ICCJ. Decizia nr. 484/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.484/2009
Dosar nr. 3069/108/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 3069/108/2008, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea art. 61 din Legea nr. 78/2000, inculpatul G.C. a fost condamnat, la două pedepse de 2 ani închisoare pentru trafic de influenţă.
În baza art. 33 lit. a), şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 81 şi 82 C. pen., raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive din 22 iulie la 13 octombrie 2008.
Inculpatul a fost obligat să restituie martorului S.A.l. suma de 1.800 euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 264/P/2008, înregistrat la instanţă la 1 august 2008, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul G.C. pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 C. pen., raportate la art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că inculpatul, în calitate de lucrător de poliţie, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unor funcţionari ai Ministerului de Interne a promis martorilor B.l. şi S.A. că poate facilita angajarea acestora ca lucrători de poliţie, în schimbul sumei de 3.000 euro de la fiecare, sens în care a pretins aceste sume, primind de la primul suma de 3.300 lei, iar de la al doilea, suma de 1.800 euro.
Martorii au denunţat fapta inculpatului, iar la urmărirea penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul, în calitate de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliţie din localitatea Vinga, judeţul Arad, a cunoscut pe martorii S.A. şi B.l. de la care a aflat că intenţionează să se angajeze ca lucrători de poliţie, inculpatul oferindu-se să îi „ajute" pentru a se putea angaja, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui angajat din poliţie care lucrează în Ministerul de Interne.
Inculpatul a spus celor doi martori că pentru a se angaja ca poliţişti, fiecare trebuie să achite suma de 3.000 euro, sumă cu care martorii au fost de acord, martorul S.A. dând inculpatului suma de 1.800 euro, iar martorul B.I., suma de 3.300 lei, diferenţa urmând să fie achitată ulterior, după începerea formalităţilor privind angajarea.
Sumele de bani pretinse au fost primite de inculpat în luna aprilie 2007, iar ulterior, martorii au solicitat restituirea banilor, văzând că inculpatul nu şi-a onorat promisiunea făcută, acesta găsind diverse pretexte pentru a amâna începerea formalităţilor privind angajarea.
Văzând că inculpatul nu întreprinde nimic pentru a-şi onora promisiunea şi că acesta nu restituie banii primiţi, în data de 18 iulie 2008, martorii au denunţat comiterea faptelor de către inculpat, iar în data de 22 iulie 2008, inculpatul s-a întâlnit cu martorul B.I. în faţa motelului din localitatea Vinga, discuţia dintre inculpat şi martor fiind înregistrată şi filmată, cu ocazia acestei discuţii, inculpatul, reiterând cele afirmate în discuţiile anterioare, respectiv că poate facilita angajarea martorilor ca lucrători de poliţie, în schimbul sumei de 3.000 euro de la fiecare martor, datorită influenţei pe care o are asupra unui angajat din poliţie de la Ministerul de Interne.
Starea de fapt descrisă a fost reţinută din declaraţia dată de inculpat în faţa instanţei, prin care acesta a recunoscut comiterea faptelor, din declaraţiile martorilor S.A., B.l. şi A.S., aceste probe administrate în faţa instanţei, coroborându-se cu probele administrate la urmărirea penală, respectiv declaraţia inculpatului, declaraţiile martorilor şi procesul-verbal de la urmărire penală în care este redată discuţia telefonică dintre inculpat şi martorul B.l.
S-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., prima instanţă, dispunând înlăturarea calificării juridice din rechizitoriu cu art. 61 din Legea nr. 78/2000, text legal inaplicabil în cauză.
La individualizare pedepselor au fost avute în vedere pericolul social concret al faptelor, modalitatea de săvârşire şi persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, astfel că a aplicat acestuia, pentru fiecare infracţiune săvârşită o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Raportat la persoana inculpatului care a avut o atitudine procesuală sinceră, manifestând o atitudine de regret faţă de faptele comise, văzând şi „caracterizarea" de la dosar, care atestă că până la comiterea faptelor, inculpatul a desfăşurat o activitate de calitate, fiind bine apreciat de către superiori, precum şi persoana inculpatului care are o stare de sănătate şubredă, Tribunalul Arad a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privarea de libertate a inculpatului, astfel că în baza art. 81 şi 82 C. pen., raportat la art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub efectele mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 23 iulie 2008 a Tribunalului Arad, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive din 22 iulie la 13 octombrie 2008.
În baza art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., întrucât martorii au denunţat fapta înainte de sesizarea organelor judiciare, instanţa de fond a obligat pe inculpat să restituie martorului S.A.l. suma de 1.800 euro, iar martorului B.l. suma de 3.300 lei.
Împotriva sentinţei penale nr. 307 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar 3069/108/2008 a declarat, în termen legal, apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.
În motivarea apelului s-a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi urmare a rejudecării condamnarea inculpatului, conform încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu la pedeapsa închisorii în regim de detenţie.
Prin Decizia penală nr. 162/ A de la 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3069/108/2008, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 3069/108/2008.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului şi s-a dispus plata din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Timiş a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a apreciat că sentinţa penală apelată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu starea de fapt şi încadrarea juridică dată faptei prin actul de acuzare.
Primul motiv de apel al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad se referă la greşita înlăturare a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000, dar instanţa de apel a apreciat că acest motiv este neîntemeiat. La termenul de judecată din 30 septembrie 2008 prin încheierea de şedinţă, instanţa a pus în discuţie înlăturarea art. 61 din Legea nr. 78/2000 şi schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracţiuni prevăzute de art. 257 C. pen., în o infracţiune prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) Procurorul de şedinţă a fost de acord, potrivit concluziilor consemnate în încheierea de şedinţă, cu înlăturarea art. 61 din Legea nr. 78/2000, dar s-a opus schimbării de încadrare juridică din 2 infracţiuni de trafic de influenţă în una singură în formă continuată. Motivele de apel se referă tocmai la situaţia inversă decât cea cu care a fost de acord procurorul de şedinţă, respectiv înlăturarea greşită a art. 61 din Legea nr. 78/2000, calea de atac nefiind promovată de acelaşi procuror care a participat la dezbateri. Instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiate susţinerile procurorului dezvoltate ca motive de apel referitoare la aspectele prezentate, deoarece dispoziţiile legale citate nu se aplică inculpatului.
Al doilea motiv de apel se referă la greşita individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, dar instanţa de apel a apreciat că nici acest motiv nu este întemeiat pentru considerentele ce vor fi prezentate.
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este necontestată de inculpat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi a constatat în activitatea inculpatului, care, în calitatea de lucrător operativ în cadrul Biroului de poliţie din localitatea Vinga a aflat că martorii S.A. şi B.l. intenţionează să se angajeze ca lucrători de poliţie, oferindu-se să-i ajute prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui angajat din poliţie care lucrează în Ministerul de Interne. În schimbul acestui serviciu, inculpatul Ie-a cerut martorilor suma de 3000 euro de persoană, o parte din aceşti bani fiindu-i predaţi, iar diferenţa după începerea formalităţilor privind angajarea, dar întrucât inculpatul nu a făcut niciun demers în acest sens şi nu Ie-a restituit au denunţat fapta autorităţilor competente, inculpatul fiind înregistrat şi filmat în momentul conversaţiei purtate pe această temă cu martorii.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicare pedepsei se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de-o parte şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor sunt expres prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi orice abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei presupune analizarea obiectivă a probelor de la dosar care duc la aplicarea acestora.
La stabilirea pedepsei aplicate de prima instanţă s-au aplicat în mod corect dispoziţiile legale menţionate şi s-a luat în considerare atitudinea sinceră a inculpatului, sens în care pedeapsa este orientată spre minim. S-a avut în vedere, la pedeapsa concretă aplicată inculpatului, împrejurarea că acesta, la momentul săvârşirii faptei, s-a bazat pe relaţia de amiciţie pe care o avea cu martorii denunţători pe care îi cunoştea şi care îi asigura un succes al demersului său infracţional, încrederea fiind elementul ce l-a determinat pe inculpat să pretindă suma de bani. Perceperea sumelor de bani de către inculpat poate fi explicată şi prin problemele familiale avute de acesta, având copii minori în întreţinere şi soţia bolnavă. Mai mult, prin conduita sa inculpatul a adus atingere şi a pus sub semnul întrebării seriozitatea, profesionalismul şi onestitatea lucrătorilor din cadrul Ministerului de Interne ale căror informaţii au fost folosite de inculpat pentru a obţine pentru sine un folos material injust.
Recunoaşterea anumitor împrejurări ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei sau caracterizează de o aşa manieră persoana inculpatului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special este în măsură să corespundă unei juste individualizări. În acest context, recunoaşterea faptei şi lipsa antecedentelor penale dovedesc un grad mai redus de periculozitate al inculpatului suficient pentru a determina reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise, în cauză, impunându-se a ase avea în vedere natura faptei. Mai trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze şi funcţia preventivă, educativă, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită şi al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp. Infracţiunile de trafic de influenţă aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv relaţiile sociale a căror bună desfăşurare este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot fi influenţaţi, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Faţă de cele menţionate, instanţa de apel a apreciat că, atât pedeapsa aplicată, cât şi modalitatea de executare sunt în consonanţă cu starea de fapt şi gradul de pericol social al faptei şi de periculozitate a inculpatului.
Astfel, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1). pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 307 de la 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 3069/108/2008. Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub două motive, că hotărârea este nelegală, întrucât instanţa a înlăturat incidenţa dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 121 C. proc. pen., şi hotărârea este netemeinică, întrucât i-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de numai 2 ani închisoare cu suspendare condiţionată a acesteia, aspect care nu asigură un regim sancţionator corespunzător faptelor şi persoanei făptuitorului, motiv prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs, parchetul a considerat că instanţa de fond ca şi instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru o altă faptă decât cea reţinută în actul de inculpare fără să fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea calificării juridice dată faptei.
Prin actul de inculpare s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Părţile au pus concluzii, însă instanţa nu a dispus prin încheierea sus-menţionată schimbarea calificării juridice a faptelor. Ulterior, prin sentinţa atacată a dispus „înlăturarea dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000" din conţinutul încadrării juridice dată faptelor.
Procedeul adoptat de instanţă nu este prevăzut de Codul de procedură penală.
Singura posibilitate juridică de a înlătura dispoziţiile mai sus menţionate din conţinutul încadrării juridice îl constituiau dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., referitoare la schimbarea calificării juridice dată faptelor prin rechizitoriu. De altfel, în considerentele hotărârii menţionate instanţa a arătat că va înlătura calificarea juridică din rechizitoriu cu art. 61 din Legea nr. 78/2000, întrucât textul este inaplicabil în cauză, fără să motiveze în vreun fel această ipoteză.
În considerentele hotărârii instanţa nu a motivat această „înlăturare", invocând dispoziţiile care îi permiteau acest lucru, respectiv cele prevăzute de art. 334 C. proc. pen.
Instanţa de control judiciar, Curtea de Apel Timişoara, sesizată cu apelul parchetului prin care a invocat această neregularitate procedurală a respins calea de atac declarată de procuror.
Din aceste considerente, parchetul a apreciat că s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Referitor la motivele de netemeinicie, instanţa de fond i-a aplicat inculpatului, pedeapsa minimă prevăzută de lege, respectiv 2 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două fapte de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. şi procedând la contopirea pedepselor aplicate, instanţa nu a dispus un spor, deşi inculpatul a săvârşit un concurs omogen de fapte penale.
Având în vedere că inculpatul în calitate de agent de poliţie a pretins în mod repetat sume de bani de la două persoane, pretinzând că are influenţă asupra unor factori de conducere din cadrul M.I.R.A. pentru ca acele persoane să fie încadrare în calitate de poliţişti, parchetul apreciază că se impunea aplicarea unui spor care să oglindească repetabilitatea faptelor penale.
Neprocedând în acest fel, parchetul consideră că soluţia pronunţată este netemeinică şi nu a avut în vedere criteriile de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), referitoare la gradul de pericol social al faptelor aflate în concurs.
Pedeapsa rezultantă aplicată de instanţă nu este în măsură să asigure prevenirea de infracţiuni aşa cum se dispune în art. 52 C. pen.
Cu privire la persoana inculpatului, acesta a avut o atitudine echivocă, nu a recunoscut săvârşirea faptelor în totalitate, făcând o recunoaştere nuanţată în sensul că ar fi împrumutat sume de bani, aflându-se în situaţia financiară critică determinată de starea de boală a fostei soţii şi că a dorit „să convertească" acest împrumut într-un ajutor dat împrumutătorilor de a fi angajaţi în poliţie, întrucât are o cunoştinţă care le-ar fi putut facilita angajarea.
Având în vedere acest aspect, parchetul a considerat că pedeapsa minimă aplicată de instanţă nu este de natură a-i forma inculpatului o atitudine corectă faţă de ordinea juridică şi reguli de convieţuire socială, scopul individual al pedepsei prevăzut de art. 52 alin. (2) C. pen.
Modalitatea de executare a sancţiunii penale individualizată de instanţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 – art. 83 C. pen., a fost apreciată neîntemeiată, în raport cu natura faptelor săvârşite de inculpat, cât şi cu persoana acestora.
Pentru aceste considerente, parchetul apreciază că se impune aplicarea unor pedepse mai mari, aplicarea unui spor de contopire şi în ipoteza în care pedeapsa rezultantă ar fi fost de 4 ani închisoare să se dispună executarea pedepsei prin suspendare sub supraveghere, urmând ca instanţa să stabilească în conformitate cu dispoziţiile art. 863 C. pen., anumite măsuri de supraveghere şi obligaţii în sarcina condamnatului. Se apreciază că această modalitate de soluţionare a cauzei ar fi eficientă, de natură să asigure scopul general şi special al pedepsei şi în acest sens, contribuind la prevenirea unor fapte de aceiaşi natură şi respectiv formarea unei alte atitudini faţă de ordinea juridică a inculpatului.
Pentru motivele arătate, parchetul a solicitat admiterea recursului, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar după rejudecare să adopte o pedeapsă rezultantă care să corespundă gravităţii faptei şi persoanei inculpatului.
La termenul de astăzi, a lipsit intimatul inculpat, aflat în stare de libertate, pentru care s-a prezentat apărător desemnat din oficiu, avocat S.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat a învederat că nu susţine integral motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la greşita încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei comise de inculpat nu i-au fost aplicate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele de trafic de influenţă pedepsindu-se cu pedepsele prevăzute în norma penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi a nu se reţine dispoziţiile art. 61 din acelaşi act normativ, nefiind incidente în cauză, solicitând admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor atacate şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Concluziile apărătorului intimatului inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu precizările orale ale reprezentantului Ministerului Public, în sensul că nu susţine integral motivele de recurs formulate în scris, ci numai motivul referitor la greşita încadrare juridică a faptei, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., întrucât faptei comise de inculpat nu i-au fost aplicate dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptele de trafic de influenţă pedepsindu-se cu pedepsele prevăzute în norma penală, prin raportare la art. 1 lit. a) din Legea nr. 78/2000 şi a nu se reţine dispoziţiile art. 61 din acelaşi act normativ, nefiind incidente în cauză, ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe cu privire la vinovăţia inculpatului în săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) din acelaşi cod, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 78/2000, în raport cu situaţia de fapt reţinută.
Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpatului G.C., care în calitate de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliţie din localitatea Vinga, judeţul Arad, aflând că martorii S.A. şi B.l. intenţionează să se angajeze ca lucrători din poliţie, s-a oferit să-i ajute, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui angajat de poliţie care lucrează în Ministerul de Interne şi în schimbul acestui serviciu, Ie-a cerut martorilor suma de 3000 euro de persoană, o parte din aceşti bani, fiindu-i predaţi, urmând ca diferenţa să o primească după începerea formalităţilor privind angajarea şi întrucât acesta nu a făcut niciun demers în acest sens şi nu Ie-a restituit banii, l-au denunţat autorităţilor competente, întrunesc, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de trafic de influenţă.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţia inculpatului G.C., cu declaraţiile martorilor S.A.l., B.l. şi A.S., cu cele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declaraţia inculpatului G.C., cu declaraţiile martorilor S.A.l., B.l. şi A.S. şi cu procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice între inculpat şi martorul B.l. rezultă în mod concret contribuţia efectivă a inculpatului G.C., în scopul ajutării celor doi martori, i-a pretins fiecăruia suma de bani menţionată, prevalându-se de influenţa pe care ar avea-o asupra unui angajat de poliţie care lucrează în Ministerul de Interne, o parte din sumele solicitate fiindu-i predate, urmând ca ulterior să primească şi diferenţa de bani, iar acesta nu a făcut niciun demers şi nici nu a restituit sumele de bani, actele de executare comise, circumscriindu-se conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influentă.
Astfel, în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă, inculpatul G.C. a arătat că „Ulterior cei doi mi-au spus că intenţionează să se angajeze în Ministerul Administraţiei şi Internelor, rugându-mă să-i ajut să-şi pregătească actele de înscriere şi totodată dacă pot să-i ajut să fie angajaţi ca poliţişti la Arad. Eu le-am spus că pot să rezolv acest lucru pentru că am o cunoştinţă şi am stabilit cu cei doi că sumele ce le-am împrumutat de la ei să le folosesc în acest scop, adică pentru a le facilita acestora angajarea ca poliţişti. De asemenea, cei doi au spus că ulterior vor da şi alte sume de bani atât cât va fi necesar şi cât va pretinde persoana care le va facilita angajarea cu menţiunea că nu am stabilit de la bun început o anumită sumă pe care cei doi să o dea.".
Martorul B.l. în declaraţia dată în primă instanţă a menţionat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Arăt că am cunoscut pe inculpat prin intermediul martorului, S.A., prieten cu mine, care mi-a spus că inculpatul care era poliţist poate să faciliteze intrarea în poliţie, Urmare a acestei discuţii am discutat şi eu cu inculpatul şi mi-a spus că într-adevăr are această posibilitate pentru că are cunoştinţe la Bucureşti „la minister" şi mi-a spus că pentru acest serviciu va trebui să plătesc suma de 3000 euro. Înainte de Pastele anului 2007 am dat inculpatului suma de 3300 lei, urmând ca diferenţa de până la 3000 euro să o plătesc ulterior. Văzând că inculpatul nu a făcut nimic din ceea ce promisese, i-am cerut în mai multe rânduri să-mi restituie suma pe care i-am dat-o dar acesta m-a amânat sub diverse pretexte, spunându-mi că se va rezolva, astfel că în cele din urmă eu am denunţat şi am participat la organizarea flagrantului. Mai arăt că la cea 2 - 3 săptămâni după ce i-am dat cei 3300 lei, inculpatul mi-a dat un tabel tipizat în care am înscris numele rudelor mele, probabil că acest lucru a făcut pentru a-mi întări convingerea că propunerea sa este una serioasă. Suma pe care i-am dat-o nu mi-a fost restituită şi solicit ca aceşti bani să-mi fie restituiţi. Mai menţionez că înainte de a denunţa fapta inculpatului, chiar şi cu o săptămână înainte dar şi anterior, acesta a promis că îmi va restitui suma pe care i-am dat-o. Inculpatul nu a menţionat despre eventuale probleme medicale pe care le-ar fi avut."
Martorul S.A.l. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti a precizat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Arăt că l-am cunoscut pe inculpat, eram chiar prieten cu cesta, iar în urma unor discuţii, acesta mi-a promis că poate să-mi faciliteze angajarea în Poliţie, spunându-mi că are cunoştinţe la Bucureşti, dar că va trebui să plătesc suma de 3000 euro. l-am dat inculpatului în două tranşe suma totală de 1800 euro, prima dată 1500 şi apoi diferenţa, dar văzând că inculpatul nu se ţine de promisiune, i-am cerut acestuia să restituie banii, în mai multe rânduri dar de fiecare dată m-a amânat spunând că nu dispune de acea sumă şi, folosind diverse pretexte, unul dintre acestea fiind faptul că se afla în divorţ. Ulterior, împreună cu martorul B.I. am denunţat fapta inculpatului. Solicit ca inculpatul să-mi restituie 1800 euro, cât i-am dat. Cu mult timp în urmă, nu pot preciza cât, inculpatul mi-a spus că-l doare spatele."
Martorul A.S. în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, în primă instanţă a arătat că „Menţin declaraţia dată la urmărirea penală. Arăt că martorul S.A. mi-a cerut cu împrumut suma de 300 euro în perioada sărbătorilor de Paşti 2007, nu ştiu dacă înainte sau după, spunându-mi că vrea să se angajeze în Poliţie şi că ştie pe cineva care poate să-l ajute în acest sens. Nu cunosc cine era persoana care urma să-l ajute şi nici dacă a dat acei bani, pentru că mie împrumutul mi-a fost restituit."
Aşadar, în raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că în contextul concret al cauzei, în mod corect s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se doar infracţiunile prevăzute de art. 257 C. pen. (două fapte), de trafic de influenţă, ca fiind comise de inculpatul G.C.
Legiuitorul a incriminat în conţinutul normei generale prevăzută la art. 257 C. pen., numai infracţiunea de trafic de influenţă al cărui element material constă în trei modalităţi normative alternative, respectiv primirea, pretinderea, acceptarea de promisiuni, toate referindu-se la bani, daruri ori alte foloase patrimoniale pe care cale le primeşte, ori urmează să le primească traficantul de influenţă, ori, cu acordul său, orice altă persoană.
Traficantul de influenţă primeşte foloasele, întrucât afirmă că are influenţă pe lângă un funcţionar, care poate să nu fie individualizat, dar care exercită la momentul săvârşirii elementului material al infracţiunii, atribuţiile de care depinde efectuarea actului solicitat de cel care a dat, a promis sau de la care s-au pretins bani ori alte foloase, influenţă ce poate fi reală sau imaginară, fiind suficient ca, din atitudinea acestuia să rezulte nemijlocit sau indirect că are influenţă asupra funcţionarului respectiv.
Răspunderea penală pentru traficul de influenţă va exista chiar dacă inculpatul nu se adresează funcţionarului pe lângă care, fie şi numai a creat impresia că are influenţă.
În dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionare faptelor de corupţie, act normativ cu caracter special, a fost reglementată fapta de cumpărare de influenţă, ce nu se regăseşte în Codul penal şi care are următorul conţinut „Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unei funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.".
Altfel spus, legiuitorul a incriminat în mod distinct traficul de influenţă în norma penală generală, sancţionându-l pe traficantul de influenţă, pentru comiterea faptei în vreuna din modalităţile arătate, iar în norma specială, îl pedepseşte pe cumpărătorul de influenţă, pentru săvârşirea faptei în modalităţile alternative menţionate, cele două norme fiind diferite.
Or, în contextul cauzei, din materialul probator administrat a rezultat că fapta inculpatului G.C., în modalitatea pretinderii sumelor de bani de la cei doi martori şi încasarea chiar a unei părţi din acestea, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor persoane din cadrul M.I.R.A., întruneşte, obiectiv şi subiectiv conţinutul incriminator numai al infracţiunii de trafic de persoane, inculpatul, fiind traficantul de influenţă şi nicidecum cumpărătorul de influenţă, întrucât nu a promis, oferit sau a dat bani unei persoane care are influenţă, sau lasă să se creadă că are influenţă, aşa încât în mod corect instanţele nu au reţinut şi dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000.
Înalta Curte constată, însă că în contextul cauzei, era necesară reţinerea dispoziţiei de la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în al cărei conţinut este menţionată expres şi infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., fiind făcută precizarea că se pedepseşte potrivit acelui text de lege.
Incidenţa normei de la art. 6 din Lege nr. 78/2000, în cauza de faţă este determinată de calitatea avută de inculpatul G.C., respectiv aceea de lucrător operativ în cadrul Biroului de Poliţie din localitatea Vinga, judeţul Arad, exercitând, aşadar o funcţie publică, în cadrul unei instituţii publice, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 1 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 78/2000, care statuează că „art. 1 alin. (1) Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se următoarelor persoane) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;".
Astfel, deşi norma de la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este o normă de referire, al cărei conţinut se subordonează normei la care se adresează referirea, respectiv dispoziţiilor art. 257 C. pen., deosebindu-se de norma de trimitere, întrucât nu conţine o condiţie de a incrimina, totuşi aceasta conferă, prin raportare la calitatea subiectului prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000 un criteriu obiectiv mai concret în cadrul criteriilor generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), mai ales în aprecierea gradului de pericol social al faptei prin raportare şi la calitatea persoanei făptuitorului, aplicabile în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, în mod efectiv de stabilire a cuantumului pedepsei inculpatului G.C.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că este necesară aplicarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, în sensul reţinerii lor pentru cele două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cuantumul pedepselor stabilite, regăsindu-se în limitele legale, printr-o apreciere plurală a criteriilor prevăzute la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la rândul său, pedeapsa cea mai grea, fiind legală, nejustificându-se decât reţinerea prevederilor mai sus menţionate nu şi modificarea cuantumului pedepselor, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) teza l C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat G.C.
Se va casa Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 307 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, numai sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni).
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, fiind date cu respectarea prevederilor legale.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat G.C.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 307 din 13 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, numai sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru cele două infracţiuni prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică dată faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 (două infracţiuni).
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 480/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 53/2009. Penal → |
|---|
