ICCJ. Decizia nr. 2884/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2884/200.
Dosar nr. 515/59/200.
Şedinţa publică din 31 august 2009
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 147/PI din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 515/59/2009, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.M. împotriva rezoluţiei nr. 492/P/2008 din 19 decembrie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul A.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că cercetările în cauză au avut la bază sesizarea petentului referitoare la îngrădirea drepturilor sale, ca deţinut în executarea unei pedepse privative de libertate, de către directorul locului de detenţie, prin aceea că i-a fost refuzată discreţionar cererea de a ieşi din penitenciar pentru a participa la înhumarea preotului I.B.
Prin rezoluţia din 19 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, emisă în dosarul nr. 492/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul A.G., cercetat sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 247 C. pen.
Soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că deţinutului nu i-au fost îngrădite drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, desemnarea persoanelor participante la ceremonia de înhumare a preotului penitenciarului făcându-se pe baza unor criterii obiective, în considerarea relaţiei lor profesionale cu preotul decedat.
Rezoluţia din 19 decembrie 2008 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin rezoluţia din 6.94.2009 emisă în lucrarea nr. 273/ll/2/2009.
Nemulţumit de soluţiile adoptate la nivelul Ministerului Public, petentul s-a adresat cu plângere la instanţă, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală, cu motivarea că cererea sa privind participarea la înmormântarea preotului penitenciarului i-a fost nejustificat refuzată, în condiţiile în care pentru alţi 3 deţinuţi, cu acelaşi regim de executare a pedepsei, s-a încuviinţat ieşirea din penitenciar.
Pe baza actelor şi lucrărilor din dosarului cauzei, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină săvârşirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către intimat.
S-a reţinut în acest sens că, potrivit art. 68 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot fi recompensate, pentru bună conduită sau stăruinţă în muncă sau în cadrul celorlalte activităţi educative, cu permisiunea de a ieşi din penitenciar, permisiune ce se acordă, conform art. 69 alin. (1) lit. e) din aceeaşi lege, pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.
Or, în caz, din informaţiile obţinute în cursul investigaţilor efectuate de procuror, a rezultat că petentul nu fusese niciodată recompensat, fiind în schimb sancţionat pentru abaterea disciplinară constând în utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administraţia locului de deţinere.
De asemenea, a rezultat că petentul nu s-a evidenţiat în cadrul activităţilor socio-educative la care a fost selecţionat în cadrul programului de reeducare derulat în penitenciar.
Ca urmare, s-a constatat că petentul nu se afla în situaţia de persoană care să invoce acordarea unei recompense în condiţiile art. 68 din Legea nr. 275/2006 şi să i se permită ieşirea din penitenciar, cu atât mai mult cu cât nu era nici ruda preotului decedat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.I.M., fără a formula critici concrete.
Examinând cauza, în conformitate cu dispoziţiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Invocând nerespectarea drepturilor sale, ca persoană aflată în executarea unei pedepse, recurentul susţine că în mod nejustificat i-a fost refuzată de către intimat solicitarea de a ieşi din penitenciar pentru a participa la înhumarea preotului B.I.
S-a arătat în acest sens că în cazul altor deţinuţi, având acelaşi regim de executare, li s-a acordat permisiunea de a ieşi din penitenciar, deşi situaţia lor nu era cu nimic diferită de a sa, şi între el şi preotul defunct existând o relaţie apropiată determinată de activităţile profesionale desfăşurate în comun.
Raportând aspectele semnalate la situaţia personală a recurentului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în caz, nu a fost încălcată nicio dispoziţie legală prin refuzul administraţiei locului de deţinere de a încuviinţa ieşirea recurentului din penitenciar.
De altfel, în plângerea iniţială şi nici în observaţiile complementare, recurentul nu a indicat dispoziţia legală care îi conferea dreptul de a obţine necondiţionat ieşirea provizorie din penitenciar, în scopul menţionat.
Aşa cum s-a arătat şi de către prima instanţă, permisiunea de ieşire din penitenciar a persoanelor aflate în executarea unei pedepse privative de libertate poate fi acordată cu titlu de recompensă, în considerarea bunei comportări sau stăruinţei în muncă sau în cadrul celorlalte activităţi educative, dar numai pentru situaţii anume prevăzute de lege.
În art. 69 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor sunt prevăzute limitativ cazurile în care poate fi acordată ieşirea din penitenciar a persoanelor condamnate.
Art. 69 lit. e) din lege, ce interesează în speţă, se referă însă la participarea deţinuţilor exclusiv la înhumarea soţului/soţiei, unui copil, părinte, frate/soră sau bunic.
Recurentul în caz nu era rudă cu preotul decedat şi în aceste condiţii nu putea invoca beneficiul dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 275/2006, chiar dacă s-ar fi aflat în situaţia de a fi recompensat conform art. 68 din aceeaşi lege.
Activităţile efectuate în cursul actelor premergătoare au evidenţiat că recurentul nu a fost niciodată recompensat, fiind în schimb sancţionat disciplinar pentru abateri de la regulile stabilite în interiorul locului de detenţie.
Toate aceste elemente au fost corect reţinute şi evaluate de prima instanţă care prin hotărârea pronunţată în cauză a confirmat soluţia de neurmărire penală adoptată la nivelul Ministerului Public faţă de intimatul A.G.
În consecinţă, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul de faţă urmează a fi respins ca nefondat şi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I.M. împotriva sentinţei penale nr. 147/PI din 27 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2870/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2905/2009. Penal → |
|---|
