ICCJ. Decizia nr. 2491/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2491/2009
Dosar nr. 3252/120/2008
Şedinţa publică din 29 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 16 februarie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa a fost condamnat inculpatul S.O.M. în baza art. 174, art. 175 lit. i) cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2008 la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile N.G. 15.000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că, în după-amiaza zilei de 19 aprilie 2008, pe fondul consumului de alcool şi al unei stări conflictuale preexistente, inculpatul a generat un incident cu victima N.C., a ameninţat-o cu o lopată şi o furcă şi a aruncat cu pietre înspre aceasta.
La un moment dat, inculpatul a atacat-o pe victima aflată pe stradă, în apropierea locuinţei sale, aplicându-i cu cuţitul, o lovitură în zona toracică stânga şi cauzându-i o leziune care a determinat decesul instantaneu al acesteia.
Potrivit raportului medico-legal de necropsie, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei interne, consecinţa unei plăgi tăiate-înţepate penetrante în cavitatea toracică cu interesare pulmonară, cardiacă şi a vaselor mari de emergenţă.
S-a concluzionat că există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată între leziunea cardio-vasculo-pulmonară şi moartea victimei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului-verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală la faţa locului, a actului medico-legal arătat, a declaraţiilor martorilor U.V.O., P.A.I., C.C., G.M.I., F.N., S.F. şi N.S., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Având în vedere atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, rezultând din prezentarea în faţa autorităţii şi comportarea sinceră pe parcursul procesului, instanţa a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. c) C. pen., coborând pedeapsa sub minimul legal.
Sub aspectul laturii civile s-a constatat că inculpatul a fost de acord cu despăgubirile în sumă de 15.000 lei solicitate de partea civilă N.G.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 53 din 4 mai 2009 a admis apelurile declarate de procuror şi de partea civilă N.G., a desfiinţat în parte, în latură penală, hotărârea primei instanţe şi rejudecând, a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. c) şi 76 lit. a) C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului S.O.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., la 15 ani închisoare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea cuţitului corp delict folosit la săvârşirea infracţiunii.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile formulate de procuror şi de partea civilă în apelurile declarate, a precizat că, în mod nejustificat au fost reţinute în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi că lipsa antecedentelor penale, recunoaşterea faptei şi acordul privind plata despăgubirilor civile puteau avea ca rezultat stabilirea unei pedepse către minimul legal, dar în mod evident nu justificau aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi reducerea sancţiunii.
Totodată, s-a considerat întemeiată critica din apelul procurorului în sensul omisiunii confiscării cuţitului corp delict.
Având în vedere gradul ridicat de pericol social, împrejurările săvârşirii faptei, respectiv atacarea fără motiv a victimei în loc public şi aplicarea unei lovituri letale, ţinând seama că după atacarea victimei inculpatul a aruncat cu pietre în martorii care încercau să acorde primul ajutor, instanţa de apel a considerat că pedeapsa de 15 ani închisoare este de natură a-şi atrage scopul preventiv educativ.
Privitor la criticile formulate de partea civilă, în sensul că în mod greşit nu i s-au acordat daune morale, instanţa de apel le-a apreciat ca neîntemeiate, întrucât înainte de citirea actului de sesizare la prima instanţă, partea civilă a solicitat numai daune materiale.
În legătură cu solicitarea inculpatului-apelant de reducere a pedepsei, aceasta s-a considerat nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.O.M. care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susţinut că pedeapsa aplicată în apel este prea severă şi a solicitat reducerea ei prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului S.O.M. în săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.
Probele administrate în cauză, evocate anterior au confirmat că, pe fondul consumului de alcool şi al unor neînţelegeri anterioare, inculpatul a adresat ameninţări victimei N.C., cu o lopată şi o furcă, a aruncat cu pietre înspre aceasta, apoi a atacat-o în stradă, aplicându-i cu cuţitul o lovitură în zona toracică stângă cu consecinţa producerii unei plăgi înţepate penetrante în cavitatea toracică cu interesare pulmonară şi cardiacă, având drept consecinţă directă moartea victimei.
După agresiune, inculpatul a aruncat cu pietre înspre martorii oculari prezenţi, care veneau să acorde ajutor victimei, aceasta demonstrând că inculpatul a urmărit pe plan subiectiv, uciderea acestei persoane.
Referitor la pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de instanţa de apel, se constată că aceasta a fost corect individualizată, chiar la minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere pericolul social grav al faptei, împrejurările săvârşirii ei şi unele date pozitive ce caracterizează persoana inculpatului care nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat infracţiunea săvârşită.
Mai este de menţionat că expertiza medico-legală psihiatrică dispusă de prima instanţă a concluzionat că inculpatul a acţionat cu discernământ integru.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., constrângerea şi reeducarea inculpatului şi reintegrarea lui în comunitate.
Întrucât au fost respectate dispoziţiile legale menţionate, iar din examinarea cauzei nu rezultă existenţa unor împrejurări din cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., care să justifice coborârea pedepsei sub minimul legal, critica formulată de inculpatul recurent în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu este întemeiată.
Faţă de considerentele ce preced, Curtea constatând nefondată critica formulată şi nereieşind din examinarea actelor dosarului cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C.proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 aprilie 2008 la 29 iunie 2009 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.O.M. împotriva deciziei penale nr. 53 din 4 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 20 aprilie 2008 la 29 iunie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1200/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2590/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|