ICCJ. Decizia nr. 2870/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2870/2009
Dosar nr. 4418/111/200.
Şedinţa publică din 31 august 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58/P din 26 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind rejudecarea pe fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 68 din 23 februarie 2001.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. condamnatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa penală nr. 68 din 23 februarie 2001, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea inculpatului K.L.A. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la tâlhărie prev.de art.20 raportat la art. 211 alin. (2) lit. a), b), c) şi e) C. pen. şi fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., fiind dedusă perioada arestului preventiv de la 5 mai 2000 până la 22 iunie 2000.
Prin Decizia penală nr. 97/A din 19 aprilie 2000 a Curţii de Apel Oradea a fost respins ca nefondat apelul declarat împotriva hotărârii sus-arătate, iar prin Decizia penală nr. 581 din 26 ianuarie 2005, pronunţată în dosarul nr. 3020/2003 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului şi a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 26 rap. la art.211 alin. (2) lit. a), b), c) şi e) C. pen., condamnându-l la o pedeapsă de 3 ani închisoare ce a fost contopită cu pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., urmând ca acesta să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Împotriva acestei din urmă decizii penale, inculpatul a formulat contestaţie în anulare, care prin Decizia penală nr. 2332 din 10 aprilie 2006, pronunţată în dosarul nr. 16549/1/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă, în final urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Întrucât inculpatul se sustrăgea de la executarea pedepsei, fiind plecat în Ungaria, pe data de 7 noiembrie 2007 a fost arestat în această ţară şi predat autorităţilor române pe data de 28 decembrie 2007, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 118, emis de Tribunalul Bihor.
Reţinând faptul că aşa cum recunoaşte şi contestatorul, acesta a fost prezent la termenele din 23 octombrie 2000 şi 13 noiembrie 2000 în faţa Tribunalului Bihor, dar şi la termenul din 23 februarie 2001 când s-a pronunţat sentinţa penală nr. 68/001 de Tribunalul Bihor, instanţa de fond a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., nefiind vorba de o judecată în lipsă în sensul prevăzut de lege.
Împotriva hotărârii instanţei de fond prin care a fost respinsă cererea formulată de condamnatul K.L.A. privind rejudecarea pe fond a dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 68 din 23 februarie 2001, acesta a declarat apel, solicitând, prin intermediul apărătorului ales, desfiinţarea sentinţei atacată şi trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare, apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 5221 C. proc. pen. În motivarea apelului său, condamnatul a arătat că din considerentele sentinţei apelate nu rezultă condiţiile sau motivele pentru care a fost respinsă cererea sa.
Prin Decizia penală nr. 51/A din 21 mai 2009, pronunţată în dosarul nr. 4418/111/2008 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul K.L.A., obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Nemulţumit de Decizia instanţei de apel, condamnatul a atacat-o cu recurs solicitând, prin apărătorul ales, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, susţinând că atât instanţa de fond cât şi cea de apel s-au pronunţat numai cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii formulate şi nu au procedat la soluţionarea pe fond a acesteia, conform dispoziţiilor art. 405-408 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 5221 alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Înalta Curte constată că în mod legal instanţele au respins cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnat, întrucât acesta nu a fost judecat şi condamnat în lipsă, condiţie cerută de textul de lege arătat mai sus pentru a se dispune rejudecarea cauzei.
În interpretarea corectă a condiţiei existenţei „unei persoane judecată şi condamnată în lipsă", cuprinsă în art. 5221 C. proc. pen. trebuie avute în vedere şi prevederile art. 365 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la apelul peste termen, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, apel care poate fi declarat de partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată cât şi la pronunţare.
Din examinarea lucrărilor dosarului nr. 6015/2000 al Tribunalului Bihor se constată, astfel cum, în mod corect, au reţinut şi instanţele anterioare că inculpatul K.L.A. a fost prezent la termenele din 23 octombrie 2000 şi 13 noiembrie 2000 (la acest termen a şi fost ascultat), în faţa primei instanţe, fiind asistat de apărător ales, dar şi la dezbaterile care au avut loc pe data de 23 februarie 2001, când, de asemenea, a fost asistat de apărător ales.
Inculpatul a luat cunoştinţă de condamnare şi a declarat apel şi ulterior recurs semnând personal declaraţia de recurs (a se vedea fila 2 din dosarul nr. 3020/2003 al ÎCCJ).
Aşa fiind, nu se poate accepta susţinerea condamnatului că este o persoană judecată şi condamnată în lipsă, deoarece a fost prezent la judecata în primă instanţă, iar plecarea sa în străinătate ulterior condamnării nu are nicio relevanţă, condamnatul neputând să invoce propria culpă în favoarea sa în cererea de rejudecare a cauzei.
Înalta Curte constată că instanţele au interpretat corect prevederile art. 5221 C. proc. pen., stabilind că recurentul condamnat nu a fost judecat şi condamnat în lipsă, şi nu poate beneficia de dispoziţiile menţionate privind rejudecarea cauzei şi că dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul K.L.A. împotriva deciziei penale nr. 51/A din 21 mai 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu , până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul interpretului de limba maghiară pentru recurentul condamnat, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 august 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2843/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2884/2009. Penal → |
|---|
