ICCJ. Decizia nr. 3381/2009. Penal. Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3381/2009
Dosar nr. 17/118/2005
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 72 pronunţată la data de 9 februarie 2007 în Dosarul nr. 17/118/2005 (nr. vechi 518/2005), Tribunalul Constanţa, în baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A., fiul lui H. şi S., născut în Turcia, Kusadasi, cetăţean turc, 12 clase, căsătorit, recidivist postcondamnatoriu, domiciliat în Turcia, Kusadasi, fără forme legale în Constanţa, la 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 2/3 noiembrie 2004.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, fapta din 5/6 decembrie 2004.
În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, fapta din 2/3 noiembrie 2004.
În baza art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, fapta din 5/6 decembrie 2004.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat inculpatul H.A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fapta din 2/3 noiembrie 2004.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fapta din 5/6 decembrie 2004.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 641 zile din pedeapsa închisorii de 5 ani şi 6 luni aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 392 din 26 februarie 2001 a Judecătoriei Constanţa, definitivă la 21 septembrie 2001 (inculpatul fiind arestat la 17 octombrie 2000 şi eliberat la 14 iulie 2004), rest care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, pedeapsa finală fiind aceea de 10 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa totală aplicată, perioada reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 19 ianuarie 2005 şi până la data de 17 februarie 2006.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 194 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.M., fiul lui E. şi C., născut în municipiul Constanţa, cetăţean român, studii 6 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, domiciliat în municipiul Constanţa, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, fapta din 4 noiembrie 2004.
În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, fapta din ½ decembrie 2004.
În baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul A.M., la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat A.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul A.M. va executa pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exerciţiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la data de 30 decembrie 2004 până la data de 4 august 2005.
Tot, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 189 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul V.E., fiul lui R. şi N., născut în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, cetăţean român, studii 8 clase, fără ocupaţie, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în Constanţa, fără forme legale în Constanţa, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 194 alin. (2) C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen. a condamnat inculpatul V.E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. - art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul V.E. va executa pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a dispus interzicerea exerciţiului drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) C. pen. pe durata de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la executarea pedepsei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la data de 31 decembrie 2004 şi până la data de 4 august 2005.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus arestarea celor trei inculpaţi la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
S-a constatat că în cauză nu s-a executat Mandatul de arestare preventivă nr. 148 din 15 noiembrie 2005 emis de Tribunalul Constanţa în baza încheierii f.n. din 15 noiembrie 2005 în Dosarul penal nr. 518/2005 privind pe inculpatul V.E. şi s-a emis Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării nr. 3 din 6 octombrie 2006 de către Tribunalul Constanţa prin Încheierea nr. 3 din 6 octombrie 2006.
S-a luat act că partea vătămată U.O. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul A.M. a sumei de 3.500 euro.
În baza art. 346 C. proc. pen., art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ.:
Au fost admise în parte pretenţiile formulate de către părţile civile A.B., F.U. şi S.Y.M.
A fost obligat inculpatul H.A. către partea civilă F.U. la plata sumei de 22.750 euro, 100 dolari SUA, 300 lire turceşti vechi în echivalent lire turceşti noi, 350 franci francezi în echivalent euro şi către partea civilă S.Y.M. la plata sumei de 300 euro, 1.650 dolari SUA, contravaloarea în lei a 100 dolari SUA la data plăţii, 1.925.000.000 lire turceşti vechi în echivalent lire turceşti noi.
A fost obligat inculpatul A.M. în solidar cu inculpatul V.E. la plata către partea civilă A.B. a sumei de 5.237.036.800 lire turceşti vechi în echivalent lire turceşti noi, 300 euro, contravaloarea unui telefon mobil marca X şi contravaloarea unui aparat foto digital marca C.
În baza art. 189 C. proc. pen. s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei către doamna traducător autorizat S.U. a onorariului în cuantum de 100 RON.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 375 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a stabilit următoarea situaţie de fapt:
În perioada noiembrie - decembrie 2004, în baza unei înţelegeri prealabile, a unui scenariu, sub pretextul încheierii unor înţelegeri de afaceri, inculpaţii au atras părţile vătămate pe teritoriul României, le-au lipsit de libertate prin sechestrarea în apartamente situaţie în municipiul Constanţa, le-au agresat fizic, imobilizat cu cătuşe, le-au deposedat de mai multe bunuri personale şi le-au şantajat cu darea în vileag a unor fapte nereale compromiţătoare în scopul obţinerii unor foloase injuste.
Astfel, la data de 28 noiembrie 2004, partea vătămată A.B. a fost contactată telefonic de un anume „H.” care, ca proprietar al mai multor magazine din Bucureşti şi a unei agenţii de turism, i-a propus să se întâlnească în România, pentru a negocia asupra condiţiilor de încheiere a unei afaceri în domeniul turismului, agenţia numindu-se SC „S.C.” SRL. În aceeaşi zi, un bărbat care s-a recomandat „A.” ca reprezentant al aceleiaşi firme din România, i-a propus trimiterea în Turcia prin această agenţie, a 80 de turişti în vederea cazării la hotelul părţii vătămate. Cei doi au convenit să se întâlnească în România la data de 1 decembrie 2004. În continuare, în după-amiaza zilei de 1 decembrie 2004, partea vătămată A.B. s-a întâlnit la aeroportul „H.C.” cu A., inculpatul A.M. şi au plecat cu un autoturism „Y” spre Constanţa unde urmau să se desfăşoare negocierile. În Constanţa, partea vătămată a fost condusă la restaurantul „E.G.” unde, la iniţiativa lui „A.” a cunoscut două fete. Ulterior, inculpatul A.M. alias „A.” a condus-o pe partea vătămată la apartament, împreună cu cele două fete. La scurt timp în dormitor unde una din fete se întinsese pe pat, inculpatul V.E. împreună cu martorii A.E. şi S.E. au intrat, s-au recomandat a fi de la poliţie, fiind înarmaţi cu pistoale, au trântit-o pe partea vătămată la pământ, cu faţa în jos, au lovit-o cu picioarele aproximativ 10 minute timp în care inculpatul A.M., culcat şi el la podea, i-a transmis că „erau distruşi pentru că legile din România sunt foarte aspre cu privire la acostarea de minore.” Inculpatul A.M. le-a spus celor trei agresori că-l cunoştea pe comandantul poliţiei, a pronunţat un nume românesc după care a fost scos din cameră aproximativ o jumătate de oră. Când a revenit, având tricoul rupt şi părând să fie bătut, inculpatul A.M. a minţit-o pe partea vătămată că rudele celor două fete se află în faţa poliţiei, sunt foarte nervoase şi el a scăpat pentru că le-a oferit suma de 5.000 euro. Pentru a o impresiona pe partea vătămată şi pentru ca aceasta să conştientizeze gravitatea situaţiei din care nu putea scăpa decât prin achitarea unei sume mari de bani, făcând referire la 60.000 euro, inculpatul A.M. a început să plângă şi a precizat că suma era destinată procurorilor şi poliţiştilor, în caz contrar, fiind duşi la poliţie unde nu puteau contacta pe nimeni 6 luni şi ar fi fost condamnaţi în final „la o pedeapsă între 5 - 10 ani.” Partea vătămată a încercat să explice celor trei bărbaţi care continuau să-l lovească şi, dându-şi seama că trebuia să plătească pentru eliberarea sa, a cerut permisiunea să-şi sune asociatul din Turcia. Unul dintre cei trei bărbaţi, martorul A.E. a percheziţionat-o pe partea vătămată, i-a luat cărţile de credit şi a lovit-o pentru a le da codurile PIN, ceea ce partea vătămată a şi făcut, scriindu-le pe o hârtie după care a părăsit apartamentul; cu cardurile s-au efectuat 29 de operaţiuni repetate, retrăgându-se suma de 5.007.036.800 lire turceşti. Până a doua zi, partea vătămată a mai fost agresată fizic şi a rămas culcat la podea alături de inculpatul A.M. Dimineaţa, în jurul orelor 8, martorul A.E. a revenit în apartament cu martorul S.E., care recomandându-se ca fiind comandantul poliţiei i-a cerut părţii vătămate să sune în Turcia şi să reitereze cererea de efectuare a transferului de bani, a lovit-o peste faţă cu telefonul mobil, a ameninţat-o şi i-a sustras telefonul mobil, aparatul foto şi banii din portofel - 150.000.000.000 lire turceşti şi 300 euro. Partea vătămată A.B. i-a contactat telefonic pe asociatul său din Turcia şi pe un prieten din Germania care i-au promis că vor încerca să procure suma de 60.000 euro pe care, urmau să o transfere către mai mulţi destinatari din România de pe o listă cu numele a 12 persoane, listă, pe care i-a dat-o „comandantul de poliţie”. După încheierea convorbirii telefonice, partea vătămată şi inculpatul A.M. au fost transferaţi într-un alt apartament dintr-un alt imobil, unde cei trei agresori au obligat-o pe partea vătămată să insiste cu telefoanele. Însă, partea vătămată le-a comunicat că prietenul său din Germania a refuzat să facă plata, neavând garanţia că va fi eliberată şi, totodată, că le-a solicitat să fie dusă la aeroport sau la graniţa cu Grecia. Agresorii au intrat în panică şi, atunci, inculpatul A.M. i-a tradus părţii vătămate că va fi eliberată, rămânând „să facă el plata”. După o absenţă de aproximativ 15 minute, inculpatul A.M. a revenit în apartament, i-a precizat părţii vătămate că a reuşit să facă rost de un taxi (acelaşi cu care venise de la Bucureşti) şi cu care partea vătămată a plecat.
La data de 3 noiembrie 2004, contactată telefonic, în prealabil de mai multe ori, de un anume „Ş.” ce s-a recomandat director al unei firme din România şi de inculpatul A.M. alias traducătorul „Ş.I.”, partea vătămată U.O. împreună cu directorul adjunct al hotelului „F.” din Turcia pe nume S.C. au sosit în România, pe aeroport în Bucureşti, fiind aşteptaţi de inculpatul A.M. S-au deplasat cu toţii la Constanţa, s-au întâlnit cu „Ş.” la un restaurant unde se aflau şi martorele M.S. şi T.G., apreciat de partea vătămată ca fiind minore. Cele două fete au fost invitate de „Ş.” la masa părţii vătămate şi a martorului străin care nu s-au arătat interesaţi de propunerea acestuia de a le accepta compania. După aceasta, aceştia au fost conduşi cu un taxi, la un apartament din Constanţa. La scurt timp, inculpatul A.M. a revenit însoţit de alţi trei bărbaţi care purtau pistoale şi care i-au lovit şi i-au imobilizat culcându-i la pământ. Partea vătămată şi însoţitorul acesteia u înţeles că agresorii sunt poliţişti care-i acuză de relaţii cu minore „aceasta fiind o infracţiune gravă”, au văzut că îl loveau şi pe inculpatul A.M. alias „Ş.”. Agresorii au proferat ameninţări în sensul de a-i conduce la sediul poliţiei şi, în final de a fi condamnaţi la 10 ani închisoare, spunând că, fetele au fost examinate medical pentru argumentarea caracterului grav al acuzaţiilor ce le erau aduse. După negocieri, preţ de mai multe ore, la implorările părţii vătămate de a se reduce suma de 100.000 euro în schimbul eliberării, agresorii au fost de acord cu expedierea din Turcia a câte 3.500 euro pe numele a 6 persoane: A.M., A.E., A.C., A.L., A.G. şi A.G. Până la efectuarea transferurilor în regim de „W.U.”, sub imperiul ameninţărilor şi violenţelor, partea vătămată U.O. a fost deposedată de 1.500 dolari, de cărţile de credit, paşapoarte, telefoane mobile. Agresorii au efectuat cumpărături în valoare de 10.000 de dolari, de la magazinul SC „Z.G.” SRL punct de lucru în magazinul „T.M.”. A doua zi, efectuându-se transferurile de bani, partea vătămată şi S.C. au fost urcaţi într-un taxi cu destinaţia Bucureşti - aeroport, iar parte vătămată a primit suma de 100 dolari pentru drum.
La data de 1 - 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a fost contactată telefonic, de numitul „H.A.”, care s-a recomandat a fi proprietarul unei societăţi de turism şi care i-a propus să vină în România, în vederea încheierii unei afaceri în acest domeniu. La data de 5 decembrie 2004, partea vătămată S.M.Y. a sosit în România, la aeroport fiind aşteptat de numitul „Y.” care vorbea limba turcă şi care i-a comunicat că, numitul „H” a trebuit că plece din motive personale, fapt pentru care, despre încheierea contractului urma să discute cu alte persoane. În Constanţa, a fost condus la o cafenea, unde s-au întâlnit cu numitul „Hd”, ce s-a recomandat a fi traducător autorizat de limba turcă şi cu care, putea să discute termenii contractuali.
Ulterior, partea vătămată a acceptat să fie condusă pentru a locui, în apartamentul lui Hd, deplasarea efectuându-se cu o maşină marca Y1 condusă de Hd, care era însoţit de o fată pe care o luase de la restaurant.
După ce a condus-o la apartament pe partea vătămată, Hd a plecat însă au venit trei bărbaţi îmbrăcaţi civil ce s-au recomandat a fi „poliţia de narcotice”. Cei trei au început să agreseze partea vătămată şi au imobilizat-o prin legarea cu cătuşe. Unul dintre bărbaţi a deschis valiza părţii vătămate, i-a răvăşit lucrurile şi a simulat scoaterea unui plic, pretinzând că în acesta se află droguri. În momentul imediat următor, i s-a cerut să contacteze orice persoană pe care o cunoaşte în România. Partea vătămată l-a contactat telefonic pe H, cerându-i să-l anunţe despre situaţie pe numitul Hd, „care-l cazase”, apoi i-a fost luat telefonul din mână şi din nou, încătuşat. La scurt timp, a apărut numitul Hd, care a fost şi el „bruscat” de către cei trei agresori şi care i-a comunicat acuzele formulate de falşii poliţişti şi anume: întreţinerea de raport sexual cu o minoră, pentru care urma să fie condamnat la 7 ani şi pentru deţinere de droguri, pentru care pedeapsa urma să fie între 15 şi 20 de ani. Unul dintre agresori care s-a recomandat a fi şeful poliţiei, i-a prezentat ca posibilitate de ieşire din această situaţie, varianta negocierii cu procurorul a unei sume de bani. Bărbatul respectiv a părăsit apoi încăperea împreună cu Hd şi a revenit cu o hârtie pe care erau scrise nişte sume de bani: 15.000 de euro pe care ar fi trebuit să-i dea procurorului, 15.000 euro pentru familia fetei şi 10.000 euro pentru şeful poliţiei. Apoi, a fost percheziţionat de bărbatul respectiv, luându-i-se astfel din portofel suma de 500 de dolari, contravaloarea în RON a 100 dolari, suma de 250 milioane lire turceşti, 8 cărţi de credit, actele de identitate, ceasul de mână marca „R.”.
În decursul nopţii, partea vătămată a încercat să-i determine pe agresori (care au continuat agresiunile în cursul nopţii) să reducă cuantumul sumei solicitate. La un moment dat, sugerându-i că l-ar ajuta, numitul Hd s-a oferit să facă rost de 20.000 de euro, insistând însă ca partea vătămată să facă rost de diferenţă. În acest context, partea vătămată şi-a contactat telefonic, cu acordul agresorilor şeful din Istambul, cerându-i să-i trimită această sumă şi reuşind totodată, să-i transmită că se află în mâinile mafiei, şi să nu plătească. După această secvenţă Hd a părăsit apartamentul împreună cu „şeful poliţiei”, interval în care cei rămaşi au continuat să-l agreseze.
În cursul dimineţii, Hd a revenit în apartament, comunicându-i că a făcut rost de 25.000 euro, partea vătămată ne mai trebuind să găsească, decât 15.000 euro. Refuzând, cetăţeanul turc a fost din nou agresat fizic şi i s-a impus să contacteze din nou telefonic familia din Istambul, pentru a expedia doar 6.000 euro, numele destinatarilor fiind F.Z. şi C.D.
După un anumit interval de timp, agresorii i-au reproşat părţii vătămate că, nu a putut fi ridicată toată suma, ci doar 3.000 de euro, întrucât numele destinatarului F. fusese consemnat de către expeditor fără prima literă.
Chiar în împrejurările fricii trăite şi agresiunilor suportate, partea vătămată şi-a putut da seama că Hd şi H.A. sunt una şi aceeaşi persoană, „având acelaşi timbru vocal”.
În cursul zilei, părţii vătămate i s-a permis să plece cu un taxi, cu care a fost dusă până la Mangalia, de unde a reuşit să fugă cu ocazia unei staţionări la o benzinărie, urcându-se într-un alt taxi ce l-a dus până la graniţa cu Bulgaria.
Aici partea vătămată a reuşit să se urce într-un autocar turcesc, unde a fost depistat de poliţia de frontieră şi condus la sediu pentru audiere.
În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, partea vătămată a precizat că a fost agresată fizic şi ameninţată pentru a furniza codurile PIN ale cardurilor înainte de a părăsi apartamentul unde fusese sechestrat, agresorii i-au restituit suma de 100 de dolari, jumătate din suma în lire turceşti, actele de identitate, portofelul, cardurile. Nu i-au fost restituite: telefonul mobil, celelalte sume de bani şi ceasul „R.”.
Ulterior, partea vătămată a constatat că, prin folosirea cardurilor au fost retrase sumele de 1,8 miliarde lire turceşti, 1.250 dolari.
La data de 2 noiembrie 2004, primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanţii firmei sale şi cei ai presupusei firme române de turism, partea vătămată U.F. patronul unui hotel din Staţiunea Kusadasî Turcia a ajuns la aeroportul „H.C.” din Bucureşti, a fost aşteptat de inculpatul H.A. alias „A.”, s-au deplasat cu autoturismul condus de inculpatul V.E. alias „Y.”, pentru care procurorul a disjuns cauza referitor la această faptă până la Constanţa unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o faţă şi, la solicitarea părţii vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziţie apartamentul, plecând cu toţii şi încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fele de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă şi, după aproximativ 15 minute, doi bărbaţi identificaţi ulterior în persoana inculpatului A.M. şi a martorului F.Ş. au intrat în apartament, s-au recomandat ca poliţişti, au lovit-o, au încătuşat-o şi neînţelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbaţi erau poliţişti, unul dintre ei fiind şeful Poliţiei, iar celălalt comisar şi o învinuiau că a avut relaţii sexuale cu acea fată, precum şi de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declaraţie, inculpaţii au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formulat completat de inculpatul H.A. şi i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliţie şi cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ş.G. şi 2.500 euro numitului A.C.F. Operaţiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul şi suma de 500 euro.
Situaţia reţinută în actul de inculpare s-a probat cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, oferte ale SC „S.C.” SRL, SC „R.C.” SRL, adresele de solicitare a listingurilor telefonice pentru posturi de telefonie fixă şi mobilă, proces-verbal de ridicare de la SC „Z.G.”, a bonurilor fiscale privind achiziţiile de bunuri efectuate pe baza cardurilor aparţinând cetăţenilor turci, U.O., K.C., documente de transfer de bani în regim W.U. prin F. Bank, documente de transfer bani în regim W.U. prin O.B., procesele-verbale de recunoaştere din fotografii de către părţile vătămate a inculpaţilor, proces-verbal de conducere în teren a cetăţeanului turc F.U., proces-verbal de confruntare a cetăţeanului turc F.U. cu inculpatul H.A., adrese de verificare la SEIP Constanţa a persoanelor incluse în cercul de suspecţi a inculpaţilor, documente de transfer de bani în regim „W.U.” prin B.R. SA, Raport de constatare medico-legală nr. 467/LR din 15 decembrie 2004, privind examinarea părţii vătămate A.B., procese-verbale de conducere în teren a părţii vătămate A.B., şi fotografiile aferente, procese-verbale de identificare a autoturismului Y, documente de transfer bani în regim W.U. prin RB, şi BP, declaraţii martori, procese-verbale de recunoaştere din fotografii de către martori a inculpaţilor, facturi fiscale privind vânzarea autoturismului Z, înscrisurile depuse de inculpatul H.A. în apărarea sa, procese-verbale de căutare la adresele cunoscute a numitului F.C., A.E. şi a inculpatului H.A., adrese ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa către instituţiile bancare, rezoluţii de admitere/respingere probe, procese-verbale de confruntare a martorilor cu inculpatul A.M., adresele ale organului de cercetare penală către instituţiile bancare şi adrese răspuns, toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpaţilor date în timpul urmăririi penale.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, inculpaţii A.M., H.A. şi V.E. au declarat apel, motivând, în principal, modul de citare al părţilor vătămate, că sunt nevinovaţi şi, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din cele trei infracţiuni de „tâlhărie, lipsire de libertate, şantaj” într-o singură infracţiune de „şantaj”, audierea martorului A.T. şi relaţii de la hotelul „O.S.” din Galaţi pentru alibiul inculpatului H.A. şi individualizarea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 17/118/2005, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpaţii V.E., deţinut în Penitenciarul Poarta Albă; H.A., domiciliat în Constanţa, A.M., cu domiciliul în Constanţa, împotriva Sentinţei penale nr. 72 din data de 9 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 17/118/2005, s-a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi s-a dispus:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpaţii:
H.A., pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
A.M. şi V.E., pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.;
Conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. pentru inculpaţii A.M. şi V.E., respectiv a art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen. pentru toţi cei trei inculpaţi.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor în măsura în care nu contravin prezentei.
S-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 şi de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.
Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile ministerului Justiţiei.
S-a făcut aplicarea art. 309 alin. ultim C. proc. pen.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că partea vătămată U.F., patronul unui hotel din Staţiunea Kusadasî Turcia a declarat următoarele: primind oferta unei firme din România pentru derularea unor afaceri în turism, în urma unor tratative între reprezentanţii firmei sale şi cei ai presupusei firme române de turism, la data de 2 noiembrie 2004 a ajuns la aeroportul „H.C.” din Bucureşti, a fost aşteptat de numitul „A.” (identificat în persoana inculpatului H.A.), s-au deplasat cu autoturismul condus de numitul „Y.” (identificat în persoana inculpatului V.E.) până la Constanţa unde, la un restaurant, inculpatul H.A. a adus o fată şi, la solicitarea părţii vătămate de a fi dusă la hotel, inculpatul i-a pus la dispoziţie apartamentul, plecând cu toţii şi încă o fată. În timp ce inculpatul H.A. a plecat cu una dintre fete de la apartament, partea vătămată a rămas cu cealaltă şi, după aproximativ 15 minute, doi bărbaţi identificaţi ulterior în persoana inculpatului A.M. şi a martorului F.Ş. au intrat în apartament, s-au recomandat ca poliţişti, au lovit-o, au încătuşat-o şi neînţelegându-se în limba română, partea vătămată i-a telefonat inculpatului H.A. Când a sosit, inculpatul H.A. i-a comunicat că cei doi bărbaţi erau poliţişti, unul dintre ei fiind şeful Poliţiei, iar celălalt comisar şi o învinuiau că a avut relaţii sexuale cu acea fată (rămasă neidentificată), precum şi de trafic de stupefiante. În continuare, fata a dat o declaraţie, inculpaţii au simulat că încheiau un proces-verbal, partea vătămată a semnat un formular completat de inculpatul H.A. şi i s-a solicitat suma de 50.000 de euro pentru a nu fi dusă la poliţie şi cercetată. După mai multe negocieri, partea vătămată l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale care a trimis prin „W.U.” 5.000 euro pe numele M.I., 5.000 euro pe numele D.V., 5.000 euro martorei A.N., 5.000 euro numitului N.Ş.G. şi 2.500 euro numitului A.C.F. Operaţiunea de transfer a banilor s-a terminat în jurul orelor 12,00, după care partea vătămată s-a deplasat cu un autoturism condus de inculpatul A.M. până în Turcia. Partea vătămată a mai arătat că, la plecare i s-au restituit acte de identitate, ceasul, telefonul şi suma de 500 euro) conform declaraţiilor de la filele 93 - 97 din dosarul de urmărire penală, 146, 148 din dosarul Tribunalului Constanţa - vol. I.
Declaraţiile părţii vătămate s-au coroborat cu declaraţie martorei A.N. care, a precizat că, la cererea inculpatului H.A. a acceptat să ridice suma de bani de la bancă, precum şi cu înscrisurile, cu procesul-verbal de recunoaştere după fotografii şi imaginile xerox.
Partea vătămată U.O. a arătat că la data de 3 noiembrie 2004, pe baza unor contacte anterioare cu o firmă română de afaceri, însoţit de directorul adjunct al firmei sale din Turcia - S.C., s-a deplasat în Bucureşti pentru a se semna un acord, a fost întâmpinat de presupusul translator al firmei române „Ş.Y.” (identificat în persoana inculpatului A.M.) şi, la propunerea acestuia, şi-au continuat deplasarea la Constanţa cu autoturismul condus de martorul T.G. unde, au mers la restaurant, au refuzat relaţiile cu martorele M.S. şi T.G. după care, s-au cazat în locuinţa pregătită de inculpaţi; la scurt timp, au pătruns trei bărbaţi printre care şi inculpatul V.E. şi l-au ameninţat cu ancheta penală ca urmare a relaţiilor cu cele două martore despre care i s-a spus că erau minore - fapt pedepsit cu închisoare, iar pentru a evita aceasta a trebuit să plătească mai multe sume de bani transferate prin W.U. pe numele persoanelor indicate de inculpaţi. Ca atare, „după ce s-a tocmit” partea vătămată a dat inculpaţilor suma de 1.500 dolari, 200 dolari după cartea de credit a martorului S.C., apoi a fost urcat într-un taxi, a primit suma de 100 dolari şi s-a deplasat spre aeroport unde a încercat să depună plângere penală dar nu a reuşit neavând un traducător.
De asemenea, partea vătămată U.O. a mai susţinut că agresorii au efectuat cumpărături de la magazinul „Z.G.” cu cărţile sale de credit în valoare de aproximativ 10.000 dolari. În procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie la 20 noiembrie 2004 s-a consemnat verificarea tranzacţiilor efectuate de partea vătămată şi s-a constatat existenţa a şase facturi în valoare de 34.535,85 RON achitate cu card. Însă, martora B.L. a declarat că „cel care a cumpărat bijuteriile nu vorbea foarte bine româneşte”, că semnătura clientului coincidea cu cea de pe care şi cu cea de pe paşaport şi că nu-l putea recunoaşte din fotografii. În acelaşi sens, martora D.M. a susţinut că nu poate recunoaşte din fotografii, pe cei doi sau măcar unul dintre cumpărători, că au fost doi bărbaţi dintre care, unul părea a fi cetăţean turc sau de etnie turcă, iar cel care-l însoţea părea a fi american sau englez. La fel, şi martorul B.A. patronul magazinului a arătat că nu putea recunoaşte din fotografii pe cumpărător, dar, a verificat personal identitatea acestuia prin solicitarea paşaportului. Deci, aceste probe nu au susţinut afirmaţiile părţii vătămate U.O. cu privire la efectuarea tranzacţiilor de către alte persoane prin folosirea cardului său.
Plata sumelor de bani făcute prin W.U. a fost dovedită cu buletinele de expediţie pe numele martorilor A.G., A.G., A.L., A.C. şi A.E..
Martorele M.S. şi T.G.A. au declarat că au fost antrenate în activitatea infracţională în care „şefii bandei” sunau cetăţeni turci pentru a-i chema în România pentru afaceri, unul dintre aceştia se dădea drept translator şi le lua pe părţile vătămate de la aeroport, le aducea la restaurant unde, ele aveau „drept misiune - cucerirea turcilor”, apoi, mergeau în apartamentul în care locuiau, încercau să facă fapte care să le incrimineze pe părţile vătămate, după care „cei doi şefi” şi o altă persoană intrau în apartament recomandându-se „poliţişti”, le interogau pe părţile vătămate - cetăţeni turci, translatorul şi martorele se prefăceau că nu ştiau nimic, scriind o declaraţie după care, plecau, spunând „victimelor” că se duc la secţia de poliţie şi ameninţând părţile vătămate cu închisoarea de care puteau să scape dacă dădeau bunuri şi bani făptuitorilor; în acest mod au procedat şi în cazul părţii vătămate U.O. Afirmaţiile martorilor au fost susţinute şi cu ocazia confruntărilor efectuate cu inculpatul A.M. potrivit proceselor-verbale din 10 martie 2005.
Partea vătămată A.B. a declarat că a venit în România pe data de 1 decembrie 2004, dând curs ofertei SC „S.C.” S.R.L. de încheiere a unor afaceri. La aeroport, partea vătămată a fost aşteptată de numitul „A.” identificat în persoana inculpatului A.M. cu care s-a deplasat la Constanţa cu autoturismul condus de martorul T.G. Ajunşi la destinaţie, partea vătămată şi inculpatul au mers la restaurantul „E.G.” de unde, la propunerea inculpatului A.M. de a se caza la locuinţa sa, au plecat însoţiţi de două fete. În apartament, partea vătămată s-a retras cu una din fete în dormitor şi, în timp ce vroia să se uite la televizor, trei persoane între care şi inculpatul V.E., au intrat în interior, s-au recomandat poliţişti, după care, fiind bruscat şi dus în sufragerie, inculpatul A.M. i-a tradus că sunt acuzaţi de relaţii cu minore pentru care pot fi închişi, dar poate scăpa contra sumei de 60.000 euro. După mai multe discuţii contradictorii şi bruscări, partea vătămată a fost de acord să-l contacteze pe partenerul său de afaceri pentru a pregăti suma. Astfel, la data de 2 decembrie 2004, partea vătămată l-a sunat pe partenerul său şi pe un prieten din Germania, căruia i-a comunicat pretenţiile inculpaţilor. Cu ocazia negocierilor, părţii vătămate i s-a solicitat să trimită sumele de bani pe numele inculpatului V.E. şi a martorului A.G., fapt care nu a mai avut loc, deoarece speriindu-se de comunicarea făcută de partea vătămată, prietenului său din Germania, inculpatul A.M. a chemat un taxi cu care partea vătămată s-a deplasat până în gara Medgidia, de unde a plecat în Turcia.
Aceste declaraţii s-au coroborat cu declaraţiile martorului T.G. şi ale inculpatului A.M., care a recunoscut derularea faptelor, dar cu unele nuanţări asupra contribuţiei sale (conform declaraţiilor de la filele 26 - 51, raportul de constatare medico-legală din care a rezultat că partea vătămată nu a prezentat leziuni de violenţă obiective de la fila 56, procesele-verbale de recunoaştere a inculpaţilor de pe imaginile foto, filele 59 - 68, 83 - 85 declaraţiile martorului de la filele 74, 76 - 77 din dosarul de urmărire penală - vol. II, şi de la filele 50 din dosarul Tribunalului Constanţa, vol. II).
Partea vătămată A.B. a mai reclamat şi sustragerea unor bunuri precum şi a unor sume de bani de pe cardurile sale, invocând că ar fi fost constrâns să noteze codurile PIN, dar aceste declaraţii nu au fost susţinute de alte probe administrate în cauză; nu sunt martori, nu sunt alte înscrisuri care să dovedească, atât existenţa bunurilor, cât şi posesia lor de către partea vătămată. Totodată, conduita părţii vătămate, aşa cum, a rezultat din declaraţiile acesteia a fost aceea a unei persoane care nu s-a intimidat, ci dimpotrivă a şi luat măsuri de a nu răspunde cerinţelor inculpaţilor, în raport de care sunt rezerve asupra sincerităţii acestor afirmaţii. Dovada extragerilor de la bancomatul BCR situat pe str. Traian nr. 68, nu dovedesc că au fost efectuate de vreunui din inculpaţi în condiţiile în care nu s-a reuşit identificarea vreunuia cu camera ce supraveghează ATM-ul; de altfel, cum extragerile de pe acelaşi card s-au efectuat, atât în zilele de 2, cât şi 3 decembrie 2004 de la BCR dar şi BRD poate fi trasă concluzie că tocmai partea vătămată este cea care le-a folosit, la 3 decembrie nemaifiind cu inculpaţii.
În fine, victimă a aceluiaşi scenariu, părţii vătămate S.M.Y. i s-a solicitat plata sumei de 40.000 euro, pentru a nu fi acuzată de relaţii sexuale cu o minoră şi de trafic de droguri. Astfel, partea vătămată a luat legătura telefonic cu fiul său de la Istambul, dar i-a solicitat să nu plătească. După negocieri şi bruscări, partea vătămată a luat măsuri de efectuare a transferului sumei de 6.000 euro, la cererea inculpatului H.A., pe numele martorilor F.Z. şi C.D., reuşindu-se însă numai transferarea sumei de 3.000 euro; în acest sens sunt declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor F. şi C., înscrisurile bancare. Şi această parte vătămată a reclamant sustragerea unor bunuri a unor cărţi de credit de pe care s-au extras diferite sume de bani, dar acestea nu sunt susţinute de alte probe.
Prin urmare, fapta inculpaţilor, care în baza unei înţelegeri prealabile, le-au constrâns prin ameninţarea cu urmărirea penală, prin intimidarea fizică a părţilor vătămate pentru a le da diferite sume de bani constituie infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen. pentru care instanţa de fond a aplicat pedepsele în raport de criticile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Apărarea inculpaţilor H.A. şi V.E. de nerecunoaştere a faptelor a fost înlăturată de probele administrate, atât în cursul urmăririi penale (pentru care nu există niciun considerent pentru a fi ignorate), precum şi în cursul cercetării judecătoreşti, aşa cum au fost anterior prezentate şi analizate, cu care sunt coroborate în parte şi declaraţiile inculpatului A.M.; dată fiind şi relaţia de rudenie dintre cei trei inculpaţi, declaraţiile inculpaţilor H.A. şi V.E. nu sunt credibile.
Sub aspectul încadrării juridice nu se poate schimba încadrarea din infracţiunile de tâlhărie, lipsire de libertate, şantaj într-o singură infracţiune de şantaj, deoarece primele două nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracţiunii de şantaj, aşa cum este incriminată prin art. 194 C. pen.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen. se referea la libertatea generală de acţiune a persoanei, dar vizează, în special, libertatea de mişcare, de deplasare a persoanei. Ori, din probele administrate a rezultat că părţile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unei acuzaţii de raport sexual cu minore; părţile vătămate au declarat constant (atât cu ocazia depunerii plângerilor, cât şi a ascultărilor ulterioare) că făptuitorii au pretins că sunt poliţişti şi, le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relaţii cu minore. În acelaşi sens, martorele M.S. şi T.G. şi au declarat că inculpaţii le foloseau pentru a le folosi la şantajarea părţilor vătămate.
Niciuna dintre părţile vătămate nu a declarat că i s-au solicitat banii sau alte bunuri pentru a fi eliberate.
Din declaraţiile martorului T.G. cu care s-au coroborat şi declaraţiile inculpatului A.M. a rezultat că părţile vătămate s-au deplasat în locuri publice, nu au fost legate sau încuiate în spaţii închise când martorii şi inculpaţii au părăsit temporar locuinţele.
În condiţiile în care părţile vătămate au locuit în apartamentele puse la dispoziţie de inculpaţi, de la sosirea în România şi până la plecarea în Turcia, părţile vătămate neavând altă rezervare, sunt mari dubii asupra acţiunilor de lipsire de libertate pe care inculpaţii le-ar fi exercitat asupra părţilor vătămate, îndoială care, conform art. 66 C. proc. pen. profită inculpaţilor neputând fi traşi la răspundere penală pentru această infracţiune.
Infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen. constă în furtul comis cu violenţă.
Părţile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenţei bunurilor reclamate ca sustrase, partea vătămată S.M.Y. susţinea că i s-a sustras mobilul, ca apoi să declare că la plecarea sa avea asupra sa acest bun.
Martorele M.S. şi T.G. au afirmat generic sustragerea unor bunuri, deşi erau prezente numai în faza iniţială a activităţii „când inculpaţii le surprindeau în dormitor cu părţile vătămate” şi, de altfel, nu au oferit niciun amănunt legat de existenţa bunurilor, aspect, cantitate, culoare, marca sau orice alt element pe baza căruia să se formeze convingerea că obiectele existau şi aparţineau părţilor vătămate.
Totodată, nu exista niciun înscris, nicio imagine foto a vreunuia dintre bunurile pe care acuzarea a susţinut că s-au furat, nu sunt procese-verbale de percheziţie corporală ori domiciliară care să confirme posesia vreunei lire turceşti sau euro de către inculpaţi. Pe de altă parte, în contextul activităţii infracţionale, nu avea raţiune restituirea unora din bunuri, la plecare, părţilor vătămate.
Mai mult, în cursul cercetărilor nu s-a găsit asupra inculpaţilor ori la locuinţele acestora vreo armă şi nici nu există vreun permis de port armă pentru vreunul dintre ei ori pentru ceilalţi participanţi.
Cum nu se poate stabili dincolo de orice îndoială, pe de-o parte că părţile vătămate au fost deposedate de bunuri, iar, pe de altă parte că inculpaţii au exercitat violenţe fizice/psihice asupra acestora în acest scop, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, ceea ce atrage înlăturarea răspunderii penale şi pentru această faptă.
Critica apelanţilor inculpaţi referitoare la lipsa rolului activ al instanţei în identificarea domiciliilor părţilor vătămate, susţinută şi de procurorul de şedinţă, a fost înlăturată, deoarece citarea acestora s-a realizat la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afişare la Consiliul Local, conform art. 177 - art. 178 C. proc. pen. (când s-a comunicat că nu locuiesc la acele adrese). În altă ordine de idei, şi dacă ar fi venit în faţa instanţei, ar fi fost luate în considerare declaraţiile acestora în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaţilor, fiind în apelul acestora. Ori, s-a procedat la aprecierea declaraţiilor părţilor vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză.
Curtea de apel nu a considerat utilă audierea martorului A.T. şi solicitarea de relaţii de la hotelul „O.S.” din Galaţi pentru verificarea alibiului inculpatului H.A., deoarece nu s-a reţinut prezenţa sa la întâlnirea cu partea vătămată S.M.Y., participarea sa, fiind anterioară şi ulterioară acesteia, rezumându-se la antrenarea martorilor F.Z. şi C.D. pentru ridicarea banilor obiect al şantajului.
În concluzie, apelurile au fost considerate fondate, iar în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 lit. d) C. proc. pen. au fost achitaţi inculpatul H.A., pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (2 fapte) şi art. 211 alin. (2) 1 lit. a), c) C. pen.; conform art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele de 3 ani închisoare aplicate de prima instanţă pentru cele 2 infracţiuni de şantaj şi inculpatul H.A. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Cum aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi lit. c) C. pen. nu a fost motivată, iar datele cauzei nu o justifică pentru niciunul dintre inculpaţi, s-a dispus înlăturarea acesteia.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.
S-a luat act că inculpatul V.E. este arestat în altă cauză.
Dar, fiind arestat preventiv şi în această cauză, în baza art. 383 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus arestul preventiv pentru inculpatul V.E. de la 31 decembrie 2004 până la 06 august 2005 şi de la 21 martie 2007 până la 02 august 2007.
Conform art. 189 C. proc. pen., onorariul în sumă de 150 RON pentru av. C.V. s-a plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi recurenţii intimaţi inculpaţi H.A., A.M. şi V.E., acesta din urmă, prin apărător depunând la dosarul cauzei la primul termen de judecată de la 10 aprilie 2008, motivele de recurs formulate în scris.
În dezvoltarea motivele de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a invocat mai multe cazuri de casare.
Astfel, în primul rând a făcut referire la art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a uneia din părţi.
Instanţa de apel a motivat că citarea s-a făcut la adresele indicate în cursul urmăririi penale, prin afişare la Consiliul Local conform art. 177 - 178 C. proc. pen. În condiţiile în care ar fi fost prezente în faţa instanţei, declaraţiile acestora ar fi fost luate în considerare numai în măsura în care nu agravau răspunderea inculpaţilor, fiind în apelul acestora. Instanţa de apel în motivarea sa a susţinut că s-a procedat la aprecierea declaraţiilor părţilor vătămate (date în apel) în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, în condiţiile în care părţile vătămate nu au fost legal citate în apel.
Art. 177 alin. (3) C. proc. pen. prevede modul cum este citat învinuitul sau inculpatul, iar în alin. (9) al aceluiaşi text de lege s-a menţionat citarea celorlalte persoane. La alin. (4) al art. 177 C. proc. pen. s-a arătat că numai în situaţia în care nu se cunoaşte adresa învinuitului sau inculpatului şi nici locul de muncă, atunci citarea se face prin afişare la Consiliul Local.
Cu privire la părţile vătămate din prezenta cauză, în condiţiile în care acestea nu mai au domiciliul sau reşedinţa pe care le-au declarat în faza de urmărire penală, atât instanţa de fond, cât şi cea din apel, în baza rolului activ avea obligaţia să facă demersuri pentru aflarea domiciliului acestora, neprocedând astfel, procedura cu părţile vătămate nu a fost legal îndeplinită prin afişare la Consiliul Local.
Parchetul a menţionat că judecata în fondul cauzei s-a desfăşurat cu lipsă de procedură cu părţile vătămate F.U. şi S.M.Y., încălcându-se astfel dispoziţiile art. 177 alin. (8) C. proc. pen.
Nelegala citare a părţilor vătămate afectează şi dreptul la apărare. Mai mult, părţile vătămate nu au fost audiate în mod direct şi nemijlocit în faţa instanţei de fond, încălcându-se principiul contradictorialităţii şi al asigurării unui proces echitabil valabil pentru toate părţile din procesul penal. Fiind în calea de atac a apelului care este devolutivă, hotărârea nu le poate fi opozabilă cu procedura de citare nelegal îndeplinită. Chiar prin hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a dispus că procesul echitabil trebuie asigurat tuturor părţilor.
S-a apreciat că prin nelegala citare a părţilor civile la termenul din 20 decembrie 2007 s-a produs o vătămare acestora. S-a invocat în acest sens hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului privind pe Dănilă împotriva Românei prin care s-a apreciat că denunţătorul sau martorii trebuiau audiaţi nemijlocit de instanţă. Aceasta se impune cu, atât mai mult cu cât inculpatul V.E. a solicitat în mod permanent citarea părţilor vătămate pentru a-l recunoaşte.
În acelaşi sens a se vedea şi Decizia penală 2141 din 1 octombrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie.
Întrucât necitarea legală a unei părţi a influenţat soluţia s-a apreciat că recursul parchetului este fondat.
Un al doilea caz de casare invocat este cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă achitarea inculpaţilor.
S-a arătat că instanţa de apel după ce a audiat pe cei trei inculpaţi care şi-au menţinut declaraţiile, neadministrând alte probe a dispus achitarea lor în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen.
Instanţa de apel a considerat că există dubii cu privire la vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât din probele administrate în cele două faze ale procesului penal a rezultat că părţile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unor acuzaţii priind raportul sexual cu minore, inculpaţii au pretins că sunt poliţişti şi le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relaţii cu minore şi nu pentru a fi eliberaţi.
A mai reţinut instanţa de apel că părţile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenţei bunurilor reclamate ca sustrase.
Contrar susţinerilor instanţei de apel, probele administrate în cauză nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe s-a făcut de organul de urmărire penală sau instanţă în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului conform art. 63 pct. 2 C. proc. pen.
Instanţa a reţinut acele probe care concordă cu celelalte probe care exprimă adevărul cu obligaţia de a motiva, înlăturarea celorlalte.
În speţă a rezultat fără dubii că cei trei inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi tâlhărie având în vedere următoarele argumente şi probe: s-a arătat conţinutul alin. (2) al art. 189 C. pen., precum şi faptul că instanţa de apel a motivat că, infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se referă doar la libertatea generală de acţiune a persoanei, dar a vizat, în special libertatea de mişcare, de deplasare a persoanei.
Contrar acestor susţineri, s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi nu se impunea achitarea celor trei inculpaţi în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracţiune.
Din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că părţile vătămate U.O., F.U., A.B. şi Y.M.S. în declaraţiile aflate la filele 83, 93 - 97, 12, 143 dosar urmărire penală vol. I au susţinut în mod constant că inculpaţii şi-au declinat calitatea de poliţişti şi respectiv de la „poliţia Narcotice” au pătruns în apartamentele unde au fost cazaţi în municipiul Constanţa, înarmaţi cu pistoale, i-au sechestrat, după ce i-au ameninţat, lovit şi încătuşat, imobilizat prin presiune cu picioarele: Părţile vătămate au fost lipsite de libertate de când au ajuns în apartament până au fost eliberate şi numai după ce au primit sumele de bani impuse de inculpaţi şi trimise din Turcia prin W.U. pe numele persoanelor dispuse de inculpaţi conform listelor aflate la dosarul cauzei, ele au fost acuzate că dacă nu le dau banii pretinşi vor fi acuzate că au întreţinut raporturi sexuale cu minore şi vor fi aspru pedepsite şi deposedate de importante sume de bani şi valori.
Părţile vătămate au fost aşteptate pe aeroportul „H.C.” de către inculpaţi folosind poreclele de „A.”, inculpatul H.A., „Y.”, inculpatul V.E. şi „Ş.I.”, inculpatul A.M.
De asemenea, instanţa de apel a susţinut că, părţile vătămate au avut posibilitatea să se deplaseze în locuri publice, nu au fost legate sau încătuşate în spaţii închise când martorii şi inculpaţii mai părăseau temporar apartamentul. Parchetul a apreciat ca nedovedite aceste aspecte dacă avem în vedere că inculpaţii nu s-au îndepărtat niciun moment de blocul în care se aflau părţile vătămate care au susţinut permanent că au fost sechestrate şi încătuşate toată noaptea până li s-au remis sumele de bani impuse de inculpaţi pentru a fi eliberaţi.
1. Astfel, partea vătămată F.U. a susţinut că i s-a solicitat 50.000 euro pentru a nu fi adusă la poliţie şi cercetată. După mai multe negocieri şi ameninţări a cedat psihic şi l-a contactat telefonic pe directorul firmei sale pentru a-i remite 50.000 euro pentru a putea ieşi din această situaţie şi a reveni în Turcia. Inculpatul H.A. i-a dat o listă cu 5 persoane pe numele cărora urmau să fie trimişi bani din Turcia prin W.U. Astfel că, inculpatul a beneficiat de un folos material injust în sumă de 22.500 euro, iar partea vătămată a fost sechestrată până a doua zi ore 12,00 când s-au primit banii şi astfel a putut fi eliberată.
2. Părţii vătămate U.O. i s-a propus să îi remită 100.000 euro de numitul „B.”, iar după intense negocieri de preţ, pe o perioadă de mai multe ore a ajuns la concluzia să-i dea numai 3.500 euro care să fie trimişi pe numele a 6 persoane, tot prin W.U. Nu i s-a permis plecarea până nu au sosit banii din Turcia.
3. Părţii vătămate S.Y.M. i s-a solicitat de către inculpaţi suma de 40.000 euro. Aceasta a fost încătuşată, astfel fiind determinată să dea telefon firmei sale din Istambul să i se remită aceşti bani pentru a scăpa de mafia din România. Agresorii nu au cedat, ci din contră au insistat, toată noaptea fiind bruscat şi lovit pentru a se trimite bani în România. Partea vătămată i-a precizat fiului său să nu plătească nimic. După ce au sosit cei 6.000 euro pe numele martorilor C.D. şi F.Z. care au confirmat acest aspect, i s-a permis plecarea cu un alt taxi a ajuns la Frontiera Vama Veche unde s-a urcat într-un autocar turcesc.
4. Părţii vătămate A.B., pentru a impresiona şi conştientiza gravitatea situaţiei, inculpaţii i-au cerut 60.000 euro - partea vătămată auzind, a început să plângă, întrucât nu are posibilităţi să achite această sumă. După multiple negocieri şi pentru a ieşi din situaţia creată a contactat telefonic un prieten din Germania şi asociatul său din Turcia pentru a remite suma impusă pe numele a 12 persoane prin W.U.
Prietenul său din Germania a refuzat să facă plata pentru că nu avea garanţia că va fi eliberat, iar asociatul din Turcia a trimis bani pe numele persoanelor indicate.
În ceea ce priveşte infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen., aceasta constă într-adevăr în furtul ca acţiune principală comisă cu violenţă - acţiune adiacentă.
Instanţa de control judiciar a motivat că părţile vătămate nu au făcut nicio dovadă a existenţei bunurilor sustrase, exemplificând prin partea vătămată S.Y. care a susţinut la plecarea sa că mobilul sustras îl avea asupra sa, iar martorii M.S. şi T.G. au afirmat generic sustragerea unor bunuri (deşi erau prezente în dormitor numai în faza iniţială a activităţii când inculpaţii îi surprindeau cu părţile vătămate) şi nu au oferit amănunte în legătură cu existenţa bunurilor. Instanţa a susţinut că inculpaţii nu au exercitat violenţe fizice sau psihice asupra părţilor vătămate.
Susţinerile instanţei de apel sunt nedovedite, având în vedere declaraţiile părţilor vătămate, în sensul că în mod permanent au fost bruscate, lovite, ameninţate cu pistoale că vor fi omorâte, astfel:
Partea vătămată F.U. în depoziţia sa de la fila 93 dosar urmărire penale declară că „cel cu chelie” (inculpatul H.A.) l-a lovit în zona sternului şi coastelor, l-a lovit şi el timp în care a venit şi celălalt care l-a lovit şi l-a imobilizat cu mâinile la spate şi l-a încătuşat. A apelat la A. să vină să rezolve situaţia, timp în care a fost lovit în permanenţă de cei doi agresori. Partea vătămată i-a reproşat acestuia că este vorba de un complot şi că din cauza lui s-a ajuns la această situaţie.
A fost învinovăţit de relaţii sexuale cu fata adusă de inculpaţi în apartament şi de trafic de persoane. Agresorii au simulat că îi iau declaraţie fetei încheind şi un proces-verbal, iar pe partea vătămată au pus-o să completeze un formular. Cei doi agresori au răscolit bagajul, au scos toate bunurile pe masă şi i-au luat: 2.500 euro, 100 dolari SUA, 300 lire turceşti, 350 franci francezi, paşaportul, un inel şi ceasul de la mână - în valoare de 10.000 euro.
După ce au sosit, sumele de bani impuse de inculpaţi - 50.000 euro din Turcia - partea vătămată a fost eliberată şi i s-a restituit o parte din bani, întrucât l-a ameninţat pe inculpatul H.A. că va anunţa Consulatul din Turcia şi primul organ de poliţie.
Este real că i s-a restituit telefonul mobil părţii vătămate, dar fără cartelă pentru a nu putea comunica în România şi în Turcia cu nimeni.
2. Partea vătămată U.O. a fost lovită de trei bărbaţi care purtau pistoale, au lovit-o şi imobilizat-o, a fost ameninţată şi violentată de agresori şi deposedată de cărţile de credit, paşaport şi telefon mobil, iar agresorii au făcut cumpărături de la magazinul Z.G. SRL – T.M., în valoare de 10.000 euro de pe cărţile sale de credit (la dosar aflându-se în foto copie bonurile fiscale pe care a fost indicată semnătura părţii vătămate).
3. Partea vătămată S.Y.M. în declaraţia sa a declarat că în apartament au pătruns trei bărbaţi spunând că sunt de la „Poliţia Narcotice”, au bruscat-o, lovit-o şi încătuşat-o cu mâinile la spate apoi au simulat că au scos din bagajele lui un plic care conţinea droguri, aspect care nu s-a dovedit cu nicio probă.
I-au smuls telefonul din mână şi l-au încătuşat din nou, dar de data aceasta cu mâinile în faţă.
Cel care s-a prezentat că este şeful poliţiei l-a percheziţionat şi i-a luat un portofel: 500 dolari SUA, contravaloarea în lei a 100 dolari SUA, 250 milioane lire turceşti, 8 cărţi de credit, permisul de conducere şi ceasul de la mână, precum şi mătăniile din argint. A fost lovit în permanenţă şi chestionat pentru a preciza cum a introdus drogurile în ţară.
4. Partea vătămată A.B. - în depoziţia sa a susţinut că a fost lovită, ameninţată, sechestrată şi deposedată pentru a furniza codurile PIN - punându-l să le descrie pe o hârtie, după care cel care l-a percheziţionat a plecat şi a efectuat 29 de operaţiuni retrăgând suma de 5.007.036.800 lire turceşti, aşa cum a rezultat din procesul-verbal din 12 decembrie 2004. Partea vătămată a rămas sechestrată până a doua zi, a fost lovită cu telefonul peste faţă cerându-i să mărească volumul la telefon pentru a auzi ce vorbeşte cu fiul său din Istambul. Din bagaj i-au sustras un aparat foto digital „C.”, 1 telefon mobil, 150 milioane lire turceşti şi 300 euro.
Declaraţiile părţilor vătămate s-au coroborat cu următoarele probe: recunoaşterea din fotografiile judiciare a inculpaţilor H.A., A.M. şi V.E. de către partea vătămată F.U.; declaraţia martorei A.N. care aşa cum a reţinut şi instanţa de apel a ridicat suma de 5.000 euro prin W.U.; martorul A.M. a declarat că a scos 3.000 euro tot în folosul lui H.A.; buletinele de expediţie întocmite pe numele A.G., A.G., A.L., A.C. şi A.E., aşa cum a rezultat din procesul-verbal şi xerocopiile de pe actele bancare de la filele 44 - 50 dosar urmărire penală; declaraţiile martorelor T.G.A. şi M.S. din care a rezultat că au fost antrenate în această activitate infracţională de către „şefii bandei”, inculpaţii care le-au instruit asupra modului cum să ademenească pe cetăţenii turci, părţile vătămate care veneau la Constanţa pentru afaceri, iar rolul lor principal era acela de a cuceri cetăţeni turci, apoi în apartament încercau să-i incrimineze pe părţile vătămate în momentul în care agresorii, inculpaţii intrau şi se recomandau ca fiind poliţişti, le interogau pe părţile vătămate, iar ele se prefăceau că nu cunosc nimic, simulând că dau o declaraţie după care plecau.
Martora T. a mai susţinut că a fost forţată de împrejurări să facă acest scenariu, întrucât aşa a fost instruită. Toate acestea le făcea cu scopul de a obţine importante sume de bani în folosul inculpaţilor.
A mai precizat că a văzut cum lui A. i-a fost ruptă cămaşa, iar pe ele (cele două martore) le-a pus să-şi desfacă părul şi să-l ciufulească pentru a crea impresia că partea vătămată le-a adus într-o asemenea stare, fiind surprinse de inculpaţi într-o asemenea situaţie.
Martora T. a susţinut că a văzut cum inculpatul a aplicat un pumn în cap părţii vătămate, cetăţean turc mai în vârstă, iar pe cel tânăr l-a pus cu faţa în jos şi cu mâinile la ceafă şi l-a imobilizat prin presare cu piciorul şi astfel l-a deposedat de bunurile personale.
Ambele martore au declarat că nu le-ar fi frică să se confrunte cu cei pe care i-au recunoscut din fotografii, ceea ce a condus parchetul la concluzia că nu se confirmă susţinerile instanţei de apel în ceea ce priveşte infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.
Martora M.S. a susţinut că misiunea lor era de a-i ademeni pe părţile vătămate pentru a-i tâlhări, iar scopul erau banii.
A văzut cum inculpaţii loveau pe părţile vătămate, lor le-a fost frică că anunţe poliţia, deoarece şi ele erau urmărite şi chiar sechestrate 3 - 4 zile. În cazul în care li s-ar fi arătat fotografiile iar recunoaşte pe agresori cu siguranţă.
Partea vătămată A.B. a recunoscut din mai multe fotografii pe inculpatul V.E. care avea o pată roşie pe obrazul drept.
Trebuie avute în vedere şi procesul-verbal de ridicare de la SC „Z.G.” a sumei de 10.000 dolari, a bonurilor fiscale privind achiziţiile de bunuri aparţinând părţii vătămate U.O., precum şi documentele de transfer al sumelor de bani prin W.U., prin băncile enumerate în aceste documente.
În dovedirea vinovăţiei celor trei inculpaţi se înscriu şi procesele-verbale de confruntare a părţilor vătămate cu inculpaţii şi de recunoaştere a acestora din fotografii de către părţile vătămate fără ezitare, precum şi procesele-verbale de recunoaştere din grup a celor trei inculpaţi.
De asemenea, procesele-verbale de confruntare dintre martora M.S. şi inculpatul A.M., care l-a recunoscut pe inculpat şi la fila 84 dosar urmărire penală -procesul-verbal de confruntare cu martora T.G. cu acelaşi inculpat care a confirmat că a existat înţelegere între cei trei inculpaţi pentru a-i tâlhări, sechestra şi deposeda de bunuri.
Faţă de aceste considerente, parchetul a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
Un al treilea motiv de recurs a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., referitor la achitarea pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, parchetul considerând că, se impune schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. din infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (2) şi art. 194 alin. (2) C. pen. într-o singură infracţiune de lipsire de libertate în mod ilegal.
S-a considerat că se impune schimbarea încadrării juridice, întrucât şantajul este absorbit ca element circumstanţial de agravare în formă agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, invocând în acest sens Decizia nr. 1192 din 17 februarie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală în setul I/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În speţă de faţă din probele administrate pe tot parcursul procesului penal a rezultat în mod cert că părţile vătămate au fost eliberate numai după ce s-a remis folosul material, respectiv sumele de bani trimise prin W.U. din Turcia. A rezultat că obţinerea unui folos material reprezintă în cazul şantajului o cerinţă esenţială a laturii subiective, în timp ce în cazul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravantă depinde de folosul care este cerut, impus cum este în speţă, în schimbul eliberării celui sechestrat, fapt dovedit cu declaraţiile părţilor vătămate.
Sub aspect subiectiv este importantă şi cerinţa de a solicita folosul în schimbul eliberării - a se vedea refuzul prietenului părţii vătămate din Germania care a precizat că nu îi trimite valuta, întrucât nu are garanţie că va fi eliberat.
Parchetul a precizat că forma agravantă a infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. este realizată prin simpla formulare a unei cereri, în acest sens de făptuitor, aşa cum s-a întâmplat şi în acest sens în prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât forma agravată este realizată şi atunci când făptuitorul a obţinut un folos material.
În acest caz, parchetul a apreciat că nu există concurs de infracţiuni între lipsirea de libertate în mod ilegal şi şantaj şi nicio infracţiune unică de şantaj, ci infracţiunea de „lipsire de libertate în mod ilegal” prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât şantajul este absorbit în forma agravată de infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
S-a considerat că prin schimbarea încadrării juridice nu se îngreunează situaţia inculpaţilor, întrucât hotărârea primei instanţe a fost reformată în apelul inculpaţilor, iar recursul este admisibil sub acest aspect.
În concluzie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) şi d) C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale a instanţei de apel şi pronunţarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpaţilor având n vedere motivele formulate.
În motivele de recurs formulate în scris de recurentul intimat inculpat V.E., prin apărător depuse la dosarul prezentei cauze, în recurs, la primul termen de judecată de la 10 aprilie 2008 şi aflate la filele 43 - 47 vol. I dosarul Înaltei Curţi, a fost invocat ca temei dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi în rejudecare a se reţine circumstanţe atenuante, astfel încât a se coborî pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
În dezvoltarea motivului de recurs, s-a arătat că prin Sentinţa penală nr. 72 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa a fost condamnat inculpatul V.E. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., la aceeaşi pedeapsă de 7 ani închisoare pentru art. 189 alin. (2) C. pen. şi la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru art. 194 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, prezentându-se în esenţă împrejuri faptice, hotărâre pe care a atacat-o cu apel, criticând în principal modul de citare al părţilor vătămate, că nu este vinovat de săvârşirea faptei şi schimbarea încadrării juridice din cele trei infracţiuni într-o singură infracţiune de şantaj.
Prin Decizia penală nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a fost admis apelul s-a desfiinţat Sentinţa penală nr. 72 din 25 ianuarie 2007 şi s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate.
Referitor la încadrarea în mod corect a reţinut instanţa de apel că nu se poate dispune schimbarea de încadrare juridică din trei infracţiuni într-o singură infracţiune de şantaj, deoarece infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracţiunii de şantaj, deoarece infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal nu sunt absorbite în latura obiectivă a infracţiunii de şantaj aşa cum este incriminată prin art. 194 C. pen.
Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 C. pen. se referă la libertatea generală de acţiune a persoanei, dar vizează, în special, libertatea de mişcare, de deplasare a persoanei.
Din probele administrate a rezultat că părţile vătămate au avut convingerea că trebuie să plătească pentru a nu răspunde unei acuzaţii de raport sexual cu minore, părţile vătămate au declarat constant (atât cu ocazia plângerilor, cât şi a ascultărilor ulterioare) că făptuitorii au pretins că sunt poliţişti şi le-au solicitat bani pentru a nu le acuza de relaţii cu minore. În acelaşi sens martorele M.S. şi T.G. au declarat că inculpaţii le foloseau pentru a le folosi la şantajarea părţilor vătămate. Niciuna dintre părţile vătămate nu a declarat că i s-au solicitat bani sau alte bunuri pentru a fi eliberate.
Din declaraţia martorului T.G. cu care s-a coroborat declaraţia inculpatului A.M. a rezultat că părţile vătămate s-au deplasat în locuri publice, nu au fost legate sau încuiate în spaţii închise când martorii şi inculpaţii au părăsit temporar locuinţele. În condiţiile în care părţile vătămate au locuit în apartamentele puse la dispoziţie de inculpaţi de la sosirea în România şi până la plecarea în Turcia, părţile vătămate neavând altă rezervare, sunt mari dubii asupra acţiunilor de lipsire de libertate pe care inculpaţii le-ar fi exercitat asupra părţilor vătămate, îndoială care conform art. 66 C. proc. pen. profită inculpaţilor neputând fi traşi la răspundere penală pentru această infracţiune. Nu s-a făcut dovada existenţei bunurilor asupra părţilor vătămate, iar martorele M. şi T. nu au putut da informaţii cu privire la bunurile existente, acestea fiind prezente în cameră numai în faza iniţială a activităţii.
Ceea ce distinge infracţiunea de şantaj, de infracţiunea de tâlhărie, este aceea că partea vătămată acţionează personal sub imperiul constrângerii exercitate asupra sa de inculpat, în timp ce, în cazul tâlhăriei acţiunea de sustragere aparţine în întregime inculpatului care o deposedează de bunuri fără consimţământul acesteia.
În cauză partea vătămată a fost ameninţată cu divulgarea faptei că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, împrejurare în care a acceptat să remită anumite bunuri sau sume de bani, astfel că încadrarea corectă este infracţiunea de şantaj.
Referitor la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, este necesar ca inculpatul să fi exercitat o acţiune sau inacţiune care să determine o restrângere a libertăţii de mişcare a victimei. Acest inculpat nu a exercitat astfel de acţiuni, simpla împrejurare că inculpaţii au pus la dispoziţia părţii vătămate apartamentul în care s-a desfăşurat întreaga activitate infracţională, precum şi faptul că partea vătămată s-a deplasat prin localuri publice nu constituie latura obiectivă a infracţiunii de lipsire ilegală de libertate.
Latura obiectivă constă în lipsirea de libertate fizică a unei persoane, adică imobilizare, împiedicare sau reţinere a unei persoane de a se mişca, deplasa ori acţiona contrar voinţei sale.
În rechizitoriu se face vorbire de constrângeri psihică, care este componenta laturii obiective a infracţiunii de şantaj.
Acţiunea de constrângere poate fi imediată şi mediată, dar ea trebuie să fie idonee, de natură să suprime sau să restrângă libertatea sau capacitatea de autodeterminare a persoanei asupra căreia este exercitată, încât să o silească la o conduită impusă sau pretinsă de infractor.
Dacă însă celui constrâns i s-a creat prin violenţă sau ameninţare o stare de teamă, având o anumită durată, cererea subiectului activ fiind satisfăcută după un oarecare timp de la actul de constrângere, ceea ce s-a încălcat în principal este libertatea psihică a părţii vătămate, iar fapta va constitui infracţiunea de şantaj.
Recurentul intimat inculpat prin apărător a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
La stabilirea gravităţii faptei, trebuie să se aibă în vedere şi atitudinea părţii vătămate, unul din personajele care apare cu intermitenţă în scenariul judiciar. Cunoaşterea modului cum s-a comportat victima în perioadele preinfracţională şi infracţională şi a felului cum se manifestă în timpul desfăşurării anchetei judiciare contribuie într-o măsură însemnată, uneori decisivă la rezolvarea corectă a cauzei judiciare şi la fundamentarea unor recomandări preventive şi autoprotectoare în raport cu pericolul unei victimizări viitoare.
Victima este persoana care suferă, direct sau indirect, consecinţele fizice, materiale sau morale, ale unei acţiuni sau inacţiuni. Relaţia infractor-victimă are mai multe faţete, dintre care cea mai importantă, din perspectiva psihologică, este responsabilitatea victimei pentru acţiune care s-a comis.
Analizele acestui fenomen au atestat concluzia că în anumite limite, este posibilă o anumită interacţiune între infractor şi victimă. Pe acest temei s-a introdus conceptul de victimă activantă, prin care se vehiculează ideea că direct sau indirect şi victima are o parte din vină în declanşarea activităţii infracţionale.
În prelungirea acestei idei, s-a introdus şi conceptul, potenţial de vulnerabilitate victimală, care exprimă gradul de vulnerabilitate victimală al unei persoane, ce poate fi estimată în raport de două categorii de factori: personal (nivel intelectual, nivel de educaţie, maturitate socială, handicapuri fizice, vârstă, sex) şi situaţionale (situaţii favorizante).
Victima nu este implicată în mod identic în derularea întregului scenariu judiciar, iar interacţiunea comportamentală a celor doi parteneri are caracteristici diferite.
În faza preinfracţională, dacă în mod obişnuit, cele două elemente ale posibilului cuplu infracţional (infractor - victimă) se află în relaţii de indiferenţă, în această cauză cele două elemente se constituie într-un cuplu cu funcţii biunivoce. Maximum de iniţiativă nu aparţine infractorului, atitudinea victimei este relevantă, pentru declanşarea scenariului infracţional.
În perioada infracţională, raporturile funcţionale dintre cei doi parteneri, nu se modifică esenţialmente. Comportamentul victimei din această fază poate fi marcat, atât de modul în care acţionează infractorului, cât şi de emoţiile puternice pe care le trăieşte (frică, spaimă, groază). În măsura în care partea vătămată se afla în pericol, aceasta se putea adresa autorităţilor române, chiar şi celor turce, prin Consulat, mai ales că aceasta a fost condusă prin localuri publice.
În schimb, activismul victimei se accentuează substanţial în faza postinfracţională, în special pe parcursul desfăşurării anchetei şi cercetării judecătoreşti. Acum ea devine martor în proces, uneori jucând rol decisiv în desfăşurarea anchetei judiciare.
În această fază, câmpul psihologic dintre cele două elemente ale cuplului este dominat de forţe antagoniste, care se resping reciproc, fapt ce se exprimă printr-o tensiune negativă de mare intensitate. Devenită parte în proces, victima poate oferi informaţii preţioase pentru mersul cercetărilor. De aceea, declaraţiile sale sunt foarte preţioase, şi totuşi aceste declaraţii trebuie analizate şi verificate minuţios căci angajarea în joc a unor mecanisme psihologice speciale poate contribui la denaturarea involuntară a faptelor. Pe de altă parte, dorind să aibă o poziţie cât mai favorabilă în proces, victima poate ajusta realitatea în mod conştient. De aceea, toate depoziţiile trebuie filtrate cu mare atenţie, responsabilitate şi competenţă de către magistraţi, pentru a nu aduce prejudicii nici unei părţi şi pentru ca adevărul cauzei să triumfe.
Pentru aceste considerente, recurentul intimat inculpat V.E., prin apărător a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
La acelaşi termen de judecată de la 10 aprilie 2008, Înalta Curte a pus în discuţie necesitatea efectuării procedurii de citare cu părţile civile la adresele din Turcia, fiind consemnată poziţia părţilor, iar după deliberare, Înalta Curte a apreciat că se impune citarea părţilor civile şi la adresele din Turcia, amânând cauza la 18 septembrie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la fila 48 vol. I dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 18 septembrie 2008, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu intimatele părţi civile A.B. şi S.Y.M., a căror citare se impune şi la adresele din Turcia, a amânat cauza la 11 decembrie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 129-130 vol. I, dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 11 decembrie 2008, Înalta Curte faţă de lipsa de procedură cu intimatele părţi civile A.B. şi S.Y.M. şi F.U. şi intimata parte vătămată U.O., a căror citare se impune la adresele din Turcia, cauza a fost amânată la 7 mai 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 258 - 259 vol. I dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de judecată de la 7 mai 2009, Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu intimatele părţi civile A.B. şi S.Y.M. şi F.U. şi intimata parte vătămată U.O., a căror citare se impune la adresele din Turcia, precum şi cu recurentul intimat inculpat, arestat V.E., care nu a putut fi adus în instanţă, a fost amânată cauza la 22 octombrie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la filele 1 - 2 vol. II dosarul Înaltei Curţi.
La termenul de astăzi, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimata parte vătămată U.O. şi intimata parte civilă F.U., pentru care nu s-au întors dovezile de îndeplinire a procedurii de citare în Turcia.
Apărătorii recurenţilor intimaţi inculpaţi au solicitat amânarea judecării cauzei şi acordarea unui termen mai lung, pentru a se efectua procedura de citare.
Reprezentantul Ministerului Public a lăsat solicitarea apărătorilor la aprecierea instanţei, învederând că, raportat la motivele de recurs, acestea sunt în favoarea părţii vătămate, iar procedura a fost legal îndeplinită faţă de celelalte părţi la termenele anterioare.
Înalta Curte, deliberând, având în vedere că pentru două părţi civile există dovada de citare pentru acest termen, la dosar, existând dovezi că au sosit şi pentru celelalte părţi la termenele anterioare, cu întârziere, fapt ce prezumă că au cunoştinţă de existenţa acestui proces, precum şi în raport cu motivele de recurs ale parchetului, în raport cu soluţia recurată, a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat părţilor cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
La precizarea parchetului că înţelege să critice şi soluţia de achitare, Înalta Curte a considerat că se impune ascultarea recurentului intimat inculpat V.E., în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., aducând la cunoştinţa acestuia dispoziţiile art. 70 alin. (2) din acelaşi cod, în sensul că are dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i-se totodată atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa.
Recurentul intimat inculpat V.E., conştientizând drepturile şi garanţiile sale procesuale şi-a manifestat expres voinţa de a nu da declaraţie în această fază procesuală, uzând de dreptul la tăcere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursului declarat a susţinut oral, motivele scrise, aflate la filele 3 - 21 din vol. I al dosarului Înaltei Curţi, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la instanţa de apel, întrucât judecata în apel a avut loc fără citarea legală a părţilor vătămate.
Pe fondul recursului a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen., criticând mai întâi soluţia de achitare în ce priveşte infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, în acest sens, arătând că instanţele au stabilit o greşită situaţie de fapt, neacordând semnificaţia cuvenită declaraţiilor părţilor vătămate, care au descris exact faptele de tâlhărie, care se coroborează cu declaraţiile martorilor şi, deci, trebuie avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt.
De asemenea a mai susţinut că instanţele au dat o încadrare juridică greşită în infracţiunea de şantaj, în condiţiile în care infracţiunea de lipsire de libertate, în formă calificată absoarbe infracţiunea de şantaj.
În concluzie, reprezentantul parchetului a solicitat admiterea recursului declarat, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, căreia să-i fie indicate şi celelalte aspecte de nelegalitate.
Apărătorul recurenţilor intimaţi inculpaţi A.M. şi H.A. a lăsat la apreciere cu privire la primul motiv de recurs al parchetului, iar, referitor la al doilea, a pus concluzii de respingere, ca nefondat, întrucât instanţa de apel a apreciat corect că există dubii cu privire la vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de tâlhărie, iar, cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, din probe rezultă că părţile vătămate au avut posibilitatea să se deplaseze în locuri publice.
În susţinerea recursurilor recurenţilor intimaţi inculpaţi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 din C. proc. pen. a solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei şi în rejudecare achitarea inculpaţilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., motivând că probele sunt contradictorii şi nu dovedesc vinovăţia.
Apărătorul recurentului intimat inculpat V.E. a pus concluzii de admitere a recursului parchetului, pentru primul motiv de recurs, iar referitor la al doilea motiv, a solicita respingerea recursului, arătând că fiecare infracţiune este distinctă, tâlhăria neputând fi reţinută, deoarece luarea bunurilor a fost folosită doar pentru a le şantaja pe părţile vătămate. De asemenea a mai arătat cu privire la diferenţa dintre tâlhărie şi şantaj, că la prima infracţiune acţiunea directă are loc prin deposedarea de bunuri, în timp ce la şantaj părţile vătămate acţionează sub imperiul constrângerii, însă nu există probe în acest sens. În ce priveşte lipsirea de libertate, inculpatul nu a executat acte de natura constrângerii fizice, ci doar psihice, care nu poate intra în conţinutul infracţiunii.
Acelaşi apărător, având cuvântul cu privire la recursul recurentului intimat inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicată acestuia pentru şantaj, pentru motivele expuse pe larg în scris.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul asupra recursurilor declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi a pus concluzii de respingere, pentru motivele arătate în recursul parchetului şi de admitere doar pentru primul motiv al parchetului.
În ultimul cuvânt, recurentul intimat inculpat V.E. a arătat că achiesează la concluziile apărătorului său.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi recurenţii intimaţi inculpaţi H.A., A.M. şi V.E. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate de fiecare ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 21, 18 şi 17 C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul parchetului, art. 3859 pct. 18 din acelaşi cod referitor la recursurile recurenţilor intimaţi inculpat H.A. şi A.M., art. 3859 pct. 14 din acelaşi cod cu privire la recursul recurentului intimat inculpat V.E., Înalta Curte constată recursurile declarate de parchet şi de recurenţii intimaţi inculpaţi H.A., A.M. şi V.E., ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa:
Din analiza cauzei rezultă că la instanţa de apel la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007 s-au consemnat poziţiile apărătorilor apelanţilor inculpaţi H.A., A.M., V.E. cu privire la procedura de citare a persoanelor vătămate, curtea de apel, motivând că faţă de obiecţiunile apărării dispune citarea părţilor civile A.B., S.Y.M., F.U. şi a intimatei părţi vătămate U.O., citaţiile urmând a fi traduse, pentru a se da posibilitatea dacă înţeleg să vină să fie confruntate cu inculpaţii, în caz contrar urmând să se dispună măsurile legale şi a acordat termen la data de 4 decembrie 2009, ora 9,00 cu citarea apelantului inculpat V.E. la locul de deţinere, citarea părţilor civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O., cu citaţii traduse în limba turcă, încheiere aflată la filele 231 - 232 Dosarul nr. 17/11/2005 al Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
La dosarul cauzei se află citaţiile traduse în limba turcă, care au fost trimise cu scrisoare recomandată, tichetele de recomandare, aflându-se la filele 254 - 257 dosarul curţii de apel, precum şi dovezile de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare la Consiliul Local Constanţa pentru părţile civile şi intimata parte vătămată pentru termenul de la 4 decembrie 2007.
La termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, în încheierea de acea dată de la filele 259 - 260 dosarul curţii de apel, s-a atestat că după apelul părţilor, că procedura este legal îndeplinită, părţile fiind citate cu respectarea dispoziţiilor art. 176 - 181 C. proc. pen.
De asemenea, în partea introductivă au fost consemnate cererile părţilor, în sensul că avocatul A.A. având cuvântul pentru apelantul inculpat H.A., a arătat că procedura de citare la acest termen de judecată este nelegal îndeplinită cu părţile civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimatei părţi vătămate U.O., nefiind restituite dovezile de citare din Turcia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen mai lung pentru îndeplinirea acesteia, precizând că părţile civile au fost audiate doar la parchet şi că nu poate indica adresele de domiciliu ale acestora.
Avocatul C.S. pentru apelanţii inculpaţi H.A., şi V.E. a solicitat de asemenea acordarea unui termen de judecată mai lung pentru îndeplinirea procedurii de citare cu părţile civile.
Avocatul V.C., pentru apelantul inculpat A.M., pentru acelaşi motiv a solicitat amânarea cauzei.
Apelantul inculpat V.E. a arătat că a solicitat permanent să fie prezente părţile civile pentru a-l recunoaşte, precizând totodată că nu cunoaşte pentru ce este arestat şi pentru ce este judecată.
Avocatul A.A. pentru apelantul inculpat H.A., în situaţia în care s-a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, a arătat că înţelege să formuleze o cerere de amânare a cauzei o săptămână pentru a se pregăti în vederea formulării de concluzii pe fondul cauzei.
Avocatul C.S. pentru apelanţii inculpaţi V.E. şi H.A. a solicitat a se emite o adresă către Consulatul turc pentru a comunica instanţei adresele părţilor civile.
Avocatul V.C. pentru apelantul A.M. a arătat că susţine cererea formulată de apărătorul precedent.
Reprezentantul Parchetului a precizat că nu se opune cererii de a se solicita relaţii de la Consulatul Turciei cu privire la adresele părţilor civile şi a solicitat amânarea cauzei pentru îndeplinirea procedurii de citare cu acestea.
Curtea de apel, după deliberare a respins cererea privind solicitarea de relaţii de la Consulatul Turciei referitoare la adresele părţilor civile şi a constatat procedura de citare legal îndeplinită cu părţile civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimatul parte vătămată U.O. şi a acordat termen în continuare pentru ca părţile să fie pregătite cu concluzii pe fondul cauzei, sens în care a amânat cauza la data de 20 decembrie 2007, ora 9,00 pentru când se va cita apelantul inculpat V.E. la locul de deţinere.
La termenul de la 20 decembrie 2007, în încheierea de şedinţă de la acea dată, în care au şi fost consemnate concluziile părţilor, din dezbateri, fiind amânată pronunţarea la 21 decembrie 2007, aflată la filele 289 - 293 Dosarul nr. 17/11/2005 al curţii de apel, s-a atestată că ”în conformitate cu dispoziţiile art. 297 C. pen., la apelul nominal făcut în şedinţă publică, se prezentă: apelantul inculpat H.A., personal şi asistat de avocaţi aleşi A.A., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 020786/2007 emisă de Baroul Constanţa şi C.S. în baza împuternicirii avocaţiale nr. 07066/2007 emisă de Baroul Constanţa - emisă de Baroul Constanţa, Cabinet de avocat; apelantul inculpat V.E., în stare de arest, asistat de avocat ales C.S., în baza împuternicii avocaţiale nr. 07066/2007 emisă de Baroul Constanţa, emisă de Baroul Constanţa - Cabinet de avocat; apelantul inculpat A.M., personal şi asistat din oficiu de avocat V.C., în baza împuternicirii avocaţiale nr. 22/2007 emisă de Barou Constanţa; Se constatată lipsa intimaţilor părţi civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O. Procedura este legal îndeplinită, părţile fiind citate cu respectarea dispoziţiilor art. 176 - 181 C. proc. pen.”
Legiuitorul a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 177 alin. (1), (4), (8), (81) şi (9) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat şi respectiv introdus un nou alineat prin Legea nr. 356/2006, condiţii privind locul citării în anumite situaţii pentru învinuit sau inculpat, cât şi pentru alte persoane, astfel:
„(1) Învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă, prin serviciul de personal al unităţii la care lucrează.
(4) Dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea. Când activitatea infracţională s-a desfăşurat în mai multe locuri, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază se află organul care efectuează urmărirea penală.
(8) Dacă învinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face potrivit normelor de drept internaţional penal aplicabile în relaţia cu statul solicitat, în condiţiile legii. În absenţa unei asemenea norme sau în cazul în care instrumentul juridic internaţional aplicabil o permite, citarea se face prin scrisoare recomandată. În acest caz, avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau refuzul de primire a acesteia ţine loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.
(81) La stabilirea termenului pentru înfăţişarea învinuitului sau inculpatului aflat în străinătate, se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul căruia se află învinuitul sau inculpatul, iar în lipsa unor asemenea norme, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
(9) Citarea altor persoane decât învinuitul sau inculpatul se face potrivit dispoziţiilor din prezentul articol. Unităţile la care se referă art. 145 C. pen. şi alte persoane juridice se citează la sediul acestora, iar în cazul neidentificării sediului, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.”
Potrivit art. 291 alin. (1), (6) C. proc. pen.:
„(1) Judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.
(6) Când judecata rămâne în continuare, părţile şi celelalte persoane care participă la proces nu se mai citează.”
Dispoziţiile art. 375 alin. (2) din C. proc. pen. stipulează în mod expres că „Judecata apelului se face cu citarea părţilor”.
Înalta Curte, verificând modul în care instanţa de apel a judecat apelurile declarate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale în materia citării părţilor, în raport şi cu motivul de recurs invocat, privind necitarea legală a părţilor vătămate, constată că instanţa de apel, la data când au fost susţinute concluziile părţilor, în dezbateri, la termenul de judecată de la data de 20 decembrie 2007, fiind amânată pronunţarea la data de 21 decembrie 2007, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu intimatele părţi civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O., ca urmare a unei greşite aplicări a dispoziţiilor prevăzute de art. 291 alin. (6) C. proc. pen., referitoare la rămânerea în continuare a judecăţii dispusă la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, când s-a apreciat ca fiind legal îndeplinită procedura de citare cu intimatele părţi civile şi parte vătămată, în condiţiile în care la dosarul cauzei pentru acel termen nu existau dovezile de îndeplinire ale procedurii cu citare a acestora, prin scrisoare recomandată, aşa cum se dispusese la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007, ci numai, tichetele de recomandare, aflate la filele 254 - 257 dosarul curţii de apel, precum şi dovezile de îndeplinire a procedurii de citare prin afişare la Consiliul Local Constanţa pentru intimatele părţile civile şi intimata parte vătămată pentru termenul de la 4 decembrie 2007.
Or, în condiţiile menţionate, la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, procedura de citare era nelegal îndeplinită, cu intimatele părţi civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O., faţă de dispoziţia dată la termenul de judecată de la 30 octombrie 2007, în sensul că citaţiile cu acesteia urmează a fi traduse, pentru a se da posibilitatea dacă înţeleg să vină să fie confruntate cu inculpaţii, în lipsa dovezilor cu privire la primirea scrisorilor recomandate, neputându-se verifica dacă acestea au fost legal citate şi au primit citaţiile traduse, neexistând decât dovada expedierii lor nu şi a primirii, aşa încât procedura de citare prin afişare la Consiliul Local Constanţa nu poate fi considerată legal dispusă, potrivit art. 177 alin. (9) cu referire la alin. (4) C. proc. pen., aceasta operând numai în condiţiile necunoaşterii adresei unde locuiesc şi nici locul de muncă al părţilor menţionate.
În această situaţie, instanţa de apel la termenul de judecată de la 4 decembrie 2007, nu putea dispune rămânerea în continuare a judecăţii, potrivit art. 291 alin. (6) C. proc. pen., care presupune ca părţile şi celelalte persoane care participă la proces să nu se mai citeze, în concret acestea nemaifiind citate pentru termenul de judecată de la 20 decembrie 2007, ceea ce echivalează cu nelegala îndeplinire a procedurii de citare, pentru acel termen, când au fost consemnate şi concluziile părţilor, în dezbateri, potrivit încheierii de şedinţă de la 20 decembrie 2007, fiind amânată pronunţarea şi respectiv la data pronunţării deciziei instanţei de apel, la 21 decembrie 2007.
Altfel spus, Înalta Curte consideră că prima instanţă de control judiciar la data judecării apelurilor declarate în cauză a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 375 alin. (2) cu referire la art. 291 alin. (1) şi (6) cu referire la art. 177 alin. (9) cu referire la alin. (1), (4), (8) şi (81) C. proc. pen., în materia citării intimatelor părţi civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O., acestea lipsind, fiindu-le afectat dreptul la apărare, în condiţiile în care nu s-a putut verifica dacă au fost legal citate, atâta timp cât nu s-au primit dovezile de îndeplinire a procedurii prin scrisoare recomandată, dacă au cunoscut termenul de judecată, pentru a se prezenta în vederea confruntării, apelantul inculpat V.E., solicitând, în mod permanent, citarea părţilor vătămate pentru a-l recunoaşte, potrivit şi menţiunii din încheierea de şedinţă de la 4 decembrie 2007, în condiţiile în care acestea nu au fost niciodată audiate în faza judecăţii, nici la prima instanţă şi nici în apel, deşi instanţa de apel în considerentele deciziei a făcut referirea că „s-a procedat la aprecierea declaraţiilor părţilor vătămate (date în apel), în măsura în care s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză”.
Mai mult, Înalta Curte consideră că instanţa de apel nu a dat dovadă de rol activ în îndeplinirea procedurii de citare cu intimatele părţi civile şi intimata parte vătămată şi prin citarea acestora prin Ministerul Justiţiei, potrivit art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (8) şi (81) C. proc. pen., în condiţiile Convenţiei Europene de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 şi a Protocolului adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978 aşa cum au fost ratificate prin Legea nr. 236 din 9 decembrie 1998 publicată în M. Of. nr. 492/21.12.1998 cu modificările ulterioare prin O.U.G. nr. 90/1999 aprobată prin Legea nr. 211/2000 publicată în M. Of. nr. 618/30.11.2000.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat de către parchet, privind nelegala citare a intimatelor părţi civile şi a intimatei părţi vătămate în condiţiile arătate este fondat, întrucât a influenţat şi soluţia pronunţată, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.
Înalta Curte consideră că motivul de recurs privind lipsa de procedură arătată este preeminent, faţă de consecinţa pe care o impune, respectiv rejudecarea cauzei, în apel, în raport, cu celelalte motive invocate de către parchet pe fondul recursului întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen., susţinute oral şi dezvoltate în scris, referitoare la soluţia de achitare în ce priveşte infracţiunile de tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal, în acest sens, întrucât instanţele au stabilit o greşită situaţie de fapt, neacordând semnificaţia cuvenită declaraţiilor părţilor vătămate, care au descris exact faptele de tâlhărie, care se coroborează cu declaraţiile martorilor şi, deci, trebuie avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, precum şi la o încadrare juridică greşită în infracţiunea de şantaj, în condiţiile în care infracţiunea de lipsire de libertate, în formă calificată absoarbe infracţiunea de şantaj şi care urmează a fi examinate cu ocazia rejudecării apelurilor inculpaţilor.
Referitor la recursurile declarate de recurenţii intimaţi inculpaţi H.A., A.M., V.E., Înalta Curte consideră că acestea sunt fondate, faţă de motivul de recurs invocat de către parchet ce are caracter preeminent, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., privind nelegala citare a intimatelor părţi civile şi intimata parte vătămată, în condiţiile arătate în amănunt în considerentele prezentei decizii, în recursul parchetului, urmând ca la rejudecarea cauzei în apel, faţă de motivele invocate, să fie analizate şi criticile formulate în recurs de către recurenţii intimaţi inculpaţi, H.A. şi A.M. întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. privind achitarea inculpaţilor şi de recurentul intimat inculpat V.E., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizare a pedepsei, aşa cum au fost susţinute şi dezvoltate de către aceştia.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de recurenţii intimaţi inculpaţi H.A., A.M. şi V.E. împotriva Deciziei penale nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.
Se va casa decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţii H.A., A.M. şi V.E. la instanţa de apel, Curtea de Apel Constanţa cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în materia citării a părţilor, iar în ceea ce priveşte citarea intimatelor părţi civile A.B., S.Y.M., F.U. şi intimata parte vătămată U.O., se vor cita după verificarea adreselor indicate şi stabilirea corectă a acestora şi citarea lor prin Ministerul Justiţiei, potrivit Convenţiei Europene de asistenţă judiciară în materie penală, urmând a fi avute în vedere motivele de apel invocate, de către inculpaţi, cât şi celelalte motive de recurs formulate de parchet şi precum şi motivele de recurs formulate de recurenţii intimaţi inculpaţi în condiţiile susţinerii şi dezvoltării lor, în scopul pronunţării unei decizii legale şi temeinice.
Se va constata că recurentul intimat inculpat V.E. este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 RON pentru recurenţii intimaţi inculpat H.A. şi A.M. şi de 50 RON pentru recurentul intimat inculpat V.E., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, pentru ultimul recurent intimat inculpat, suma menţionată fiind urmarea asigurării asistenţei obligatorii, ce a avut loc pentru studiu dosar, de către domnul avocat D.C., cu împuternicirea avocaţială nr. 006435 emisă la 25 martie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de recurenţii-intimaţi inculpaţi H.A., A.M. şi V.E. împotriva Deciziei penale nr. 176/P din 21 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penală cu minori şi de familie.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţii H.A., A.M. şi V.E. la instanţa de apel, Curtea de Apel Constanţa.
Constată că recurentul intimat inculpat V.E. este arestat în altă cauză.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 150 RON pentru recurenţii intimaţi inculpat H.A. şi A.M. şi de 50 RON pentru recurentul intimat inculpat V.E., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 358/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
