ICCJ. Decizia nr. 2456/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2456/2009
Dosar nr. 555/2/200.
Şedinţa publică din 25 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe data de 9 aprilie 2008, petiţionarii M.I., R. şi A.P., N.V. şi E.C.V., în calitate de persoane vătămate au adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări faţă de numitele V.M. –notar public, T.N. şi M.R., precum şi faţă de un funcţionar necunoscut din cadrul Camerei Notarilor Bucureşti sub aspectul infracţiunilor prev. de art. 246, art. 215 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În susţinerea plângerii, petiţionarii au învederat faptul că persoanele reclamate au prejudiciat patrimoniul statului român cu suma de peste 4 milioane Euro prin obţinerea retrocedării imobilului situat în Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 271/P/2008, din 10 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 289, art. 292 şi art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există.
Conducerea D.N.A. - Serviciul Teritorial Bucureşti, prin rezoluţia nr. 1242/II/2/2008 din 12 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petiţionari împotriva soluţiei procurorului, constatând că nu se impune infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii au formulat plângeri la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând desfiinţarea rezoluţiei procurorului şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor pentru faptele reclamate.
Prin sentinţa penală nr. 72 din 20 martie 2009, pronunţată în dosarul nr. 555/2/2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, plângerile petiţionarilor, menţinând rezoluţia atacată.
Împotriva sentinţei penale sus-arătate au declarat recurs petiţionarii solicitând casarea acesteia, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitoare.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs precum şi întreaga cauză potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii:
Prima condiţie constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de-a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să se impună soluţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale, ele putând realiza următoarele obiective :
- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale;
- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;
- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În cauză, se constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţia neînceperii urmăririi penale.
Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluţia de neurmărire penală, menţinută de prima instanţă.
În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionari.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii P.A., M.I. şi V.C.E. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2453/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2466/2009. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
