ICCJ. Decizia nr. 3269/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3269/2009
Dosar nr. 2324/109/2007
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 152/A din 21 noiembrie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 201 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Argeş, secţia penală şi a înlăturat dispoziţiile art. 861 şi următoarele C. pen., dispunând executarea în regim de detenţie a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului M.C., în baza art. 71 C. pen., interzicându-i drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Pentru a pronunţa respectiva sentinţă, instanţa de prim-control judiciar a apreciat că modul de individualizare a pedepsei de 3 ani închisoare cu 861 C. pen. aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă nu respectă criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) întrucât faptele inculpatului sunt de o gravitate deosebită şi ca atare scopurile sancţiunii penale aşa cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen. nu s-ar realiza.
În termen legal, atât DNA - Serviciul Teritorial Piteşti, cât şi inculpatul M.C. au atacat hotărârea instanţei de apel, criticând-o pentru netemeinicie întrucât pedepsele sunt greşit individualizate în raport cu criteriile stabilite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Parchetul consideră că faptele fiind de o gravitate deosebită, trebuia să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, spre maximul special legal, din moment ce inculpatul nu a recunoscut în faza de urmărire penală iar în cursul cercetării judecătoreşti a uzat de dreptul la tăcere.
De asemenea se apreciază că trebuiau interzise şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. ca şi pedeapsă complementară.
Inculpatul contestă soluţia instanţei de apel pentru că executarea pedepsei în regim de detenţie este prea aspră în raport cu circumstanţele personale şi reale în care au fost săvârşite faptele. Astfel, este la primul contact cu legea penală, este om de afaceri, asigură locuri de muncă la alte persoane şi, deşi a uzat de dreptul la tăcere, recunoaşte şi regretă faptele.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate, cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că cele ale parchetului sunt nefondate şi cele ale inculpatului sunt fondate, pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Inculpatul M.C. a fost trimis în judecată şi condamnat în fond şi în apel pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi la 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. proc. pen.
În baza materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti a reieşit că martorul denunţător M.C. - administrator al SC „L.C.F.” SA Mioveni, judeţul Argeş - fiind cercetat într-un dosar de evaziune fiscală, ştiind că inculpatul M.C. este prieten cu procurorul T.T., care instrumenta dosarul său, l-a rugat să se intereseze despre mersul anchetei. La un interval de timp i s-a spus denunţătorului că s-a vorbit cu procurorul, care i-a dat asigurări că se va rezolva pozitiv dosarul, dar că trebuie să dea 30.000 Euro pentru acest serviciu.
Fiind reţinut preventiv de către procuror în ziua de 28 martie 2007, martorul a formulat denunţ împotriva inculpatului, telefoanele fiind puse sub ascultare.
Aflând că este cercetat pentru trafic de influenţă, inculpatul M.C. a insistat la martorul-denunţător să se întâlnească în repetate rânduri, ocazie cu care i-a restituit în tranşe cei 30.000 Euro percepuţi pentru a interveni la procuror şi a cerut de fiecare dată să semneze chitanţe prin care se atesta restituirea unui împrumut, dar acesta a susţinut constant că suma nu a fost în scop de împrumut deşi, pentru intervenţia sa la procuror pentru a fi favorizat în dosarul penal de evaziune fiscală.
Inculpatul M.C. a susţinut pe parcursul urmăririi penale că suma reprezintă un împrumut, aşa-zisul contract de împrumut cât şi chitanţele de restituire dovedindu-se a fi false, ticluite pentru a-l scăpa de acuzaţia de trafic de influenţă.
Neexistând nici un dubiu în ceea ce priveşte situaţia de fapt cât şi încadrarea juridică, corect s-a apreciat vinovăţia inculpatului care a fost condamnat pentru infracţiunile săvârşite.
În ceea ce priveşte însă individualizarea pedepselor se constată că în raport cu persoana inculpatului acestea nu corespund criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nici scopului şi funcţiilor pedepsei aşa cum sunt reglementate în dispoziţiile art. 52 C. pen. Astfel, inculpatul este infractor primar, patron al SC „A.S.P.” SRL Corbi, judeţul Argeş, căsătorit, cu doi copii minori, asigură locuri de muncă la 70 de angajaţi, implicit 70 de familii trăiesc din veniturile acestora. Atât Primăria Corbi cât şi Mânăstirile Robaia, Aninoasa, Frăsinei adeveresc sponsorizările, actele de caritate, daniile pe care inculpatul le-a făcut pe parcursul anilor, dovedindu-se nu numai un om civic ci şi unul evlavios.
A extrage din mijlocul familiei, a comunităţii din care face parte, pe inculpat şi a-l obliga să execute pedeapsa în regim de detenţie ar semnifica cu încălcarea spiritului umanist al legislaţiei penale promovate de statul român, o eludare a prevederilor art. 52 şi 72 C. pen.
În raport cu cele prezentate, soluţia adoptată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, măsurile de supraveghere şi termenul de încercare de 5 ani oferind suficiente garanţii cu privire la reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Sub aspectul pedepsei complementare care ar fi incidentă după executarea pedepsei principale, se apreciază că nu este cazul a fi aplicată tocmai datorită considerentelor expuse în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul parchetului va fi respins ca nefondat, iar cel al inculpatului, admis.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Admite recursul declarat de către inculpatul M.C. împotriva Deciziei penale nr. 102/A din 21 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia atacată şi menţine Sentinţa penală nr. 201 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Argeş, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1176/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3274/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
