispoziţiile art. 504 alin. (2) C. proc. civ.
Reţine rechizitoriul că nici această încălcare nu intră în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât prin ea însăşi nu a cauzat o vătămare a intereselor legale a unei persoane, licitaţia programată pentru 13 septembrie 2001 neavând loc, creditorul B.D.A. solicitând suspendarea executării silite până la 12 noiembrie 2001.
Inculpatul M.I.F. a întocmit o nouă publicaţie de vânzare la 12 noiembrie 2001 stabilind data licitaţiei pentru vânzarea imobilului la 12 decembrie 2001, preţul de pornire fiind de 487.500.000 lei vechi, preţ de pornire diminuat faţă de cel iniţial de 650.000.000 lei.
Nici în legătură cu această nouă publicaţie nu s-a întocmit o dovadă de afişare la sediul Biroului executorului judecătoresc, iar comunicările către partea civilă şi Primăriile Fizeşu – Gherlii, Iclod şi Mintiu –Gherlii s-au realizat între 19-21 noiembrie 2001.
Referitor la diminuarea preţului de pornire a licitaţiei s-a apreciat că aplicarea dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ. nu era justificată întrucât licitaţia programată pentru 13 septembrie 2001 nu avusese loc.
Prin procesul verbal din 12 decembrie 2001 inculpatul M.I.F. a atestat că s-ar fi desfăşurat o licitaţie în lipsa creditorului, a debitorului şi oricărei alte persoane, imobilul neputând fi vândut în lipsa ofertelor.
S-a apreciat că nici aceste încălcări ale dispoziţiilor legale nu au produs o vătămare a intereselor părţii civile şi prin urmare nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Mai reţine rechizitoriul că, creditorul B.D.A. şi partea civilă s-au înţeles să ceară amânarea licitaţiei până la 15 februarie 2002.
La 1 februarie 2002 inculpatul i-a cerut persoanei fizice autorizate S.C.A. să întocmească un raport de evaluare a imobilului ipotecat stabilindu-se o valoare de circulaţie de 693.000.000 lei vechi.
La 15 februarie 2002 creditorul B.D.A. a formulat o cerere de stăruinţă solicitând reluarea procedurii de vânzare silită a imobilului, cererea fiind depusă la Dosarul de executare nr. 88/2001.
Cercetările efectuate au stabilit că data trecută pe această cerere a fost modificată în sensul că în loc de 15 februarie 2002, s-a consemnat 15 ianuarie 2002.
Inculpatul M.I.F. la 15 octombrie 2002 a declarat că a modificat data cererii de stăruinţă în sensul mai sus menţionat la solicitarea martorului B.D.A., iar ulterior a susţinut că nu-şi mai aminteşte data la care i-a fost remisă cererea de stăruinţă, însă, a făcut menţiunea datei la solicitarea creditorului, martorul B.D.A. care nu a confirmat această împrejurare.
Se reţine că după primirea cererii de stăruinţă la data reală de 15 februarie 2002, inculpatul a consemnat în rezoluţia aplicată pe această cerere contrar adevărului, că aceasta a fost primită la 15 ianuarie 2002 şi nu 15 februarie 2002 şi că a întocmit şi un alt act oficial în care a consemnat împrejurări necorespunzătoare, respectiv publicaţia de vânzare aflată în dosar în copie la fila 79 vol. II dosar urmărire penală, în sensul că data întocmirii este 30 ianuarie 2002 şi că publicaţia a fost afişată la sediul la care îşi desfăşoară activitatea.
Or, data întocmirii acestei publicaţii este ulterioară zilei de 15 februarie 2002, fapt relevat şi de data înscrisă în dovezile de comunicare a publicaţiei, dovezi ce poartă data de întocmire 20 februarie 2002 şi data de comunicare 23 februarie 2002.
Referitor la publicaţia de vânzare a imobilului ipotecat, datată 30 ianuarie 2002, s-a reţinut că inculpatul a stabilit preţ de pornire suma de 550.000.000 lei vechi şi dată de vânzare la licitaţie 1 martie 2002.
S-a mai stabilit că la 27 februarie 2002 martorul M.P. a consemnat la C.E.C. suma de 70 milioane lei vechi la dispoziţia executorului judecătoresc în vederea participării la licitaţia din 1 martie 2002, fiind singurul licitator şi fiindu-i adjudecat imobilul la valoarea stabilită în publicaţia de vânzare.
În rezumat s-a conchis că inculpatul M.I.F. şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiunile de serviciu, procedând la stabilirea preţului cu încălcarea dispoziţiilor art. 509 C. proc. civ., întrucât până la acel moment nu se desfăşurase în fapt nici o licitaţie la care imobilul să fi fost scos la vânzare la preţul la care acesta a fost evaluat.
S-a motivat că inculpatul era obligat să stabilească data licitaţiei ţinând cont de dispoziţiile art. 504 alin. 2 C. proc. civ., şi să desfăşoare licitaţia potrivit procedurii de la art. 509 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., pornind licitaţia de la preţul care se justifica a fi stabilit conform reglementării din art. 500 alin. (2) C. proc. civ., respectiv 650.000.000 lei vechi.
Rechizitoriul reţine că licitaţia desfăşurată la 1 martie 2002 cu preţ de pornire diminuat prin nerespectarea dispoziţiilor legale, a produs consecinţa vătămării intereselor legitime ale părţii civile, aceasta fiind împiedicată să obţină cel mai bun preţ din vânzarea imobilului ipotecat, realizându-se conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Mai reţine că fapta inculpatului care în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu a falsificat în a doua jumătate a lunii februarie 2002 două înscrisuri oficiale prin consemnarea unor fapte şi împrejurări contrare adevărului, respectiv data rezoluţiei de primire la dosar a cererii de stăruinţă ca fiind 15 ianuarie 2002 şi data publicaţiei de vânzare ca fiind 30 ianuarie 2002 pentru a putea desfăşura licitaţia la 1 martie 2002, a fost încadrată în infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Referitor la infracţiunile prevăzută de art. 290 şi art. 291 C. pen., procurorul a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile constitutive ale acestora, iar cu privire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., având ca obiect suma de 5 milioane lei vechi s-a apreciat că în cauză nu există indicii temeinice cu privire la săvârşirea faptei.
Instanţa fondului reţine că prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 661/235/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş s-a admis plângerea formulată de persoana vătămată C.A.I. împotriva rezoluţiei nr. 404/P/2006 din 15 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost desfiinţată rezoluţia de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului M.I.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 256 alin. (1) C. pen., reţinându-se cauza spre rejudecare, instanţa dispunând conexarea cauzei la Dosarul nr. 1610/235/2006 al Judecătoriei Gherla.
Instanţa fondului mai reţine că prin încheierea din 7 martie 2007 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat judecarea cauzei la Judecătoria Târgu Mureş, menţinând actele îndeplinite.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 828 din 31 mai 2007 Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei a Judecătoriei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul M.I.F. în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş. Instanţa care şi-a declinat competenţa a avut în vedere dispoziţiile art. 281 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79 din 26 martie 2007.
Curtea de Apel Târgu Mureş examinând lucrările dosarului a reţinut următoarele :
Sesizarea instanţei cu privire la inculpatul M.I.F. s-a realizat în două modalităţi, aceea prevăzută de art. 264 C. proc. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 alin. (1), art. 246 alin. (1) C. pen. şi în modalitatea prevăzută de art. 2781 alin. (9) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 290, art. 291 şi art. 256 alin. (1) C. pen.
Instanţa a motivat că în raport de calitatea inculpatului, de modificările prevăzute în Legea nr. 79/2007 referitoare la textul art. 281 lit. b) C. proc. pen., este competentă să soluţioneze cauza.
Referitor la starea de fapt, a motivat că probele administrate în cauză confirmă împrejurările reţinute în cuprinsul actelor de sesizare astfel, cum au fost descrise.
În drept fapta inculpatului M.I.F. care în calitate de executor judecătoresc a încălcat dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., în realizarea procedurii de executare silită, ce forma obiectul Dosarului execuţional nr. 88/2001, diminuând nelegal preţul de vânzare silită a imobilului proprietatea părţii civile C.A.I. de la preţul de evaluare iniţial de 650 milioane lei vechi la preţul de 550 milioane lei vechi, cauzând o vătămare a intereselor legitime ale părţii civile, a fost încadrată de instanţa fondului în infracţiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.
S-a motivat că săvârşirea infracţiunii este dovedită cu înscrisurile la care s-a făcut referire, intenţia inculpatului fiind relevată de acţiunea intenţionată prin care s-a stabilit un preţ de pornire nelegal la licitaţia de vânzare a imobilului părţii civile, respectiv 550 milioane lei vechi în loc de 650 milioane lei vechi.
S-a apreciat că atitudinea subiectivă a inculpatului în comiterea infracţiunii de abuz în serviciu este relevată şi de împrejurarea că a stabilit data licitaţiei pentru termenul din 1 martie 2002 cu nerespectarea termenelor prevăzute de art. 504 alin. (2) C. proc. civ., întrucât data publicaţiei de vânzare nu poate fi reţinută ca fiind 30 ianuarie 2002 în condiţiile în care reluarea procedurii de executare silită a fost solicitată de către creditor la data de 15 februarie 2002, iar inculpatul a consemnat în mod fals această dată ca fiind cea a emiterii publicaţiei de vânzare.
Instanţa fondului a reţinut că fapta inculpatului M.I.F. care în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu a falsificat prin consemnarea unor fapte şi împrejurări contrare adevărului data rezoluţiei de primire la dosarul de executare a cererii de stăruinţă ca fiind 15 ianuarie 2002 şi respectiv data publicaţiei de vânzare ca fiind emisă la 30 ianuarie 2002, în scopul asigurării posibilităţii desfăşurării licitaţiei la data de 1 martie 2002, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Instanţa a apreciat că fapta este dovedită prin declaraţia martorului B.D.A care relatează împrejurarea că a solicitat reluarea executării silite la 15 februarie 2002. A mai motivat că fapta rezultă şi din simpla observare a succesiunii înregistrărilor documentelor conţinute în dosarul de executare.
Astfel, în condiţiile în care reluarea executării silite s-a solicitat la data de 15 februarie 2002, consemnarea realizată de către inculpat sub aspectul datei la care a fost primită cererea, respectiv 15 ianuarie 2002, este nereală, situaţia fiind similară şi cu privire la data emiterii publicaţiei de vânzare, 30 ianuarie 2002, întrucât la data menţionată procedura executării silite imobiliare era suspendată.
Instanţa a motivat că alterarea adevărului sub aspectul menţionării altor date decât cele reale de înregistrarea cererii de stăruinţă şi a datei emiterii publicaţiei de vânzare, vizează două înscrisuri. Cu toate acestea nu se justifică aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât probele administrate în cauză relevă împrejurarea că s-a produs activitatea materială care intră în conţinutul infracţiunii de fals intelectual în aceeaşi împrejurare şi în materializarea aceleiaşi intenţii infracţionale, respectiv, crearea posibilităţii, aparent legale, de a se desfăşura licitaţia la 1 martie 2002, fiind vorba de o unitate infracţională.
Referitor la infracţiunile care au format obiectul sesizării instanţei, prin Încheierea penală nr. 13 din 10 septembrie 2007, în procedura prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) şi alin. (9) C. proc. pen., instanţa fondului reţine că în declaraţia de la fila 105 din vol. I d.u.p., inculpatul M.I.F. a recunoscut că a procedat la modificarea datei cererii de stăruinţă din 15 februarie 2002 în 15 ianuarie 2002 şi că a făcut aceasta la solicitarea telefonică a creditorului B.D.A.
Acelaşi aspect este relevat în declaraţia din 12 noiembrie 2002 fila 108 d.u.p.
Instanţa a apreciat că în condiţiile în care falsificarea cererii de stăruinţă formulată de creditor, prin alterarea datei întocmirii acesteia s-a realizat de către inculpat care a şi folosit înscrisul falsificat, nu pot fi reţinute în sarcina inculpatului sub forma a două infracţiuni, respectiv cele prevăzute de art. 290 şi art. 291 C. pen.
S-a conchis că întrucât înscrisul falsificat a fost folosit chiar de către autorul falsului, uzul de fals se include în conţinutul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Pe cale de consecinţă, a schimbat încadrarea juridică a faptelor referitoare la cererea de stăruinţă, într-o unică infracţiune prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen.
În referire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen. care a format obiectul sesizării în procedura art. 2781 C. proc. pen. care, de asemenea a format obiectul sesizării, instanţa fondului a conchis că inculpatul în momentul predării recipisei şi preluării diferenţei de preţ pentru care a fost adjudecat imobilul a primit de la creditorul B.D.A., în favoarea căruia a acţionat, o sumă cuprinsă între 3 şi 5 milioane lei vechi drept recompensă.
Concluzia instanţei de fond se bazează pe declaraţia martorului B.D.A. care a susţinut acest fapt.
A mai motivat instanţa că declaraţia martorului B.D.A. se coroborează cu declaraţia martorului R.C. ce ar fi auzit ulterior adjudecării imobilului discutându-se că inculpatul M.I.F. a primit o sumă de bani pentru serviciile efectuate în favoarea creditorului. Mai apreciază instanţa că nedeterminarea exactă a sumei pe care creditorul a emis-o inculpatului pentru modul cum şi-a îndeplinit atribuţiile nu constituie un dubiu cu privire la existenţa faptei.
Referitor la individualizarea pedepsei instanţa fondului a motivat că a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social al faptelor şi persoana acestuia.
S-a reţinut că, întrucât în cauză există concurs de infracţiuni, este necesară aplicarea unui spor de 1 an închisoare la rezultantă.
În rezolvarea laturii civile instanţa fondului a motivat cu privire la acordarea daunelor morale că inculpatul prin comiterea infracţiunilor care au vătămat interesele părţii civile a provocat prejudicii morale acesteia, cauzându-i lezarea demnităţii şi suferinţe psihice prin deposedarea de proprietatea sa.
S-a reţinut că partea vătămată a fost nevoită a recurge la un lung şir de proceduri judiciare în vederea reparării dreptului încălcat, proceduri ce s-au derulat pe un interval de aproximativ 6 ani, fiind neîndoielnic că această situaţie i-a produs suferinţe de natură psihică, că inculpatul este cel care a determinat prin faptele sale derularea procedurilor şi suferinţele psihice ale părţii civile.
S-a motivat că s-au produs chiar disfuncţionalităţi în viaţa de familie a părţii civile, aceasta rămânând în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la muncă, în contextul în care a alocat o mare parte din timp soluţionării cererilor şi acţiunilor promovate pentru repararea încălcării drepturilor sale.
Instanţa a motivat că obligarea inculpatului la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă este „susceptibilă" a compensa suferinţele psihice şi lezarea demnităţii părţi civile.
Referitor la daunele materiale acestea au fost stabilite la suma de 50.000 lei şi constau în lipsa de folosinţă a imobilului ce a format obiectul executării silite imobiliare.
Concomitent, instanţa a făcut aplicarea art. 14 alin. (3) C. proc. pen., dispunând restabilirea situaţiei anterioare comiterii infracţiunii de către inculpat prin anularea înscrisurilor falsificate şi a înscrisurilor subsecvente acestora.
Împotriva sentinţei au declarat recurs partea civilă şi inculpatul.
În şedinţa publică din 20 martie 2009 partea civilă C.A.I. a declarat că îşi retrage recursul.
Ulterior în şedinţa dezbateri acesta a declarat că înţelege să revină asupra declaraţiei de retragere.
Din examinarea C. proc. pen. referitoare la instituţia retragerii recursului, Curtea observă că aceasta este irevocabilă.
Este admisibilă revenirea doar la cererea de renunţare la recurs şi aceasta numai în termenul de 10 zile de declarare a recursului.
Or, în cauză, partea civilă recurentă a formulat cerere de retragere a recursului.
Aşa fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 3854 C. proc. pen. şi va lua act de retragerea recursului părţii civile ce nu mai poate fi examinat de către instanţă.
Inculpatul M.I.F. a invocat cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. – faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prin lipsa laturii subiective.
În subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. referitor la individualizarea pedepsei pe care o consideră prea severă şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 15 C. proc. pen. referitor la omisiunea aplicării dispoziţiilor de graţiere ale Legii nr. 543/2000 cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În latură civilă apărătorul inculpatului a arătat că suma de 500.000 euro reprezentând daune morale acordate părţii civile este exagerată şi nemotivată.
Recursul inculpatului este fondat pentru următoarele motive:
Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută de instanţa fondului a fost corect stabilită, mai puţin în ce priveşte infracţiunea de primire de foloase necuvenite.
Încadrarea juridică dată faptelor este legală şi temeinică.
Este adevărat că executarea silită face parte integrantă din proces aşa cum a decis în mai multe cazuri C.E.D.O.
Prin urmare, în situaţiile în care părţile contestă modul de executare a unor hotărâri, au dreptul să recurgă la contestaţia la executare reglementată în art. 399 şi următoarele C. proc. pen.
Desigur că contestaţia la executare se poate formula când nemulţumirile părţilor sunt cauzate de presupuse încălcări ale aplicării procedurii de executare.
Prin urmare, greşelile executorilor judecătoreşti pot fi îndreptate pe calea contestaţiei la executare de către instanţe.
Situaţia din prezenta cauză nu permitea însă îndreptarea executării silite întrucât executorul nu a săvârşit simple greşeli de interpretare a legii în procedura executării. El a început prin a falsifica acte, fapte de natură infracţională care nu mai sunt supuse controlului instanţelor civile, iar calea contestaţiei la executare nu mai este incidentă în cauză.
Începând cu falsificarea cererii de stăruinţă a creditorului s-a dovedit că inculpatul, executor judecătoresc, a fost de rea-credinţă şi că a acţionat cu intenţia de a prejudicia partea vătămată.
În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen. Înalta Curte observă că, condamnarea inculpatului pentru această infracţiune este nelegală şi netemeinică.
În afară de simpla afirmaţie a creditorului că a dat o sumă de bani inculpatului pentru modul în care şi-a exercitat atribuţiile nu există nici o altă probă care să confirme că susţinerile sunt reale.
Referirea instanţei de fond la declaraţia unui martor care „a auzit" din zvon public că inculpatul ar fi primit de la creditor o sumă este nerezonabilă, această declaraţie nefiind în măsură să releve elemente de fapt concrete şi credibile.
Motivarea instanţei fondului că pentru a reţine infracţiunea de primire de foloase necuvenite sub forma unei prestaţii băneşti nu este important ca instanţa să stabilească cuantumul prestaţiei este neconformă legii.
Instanţele în aprecierea probelor nu se pot lansa în aproximaţii de genul „inculpatul a primit foloase necuvenite în sumă de 3 – 5 milioane de lei", întrucât într-o judecată rezonabilă instanţele referă la probe certe, iar dubiul profită întotdeauna inculpatului.
Aşa fiind, instanţa constată că în cauză există cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., în cauză fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen. – fapta nu există.
Cu privire la critica referitoare individualizarea pedepselor Înalta Curte observă raport de data comiterii infracţiunilor că pedeapsa închisorii cu executare aplicată de instanţa fondului este cu totul exagerată.
Privarea efectivă de libertate a inculpatului după trecerea unui interval de 7 ani de la comiterea faptelor nu mai este de natură să satisfacă prevederile art. 52 C. pen. referitoare la scopul pedepsei.
Între timp ecoul comiterii faptelor infracţionale s-a micşorat, astfel că prevenţia generală poate fi realizată şi fără privarea de libertate a acestuia.
Sporul de pedeapsă de 1 an apare de asemenea nejustificat, mai ales că pedepsele aplicate nu au fost în cuantum care să vizeze maximul prevăzut de legea specială pentru a fi nevoie de aplicarea unui spor.
Nu în ultimul rând se va avea în vedere că inculpatul este lipsit de antecedente penale şi că aplicarea pedepselor în condiţiile suspendării sub supraveghere este de natură să garanteze că scopul reeducării inculpatului va fi atins fără privare de libertate.
Înalta Curte observă că în ce priveşte pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de instanţa fondului infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este graţiată integral şi condiţionat prin Legea nr. 543/2002. În mod greşit instanţa Curţii de Apel Târgu Mureş a omis să facă aplicarea acestor dispoziţii.
Referitor la cuantumul despăgubirilor morale Înalta Curte observă că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 783 din 12 mai 2009 au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 1 pct. 185 din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea C. proc. pen., fiind reactivate dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 privind aplicarea greşită a legii.
Chiar dacă Decizia Curţii Constituţionale a fost publicată la 15 iunie 2009 în cuprinsul motivării a făcut referiri substanţiale la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, văzând dispoziţiile art. 20 şi 21 din Constituţia României, văzând şi prevederile art. 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un recurs efectiv, Înalta Curte este obligată să analizeze recursul inculpatului referitor la daunele morale acordate părţii civile.
Pe de altă parte Curtea observă că referitor la această chestiune este incident şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., întrucât instanţa fondului nu a examinat apărările inculpatului în referire la rezolvarea laturii civile şi a acordat despăgubiri părţii civile în suma arătată.
Cât priveşte cuantumul sumei de 500.000 euro daune morale la care instanţa fondului l-a obligat pe inculpat către partea civilă, Curtea observă că în practica curentă a instanţelor nu există situaţii de rezolvare a daunelor morale de această manieră, nici măcar în cazul infracţiunilor contra vieţii.
Desigur, aceasta se datorează nu împrejurării că de plano nu s-ar putea acorda daune morale părţilor vătămate ci faptului că soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti trebuie să fie ancorate în realitate în ce priveşte stabilirea cuantumului acestora. Prin urmare instanţa trebuie şi poate să acorde dezdăunări morale când împrejurările cauzelor impun aceasta dar prin cuantumul lor ele trebuie să fie posibil de achitat, altfel căpătând un caracter iluzoriu.
Nu în ultimul rând potrivit principiilor din legea civilă repararea pagubelor trebuie să fie proporţională cu prejudiciul produs.
Or, în prezenta cauză Curtea constată că fixarea cuantumului despăgubirilor morale acordate părţii civile la cuantumul de 500.000 euro este nerezonabilă.
Pe de o parte instanţa fondului nu a motivat care sunt criteriile pentru care s-a oprit la această sumă, cum a evaluat cuantumul şi s-a dezinteresat dacă o astfel de despăgubire va putea fi achitată efectiv de o persoană despre care nu s-a stabilit că ar avea posibilitatea să o plătească pe parcursul vieţii.
Pe de altă parte Curtea observă că partea civilă este cea care a iniţiat întreaga serie de procese prin neachitarea unei datorii contractate, relativ mică.
Aşa fiind, Înalta Curte va reduce cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul, la 20.000 euro.
Cât priveşte daunele materiale acordate părţii civile acestea au fost corect stabilite de instanţa fondului.
Aşa fiind, în baza art. 3854 şi art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. Curtea va lua act de retragerea recursului declarat de recurenta parte civilă C.A.I.
Va admite recursul inculpatului M.I.F. şi va casa în parte sentinţa atacată.
Va decontopi pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente şi va înlătura sporul.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. va achita pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 va constata graţiată condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., va pune în vedere inculpatului prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu privire la revocarea graţierii.
Va recontopi pedepsele de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Va face aplicarea art. 861 şi art. 862 C. pen. şi va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani pe un termen de încercare de 5 ani.
Va face aplicarea art. 862 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
Se vor aplica prevederile art. 71 alin. (5) C. pen., raportat la art. 64 lit. a) – c) C. pen. pe durata termenului de încercare.
Va reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul de la 500.000 euro la 20.000 euro, echivalent în lei la data plăţii.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei şi-l va obliga pe recurentul-parte civilă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de recurenta parte civilă C.A.I., împotriva sentinţei penale nr. 7 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de inculpatul M.I.F. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează în parte sentinţa penală nr. 7 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Descontopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare în pedepsele componente de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen., 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
Înlătură sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achită pe inculpatul M.I.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 alin. (1) C. pen.
Pune în vedere inculpatului prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002, cu privire la revocarea graţierii.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. şi 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 861, art. 862 C. pen. şi suspendă sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani.
Face aplicare art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen.
Inculpatul se va prezenta la datele fixate de Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă tribunal.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepselor accesorii, prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata termenului de încercare.
Reduce cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul M.I.F., de la 500.000 euro la 20.000 euro, echivalent în lei la data plăţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Obligă recurenta parte civilă C.A.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 175/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2101/2009. Penal → |
|---|
