ICCJ. Decizia nr. 2604/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 153 din 3 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondată, cererea de transferare a persoanei condamnate A.Y. într-un penitenciar din Republica Turcia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că la 7 ianuarie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. 132/2/2009 cererea de transferare pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din Republica Turcia, formulată de persoana condamnată A.Y., cetățean turc condamnat la 20 de ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-art. 175 lit. a), e), i) C. pen., art. 179 din Legea nr. 141/1997 și art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) prin sentința penală nr. 256/D/2003 a Tribunalului Bacău.
în rezoluția din 22 decembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a reținut că prin adresa 22424/2005 din data de 08 octombrie 2008, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 modificată, cererea formulată de numitul A.Y. prin care se solicită transferarea sa într-un penitenciar din Republica Turcia în vederea continuării executării pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată de către instanțele române.
Din materialul cauzei a rezultat că prin sentința penală nr. 256/D/l9 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Bacău numitul A.Y. a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-175 lit. a), e), i) C. pen., trecere ilegală a frontierei, prevăzută de art. 179 din Legea nr. 141/1997 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Această sentință a rămas definitivă la data de 16 decembrie 2004, prin decizia penală nr. 6822 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situația executării pedepsei comunicată de Administrația Naționala a Penitenciarelor a rezultat că numitul A.Y. a fost arestat preventiv de la data de 18 mai 2001 și executarea pedepsei expiră la data de 17 mai 2021. Până la data de 09 iulie 2008 a executat din pedeapsă 7 ani, 1 lună și 24 de zile. Este propozabil pentru liberare condiționată la data de 16 mai 2016. în consecință, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeana asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
în fapt, s-a reținut că: " în data de 17 mai 2001 numitul A.Y., cu premeditare, pe un drum național, la ieșirea din localitatea Mehadia, l-a împușcat în cap pe victima V.I.".
Parchetul a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului A.Y. având corespondent în legislația penală turcă, fiind incriminate de dispozițiile art. 450/4 C. pen. turc și art. 59 C. pen. turc și se pedepsește cu detențiune pe viață.
Astfel cum rezultă din declarația din data de 12 noiembrie 2008, persoana condamnată dorește să execute restul de pedeapsă într-un penitenciar din Republica Turcia și cunoaște consecințele juridice ale transferului.
Numitul A.Y. a mai solicitat în 2006 transferul într-un penitenciar din Turcia, dar prin sentința penală 112 din 30 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția I penală, a respins transferul ca nefiind oportun.
în dovedirea cererii au fost depuse ca probe procesul-verbal din 12 noiembrie 2008, întocmit de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care se consemnează aducerea la cunoștința petentului a demarării procedurii privind transferul într-un penitenciar din Turcia; nota întocmită de conducerea Penitenciarului București Rahova privind descrierea faptei și stadiul executării pedepsei, acordul de transferare al persoanei condamnate, referatul medical privind starea sănătății deținutului; sentința penală nr. 256/D/2003 a Tribunalului Bacău, copie de pe dispozitivul deciziei penale nr. 361 din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel București, copie de pe dispozitivul deciziei penale 6822 din 16 decembrie 2004 a înaltei Curți de Casație și Justiție; mandatul de executare a pedepsei 357/D/2003 din 3 ianuarie 2005; sentința Tribunalului de Pedepse Grele nr.4 din Ankara; sentința penală nr. 112 din 30 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
Din actele dosarului rezultă că persoana condamnată A.Y. a fost condamnat în România prin sentința penală nr. 256/2003 a Tribunalului Bacău, definitivă la 16 decembrie 2004 prin decizia penală la 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174-175 lit. a), e) și i) C. pen., trecerea ilegală a frontierei prevăzute de art. 179 din Legea nr. 141/1997 și nerespectarea regimului armelor și munițiilor prevăzute de art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru executarea acestei pedepse persoana condamnată a solicitat transferul într-un penitenciar din Turcia în vederea continuării executării.
La 25 martie 2009 instanța a dispus efectuarea unei adrese către Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional și Tratate pentru a se comunica regimul liberării condiționate în Republica Turcia.
în baza informațiilor obținute și comparând dispozițiile privind liberarea condiționată din sistemul de drept românesc, instanța a apreciat că transferarea persoanei condamnate nu este oportună întrucât ar putea fi pusă în libertate într-un termen foarte scurt, deși a comis o faptă gravă.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana condamnată A.Y., care a criticat-o pentru netemeinicie, solicitând casarea acesteia și, pe fond, admiterea cererii de transferare într-un penitenciar din Turcia, țară unde se află familia sa.
Recursul este neîntemeiat.
înalta Curte, analizând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 140 din Legea nr. 302/2004.
Conform dispozițiilor de la lit. c) a textului de lege mai sus evocat, cererea de transferare poate fi refuzată dacă "există indicii suficiente că, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate, imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române".
Din adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate, referitoare la regimul liberării condiționate în Republica Turcia rezultă că persoana condamnată, căreia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 647, mai favorabile decât Legea nr. 5275 în vigoare în Turcia, ar putea fi pusă în libertate după ce a petrecut în închisoare aproximativ 2/5 din pedeapsa totală.
Calculând această fracție la pedeapsa de 20 de ani aplicată condamnatului, rezultă că în Turcia ar putea fi pus în libertate după 8 ani de închisoare, termen care s-a și împlinit la 18 mai 2009, întrucât condamnatul a început executarea la 18 mai 2001.
Potrivit legii române, liberarea condiționată a condamnatului ar fi posibilă după executarea a 3/4 din pedeapsă, termen ce s-ar împlini la 18 mai 2016.
în raport de datele mai sus prezentate, este vădit că în mod temeinic transferarea a fost refuzată, întrucât ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004, existând posibilitatea ca în Turcia condamnatul să fie pus în libertate imediat, deși a fost condamnat în România pentru o faptă gravă, având de executat pedeapsa de 20 de ani închisoare.
Pentru considerentele mai sus expuse, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată, cu obligarea acesteia la cheltuieli judiciare către stat incluzând și onorariul avocatului din oficiu, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2930/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2059/2009. Penal → |
|---|
