ICCJ. Decizia nr. 314/2009. Penal »
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ »
Decizia nr.314/2009
Dosar nr. 6278/2/2008
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2009
Asupra contestaţiei la executare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat P.I.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea formulată, condamnatul a formulat contestaţie la executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 22/2005 a Judecătoriei nr. 14 din Valencia, Spania, sentinţă recunoscută prin sentinţa penală nr. 41 din 22 februarie 2007 a Curţii de Ape Bucureşti, secţia I penală.
În motivarea contestaţiei, s-a solicitat adaptarea sancţiunii aplicate de statul spaniol la legislaţia română, în sensul contopirii, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a pedepselor aplicate, iar nu a stabilirii pedepsei rezultante de 15 ani închisoare prin sistemul cumulului aritmetic spaniol.
Instanţa, analizând contestaţia formulată, a constatat că prin sentinţa penală nr. 41 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani închisoare, întrucât erau îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004.
S-a mai constatat că, prin sentinţa penală nr. 4 din 11 ianuarie 2008, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1484 din 22 aprilie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa română s-a pronunţat cu privire la cererea de contopire a pedepselor şi, în temeiul art. 449 C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de contopire a pedepselor închisorii aplicate prin sentinţa instanţei spaniole.
În aceste condiţii, instanţa nu se mai poate pronunţa asupra cererii formulată de contestator, intitulată contestaţie la executare, care are ca obiect contopirea pedepselor aplicate condamnatului, întrucât o cerere având acelaşi obiect a fost soluţionată definitiv, astfel că există autoritate de lucru judecat.
Pe de altă parte, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Totodată, s-a constatat îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 461 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în sensul ca pedeapsa aplicată sau durata acesteia să fie compatibile cu legislaţia română, dat fiind că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată condamnatului, prin cumulul aritmetic, nu depăşeşte maximul general prevăzut de legea română, de 30 de ani.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, condamnatul contestator a declarat recurs, pe care recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de fond a apreciat, în mod corect, ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat.
Din economia dispoziţiilor art. 144 din Legea nr. 302/2004, referitoare la efectele transferării pentru statul de executare, în speţă, statul român, autorităţile competente ale acestuia sunt obligate:
a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, caz în care trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare;
b) fie să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile în care felul pedepsei aplicate sau durata acesteia sunt incompatibile cu legislaţia română.
Din interpretarea logică a textului mai sus-arătat, rezultă că, odată admisă sesizarea procurorului cu privire la cererea de transferare în vederea continuării executării pedepsei aplicate de statul spaniol, instanţa română este obligată să opteze pentru una din cele două variante mai sus-menţionate.
În cauză, aşa cum rezultă din actele dosarului, după exprimarea consimţământului de către condamnat, la data de 15 martie 2006, în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, instanţa română, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (dubla incriminare şi existenţa corespondentului între faptele reţinute în sarcina condamnatului în Spania şi legislaţia penală română), a dispus, prin hotărâre judecătorească, continuarea executării pedepsei aplicate în statul spaniol.
Aşadar, optând pentru varianta prevăzută la lit. a) a art. 144 din Legea nr. 302/2004, exista obligaţia să se respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de l-a motivat la dosar condamnare, care de altfel corespund legislaţiei române. Textul menţionat nu face referire la modul de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile săvârşite (contopire, cumul juridic sau aritmetic), ci doar la cuantumul duratei acesteia, care, de altfel, nu depăşeşte maximul general prevăzut de legea penală română, întrucât infracţiunile săvârşite de contestator sunt pedepsite cu închisoarea de la 7 la 15 ani închisoare.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de recurentul contestator condamnat P.I. împotriva sentinţei penale nr. 293 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 432/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
