ICCJ. Decizia nr. 3326/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3326/2009
Dosar nr. 522/59/2009
Şedinţa publică din 19 octombrie 2009
Examinând recursurile de faţă, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 202/PI din 28 iulie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis, în baza art. 2781 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionarul V.D.T. (domiciliat în localitatea H., str. C., jud. Arad) împotriva rezoluţiilor nr. 514/P/2008 din 13 martie 2009 şi nr. 375/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a trimis cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale.
S-a reţinut că petiţionarul a formulat plângere, solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul O.D. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionarul a invocat caracterul incomplet al actelor premergătoare în sensul că procurorul nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii probei cu martori şi a utilităţii expertizei grafologice pe care le-a solicitat.
A mai susţinut petiţionarul că faptele nu au fost individualizate şi analizate separat şi că au fost încălcate dispoziţiile art. 194 alin. (3) C. proc. pen., deoarece în declaraţia părţii vătămate nu au fost barate spaţiile nescrise astfel încât se pot face adăugire.
De asemenea, s-a susţinut că soluţia procurorului nu are suport probator.
Instanţa a mai reţinut că prin rezoluţia din 13 martie 2009 dispusă în Dosarul nr. 514/P/2008 se face o analiză generală, fără a se individualiza care sunt faptele reclamate şi a se motiva dacă aceste fapte sunt dovedite prin probe sau nu.
S-a mai reţinut că în cuprinsul rezoluţiei se face referire la infracţiunile prev. de art. 288, art. 289 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar dispozitivul se referă la neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a apreciat că procurorul a făcut o analiză greşită a elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), motivarea fiind axată pe faptul că nu este îndeplinită condiţia ";consecinţelor juridice";, iar textul de lege nu pretinde ca falsificarea să fie de natură a produce consecinţe juridice.
Instanţa a mai reţinut că rezoluţia procurorului nu face vorbire de probele solicitate de petiţionar (audierea unui martor şi efectuarea unei expertize grafologice) în sensul admiterii şi admisibilităţii lor şi nici în sensul respingerii ca nefiind utile sau neconcludente, fiind încălcate disp. art. 67 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi, în sens larg, dreptul la apărare al petiţionarului.
În consecinţă, instanţa a concluzionat că urmează a se admite plângerea şi, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a se desfiinţa rezoluţiile atacate cu trimiterea cauzei la parchet în vederea redeschiderii urmăririi penale, ocazie cu care va fi avută în vedere fiecare faptă reclamată, se va analiza existenţa sau inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, iar procurorul se va pronunţa asupra probatoriului solicitând de petiţionar.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi petiţionarul V.D.T.
În motivarea recursului declarat de parchet hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinându-se că atâta timp cât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale soluţia de a se trimite cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale este nelegală.
S-a mai susţinut că au fost încălcate disp. art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., deoarece nu au fost indicate faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.
De asemenea, în motivarea recursului procurorul a arătat că neîntemeiat instanţa a reţinut că în rezoluţia atacată nu au fost individualizate faptele reclamate şi că în cuprinsul rezoluţiei se face referire la alte infracţiuni decât cele cu privire la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
S-a mai susţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) este corectă, chiar dacă în motivarea rezoluţiei, procurorul a reţinut greşită că pentru existenţa infracţiunii este necesar ca falsificarea să fie aptă să producă consecinţe juridice.
De asemenea, este corectă soluţia de neîncepere a urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea recursului s-a susţinut, de asemenea că, deoarece cauza se afla în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul care apreciază asupra oportunităţii efectuării unor verificări minime pentru a se stabili dacă există indicii temeinice de săvârşire a unei infracţiuni, iar acesta nu avea obligaţia de a se pronunţa asupra admiterii sau respingerii probelor solicitate de petiţionar cât timp procesul penal nu era început.
Petiţionarul a susţinut în motivarea recursului că hotărârea este contrară legii, întrucât în mod greşit s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale în condiţiile în care aceasta nu a fost începută în cauză.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Din examinarea actelor şi lucrărilor Dosarului nr. 514/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rezultă că în cauză nu s-a început urmărirea penală faţă de O.D., faţă de care, prin rezoluţia din 13 martie 2009, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (6) şi (61) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunile prev. de art. 289 şi art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În acest context soluţia de trimitere a cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale este contrară legii, încălcând disp. art. 273 alin. (11) C. proc. pen., din care rezultă explicit că judecătorul poate dispune trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale numai dacă admite, potrivit art. 2781 C. proc. pen., plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a procesului penal ori de clasare şi nu în cazul în care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, cum este cazul în speţă.
Înalta Curte mai reţine că sentinţa încalcă şi disp. art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., întrucât prima instanţă nu a indicat explicit toate faptele şi împrejurările care urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Se constată, de asemenea, că prima instanţă a apreciat greşit că un motiv de desfiinţare a rezoluţiei este faptul că procurorul nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de petiţionar, ignorând împrejurarea că în cauză, nefiind începută urmărirea penală, nu a început procesul penal şi, în consecinţă, nu se puteau administra probe.
Tot astfel nici împrejurarea că procurorul a făcut o analiză greşită a elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) nu constituie un motiv de trimitere a cauzei la procuror.
Având în vedere actele şi materialul aflate la dosar Înalta Curte apreciază că nu există motive de nelegalitate şi netemeinicie care să poată determina desfiinţarea rezoluţiei, astfel încât, în mod greşit instanţa a admis plângerea formulată de petiţionar.
Din actele premergătoare rezultă că intimatul O.D. nu a săvârşit, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 10/P/20089 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, fapte penale, îndeplinindu-şi corespunzător atribuţiunile de serviciu, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror este corectă.
Neîntemeiat prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia atacată nu au fost individualizate faptele reclamate şi că în cuprinsul rezoluţiei se face referire la alte infracţiuni decât cele menţionate în dispozitiv, întrucât procurorul a avut în vedere toate faptele reclamate de petiţionar şi a dispus cu privire la acestea, respectiv cu privire la infracţiunile prev. de art. 289, art. 291 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Faţă de toate considerentele expuse Înalta Curte va admite recursul declarat de procuror şi, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei nr. 514/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care o va menţine.
Cât priveşte recursul declarat de petiţionar, acesta urmează a fi respins, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., deşi petiţionarul a invocat unul dintre motivele întemeiate de casare de recursul procurorului, întrucât casarea hotărârii este determinată şi de motive de netemeinicie ce impune în rejudecare, respingerea plângerii, astfel încât s-ar crea recurentului petiţionar o situaţie mai grea în propriul recurs, ceea ce contravine prevederilor art. 3858 alin. (1) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 202/PI din 28 iulie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul V.D.T. împotriva rezoluţiei nr. 514/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care o menţine.
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul V.D.T. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 19 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2009. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 1554/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
