ICCJ. Decizia nr. 2905/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2905/200.
Dosar nr. 6966/1/200.
Şedinţa publică din 2 septembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin încheierea de şedinţă de la 18 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 44755/3/2008, s-a dispus, în conformitate cu prevederile art. 300/2 C. proc. pen. cu referire la art. 160/b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a apelantului - inculpat N.R.I., trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 din aceeaşi lege, constatându-se că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor reţinute în sarcina sa.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând dispoziţia instanţei de apel sub aspectul greşitei aprecieri privind necesitatea menţinerii sale în arest preventiv.
A fost menţionată în acest sens comportarea sinceră a inculpatului în faţa organelor judiciare şi faptul că pe baza denunţurilor sale ar fi fost posibilă depistarea şi punerea sub acuzare a altor traficanţi de droguri.
De asemenea, a fost invocată situaţia personală a inculpatului de la momentul arestării sale, în special lipsa antecedentelor penale, faptul că avea un loc de muncă şi familie organizată.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Din actele dosarului se reţine că recurentul - inculpat este acuzat de infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, săvârşită prin vânzarea repetată şi într-o cantitate destul de însemnată de comprimate ecstasy către colaboratorul cu identitate protejată M.S., în cursul anului 2008.
Depistarea inculpatului a avut loc pe baza informaţiilor obţinute de lucrătorii de poliţie specializaţi în combaterea traficului de droguri şi a activităţilor de investigaţie şi supraveghere ulterior desfăşurate în vederea identificării persoanelor cu privire la care existau respectivele informaţii.
Arestarea preventivă a fost dispusă pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenţei unor indicii serioase în sensul vinovăţiei persoanei în cauză şi a necesităţii protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracţiunea de care era acuzat inculpatul.
Ulterior, măsura preventivă a fost succesiv menţinută faţă de inculpat, inclusiv subsecvent condamnării în primă instanţă pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cât şi în cadrul procedurii din apel, prin încheierea ce formează obiectul recursului de faţă.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de recurentul-inculpat, Înalta Curte constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de apel.
Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social având în vedere frecvenţa pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracţiune şi consecinţele dezastruoase pe care le produce asupra sănătăţii publice.
În lanţul infracţional ce susţine flagelul consumului de droguri, traficanţii distribuitori, cazul inculpatului în speţă, reprezintă o verigă importantă, activitatea acestui tip de traficanţi susţinând atât capii reţelelor de distribuţie, prin punerea în circulaţie a drogurilor, cât şi viciul în sine, prin recrutarea şi/sau alimentarea consumatorilor.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunii de care inculpatul este acuzat şi împrejurările concrete în care se reţine că acesta a acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea sa în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale, în contextul în care inculpatul s-a declarat a fi şi consumator de droguri.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă dispoziţiilor art. 1607b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpatului, circumstanţele invocate în favoare nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei.
Aşa fiind, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat N.R.I. şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2)C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.R.I. împotriva încheierii din 18 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 44755/3/2008.
Obligă recurentul inculpat la 125 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2884/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2909/2009. Penal → |
|---|
