ICCJ. Decizia nr. 2575/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2575/2009
Dosar nr. 5530/1/2009
Şedinţa publică din 6 iulie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 580/39/2008, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de persoana solicitată C.M., cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionale a disp. art. 77-100, art. 102, art. 106 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea internaţională în materie penală, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea din data de 10 decembrie 2008 a acestei instanţe s-a dispus luarea, faţă de persoana solicitată C.M., a măsurii de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu aceeaşi dată.
Măsura a fost ulterior menţinută, ultima menţinere fiind dispusă prin încheierea nr. 14 din data de 02 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 2156 din data de 09 iunie 2009a ÎCCJ.
A invocat persoana solicitată neconstituţionalitatea disp. art. 77-100 inclusiv, art. 102, art. 105, art. 106 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, susţinând că aceste dispoziţii intră în contradicţie cu textele articolelor art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 124 din Constituţie.
A arătat persoana solicitată că dispoziţiile legale în vigoare nu asigură o exercitare efectivă a dreptului la apărare, a dreptului la libertate individuală şi a dreptului la un proces echitabil, a accesului la justiţie şi se încalcă dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei, prin aceea că judecătorul naţional nu are posibilitatea verificării dosarului organului judiciar străin care solicită predarea unei persoane, pentru a se convinge de seriozitatea acuzaţiilor şi necesitatea emiterii mandatului european de arestare.
Or, rezultă de aici că aceste critici, în concret, nu vizează textele de lege pretins neconstituţionale prin raportare la articolele din Constituţie, ci tind la completarea legii cu noi dispoziţii normative.
Persoana solicitată, deşi a precizat că dispoziţiile legale mai susmenţionate vin în contradicţie cu prevederile art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 124 din Constituţia României, nu a motivat în niciun fel prin ce anume se aduce atingerea acestor texte din legea fundamentală, nefiind astfel îndeplinită condiţia imperativă de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzută de disp. art. 10 alin. (2) rap. la disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 42/1992, republicată.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs persoana solicitată C.M.
Recursul formulat este tardiv.
Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, se poate formula recurs, la instanţa superioară, în termen de 48 ore de la pronunţare.
În cauză se observă că încheierea atacată, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, a disp. art. 77-100, art. 102, art. 105 şi art. 106 din Legea nr. 302/2004, a fost pronunţată la data de 19 iunie 2009 ora 1305, oră de la care începe să curgă termenul de 48 ore pentru declararea recursului.
După cum se constată din actele dosarului, persoana solicitată C.M. a formulat recurs la data de 22 iunie 2009, după cum rezultă din ştampila aplicată de oficiul poştal pe plicul de corespondenţă.
Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. pen., la calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul menţionat în actul care a provocat curgerea termenului, cu excepţiile prevăzute de lege.
Termenele pe ore, (cum este şi cazul în speţă) se calculează pe unităţi libere de timp [art. 186 alin. (2) C. proc. pen.], în sensul că ora de la care începe să curgă termenul şi ora în care termenul se împlineşte, nu intră în durata termenului.
Aceasta înseamnă că în speţă, pentru a putea fi declarat în termenul legal prev. de art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, persoana solicitată C.M. trebuia să formuleze recursul până la data de 21 iunie 2009 ora 1505, având în vedere că durata termenului material este mai mare cu 2 unităţi de timp (respectiv 2 ore), decât termenul procedural în sine.
Înalta Curte constată că în cauză nu este aplicabilă prorogarea termenelor, prevăzută de art. 186 alin. (4) C. proc. pen., potrivit căreia atunci când ultima zi a unui termen este o zi nelucrătoare (în speţă, ziua de 21 iunie era duminică, zi nelucrătoare), termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează.
După cum rezultă din interpretarea disp. art. 186 alin. (4) C. proc. pen., prorogarea generală a termenelor este aplicabilă tuturor termenelor procedurale a căror durată este fixată pe zile, luni sau ani.
Cum în speţă, termenul procedural de declarare a recursului este de 48 de ore, nefiind aplicabilă prorogarea generală reglementată în textul de lege anterior citat, rezultă că pentru formularea în termen a recursului, acesta trebuia să fi fost declarat până la ora 1505 a zilei de 21 iunie 2009.
În consecinţă, având în vedere că re cursul a fost declarat în data de 22 iunie 2009, deci după expirarea termenului legal prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca tardiv recursul declarat de persoana solicitată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de persoana solicitată C.M. împotriva încheierii din 19 iunie 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 580/39/2008.
Obligă recurentul persoană solicitată la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2513/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2595/2009. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
