ICCJ. Decizia nr. 2665/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2665/2009
Dosar nr. 2069/54/2009
Şedinţa publică din 15 iulie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, la termenul din 9 iulie 2009, având pe rol spre soluţionare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată la 7 iulie 2009 de inculpatul C.C., împotriva căruia s-a pus în mişcare acţiunea penală prin ordonanţa nr. 105/P/2009 din 24 iunie 2009 a D.N.A. S.T. Craiova, pentru infracţiunile prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi de art. 254 alin. (l) C. pen., raportat la art. 6 şi. 7 alin. (l) din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin încheierea nr. 8 pronunţată la aceeaşi dată, a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.C., obligându-l, totodată, la plata sumei de 50 iei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a constatat că inculpatul C.C. a fost reţinut la 23 iunie 2009 si ulterior arestat preventiv la 24 iunie 2009, iar prin ordonanţa nr. 105/P/2009 din 24 iunie 2009 a D.N.A. S.T. Craiova, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/200, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a reţinut că, în perioada mai - iunie 2009, inculpatul a pretins suma de 400 euro de la denunţătorul B.S.D., căruia i-a promis că nu va declanşa urmărirea penală împotriva sa, în dosarul pe care îl instrumenta, asigurându-l totodată, că va interveni la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în vederea facilitării repartizării cauzei la un procuror, care îl va soluţiona favorabil. în acelaşi scop, inculpatul a mai pretins de la denunţător şi suma de 1700 euro, reprezentând diferenţa între valoarea de piaţă a unui autoturism O.A.C., pe care denunţătorul urma să-l procure din Germania şi valoarea de 1000 euro, care reprezenta preţul plătit de inculpat la cumpărarea acestuia autoturism de la denunţător.
S-a mai relevat că, la data de 23 iunie 2009, inculpatul a fost surprins în flagrant, în timp ce primea suma de 400 euro de la denunţător, în scopul adoptării unei soluţii favorabile pentru acesta în dosarul de urmărire penală instrumentat de inculpat.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că prin încheierea nr. 97 din 24 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1931/54/2009, Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile începând de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, inclusiv, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., coroborat cu art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 1491 alin. (9) C. proc. pen., încheierea rămânând definitivă urmare respingerii recursului formulat de inculpat, ca nefondat, de către Înalta Curte, prin încheierea nr. 2514 din 30 iunie 2009.
Prima instanţă, examinând cererea, a constatat că deşi era admisibilă în principiu, fiind însuşită de inculpat şi având conţinutul prevăzut de dispoziţiile art. 1606 alin. (2) C. proc. pen. şi că infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul erau sancţionate cu pedeapsa închisorii mai mică de 18 ani, a apreciat-o ca neîntemeiată, în condiţiile art. 1602 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen.
A mai reţinut că inculpatul este subiectul unei proceduri penale şi că, în cauză, există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de pericol social deosebit-luare de mită şi trafic de influenţă, iar fată de modalitatea concretă în care acesta a acţionat, folosindu-se de calitatea sa de comisar şef în cadrul I.P.J. Mehedinţi, cu atribuţii de poliţie judiciară, având de instrumentat dosarul penal nr. 1079/P/2009 [(în care s-a reţinut că martorul B.S. a vândut un autoturism neînmatriculat numitului R.C., cercetat în calitate de învinuit pentru infracţiunile prevăzută de art. 85 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 195/2002, finalizat de inculpat cu propunere de scoatere de sub urmărire penală)] s-a relevat că inculpatul a pretins suma de 400 euro şi cumpărarea la preţ preferenţial a autoturismului de la denunţător, asigurându-l că, numai în acest mod, se va rezolva problema penală a acestuia (împrejurări rezultate din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate potrivit legii).
S-a mai reţinut că întrucât inculpatul, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă, a negat faptele şi a susţinut că suma de 400 euro reprezintă restituirea avansului remis de inculpat denunţătorului în vederea achiziţionării autoturismului, iar probele solicitate de inculpat cu ocazia audierii din 24 iunie 2009 au constat în prezentarea unor contracte de împrumut bancar şi audierea a doi martori: C.C. (soţia sa) şi numitul G. din localitatea Ciochiuţa, jud. Mehedinţi, prima instanţă a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., apreciind că, lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă şi considerând ca fiind lipsite de relevanţă împrejurările personale favorabile deduse din conduita profesională apreciată pozitiv în anii anteriori şi din caracterizările extrajudiciare semnate de colegii de serviciu ai inculpatului.
S-a conchis în sensul că temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la aplicarea măsurii arestării preventive, nu s-au modificat într-un interval atât de scurt de timp şi nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru motivele detaliate în memoriile depuse la dosar şi susţinute oral de apărătorul său ales, astfel cum au fost detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, recurentul inculpat, prin apărătorul ales, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la luarea măsurii arestării preventive faţă de aceasta.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1491 alin. (1) C. proc. pen., procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului, numai după ascultarea acestuia, în prezenţa apărătorului, întocmeşte propunerea motivată de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului.
În speţa dedusă judecăţii, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la data de 24 iunie 2009, prin încheierea din aceeaşi dată, la propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Craiova, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 24 iunie 2009 până la 22 iulie 2009, întrucât a constat că inculpatul, pe de o parte, este cercetat pentru infracţiunile de: trafic de influenţă şi luare de mită prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/200, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), respectiv prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar pe de altă parte, că acesta se afla în situaţia prevăzută de art. 136, 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
S-a reţinut că inculpatul C.C., în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, mai concret, comisar şef în cadrul I.P.J. Mehedinţi, a pretins şi primit suma de 400 euro, de la martorul denunţător B.S.D., căruia i-a promis că nu va declanşa urmărirea penală împotriva sa, într-un dosar pe care îl avea spre instrumentare şi, de asemenea, i-a garantat că va interveni la prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin pentru ca respectivul dosar să fie repartizat unui procuror, care să-l soluţioneze în favoarea lui. în acelaşi scop inculpatul a mai pretins de la acelaşi denunţător suma de 1700 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea de achiziţie a autoturismului marca O.A.C., ce urma să fie cumpărat din Germania de denunţător şi, ulterior vândut acestuia la preţul de achiziţie (1000 euro) şi nu la preţul de 2700 euro, pe care denunţătorul l-ar fi obţinut pe autoturism, dacă l-ar fi vândut la preţul pieţei, unei terţe persoane.
Înalta Curte constată că, raportat la perioada infracţională relativ scurtă mai - iunie 2009, precum şi la caracterul continuat al activităţii ilegale desfăşurată de inculpat, ce făcea parte din organele autorităţii statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, prima instanţă a apreciat, în mod justificat, că lăsarea în libertate, chiar şi sub control judiciar, a acestui inculpat, ar constitui, pe de o parte, o stare de pericol pentru ordinea publică, şi ar induce o stare de temere şi de neîncredere a cetăţenilor, în general, şi a celor implicaţi în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiţie, iar, pe de altă parte, ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitate de a influenţa depoziţiile unor martori, dosarul aflându-se în faza primelor cercetări.
Totodată, dacă s-ar trece cu uşurinţă peste faptul deloc de neglijat că acest inculpat provenea din rândurile celor chemaţi să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi special formaţi să aplice legea, ofiţer de poliţie, şi s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesinguranţă în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Se mai constată că justeţea aprecierilor primei instanţe s-au configurat şi prin aceea că deşi a luat în considerare elemente de circumstanţiere, relevante pentru inculpat, a acordat însă, în mod corect, o pondere mai semnificativă naturii activităţii infracţionale desfăşurată de acesta, condiţiilor concrete în care acesta a acţionat, caracterului continuat a faptelor ilegale comise, astfel cum au fost ele expuse în încheierea recurată, precum şi prevederilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
De asemenea, corect s-a analizat de către prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) şi (2) şi prin raportare la dispoziţiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C.C., respingând-o, ca nefondată, constatându-se că, raportat la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului în cuprinsul mandatului de arestare preventivă, precum şi la ansamblul probator deja administrat în speţă, inculpatului, deşi are vocaţia liberării provizorii sub control judiciar, fiindu-i corect menţinută starea de arest preventiv, întrucât, justificat, s-a apreciat că această măsură nu ar fi oportună în această fază procesuală.
De asemenea, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente şi suficiente a o justifica, mai ales că o detenţie preventivă de 15 de zile nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere şi stadiul procesual al cauzei, aflată în faza incipientă a urmăririi penale.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acestuia în libertate, constată că prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza de urmărire penală, nefiind încă emis rechizitoriul.
De asemenea, şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care acesta a fost cercetat şi, probabil, urmează a fi dedus judecăţii, sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat corect atunci când a respins, justificat, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului C.C., constatând motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârşit faptele pentru care este cercetat, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatului exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii.
Prin urmare, în mod corect, a fost menţinută starea de arest preventiv luată faţă de inculpat, cercetat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni foarte grave, sancţionate atât de Codul penal, cât şi prin reglementări speciale ale Legii nr. 78/2000, astfel încât se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 143 C. proc. pen.
Totodată, Înalta Curte, constatând, în urma examinării încheierii recurate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., că niciuna din dispoziţiile legale menţionate nu-şi găseşte incidenţa în cauză şi că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puţin până la acest moment procesual, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2069/54/2009.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-l obliga pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, ce a asigurat asistenţa juridică inculpatului până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva încheierii nr. 8 din 9 iulie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2069/54/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2662/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2666/2009. Penal → |
|---|
