ICCJ. Decizia nr. 3257/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3257/2009
Dosar nr. 3309/2/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 124 din 30 aprilie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentele R.V. şi R.M. pentru R.A., condamnat prin Sentinţa penală nr. 31 din 4 iulie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Militară - Bucureşti, Colegiul de fond, în Dosarul nr. 217/1964.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că petentele R.V. şi R.M., în calitate de fiică şi, respectiv, soţie, au solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 31 din 4 iulie 1964 a Tribunalului Militar de Regiune Militară - Bucureşti în Dosarul nr. 217/1964,m prin care numitul R.A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.
Cererea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform competenţelor prevăzute de art. 397 şi art. 399 C. proc. pen.
În motivarea cererii, revizuentele au arătat că hotărârea atacată a fost dată în urma unui proces abuziv, ce face parte din seria de procese cu caracter antisemit, pornite în anul 1950, cunoscut drept „procesul R.”, R.A. fiind anchetat brutal, timp de 3 ani, de organele de securitate, în scopul de a crea o situaţie de fapt nereală, care a stat la baza condamnării nedrepte.
Revizuentele au cerut desfiinţarea hotărârii şi acordarea de despăgubiri pentru faptul că, urmare procesului, R.M., soţia condamnatului, a fost în mod abuziv îndepărtată din funcţia de profesor, iar averea sa şi a numitei H.C., mama petentei, au fost confiscate ilegal.
Au fost ataşate dosarului înscrisurile doveditoare, certificate, între care copia Sentinţei penale nr. 31 din 4 iulie 1964, procesul-verbal de ridicare bunuri încheiat la 6 august 1962, procesul verbal de sechestru asigurator.
S-a constatat, astfel, că prin sentinţa penală nr. 31 din 4 iulie 1964 Tribunalul Militar de Regiune Militară Bucureşti, în baza art. 209 alin. (1) C. pen., art. 306 C. proc. pen., art. 25 alin. (1) pct. 1 C. pen., l-a condamnat pe R.A. la pedeapsa de 15 ani muncă silnică şi confiscarea totală a averii personale, pentru crima de subminare a economiei naţionale.
În baza art. 506 alin. (4) C. pen., art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la 4 ani închisoare corecţională pentru delictul de divulgare de date nedestinate publicităţii.
În baza art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen., art. 25 pct. 6 alin. (1) C. pen., a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională şi confiscarea totală a averii personale, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.
S-a dispus, în baza art. 101 C. pen., executarea pedepsei de 15 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii personale.
A fost dedusă prevenţia de la data de 9 iunie 1961. Condamnatul R.A. a fost obligat la plata unor sume cu titlu de despăgubiri civile către I.S.C.E. R.
Recursul declarat de R.A., deşi admis prin Decizia penală nr. 4 din 26 ianuarie 1965 de către Tribunalul Suprem - Colegiul Militar, nu a modificat pedepsele, schimbând doar încadrarea juridică din art. 209 pct. 2 lit. c) C. pen. în art. 209 pct. 2 lit. a) C. pen.
În esenţă s-a reţinut, în fapt, că în perioada 1953 - 1961, în calitate de director coordonator la I.S.C.E. R., inculpatul R.A., împreună cu alţi inculpaţi, a încheiat mai multe operaţiuni comerciale de export-import cu firme străine, păgubitoare pentru statul român, prin acceptarea la import a unor preţuri mari faţă de cele real obtenabile, iar la export a unor preţuri mai mici, sub nivelul celor de pe piaţă, înlăturând nejustificat ofertele altor firme, mai avantajoase, în schimbul unor foloase materiale - comisioane - sau pentru a-şi crea relaţii în străinătate, cauzând în acest mod o pagubă evaluată la suma de 76.197.547 lei.
Pe parcursul procesului, aşa cum rezultă din hotărâre, inculpatul R.A. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor iar condamnarea a fost pronunţată în baza declaraţiilor coinculpaţilor, ale martorilor şi a înscrisurilor administrate, între care raportul de expertiză contabilă.
R.A. a fost liberat la data de 16 august 1969 şi a decedat în anul 1981.
Examinând cererea de revizuire şi înscrisurile anexate, între care memoriul adresat de R.A. Tribunalului Suprem ce poartă menţiunea „anexă la cererea de recurs”, datat 8 iulie 1964 şi memoriul sus-numitului, datat 12 august 1971, prin care solicita revizuirea sentinţei, procurorul a concluzionat, urmare cercetărilor efectuate în conformitate cu prevederile art. 399 C. proc. pen., că aceasta este susţinută în considerarea cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen., însă este inadmisibilă.
În referire la cazul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, s-a arătat că aspectele referitoare la nevinovăţia condamnatului şi mijloacele de probă corespunzătoare, aşa cum ele rezultă din cerere şi memorii, au fost invocate în acelaşi conţinut şi în cursul procesului penal, la instanţele de fond şi la cea de recurs, fiind examinate iar instanţele au deliberat asupra tuturor susţinerilor numitului R.A. privind nevinovăţia sa.
Aşa fiind, s-a conchis că nu au fost invocate, prin cererea de revizuire, fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei, nefiind incident acest caz de revizuire.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută când un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, susţinut de petente în sensul că procesul penal s-a desfăşurat în mod abuziv, în scopul creării unei situaţii de fapt fictive, ancheta fiind condusă brutal de anchetatorii securităţii, s-a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive ori a unei ordonanţe a procurorului care să constate săvârşirea vreunei infracţiuni privind înfăptuirea justiţiei, condiţie cerută de dispoziţiile art. 395 C. proc. pen. referitoare la dovedirea unor cazuri de revizuire.
În cursul judecăţii petenta R.V. a depus mai multe înscrisuri, între care unele noi, cum ar fi extrase din lucrări publicate în colecţia „Procesul comunismului”, Decretul prezidenţial nr. 131 din 8 iunie 1978 prin care au fost anulate datoriile financiare ale condamnatului R.A. decurgând din hotărârea de condamnare, borderou cu obiectele din metal preţios ridicate de la domiciliul acestuia, copia contractului de muncă al petentei R.M. şi altele.
Aşa cum s-a arătat, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de revizuire formulată de R.V. şi R.M. ca inadmisibilă.
În motivarea hotărârii instanţa a arătat că, deşi este de netăgăduit că în perioada regimului comunist s-au săvârşit numeroase abuzuri, mergând de la înscenarea unor procese penale faţă de persoanele indezirabile regimului politic şi până la instrumentarea unor asemenea cauze în condiţii de teroare, violenţă şi agresiune, cu încălcarea brutală a drepturilor fundamentale, situaţie în care este posibil să se fi aflat şi R.A., în contextul actualului cadru legislativ, însă, care guvernează instituţia revizuirii, aceste împrejurări nu pot fi valorificate pe calea acestei căi extraordinare de atac.
Nu sunt realizate condiţiile cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), d) C. proc. pen., în care formal au fost încadrate motivele invocate de petente.
Pe de altă parte, însă, instanţa a reţinut că, după momentul pronunţării acestei hotărâri, a fost adoptată Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care defineşte noţiunea de condamnare cu caracter politic şi stabileşte consecinţele recunoaşterii unei asemenea condamnări, astfel încât petentele pot apela, pentru obţinerea satisfacţiilor şi a reparaţiilor pe care le reclamă, la prevederile speciale instituite prin acest act normativ.
Împotriva acestei hotărâri petenta R.V. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, fără să arate nici scris, nici oral, motivele avute în vedere.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
În raport de dispoziţiile procesual-penale în vigoare la data soluţionării cererii, instanţa de fond a examinat cauza conform procedurii prevăzute de art. 399 şi următoarele. În acest cadru procesual şi în considerarea cazurilor de revizuire în care se încadrau formal motivele invocate de petiţionare, instanţa a respins întemeiat, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, constatând că nu sunt întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În adevăr, petentele nu au invocat prin cererea de revizuire fapte sau împrejurări necunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei prin care R.A. a fost condamnat definitiv.
Toate motivele, subsumate cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., au constituit obiectul apărării condamnatului în cazului procesului penal, inclusiv sub forma notei datată 11.XI.1963 şi semnată de R.A. conţinând observaţiile asupra materialului de anchetă, declaraţiei personale consemnată în procesul verbal de aducere la cunoştinţă învinuitului despre terminarea urmăririi penale, din 11 februarie 1964, a memoriului anexă la cererea de recurs, datat 8.VII.1964.
În acest context, este justificată aprecierea instanţei de fond potrivit căreia pe calea revizuirii nu se poate obţine prelungirea probatoriului pentru fapte sau împrejurări ce au fost invocate şi discutate în faţa instanţelor care au pronunţat şi, respectiv, menţinut hotărârea a cărei revizuire se cere.
Cât priveşte cel de al doilea motiv de revizuire, respectiv cel prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este de asemenea, corect stabilit că situaţia invocată nu este dovedită prin actele de dispoziţie precesual-penală prevăzute expres de art. 395 C. proc. pen., respectiv prin hotărârea judecătorească sau prin ordonanţa procurorului.
În sfârşit, Curtea reţine, alături de instanţa de fond, că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care înlătură de drept toate efectele hotărârilor judecătoreşti de condamnare cu caracter politic, instituind o procedură specială de acordare a unor reparaţii şi despăgubiri.
Aşa fiind, recursul revizuentei R.V. urmează să fie respins ca nefondat, constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta R.V. împotriva Sentinţei penale nr. 124 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta revizuentă la 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3261/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
