ICCJ. Decizia nr. 2786/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2786/2009
Dosar nr. 6542/1/200.
Şedinţa publică din 14 august 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 5 august 2009, pronunţată în dosarul nr. 6166/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.A., iar pe fondul cererii a respins-o ca neîntemeiată. Totodată, a menţinut arestarea preventivă a aceluiaşi inculpat, în baza art. 300 şi a art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva încheierii, a declarat recurs inculpatul I.A., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate, întrucât nu se mai menţin temeiurile care au stat la baza arestării preventive. în subsidiar, a solicitat casarea încheierii şi admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, considerând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 160/2 alin. (1) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, sub ambele aspecte, pentru următoarele argumente:
Cu privire la respingerea, pe fond, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, Înalta Curte consideră că soluţia adoptată de prima instanţă este legală, în primul rând pentru că aşa cum rezultă din redactarea alin. (1) al art. 160/2 C. proc. pen., în cazul în care sunt îndeplinite cerinţele prevăzute în acest text, „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda", deci este lăsată la aprecierea instanţei, care nu este obligată, automat, să admită cererea.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se arată în ce cazuri nu se acordă liberarea provizorie, Nu se poate interpreta, per a contrario, că în toate celelalte cazuri, instanţa ar fi obligată să admită cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţi.
Astfel, dacă instanţa apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută, deoarece temeiurile care au determinat arestarea subzistă, va menţine această măsură preventivă, în baza art. 300/2 raportat la art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., astfel cum a şi procedat, în cauză.
Menţinerea arestării preventive este justificată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Conform art. 160 alin. (3) din acelaşi cod, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de fond, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul I.A. a comis faptele de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, prevăzute de art. 254 alin. (1) raportate la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei este legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, lit. c).
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva încheierii din 5 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 6166/2/2009 (1610/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2744/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2796/2009. Penal → |
|---|
