ICCJ. Decizia nr. 432/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 432/2009

Dosar nr. 3864/39/2006

Şedinţa publică din 9 februarie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 206 din 9 iunie 2006, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul N.D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- trafic de influenţă, prevăzută de art. 257, alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 257, alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- complicitate la infracţiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Conform art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.

Conform art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 36² C. pen.

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare menţionat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte trimestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiile art. 86⁴ şi 86⁵ C. pen., privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-au confiscat de la inculpat, în favoarea statului, sumele de 400 mărci germane şi 1.700 dolari S.U.A. sau contravaloarea acestora în lei la cursul oficial practicat de B.N.R. la data punerii în executare a prezentei hotărâri.

Inculpatul C.R.A.G., a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare;

- folosirea la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare menţionat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte semestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

S-a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ şi 86⁵ C. pen., privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile suma de 66.423.801 lei, cu titlu de debit, la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. şi majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 şi până la achitarea integrală a pagubei.

Inculpatul A.N. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicată inculpatului, sub supraveghere, pe durata termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 C. pen.

Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare menţionat, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte semestrial, în prima zi de luni la judecătorul delegat la B.E.P. din cadrul Tribunalului Suceava;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.

S-a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiile art. 86⁴ şi 86⁵ C. pen., privind revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile suma de 56.733.862 lei, cu titlu de debit la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. şi majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 şi până la achitarea integrală a pagubei.

Inculpata M.R., a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, pe durata termenului de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 şi următoarele C. pen.

Conform art. 170 C. proc. pen. şi art. 348 teza finală C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile false, respectiv certificatele de circulaţie a mărfurilor tip EUR 1 nr. D 154852 şi nr. D 154900, nr. A 028190 şi nr. A 028200, contractele de vânzare-cumpărare: nr. 12 şi 19 din 27 noiembrie 2001, nr. 8 din 25 noiembrie 2001, în care este menţionat ca exportator firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL şi nr. 101 din 23 octombrie 2001, unde vânzător apare firma A.A., iar cumpărător SC C.L. SRL, traducerile legalizate ale acestor acte, împuternicirile ca provenind de la SC C.L. SRL scrise, semnate şi ştampilate de inculpatul A.N. şi martorul R.R., contractele de vânzare cumpărare fictive încheiate între SC C.L. SRL şi inculpaţii A.N. şi C.R.A.G., depuse la organele competente.

Inculpaţii au fost obligaţi să plătească fiecare câte 11.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Din întreg materialul probator administrat în cele două faze procesuale, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În primăvara anului 2001, numitul M.R., după ce a obţinut viză Schengen, s-a deplasat, împreună cu soţia sa în Germania ţară unde, constatând că autoturismele second-hand sunt ieftine, s-a hotărât să cumpere astfel de maşini pentru a le comercializa în România. Întrucât, din anul 1995, acesta era asociat si administrator la SC C.L. SRL SUCEAVA şi SC M.S. SRL BROŞTENI, a realizat importurile pe numele celor două firme, iar după finalizarea operaţiunilor vamale şi înmatricularea autoturismelor în ţară, Ie-a vândut la diverse persoane.

Astfel, în perioada 28 iunie 2001 - 01 octombrie 2001, M.R. a importat din Germania, pe firmele sale, un număr de trei autoturisme, care au fost introduse în România prin Vama Borş, iar operaţiunile de vămuire şi achitare a taxelor vamale au avut loc la B.V. Suceava şi Domeşti. De fiecare dată, la B.V. de frontieră au fost prezentate şi s-au reţinut de organele vamale, împuterniciri din partea societăţii importatoare pentru persoana ce introducea autoturismele în ţară, iar la birourile vamale de interior, pentru finalizarea operaţiunilor de vămuire, au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare traduse şi legalizate, conform prevederilor legale în vigoare menţionate mai sus.

În cursul anului 2001, inculpatul N.D.E. avea gradul profesional de plutonier la B.P.R. Suceava, fiind coleg de serviciu cu martorul C.B. Din anul 1988, inculpatul N.D.E. a fost coleg de şcoală cu numitul M.R., la Facultatea de Mecanică din Suceava, devenind apoi prieteni de familie, conjunctură în care şi-au petrecut împreună concediile de odihnă şi sărbătorile de iarnă, inclusiv cele din anii 2001 si 2002. În vara anului 2001, în timp ce se aflau în concediu la munte, cei doi au discutat şi cu privire la faptul că autoturismele sunt ieftine în Germania, convenind ca M.R. să facă deplasări în această ţară, de unde să cumpere astfel de maşini, folosind şi banii inculpatului N.D.E., urmând ca după achitarea taxelor vamale şi înmatriculare să le revândă în România la preţuri mai mari.

În aceeaşi perioadă, inculpatul A.N., cumătrul surorii inculpatului N.D.E., l-a vizitat pe acesta în Municipiul Suceava, şi l-a rugat să-i găsească patru autoturisme la un preţ mai mic, întrucât dorea să iniţieze o activitate de taximetrie în municipiul laşi, context în care inculpatul N.D.E., i-a făcut cunoştinţă cu M.R. pentru a-i cumpăra autoturisme direct din Germania.

În luna octombrie 2001, când a avut loc discuţia dintre M.R. şi A.N., primul avea deja importat un autoturism O.A. pe firma SC C.L. SRL Suceava şi, pe cale de consecinţă, i l-a vândut celui de-al doilea. În acele împrejurări, cei doi s-au înţeles şi cu privire la faptul ca M.R. să-i aducă din Germania alte trei autoturisme, dar pe numele inculpatului A.N., ca persoană fizică, pentru ca ulterior introducerii maşinilor în ţară să nu mai fie necesară încheierea unor contracte de vânzare cumpărare între SC C.L. SRL şi inculpatul A.N., iar operaţiunile vamale, omologarea R.A.R şi înmatricularea să se facă direct pe numele său. De asemenea, aceştia s-au înţeles ca inculpatul A.N. să preia autoturismele din Ungaria, astfel încât la intrarea în ţară organele vamale să elibereze declaraţii vamale de tranzit pentru B.V. Piatra Neamţ, unde urmau să se finalizeze formalităţile de vămuire, titular fiind persoana fizică A.N.

La sfârşitul lunii octombrie 2001, M.R., împreună cu soţia lui, s-a deplasat în Germania, de unde a cumpărat pentru inculpatul A.N. un autoturism marca O.A., de culoare vişinie, cu banii pe care i-a primit prin intermediul inculpatului N.D.E., deşi acesta din urmă, precum şi A.N. afirmă că banii i-au fost daţi personal lui M.R. Cum nu ştia dacă se va întâlni cu inculpatul A.N. în Ungaria pentru ca acesta să preia maşina, M.R. a solicitat firmei vânzătoare, A.A., să-i întocmească două contracte de vânzare cumpărare, unul pe numele inculpatului A.N. şi unul pe numele firmei sale, SC C.L. SRL, iar pe certificatul EUR 1, seria A, nr. 028190 din 24 octombrie 2001, la rubrica „importator", nu a menţionat nimic.

În acelaşi timp, conform înţelegerii avute înainte de a pleca din ţară, M.R. a mai cumpărat, de la firma A.K., alte două autoturisme V.G. pentru martorul C.B. şi inculpatul N.D.E., precum şi un autoturism pentru el.

Deoarece avea cumpărate mai multe maşini, M.R. a solicitat unui angajat al firmei A.A., pe numele M., să conducă autoturismul destinat inculpatului A.N. până la Vama Nickelsdorf, dintre Austria şi Ungaria, deplasându-se şi el cu maşina cumpărată pentru sine. La locul de întâlnire, M.R. a susţinut că acel angajat a dat toate documentele întocmite în Germania pentru maşină inculpatului A.N., cei doi rămânând într-un local din zonă, el plecând în Austria, după soţia sa care a rămas cu celelalte maşini la rudele ei. După ce s-a întâlnit cu soţia sa în Austria, soţii M. au adus celelalte trei autoturisme, din care una tractată pe o platformă, până în partea ungară a Vămii Borş unde, conform înţelegerii avute, s-a întâlnit cu C.B. şi C.D., acesta din urmă prezentându-se pentru a introduce în ţară maşina cumpărată pentru inculpatul N.D.E.

De asemenea, M.R. nu i-a dat inculpatului A.N. copii după documentele firmei sale sau împuternicire pentru a realiza importul pe numele SC C.L. SRL şi nu a cunoscut prin ce punct vamal inculpatul menţionat a intrat în ţară şi ce activităţi vamale a desfăşurat ulterior.

Inculpatul A.N. a intrat în România prin Vama Nădlac, la data de 27 octombrie 2001, unde a prezentat organelor vamale contractul de vânzare-cumpărare din 25 octombrie 2001 încheiat pe numele său. Întrucât conform normelor legale menţionate anterior importatorul nu avea documentele traduse şi nici nota de constatare R.A.R. pentru vamă, organele vamale au întocmit declaraţia vamală de tranzit nr. I. 21404, către B.V. Piatra Neamţ, unde trebuia finalizat importul în termen de 30 zile. Inculpatul A.N. a semnat declaraţia vamală de tranzit întocmită pe numele său şi a achitat suma de 25.843.134 lei reprezentând garanţie vamală, reţinută cu adeverinţa nr. 279715 din 27 octombrie 2001.

În luna noiembrie 2001, deplasându-se din nou în Germania, M.R. a cumpărat de la firma A.K. autoturismul O.A., de culoare turcoaz, fiind întocmit contractul de vânzare-cumpărare din 12 noiembrie 2001, pe numele inculpatului A.N., în calitate de persoană fizică.

Conform înţelegerii, acesta s-a întâlnit pe teritoriul Ungariei, în acelaşi loc, cu inculpatul A.N., unde i-a predat maşina şi documentele menţionate mai sus, după care s-au despărţit. Inculpatul A.N. a intrat în ţară tot prin Vama Nădlac, unde a prezentat actele primite, organele vamale întocmind declaraţia vamală de tranzit nr. I. 23478 din 14 noiembrie 2001 pentru B.V. Piatra Neamţ, întrucât importatorul nu avea toate documentele necesare. Acesta a semnat declaraţia vamală întocmită pe numele său, a achitat suma de 25.970.395 lei, reprezentând garanţia vamală, având obligaţia să finalizeze importul în termen de 30 zile la B.V. de destinaţie, ca şi în cazul primei maşini.

În cursul anului 2001, inculpatul C.R.A.G. a discutat cu cumnatul său din Germania, să-i cumpere autoturisme second-hand, în vederea revânzării acestora în România, pentru a obţine un profit.

La începutul lunii noiembrie 2001, inculpatul a fost anunţat telefonic de cumnatul său, despre faptul că i-a cumpărat două autoturisme O.A., stabilind să vină cu încă cineva în Vama Turnu pentru a le introduce în ţară.

După ce vecinul său, martorul D.l.B. a fost de acord să-l însoţească în vamă, inculpatul C.R.A.G. a transmis cumnatului său datele lor de stare civilă, astfel că certificatele de origine EUR 1 şi contractele de vânzare cumpărare pentru cele două maşini au fost întocmite pe numele acestora (inculpatul C.R. şi martorul D.I.B.).

Conform înţelegerii avute cu cumnatul său, la data de 06 noiembrie 2001, inculpatul C.R.A.G. şi martorul D.l.B. au preluat de pe teritoriul Ungariei, cele două autoturisme marca O.A., din care una de culoare roşie, şi cealaltă de culoare albă, primind totodată contractele de vânzare cumpărare şi certificatele de origine EUR 1 seria L 420148 şi L 420147, în care aceştia erau menţionaţi în calitate de importatori, iar exportatori erau ultimii proprietari ai autoturismelor înscrişi în cărţile de identitate ale maşinilor.

În baza acestor documente prezentate organelor vamale din Vama Turnu, au fost întocmite declaraţiile vamale de tranzit nr. I. 14141 şi I. 14142 din 06 noiembrie 2001, pentru B.V. Suceava.

La data de 08 noiembrie 2001, aşa cum s-a arătat mai sus, D.G.V., pentru a preveni şi combate fraudele la acordarea regimului vamal preferenţial, a emis Ordinul circular nr. 53137, din care rezultă că începând cu 15 noiembrie 2001, pentru o perioadă de 6 luni se suspendă acordarea regimului tarifar preferenţial pentru autoturismele introduse în ţară de persoane fizice, interdicţie care nu se referea la importurile realizate de persoane juridice.

La data apariţiei acestor ordine, inculpaţii A.N. şi C.R.A.G. nu aveau finalizate operaţiunile vamale de import pentru cele patru autoturisme indicate mai sus, introduse în ţară pe numele acestora ca persoane fizice.

În această situaţie, inculpatul A.N. realizând că trebuie să plătească taxe vamale mult mai mari, a aflat de la inculpatul N.D.E. că există posibilitatea de a retranzita autoturismele, urmare a aprobării dată de D.R.V. laşi, către un birou vamal de frontieră, respectiv prin a le scoate din ţară şi a le reintroduce tot atunci în ţară, prin acelaşi punct vamal, dar folosind documente de origine şi provenienţă pe numele unei societăţi comerciale. Tot acesta i-a sugerat să solicite ca declaraţiile vamale de tranzit să fie întocmite pentru B.V. Şiret, urmând să îl anunţe când va trebui să vină cu maşinile, cu precizarea că mai este o altă persoană cu probleme similare.

Astfel, inculpatul A.N. a întocmit o cerere pentru ambele autoturisme, solicitând să i se aprobe retranzitarea, în vederea scoaterii lor din ţară prin Vama Şiret, motivând că nu are posibilitatea achitării taxelor vamale, fapt nereal, în condiţiile în care cunoştea exact scopul real al retranzita hi. Cererea a fost înregistrată la D.R.V. laşi sub nr. 19511, din 21 noiembrie 2001 şi aprobată la aceeaşi dată, iar în baza acesteia, la B.V. Piatra Neamţ, au fost întocmite declaraţiile vamale de tranzit nr. I. 18534 şi I. 18537 din 11 decembrie 2001, urmând ca în termen de 5 zile să se finalizeze operaţiunea de export prin Vama Şiret.

Deplasându-se din nou în Germania, pentru a importa alte autoturisme pe firma sa, M.R. a fost contactat la telefon de inculpatul N.D.E., care i-a comunicat că inculpatul A.N. a pierdut certificatul EUR 1 ce dovedea originea maşinii introdusă în ţară de acesta prin Vama Nădlac, la data de 27 octombrie 2001, rugându-l să-i aducă un alt document de acest gen, sens în care i-a dictat datele tehnice, pentru a fi menţionate în acest înscris. În această situaţie, numitul M.R. a susţinut că a obţinut de la firma A.K. certificatul EUR 1, pe care l-a completat cu datele primite prin telefon de la inculpatul N.D.E., după care I-a restituit unui reprezentant al firmei vânzătoare de la care I-a primit stampilat cu parafa vămii germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001.

Cu toate că inculpatul N.D.E. a negat că i-ar fi dat inculpatului A.N. aceste informaţii, el cunoştea instituţia abilitată să aprobe cererile, modul şi procedeul în care se putea face o astfel de retranzitare în scopul obţinerii regimului vamal preferenţial, întrucât ceruse relaţii de acest gen de la martorul N.V.L., lucrător vamal în cadrul B.V. Suceava, şi a efectuat activităţi similare la sfârşitul lunii noiembrie 2001, în cazul autoturismelor cumpărate pentru el şi C.B. de M.R., maşini ce au fost introduse în ţară prin Vama Borş la 31 octombrie 2001, în condiţiile arătate mai sus. Pentru cele două maşini au fost întocmite declaraţiile vamale de tranzit pentru Vama Suceava, maşina destinată inculpatului N.D.E., fiind trecută pe numele lui C.G.D., care a fost în Vama Borş pentru a o introduce în ţară, în locul martorului S.A.V., cumnat cu inculpatul, ce nu s-a mai putut deplasa în vamă, iniţial numele său fiind înscris de M.R. pe contractul de vânzare-cumpărare.

Pentru cele două autoturisme, martorul C.B. şi inculpatul N.D.E. au întocmit câte o cerere de retranzitare, care au fost aprobate de către directorul B.E. din cadrul D.R.V. laşi.

Totodată, inculpatul a discutat cu martorul l.V., asociat şi administrator la SC R. SRL Suceava, pentru a accepta ca, după retranzitare, importul celor două maşini să fie efectuat prin Vama Şiret, pe firma sa. La cererea sa a primit de la martor copii ale certificatului fiscal şi certificatului de înmatriculare ale societăţii, precum şi două împuterniciri din partea acesteia pentru a fi folosite la organele vamale de la B.V. Şiret.

În noaptea de 21 noiembrie 2001, cele două autoturisme au fost duse în Vama Şiret, unde după efectuarea formalităţilor de export şi ieşire din ţară, în aceeaşi tură de serviciu, martorul J.D., care îl cunoştea atât pe inculpatul N.D.E., cât şi pe martorul C.B., a înregistrat maşinile în registrul de import, fiind reţinute de acesta sub supraveghere vamală în zona de staţionare.

După finalizarea operaţiunilor vamale de import, inculpatul N.D.E. i-a predat martorului l.V. declaraţiile vamale 1.1677 şi 1.1678 din 30 noiembrie 2001, precum şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SRL Suceava şi martorul C.B. pentru maşina sa, precum şi martorul S.A.V., pentru maşina inculpatului N.D.E., care s-a ocupat de înmatricularea acestui autoturism, numele său fiind menţionat în fişa depusă la S.E.I.P. Suceava, de către martorul P.G.V.

Întrucât nici inculpatul C.R.A.G. nu a finalizat operaţiunile de vămuire până la apariţia Ordinului circular nr. 53157 din 08 noiembrie 2001, deoarece nu avea bani să plătească taxe vamale majorate, acesta a încercat să vândă, în B. Severin, autoturismele nevămuite şi neînmatriculate, împrejurare în care, s-a întâlnit cu martorul R.R., inculpatul i-a relatat problema sa, iar acesta i-a sugerat ca printr-o retranzitare să scoată maşinile din ţară şi să le reintroducă pe o societate comercială, spunându-i că inculpatul N.D.E. îl poate ajuta cu acest lucru.

La data de 13 decembrie 2001 inculpatul C.R.A.G. şi martorul R.R. s-au deplasat la R.A.R., filiala Suceava, de unde au obţinut notele de constatare R.A.R. pentru vamă nr. 10430 şi 10431, din care rezulta că autovehiculele au gradul normal de poluare, menţionându-se la rubrica „deţinător", în acele rapoarte de verificare tehnică, denumirea firmei SC J.I. SRL Suceava, la care inculpatul C.R.A.G. era asociat şi pe numele căreia s-a gândit să reintroducă maşinile în ţară, însă această societate nu mai desfăşura nici o activitate de mai mult timp.

Având în vedere această situaţie, cât şi sugestia martorului R.R., inculpatul C.R.A.G. a luat legătura cu inculpatul N.D.E., care a fost de acord să-l ajute cu obţinerea aprobării retranzitării şi cu efectuarea importului pe o altă societate comercială, spunându-i că „îl va ajuta la operaţiunile de vămuire" şi că „o să se rezolve", aspecte negate însă în cursul cercetării judecătoreşti, poziţia procesuală oscilantă nefiind susţinută de probe. Pentru ajutorul dat, inculpatul C.R.A.G. a fost de acord să-i vândă inculpatului N.D.E., la solicitarea acestuia, unul dintre autoturisme, respectiv cel de culoare roşie, prin intermediul martorului R.R., la preţul cu care a fost cumpărat din Germania, respectiv suma de 2.000 mărci germane, după care, conform înţelegerii, i-a predat acestuia cheile şi autoturismul promis, prin intermediul martorului R.R.

În aceeaşi perioadă, inculpatul N.D.E. a primit actele celor două autoturisme, pentru a se ocupa de obţinerea aprobării retranzitării, sens în care, folosind faxul SC I.C. SRL Suceava, cu acordul martorului J.A., în urma discuţiei telefonice cu o funcţionară din cadrul D.R.V. laşi, a expediat cererile pentru aprobarea retranzitării, menţionând pe acestea, numărul de fax al acestei firme, pentru ca funcţionara de la D.R.V. laşi să ştie unde să remită cererile aprobate.

Această situaţie este confirmată de martora W.E., gestionar la punctul de lucru din B-dul George Enescu al SC I.C. SRL, situat vis-a-vis de locuinţa inculpatului N.D.E., unde acesta s-a prezentat pentru a transmite cererile prin fax şi i-a lăsat numărul său de telefon mobil, pentru a fi anunţat în legătură cu primirea cererilor de la D.R.V. laşi, revenind în cursul zilei de 14 decembrie 2001, de două ori, pentru a verifica acest aspect, iar în jurul orelor 16,00, fiind anunţat de către martora sus menţionată, s-a prezentat la magazin şi a retransmis cererile, tot prin fax, la B.V. Suceava. De fiecare dată acesta a venit de unul singur, fără a fi însoţit de inculpatul C.R.A.G. sau de M.R., aşa cum a susţinut inculpatul N.D.E. declaraţia finală dată la organele de urmărire penală.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, inculpatul C.R.A.G. s-a întâlnit cu inculpatul N.D.E., care i-a spus că a obţinut aprobarea retranzitării şi că în zilele următoare vor merge împreună în Vama Şiret pentru a scoate maşinile din ţară şi a le reintroduce pe numele unei firme. Tot atunci, acesta i-a mai cerut suma de 400 mărci germane, pe motivul că 200 mărci germane trebuia să-i dea patronului firmei care acceptă importul maşinilor, iar 200 mărci germane pentru alte cheltuieli legate de activităţile ce urmau să se desfăşoare în Vama Şiret.

În timp ce inculpatul C.R.A.G. a afirmat că a dat inculpatului N.D.E. suma de bani solicitată, din banii primiţi tot de la acesta cu ocazia vânzării autoturismului de culoare roşie, acesta din urmă recunoaşte că a primit suma de 400 mărci germane, dar pe care a susţinut că a dat-o lui M.R., care la rândul său însă, a afirmat că nu a primit nici o sumă de bani şi nu a existat vreun motiv pentru a încasa vreo sumă, în condiţiile în care nu ştia la acel momentul că importul maşinilor urma să fie efectuat pe firma sa.

Conform declaraţiei martorului N.V.L., lucrător vamal la B.V. Suceava, la data de 14 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a comunicat telefonic, că urma să-i trimită, prin fax cererile de retranzitare pentru cele două autoturisme şi că vor fi depuse la comisionar actele pentru întocmirea declaraţiilor vamale de tranzit către Vama Şiret, lucru care s-a întâmplat spre sfârşitul programului de lucru, martorul înregistrând cele două cereri aprobate de D.R.V. laşi, întrucât era vineri, a obţinut acceptul şefului B.V. Suceava ca operaţiunea de vămuire să fie efectuată de el a doua zi, sâmbătă, în afara programului normal de lucru.

Coroborând aceste date cu declaraţiile inculpatului C.R.A.G. şi ale martorilor R.R. şi D.l.B., care au susţinut că în zilele de 14 şi 15 decembrie 2001 nu au fost în Vama Suceava cu autoturismele pentru întocmirea declaraţiilor vamale de tranzit şi controlul fizic şi având în vedere declaraţiile vamale de export nr. 1.13056 şi 1.13057 întocmite de comisionari în Vama Suceava, ce nu sunt semnate la rubrica „principal obligat" de către martorul D.l.B. şi inculpatul C.R.A.G., rezultă că documentele maşinilor au fost depuse la comisionarii vamali de către inculpatul N.D.E., care Ie-a şi ridicat, împreună cu declaraţiile vamale sus menţionate, pentru a fi folosite la B.V. Şiret, deşi acesta neagă o astfel de situaţie.

Faptul că actele maşinilor i-au fost date inculpatului N.D.E. este confirmat şi de martorul R.R., acesta cunoscând că aprobarea retranzitării a fost obţinută de către inculpat în modalitatea arătată mai sus.

Pe data de 15 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. Ie-a comunicat telefonic inculpaţilor A.N. şi C.R.A.G. că în seara respectivă, trebuiau să se întâlnească şi să se deplaseze împreună în Vama Şiret cu maşinile, spunându-le ca să aibă paşapoartele asupra lor, întrucât urmau să iasă din tară.

Totodată, în după-amiaza aceleiaşi zile, inculpatul N.D.E. l-a contactat pe martorul R.R., de la care a luat cheile şi autoturismul O.A. de culoare roşie, cumpărat anterior de la inculpatul C.R.A.G., actele maşinii aflându-se deja în posesia sa, aşa cum susţin martorul şi acest din urmă inculpat.

Ajuns în Suceava cu cele două autoturisme, din care unul a fost condus de soţia inculpatului N.D.E., inculpatul A.N. s-a deplasat la domiciliul acestuia, unde l-a rugat să-i găsească un şofer pentru cea de-a doua maşină, astfel că s-a apelat la cumnatul său, martorul S.A.V. care a acceptat să conducă unul dintre autoturismele inculpatul A.N. până în Vama Şiret, acesta confirmând că i s-a spus să aibă asupra sa paşaportul deoarece urma să iasă din ţară pentru a efectua retranzitarea maşinilor.

De asemenea, tot inculpatul N.D.E. l-a anunţat şi pe inculpatul C.R.A.G. că trebuie să se întâlnească în jurul orelor 19,00 în faţa Hotelului B. din Suceava, fapt pentru care acesta din urmă l-a rugat pe martorul D.l.B. să-şi ia paşaportul şi să conducă una dintre maşini până în Vama Şiret, întrucât acesta era menţionat în actele de retranzitare.

Inculpatul A.N. a susţinut că după ce a ajuns la domiciliul inculpatului N.D.E., a plecat la locuinţa lui M.R., de la care a primit, pentru cele două maşini ale sale, contracte de vânzare-cumpărare şi certificate EUR 1 completate pe numele SC C.L. SRL Suceava, precum şi două copii ale certificatului de înmatriculare şi cel fiscal al acestei firme, având o poziţie oscilantă în ceea ce priveşte existenţa împuternicirii din partea firmei lui M.R., în primă fază susţinând că deşi s-a prezentat ca fiind reprezentantul firmei importatoare, nu este sigur dacă a avut sau nu împuternicirea necesară pentru ca, ulterior, în instanţă, să fie sigur de existenţa acestui înscris, precizând însă că nu poate proba acest lucru. Acesta precizează însă că nu a primit astfel de documente necompletate ori acte similare pentru alte maşini şi nici mai multe copii ale certificatului de înmatriculare şi cel fiscal al firmei, neamintindu-şi dacă M.R. i-a dat statutul, contractul sau vreun act adiţional al societăţii pentru a li folosite în vamă.

În jurul orelor 19,00, conform înţelegerii, inculpaţii A.N. şi N.D.E., împreună cu martorul C.B. au ajuns cu cele două autoturisme ale primului dintre ei, în faţa Hotelului B., unde s-au întâlnit cu martorul S.A.V., chemat să conducă una din cele două maşini, precum şi cu inculpatul C.R.A.G. care era însoţit de martorul D.l.B.

Întrucât era singurul care avea o servietă tip diplomat asupra sa, la locul de întâlnire, inculpatul N.D.E. i-a dat inculpatului A.N. documentele pe care Ie-a ridicat din Vama Suceava şi care urmau să fie folosite la B.V. Şiret pentru maşinile inculpatului C.R.A.G., fapt confirmat de ultimii doi.

Din faţa Hotelului B., toate cele şase persoane menţionate mai sus au plecat spre Vama Şiret deplasându-se cu cele patru autoturisme ce trebuiau retranzitate, rezultând că inculpatul N.D.E. şi martorul C.B. au călătorit cu una din maşinile inculpatului A.N.

După ce au ajuns în Vama Şiret, inculpatul N.D.E. şi martorul C.B., fiind poliţişti, s-au legitimat, astfel că li s-a permis intrarea în incinta punctului vamal, cu toate că nu aveau de rezolvat probleme vamale, odată cu ei intrând şi ceilalţi, parcând autoturismele în locul destinat pentru maşinile personalului vamal, după care au intrat în clădirea vămii.

Inculpatul C.R.A.G. a susţinut că în holul clădirii aceştia s-au întâlnit cu martorul T.M.D, poliţist de frontieră, cu care inculpatul N.D.E. şi martorul C.B. au stat de vorbă, spunând ulterior că acesta este un fost coleg de şcoală.

Apoi, în timp ce celelalte persoane au rămas în holul vămii, inculpaţii A.N. şi N.D.E. au intrat în birourile lucrătorilor vamali unde au depus documentele autoturismelor, întocmite la 11 decembrie 2001 de B.V. Piatra Neamţ pentru maşinile inculpatului A.N. întocmite la 15 decembrie 2001 de B.V. Suceava, pentru cele ale inculpatului C.R.A.G., la care au fost anexate contracte de vânzare cumpărare şi certificate EUR 1 încheiate pe numele acestora în calitate de persoane fizice.

Conform planificării şefului de tură P.D., în noaptea de 15 decembrie 2001 de serviciu pe sensul de ieşire control vamal persoane fizice era repartizată fiica acestuia, martora D.V.C., care a înregistrat în registrul de evidenţă a bunurilor de export, cele patru autoturisme ca fiind scoase din ţară de persoane fizice, menţionând la rubrica „numele importatorului" persoanele fizice şi juridice care iniţial le-au exportat din Germania.

Totodată, aceasta a consemnat în cele patru declaraţii vamale de tranzit că verificarea s-a efectuat prin observare şi că autoturismele au ieşit din ţară, conform înregistrărilor din registrul de export. Apoi a semnat şi a aplicat pe declaraţii ştampila individuală, confirmând informatic către birourile vamale emitente încheierea operaţiunii de tranzit, după care declaraţiile au fost puse la dispoziţia martorului N.D., lucrător vamal desemnat de şeful B.V. Şiret pentru a expedia ulterior câte un exemplar birourilor vamale Piatra Neamţ şi Suceava.

La un moment dat, din birourile lucrătorilor vamali, inculpaţii A.N. şi N.D.E. au ieşit împreună cu martorul P.D., acesta explicându-i inculpatului C.R.A.G. şi martorilor D.l.B. şi S.A.V. că trebuie să iasă din ţară pentru a i se aplica ştampile de trafic în paşapoarte.

Înainte de a părăsi teritoriul României, inculpatul C.R.A.G. a primit de la inculpatul N.D.E. certificatele de origine EUR 1 folosite anterior în Vama Turnu la introducerea în ţară a celor două autoturisme ale sale. Acesta i-a cerut să completeze la rubrica importator denumirea SC C.L. SRL, deasupra numelui său. Dându-şi seama că falsul efectuat de inculpatul C.R.A.G. este prea evident, inculpatul N.E. a luat din servieta inculpatului A.N. două contracte de vânzare-cumpărare care aveau la rubrica „vânzător" menţiunea A.K. şi două certificate EUR 1, toate fiind necompletate şi i Ie-a dat inculpatului C.R.A.G., care la indicaţiile sale Ie-a completat, trecând la rubrica cumpărător, SC C.L. SRL. Că aceste certificate au fost întocmite în fals de inculpatul C.R.A.G. rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică grafologică şi din declaraţia inculpatului menţionat.

Conform îndrumărilor date de martorul P.D., de a părăsi teritoriul ţării, inculpatul A.N. împreună cu inculpatul C.R.A.G., martorul D.l.B. şi martorul S.A.V. s-au urcat într-unui dintre autoturismele primului inculpat şi au plecat spre Ucraina, fiind înregistraţi, de martorul T.M.D. în baza de date informatizată a poliţiei de frontieră, ca ieşiţi din ţară între orele 23,56 - 00,01, acesta aplicându-le în paşapoarte ştampila de trafic nr. 21. Martora D.V.C. susţine că după verificarea documentelor şi a autoturismelor a comunicat poliţistului de frontieră T.M.D., că autoturismele au liber de vamă, dar după ce acestea au trecut de barieră, nu Ie-a mai văzut intrând în Ucraina.

Conform afirmaţilor celor patru persoane care au plecat în Ucraina, celelalte trei autoturisme au rămas staţionate în parcarea destinată maşinilor ce aparţin personalului vamal, timp în care inculpatul N.D.E. şi martorul C.B. au aşteptat în clădirea vămii ca aceştia să se întoarcă în România pentru a depune la organele vamale documente din care să rezulte că autoturismele sunt importate din Germania de SC C.L. SRL, deşi anterior acestea au fost înregistrate ca ieşite din ţară pe numele unor persoane fizice.

Între bariera de pe artera de ieşire din ţară şi fâşia ce delimitează efectiv teritoriul României de cel al Ucrainei, pe o distanţă de circa 50 metri sunt amplasate mai multe imobile precum magazinul S., clădirea cântarului, cea destinată dezinfecţiei şi toaleta, în vecinătatea acestora existând locuri unde autovehiculele pot staţiona fără să fie observate pe timp de noapte de poliţistul de frontieră ce manevrează bariera de ieşire din ţară. Pe partea stângă, imediat după barieră, se află „zona de staţionare a autoturismelor cu probleme vamale", în care autoturismele au acces de pe artera de ieşire din ţară, existând însă o cale de legătură si cu artera de intrare în ţară, aşa cum rezultă şi din schiţa P.T.F. Şiret.

Martorul T.M.D. a susţinut că cele patru autoturismele au trecut de bariera unde era de serviciu, dar nu a văzut dacă toate au părăsit teritoriul ţării spre Ucraina, existând posibilitatea ca acestea să fi fost parcate în vecinătatea imobilelor menţionate mai sus şi ulterior să fie conduse spre artera de intrare în ţară sau spre zona de staţionare.

După ce şi poliţiştii de frontieră ai ţării vecine le-au aplicat în paşapoartele celor patru persoane ştampile de intrare în Ucraina şi ieşire spre România, aceştia s-au întors în ţară, pe paşapoartele inculpaţilor A.N., C.R.A.G. şi ale martorilor D.l.B. şi S.A.V., fiind aplicată ştampila de trafic nr. 19 de către poliţistul de frontieră R.F.F., care era de serviciu pe artera de intrare în ţară. Martorul R.F.F. a implementat în baza de date a poliţiei de frontieră că cele patru persoane au intrat în ţară „pe jos", între orele 02,37 – 02,40, înregistrând numele lor în „Registrul de evidenţă a autoturismelor reţinute în zona de staţionare", unde a menţionat că acestora le-au fost oprite maşinile datorită unor probleme vamale şi a înscris pe ultima filă a fiecărui paşaport numărul de înmatriculare al autoturismului condus.

D.P.F. Rădăuţi, în subordonarea căreia se află P.C.T.F. Şiret, prin adresa nr. 705.717 din 17 noiembrie 2003, a precizat faptul că în baza de date informatizată din noaptea de 15 decembrie 2001, cele patru autoturisme nu apar înregistrate că au intrat în ţară prin vama Şiret. De asemenea, S.C.I.I.G.P.F. în adresa nr. 31699 din 19 februarie 2004, a opinat că celelalte trei autoturisme care nu au intrat în Ucraina au fost parcate după bariera de pe sensul de ieşire din ţară, într-un loc în care staţionarea era permisă, iar la întoarcere cele patru persoane au luat şi celelalte maşini cu care s-au prezentat pe artera de intrare în ţară.

Aici (pe artera de intrare în ţară) au fost aşteptaţi de inculpatul N.D.E. care, cunoscând procedeul folosit la data de 22 noiembrie 2001 pentru autoturismul său şi al martorului C.B. şi ştiind că cele patru maşini vor fi reţinute sub supraveghere vamală în incinta Vămii Şiret, Ie-a indicat unde să parcheze autoturismul cu care cei patru s-au deplasat până în Ucraina, respectiv în zona de staţionare a autoturismelor cu probleme vamale.

Apoi şi celelalte trei autoturisme au fost mutate din locul unde se aflau, de către inculpaţii A.N., C.R.A.G. şi martorul D.l.B. în zona de staţionare a autoturismelor reţinute din motive vamale.

Aici s-a prezentat şeful de tură P.D. care Ie-a solicitat cheile maşinilor şi să demonteze plăcuţele de înmatriculare de la cele patru autoturisme, precizând că acestea vor fi reţinute câteva zile în vamă. Acelaşi lucrător vamal i-a îndrumat să se deplaseze la comisionarul vamal pentru a depune actele ce le aveau şi să solicite încheierea unor declaraţii sumare.

Astfel de declaraţii vamale se întocmesc în situaţia în care importatorul nu dispune de suma de bani necesară achitării taxelor vamale sau nu are toate documentele necesare regimului vamal de import solicitat.

De regulă, aşa cum s-a precizat mai sus, întrucât sunt necesare traducerile legalizate ale contractelor de vânzare-cumpărare şi ale cărţilor de identitate ale maşinilor, Note de constatare R.A.R. pentru vamă, din care să rezulte caracteristicile tehnice, ca şi în cazul în care trebuie completată documentaţia necesară autorităţile vamale de frontieră efectuează formalităţi vamale de tranzit către birouri vamale de interior, unde în termenul legal se finalizează operaţiunea de import.

Atât inculpatul A.N., cât şi inculpatul C.R.A.G. erau nemulţumiţi pentru faptul că autoturismele vor fi reţinute pentru o perioadă de timp de către organele vamale, întrucât aveau sumele necesare şi puteau plăti taxele vamale calculate în regim preferenţial.

Despre inculpatul N.D.E., atât inculpatul C.R.A.G. cât şi martorul D.l.B. declară că în noaptea de 15 decembrie 2001, împreună cu inculpatul A.N., a intrat de mai multe ori, cu actele maşinilor în birourile vameşilor cu care a purtat discuţii pentru întocmirea formalităţilor vamale şi obţinerea unui regim vamal preferenţial. Astfel, aşa cum rezultă din confruntarea dintre inculpaţii C.R.A.G. şi A.N., inculpatul N.D.E. a depus organelor vamale contractele de vânzare cumpărare şi certificatele EUR 1, completate anterior, conform indicaţiilor sale, de către inculpatul C.R.A.G. înainte de a pleca în Ucraina, anexând la acestea copii xerox după certificatul de înmatriculare, certificatul fiscal al SC C.L. SRL Suceava, precum şi nota de constatare R.A.R. pentru vamă nr. 10340, eliberată la data de 13 decembrie 2001 de R.A.R., filiala Suceava.

De asemenea, pentru celelalte două autoturisme ale sale, inculpatul A.N. a depus contracte de vânzare cumpărare şi certificatele de origine EUR 1 în care exportatorii erau firmele germane A.A. şi A.K., iar importatorul societatea C.L. SRL Suceava, alături de documentele de provenienţă şi de origine, acesta ataşând copii xerox după cărţile de identitate ale maşinilor, certificatul de înmatriculare şi cel fiscal al aceleiaşi societăţi importatoare.

Astfel, inculpaţii A.N. şi C.R.A.G. au prezentat documente de provenienţă şi de origine false din care rezulta că autoturismele sunt proprietatea SC C.L. SRL Suceava, fiind importate de la firmele germane A.K. şi A.A., deşi în realitate erau proprietatea lor, aşa cum rezulta atât din actele depuse la intrarea în ţară la Vama Turnu şi Vama Nădlac, cât şi din cele folosite în aceeaşi noapte, cu două ore înainte, la operaţiunea de export din Vama Şiret.

Reprezentantul comisionarului vamal SC C.C.P.S. SA Şiret, martorul C.V. a susţinut că în biroul său au intrat doar două persoane care au precizat că au fost trimişi de lucrătorii vamali pentru a li se întocmi declaraţii sumare şi nu declaraţii vamale de tranzit sau de import definitiv, respectiv inculpatul A.N., care întrebat fiind de comisionar, şi-a asumat pe nedrept calitatea de reprezentant legal al SC C.L. SRL Suceava, fără însă a demonstra cu vreun document acest fapt, aşa cum s-a arătat mai sus, iar martorul C.V. a precizat că verificarea acestei calităţi revenea în sarcina lucrătorilor vamali ce finalizau operaţiunea de import şi acordau liber de vamă, fără a se putea stabili identitatea celei de-a doua persoane, însă cert este că făcea parte din grupul celor 6 persoane venite la vamă. În baza documentelor primite de la aceştia martorul a completat declaraţiile sumare şi a înaintat documentaţia lucrătorului vamal N.G., ce era de serviciu la compartimentul marfă-supraveghere vamală, pentru a fi înregistrate şi a se efectua controlul fizic sumar.

Martorul N.G. a înregistrat în registrul de import cele patru declaraţii sumare, Ie-a semnat şi parafat cu ştampila individuală, ca de altfel şi cărţile de identitate ale maşinilor, precum şi contractele de vânzare-cumpărare ale acestora. Totodată, a menţionat că nu el a îndrumat maşinile în zona de staţionare şi nici nu a discutat cu persoanele care le conduceau sau cu reprezentanţii firmei importatoare pentru ca aceştia să aleagă varianta reţinerii în vamă a autoturismelor pe bază de declaraţii sumare ori să le solicite să demonteze plăcuţele cu numerele de înmatriculare, cu atât mai mult cu cât nici un ordin intern sau vreo normă de aplicare a regulamentului vamal nu prevede acest din urmă lucru.

Documentaţia depusă a rămas într-un fişet din încăperea vameşilor urmând a fi prezentate şi celelalte documente necesare şi a se achita taxele vamale în termenul de 30 zile stabilit de legislaţia în vigoare, nefiind obligatoriu ca finalizarea operaţiunii de vămuire să fie efectuată de acelaşi lucrător vamal sau în aceeaşi tură de serviciu.

Din declaraţiile inculpaţilor C.R.A.G. şi A.N. a rezultat că nu au existat motive pentru reţinerea autoturismelor în vamă, fiind chiar nemulţumiţi de acest lucru, întrucât încă din noaptea de 15 decembrie 2001 au fost depuse toate documentele în baza cărora s-a finalizat importul definitiv la data de 19 decembrie 2001 şi aveau de la început sumele de bani necesare pentru plata datoriei vamale calculate conform regimului vamal preferenţial, fără a primi vreo lămurire în acest sens de la lucrătorii vamali sau chiar de la inculpatul N.D.E., o posibilă explicaţie fiind aceea că în noaptea de 15 decembrie 2001, nici martorul J.l.D. şi nici inculpata M.R., din diferite motive nu erau la serviciu (primul era în concediu de odihnă, cealaltă fiind în concediu medical).

După reţinerea autoturismelor în Vama Şiret inculpaţii N.D.E., A.N. şi C.R.A.G., precum şi martorii D.l.B., S.A.V. şi C.B. s-au decis să revină în municipiul Suceava, dar cum nu dispuneau de un mijloc de transport, I-au contactat telefonic pe martorul R.R., pentru ca acesta să vină în vamă cu microbuzul proprietatea inculpatul C.R.A.G., ce s-a defectat pe traseu, apelându-se în cele din urmă la un maxi-taxi, cu care toate persoanele menţionate mai sus s-au întors în Suceava.

La plecarea din vamă, inculpatul N.D.E. Ie-a comunicat inculpaţilor A.N. şi C.R.A.G. că îi va anunţa telefonic când trebuie să se prezinte pentru a achita taxele vamale şi a ridica maşinile, ceea ce pune în evidenţă faptul că acesta ţinea legătura cu lucrătorii vamali. Deşi inculpatul N.D.E. a negat acest aspect susţinând că s-a deplasat în Vama Şiret, împreună cu martorul C.B., pentru ca martorul S.A.V. să le cumpere de la magazinul S. băuturi alcoolice pentru sărbătorile de iarnă, nici una din persoanele cu care a fost în vamă nu l-a observat pe el sau pe martorul S.A.V. să fi achiziţionat băuturi de pe teritoriul României sau Ucrainei, ori să fi avut pe drumul de întoarcere spre Suceava asupra sa sticle cu băuturi alcoolice, astfel că afirmaţiile sale nu au suport probator. Mai mult, martorul C.B., în declaraţiile date la organele de urmărire penală a afirmat că nu a dat nici unuia din cei patru care au părăsit ţara, bani pentru a-i cumpăra băuturi alcoolice.

Coroborând aceste date cu verificările efectuate în actele contabile ale magazinului S., unde sunt înscrise nominal toate persoanele care fac cumpărături, a rezultat că nici inculpatul N.D.E. şi nici o altă persoană din grupul său, respectiv martorul C.B. ori, niciuna din cele patru peroane care au plecat în Ucraina nu a achiziţionat băuturi alcoolice în noaptea de 15 decembrie 2001 sau ulterior în tura din 19 decembrie 2001. De fapt, de la acest magazin pot cumpăra diverse produse doar persoanele care ies din ţară, altfel bunurile cumpărate, la intrarea în ţară sunt supuse vămuirii.

În cursul zilei de 19 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a contactat telefonic pe inculpaţii A.N. şi C.R.A.G. cărora Ie-a comunicat că în noaptea respectivă se vor finaliza formalităţile de import cu regim vamal preferenţial şi îşi vor putea ridica autoturismele din Vama Şiret, după ce în prealabil vor achita taxele vamale reprezentând un procent de 6 % din valoarea în vamă a maşinilor.

În această situaţie inculpatul A.N. a plecat de la domiciliul său din Roman şi ajungând în Suceava s-a deplasat la domiciliul inculpatului N.D.E., unde soţia acestuia i-a dat o sacoşă cu bani spunându-i că sunt pentru plata taxelor vamale şi, ajuns în vamă la ora 12,00, s-a interesat la casierie care este cuantumul taxelor vamale ce trebuie achitate pentru cele patru autoturisme, aflând însă că declaraţiile vamale de import nu erau încă întocmite. Conform declaraţiei martorului M.L., care l-a recunoscut pe inculpat după fotografie, acesta s-a prezentat la el, fiind însoţit de un lucrător vamal sau un poliţist de frontieră, care i-a solicitat să-i redacteze cele patru D.V.I. în regim de urgenţă şi care i-a spus că sunt pentru cineva de la P. Suceava, situaţie în care, cu toate că dorea să meargă la masă, a întocmit declaraţiile vamale de import pentru cele patru autoturisme, fiind ajutat de martorul T.V., şeful agenţiei de comisionari care a întocmit lista cu documentele anexate, deşi acesta nu avea sarcini de serviciu în acest sens.

Cu ocazia întocmirii lor, martorul M.L. a menţionat la rubrica „importator" firma SC C.L. SRL Suceava, şi cu toate că şi-a dat seama că nu sunt anexate toate documentele necesare operaţiunii de import, respectiv traducerile cărţilor de identitate ale maşinilor şi ale actelor de vânzare-cumpărare, notele de constatare R.A.R., statutul societăţii şi acte adiţionale, împuterniciri din partea firmei pentru persoanele ce nu erau reprezentanţii legali dar o reprezentau în faţa organelor vamale, şi că există neconcordanţe între menţiunile înscrise în documentele depuse, a predat întreaga documentaţie la sectorul marfa, unde lucrătorul vamal care era desemnat să efectueze controlul documentar avea posibilitatea să o restituie pentru a se opera modificări, să anuleze declaraţiile vamale de import sau să solicite titularului operaţiunii documente suplimentare care să clarifice eventualele deficienţe. De asemenea, martorul a precizat că, în condiţiile în care unul din lucrătorii vamali a intervenit pentru urgentarea întocmirii declaraţiilor vamale, a acceptat lipsa unor documente anexe, sub rezerva că acestea vor fi solicitate de lucrătorul vamal şi aduse ulterior de importator.

La data respectivă comisionul datorat SC C.C.F.S. S.A. Şiret nu a fost achitat de inculpaţii pentru ale căror autoturisme au fost întocmite declaraţiile vamale de import, martorul apreciind că dacă, aşa cum i s-a spus, sunt pentru un poliţist de la Suceava, suma va fi achitată ulterior, fapt ce s-a întâmplat abia la 03 ianuarie 2002, când inculpatul A.N. a plătit 1.404.200 lei şi i s-a emis factura.

Conform declaraţiilor vamale de import, din 19 decembrie 2001, valoarea totală a drepturilor vamale pentru cele patru maşini era de 114.604.072 lei, incluzând taxele vamale în regim preferenţial de 6 %, T.V.A. şi accize. În situaţia în care importul s-ar fi realizat în numele persoanelor fizice A.N. şi C.R.A.G., ce erau proprietarii de drept ai autoturismelor, nu s-ar fi acordat un regim vamal preferenţial, iar cuantumul drepturilor vamale ce trebuiau achitate ar fi fost în sumă de 237.761.736 lei.

În acest context, înainte de a părăsi punctul vamal, inculpatul A.N. a constituit un depozit bănesc achitând la casieria vămii suma de 90.000.000 lei, jumătate provenind din sacoşa primită de la soţia inculpatului N.D.E., iar jumătate din banii săi proprii, conform declaraţiei date, pentru care i s-au eliberat chitanţele nr. 444-446 din 19 decembrie 2001 de către casier, respectiv martorul P.O.D. În acel moment controlul vamal fizic şi documentar nu era încă efectuat, nefiind acordat nici liber de vamă. Chitanţierul din care au fost emise cele trei chitanţe a fost predat la tura de noapte, pentru a fi folosit de lucrătorul vamal desemnat cu validarea financiar-contabilă, respectiv inculpatei M.R., care urma să fie de serviciu în noaptea de 19 decembrie 2001, între orele 20,00– 08,00.

Tot în cursul zilei de 19 decembrie 2001, având nevoie de un şofer pentru a conduce din Vama Şiret la Suceava autoturismul marca O.A. de culoare roşie, pe care l-a cumpărat anterior la un preţ mai mic, de la inculpatul C.R.A.G. în schimbul promisiunii că-l va ajuta pe acesta să obţină retranzitarea şi un regim vamal preferenţial, inculpatul N.D.E. l-a sunat la telefon pe martorul R.R., rugându-l să-i însoţească în vamă de unde să aducă şi maşina respectivă.

În seara zilei de 19 decembrie 2001, când urma să intre de serviciu şi inculpata M.R., inculpatul N.D.E., conducând maşina sa personală, a plecat în Vama Şiret împreună cu inculpaţii C.R.A.G. şi A.N., precum şi cu martorii C.B. şi R.R., pentru a finaliza operaţiunea de import a celor patru autoturisme pe SC C.L. SRL Suceava şi a le ridica din vamă.

Conform planificării şefului de tură P.D., în noaptea de 19 decembrie 2001 lucrători vamali au fost repartizaţi la sectorul marfa astfel:

- inculpata M.R. cu atribuţii de control documentar declaraţii vamale, validare financiar-contabilă şi încasare a taxelor vamale;

- martorul R.G. cu atribuţii de control fizic supraveghere intrare;

- martorul Z.D. cu atribuţii de validare a declaraţiilor vamale. Aşa cum s-a arătat mai sus, scopul controlului vamal era şi este de prevenirea încălcării reglementărilor vamale şi descoperire a fraudelor vamale, fiind efectuat prin verificarea documentelor necesare vămuirii, de către agenţii vamali, realizându-se în mai multe etape, respectiv control documentar, control fizic şi validare.

În temeiul prevederilor art. 57, din HG nr. 1114/2001, inculpata M.R. avea ca atribuţie de serviciu efectuarea controlului documentar asupra declaraţiilor vamale de import, verificând corectitudinea completării acestora, a existenţei documentelor anexate la declaraţia vamală în detaliu, a concordantei între datele înscrise în declaraţia vamală în detaliu şi cele din documentele anexate, procedând şi la o verificare formală a documentelor anexate. În afara textului de lege arătat, obligaţia de a verifica documentele care stau la baza operaţiunii de import pentru constatarea legalităţii acestora este prevăzută şi în fişa postului său.

Preluând documentaţia de la comisionar, inculpata M.R. a verificat şi a semnat fiecare document, atât copia, cât şi originalul, a menţionat pe acestea numărul declaraţiei vamale de import şi data de 19 decembrie 2001, aplicând alături de semnătura sa ştampila personală.

În cazul autoturismului, ce a fost proprietatea inculpatului C.R.A.G. şi a fost vândut înainte de a se deplasa în Vama Şiret inculpatului N.D.E., s-a întocmit declaraţia vamală de import, fiind depuse, conform listei documentelor anexate, de cel de-al doilea inculpat (aşa cum rezultă din procesul verbal de confruntare efectuată între inculpaţii C.R.A.G. şi A.N.), următoarele înscrisuri:

- contractul de vânzare cumpărare nr. 19 din 27 noiembrie 2001, în care era menţionat ca exportator firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL Suceava;

- cartea de identitate a maşinii, în care ultimul proprietar, de pe numele căruia s-a radiat maşina la 05 noiembrie 2001, era cetăţeanul german K.H.N. şi nu firma A.K., aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare menţionat anterior. Pe acest document era înscris numărul declaraţiei vamale de tranzit (D.V.Tz.) 14142 din 06 noiembrie 2001 întocmită la Vama Turnu, semnătura lucrătorului vamal şi ştampila cu caracterele acestui birou vamal, de unde se deduce faptul că autoturismul nu provenea din Germania ci a fost introdus în ţară la data de 06 noiembrie 2001;

- certificatul de origine EUR 1 nr. D 154900 din 27 noiembrie 2001 cu ştampila autorităţilor vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001, care la rubrica nr. l avea trecut ca exportator pe K.H.N., la rubrica nr. 2 avea menţionat ca importator SC C.L. SRL C.R. şi sediul în Suceava str. Ştefan cel Mare, iar la rubrica nr. 12 repartizată semnăturii şi ştampilei exportatorului era înscris, de această dată, A.K., fără să fie aplicată parafa acestuia. Se observă că în acest document sunt menţionaţi doi exportatori diferiţi, iar data emiterii actului, respectiv 27 noiembrie 2001, diferă de cea a radierii maşinii, adică 5 noiembrie 2001, înscrisă în cartea de identitate sus menţionată;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L. SRL, seria A 157067, din care rezultă că sediul agentului economic este în Suceava, str. Luceafărului, iar în denumirea societăţii nu sunt incluse şi cuvintele „C.R.", aşa cum este menţionat în certificatul de origine;

- nota de constatare pentru vamă nr. 10430 emisă de R.A.R. Suceava la data de 13 decembrie 2001, ceea ce denotă faptul că autoturismul se afla în România cu două zile înainte de a fi prezentat în vamă şi nu a fost adus din Germania la 15 decembrie 2001.

Astfel, se constată că există contradicţii, între menţiunile din documentele anexate privind numele exportatorului, al importatorului şi sediul său social, data din contractul de vânzare cumpărare la care s-a efectuat transferul de proprietate, data vânzării menţionată în cartea de identitate, data introducerii autoturismului în ţară prin B.V. de frontieră Turnu, a verificări tehnice la R.A.R. Suceava şi cea a prezentării în Vama Şiret. Totodată, se observă că exportatorul înscris în declaraţia vamală de import, diferă de cel menţionat în cartea de identitate şi certificatul EUR 1.

Pentru autoturismul proprietatea inculpatului C.R.A.G., în cazul căruia s-a întocmit declaraţia vamală de import nr. 1817 din 19 decembrie 2001, inculpatul N.D.E. a depus, conform listei de documente anexate următoarele înscrisuri:

- contractul de vânzare-cumpărare nr. 8, încheiat în Germania la 25 noiembrie 2001, în care ca exportator german era menţionat firma A.K., iar cumpărător SC C.L. SRL Suceava, deşi conform ştampilei vamale aplicate pe cartea de identitate a maşinii aceasta a fost introdusă în tară pe 06 noiembrie 2001:

- cartea de identitate a maşinii nr. AT 055375 pe care era înscris numărul declaraţiei vamale de tranzit (D.V.Tz.) 14141 din 06 noiembrie 2001, întocmită la Vama Turnu, semnătura lucrătorului vamal şi ştampila cu caracterele acestui birou vamal, alături de care inculpata M.R. a semnat şi a înscris şi ea nr. declaraţiei vamale de import 1817 din 19 decembrie 2001. Ca şi în cazul celuilalt autoturism, se poate deduce faptul că acesta nu provenea din Germania, ci a mai fost introdus în ţară la data de 06 noiembrie 2001;

- certificatul de origine EUR 1 nr. D 154852 din 27 noiembrie 2001 cu ştampila autorităţilor vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001, care la rubrica nr. 1 avea trecut ca exportator pe N.B., la rubrica nr. 2 destinată importatorului avea menţionat C.L. SRL C.R. şi sediul în Suceava str., iar la rubrica nr. 12 repartizată semnăturii şi ştampilei exportatorului era înscris, de această dată, A.K., fără să fie aplicată parafa acestuia. Se observă că în acest document sunt menţionaţi doi exportatori diferiţi, iar data emiterii actului, respectiv 27 noiembrie 2001, diferă de cea a radierii maşinii, adică 5 noiembrie 2001, înscrisă în cartea de identitate sus menţionată;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L., seria A 157067, din care rezultă că sediul agentului economic este în Suceava, iar în denumirea societăţii nu sunt incluse şi cuvintele „C.R.", aşa cum este menţionat în certificatul de origine.

În lista cu documente anexate se consemnează şi nota R.A.R. 10432/2001, fără ca această notă să se găsească în documentaţia aflată în arhiva vămii.

Şi în acest caz se constată, ca şi la autoturismul descris anterior, aceleaşi neconcordanţe, mai puţin lipsa notei de constatare R.A.R. pentru vamă.

Pentru autoturismele inculpatului A.N., au fost întocmite declaraţiile vamale de import nr. 1815 şi 1818 din 19 decembrie 2001, fiind depuse de acesta, conform listei de documente anexate, următoarele înscrisuri:

- certificatul de origine EUR 1 nr. A 028190 din 24 octombrie 2001 cu ştampila autorităţilor vamale germane nr. 166 din 24 octombrie 2001 şi contractul de vânzare cumpărare nr. 101 din 23 octombrie 2001, în care la rubrica vânzător era trecută firma A.A., iar la cumpărător SC C.L. SRL, nefiind aplicată la rubrica 12 ştampila exportatorului;

- cartea de identitate a maşinii, în care ultimul proprietar german era A.S. şi nu firma A.A., radierea de pe numele său efectuându-se pe data de 08 octombrie 2001; pe acest document s-a înscris în Vama Nădlac, la prima intrare în ţară, numărul declaraţiei vamale de tranzit (D.V.Tz) 7193 din 27 octombrie 2001 aferentă declaraţiei I 21404;

- certificatul de origine EUR 1 nr. A 028200 din 27 octombrie 2001 cu ştampila autorităţilor vamale germane nr. 166 din 28 noiembrie 2001 şi contractul de vânzare cumpărare nr. 12 din 27 noiembrie 2001, în care la rubrica vânzător era trecută firma A.K., iar la cumpărător SC C.L. SRL, fără ca la rubrica nr. 12 să fie aplicată ştampila exportatorului;

- cartea de identitate a maşinii, în care ultimul proprietar german era M.S. şi nu firma A.K., radierea de pe numele său efectuându-se pe data de 26 octombrie 2001; şi pe acest document s-a înscris în Vama Turnu, la prima intrare în ţară, numărul D.V.Tz. 8053 din 14 noiembrie 2001 aferentă declaraţiei I 23478;

- certificatul de înmatriculare al firmei C.L., seria A 157067, pentru ambele maşini.

Ca şi în cazurile anterioare şi în aceste două cazuri se constată neconcordanţe, atât între menţiunile din documentele prezentate cât şi între acestea şi declaraţia vamală de import, privind numele exportatorului şi data din contractul de vânzare cumpărare la care s-a efectuat transferul de proprietate, precum şi existenţa menţiunilor privind o introducere anterioară în ţară a maşinilor printr-un alt punct vamal.

În conformitate cu art. 105 din Regulamentul vamal „preferinţele tarifare stabilite prin acordurile ori convenţiile internaţionale se acordă la depunerea certificatului de origine mărfurilor şi înscrierea codului stabilit pentru fiecare acord sau convenţie, în rubrica corespunzătoare din declaraţia vamală în detaliu".

În conformitate cu prevederile art. 106, din HG nr. 1114/1997, „B.V. poate solicita autorităţii emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia în următoarele cazuri:

a) când se constata neconcordanţe între datele înscrise în dovada de origine (în certificatul de circulaţie a mărfurilor EUR 1 şi celelalte documente ce însoţesc declaraţia vamală); în acest caz regimul preferenţial se acordă numai după ce se primeşte rezultatul verificării care atestă conformitatea;

b) când se constată neconcordanţe formale care nu împiedică asupra fondului; în aceste cazuri autoritatea vamală acordă regimul preferenţial şi ulterior solicită verificarea dovezii de origine;

c) în orice situaţii decât cele prevăzute la art. a) şi b), în care autoritatea vamală are îndoieli asupra realităţii datelor din dovada de origine; în acest caz regimul preferenţial se acordă şi ulterior se solicită verificarea dovezii de origine".

În cazul în care lucrătorul vamal are suspiciuni cu privire la certificatele de origine sau constată neconcordanţe între acestea şi documentele ce însoţesc declaraţia vamală, are trei posibilităţi:

- neacceptarea certificatului din motive temeinice şi restituirea acestuia importatorului, din cauza faptului că acesta nu corespunde din punct de vedere al formei, dimensiunii ori al culorii, la rubrica 11 din certificat lipseşte ştampila sau semnătura organului vamal emitent, nu sunt completate în totalitate rubricile obligatorii, respectiv 2, 4, 5 şi 8;

- neluarea în considerare a certificatului EUR 1, reţinerea acestuia şi neacordarea regimului preferenţial, din cauza faptului că certificatul prezintă ştersături, rubrica 8 privind descrierea mărfii nu este completată sau se referă la alte mărfuri decât cele incluse în Protocol sau dacă termenul de valabilitate a expirat;

- acceptarea declaraţiei cu suspiciuni şi acordarea regimului preferenţial, din cauza faptului că rubrica 12 a certificatului nu are semnătura şi ştampila exportatorului, rubrica 11 nu este semnată sau datată, descrierea mărfii de la rubrica 8 nu corespunde la controlul fizic cu mărfurile respective.

În situaţia în care la controlul documentar există neconcordanţe între cartea maşinii, actul de vânzare-cumpărare şi certificatul EUR 1 la rubricile destinate importatorului sau exportatorului, documentaţia se înaintează la S.S.V.L.F.V. din cadrul D.R.V. laşi, pentru a se efectua un control mai amănunţit.

Relevante în acest sens sunt: declaraţia martorului l.O., lucrător vamal, care conform Ordinului de serviciu nr. 1/2001, avea atribuţii de a întocmi şi înainta spre verificare, certificatele de origine, conform art. 106 din Regulamentul vamal şi, conform art. 32 din protocolul 4 privind definirea noţiunii de produse originare şi metode de cooperare administrative, anexa la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte şi C.E. şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, cât şi adresele nr. 15680 din 22 august 2003 a D.R.V. laşi, în care se precizează că, contractele de vânzare-cumpărare prezentate pentru realizarea importului pe SC C.L. SRL la B.V. Şiret, ce aveau ca vânzători firmele A.K. şi A.A., puteau fi suspectate ca fiind nereale, întrucât pentru aceleaşi autoturisme au fost depuse, în aceiaşi tură de serviciu, alte contracte de vânzare-cumpărare din oare rezultă că inculpaţii A.N., C.R.A.G. şi martorul D.l.B. au achiziţionat maşinile de la cetăţenii germani M.S., N.B. şi K.H.N., contracte ce au fost prezentate la intrarea în ţară organelor vamale din cadrul B.V. Turnu şi Nădlac, iar vânzătorii germani menţionaţi în acestea sunt aceiaşi cu cei înscrişi în cărţile tehnice ale maşinilor şi nr. 9121 din 22 noiembrie 2005 a D.R.V. laşi.

Aceste certificate au fost trimise spre a fi verificate ulterior şi ca urmare a sesizării făcută de lucrătorul vamal M.R. (conform declaraţiei lucrătorului vamal l.O.) având în vedere că a considerat că se încadrează în una din situaţiile prevăzută de art. 106 lit. b) – c) din Regulamentul vamal.

În atare situaţie, inculpata M.R., care efectua controlul documentar, avea obligaţia să nu acorde regimul vamal preferenţial, decât după primirea din ţara de origine a rezultatului verificării care atestă originea comunitară a mărfurilor, însă cu toate acestea, încălcând prevederea legală a acordat, pe data de 19 decembrie 2001, celor patru autoturisme, un regim vamal preferenţial. în situaţia în care şi-ar fi respectat atribuţiile de serviciu prevăzute de fişa postului şi sarcinile prevăzute de Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, ar fi solicitat toate actele necesare importului, ocazie cu care ar fi constatat şi că SC C.L. SRL, care avea ca asociat pe numitul M.R., era la data importului o firmă fără capital social, nu avea ca obiect activitatea de import-export şi era dizolvată printr-o încheiere a judecătorului delegat al O.R.C.

Aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, la declaraţiile vamale de import nr. 1815 - 1818, nu au fost anexate conform cerinţelor legale, următoarele documente:

- traducerile legalizate ale contractelor de vânzare-cumpărare şi ale cărţilor de identitate ale maşinilor, pentru a se stabili în mod cert numele exportatorului, numele ultimului proprietar din Germania şi numele importatorului;

- notele de constatare emise de R.A.R. în cazul a trei dintre autoturisme, care sunt necesare pentru determinarea caracteristicilor tehnice, în scopul stabilirii valorii de vamă, conform art. 45 şi 109 pct. 6, din HG nr. 1114/2001, întrucât taxele vamale se deduc ca un procent din valoarea în vamă a maşinii, care la rândul ei se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică şi anul de fabricaţie.

D.R.V. laşi, în adresa nr. 15680 din 22 august 2003, precizează că importatorul este obligat să depună note de constatare emise de R.A.R., dar în cazul D.V.I. nr. 1815, 1817 şi 1818 inculpata M.R. nu a solicitat astfel de documente, care i-ar fi fost utile pentru identificarea documentară a maşinilor. Astfel, având traducerile cărţilor de identitate ale maşinilor, precum şi notele de constatare R.A.R. pentru vamă, inculpata ar fi putut constata că înainte de a se prezenta cu autoturismele sale în Vama Şiret, inculpatul A.N. Ie-a schimbat culoarea, vopsindu-le în galben, deoarece dorea să le folosească în activitatea de taximetrie;

- împuterniciri întocmite pe numele inculpaţilor A.N., C.R.A.G., a martorilor D.l.B. şi S.A.V. pentru a reprezenta SC C.L. SRL Suceava în faţa organelor vamale ca titulari ai operaţiunii de import, precum şi pentru a ridica cele patru autoturisme din incinta B.V. Şiret, după acordarea liberului de vamă, întrucât actele de proprietate nu erau pe numele acestora;

- statutul şi actele adiţionale ale SC C.L. SRL Suceava din care să rezulte cine sunt reprezentanţii legali ai firmei şi dacă are ca obiect activitatea de import-export, aşa cum precizează A.N.V. prin adresa nr. S/ 24 din 09 martie 2004;

- eventualele documente de efectuare a transferului de proprietate, încheiate între proprietarii menţionaţi în cărţile de identitate şi A.K., respectiv A.A., stipulaţi la rubricile „vânzători" în contractele prezentate în Vama Şiret.

Atât comisionarii C.V., M.L. şi T.V. cât şi lucrătorii vamali P.D., N.D. şi l.G.O. susţin faptul că documentele indicate mai sus, la lit. a) – e), trebuiau prezentate şi anexate declaraţiei vamale de import pentru a fi verificate de lucrătorul vamal care a efectuat controlul documentar.

Ca şi în adresa nr. 15680 din 22 august 2003, menţionată mai sus, şi în cea cu nr. 26366 din 08 decembrie 2003, D.R.V. laşi precizează că importatorul este obligat să depună note de constatare emise de R.A.R. pentru stabilirea valorii în vamă şi pentru verificarea datelor înscrise în rubrica nr. 8 a certificatelor de origine EUR 1, dar în cazul D.V.I. nr. 1815, 1817 şi 1818, aşa cum s-a arătat, inculpata M.R. nu a solicitat astfel de documente. De asemenea, aceasta avea obligaţia de a verifica concordanţele dintre datele înscrise în certificatele EUR 1 şi documentele anexate, specimenul ştampilei din rubrica nr. 11 şi confruntarea acestui specimen cu cele transmise de autorităţile vamale din ţara de export.

Prezentarea în vamă a împuternicirii pentru altă persoană decât reprezentantul legal a firmei importatoare era obligatorie, astfel, cu ocazia altor importuri realizate pe SC C.L. SRL şi SC M.S. SRL, M.R. a depus la B.V. Borş şi Nădlac astfel de documente pe numele său, chiar dacă acesta în calitate de asociat şi administrator la aceste firme introducea autoturismele în ţară şi participa la vămuire. De asemenea, şi în Vama Şiret erau solicitate astfel de înscrisuri, cum a fost cazul importurilor de autoturisme efectuat de SC R. SRL, cu puţin timp înainte, când au fost depuse împuterniciri pentru martorul C.B. şi C.D.

Numitul M.R., singurul reprezentant legal al SC C.L. SRL, nu a fost prezent la B.V. Şiret pentru operaţiunile de import din nopţile de 15 decembrie 2001 şi 19 decembrie 2001, nu a fost înregistrat în evidenţa poliţiei de frontieră, nu avea aplicată pe paşaport vreo ştampilă de trafic a Poliţiei de frontieră din cadrul P.C.T.F. Şiret, nu a achitat taxele vamale, nu a ridicat autoturismele din vamă şi nu a împuternicit vreo altă persoană să reprezinte firma în faţa organelor vamale pentru aceste activităţi.

Totodată, art. 55 din Legea nr. 141/1997 prevede că lucrătorul vamal care efectuează controlul documentar al declaraţiilor vamale de import şi al documentelor însoţitoare, poate solicita comisionarului sau titularului operaţiunii de import să prezinte şi alte documente necesare, pentru verificarea exactităţii elementelor înscrise în D.V.I., însă inculpata M.R. nu a făcut acest lucru.

De asemenea, pe cărţile de identitate ale autoturismelor, în care ultimii proprietari erau persoanele fizice M.S., N.B. şi K.H.N., autorităţile germane au aplicat ştampila cu inscripţia „A. ins A." sau „A.", care în traducere înseamnă „export în străinătate", respectiv „export", ceea ce demonstrează că s-au realizat exporturi directe şi nu vânzări către firmele germane A.K. şi A.A. Dacă ar fi solicitat traduceri legalizate ale acestor documente, inculpata M.R. ar fi constatat acest aspect, precum şi faptul că autoturismele inculpatului A.N. nu aveau culoarea galbenă, ci vişiniu şi turcoaz, elemente ce ar fi fost de natură a ridica suspiciuni privind autenticitatea documentelor ce au fost anexate declaraţiilor vamale de import.

Deoarece existau neconcordanţe între datele înscrise în certificatele de circulaţie a mărfurilor EUR 1 şi celelalte documente ce însoţeau declaraţiile vamale, inculpata M.R. putea cel mult să acorde liberul de vamă doar dacă importatorul consimţea să achite pentru cele patru autoturisme taxe vamale de 30 %, în sumă de 237.761.736 lei şi nicidecum să acorde regimuri vamale preferenţiale.

Având în vedere că inculpata M.R., lucra în calitate de inspector vamal din anul 1993, fiind specializată pe linia efectuării controlului documentar, aspect confirmat de altfel de martorii audiaţi în cauză, aceasta nu poate invoca faptul că nu a observat neconcordanţele descrise mai sus sau că nu a ştiut ce documente trebuie prezentate în vederea unui import de autoturisme, ceea ce denotă că aceasta şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, ca urmare a unei înţelegeri anterioare cu inculpatul N.D.E., astfel explicându-se atitudinea sa ulterioară când a fost căutată de M.R. la domiciliu, cât şi susţinerile inculpatului A.N., când acesta a fost contactat telefonic de acelaşi M.R., susţineri ce se referă la vameşa M.R. şi inculpatul N.D.E. şi depoziţiile martorului J.l.D., de la care a aflat adresa inculpatei.

Martorul R.G. a preluat întreaga documentaţie de la inculpata M.R. şi a efectuat controlul fizic în prezenţa comisionarului, prin identificarea autoturismelor pe baza declaraţiilor vamale, care ulterior au fost validate în sistemul informatic al vămii de către martorul Z.L.D. Atât inculpata cât şi cei doi martori, au semnat cele patru declaraţii vamale aplicând fiecare ştampila personală, individualizată printr-un număr.

Inculpata M.R. a încasat de la inculpatul C.R.A.G., cu chitanţa nr. 450 din 19 decembrie 2001, suma de 24.604.000 lei, reprezentând diferenţa c/v taxelor vamale la declaraţiile nr. 1815 - 1818, ţinând cont de depozitul bănesc în sumă de 90.000.000 lei constituit în cursul aceleiaşi zile de inculpatul A.N., între orele 00,51– 01,10, inculpata M.R. a eliberat borderourile de validare financiar-contabilă nr. R 1076 - R 1079 şi a acordat liber de vamă, aplicând pe originalele contractelor de vânzare-cumpărare ştampila cu această menţiune.

D.G.V. a emis la 13 iulie 1993 ordinul circular nr. 44 prin care dispunea ca fiecare lucrător vamal să primească la intrarea în serviciu o FIŞA DE EVIDENŢA pe care să o completeze, conform unor instrucţiuni de folosire, menţionând toate autoturismele controlate, felul controlului şi rezultatul verificărilor. Atât în noaptea de 15 decembrie 2001 cât şi în 19 decembrie 2001 toţi ceilalţi lucrători vamali din tura martorului P.D. şi-au înscris în fişele de evidenţă autoturismele controlate, mai puţin inculpata M.R. care nu a menţionat în fişă cele patru autoturisme precizând generic că a efectuat control documentar.

La 19 decembrie 2001, între orele 20,10 şi 02,00, inculpaţii N.D.E., A.N., C.R.A.G. şi martorii R.R. şi C.B. au aşteptat în incinta B.V. Şiret până când inculpata M.R. a dat liber de vamă celor patru autoturisme, înmânându-le declaraţiile vamale de import, originalele contractelor de vânzare cumpărare şi cărţile de identitate ale maşinilor. După ce operaţiunea de import a fost finalizată, autoturismele au fost luate din zona de staţionare a vămii, iar martorul T.M.D., de serviciu în calitate de poliţist de frontieră pe artera de intrare în ţară, a menţionat în registrul de evidenţă că „problemele vamale" pentru care au fost reţinute s-au rezolvat, lucru pe care l-a aflat de la inculpata M.R. Acesta susţine că inculpata avea obligaţia de a se asigura că persoanele care au ridicat autoturismele sunt îndreptăţite să facă acest lucru, respectiv că sunt delegaţi în acest sens de SC C.L. SRL prin împuternicire depusă şi anexată la declaraţiile vamale de import.

În acelaşi timp, martorul M.L. afirmă că autoturismele au fost ridicate din vamă de poliţistul despre care i s-a spus că lucrează la Poliţia Suceava.

În calitate de expert vamal, martorul l.G.O., a fost desemnat de şeful B.V. Şiret să verifice din punct de vedere formal toate certificatele EUR 1, prezentate atât de persoanele fizice cât şi de cele juridice.

Conform Ordinului circular nr. 53137/2001 al D.G.V., la data importului celor patru maşini, nu se mai acordau regimuri vamale preferenţiale autoturismelor introduse în ţară de persoane fizice, iar toate certificatele EUR 1 erau trimise la verificare în ţările exportatoare. Pentru autoturismele importate de persoane juridice martorul l.G.O., ulterior acordării liberului de vamă, trebuia să verifice ca certificatele să aibă dimensiunile şi menţiunile prevăzute în Protocolul nr. 4 încheiat cu ţările Comunităţii Europene, să fie parafate cu ştampilele autorităţilor vamale emitente, aflate în uz la aceea dată, precum şi cu ştampila exportatorului. în cazul în care depista nereguli, acesta înainta documentul, suspectat ca fiind nelegal, D.G.V. spre a fi trimis pentru verificarea autenticităţii în ţara emitentă. Astfel a procedat şi în cazul certificatelor EUR 1 nr. D 154900, D 154852, A 028200 şi A 028190, pe care verificându-le a constatat că acestea nu au aplicată ştampila exportatorului, copiile acestora fiind înaintate cu adresa nr. 10 din 03 ianuarie 2002 D.R.V. laşi, de unde prin D.G.V. au fost trimise pentru verificare în Germania.

Cu toate că pe parcursul cercetărilor inculpata M.R. a arătat că este nevinovată, că ea a fost cea care i-a solicitat martorului l.G.O. să trimită certificatele EUR 1 spre verificare, acest lucru nu este confirmat de martor, care avea obligaţia de serviciu de a trimite la verificare toate certificatele EUR 1 pentru persoane fizice şi cele care ridicau suspiciuni în cazul persoanelor juridice. Din declaraţia martorului rezultă că lucrătorii vamali, cum a fost şi cazul inculpatei, doar îl informau despre faptul că au acordat regim vamal preferenţial în baza unor astfel de certificate, după care el personal analiza întreaga documentaţie, iar când constata nereguli, proceda în consecinţă.

Pentru a justifica activităţile prin care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, ce au dus la acordarea liberului de vamă, inculpata M.R. a susţinut că în noaptea de 19 decembrie 2001 şi ea a constatat unele nereguli în documentaţia prezentată, dar pe care Ie-a considerat ca fiind formale, deşi în realitate deficienţele existente vizau fondul, întrucât puneau la îndoială originea comunitară a autoturismelor, situaţie în care nu trebuia acordat regimul vamal preferenţial.

După finalizarea formalităţilor vamale, în dimineaţa zilei de 20 decembrie 2001, la întoarcerea în mun. Suceava, autoturismele inculpatului A.N. au fost parcate în apropierea R.A.R., pentru a fi omologate în vederea vânzării între SC C.L. SRL şi acest inculpat, ulterior urmând a fi înmatriculate pe numele său la B.I.A.R. Autoturismul inculpatului C.R.A.G. a fost condus de acesta la domiciliul său, iar cel de culoare roşie cumpărat de inculpatul N.D.E. a fost parcat la domiciliul martorului R.R. care trebuia să se ocupe de înmatricularea lui pe numele său.

În aceeaşi zi, inculpatul A.N. a prezentat autoturismele sale la R.A.R. Suceava pentru verificare tehnică şi cu toate că din actele de proprietate şi de vamă rezulta că acestea aparţin SC C.L. SRL, la activităţile de omologare nu a fost prezent reprezentantul legal al firmei M.R. Inculpatul A.N. a prezentat angajaţilor de la R.A.R. Suceava două delegaţii scrise şi semnate de el, având ştampila societăţii din care rezulta că este împuternicit să participe la activităţile de omologare, precum şi alte două delegaţii scrise la maşină, având ştampila aceleiaşi firme, ce au fost semnate de inculpat şi din care rezulta că are dreptul să ridice cartea de identitate a autoturismelor.

Scriptic, transferul de proprietate dintre SC C.L. SRL şi inculpatul A.N. s-a realizat pe data de 27 decembrie 2001, când inculpatul a semnat două contracte de vânzare cumpărare ce aveau ştampila firmei vânzătoare, fără ca M.R. să fie de faţă şi să semneze cele două documente, din care reiese că preţul vânzării încasat de societate este de 140.000.000 lei, lucru care în realitate nu s-a întâmplat.

Pe parcursul cercetărilor, inculpatul A.N. a arătat că M.R. nu l-a însoţit şi nu l-a ajutat la D.R.V. laşi, la Vama Şiret şi la R.A.R. Suceava, ci doar a primit de la el documentele folosite în vamă şi file albe cu ştampila SC C.L. SRL, recunoscând însă că inculpatul N.D.E. i-a sugerat cum trebuie să obţină aprobarea retranzitării şi cum trebuie să procedeze în continuare, însoţindu-l de fiecare dată în vamă când s-au desfăşurat activităţi vamale, împrejurare în care l-a ajutat şi pe inculpatul C.R.A.G. Cu ocazia audierii la poliţie, datorită gradului de rudenie, inculpatul A.N., a ascuns faptul că inculpatul N.D.E. l-a însoţit în vamă şi a participat la unele activităţi vamale, dar ulterior, în faţa probelor acesta a revenit şi asupra celor declarate, pentru ca în instanţă să susţină în esenţă că documentele false utilizate în vamă i-au fost date de M.R., fără a cunoaşte însă conţinutul nereal al acestora şi că prin aceasta încalcă legea penală, fapt ce duce la concluzia că poziţia sa procesuală nu este sinceră în totalitate.

În legătură cu celelalte două maşini, după întoarcerea din vamă, autoturismul de culoare roşie a fost parcat la domiciliul martorului R.R. care, conform înţelegerii avute cu inculpatul N.D.E., trebuia să se ocupe de omologarea, înmatricularea şi vânzarea lui, suma astfel obţinută urmând să o predea acestuia din urmă. Astfel, la data de 03 ianuarie 2002, martorul R.R. s-a deplasat la sediul Poliţiei Suceava, unde a primit de la inculpatul N.D.E., ofiţer de serviciu, ştampila SC C.L. SRL şi copii xerox după actele de înmatriculare ale firmei, pentru a le folosi la R.A.R. Suceava în vederea omologării.

În baza asigurărilor primite de la acest inculpat referitoare la faptul că M.R. cunoaşte despre activităţile ce urmau să fie desfăşurate, a doua zi, martorul R.R. a completat două delegaţii pentru a reprezenta firma la R.A.R. Suceava, pe care Ie-a stampilat şi Ie-a folosit la această instituţie cu scopul de a omologa autoturismele şi a ridica cărţile de identitate a maşinilor.

Pentru autoturismul de culoare roşie (în schimbul căruia inculpatul C.R.A.G. a primit de la inculpatul N.D.E. suma de 2000 mărci germane şi sprijin în vederea obţinerii unui regim vamal preferenţial), s-a încheiat un contract de vânzare cumpărare între SC C.L. SRL şi martorul R.R., fără ca administratorul M.R. să fi fost de faţă şi să fi semnat acel document, urmare a sugestiei inculpatului N.D.E., care i-a explicat că este poliţist şi că la acea dată avea înmatriculate pe numele său încă două autoturisme.

Maşina a fost înmatriculată şi a fost vândută martorului S.D., cu suma de 3900 dolari S.U.A., din care martorul R.R. şi-a oprit pentru serviciul făcut suma de 200 dolari S.U.A., iar diferenţa i-a dat-o inculpatului N.D.E., care anterior plătise pentru autoturism inculpatului C.R.A.G. suma de 2000 mărci germane. Acesta din urmă precizează că din această sumă, înainte de a pleca spre vama Şiret, i-a returnat 400 mărci germane, din care jumătate erau destinaţi administratorului M.R., conform celor ce i-au fost spuse de inculpatul N.D.E. iar jumătate pentru „alte cheltuieli" ocazionate de activităţile vamale, dar nu pentru plata taxelor vamale.

Inculpatul N.D.E. a recunoscut că a primit de la inculpatul C.R.A.G. suma de 400 mărci germane, însă a precizat că i-a dat-o lui M.R. pentru ca acesta să accepte vămuirea celor două autoturisme pe firma sa, deşi acesta neagă o atare situaţie, nefiind prezent la niciuna din activităţile descrise mai sus.

Nu se poate reţine argumentarea din rechizitoriu că în situaţia în care M.R. ar fi solicitat vreo sumă de bani pentru autoturismele inculpatului C.R.A.G., ar fi făcut acelaşi lucru şi în cazul maşinilor ce aparţineau inculpatului A.N., în condiţiile în care între cei doi avusese loc o înţelegere cu privire la achiziţionarea şi aducerea în ţară a unor astfel de maşini pentru taximetrie, astfel explicându-se şi declaraţia acestuia din urmă că nu i-a fost cerută şi nu i-a dat vreo sumă de bani, în afara preţurilor stabilite pentru maşini, pe care Ie-a apreciat ca fiind prea mari, faţă de calitatea acestora.

Cert este că în luna februarie 2003, M.R. a primit la domiciliu adresa nr. l 196 din 28 februarie 2003 a B.V. Şiret, însoţită de actele de constatare şi procesele verbale de contravenţie nr. 4, 5 şi 6, din care rezulta că firma SC C.L. SRL are de achitat datorii vamale ca urmare a faptului că la data de 19 decembrie 2001 s-au folosit în Vama Şiret certificate EUR 1 false şi ştampile ale autorităţilor vamale germane ieşite din uz (din răspunsul autorităţilor vamale germane rezultă că autoturismele inculpatului A.N. nu sunt de origine comunitară, certificatele EUR 1 nr. A 028190 şi A 028200 sunt false, acestea fiind completate de numitul M.R., situaţie ce rezultă din constatarea tehnico-ştiinţifică grafologică, şi ştampila din căsuţa 11 nu se mai foloseşte de mai mult timp, iar pentru autoturismul inculpatul C.R.A.G. în cazul certificatului EUR 1 nr. D 154852, exportatorul A.K. nu a cerut şi nu a împuternicit o altă persoană să solicite organelor vamale germane eliberarea acestuia).

Împotriva actelor constatatoare întocmite de B.V.C.V.F. Şiret, reprezentantul firmei a formulat contestaţie la D.G.V., contestaţie ce a fost respinsă prin referat motivat.

În urma demersurilor efectuate, numitul M.R. a aflat de la martorul J.D. despre care ştia că este lucrător vamal la Vama Şiret că, fiind în concediu, i-a făcut legătura inculpatului N.D.E. cu inculpata M.R. ca să-l ajute să obţină pentru cele patru autoturisme regimul vamal preferenţial, comunicându-i totodată unde domiciliază aceasta. De altfel, martorul menţionat nu neagă întâlnirea sa cu M.R. în primăvara anului 2003 cât şi solicitarea acestuia de a-l ajuta cu verificări în arhivă, ocazie cu care s-a constatat că în decembrie 2001 pe firma SC C.L. SRL au fost introduse un nr. de 4 autoturisme, după cum nici inculpata menţionată nu neagă vizita lui M.R. la domiciliul ei şi discuţiile purtate referitoare la cele 4 maşini, însă variantele cu privire la inculpatul N.D.E. sunt diferite: în timp ce M.R. susţine că inculpata M.R. l-a îndrumat să ia legătura cu poliţiştii care au fost cu maşinile în vamă, aceasta din urmă a precizat că l-a trimis la şeful de vamă pentru a rezolva problema, în condiţiile în care neagă că l-ar cunoaşte pe poliţistul N.D.E.

În această situaţie, în baza cererii nr. 5480 din 11 martie 2003, numitul M.R. a obţinut din Vama Şiret copii după declaraţiile vamale de import 1.1815 - 1818 şi a constatat că două dintre cele patru maşini erau cele pe care i Ie-a cumpărat pentru inculpatul A.N., cu care a luat legătura telefonic şi de la care a aflat că inculpatul N.D.E. l-a ajutat pentru obţinerea aprobării retranzitării de la D.R.V. laşi, precum şi în Vama Şiret pentru obţinerea unui regim vamal preferenţial, unde a tratat cu „vameşa R.", toate acestea în schimbul sumei de 500 dolari S.U.A.

Pentru celelalte două autoturisme, M.R. l-a contactat pe inculpatul C.R.A.G., de la care a aflat că tot inculpatul N.D.E. l-a ajutat cu obţinerea aprobării retranzitării şi acordarea unui regim vamal preferenţial, în schimbul sumei de 400 mărci germane şi a vânzării unuia dintre autoturisme la un preţ mai mic.

Dându-şi seama că inculpatul N.D.E. a profitat de prietenia lor şi a folosit actele şi ştampila societăţii, pe care i le înmânase într-o altă împrejurare, pentru înmatricularea unei maşini a acestuia pe firma sa, pentru a obţine foloase materiale în detrimentul său, numitul M.R. a formulat o plângere împotriva acestuia pe care a înaintat-o comenzii P.M. Suceava, întrucât în primul raport depus, inculpatul N.D.E. nu recunoaşte că ar fi avut vreun amestec în această problemă, nu s-a luat nici o măsură împotriva sa, fapt pentru care numitul M.R. s-a adresat S.I.P.I. Suceava şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, care a declinat competenţa în favoarea D.N.A., iar această instituţie a sesizat instanţa de judecată în prezenta cauză.

Deşi inculpatul N.D.E. neagă comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din declaraţia inculpatului C.R.A.G. reiese că în cursul anului 2003, cel dintâi, l-a căutat de mai multe ori, la telefon şi la domiciliu, încercând să-l determine să declare organelor de anchetă că nu au fost împreună în Vama Şiret în nopţile de 15 decembrie 2001 şi 19 decembrie 2002 şi că a fost ajutat în vamă de M.R., iar din declaraţia martorului R.R. rezultă că tot cel dintâi i-a sugerat să declare aspecte nereale organelor de urmărire penală, în legătură cu taxele vamale pentru autoturismul de culoare roşie, cumpărat de la inculpatul C.R.A.G., în sensul că au fost plătite de acesta din bani împrumutaţi de la martor. Din listingul cu convorbirile telefonice efectuate în cursul anului 2003 de la postul aparţinând inculpatului N.D.E., rezultă că acesta a discutat în mai multe rânduri cu martorul R.R., fapt care certifică afirmaţia martorului privind încercarea de a fi influenţat de către inculpat.

După primele audieri efectuate de organele de cercetare penală, inculpatul C.R.A.G. a părăsit teritoriul României, locuind o perioadă la sora sa din Germania, timp în care, numitul M.R., pentru a demonstra că el nu are nici un amestec, a încercat s-o convingă pe martora C.M.L., ca aceasta la rândul ei să-l cheme în ţară pe soţul său pentru a se prezenta la poliţie să declare adevărul. În acest sens s-au deplasat împreună la Biroul de avocatură N.L., căreia i-au cerut sfatul, după ce i-au prezentat cum s-au petrecut lucrurile. Astfel, martora N.L. a reţinut faptul că în cursul anului 2001, cu ajutorul unui poliţist de la poliţia rutieră, inculpatul C.R.A.G. a reuşit să scoată din ţară două autoturisme şi să le reintroducă pe firma numitului M.R., fără ştirea acestuia, care ulterior a fost obligat de organele vamale să achite diferenţa de taxe vamale. Pentru serviciul făcut, poliţistul, care era prieten de familie cu M.R., fapt ce i-a permis să intre în posesia documentelor şi a ştampilei firmei, a cumpărat de la inculpat unul dintre autoturisme la un preţ mai mic.

După ce inculpatul C.R.A.G. a revenit în ţară, în luna august 2003, acesta a fost invitat la locuinţa lui M.R., unde au avut loc discuţii referitoare la persoanele implicate şi modalitatea în care s-a procedat pentru obţinerea aprobării retranzitării şi a încheierii formalităţilor de vămuire în Vămile Suceava şi Şiret, cu privire la cele patru autoturisme.

În esenţă, rezultă că în cursul lunii decembrie 2001, inculpatul N.D.E. i-a dat de înţeles inculpatului C.R.A.G. că îl poate ajuta să obţină, pentru două autoturisme retranzitarea lor şi un regim vamal preferenţial, el fiind poliţist şi având cunoştinţe în Vama Şiret, în schimbul sumei de 400 mărci germane precum şi a cumpărării uneia dintre maşini la un preţ mai mic. Cei doi, împreună cu inculpatul A.N. (şi alte trei persoane), s-au deplasat la Vama Şiret la data de 15 decembrie 2001, au realizat, doar scriptic, retranzitarea celor 4 autoturisme, iar la data de 19 decembrie 2001 au prezentat organelor vamale, cu ocazia vămuirii a 4 autoturisme O.A., certificatul EUR 1 şi contracte de vânzare-cumpărare false, din care rezulta că acestea sunt importate pe SC C.L. SRL, beneficiind astfel de facilităţi vamale.

Controlul documentar a fost efectuat de inculpata M.R. care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu cu bună ştiinţă, acordând liber de vamă, deşi existau neconcordanţe de fond, între documentele depuse pentru import, iar Regulamentul vamal stabileşte condiţiile în care se acordă facilităţi în astfel de cazuri, respectiv numai după primirea răspunsului privind autenticitatea certificatului EUR 1 de la autorităţile vamale emitente.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului N.D.E., astfel cum au fost reţinute şi descrise de către instanţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de: trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (actele materiale săvârşite de inculpat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a consumat la două momente diferite), prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000; complicitate de infracţiunea de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Faptele inculpatului C.R.A.G., astfel cum au fost reţinute şi descrise de către instanţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi folosirea la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, fiind vorba de două infracţiuni distincte cu obiecte materiale diferite, săvârşite în concurs real de infracţiuni, pentru care urmează a răspunde penal.

Fapta inculpatului A.N., astfel cum a fost reţinută şi descrisă de către instanţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de folosire la autoritatea vamală a documentelor falsificate, prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Soluţionând latura civilă a cauzei instanţa, în temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 şi urm. C. civ., l-a obligat pe acest inculpat la plata sumei de 56.733.862 ROL, cu titlu de debit, reprezentând diferenţa de taxă vamală neachitată la introducerea celor două autoturisme marca „O.A.", la care s-a făcut referire mai sus, sumă la care se vor adăuga contravaloare comision, accize, T.V.A. şi majorări de întârziere, calculate de la data de 19 decembrie 2001 până la achitarea integrală a pagubei cauzate părţii civile.

S-a procedat la soluţionarea în această modalitate a laturii civile având în vedere constituirea de parte civilă a D.R.V. laşi dată în cursul urmării penale, însoţită de documentaţia aferentă, relaţiile comunicate de această instituţie în cursul cercetării judecătoreşti, referitor la faptul că nu a fost recuperată paguba şi ţinând cont de modul de calcul al taxelor vamale pe persoană fizică de la acea dată (30 %), de capacitatea cilindrică şi vechimea autoturismelor şi de conţinutul adresei înaintată către SC C.L. SRL.

În drept, fapta inculpatei M.R., astfel cum a fost reţinută şi descrisă de către instanţă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., pentru care urmează a răspunde penal.

Ţinând cont de gradul concret de pericol social al faptei comise, de modalităţile şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, de contribuţia sa la producerea rezultatului infracţional, de urmările produse, dar şi de elementele ce caracterizează persoana acesteia, respectiv lipsa antecedentelor penale, poziţia procesuală adoptată pe parcursul cercetărilor, aceasta negând comiterea faptei reţinute în sarcina sa, motivând că a respectat legislaţia în materie şi şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu ce-i reveneau conform fişei postului, deşi s-a dovedit contrariul, Tribunalul a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de lege, însă neprivativă de libertate, fiind întrunite cerinţele prevăzută de ari 81 C. pen., este de natură a asigura scopul prevenţiei generale şi reeducarea acesteia.

Cum nu s-a demonstrat că această inculpată a primit vreo sumă de bani pentru contribuţia sa la producerea rezultatului infracţional, instanţa a constatat că nu poate fi angrenată răspunderea civilă a acesteia în prezenta cauză.

Pentru argumentele prezentate în mod detaliat mai sus, instanţa a respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice formulate de inculpaţii N.D.E., A.N. şi C.R.A.G., prin apărători.

Conform art. 170 C. proc. pen. şi art. 348 teza finală C. proc. pen., s-au anulat înscrisurile false.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Suceava şi inculpaţii N.E.D., C.R.A.G., A.N. şi M.R.

D.N.A. – S.T. Suceava a criticat sentinţa penală sub aspectul netemeiniciei pedepselor aplicate inculpaţilor pe care le apreciază ca fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise, nefiind de natură să realizeze scopul de prevenţie generală şi specială definit de lege.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.E.D., instanţa a reţinut că în raport de gradul concret în raport de gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite, modalitatea de comitere, contribuţia acestuia la rezultatul produs, elementele ce caracterizează persoana acestuia respectiv lipsa antecedentelor penale, comportamentul după săvârşirea faptelor precum şi gradul de instruire, aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, pentru flecare infracţiune în parte, este de natură a asigura scopul de prevenţie specială, constituind astfel un avertisment, oferind garanţia că acesta nu va mai comite pe viitor noi infracţiuni.

Având în vedere această motivare, a apreciat că instanţa nu a făcut o analiză temeinică a criteriilor generale de individualizare definite în cuprinsul art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu a avut în vedere anumite aspecte care imprimă faptelor săvârşite un grad ridicat de pericol social.

Inculpatul N.D.E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă, faptă care prezintă un grad ridicat de pericol social în raport de modalitatea de săvârşire în formă continuată, valoarea ridicată a folosului pretins în schimbul traficării influenţei reale de care se bucura inculpatul în rândul lucrătorilor vamali, respectiv 400 mărci germane şi 1700 dolari S.U.A. la nivelul anului 2001 precum şi funcţia deţinută de acesta in cadrul unei instituţii publice.

În acest sens, a considerat important a evidenţia şi faptul că inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor iar mai mult decât atât pe parcursul primelor cercetări a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori cum ar fi R.R., M.R. precum şi a inculpatului C.R.A.G.

Instanţa a reţinut şi faptul că in raport de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale şi gradul său de pregătire, o pedeapsă minimă ar constitui un avertisment pentru acesta.

A apreciat că această interpretare a unor aspecte ce ţin doar de persoana inculpatului nu poate conduce la concluzia că o pedeapsă minimă a cărei executare este suspendată sub supraveghere poate realiza măsura de constrângere şi reeducare prevăzută de lege.

Raţiunea incriminării unor fapte de corupţie constă tocmai în necesitatea combaterii unui astfel de fenomen iar starea de pericol generată de folosirea unor asemenea practici tocmai de către persoane însărcinate cu aplicarea legii şi a ordinii de drept trebuie să se reflecte şi în aplicarea unor sancţiuni corespunzătoare care să aibă ca rezultat creşterea încrederii în sistemul judiciar şi a fermităţii legii.

Pe de altă parte în cazul inculpatului N.E. este important de evidenţiat şi faptul că acesta a desfăşurat şi acţiuni de înlesnire a activităţii infracţionale a celorlalţi inculpaţi, având ca rezultat folosirea la autoritatea vamală a unor documente falsificate, urmărindu-se eludarea taxelor vamale, având o contribuţie importantă la producerea unor prejudicii statului. De aceea aplicarea unei pedepse minime nu apare ca fiind direct proporţională cu gradul de pericol social al unei asemenea fapte.

În ceea cel priveşte pe inculpatul C.R.A.G., instanţa a reţinut că în raport de criteriile generale de individualizare o pedeapsă orientată spre minimul special este de natură să conducă la reeducarea acestuia.

A apreciat că şi în situaţia acestui inculpat pedepsele aplicate sunt mult prea blânde având în vedere faptul că inculpatul a săvârşit două infracţiuni aflate în concurs real, a produs un prejudiciu important bugetului de stat, nu a depus nici un fel de diligente în sensul recuperării acestuia iar în cursul cercetării judecătoreşti a avut o poziţie oscilantă în sensul că deşi iniţial a recunoscut săvârşirea faptelor ulterior a încercat să îngreuneze aflarea adevărului şi să inducă în eroare organele judiciare prin prezentarea unor scenarii nereale în scopul înlăturării răspunderii penale a inculpatului N.D.

Având în vedere modalitatea de săvârşire a faptei comise, scopul urmărit şi urmarea produsă, a considerat că pedeapsa aplicată inculpatului A.N., reprezentând minimul special prevăzut de lege nu este de natură să realizeze scopul de prevenţie generală şi specială prevăzut de lege, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nu a recuperat prejudiciul produs, deşi ar fi avut o astfel de posibilitate, iar mai mult decât atât la fel ca ceilalţi inculpaţi a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin crearea unor apărări fără corespondent în realitate.

Atitudinea necorespunzătoare a inculpatului faţă de dispoziţiile legale şi scopul obţinerii unor foloase ilicite rezultă şi din împrejurarea că tocmai pentru a înlătura posibilitatea recuperării prejudiciului prin aplicarea unor măsuri asigurătorii, imediat după declanşarea primelor cercetări a înstrăinat autoturismele în cauză unor terţe persoane.

În ceea ce o priveşte pe inculpata M.R., instanţa luând în considerare aceleaşi criterii de individualizare ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, a concluzionat că pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiile art. 81 C. pen., ar conduce la reeducarea acesteia.

A considerat pedeapsa aplicată inculpatei ca nejustificată în raport de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, funcţia inculpatei, modalitatea de comitere şi urmarea produsă.

Astfel, aşa cum rezultă din probele administrate, inculpata prin neîndeplinirea corectă a atribuţiunilor de serviciu constând în verificarea defectuoasă a documentaţiei aferente unor declaraţii vamale de import şi respectiv acceptarea cu bună ştiinţă a unei documentaţii incomplete a contribuit într-un mod esenţial la rezultatul produs respectiv crearea unui prejudiciu important instituţiei în care îşi desfăşura activitatea, deşi avea posibilitatea să împiedice acest lucru.

Faptul că inculpata, deşi pusă în faţa unor probe certe de vinovăţie, nu a recunoscut şi regretat săvârşirea celor comise, constituie o împrejurare care agravează gradul de pericol social al faptei iar aplicarea unei sancţiuni blânde ar putea constitui o încurajare la săvârşirea unor asemenea fapte şi de către alte persoane însărcinate cu respectarea şi aplicarea corectă a reglementărilor vamale.

Inculpatul C.R.A.G. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunile prevăzută de art. 290 C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 în temeiul art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. şi exonerarea de la plata sumei de 66.423.801 lei.

Inculpatul a arătat că instanţa de fond a reţinut eronat că el ar fi datorat taxe vamale cuantificate la 30 % din valoarea în vamă a celor 2 autoturisme. Acestea au fost introduse în ţară pe data de 6 noiembrie 2001, când atât persoanele fizice cât şi societăţile comerciale beneficiau de aceleaşi facilităţi, având obligaţia de a plăti pentru autoturismele importate taxe vamale de 6 % din valoarea acestora.

Ordinul nr. 53137 a fost emis la data de 8 noiembrie 2001, cu aplicare de la 15 noiembrie 2001 şi nu conţinea dispoziţii referitoare la autoturismele ce erau deja importate şi în curs de finalizare a actelor de punere în circulaţie.

Şi cum actele normative nu retroactivează (cu excepţia legilor penale mai favorabile), ordinul nu era aplicabil autoturismelor pe care le introdusese în ţară la 6 noiembrie 2001. Cum însă organele vamale au interpretat greşit acest act normativ şi l-au pus în imposibilitate de a plăti diferenţa, a fost nevoit să accepte sfatul unui prieten şi să falsifice documentele de provenienţă.

Falsificând contractele de vânzare - cumpărare, a avut reprezentarea producerii unor consecinţe juridice care să corespundă unei situaţii de fapt reale, respectiv plata taxelor vamale de 6 % din valoarea autoturismelor, astfel că latura subiectivă a infracţiunii de fals lipseşte. De altfel, nici latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen., nu este dată, întrucât textul cere ca falsificarea înscrisului să se facă în vreunul dintre modurile prevăzute în art. 288 C. pen. (contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris preexistent). Or, el a întocmit în întregime două înscrisuri cuprinzând un element fals, modalitate caracteristică infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), care, însă, nu poate fi reţinută datorită lipsei calităţii de funcţionar a subiectului activ. în aceste condiţii, se impune achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în baza art. 10 lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 290 C. pen., constituie infracţiune falsificarea unui înscris sub semnătură privată, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat, în vederea producerii unei consecinţe juridice.

Rezultă din redactarea textului că prezentarea la autoritatea vamală a documentelor falsificate nu constituie infracţiune de sine stătătoare, această activitate fiind absorbită în conţinutul infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen.

Pe de altă parte, art. 178 din Legea nr. 141/1997 presupune prezentarea la autoritatea vamală de „documente vamale, de transport sau comerciale falsificate".

Prin urmare, legea sancţionează folosirea unui document vamal falsificat în însuşi conţinutul său.

Or, contractele de vânzare - cumpărare exprimau o operaţiune comercială reală, înlocuirea numelui cumpărătorului neputând conduce la concluzia că actele au fost false în esenţa lor. De aceea, a apreciat că se impune achitarea sa şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în temeiul art. 10 lit. d) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat să fie achitat pentru ambele fapte în baza art. 18¹C. pen., raportat la art. 10 lit. b¹) şi art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În sprijinul acestei cereri a adus ca argumente două împrejurări relevante. A arătat că a introdus în ţară autoturismele sub un anumit regim vamal, în ideea că îşi putea permite plata taxelor vamale existente la acea dată.

Adoptarea peste noapte a unui act normativ discriminatoriu nu era prevăzut şi l-a pus în situaţia de a nu putea plăti o taxă împovărătoare, astfel că determinantă în săvârşirea faptelor nu a fost intenţia sa de a frauda statul, ci inconsecvenţa nejustificată a legiuitorului.

În al doilea rând, a precizat că trebuie avut în vedere că Ordinul nr. 53137/2001 a fost abrogat după 6 luni, fiind inadmisibil ca, într-un adevărat stat de drept, fără existenţa unor motive întemeiate, anumite persoane să suporte consecinţe împovărătoare timp de 6 luni, pentru acţiuni ce nu le-ar fi afectat nici înainte şi nici după abrogarea actului normativ.

Dacă cele două motive dezvoltate în precedent nu ar fi acceptate, a solicitat ca instanţa de apel să reţină existenţa circumstanţelor atenuante, atât reale cât şi personale, în condiţiile art. 74 şi 76 C. pen., să reducă pedepsele sub minimul special prevăzut de lege şi să facă aplicaţi unea art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

Ca argumente a invocat împrejurările comiterii faptelor, împrejurări expuse anterior, precum şi persoana făptuitorului (fără antecedente penale, cu o conduită corectă în societate şi o poziţie procesuală sinceră, de regret).

A solicitat să fie înlăturată obligaţia de a plăti părţii civile suma de 6.423.801 lei T.V.A. şi penalităţi de întârziere, dat fiind faptul că, la data importării autoturismelor, taxele vamale reprezentau 6 % din valoarea acestora, sumă ce a fost achitată.

Inculpatul N.D. a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie din următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că el a comis infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Pe parcursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească a susţinut constant că a primit 400 mărci germane de la C.R.A.G. pe care i-a remis numitului M.R. care a permis introducerea în ţară (şi ulterior înmatricularea) pe societatea sa a celor două autoturisme aparţinând celui din urmă.

Din probe nu a rezultat că în schimbul acestor sume de bani ar fi promis celui în cauză că va face demersuri pe lângă vameş sau alt funcţionar de stat în vederea introducerii în ţară a maşinilor respective, ajutorul său fiind necondiţionat şi referindu-se strict la a-i explica doar modalitatea în care putea face acest lucru, însoţindu-l apoi la punctul vamal Şiret în vederea retransportării peste graniţă a autoturismelor şi întocmirea actelor necesare.

Cât priveşte autoturismul achiziţionat de la C.R., arată că aceasta a fost o tranzacţie obişnuită, cumpărarea sa având loc la preţul cu care acesta a achiziţionat-o la rândul său din străinătate. Autoturismul a fost vândut pentru că din valoarea sa trebuiau acoperite taxele vamale pentru ambele autoturisme, acesta fiind, de altfel, şi scopul achiziţionării sale iniţiale.

Reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă s-a făcut pe baza unor prezumţii, fără existenţa unor probe şi numai datorită faptului că era poliţist şi se presupunea că avea trecere la organele vamale.

În al doilea rând, greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, fapta nefiind prevăzută de legea penală din probatoriul administrat în cauză rezultând că pot fi întrunite doar elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 386 lit. k) din R.C.V.

Potrivit art. 178 din Legea nr. 141/1997 constituie infracţiune „folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate".

Spre deosebire de fapta descrisă prin acest text, fapta inculpatului C.R. a fost însă aceea de a prezenta nu documente falsificate ci documente având inserate în conţinutul lor date nereale, respectiv cele referitoare la persoana importatorului, drept cumpărător al autoturismelor fiind în mod nereal trecută SC C.L. SRL şi nu persoana fizică C.R.A.G.

Aceasta faptă care se referă de fapt la prezentarea în vama a unor documente conţinând date eronate privind felul şi originea bunurilor constituie în realitate contravenţia prevăzută de art. 386 lit. k) din R.C.V.

Potrivit acestui articol constituie contravenţie „depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în vama, felul, cantitatea sau originea bunurilor" (deci exact acele documente prezentate de inculpatul C.R.A.G.), motiv pentru care a apreciat că se impune achitarea sa conform dispoziţiilor legale arătate, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Aşa cum a fost săvârşită această faptă nu s-ar putea încadra nici în dispoziţiile art. 177 din Legea nr. 141/1997, această infracţiune referindu-se doar la folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, deci nu la aceleaşi bunuri pentru care însă se înscriu date eronate cu privire la originea si provenienţa lor.

De altfel, în acest sens au fost pronunţate şi soluţii în practica judiciară, de reţinut fiind o speţă a Curţii de Apel Cluj, prin care o inculpată ar fi folosit în vederea eludării taxelor vamale o adeverinţă de repatriere de la un cetăţean din Republica Moldova, deşi autoturismul fusese achiziţionat de ea personal din străinătate. în cazul acesteia s-a reţinut că fapta sa constituie doar contravenţie şi nicidecum infracţiune (a se vedea în acest sens C.S.J., secţia penală dec. nr. 409/2001 în Dreptul nr. 9/2002 parj, 231-232, cu precizarea că iniţial încadrarea juridică dată faptei sale nu era cea prevăzută de Codul vamal, ci evaziune fiscală, aspect nerelevant câtă vreme s-a decis de instanţa supremă că nu este prevăzută de legea penală).

În cazul în care s-ar aprecia totuşi că fapta sa este prevăzută de legea penală, a solicitat a se dispune şi în acest caz achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, documentele prezentate la vamă nefiind falsificate ci conţinând doar date nereale care de altfel nu erau apte să producă nici un fel de consecinţe juridice, acordarea după lege a regimului vamal preferenţial pentru autoturismele din import trebuind să opereze fără nici o discriminare atât faţă de persoanele fizice cât şi faţă de persoanele juridice, câtă vreme se face dovada că acestea sunt într-adevăr fabricate în una din ţările aparţinând U.E.

Că autoturismele provin din U.E. este pe deplin dovedit, certificatele E.U.R. originale (cele aparţinând în mod real autoturismelor achiziţionate de C.R.A.G. ca persoană fizică) fiind depuse la dosarul cauzei, în faza cercetării judecătoreşti.

Emiterea de către o autoritate a statului a unei dispoziţii vădit neconstituţionale, care de altfel a şi fost anulată ulterior din motive de nelegalitate nu poate crea în sarcina unei persoane obligaţii pentru a căror nerespectare aceasta să fie ulterior sancţionată, cu atât mai mult sub aspect penal.

Inculpatul N.D. a invocat şi excepţia de nelegalitate a Ordinului circular nr. 53137/8.XI.2001 al Ministerului Finanţelor Publice – D.G.V. Bucureşti pe considerentul că a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la importul mărfurilor şi acordarea regimului tarifar preferenţial prevăzut de art. 103, 105 şi 109 din Hotărârea nr. 1114/2001 pentru aprobarea R.C.V., precum şi a dispoziţiilor art. 16, 41 şi 49 din Constituţia României.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Suceava a respins excepţia de nelegalitate invocată, ca nefondată, considerentele regăsindu-se în acea încheiere.

Inculpatul A.N., în notele de concluzii a solicitat achitarea sa întrucât nu este vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale.

Inculpatul a motivat că a dorit înfiinţarea unei societăţi de taximetrie şi pentru că nu avea banii necesari a achiziţionat maşini din import second-hand, tranzacţia comercială a fost reală, mai mult, din Germania, iniţial au fost cumpărate de la o persoană juridică dar pentru a fi mai simplu cu procedurile de înmatriculare în România pe societatea pe care o înfiinţase, a convenit să fie trecute pe o persoană fizică. După introducerea în ţară şi aflarea cuantumului taxei ce trebuia plătită, taxa ce nu mai justifica achiziţionarea autoturismelor deoarece concurau cu preţul lor, a fost făcută o retranzitare şi o întocmire a documentelor pe o persoană juridică.

A apreciat că nu este dată infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1996 motivat de faptul că nu a fost prezentat un document vamal fals în conţinutul său, autoturismele fiind într-adevăr cumpărare, tranzacţia reală iar simpla înlocuire a cumpărătorului cu o persoană juridică în loc de o persoană fizică nu este de natură a conduce la ideea că actul este fals.

Faţă de cele învederate, a solicitat admiterea apelului, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b¹) C. proc. pen., cu aplicarea unei sancţiuni administrative, dintre cele prevăzute de art. 91 C. pen.

Drept argumente în susţinerea celor solicitate în subsidiar, a solicitat să se aibă în vedere următoarele:

- condiţiile concrete în care s-au derulat faptele, respectiv al unor adoptări succesive şi intempestive de acte normative menite să favorizeze pe unii, abrogate în termen scurt, pentru că produceau consecinţe economice nefaste;

- conduită bună avută de inculpat anterior producerii faptei;

- comportarea procesuală corectă în fazele procesului desfăşurate până în prezent;

- lipsa unui prejudiciu.

A solicitat a se avea în vedere şi consecinţele stabilite de către instanţa de fond în temeiul art. 86³ C. pen., inculpatul având în acest moment domiciliul în Bucureşti şi a se deplasa timp de 5 ani semestrial în zi de luni la judecătorul delegat de la executări penale doar ca să se vadă, măsură pe care o apreciază ca fiind mai severă decât o pedeapsă pe care ar executa-o.

Inculpata M.R., în concluziile scrise a solicitat casarea sentinţei penale şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

A motivat că la data de 15 decembrie 2001, potrivit înscrisurilor care există la dosar, respectiv certificatul medica! C.N.P.A.S. nr. 0661673 din 12 decembrie 2001, grafic repartizare ture şi adresa şefului B.V. Şiret nr. 9121 din 22 noiembrie 2005, rezultă în mod cert că ea nu s-a aflat la serviciu, fiind în concediu medical.

Cu toate acestea, în mod greşit şi contrar tuturor înscrisurilor din dosar care dovedesc că la acea dată se afla la domiciliul său şi nu la serviciu, a fost trimisă în judecată, dispunându-se punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea ei în judecată, în mod concret pentru fapta prevăzută de art. 248 C. pen. şi care constă în aceea că ar fi efectuat controlul documentar la D.V.I. 1815 - 1818 în calitate de lucrător vamal la B.V. Şiret, în noaptea de 15 decembrie 2001.

Dacă actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriul, conţine această deficienţă a datei, infracţiunea reţinută în sarcina sa fiind expusă şi detaliată raportându-se la o altă dată decât cea de 15 decembrie 2001, pentru care a fost trimisă în judecată, în mod surprinzător instanţa de fond, fără să facă verificări şi ignorând încadrarea şefului B.V. Şiret nr. 9121 din 22 noiembrie 2005 (în care se dovedeşte că la data de 15 decembrie 2001 se afla în concediu medical) a dispus în mod injust condamnarea sa.

A apreciat că instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare cu privire la o faptă care nu există, întrucât la data reţinută în rechizitoriu nu era la serviciu şi, prin urmare, nu putea săvârşi infracţiunea care i se impută.

Pe fondul cauzei, chiar dacă această deficienţă a datei ar fi îndreptată şi s-ar clarifica fapta şi data la care ar fi săvârşit-o, a făcut următoarele precizări:

În cazul celor patru declaraţii vamale de import, respectiv DVI 1815 - 1818, care fac obiectul rechizitoriului în baza căruia a fost trimisă în judecată, a procedat conform reglementărilor legale în vigoare:

- a avut suspiciuni legate de veridicitatea certificatelor EUR;

- a constatat neconcordanţe formale minore care nu impietau asupra fondului şi, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 106 lit. b) şi c) din HG nr. 1114/2001 şi art. 24 din Protocolul nr. 4, a acordat regim preferenţial şi a solicitat verificarea certificatului E.U.R.

Acest lucru reiese din declaraţie expertului vamal l.O.: „La rugămintea colegei mele, M.R., atât eu, cât şi şeful meu, L.N., am verificat certificatele de origine.".

A menţionat, că în seara de 19 decembrie 2001, conform planificării şefului de vamă, lucra la sectorul marfa, având ca sarcină de serviciu controlul documentar.

În timpul programului său de lucru, s-a prezentat la sectorul marfă comisionarul vamal M.L., de la societatea de comisionari „C.C.F.S." SA - Agenţia Şiret depunând şi semnând în numele SC C.L. SRL. din Suceava, patru declaraţii vamale în detaliu prin care solicita regim preferenţial de import pentru patru autoturisme, prin înscrierea în rubrica corespunzătoare din declaraţia vamală în detaliu a codului stabilit pentru fiecare acord sau convenţie (art. 105 din HG nr. 11114/2001).

Comisionarul i-a spus că a venit patronul SC C.L. SRL Suceava la el pentru efectuarea formalităţilor de vămuire. Cele patru declaraţii vamale de import erau semnate şi ştampilate de către comisionarul vamal M.L.

Conform art. 39, 40 şi 80 din HG nr. 1114/2001, comisionarul vamal este reprezentantul în vamă al societăţii pentru care se face declararea mărfurilor, el răspunde autenticitatea documentelor anexate la declaraţia vamală în detaliu.

Autoritatea vamală nu se poate substitui obligaţiilor şi răspunderii declarantului vamal şi, în mod evident, nu este investit să califice dacă unul sau mai multe documente sunt sau nu autentice.

Autenticitatea documentelor anexate la declaraţia vamală se prezumă. Autoritatea vamală are însă dreptul să suspecteze unele documente şi să solicite verificarea ulterioară a acestora.

În momentul în care comisionarul i-a depus cele patru declaraţii vamale de import, Ie-a înregistrat în registrul sumar, dându-le numerele 1815 - 1818 şi a trecut la efectuarea controlului documentelor conform art. 57 din HG nr. 1114/2001. A verificat completarea corectă a fiecărei rubrici din declaraţia vamală, inclusiv rubrica 44, în care se trec codurile documentelor anexate. A confruntat aceste coduri cu lista documentelor anexate, semnată şi ştampilată de comisionar, constatând concordanţe vizavi de rubrica 44 constatând că declaraţiile erau corect întocmite.

Dacă la comisionar ar fi venit un împuternicit al firmei SC C.L. SRL, comisionarul ar fi trecut în rubrica 44 codul pentru împuternicire 935, conform anexei 14 la Decizia nr. 946/1997, dar acest cod nu era trecut.

A precizat că ea, în cadrul controlului documentar verifica documentaţia depusă de comisionar şi nu intra în atribuţiile sale să legitimeze persoanele care veneau la comisionar pentru efectuarea formalităţilor vamale.

În cazul în care s-ar fi depus declaraţia pentru valoarea în vamă, importatorul ar fi trebuit să se legitimeze pentru a semna această declaraţie.

Conform anexei nr. 5 din HG nr. 1114/2001 pentru autoturisme second-hand nu se depune declaraţie pentru valoare în vamă, valoarea fiind stabilită prin O.M.F.

La fiecare declaraţie vamală de import erau anexate următoarele documente:

- act de vânzare-cumpărare;

- lista documentelor anexate; copie carte de identitate maşină;

- copie declaraţie sumară;

- certificat EUR în original;

- copie din Codul fiscal;

- copie certificat înmatriculare firmă.

Observând corecta întocmire a declaraţiilor vamale, a trecut la verificare existenţei documentelor anexate, conform art. 45, 57 din HG nr. 1114/2001.

În rechizitoriul din 22 iunie 2006 la pagina 21 - 22 i se impută că nu ar fi solicitat o serie de documente în plus faţă de cele ce erau anexate, astfel:

1. Traducerile legalizate ale actelor de vânzare-cumpărare şi ale cărţilor de identitate ale maşinilor. Traducerile legalizate nu se solicită nici în acest moment de către autoritatea vamală în astfel de cazuri. Mai mult, pentru unele feluri de marfa care se importă, altele decât autoturisme, dacă nu se pot determina din factură elemente de identificare a mărfii, se solicită traducerea care se face de către importator, pe factură, sub semnătură.

Dar, cum importul de autoturisme era frecvent la nivelul anului 2001, brief-urile erau comune lucrătorilor vamali dacă le puteau determina elementele de identificare a maşinilor fără traducere.

2. Nota de constatare R.A.R.

Conform O.C. nr. 5/1997 al Ministerului Finanţelor şi a A.C. nr. 11146/2000, în lipsa notei R.A.R. autorităţile vamale pot accepta cartea de identitate a autovehiculului sau documentele mijloacelor de transport din care să rezulte fără echivoc capacitatea cilindrică şi anul fabricaţiei înscrise în declaraţiile vamale de import, elemente necesare determinării valorii în vamă.

3. Împuterniciri întocmite de numele învinuiţilor A.N., C.R.A.G. şi D.l.

În rubrica 44, unde se trec codurile documentelor anexate nu era trecut codul 935 pentru împuternicire, deci comisionarul îi spunea, prin declaraţia vamală semnată şi ştampilată de către acesta, că la comisionar venise, pentru efectuarea formalităţilor vamale patronul firmei şi nu împuternicitul ei, altfel ar fi anexat împuternicirea.

Autoritatea vamală nu legitimează sau face anchete cu privire la persoanele care vin la comisionari întrucât nu intră în atribuţiile ei.

Statutul şi actele adiţionale ale SC C.L. SRL Suceava. Conform art. 45 din HG nr. 1114/2001, la declaraţia vamală de import nu se depune dintre actele societăţii importatoare decât codul fiscal al titularului.

Statutul se depune atunci când se introduce pentru prima dată în calculator firma, pe server.

Dar, aceste date erau deja existente, fiind introduse de la D.R.V. laşi pentru că SC C.L. SRL avea la acea dată marfa care circulase în tranzit pe teritoriul României şi multe alte importuri, aşa cum avea să se demonstreze mai târziu.

5. Actul de vânzare-cumpărare între ultimul proprietar şi A.K., respectiv A.A. Conform art. 109 alin. (6) din Regulamentul vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001 şi a art. 2 din O.M.F. nr. 687/2001, birourile vamale la care se solicită vămuirea autoturismelor nu au obligaţia de a solicita factură comercială sau un alt document echivalent al acesteia, din care să rezulte preţul plătit, întrucât valoarea în vamă nu se stabileşte pe baza preţului plătit vânzătorului.

Mai mult, un act de vânzare-cumpărare încheiat între două persoane cu rezidenţă în străinătate nu avea nicio valoare pe teritoriul României, doar dacă maşinile erau furate, pentru a ajunge la o sursă.

Dar aceste maşini nu apăreau ca furate în baza de date de la B.V. Şiret în momentul în care s-au făcut verificările.

A precizat că ulterior, a verificat concordanţa între datele înscrise în declaraţia vamală şi datele înscrise în documentele anexate şi a constatat concordante pe ansamblu, cu excepţia unor neconcordanţe formale în certificatele EUR.

A efectuat verificarea formală a documentelor anexate conform art. 57 lit. d) din HG nr. 1114/2001 şi, în schimb, a acordat o atenţie deosebită certificatelor EUR pentru că în baza acestora se solicita regim preferenţial, constatând că la rubrica beneficiar, a cărei completare este facultativă, pe două dintre certificatele EUR era greşită adresa beneficiarului.

Întrucât completarea acestei rubrici era facultativă, această greşeală nu prezenta gravitate, nu impieta asupra fondului, era o greşeală de redactare şi, aşa cum spune art. 29 din Protocolul nr. 4 ratificat prin OUG nr. 1/1997, acest lucru nu anulează ipso facto valabilitatea dovezii de origine, ci atrage după sine acordarea regimului preferenţial şi verificarea ulterioară a certificatului EUR.

De asemenea, pe două dintre certificatele EUR, la rubrica 1, vânzător, erau trecute datele ultimului proprietar însă la rubrica 12, unde exportatorul certifică caracterul original al bunului, erau trecute datele autovehiculului.

Cum într-un certificat EUR vânzător este cel care certifica caracterul original al bunului, nu a constatat neconcordanţe între declaraţiile vamale în detaliu şi documentele anexate ci doar neconcordanţe pe diagonala certificatului EUR.

Aşa cum spune art. 1106 lit. b) şi c) din HG nr. 1114/2001 a acordat regim preferenţial şi a solicitat verificarea ulterioară a certificatelor EUR.

A confruntat ştampila autorităţii germane din rubrica 11 de pe certificatele EUR cu specimenul de ştampilă folosit de autorităţile germane şi a observat că acesta corespunde specimenului în rubrica 12 a certificatului EUR nu este spaţiu prevăzut pentru ştampilă ca în rubrica 11, spre exemplu.

A verificat corecta completare a rubricilor 8, 2, 4, 5. în afara celor două greşeli de redactare a certificatelor EUR, care se încadrează la neconcordanţe formale, nu a observat alte greşeli.

După ce a acordat regim preferenţial şi după ce s-a acordat liberul de vamă prin validarea declaraţiilor, i s-au înmânat comisionarului exemplarele 8 ale declaraţiilor vamale, conform Deciziei nr. 946/1997, pe care comisionarul i Ie-a dat importatorului, după ce acesta i-a plătit contravaloarea serviciilor prestate.

În tura imediat următoare, în perioada Crăciunului, la un schimb de tură, s-a întâlnit cu expertul vamal l.O., pe care l-a rugat să se uite mai bine peste acele certificate EUR întrucât avea dubii. În momentul în care l-a anunţat pe colegul care avea ca sarcină de serviciu verificarea acelor certificate EUR, obligaţiile sale profesionale faţă de acele importuri s-au încheiat. Urma ca respectivul coleg să facă demersurile şi verificările corespunzătoare.

Întrucât neregulile constatate erau formale, aşa cum spune şi expertul vamal l.O. în declaraţia sa de la instanţă şi apoi la notar (declaraţia nr. 2999 din 06 noiembrie 2007) şi aşa cum spune şi adresa D.R.A.O.V. laşi nr. 22811 din 14 februarie 2008, a acordat regim preferenţial conform reglementărilor vamale în vigoare şi atribuţiilor de serviciu.

A precizat că susţinerile sale au fost probate atât cu înscrisuri, cât şi cu declaraţia martorului l.O., expert vamal la B.V. Şiret, care i-a confirmat şi întărit apărarea. În această declaraţie, care iniţial a fost modificată procedural, fără ca modificarea să fie confirmată în scris de către martor, aşa cum cere art. 199 C. proc. pen. şi asupra căreia s-a revenit printr-o declaraţie notarială (nr. 2999 din 06 noiembrie 2007) se precizează următoarele lucruri: datele nereale se refereau la chestiuni formale care nu împiedicau acordarea regimului preferenţial. Astfel, a apreciat expertul, că oricine în locul inculpatei M.R. ar fi acordat regim preferenţial, apoi, când venea la serviciu şi făcea verificările necesare şi proceda în consecinţă.

Astfel, a arătat că nu este dată infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen. şi a solicitat admiterea apelului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Analizând cauza sub toate aspectele, conform art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelurile inculpaţilor sunt întemeiate sub aspectul laturii penale astfel:

Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), reţinută în sarcina inculpatului N.D.E. din probele administrate nu a rezultat că acesta a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei de fond şi în considerentele sentinţei penale de condamnare. Astfel, s-a reţinut că inculpatul N.E., prin activităţile întreprinse a lăsat să se înţeleagă că are influenţă asupra unor lucrători vamali de la D.R.V. laşi, B.V. Suceava şi Şiret, care îl vor ajuta pe inculpatul C.R.A.G. să obţină pentru autoturismele sale aprobarea retranzitării către un birou vamal de frontieră şi obţinerea unui regim vamal preferenţial cu ocazia vămuirii, primind de la acesta suma de 400 mărci germane şi un autoturism O.A. la un preţ mai mic, respectiv 200 mărci germane, pe care ulterior l-a vândut, obţinând suma de 3.700 dolari S.U.A.; a intervenit personal pe lângă lucrătorii vamali din cadrul instituţiilor menţionate, s-a ocupat de obţinerea aprobării retranzitării şi de procurarea unor certificate EUR în alb.

Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcţionar care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani sau alte foloase.

Din probele administrate rezultă că inculpatul N.E. a primit bani pentru a-i da numitului M.R. (administrator la SC C.L. SRL Suceava), care nu are calitatea de funcţionar, pentru ca acesta să fie de acord cu încheierea contractelor de vânzare-cumpărare pe numele societăţii sale.

O altă parte a banilor primiţi era destinată pentru activităţi ce ţineau de introducerea în ţară a autovehiculelor, însă din nicio probă nu rezultă că inculpatul N.E. a afirmat că are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă asupra vreunui funcţionar vamal, iar banii primiţi ar fi fost pentru aceştia.

Din declaraţia inculpatului C.R.A.G. rezultă că acesta a avut impresia că totul se desfăşoară în mod legal, în sensul că putea face retranzitarea şi reintroducerea autoturismelor pe o persoană juridică. Ori, la infracţiunea de trafic de influenţă, beneficiarul traficului urmăreşte obţinerea cu rea-credinţă a satisfacerii unui interes prin coruperea sau influenţarea în alt mod a unui funcţionar.

Încheierea contractelor de vânzare cumpărare la preţul de achiziţie din Germania fără o dovadă prin care să se stabilească că inculpatul s-a prevalat de influenţa - reală sau presupusă - asupra unui funcţionar vamal nu realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influentă.

În consecinţă, susţinerile parchetului sunt doar afirmaţii nedovedite, pornite de la presupuneri care nu au un suport real.

Cum probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete şi există îndoială cu privire la vinovăţia inculpatului, Curtea va aplica regula „in dubio pro reo", potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., va dispune achitarea acestuia pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen.

Cu privire la complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/97 s-a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală şi constituie contravenţia prevăzută de art. 386 lit. k) din Regulamentul vamal.

Potrivit acestui text constituie convenţie, depunerea declaraţiei vamale sau a documentelor însoţitoare conţinând date eronate privind valoarea în vamă, felul, cantitatea sau originea bunurilor.

Or, din probele administrate, respectiv raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 27269 din 29 mai 2003, coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului C.R.A.G. rezultă că certificatele cu nr. D 154852 şi D 154900 au fost completate de către acesta din urmă în fals cu ajutorul inculpatului N.E. care Ie-a scos din servieta pe care o avea de la inculpatul A.N., indicându-i cum să le completeze, trecând la rubrica cumpărător SC C.L. SRL

Aceste certificate falsificate au fost folosite de către inculpatul C.R.A.G. la autorităţile vamale.

Aşa fiind, fapta inculpatului N.E. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 care, sub aspectul elementului material se realizează prin folosirea la autoritatea vamală a documentelor vamale falsificate, nefiind incidente dispoziţiile contravenţionale prevăzută de art. 386 lit. k) din Regulamentul vamal, menţionate mai sus.

Inculpatul N.E. a mai solicitat, în cazul în care se reţine de către instanţă că fapta sa este prevăzută de legea penală, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că documentele prezentate la vamă nu erau falsificate şi conţineau date nereale care nu erau apte să producă consecinţe juridice.

Nici această susţinere a inculpatului nu poate fi reţinută de instanţa de apel întrucât înscrierea în certificatele EUR 1, care erau contrafăcute a altui importator decât cel real constituie un fals ce a avut ca urmare eludarea taxelor vamale.

Inculpatul C.R. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru ambele infracţiuni pe considerentul că infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., presupune folosirea înscrisului falsificat, iar în speţă, activitatea de folosire a acestuia la autoritatea vamală se circumscrie doar infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

De asemenea, s-a precizat că contractele de vânzare-cumpărare exprimau o operaţiune comercială reală, iar înlocuirea numelui cumpărătorului nu conduce la existenta unui fals, în esenţa lui.

În ce priveşte falsificarea înscrisurilor, aceasta nu s-a făcut în vreunul din modurile prevăzută de art. 288 C. pen., contrafacerea scrierii sau subscrierii sau prin alterarea în orice mod a unui înscris preexistent.

Nici unul din aspectele invocate de inculpat nu au un suport real.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., constă în acţiunea de falsificare a înscrisului sub semnătură privată şi în acţiunea de folosire ori de încredinţare spre folosire a unei alte persoane a înscrisului falsificat.

Fapta inculpatului C.R.A.G. de a întocmi 2 contracte de vânzare-cumpărare şi 2 certificate de origine EUR 1 conform cărora autoturismele erau achiziţionate de SC C.L. SRL, situaţie în care nu corespundea realităţii şi de a prezenta aceste acte autorităţilor din Vama Şiret în vederea achitării unor taxe vamale mai mici întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen.

Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/97, aceasta nu este absorbită de infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. (care absoarbe doar infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen.), întrucât sub aspectul elementului material se realizează acţiuni distincte chiar dacă scopul urmărit este, în ambele cazuri, producerea unor consecinţe juridice.

În consecinţă, prezentarea documentelor vamale falsificate la autorităţile vamale, cu consecinţa eludării taxelor vamale, constituie şi infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

Inculpatul A.N. a susţinut că nu a prezentat la autoritatea vamală cu document fals în conţinutul său, întrucât tranzacţia era reală, iar înlocuirea cumpărător nu conduce la ideea că actul era fals.

Curtea de apel a reţinut că această apărare este nefondată, întrucât inculpatul a introdus autoturismul în ţară, iniţial, pe la B.V. Nădlac, pe numele lui, iar ulterior, datorită intrării în vigoare a ordinului circular nr. 53137/01 al D.G.V. care suspenda acordarea regimului tarifar preferenţial pentru autoturismele introduse de persoane fizice, a retranzitat maşinile folosindu-se de acte false din care rezultă că autoturismele au fost cumpărate din Germania de către SC C.L. SRL Suceava, obţinând o reducere a taxelor vamale. în cauză, tocmai înlocuirea cumpărătorului constituie infracţiunea de fals.

Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 neimpunându-se achitarea acestuia.

Nici motivele de apel precizate de inculpata M.R. nu sunt întemeiate.

Deşi în dispozitivul rechizitoriului se menţionează că aceasta a săvârşit faptele în noaptea de 15 decembrie 2001, din considerente rezultă că aceasta a fost de serviciu în noaptea de 19 decembrie 2001 când a efectuat controlul documentar pentru declaraţiile vamale de import nr. 1815 - 1818, şi pentru aceste fapte a fost trimisă în judecată.

Curtea de apel a apreciat că menţiunea din rechizitoriu constituie o eroare materială.

Pe fondul cauzei, susţinerile inculpatei din cererea de apel sunt nefondate. Astfel, potrivit Codului vamal şi Regulamentului vamal aprobat prin HG nr. 1114/2001 la B.V. de destinaţie (unde se plăteşte vama) sunt necesare următoarele acte: factura de vânzare cumpărare în original, factura de vânzare cumpărare tradusă şi legalizată, cartea maşinii în original (brief), cartea maşinii în original tradusă şi legalizată, certificatul de origine EUR 1 în original (care este emis de vânzător şi vizat de vama germană), constatare R.A.R. pentru vamă în original, declaraţia vamală de export în original şi copie. Constatarea R.A.R. este necesară deoarece funcţionarii din vamă, în momentul în care preiau actele, la stabilirea valorii de catalog a maşinii, folosesc această notă de constatare R.A.R. Pentru vamă, nota de constatare R.A.R. confirmă faptul că maşina poare fi importată şi confirmă tipul de maşină. Deci, stabileşte valoare în vamă a maşinii.

Din adresa nr. 15680 din 22 august 2003 emisă de D.G.V. rezultă că factura comercială nr. 19 din 27 noiembrie 2001 anexată la declaraţia vamală de import nr. I 1816 din 19. decembrie 2001 poate fi suspectată ca fiind nereală, întrucât acelaşi autoturism a mai fost vândut de K.H.N. din Germania, conform actului de vânzare cumpărare din 06 noiembrie 2001 anexat la declaraţia vamală de tranzit nr. 13056 din 15 decembrie 2001 depusă de persoana fizică D.B.

De asemenea, factura comercială nr. 8 din 25 noiembrie 2001 anexată la declaraţia vamală de import nr. I 1817 din 19 decembrie 2001 poate fi suspectată ca fiind neveridică, întrucât acelaşi autoturism a mai fost vândut de N.B. din Germania, conform actului de vânzare cumpărare anexat la declaraţia vamală de tranzit nr. 13057 din 15 decembrie 2001 al cărei titular este C.R.A.G.

Potrivit art. 106 lit. b) şi c) din HG nr. 1114/2001 B.V. poate solicita autorităţii emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia când se constată neconcordanţe formale care nu impietează asupra fondului precum şi în orice alte situaţii decât cele prevăzute la lit. a) şi b), în care autoritatea vamală are îndoieli asupra realităţii datelor din dovada de origine. În ambele cazuri, regimul preferenţial se acordă şi ulterior se solicită verificarea dovezii de origine.

În speţă însă, neprezentarea actelor sus-menţionate nu poate fi interpretată ca o neconcordanţă formală, inculpata îndeplinindu-şi în mod defectuos îndatoririle de serviciu, acordând regim vamal preferenţial. Mai mult, între documentele anexate D.V.I.-ului şi certificatele de origine EUR 1 existau neconcordanţe. Pe documentele autoturismelor era aplicată ştampilă de intrare a lor în ţară prin vămile Turnu şi Nădlac, astfel încât este greu de crezut că inculpata nu a observat aceste inadvertenţe, care conduceau la concluzia că maşinile au fost retranzitate.

Aceste inadvertenţe ar li trebuit să o determine pe inculpată să solicite şi alte documente pentru a verifica exactitatea menţiunilor înscrise în D.V.I.

Neconcordanţele între datele înscrise în certificatele de circulaţie a mărfurilor EUR 1 şi celelalte documente ce însoţeau declaraţiile vamale o îndreptăţeau pe inculpată să refuze acordarea regimului vamal preferenţial la acel moment pentru că erau aplicabile dispoziţiile art. 106 lit. a) din HG br. 1114/2001 care prevăd că atunci când se constată neconcordanţe între datele înscrise în dovada de origine şi celelalte documente care însoţesc declaraţia vamală B.V. poate solicita autorităţii emitente a certificatului de origine a mărfurilor verificarea acestuia. În acest caz, regimul preferenţial se acordă numai după ce se primeşte rezultatul verificării, care atestă conformitatea.

Importul se putea realiza doar dacă importatorul consimţea să achite taxe vamale de 30 %, ceea ce nu s-a întâmplat.

Motivele invocate în instanţa de apel au fost susţinute şi la instanţa de fond care în mod corect a reţinut că inculpata, care lucrează în calitatea de inspector vamal din 1993, putea să observe neconcordanţele expuse şi ştia care sunt documentele care trebuie prezentate în vederea unui import de autoturisme.

În consecinţă, hotărârea instanţei de fond, sub aspectul vinovăţiei acesteia şi a încadrării juridice, este legală şi temeinică.

Apelurile inculpaţilor sunt întemeiate şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară atât a pedepsei principale. La stabilirea pedepsei instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările în care au fost săvârşite faptele, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol al faptei săvârşite, consecinţele produse, persoana inculpaţilor, lipsa antecedentelor penale, conduita bună în familie şi societate criterii pe care le apreciază ca şi circumstanţe atenuante conform art. 74 lit. a) C. pen. Dând eficienţă acestor circumstanţe, pedeapsa se va coborî sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 lit. c) C. pen.

Suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă de instanţa de fond este o modalitate de individualizare a pedepsei mult prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

În cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen., în sensul că pedepsele aplicate sunt mai mici de 3 ani, inculpaţii nu au mai fost condamnaţi anterior, iar scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, astfel încât se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru toţi inculpaţii.

În ce o priveşte pe inculpata M.R., curtea de apel a apreciat că raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită precum şi la funcţia pe care o îndeplinea aceasta, comportare anterioară bună nu justifică aplicarea art. 74 C. pen. Curtea consideră însă că pedeapsa aplicată de instanţa de fond este prea mare şi o va reduce spre minimul special prevăzut de lege astfel încât să fie atins scopul preventiv educativ.

Cum infracţiunea prevăzută de art. 248 C. pen., intră sub incidenţa Legii de graţiere nr. 543/2002, instanţa va constata graţiată pedeapsa aplicată inculpatei M.R., menţinând şi dispoziţia de suspendare condiţionată a pedepsei Solicitările inculpaţilor de a fi achitaţi în temeiul art. 18¹ C. pen., sunt neîntemeiate, întrucât în raport de conţinutul concret al fiecărei infracţiuni atingerea adusă valorilor apărate prin textele de lege ce incriminează astfel de fapte este departe de a fi minimă şi nu se poate susţine că sunt lipsite de importanţă sau că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Apelul declarat de către D.N.A. sub aspectul individualizării pedepsei este neîntemeiat întrucât în raport cu împrejurările în care au fost săvârşite faptele, apariţia O.D.G.V. care a interzis persoanelor fizice acordarea regimului preferenţial, ordin care a fost în vigoare doar pentru şase luni, lipsa antecedentelor penale, precum şi cehialte criterii menţionate mai sus care au stat la baza reducerii pedepsei îndreptăţesc instanţa să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării acesteia, dând eficienţă şi dispoziţiilor art. 74 şi 76 C. pen., neimpunându-se majorarea pedepselor.

Întrucât pedeapsa principală aplicată este mai mică de 2 ani curtea a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 65 C. pen. şi a înlăturat pedeapsa complementară.

Sub aspectul laturii civile, s-a reţinut că în mod corect instanţa de fond a obligat inculpaţii să plătească D.R.V. laşi diferenţa de taxă vamală neachitată la introducerea autoturismelor în ţară, întrucât pentru persoanele fizice, la acea dată se datora 30 % din valoarea în vamă a autoturismelor, sume la care s-au adăugat şi contravaloarea comisioanelor, accize, T.V.A. şi majorări de întârziere. Aceste sume au fost calculate conform actului constatator nr. 4 din 28 februarie 2003, nr. 6 din 28 februarie 2003, nr. 27 din 21 mai 2004 şi nr. 5 din 28 februarie 2003 emise de către B.V. Şiret.

Apărarea inculpatului C.R.A.G. în sensul că trebuia să plătească taxe vamale de 6 % este neîntemeiată întrucât, la data introducerii, iniţial, în ţară a autoturismelor nu a întocmit formalităţile vamale în vederea acordării regimului preferenţial.

Pentru considerentele arătate, curtea de apel, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a dispus, prin Decizia penală nr. 39 din 29 aprilie 2008, următoarele:

A admis apelurile declarate de inculpaţii N.E.D., C.R.A.G., A.N. şi M.R., împotriva sentinţei penale nr. 206 din 9 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia penală, în dosarul nr. 4709/2004.

A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 206 din 09 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, cu privire la latura penală, după cum urmează:

A înlăturat dispoziţia de condamnare a inculpatului N.D.E. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi de confiscare a sumelor de 400 mărci germane şi 1.700 dolari S.U.A.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.E.D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

A condamnat pe inculpatul N.E.D. pentru complicitate la infracţiunea de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni şi pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpatul C.R.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. e) teza I C. pen., la pedeapsa de o lună închisoare (în loc de un an închisoare).

A condamnat pe inculpatul C.R.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 33 lit. a), şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni şi a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpatul A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de acte falsificate prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an şi 10 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni şi a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.

A condamnat pe inculpata M.R. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen., la pedeapsa de un an închisoare (în loc de 2 ani închisoare).

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani şi a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 83 C. pen.

În temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată pedeapsa aplicată şi a pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 7 din aceeaşi lege.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Suceava.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare deciziei.

A obligat inculpatul N.E.D. să plătească statului 1.000 lei cheltuieli judiciare de la instanţa de fond (în loc de 1.100 lei), celelalte cheltuieli de judecată de la instanţa de fond privind pe acest inculpat rămân în sarcina statului.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare din apel să rămână în sarcina statului.

Împotriva deciziei, Ministerul Public şi inculpaţii au declarat prezentele recursuri.

Au depus motive scrise de recurs Ministerul Public, inculpaţii M.R., care a depus şi „notă de concluzii" şi N.E.D.

Expunerea motivelor de recurs ale Ministerului Public şi ale recurenţilor-inculpaţi a fost menţionată în încheierea de dezbateri din 20 ianuarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18 şi 14 C. proc. pen., în motivele scrise de recurs ale Ministerului Public Decizia este criticată pentru greşita achitare a inculpatului N.D.E. şi, de asemenea, pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, apreciate ca fiind prea blânde în raport de gravitatea faptelor comise şi nefiind de natură să realizeze scopul de prevenţie generală şi specială. Este criticată reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., pe fondul nerecunoaşterii faptelor de către inculpaţii N.E.D., C.R.A.G. şi A.N. şi al nerecuperării pagubei produse. Cu privire la inculpata M.R. s-a criticat reducerea pedepsei la un an închisoare, pe fondul nerecunoaşterii faptei şi al contribuţiei sale la crearea unui prejudiciu important instituţiei din care făcea parte. În final, este criticată şi modalitatea de executare a pedepselor dispusă de instanţa de apel.

Inculpatul N.E.D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 13, 14 şi 18 C. proc. pen., a criticat hotărârile deoarece condamnarea s-a dispus pentru o faptă care constituie contravenţie [(art. 386 lit. k) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal)] ori căreia îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii [(art. 10 lit. d) C. proc. pen.)], ordinul circular nr. 53137/2001 al Ministerului Finanţelor Publice – D.G.V. fiind nelegal, şi, în final, solicitând reindividualizarea pedepsei deoarece cea aplicată este prea severă în raport cu datele personale.

Inculpata M.R., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau b) C. proc. pen., neexistând infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată sau achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii (elementul subiectiv) ori pentru că, în prezent, după aderarea României la U.E. nu se mai percep taxe vamale de import pentru bunurile provenind din această Comunitate.

Inculpatul C.R.A.G., cu ocazia dezbaterilor, a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor) iar în subsidiar a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b¹) C. proc. pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Inculpatul A.N., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ cpt.18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen. (eroarea de fapt), iar în subsidiar, reducerea pedepsei cu efect mai mare al circumstanţelor atenuante.

În esenţă, motivele de recurs sunt cele expuse anterior, şi ca motive de apel, dar şi ca apărări în faţa instanţei de fond, fiind examinate de către ambele instanţe.

Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare menţionate în recursurile Ministerului Public şi inculpaţilor, constată că acestea sunt întemeiate pentru unele dintre motive şi, respectiv, neîntemeiate cu privire la altele.

Astfel, se constată, în primul rând, că instanţele au administrat probele necesare pentru completa şi legala soluţionare a cauzei penale, stabilind, cu excepţia situaţiei inculpatului N.E.D. la soluţionarea apelului, şi numai cu privire la o singură infracţiune, o situaţie de fapt care, în esenţă, nu este contestată de către inculpaţi.

De altfel, cea mai mare parte a probatoriului administrat, în raport cu natura infracţiunilor, constă în înscrisuri. În completarea acestora, şi în respectarea dreptului de apărare prin ascultarea persoanelor acuzate, au fost audiaţi inculpaţii. De asemenea, cu privire la probarea altor aspecte care conturau situaţia de fapt, organele de urmărire penală şi prima instanţă au administrat proba testimonială, fiind ascultaţi martori.

În apel au fost depuse, ca probe, înscrisuri referitoare la fundamentarea ordinului circular emis de D.G.V, înmatricularea autoturismelor, inclusiv a proprietarilor acestora, şi la procedura aplicabilă pentru importul de autoturisme folosite, probe care însă nu au modificat situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, şi nici nu fost de natură să influenţeze răspunderea penală inculpaţilor.

Din oficiu, instanţa de apel a solicitat A.N.A.F. – A.N.V., ca probă, comunicarea modului de calcul al prejudiciului.

Înainte de a se trece la dezbateri în apel, apărătorii şi inculpaţii nu au mai solicitat administrarea altor probe.

Înscrisurile depuse ca probă în recurs, referitoare la actele normative ce interesează cauza, stabilirea valorii în vamă, copii ale certificatelor EUR 1, nu modifică situaţia de fapt expusă de prima instanţă în sentinţă, toate aspectele juridice şi faptice rezultate din aceste probatorii scrise fiind deja examinate de ambele instanţe.

Astfel, este neîntemeiată critica inculpaţilor referitoare la pretinsa eroare gravă de fapt care ar fi condus, în opinia apărării, la condamnarea inculpaţilor, potrivit temeiurilor de drept invocate.

Conform art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.

Apărarea nu a arătat, concret, în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată în cea mai mare parte de către instanţa de apel. Motivarea apărării, ce tinde către susţinerea că instanţele ar fi interpretat greşit probele administrate, şi bazată pe o interpretare proprie a probatoriului administrat, nu este, prin ea însăşi, de natură să atragă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Este adevărat că inculpatul beneficiază de „prezumţia de nevinovăţie", nefiind obligat să-şi dovedească nevinovăţia [(art. 66 alin. (1) C. proc. pen.)], revenind organelor judiciare (acuzării) obligaţia să administreze probe în vederea dovedirii vinovăţiei acestuia [(art. 4, 62 şi 65 alin. (1) C. proc. pen.)].

Este însă deopotrivă adevărat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., inculpatul, în cazul în care există probe de vinovăţie, are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.

În înţelesul legii „a proba lipsa lor de temeinicie", este un drept şi o obligaţie procesuală a inculpatului care nu se rezumă la simpla negare verbală a vinovăţiei, la simpla negare a conţinutului informativ al unei probe ori la simpla negare a evaluării corecte a probelor de către instanţă.

În măsura în care inculpatul nu reuşeşte să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată, această prezumţie având caracter relativ, iar nu absolut.

În cauză, apărarea s-a limitat doar la expunerea unor ipoteze ori la interpretarea proprie a probatoriului administrat, fără a proba lipsa de temeinicie a probelor în acuzare şi fără a arăta, chiar la minimă suficienţă, care probă este în contradicţie cu situaţia de fapt expusă în cele două hotărâri judecătoreşti.

În condiţiile neinvocării de către apărare a unor aspecte concrete de contrarietate între situaţia de fapt reţinută de instanţe, pe de o parte, şi una sau mai multe probe care au condus la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţiei inculpatului, pe de altă parte, aspecte ce pot fi supuse unor examinări, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Probatoriul administrat a confirmat existenţa faptelor în materialitatea lor, materialitate pe care, de altfel, nici inculpaţii şi apărătorii lor nu au contestat-o (aspect rezultat din motivarea recursurilor ori din temeiurile soluţiilor de achitare invocate de apărători în apel şi în recurs), aceste fapte fiind prevăzute de lege ca infracţiuni, astfel cum corect au argumentat instanţa de fond şi cea de apel.

Este neîntemeiată invocarea „erorii de fapt", precum şi pretinsa lipsă a elementului subiectiv (intenţia), întrucât activitatea inculpaţilor a fost orientată, în mod conştient, pe fondul unor dispoziţii legale cunoscute, către utilizarea unor modalităţi, în principiu admise de lege, însă pentru introducerea în ţară a autoturismelor de către persoanele juridice, în scopul obţinerii unor facilităţi fiscal-vamale pentru autoturismele aduse în România de către persoanele fizice şi, corespunzător, maximizarea profitului. Tocmai cunoaşterea dispoziţiilor legale referitoare la diferenţierea regimului vamal, sub aspectul cuantumului taxelor vamale, dintre aducerea în ţară a autoturismelor pe numele persoanelor fizice ori, dimpotrivă, pe numele unor persoane juridice (societăţi comerciale), a determinat inculpaţii să procedeze, în mod deliberat, în modul arătat (retranzitarea şi reintroducerea acestora pe numele unei societăţi comerciale), activitate care a implicat folosirea, la autoritatea vamală, a actelor falsificate, faptă care este incriminată în art. 178 din Legea nr. 141/1997, iar nu prevăzută ca şi contravenţie în art. 386 lit. k) din Regulamentul de aplicare a Codului vamal.

Neîntemeiată este şi critica privind lipsa producerii unor consecinţe juridice a înscrisurilor falsificate. Incriminarea faptei în art. 290 C. pen., are în vedere folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea acestuia altei persoane spre folosire în vederea producerii unei consecinţe juridice. Aceasta presupune ca acţiunea de folosire să fie executată în vederea producerii unei consecinţe juridice, nefiind necesar ca această consecinţă juridică să se producă efectiv. Or, în cauză, la data faptelor, consecinţele juridice vizate chiar s-au produs efectiv, fiind irelevante împrejurările care au intervenit ulterior, după modificarea regimului vamal şi după descoperirea falsurilor, cu toate consecinţele juridice adiacente.

Faptele anterior expuse, în raport şi cu modul de concepere şi realizare concretă a activităţii infracţionale, exclud „de plano" apărarea potrivit căreia faptele săvârşite nu ar prezenta gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, simpla examinare a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 18¹ C. pen., fiind suficientă pentru a infirma o astfel de soluţie juridică [(achitarea în temeiul art. 10 lit. b¹) C. proc. pen.)].

Sunt, de asemenea, neîntemeiate criticile referitoare la pretinsa nelegalitate a ordinului D.G.V., şi susţinerile referitoare la împrejurările adoptării noului ordin, nefiind competenţa inculpaţilor să aprecieze asupra caracterului facultativ al respectării acestor acte normative, ori asupra oportunităţii luării sau renunţării la măsuri fiscale adoptate de autorităţi în domeniul vamal.

În raport cu vechimea în serviciu, şi potrivit atribuţiilor de serviciu (funcţionând în domeniu din anul 1993, deci de circa 8 ani), inculpata M.R. avea obligaţia, şi pregătirea profesională corespunzătoare, pentru verificarea la timp şi complet a documentelor prezentate, de a trimite la verificare toate certificatele pentru persoanele fizice şi, respectiv, cele care ridicau suspiciuni în cazul persoanelor juridice. Inculpata a recunoscut că „în momentul în care am acordat liberul de vamă, aveam suspiciuni cu privire la ortografia cu care erau completate certificatele EUR.", „şi l-am rugat pe colegul meu l.O. să trimită acele certificate EUR la verificat". Ulterior, în prezenţa apărătorului, inculpata a menţionat că aceste suspiciuni ar fi fost minore (adresa beneficiarului şi lipsa ştampilei autohausului) şi reiterează apărarea că l-ar fi rugat pe colegul său să solicite verificarea celor 4 certificate EUR, care, conform declaraţiilor inculpatei, ulterior, s-au dovedit a fi 3 false şi 1 bun. Aspectele legate de sarcinile de serviciu şi modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către lucrătorii vamali sunt menţionate. Martorul l.G. a menţionat însă că el, cu ocazia verificărilor actelor celor patru declaraţii vamale, a constatat că există unele neconcordanţe între documentele anexate, ceea ce i-a creat suspiciuni şi l-a determinat să trimită certificatele EUR la verificare (cu adresa din 03 ianuarie 2002).

Or, potrivit art. 248 C. pen., fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimoniului acesteia, constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Elementul subiect al infracţiunii este intenţia, termenul folosit de legiuitor „cu ştiinţă" implicând cunoaşterea de către funcţionar a faptului că acţiunea sau inacţiunea sa sunt un rezultat al competenţei sale de serviciu pe care o exercită necorespunzător.

În raport de cele menţionate, şi de conţinutul înscrisurilor la care s-a făcut trimitere, apărarea inculpatei în sensul că şi-ar fi îndeplinit corect atribuţiile de serviciu, sau că nu a săvârşit fapta cu vinovăţie în forma cerută de lege, este neîntemeiată, aşa cum, de altfel, corect au argumentat şi cele două instanţe.

Declaraţia notarială a martorului l.G.O., existentă la dosar apel, declaraţie cu valoare extrajudiciară, prin care acesta completează o frază din declaraţia dată în faţa instanţei, este lipsită de relevanţă juridică cu privire la răspunderea penală a inculpatei M.R., procedura şi condiţiile acordării regimului preferenţial fiind prevăzute de acte normative şi alte reglementări legale în vigoare la data respectivă, aspecte corect reţinute de către ambele instanţe.

Sunt întemeiate criticile din recursul Ministerului Public cu privire la greşita achitare în apel a inculpatului N.E.D. pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi, respectiv, pentru greşita modalitate de individualizare a pedepselor (cuantum şi modalitate de executare), conform celor ce se vor arăta.

Prima instanţă, după ce a expus, printre altele, şi fapta de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul N.E.D. (agent de poliţie), două acte materiale consumate la două momente diferite, a procedat la încadrarea juridică a faptei şi a dispus condamnarea acestuia şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

Instanţa de apel, dispunând achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), a motivat soluţia prin aceea că banii au fost primiţi de inculpat pentru ca, la rându-l său, să îi dea „ ... numitului M.R. pentru ca acesta să fie de acord cu încheierea contractelor de vânzare cumpărare pe numele societăţii sale" ... „o altă parte a banilor primiţi era destinată pentru activităţi ce ţineau de introducerea în ţară a autovehiculelor" ... şi că „din nicio probă nu rezultă că inculpatul ... a afirmat că are influenţă sau a lăsat să se creadă că are influenţă asupra vreunui funcţionar vamal, iar bani primiţi ar fi fost pentru aceştia". De asemenea, s-a argumentat că încheierea contractului de vânzare cumpărare a autoturismului la preţul de achiziţie din Germania nu realizează elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, în lipsa unor dovezi că inculpatul s-a prevalat de influenţa reală sau presupusă asupra unui funcţionar vamal.

În motivarea soluţiei de achitare a instanţei de apel, pe lângă aceste argumente conclusive, se face trimitere doar la declaraţia coinculpatului C.R.A.G.

Instanţa de apel, în condiţiile în care nu a administrat alte probe cu privire la această faptă a inculpatului, a ignorat aspecte esenţiale rezultate din probele administrate anterior în procesul penal, de natură să contrazică aceste deducţii ce au condus la soluţia achitării.

Astfel, nu a reţinută calitatea specială a inculpatului, aceea de agent de poliţie (subofiţer la B.P.R. Suceava), funcţionar public care, în afara obligaţiei profesionale de a impune şi controla respectarea legii, avea şi „obligaţia de rezervă", obligaţie generală în sensul de a nu se implica în activităţi de natură să aducă atingere prestigiului funcţiei îndeplinite.

În perioada anului 2001, inculpatul funcţiona ca subofiţer la B.P.R. Suceava, fiind coleg de şcoală, din 1988, cu numitul M.R., cu care a devenit prieten de familie. Rezultă, de asemenea, chiar din declaraţiile inculpatului N.E.D. relaţiile personale cu numiţii A.N. (din 1980), N.L., R.R. şi cu cea mai mare parte a persoanelor menţionate în situaţia de fapt. În perioada ce face obiectul prezentului dosar, cei doi au discutat despre posibilitatea ca M.R. să facă deplasări în Germania pentru a aduce autoturisme second-hand ieftine, inclusiv folosind banii inculpatului, după înmatriculare vânzându-le la un preţ mai mare.

Inculpatul A.N. a aflat despre faptul că există posibilitatea retranzitării autoturismelor şi reintroducerii acestora în ţară pe numele unei societăţi, operaţiune în urma căreia se evita plata taxelor vamale mult mai mari, taxe plătite de persoanele fizice. Inculpatul N.E.D. i-a sugerat ca declaraţiile vamale de tranzit să fie întocmite pentru B.V. Şiret, „deoarece mai era şi altcineva care trebuie să facă astfel de activitate".

În continuare, a fost ignorată implicarea concretă a inculpatului N.E.D. în activităţile ulterioare menţionate în situaţia de fapt reţinută de prima instanţă (relaţiile solicitate martorului N.V.L., lucrător vamal, privind procedura aplicabilă; contactarea martorului l.V., implicare care, coroborată cu promisiunea anterior făcută coinculpatului C.R.A.G., a fost de natură a întări acestuia convingerea că inculpatul are influenţă asupra unui (unor) funcţionar (funcţionari) din vamă pentru a-l (a-i) determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale (lor) de serviciu.

Au fost ignorate declaraţiile martorului R.R. şi ale coinculpatului C.R.A.G., şi implicarea efectivă în activitatea de retranzitare (primirea actelor, martor l.V., folosirea fax-ului unei societăţi, conform declaraţiilor martorilor W.E., J.A., în urma unei discuţii cu o funcţionară din cadrul D.R.V. laşi, primirea sumei de 400 DM cu susţinerea că ar fi dat-o lui M.R., aspect neconfirmat de acesta, contactarea martorului N.V., lucrător vamal, pentru transmiterea prin fax a cererilor, depunerea documentelor la comisionarii vamali, precum şi în celelalte activităţi expuse în situaţia de fapt cu începere de la pag. 9 a sentinţei).

Coinculpatul C.R.A.G. a menţionat că inculpatul N.E.D. mi-a precizat că mă va ajuta la operaţiunile de vămuire", şi că „.am fost de acord cu propunerea lui N.E.D. de a mă ajuta, acesta fiind subofiţer la poliţia rutieră Suceava şi spunându-mi că are cunoştinţe în rândul lucrătorilor vamali. în schimbul promisiunii de a mă ajuta eu la rândul meu i-am promis şi ulterior m-am ţinut de cuvânt şi i-am vândut una dintre maşini la preţ mai mic. Acelaşi coinculpat, mai arată că, „după ce au început cercetările la poliţie, am fost căutat la domiciliu de N.E.D. care mi-a spus că nu are nici-un amestec . şi că nu trebuie să-l pomenesc în declaraţii, să nu spun că a fost cu mine în Vama Şiret, şi că i-am dat banii direct lui M.R. Declaraţiile au fost date în prezenţa apărătorului.

Aceste ultime afirmaţii sunt de natură a explica revenirea coinculpatului C.R.A.G. asupra celor declarate anterior, în prezenţa apărătorului. Motivarea revenirii asupra unor aspecte din cele anterior declarate în faţa organelor judiciare este nejustificată, neasistarea de apărător la unele declaraţii nefiind un motiv rezonabil pentru a face declaraţii neadevărate, necorespunzătoare adevărului, şi de a le semna, în condiţiile în care inculpatul este o persoană majoră, cu studii medii.

De altfel, inculpatul C.R.A.G. precizează în faţa instanţei că menţine declaraţiile date în cursul urmăririi penale, în prezenţa apărătorului, inclusiv cea dată în faţa procurorului de la P.N.A., declaraţiile fiind date în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului, care a şi semnat aceste declaraţii.

Declaraţiile inculpatului C.R.A.G., date în cursul urmăririi penale, sunt semnate de apărătorul ales al inculpatului.

Despre legătura dintre inculpaţii C.R.A.G. şi N.E.D., mai precis despre obiectul acesteia, a făcut relatări şi martorul R.R., iar din declaraţia martorului D.l. rezultă implicarea inculpatului N.E.D. în derularea formalităţilor vamale („în special bărbatul din Roman şi N.E.D. intrau şi ieşeau din birourile vameşilor").

Potrivit art. 257 C. pen., primirea ori pretinderea de bani sau alte foioase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu constituie infracţiunea de trafic de influenţă.

Funcţionarul pe lângă care ar urma să se intervină poate să fie neindividualizat de infractor, fiind suficient a se face referire la funcţia pe care o îndeplineşte, infracţiunea subzistând chiar dacă infractorul nu se adresează funcţionarului pe lângă care are, sau numai a creat impresia că are influenţă.

Din coroborarea declaraţiilor inculpatului C.R.A.G. şi a martorului R.R., rezultă că inculpatul N.E.D., despre care aceştia ştiau că este subofiţer în cadrul B.P.R. Suceava, a lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor vamali „în vederea obţinerii retranzitării", ba chiar a afirmat că „are cunoştinţe în rândul lucrătorilor vamali", în schimbul „promisiunii de a mă ajuta" inculpatul a acceptat promisiunea unor foloase, ulterior primind efectiv banii şi foloasele menţionate în sentinţa primei instanţe.

Inculpatul N.E.D. nu neagă primirea celor 400 mărci germane, însă susţine că doar ar fi intermediat ajungerea acestora la numitul M.R., apărare neconfirmată însă de probe.

De asemenea, autoturismul a fost cumpărat de acelaşi inculpat, prin intermediul lui R.R., în condiţiile arătate în sentinţă. Martorul R.R. arată că „întrucât N.E.D. mai avea încă două maşini, m-a rugat să-l ajut şi să mă ocup eu de înmatricularea şi vânzarea maşinii O.A. de culoare roşie pe care a cumpărat-o de la C.R.A.G. Acesta m-a rugat să înmatriculez maşina pe numele meu, deoarece, fiind poliţist nu a vrut să apară în evidenţe cu mai multe maşini. De asemenea, C.R.A.G. mi-a mai spus că N.E.D. i-a obţinut documentele de aprobare a retranzitării".

Martorii N.V. şi R.R. au afirmat în faţa instanţei că menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Şi ceilalţi martori au menţionat în faţa instanţei că menţin declaraţiile date în cursul urmăririi penale.

Cu privire la unii dintre martori, care nu au putut fi aduşi, din motive obiective, să fie ascultaţi în instanţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a procedat la aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., după punerea în discuţie şi exprimarea acordului în acest sens a apărătorilor inculpaţilor.

În consecinţă, faţă de cele anterior menţionate, Decizia instanţei de apel este, sub acest aspect, supusă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Decizia instanţei de apel este supusă casării şi prin incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

În conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanţa de apel a reţinut în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., „conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii".

În motivarea acestei circumstanţe, instanţa de apel a menţionat „lipsa antecedentelor penale, conduita bună în familie şi societate".

Recunoaşterea anumitor împrejurări ca circumstanţe atenuante judiciare nu este însă posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. „Conduita bună", în sensul art. 74 lit. a) C. pen., nu se reduce, în mod exclusiv, la absenţa antecedentelor penale.

Simpla constatare a lipsei antecedentelor penale, reţinută în mod singular şi necorelată cu alte elemente legate de faptă şi făptuitor, nu este, prin ea însăşi, de natură a justifica reţinerea ca circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Prima instanţă, observând aceste dispoziţii legale, şi făcând o corectă interpretare a textelor legale menţionate, nu a reţinut în favoarea inculpaţilor această circumstanţă atenuantă, aplicând pedepse orientate către minimul special, cu o legală şi temeinică utilizare a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel cu s-a detaliat în cazul fiecărui inculpat.

Nici modalitatea de executare a pedepselor stabilită de instanţa de apel nu este corect individualizată (apreciindu-se că „suspendarea pedepsei sub supraveghere dispusă de instanţa de fond este mult prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare".

Scopul pedepsei şi al executării acesteia este prevăzut în art. 52 C. pen., în acesta fiind inclus şi formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În raport cu conduita procesuală a inculpaţilor, care fie au manifestat nesinceritate, fie au adoptat o poziţie oscilantă, atitudine care nu este de natură a releva înţelegerea pericolului social al faptelor şi asumarea răspunderii pentru săvârşirea acestora, este corectă aprecierea primei instanţe în sensul îndeplinirii mai degrabă a condiţiei prevăzută de art. 86¹ lit. c) C. pen. (în sensul că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru fiecare inculpat şi că numai în acest mod, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni), decât a celei prevăzută de art. 81 lit. c) C. pen.

Recursurile Ministerului Public şi ale inculpaţilor vor fi admise şi pentru alte motive de legalitate, cu privire la aplicarea, conţinutul şi limitele pedepselor accesorii şi complementare, în raport cu natura, gravitatea şi cuantumul pedepselor principale nefiind justificată interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., dar şi cu incidenţa Legii nr. 543/2002 pentru pedeapsa aplicată inculpatei M.R.

În consecinţă, Înalta Curte, potrivit art. 385¹⁵ C. proc. pen., va admite recursurile Ministerului Public şi ale inculpaţilor, va casa Decizia şi, în parte, sentinţa în sensul celor arătate, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. – S.T. Suceava şi inculpaţii C.R.A.G., N.E.D., M.R. şi A.N. împotriva deciziei penale nr. 39 din 29 aprilie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.

Casează Decizia atacată şi în parte sentinţa penală nr. 206 din 9 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, secţia penală, numai cu privire la aplicarea pedepselor accesorii şi complementare pentru inculpaţii C.R.A.G., N.E.D., M.R. şi A.N. şi omisiunea aplicării Legii nr. 543/2002 în ceea ce o priveşte pe inculpata M.R. şi rejudecând:

Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen., pentru inculpatul N.E.D. şi respectiv art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru inculpaţii C.R.A.G., A.N. şi M.R.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit pentru fiecare inculpat.

Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I C. pen., din pedeapsa complementară aplicată inculpaţilor N.E.D., C.R.A.G. şi A.N.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei M.R.

Reduce durata termenului de încercare stabilit pentru inculpata M.R. de la 4 ani la 2 ani.

Pune în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.

Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii C.R.A.G. şi A.N., în sume de câte 150 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 314/2009. Penal »		ICCJ. Decizia nr. 480/2009. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 432/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 432/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs