ICCJ. Decizia nr. 2669/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2669/2009
Dosar nr. 5994/1 /2009
Şedinţa publică din 16 iulie 2009
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 30 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 908/83/2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat B.C.T., în baza 300 şi a art. l60b alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul B.C.T., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. l60b.
Conform art. l60b alin. (3) din acelaşi cod, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de apel, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul B.C.T. a comis fapta de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 5 pct. l din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost, iniţial, arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune [(lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent [(art. 5 pct. l lit. a) din Convenţie)], în speţă, în temeiul condamnării inculpatului B.C.T., la pedeapsa de 5 de ani închisoare (aplicată în baza art. 183 C. pen., prin Sentinţa penală nr. 119 din 7 aprilie 2009 a Tribunalului Satu Mare, secţia penală).
Chiar dacă sentinţa nu a rămas, încă, definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. l lit. a) şi c) din C.A.D.O.L.F., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat B.C.T. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.T. împotriva încheierii din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 908/83/2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iulie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2668/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2701/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|