ICCJ. Decizia nr. 313/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.313/2009
Dosar nr. 4848/1/2009
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra cererii de suspendare a executării hotărârii şi contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1897 de la 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4/85/2005, a fost admis recursul declarat de inculpatul F.L. împotriva deciziei penale nr. 143 din 4 octombrie 2007 a Curţii de Apel Alba lulia.
S-a casat Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 239 din 22 noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu numai cu privire la conţinutul pedepsei accesorii pe care l-a restrâns la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa supremă, ca instanţă de recurs a expus motivarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată, precum şi considerentele asupra recursului.
Astfel, instanţa de recurs a făcut referiri la sentinţa penală nr. 239 din 2 noiembrie 2006 a Tribunalului Sibiu prin care inculpatul F.L. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare, la modul cum a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, în condiţiile art. 71 C. pen., precum şi asupra celorlalte măsuri în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a arătat că instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ziua de 21 aprilie 2005, inculpatul şi martorul N.L.A. s-au aflat în localitatea Dumbrăveni, unde au făcut deplasarea cu autoturismul, aflat în posesia primului.
Cei doi s-au despărţit în centrul oraşului pentru o perioadă de câteva zeci de minute, iar la revenirea la maşină, inculpatul i-a cerut martorului să conducă autoturismul, dirijându-l spre o anumită adresă. Aici, cei doi au aşteptat câteva minute, cu motorul pornit, până când partea vătămată H.M., poştaş, a ieşit din curtea unui imobil mergând pe lângă bicicletă.
Inculpatul s-a repezit asupra ei, i-a pulverizat spray paralizant în ochi şi i-a smuls geanta.
Partea vătămată a opus rezistenţă, fiind târâtă pe o distanţă mică de drum.
În timp ce victima striga după ajutor, inculpatul s-a urcat în maşina care a plecat în trombă, nu mai înainte ca ocupanţii şi autoturismul să fie văzuţi de martorul S.M.V.
Inculpatul a sustras suma de 5559,4759 lei aflaţi în geanta poştaşului, reprezentând contravaloare pensiilor ce trebuiau achitate destinatarilor.
Partea vătămată a suferit o arsură corneo-conjunctivală cu substanţă chimică şi multiple echimoze la nivelul membrelor superioare şi inferioare, precum şi pe abdomen, leziuni care au necesitat 16 - 17 zile de îngrijiri medicale, fiind evidenţiate mijloacele de probă în baza cărora a fost stabilită situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului.
De asemenea, a fost menţionat faptul că împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, motivele invocate de acesta, precum şi soluţia pronunţată de instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba-lulia, prin Decizia penală nr. 143/ A din 4 octombrie 2007, a admis apelul inculpatului şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia la 6 ani închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
S-a arătat că instanţa de control judiciar a constatat că starea de fapt, ca şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite de instanţa de fond şi întemeiate pe actele şi mijloacele de probă administrate în cauză.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanţa de apel a apreciat că situaţia socială şi familială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, pot constitui circumstanţe atenuante în sensul art. 74 C. pen., astfel că i-a redus pedeapsa la 6 ani închisoare.
În termen legal, împotriva deciziei penale mai sus arătate a declarat recurs inculpatul F.L.
Prin motivele de recurs scrise depuse la dosarul cauzei, inculpatul prin avocat G.V. (fără împuternicire avocaţială) a precizat că reiterează toate criticile invocate în motivele de apel şi în concluziile scrise de la instanţa de fond cu privire la situaţia de fapt stabilită, solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiurile juridice invocate au fost cele prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10, 14, 18 C. proc. pen.
Printr-un al doilea rând de motive de recurs formulate de inculpat prin avocat V.C.M. a fost criticată Decizia instanţei de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., susţinându-se că situaţia de fapt nu a fost reţinută corect, atât de instanţa de fond, cât şi de cea din apel, impunându-se achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin avocatul ales M.Ş., inculpatul a formulat scris şi oral următoarele motive de recurs:
Sub aspectul nelegalităţii
Instanţa de fond a fost nelegal sesizată de procuror cu depăşirea termenului de 24 de ore de înaintare a rechizitoriului prevăzut de art. 264 C. proc. pen., încălcare de ordin procedural sancţionată, potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen., cu nulitatea actului.
Instanţa nu a verificat la prima înfăţişare, potrivit art. 300 C. proc. pen., regularitatea actului de sesizare, nerespectarea acestei dispoziţii legale fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au observat care este actul de sesizare al organului de urmărire penală, la dosarul cauzei, existând un denunţ oral, două plângeri penale şi o sesizare din oficiu.
Rechizitoriul nu cuprinde date despre cel de-al doilea coinculpat, N.L.A. care a fost conceptat ca martor, dar şi ca inculpat faţă de care se disjung cercetările. De asemenea, acesta a fost audiat în calitate de învinuit, inculpat, martor şi nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală.
Rechizitoriul nu cuprinde nici măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpat, încălcare sancţionată cu nulitate absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen.
După întocmirea rechizitoriului, la data de 24 iunie 2008, procurorul a efectuat acte de procedură în cauză, enumerându-se ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală a lui N.L.A., din 1 august 2005, procesul-verbal de începere a urmăririi penale şi ordonanţa de reţinere din data de 3 mai 2005, ordonanţa de începere a urmăririi penale şi rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale din 4 mai 2005, ca şi referatul cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi propunerea de arestare a învinuiţilor din aceeaşi dată, astfel că s-a cerut să se constate nulitatea actelor întocmite, potrivit dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen.
În faza de urmărire penală, inculpatului F.L. i s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a fost asistat de un avocat, deşi apărarea era obligatorie.
Declaraţia sa olografă din data de 3 mai 2005 este semnată de un martor, iar nu de organul de cercetare penală, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 73 alin. (4) C. proc. pen., nu prevede orele între care a fost consemnată şi a fost dată fără ca inculpatului să i se asigure interpret de limba maghiară, încălcându-se art. 8 C. proc. pen.
Nu s-a asigurat interpret nici părţii vătămate şi martorilor de etnie maghiară, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 7 C. proc. pen.
La data de 4 mai 2005, învinuiţii F.L. şi N.L.A. au fost asistaţi de acelaşi apărător din oficiu, deşi interesele lor erau contrare, iar împuternicirile avocaţiale nu cuprind numărul de dosar în care s-ar fi asigurat apărarea din oficiu.
7. Probele au fost obţinute ilegal.
Partea vătămată H.M. şi-a completat declaraţia dată pe 21 aprilie 2005, la 25 aprilie 2005, în continuarea primeia, iar nu separat, iar conţinutul ei contradictoriu şi lipsa semnăturii lucrătorului de poliţie condus la concluzia că nu a fost dată în faţa organului de cercetare penală.
Procesul-verbal de constatare a prejudiciului nu poartă antetul şi ştampila D.R.P.
Percheziţionare autoturismului VW Passat de către subinspectorul M.l. s-a făcut în mod abuziv, sub pretextul comiterii unei contravenţii în trafic şi în pofida faptului că maşina nu corespundea descrierii comunicate.
Procesul-verbal de recunoaştere din grup din 3 mai 2005 cuprinde menţiunea că se desfăşoară în dosarul privind reclamaţia depusă de H.M., reclamaţi inexistentă.
În procesul-verbal de prezentare pentru recunoaştere a autoturismului s-a consemnat în mod greşit că maşina este proprietatea lui F.L., iar nu a mătuşii sale, cetăţean maghiar, iar caracteristicile autoturismului nu corespund celor arătate de martori.
Percheziţionarea autoturismului s-a făcut fără existenţa unui mandat de autorizare.
Procesele-verbal de recunoaştere din grup sunt întocmite fie numai în prezenţa unui martor asistent, fie semnează numai unul dintre cei doi.
Declaraţia din 26 mai 2005 a inculpatului F.L. nu poartă menţiunile privind locul unde a fost dată, ora de început şi de încheiere a depoziţiei.
La data de 3 iunie 2005, lui N.L.A. i s-a luat o declaraţie în calitate de martori, deşi acesta avea calitatea de inculpat, calitate pe care a păstrat-o până la data emiterii rechizitoriului, 24 iunie 2005 şi la data emiterii rechizitoriului, 24 iunie 2005.
Autoturismul VW Passat indisponibilizat de organele de cercetare penală a fost desigilat la data de 7 iunie 2005 şi, după restituirea unor bunuri către inculpat, a fost resigilat cu acelaşi sigiliu.
Sub aspectul netemeiniciei
1. Partea vătămată nu a fost tâlhărită de inculpat, descrierea acestuia necorespunzând semnalmentelor fizice ale lui F.L. Agresorul a fost, în realitate, N.L.A.
Martorul N.L.A. a dat patru declaraţii contradictorii şi, deşi avea calitatea de inculpat în dosar, a fost audiat ca martor. Inculpatul şi martorul sunt prieteni, susţinerile acestuia din urmă cum că ar fi fost ameninţat de inculpat fiind nesincere.
În declaraţiile martorilor B.C. şi P.C. nici numărul de înmatriculare, nici culoarea plăcuţelor de înmatriculare nu corespund celor ale autoturismului aflat în posesia inculpatului.
Denunţul martorului B.C. este, în realitate, doar o relatare a unor situaţii auzite de acesta. Dat fiind calitatea sa de denunţător, B.C. nu mai putea fi audiat ca martor în cauză.
La recunoaşterea din grup, martorul l.C.S. l-a indicat pe N.L.A., iar nu pe inculpat.
Martorii nu au văzut ca inculpatul să fi săvârşit vreo infracţiune pe data de 21 aprilie 2005, pe raza localităţii Dumbrăveni.
Expertizare anvelopei este irelevantă ca rezultat.
8-9. Din declaraţia martorului M.l. nu rezultă ce obiecte s-au găsit în portbagajul maşinii la data de 21 aprilie 2005; în realitate, aceste obiecte au existat în portbagaj la 3 mai 2005, iar prezenţa lor este justificată prin activitatea pe care o desfăşoară inculpatul, de paznic la un club de noapte.
Martorul a declarat că ocupanţii maşinii oprite în trafic pe data de 21 aprilie 2005 au avut un comportament firesc.
10. Martorul L.S. a fost audiată la Poliţia Sibiu fără a fi citată sau propusă ca martor, iar declaraţia sa este lipsită de precizări cu privire la împrejurarea relatată.
11. În cauză nu s-a stabilit cu exactitate prejudiciul şi nici cine a beneficiat de suma sustrasă, neexistând nicio probă în acest sens.
În concluzie, invocându-se cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 6 teza a ll-a pct. 9, 10 (pentru solicitarea efectuării testului poligraf), pct. 18 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea reţinută.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acesta este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate şi care au fost arătate în continuare:
1. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că instanţa a fost sesizată legal.
Apărarea a susţinut că s-a încălcat termenul de 24 de ore de sesizare a instanţei de la darea sau conformarea rechizitoriului, termen stabilit de dispoziţiile art. 264 alin. (4) C. proc. pen.
Conţinutul acestui articol a fost modificat prin art. I pct. 134 din Legea nr. 356/2006, textul în vigoare nemaiprevăzând un termen fix pentru sesizarea instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 300 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima înfăţişare, regularitatea actului de sesizare; în cazul în care constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
Cum instanţa de fond nu a restituit dosarul procurorului în vederea refacerii actului de sesizare şi nici nu a dispus acordarea unui termen în vederea înlăturării vreunei neregularităti, rezultă că a considerat că sesizare este făcută potrivit legii şi a purces la cercetarea judecătorească.
Înalta Curte nu a constatat nicio încălcare a dispoziţiilor legale cu privire la acest aspect, cum, de altfel, nu există nicio nelămurire nici cu privire la modul de sesizare a organului de urmărire penală căruia i s-a adus la cunoştinţă săvârşire infracţiunii prin denunţul oral al lui B.C., consemnat în procesul-verbal întocmit la data de 21 aprilie 2005.
Procesul-verbal de cercetare la faţa locului a fost întocmit în aceeaşi zi, ulterior formulării denunţului, şi nu are caracterul unei sesizări din oficiu, astfel cum pretinde apărarea, ci reprezintă un act premergător al organelor de cercetare penală prin care s-a verificat informaţia primită şi s-au strâns date despre fapta săvârşită.
În mod firesc şi cu respectarea cerinţelor legii, la data de 4 mai 2005, D.R.P. Braşov a formulat plângere penală, constituindu-se parte civilă pentru prejudiciul cauzat.
Existenţa, atât a denunţului, cât şi a plângerii penale în aceeaşi cauză nu se exclud şi nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii legale, nereprezentând o regularitate a actului de sesizare.
Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 264/P/2005 a fost întocmit la data de 24 iunie 2005; în citativul acestuia, se regăseşte numele lui N.L.A., cu calitatea procesuală de martor.
Faţă de acesta s-a dispus disjungerea cauzei la 17 iunie 2005, formându-se dosarul penal nr. 457/P/2005 al Tribunalului Sibiu, iar prin ordonanţa cu acest număr din 1 august 2005 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen., în temeiul art. 249 şi 11 alin. (1) lit. b) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin urmare, susţinerea apărării în sensul că procurorul a întocmit acte de urmărire penală după întocmirea rechizitoriului este eronată, toate actele procedurale cu privire la N.L.A. fiind întocmite anterior datei de 24 iunie 2005, dată la care sus-numitul nu mai avea calitatea de parte în procesul penal care făcea obiectul dosarului nr. 264/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În consecinţă, conceptarea sa ca martor prin rechizitoriu este legală şi în mod corect procurorul nu i-a mai prezentat materialul de urmărire penală şi nu s-a referit la persoana sa ca fiind coinculpat. Totodată, curtea a constatat că este evidentă greşeală de datare a declaraţiilor de martor a lui N.L.A. ca fiind date la 3 iunie 2005, întrucât faţă de acesta nu se dispusese încă disjungerea cauzei, având calitatea de inculpat. Aceste chestiuni însă nu atrag nulitate actului şi nici nu au fost invocate de inculpat în cursul urmăririi penale.
Este adevărat că rechizitoriul nu cuprinde date referitoare la măsurile asigurătorii dispuse faţă de inculpatul F.L., dar această omisiune nu este sancţionată cu nulitatea actului de sesizare. Mai mult decât atât, la dat de 28 septembrie 2005, autoturismul VW Passat a fost restituit inculpatului, astfel că acesta nu a fost vătămate în drepturile sale.
În consecinţă, criticile formulate sunt nefondate şi au fost respinse ca atare.
2. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.
Potrivit art. 171 alin. (1) C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
Alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
Curtea a constatat că, atât în etapa procesuală în care asistenţa juridică a lui F.L. nu era obligatorie, şi cu, atât mai mult după luarea măsurii preventive a reţinerii acestuia, la data de 3 mai 2005, când asistenţa juridică a devenit obligatorie, recurentului inculpat i s-a asigurat dreptul la apărare prin prezenţa avocatului desemnat din oficiu, B.E. (împuternicire avocaţială) care a şi semnat declaraţiile sus-numitului în această calitate, iar ulterior prin avocat J.S. (împuternicire avocaţială dosar urmărire penală).
Inculpatul a fost audiat la data de 3 mai 2005 în prezenţa unui martor asistent al cărui nume este consemnat în cuprinsul declaraţiei (W.A.), precum şi a apărătorului din oficiu, iar declaraţia poartă ştampila şi semnătura organului de cercetare penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 73 alin (1) C. proc. pen., numai în declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează ora începerii şi ora încheierii ascultării, dar lipsa acestor menţiuni nu atrage nulitatea absolută a actului.
Întrucât inculpatul a fost audiat în prezenţa unui avocat, dreptul său la apărare fiind astfel asigurat, iar invocarea acestei iregularităţi nu s-a făcut în timpul efectuării actului, nici în faza cercetării judecătoreşti, curtea a constatat că nu se impune anularea actului, stabilirea adevărului şi justa soluţionare a cauzei nefiind afectate.
Inculpatul este cetăţean român, de etnie maghiară, absolvent a 8 clase, şi şi-a scris personal, în limba română, o declaraţie perfect coerentă şi inteligibilă.
Din momentul în care la data de 17 mai 2005, prin avocatul ales, a solicitat prezenţa unui interpret de limba maghiară, organele de cercetare penală au asigurat îndeplinirea acestei cereri.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că alte părţi s-ar fi prevalat de dispoziţiile art. 7 şi 8 C. proc. pen., iar curtea a constatat că invocarea acestei critici excede interesului procesual al recurentului.
Deşi asistenţa juridică a învinuiţilor F.L. şi N.L.A. a fost asigurată în timpul urmăririi penale, pentru data de 4 mai 2005, de acelaşi apărător din oficiu (avocat J.S.), curtea a constatat că acestora nu li s-a încălcat dreptul la apărare, întrucât interesele lor procesuale nu erau contrare.
Astfel, cum rezultă din încheierea de şedinţă nr. 122 din 4 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 2410/2005, niciunul din cei doi făptuitori nu recunoscuseră fapta reţinută în sarcina lor, iar în faţa instanţei au înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.
Faptul că în împuternicirea avocaţială nu s-a consemnat numărul dosarului penal în care se asigura asistenţa juridică, nu afectează legalitatea şi corectitudinea actului şi nu constituie un motiv de bănuială asupra efectivităţii acestuia.
În consecinţă, criticile formulate sunt nefondate şi au fost respinse ca atare.
3. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Înalta Curte a constatat că hotărârile pronunţate în cauză cuprind motivele pe care se întemeiază soluţiile dispuse; totodată, Înalta Curte a constatat că motivarea fiecăruia dintre soluţii nu contrazice dispozitivul hotărârii, acesta fiind pe deplin înţeles şi făcând posibil controlul instanţei superioare.
Faptul că între declaraţiile martorilor ar fi contradicţii, că între plângerea părţii vătămate şi declaraţiile martorului N.L.A. ar exista vădite contradicţii, sau că afirmaţiile acestui martor ar fi ele însele contradictorii şi că, în sfârşit, astfel după cum se susţine prin motivele de recurs, declaraţiile martorilor nu s-ar corobora cu concluziile expertizei, nu poate fi analizat prin prisma cazului de casare invocat, neavând nicio legătură cu textul invocat.
Toate aceste critici, ca şi cele formulate în calea de atac a apelului şi reluate în recurs, precum şi susţinerile apărătorului inculpatului referitoare la obţinerea ilegală a unor probe şi la modul netemeinic de evaluare a probatoriului fac obiectul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi vor fi analizate ca atare.
4. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
Acest caz de casare se referă la situaţia în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Înalta Curte a constatat că instanţa s-a pronunţat asupra faptei reţinute în sarcina inculpatului, infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b) C. pen., precum şi asupra probelor administrate în cauză.
Împrejurarea că modul de interpretare a acestor probe este criticat de recurentul inculpat nu face obiectul acestui caz de casare, ci al aceluia prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Cu privire însă la cazul de casare analizat, prin motivele de recurs se susţine că recurentul inculpat ar fi solicitat efectuarea testului poligraf.
Înalta Curte a constatat că inculpatul a declarat în mod expres, în prezenţa apărătorului ales şi a interpretului de limbă maghiară că nu este de acord să fie supus acestui test, astfel încât instanţa nu se află în situaţia de a fi omis să se pronunţe asupra vreunei cereri esenţiale pentru inculpat, critica formulată fiind nefondată.
5. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte a constatat că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie fiind legală şi temeinică.
Atacul inculpatului F.L. asupra părţii vătămate H.M. este descris de martorul N.L.A. care a arătat că agresorul a folosit un spray paralizat şi, după comiterea agresiunii, s-a urcat în maşină având asupra sa o geantă.
Martorii S.M. şi B.C., aflaţi în imediata apropiere a locului faptei, l-au descris pe inculpat şi au dat amănunte importante sub aspectul identificării asupra caracteristicilor autoturismului folosit de acesta pentru a săvârşi infracţiunea. Martorii B.C. şi P.C.M. l-au şi recunoscut din grup pe inculpatul F.L., identificându-l ca fiind persoana care se afla pe scaunul din dreapta faţă al autoturismului văzut la faţa locului.
La rândul său, victima H.M. l-a descris amănunţit pe agresor şi a furnizat date importante privind caracteristicile autoturismului. Prima declaraţie a părţii vătămate H.M. a fost dată la 21 aprilie 2005, ceea ce a permis organului de cercetare penală să facă referiri la ea ca la o reclamaţie cu ocazia întocmirii procesului-verbal din 3 mai 2005.
De altfel, victima l-a şi recunoscut pe agresor în momentul efectuării recunoaşterii din grup, ca şi de pe fotografiile judiciare.
Pe de altă parte, concluziile actului medico-legal confirmă integral susţinerile părţii vătămate cu privire la modul de comitere a violenţelor asupra sa.
Autoturismul VW Passat a fost recunoscut ca fiind cel folosit la săvârşirea infracţiunii de martorii P.C.M., B.C., l.C., acesta din urmă, recunoscându-l pe N.L.A. ca fiind persoana văzută în autoturism pe raza localităţii Dumbrăveni şi apoi deplasându-se spre localitatea Saros pe Târnave, la data de 21 aprilie 2005.
Prezenţa lui F.L. şi a lui N.L.A. în ziua faptei, 21 aprilie 2005, în acest autoturism este confirmată prin raportul lucrătorului de poliţie M.l. care i-a oprit în trafic.
Urma de anvelopă descoperită cu ocazia cercetării la faţa locului a fost analizată din punct de vedere criminalistic, stabilindu-se că a fost creată de o anvelopă având aceleaşi caracteristici general, dimensiuni şi desen antiderapant, cu anvelopele marca G. cu care sunt echipate trei roţi ale autoturismului marca VW Passat.
Cu ocazia verificării autoturismului VW Passat s-a găsit un spray paralizant, precum şi obiecte a căror deţinere este explicată de recurent prin activitatea sa de paznic la un local de noapte (cleşte gură-de-lup, leviere, box metalic, baston metalic, cuţit, şurubelniţe, cleşti şi patenţi, perechi de mănuşi.
Înalta Curte a constatat că dovezile arătate mai sus se coroborează între ele, confirmând pe deplin situaţia de fapt reţinută de instanţe şi săvârşirea, în mod neîndoielnic, a infracţiunii de tâlhărie de către inculpatul F.L.
Criticile formulate de recurent cu privire la legalitatea şi temeinicia acestor probe, precum şi la modul de evaluare a lor sunt nefondate.
Probele sunt prezentate de către recurent separat, ca şi cum nu ar exista nicio legătură între ele, iar analiza lor se face exclusiv prin prisma interesului procesual al inculpatului, ignorându-se reala lor valoare probatorie.
Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a analizat în mod amănunţit, corect şi convingător criticile formulate de inculpat cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi modul de interpretare şi evaluare a probelor administrate, neimpunându-se reluarea acestora şi a argumentelor prin care au fost înlăturate.
Eventualele neconcordante între declaraţiile martorilor, datorate modului rapid de desfăşurare a agresiunii, sunt nesemnificative şi nu împiedică instanţa în desluşirea adevăratei evoluţii a evenimentelor şi stabilire adevărului în cauză.
Atât partea vătămată, cât şi martorii (martorul N.L.A. inclusiv în confruntarea efectuată de instanţa de apel cu inculpatul) şi-au menţinut declaraţiile date, neexistând temeiuri de înlăturare a acestora.
În timpul urmăririi penale inculpatul nu a contestat nici modul de întocmire a proceselor-verbale de recunoaştere din grup, nici concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, iar Înalta Curte nu a constatat încălcări ale normelor procedurale în legătură cu efectuarea acestor mijloace de probă.
Înalta Curte a constatat că probele administrate în cauză au fost obţinute legal, fără încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală care să conducă la înlăturarea lor.
Calitatea de denunţător a lui B.C. nu o exclude pe cea de martor, depoziţiile sale fiind luate în condiţii de legalitate şi fiind relevante pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Completarea unei declaraţii, în continuare precedentelor consemnări nu este un procedeu ilegal, iar curtea nu are motive de a se îndoi de corectitudinea conţinutului acesteia şi de faptul că nu ar fi dată în faţa organului de cercetare penală, atâta timp cât poartă ştampila şi semnătura acestuia.
Constituirea de parte civilă a D.R.P. Braşov s-a făcut prin adresă oficială, cu antet, ştampila şi semnătura reprezentanţilor legali.
Oprirea şi verificarea în trafic a autoturismului VW Passat s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, datele furnizate lucrătorului de poliţie asupra caracteristicilor autoturismului fiind concludente pentru a lua măsura opririi acestuia; faptul că plăcuţele de înmatriculare erau pe fond alb, iar nu galben, iar nr. de înmatriculare era 000, iar nu 111, nu constituie împrejurări majore care să fi justificat ca lucrătorul de poliţie să nu execute filtrul rutier ordonat.
Codul de procedură penală român nu prevede obligativitatea autorizaţiei de percheziţionare a autoturismelor, aşa încât curtea a constatat că organele de cercetare penală nu au încălcat legea.
Operaţiunile de sigilare-desigilare a autoturismului indisponibilizat nu constituie o încălcare a legii, ele s-au efectuat la cererea apărătorului ales al inculpatului şi în prezenţa martorilor asistenţi şi s-au desfăşurat exclusiv în interesul inculpatului.
Conform principiului disponibilităţii, partea civilă are posibilitatea de a nu-şi preciza pretenţiile civile în cursul urmăririi penale, putând să facă acest lucru doar în faţa instanţei de judecată.
Asupra condiţiilor de formă de întocmire a unor acte procedurale, criticate pentru neconsemnarea locului şi orei, ori pentru numărul şi semnăturile martorilor asistenţi, Înalta Curte nu mai revine, deoarece s-a arătat că nerespectarea acestora nu atrage nulitatea actului, iar iregularităţile trebuiau invocate la momentul efectuării actului, iar nu în calea de atac a recursului.
Audierea de către organul de cercetare penală a martorei L.S. s-a impus prin necesitatea verificării unor împrejurări colaterale faptei dar având legătură cu aceasta şi care au rezultat din anchetă.
În plus, conţinutul acestor acte (procese-verbal de recunoaştere din grup, proces-verbal de identificare a autoturismului) se coroborează pe deplin cu celelalte acte administrate în cauză, ele constituind dovezi legale şi temeinicie pentru soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, Înalta Curte a constatat că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpatului, astfel că şi aceste critici vor fi înlăturate ca nefondate.
6. Cu privire la criticile formulate şi întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Din analiza probelor arătate mai sus, Înalta Curte reţine că inculpatul F.L. a premeditat şi organizat săvârşirea faptei, astfel încât aceasta să se desfăşoare rapid, în condiţii de securitate pentru sine, cu obţinerea folosului material dorită şi fără posibilităţi de identificare ulterioară.
Victima a fost aleasă în persoana unei femei în vârstă de 53 ani, poştaş, a cărei deplasare era îngreunată şi de bicicleta pe lângă care se deplasa.
Inculpatul a urmărit activitatea acesteia, identificând strada pe care victima livra mandatele poştale şi a acţionat asupra ei cu un spray paralizant pe care îl avea deja asupra lui, a târât-o, cauzându-i leziuni care au necesitat 16 - 17 zile de îngrijiri medicale.
Autoturismul condus de N.L.A. îl aştepta cu motorul pornit, pentru a părăsi imediat locul faptei.
Prejudiciul cauzat este important şi nu a fost recuperat.
Inculpatul a manifestat stăpânire de sine la controlul efectuate asupra maşinii de lucrătorul de poliţie, iar toată conduita sa procesuală ulterioară denotă aceeaşi atitudine care avea drept scop înlăturarea răspunderii penale.
După oprirea în trafic, când lucrătorul de poliţie a reţinut documentele autoturismului pentru control, N.L.A. a plecat fără ca legitimarea acestuia să fi avut loc, ceea ce i-a permis inculpatului să afirme că martorul domiciliază în Ungaria, iar mai apoi să susţină că a fost singur în maşină, iar în declaraţia dată în faţa Înaltei Curţi că a fost împreună cu martorul, dar nu în data de 21 aprilie 2005.
Inculpatul a proferat ameninţări la adresa lui N.L.A. pentru a-l determina să nu-l implice în săvârşirea faptei. Totodată, inculpatul i-a sugerat acestuia să declare că niciunul dintre ei nu cunoaşte limba română şi nu au înţelese ce s-a scris în declaraţii, astfel putându-şi preconstitui probele pe care ulterior şi le-au făcut în apărare.
Deşi inculpatul nu are antecedente penale, el mai este implicat într-o altă cauză penală, iar în comunitate este cunoscut ca o persoană violentă.
În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a dat dovadă de clemenţă, acordându-i inculpatului circumstanţe atenuante şi că reducerea cuantumului pedepsei astfel stabilit, la 6 ani închisoare, nu se justifică, cum, de altfel, nu se justifică nici schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, privarea de libertate şi înlăturarea din viaţa socială a inculpatului pe această perioadă de timp constituind singura posibilitate reală şi suficientă de reeducare a acestuia.
Înalta Curte consideră că, în caz contrat, s-ar ajunge la golirea de conţinut a dispoziţiilor art. 52 C. pen., scopul pedepsei de a se constitui într-o măsură de constrângere şi un mijloc de prevenţie nemaiputând fi realizat.
Înalta Curte a constatat însă că recursul este fondat cu privire la conţinutul pedepsei accesorii.
Inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsi închisorii.
În conformitate cu dispoziţiile C.E.D.O. în materia respectării şi asigurării drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vederea cazurile S. şi P. contra României, H. contra Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord), Înalta Curte a constatat că nu este întemeiată interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., întrucât condamnarea unei persoane nu antrenează în mod inevitabil şi obligatoriu, decăderea din drepturi, altele decât dreptul la libertate.
Fapta pentru care a fost condamnat inculpatul nu conduce la concluzia că acesta ar avea un comportament de natură să ameninţe şubrezirea stării de drept şi bazele democraţiei, astfel încât Înalta Curte a constatat că nu este cazul să recurgă la privarea de dreptul de vot.
Astfel că, admiţând recursul potrivit motivului prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., îi va aplica inculpatului o pedeapsă accesorie restrânsă doar la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte a admis recursului inculpatului, a casat hotărârile pronunţate numai cu privire la conţinutul pedepsei accesorii, dispunând ca în precedent.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate au fost menţinute.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare F.L., ce a avut calitatea de recurent inculpat în recurs, al cărei temei în drept, în constituie dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.
În motivarea contestaţiei, contestatorul prin apărător a arătat că la termenul când s-a judecat cauza, 28 mai 2008, inculpatul a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre acest aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 a fost internat în spital, la Secţia Chirurgie 3 a Spitalului din Târgu Mureş, cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
Inculpatul a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa, fiind prezentat la spital în condiţii de urgenţă, pe de-o parte, iar pe de altă parte nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru a anunţa instanţa.
S-a mai arătat că inculpatul, cetăţean de origine maghiară, necunoscător al limbii române, chiar în condiţiile în care ar fi beneficiat de telefon, fax, etc. şi nu ar fi fost internat în regim URGENŢĂ, în spital, tot nu ar fi putut comunică în limba română cu instanţa sau cu avocatul său, ori să poată formula şi trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar şi pentru că în spital, astfel de activităţi, desfăşurate de pacienţi sunt interzise potrivit regulamentului spitalului.
De altfel, instanţa de recurs a dispus ca la judecată, inculpatul să fie asistat de un traducător/interpret de limba maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai 2008 când s-a judecat nici aceasta nu s-a prezentat.
În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a contestaţiei, aceasta este admisibilă în principiu, fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. şi respectă cerinţele art. 387 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Contestaţia este formulată în termen fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de a fi formulată de condamnat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, până în prezent nu s-a început executare pedepsei, motiv pentru care contestatorul, în baza art. 391 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Pentru dovedirea motivelor de contestaţie în anulare, contestatorul prin apărător a menţionat că înţelege să se folosească de proba cu acte, respectiv copia biletului de externare şi a scrisorii medicale din care a rezultat cele învederate mai sus.
Pentru aceste motive, contestatorul prin apărător, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat contestaţia ca fiind întemeiată, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea deciziei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.
Contestaţiei în anulare formulate i-au fost ataşate fotocopiile biletului de externare eliberat de Clinica Chirurgie 3 Tg. Mureş privind pe F.L., prin care se atestă că acesta a fost internat din data de 23 mai 2008 până la 31 mai 2008 cu diagnosticul abces perianal intersfincterian, motivele internării constând în dureri la nivelul regiunii perianale, subfrebilitate, alterarea stării generale, la examenul clinic TR: La nivelul regiunii perianale comisural posterior se observă o formaţiune tumorală de 3 x 4 cm., cu semne celsiene prezente, cu fluctuenţă centrală la palpare, sfincter hiperton, ampula rectală goală, intraoperator găsindu-se abces perianal intersfincterian, fisură anală hemoragică, operaţia efectuată: incizie, evacuare, mesaj, sfincterotomie internă, precum şi a scrisorii medicale eliberată de aceeaşi clinică privind pe F.L. ce conţine aceleaşi menţiuni referitoare la perioada de internare, diagnostic, precum şi s-a intervenit chirurgical ia 23 mai 2008.
De asemenea, a mai fost ataşată jurisprudenţă în materia contestaţiei în anulare.
Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 21397 la 8 iulie 2008 şi pe rolul secţiei penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub acelaşi număr de dosar ce are ca obiect contestaţia în anulare, cu termen de judecată la 4 septembrie 2008, o cerere formulată de contestatorul F.L., prin apărător având ca obiect suspendarea executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la soluţionarea contestaţiei în anulare, formulată pentru motivul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., cerere aflată la dosarul Înaltei Curţi.
În motivarea acestei cereri, se menţionează faptul că a fost formulată contestaţie în anulare, ce are termen de judecată la 4 septembrie 2008, că la data de 28 mai 2008 se afla internat la Spitalul din Târgu Mureş, Secţia Chirurgie 3, unde a fost internat în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 potrivit FO şi foii de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 şi acest fapt l-a pus în situaţia de a nu se prezenta la termenul de judecată la care a fost soluţionat recursul şi a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre aceste aspecte.
De asemenea, contestatorul a mai arătat că a fost condamnat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 143/ A din 4 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, menţinută sub acest aspect şi de Decizia nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 14, 71 şi 346 C. pen.
Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la pedeapsa privativă de libertate de 6 ani, în condiţiile în care s-ar putea aprecia că este posibil ca instanţa să admită contestaţia în anulare.
Se menţionează că anexează cererii: Decizia nr. 1897 din 28 mai 2008; foaia de observaţie clinică generală emisă de Spitalul Clinic Judeţean Târgu Mureş, foaia de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008, copie scris dosar 4848/1/2008.
Astfel, au fost ataşate fotocopiile deciziei nr. 1897 de la 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4/85/2005, a foii de observaţie clinică generală privind pe contestator, a foii de examinare nr. 1008 din 23 mai 2008 privind pe contestator.
La dosarul cauzei a mai fost depusă, după ce în prealabil a fost înregistrată prin R.G. a instanţei supreme sub nr. 22242 la 22 iulie 2008 şi primită la secţia penală a acestei instanţe la 23 iulie 2008, cu stabilirea termenului de judecată la 13 august 2008, aflată dosarul Înaltei Curţi, o cerere formulată de contestatorul F.L., prin apărător, în baza art. 390 C. proc. pen., de suspendare a hotărârii până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
În motivarea cererii, contestatorul prin apărător a arătat temeiul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., soluţia pronunţată de instanţa de recurs prin Decizia penală nr. 1897 din 28 mai 2008, că la termenul când s-a judecat cauza, 28 mai 2008 a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre acest aspect, întrucât în perioada 23 mai 2008 - 31 mai 2008 a fost internat în spital, la Secţia Chirurgie 3 a Spitalului din Târgu Mureş, cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen.
S-a mai menţionat că inculpatul a fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa fiind prezentat la spital în condiţii de urgenţă, pe de-o parte, iar pe de altă parte nu a beneficiat de mijloacele de comunicare pentru a anunţa instanţa.
Totodată, s-a mai precizat că inculpatul, cetăţean de origine maghiară, necunoscător al limbii române, chiar în condiţiile în care ar fi beneficiat de telefon, fax, et. şi nu ar fi fost internat în regim de URGENŢĂ, în spital, tot nu ar fi putut comunica în limba română cu instanţa sau cu avocatul său, ori să poată formula şi trimite cereri în limba română, pe de-o parte, dar şi pentru că în spital, astfel de activităţi, desfăşurate de pacienţi sunt interzise potrivit regulamentului spitalului.
De altfel, instanţa de recurs a dispus ca la judecată, inculpatul să fie asistat de un traducător/interpret de limbă maghiară autorizat, însă la termenul din 28 mai 2008 când s-a judecat nici acesta nu s-a prezentat.
În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a contestaţiei, aceasta este admisibilă în principiu fiind formulată în baza art. 386 lit. b) C. proc. pen. şi respectă cerinţele art. 387 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Contestatorul, prin apărător a mai arătat că a formulat în termen contestaţie, fiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 388 C. proc. pen., de a fi formulată de condamnat cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, precum şi că până în prezent, nu s-a început executarea pedepsei motiv pentru care în baza art. 391 C. proc. pen., a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.
Contestatorul a apreciat că se justifică cererea de suspendare a executării deciziei prin care a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă d libertate de 6 ani, în condiţiile în care s-ar putea aprecia că este posibil ca instanţa să admite contestaţia în anulare pentru motivele sus menţionate.
S-a menţionat că pentru dovedirea motivelor de contestaţie în anulare înţelege să se folosească de proba cu acte, iar în acest sens a ataşat copia biletului de externare şi a scrisorii medicale din care a rezultat cele învederate.
Pentru aceste motive, în baza art. 392 alin. (1) C. proc. pen., a găsit contestaţia întemeiată, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea deciziei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.
Fotocopiile foii de observaţie clinică generală şi a foii de examinare privind pe contestator se află la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 13 august 2008 magistratul asistent a învederat instanţei că dosarul în care a fost pronunţată Decizia contestată nu a fost ataşat, fiind înaintat la data de 6 iunie 2008 Completului de 9 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. S-a arătat, de asemenea, că apărătorul ales al contestatorului a transmis o cerere prin care a solicitat amânarea judecării cauzei, fiind în imposibilitate de prezentare la acest termen, deoarece asigură asistenţa juridică într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Suceava, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum şi că în susţinerea cererii s-au depus înscrisuri, după care, Înalta Curte, constatând, ca întemeiată, cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul recurentului inculpat să se prezinte în faţa instanţei a amânat cauza la 8 septembrie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 4 septembrie 2008, magistratul asistent a învederat Înaltei Curţi că a fost ataşat dosarul nr. 4/85/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi Decizia contestată, că apărătorul ales al contestatorului F.L., avocat Ş.M. a depus o cerere prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând în acest sens certificat medical doveditor, fiind consemnate concluziile reprezentantului Ministerului Public, după care, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al contestatorului F.L., imposibilitatea de prezentare invocată fiind dovedită prin certificatul medical anexat cererii, a amânat cauza la 2 octombrie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă aflată dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 8 septembrie 2008, magistratul asistent a învederat instanţei că la dosarul cauzei a fost depusă o cerere de amânare din partea apărătorului ales al contestatorului, avocat M.Ş., pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, anexând şi un act medical în acest sens, fiind consemnate concluziile părţilor, după care, Înalta Curte, conform art. 302 alin. (2) raportat la art. 6 alin. (1) C. proc. pen., constatând întemeiată cererea formulată de apărătorul ales al contestatorului şi faţă de imposibilitatea acestuia de prezentare a fost amânată cauza la 2 octombrie 2008, potrivit încheierii de şedinţă aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, s-a referit asupra cererii formulată de apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ş., prin care a solicitat amânarea cauzei, întrucât inculpatul a fost reţinut în Ungaria, conform mandatului de executare emis de autorităţile române, astfel că se impune citarea acestuia prin A.N.P., potrivit art. 291 alin. (8) şi art. 314 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., consemnându-se concluziile părţilor, după care Înalta curte, constatând lipsă de procedură cu contestatorul, reţinut în Ungaria, a cărui citare se impune a fi efectuată prin A.N.P., a fost amânată cauza la 27 noiembrie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 27 noiembrie 2008, s-a referit asupra cererii formulate de apărătorul ales al contestatorului, avocat M.Ş., prin care a solicitat amânarea cauzei, întrucât inculpatul a fost reţinut în Ungaria, conform mandatului de executare emis de autorităţile române, astfel că se impune citarea acestuia la locul de detenţie din Ungaria, sens în care va face demersuri pentru identificare, solicitând, totodată ca instanţa să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public, faţă de cererea formulată a învederat faza admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prezenţa contestatorului nefiind obligatorie.
Înalta Curte, apreciind că nu se impune amânarea cauzei în raport cu natura fazei procesuale a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, în raport cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., a acordat cuvântul asupra admisibilităţii în principiu, consemnându-se concluziile părţilor.
Înalta Curte a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat F.L., sub aspectul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a stabilit termen pentru judecarea în fond a contestaţiei în anulare la 29 ianuarie 2009, cu citarea contestatorului condamnat prin Ministerul Justiţiei, în Ungaria.
În considerentele încheierii, Înalta Curte, analizând cererea de contestaţie formulată în cauză, în raport cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la condiţiile pentru admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, a constatat că, în raport cu dispoziţiile prevăzute de art. 386 lit. b) C. proc. pen., sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, în sensul că s-a formulat în termenul prevăzut de lege şi s-au ataşat dovezi în susţinerea acestui temei la dosar, aşa cum rezultă din încheierea de la acea dată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La dosarul cauzei a fost depus, fiind primit prin fax, un memoriu al contestatorului F.L., prin mandatar I.H., în care învederează că anexează adeverinţa nr. 2361/2008 eliberată de autorităţile maghiare, respectiv de I.C.E.P. Budapesta prin care se certifică că prin hotărârea sa nr. 3 BK 1146 din 08 din 30 septembrie 2008, Judecătoria Capitalei a dispus arestarea sa pentru predare, iar perioada petrecută în arestul pentru predare este din 27 septembrie 2008 până în 19 noiembrie 2008, de la această dată a fost transferat la Penitenciarul Oradea şi ulterior în Penitenciarul Tg. Mureş, iar pentru termenul de judecată din 29 ianuarie 2009, solicită a se dispune citarea sa la Penitenciarul Tg. Mureş, conform adresei aflată la dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, s-a prezentat contestatorul F.L., aflat în stare de arest şi asistat de apărător ales, M.Ş. şi interpretul de limba maghiară, G.G., prezentându-se şi apărătorul desemnat din oficiu pentru apărarea contestatorului, avocat T.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Apărătorul contestatorului, avocat M.Ş., în concluziile orale, în dezbateri asupra contestaţiei în anulare a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, arătând că s-a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat cauza în recurs, contestatorul a lipsit, neputându-se prezenta, întrucât era internat în spital şi în imposibilitate de a comunica, susţinând că şi aceasta a fost în imposibilitate de a comunica cu contestatorul, care nu vorbeşte limba română şi că a făcut demersuri pentru a lua legătura cu acesta, urmând a se acorda un termen pentru susţinerea recursului, învederând că inculpatul nu a fost audiat în faţa instanţei de apel, solicitând, totodată şi suspendarea executării hotărârii până la soluţionarea contestaţiei în anulare.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului contestatorului condamnat, în replică, precum şi poziţia contestatorului condamnat, prin interpret, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Înalta Curte, analizând cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, formulată de contestatorul condamnat F.L., prin prisma dispoziţiilor art. 390 C. proc. pen. şi faţă de cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. b) C. proc. pen., în raport cu fotocopiile actelor medicale, constată că aceasta este nefondată, întrucât prin mijloacele de probă depuse nu s-a dovedit îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv, atât acea de imposibilitate de prezentare, cât şi de încunoştinţare despre împiedicarea survenită a recurentului inculpat la data când a fost judecat recursul.
Astfel, prin actele depuse se dovedeşte doar condiţia imposibilităţii de prezentare a recurentului inculpat la data de 28 mai 2008, când a fost judecat recursul, fiind însă reprezentat de apărătorul ales Ş.M., cu împuternicirea avocaţială cu nr. 280 144 emisă la 23 ianuarie 2008, şi prin atestarea în sensul arătat în partea introductivă a deciziei, deoarece imposibilitatea de prezentare a fost atestată de internarea sa în spital, în perioada 23 mai 2008 şi până la 31 mai 2008, acesta suferind o intervenţie chirurgicală de urgenţă, chiar în prima zi de internare, respectiv la data de 23 mai 2008, fiind diagnosticat cu „abces perianal intesfincterian".
Înalta Curte constată, însă că nu a fost îndeplinită şi cea de-a doua condiţie cumulativă pretinsă de cazul invocat şi anume aceea de încunoştinţare despre împiedicarea survenită, starea sănătăţii recurentului inculpat la cinci zile de la data intervenţiei ca urmare a diagnosticului menţionat, când a fost judecat recursul şi anume la 28 mai 2008, nu era de natură a-l împiedica, prin telefon să încunoştinţeze verbal despre situaţia în care se afla, fie un membru de familie, fie o persoană apropiată, fie în scris chiar pe avocatul său, chiar şi în condiţiile în care fiind cetăţean român, de etnie maghiară ar fi comunicat în limba maternă situaţia în care se afla, existând posibilitatea comunicării în limba română de către persoanele cunoscute cu recurentul inculpat sau chiar traducerea înscrisului din limba maternă, intervalul de timp fiind suficient pentru ca instanţa la data judecării recursului, să fi fost şi încunoştinţată despre această împiedicare, condiţie care, însă nu a fost îndeplinită, aşa încât nu se justifică suspendarea executării pedepsei principale la care a fost condamnat inculpatul, pedeapsă principală confirmată prin Decizia instanţei de recurs.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4/85/2005, în raport cu motivul invocat, ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte constată ca fiind nefondată contestaţia în anulare formulată pentru considerentele ce se vor arăta.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă şi limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestaţiei în anulare, ceea ce reprezintă o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
Astfel, în conţinutul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, sunt prevăzute cazurile de contestaţie în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (u).
Potrivit cazului de contestaţie în anulare prevăzut la art. 386 lit. b) C. proc. pen., partea poate face contestaţie în anulare dacă dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare, cele două cerinţe impuse de legiuitor fiind cumulative, aşa cum rezultă pe calea interpretării gramaticale, în condiţiile folosirii conjuncţiei „şi".
Din analiza părţii introductive a deciziei instanţei de recurs rezultă că la data de 28 mai 2008 a lipsit inculpatul, pentru apărarea căruia s-a prezentat avocat Ş.M., apărător ales, lipsind şi intimatele părţi civile, procedură de citare fiind îndeplinită.
Totodată, în aceeaşi parte introductivă a hotărârii s-a consemnat că apărătorul inculpatului a depus acte în circumstanţiere la dosar şi a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., în raport de art. 36, 37, 38, 41 din Constituţie. în baza art. 303 C. proc. pen., a solicitat suspendare judecării cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, fiind arătat în mod concret concluziile procurorului, iar curtea, deliberând a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de apărătorul ales al inculpatului este inadmisibilă şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, acordând cuvântul pe fond. Apărătorul ales al inculpatului, avocat M.Ş., a declarat în şedinţă publică, că formulează recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
De asemenea, s-a consemnat că „pe fond, apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivele prevăzute de art. 3859 pct. 2, 6, 9, 10, 18, 14 C. proc. pen. şi, în principal, trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond. A apreciat că situaţia de fapt reţinută în cauză este contrazisă de probele aflate la dosar. Declaraţiile martorilor sunt contradictorii. De asemenea, a apreciat că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, deoarece, deşi el şi celălalt învinuit aveau interese contrare, au fost asistaţi de acelaşi apărător. în subsidiar, a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în ultim subsidiar, reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege şi aplicarea art. 81 C. pen., sau 86 C. pen.", precum şi concluziile procurorului asupra recursului inculpatului.
Înalta Curte constată că, în contextul prezentei cauzei, faţă de condiţiile impuse de legiuitor pentru incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut la art. 386 lit. b) C. proc. pen. şi fotocopiile actelor medicale privind pe F.L., nu sunt îndeplinite cerinţele cumulative impuse de cazul de contestaţie în anulare invocat, respectiv art. 386 lit. b) C. proc. pen. şi anume a cerinţei referitoare la imposibilitatea de încunoştinţare despre împiedicarea de a se prezenta.
Or, aşa cum s-a menţionat în considerentele cererii de suspendare a executării pedepsei la care a fost condamnat, contestatorul F.L. a făcut doar dovada imposibilităţii de prezentare, pe care a susţinut-o cu acte medicale, acesta fiind internat în spital, în perioada 23 mai 2008 până la 31 mai 2008, deci la data de 28 mai 2008, când a fost judecat recursul, acesta se afla internat în spital.
Înalta Curte consideră, însă că cea de-a doua condiţie impusă de cazul de contestaţie în anulare invocat, referitoare la imposibilitatea de încunoştinţare despre împiedicarea arătată, nu a fost îndeplinită, deoarece, aşa cum rezultă din actele medicale intervenţia chirurgicală la care a fost supus inculpatul a avut loc chiar în ziua internării, respectiv la 23 mai 2008, diagnosticul fiind „abces perianal intesfincterian, iar recursul a „fost judecat la data de 28 mai 2008 şi anume la cinci zile de la intervenţia chirurgicală, recuperarea postoperatorie, nefiind de natură să îl împiedice pe inculpat să încunoştinţeze vreo persoană apropiată despre situaţia sa, fie vreun membru de familie, fie o persoană cunoscută, prin telefon, fie în scris chiar pe avocatul său, chiar şi în condiţiile în care fiind cetăţean român, de etnie maghiară ar fi comunicat în limba maternă situaţia în care se afla, existând posibilitatea comunicării împrejurării respective în limba română de către persoanele cunoscute cu recurentul inculpat sau chiar traducerea înscrisului din limba maternă, intervalul de timp era suficient pentru ca instanţa la data judecării recursului să fie încunoştinţată, ceea ce însă nu a avut loc.
Mai mult, contestatorul F.L., în cursul urmăririi penale a dat o declaraţie olografă în limba română, în prezenţa apărătorului din oficiu şi martorului W.A., datată 3 mai 2005, aflată dosarul de urmărire penală.
De asemenea, în rechizitoriul emis la 24 iunie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, la datele de stare civilă ale inculpatului F.L. se menţionează că acesta este cetăţean român, de naţionalitate maghiară.
Totodată, la data judecării recursului, chiar dacă acesta a lipsit, a fost reprezentat de apărătorul ales, doamna avocat M.Ş., cu împuternicirea avocaţială nr. 280 144 emisă la 23 ianuarie 2008, ale cărei concluzii au fost consemnate în condiţiile mai sus arătate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Se va respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4/85/2005.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, ca urmare a asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru termenul de judecată de la 4 septembrie 2008, 2 octombrie 2008, 27 noiembrie 2008, de către domnul avocat T.D., cu împuternicirea avocaţială nr. 024184 emisă la 11 august 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B. din România.
Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen., onorariul interpretului de limbă maghiară pentru contestator se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a executării deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.L. împotriva deciziei penale nr. 1897 din 28 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4/85/2005.
Obligă contestatorul la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limbă maghiară pentru contestator se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 314/2009. Penal » → |
|---|
