ICCJ. Decizia nr. 3430/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3430/2009
Dosar nr. 839/59/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerile adresate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi înregistrate la data de 27 octombrie 2008 la grefa acestei unităţi sub nr. 442/P/2008 şi nr. 443/P/2008, conexate prin ordonanţa din 28 octombrie 2008 sub nr. 442/P/2008, petiţionarul M.I. - deţinut în Penitenciarul Arad - a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a magistraţilor judecători B.A. şi L.I. de la Tribunalul Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că, cei doi magistraţi judecători nu au analizat corespunzător materialul probator administrat în Dosarul nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, secţia penală, şi, în mod nelegal, prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 l-au condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, deşi la dosar nu existau probe de vinovăţie împotriva sa.
De asemenea, petiţionarul a invocat şi un aspect de nelegalitate a Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006, pronunţată de magistraţii judecători reclamaţi, constând în aceea că l-au condamnat pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 C. pen., deşi la dosar nu exista plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Verificând plângerile penale formulate de petiţionarul M.I., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a constatat că acestea sunt nefondate astfel că, prin rezoluţia cu nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi magistraţi.
Prin rezoluţia nr. 357/II/2/2009 din 14 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost admisă plângerea formulată de petiţionarul M.I. împotriva soluţiei adoptate şi a fost infirmată rezoluţia nr. 442/P/2008 din 16 martie 2009, cu motivarea că magistratul L.I., având gradul profesional de judecător de curte de apel, soluţia în ceea ce-l priveşte este nelegală, fiind dată de un procuror necompetent după calitatea persoanei.
Urmare infirmării, prin ordonanţa cu nr. 442/P/2008 din 22 aprilie 2009 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin ordonanţa nr. 544/P/2009 din 29 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul L.I. de la Tribunalul Arad, cu grad de judecător de curte de apel, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Totodată, prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), pretins a fi fost comisă de judecătorul B.A. de la Tribunalul Arad, secţia penală, cu ocazia instrumentării Dosarului nr. 4013/A/2005 al Tribunalului Arad, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Această unitate de parchet, în urma actelor premergătoare efectuate, a dispus, în baza art. 228 alin. (6) şi (61) C. proc. pen. raportat la art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., prin rezoluţia cu nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009, neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul B.A., judecător la Tribunalul Arad, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există.
Împotriva rezoluţiei cu nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petiţionarul M.I. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin ordonanţa cu nr. 627/II/2/2009 din 23 iunie 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţia de neurmărire penală dată de parchet, petiţionarul M.I. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Timişoara, competentă să judece cauza în primă instanţă, solicitând admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei nr. 344/P/2009 din 18 mai 2009 şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul B.A. sub aspectul faptelor sesizate.
Prin Sentinţa penală nr. 207/PI din 5 august 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.I. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în Dosarul nr. 344/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că, rezoluţia contestată este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existenţa unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, situaţie în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., dispunând o soluţie de neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul M.I., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul M.I. este nefondat pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de soluţiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum de altfel, a procedat şi petiţionarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Înalta Curte reţine că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca, în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reţinut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală faţă de intimatul B.A., sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existenţa cauzei care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că, M.I. a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi tentativă de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 26/27 iulie 2004, împreună cu alţi inculpaţi a participat la acţiunea de tăiere, cu un aparat de sudură, în scopul distrugerii, a unui compresor aparţinând SC C.A. SA Deva. Prin acţiunea inculpaţilor, au fost aduse în stare de neîntrebuinţare două compresoare ale părţii civile şi s-au cauzat prejudicii de peste 386 milioane ROL. Infracţiunea a fost descoperită în condiţiile flagrantului, însă inculpatul M.I. şi un alt participant la comiterea faptelor au reuşit să dispară de la locul infracţiunii.
Judecătoria Gurahonţ, prin Sentinţa penală nr. 54 din 14 aprilie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 6/2005 a dispus condamnarea a trei inculpaţi şi achitarea celorlalţi doi (dintre care unul era M.I.). Temeiul achitării l-a constituit art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 28 din 19 ianuarie 2006 pronunţată de judecătorii A.B. şi L.I. de la Tribunalul Arad, inculpatul M.I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, pentru cele două infracţiuni, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ.
Prin Decizia penală nr. 976/R din 13 septembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul nr. 1362/P/2006, au fost respinse recursurile declarate de inculpaţi (printre care şi al lui M.I.) împotriva Deciziei penale nr. 28 din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Arad.
Ulterior, condamnatul M.I. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 54 din 14 aprilie 2005 a Judecătoriei Gurahonţ, pe considerentul că instanţele au ignorat faptul că, în cauză, nu exista plângerea prealabilă a părţii vătămate pentru infracţiunea de distrugere şi care era obligatorie conform dispoziţiilor legale.
Cererea condamnatului M.I. fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 22 din 20 mai 2008 a Judecătoriei Gurahonţ, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin Decizia penală nr. 265 din 14 octombrie 2008 a Tribunalului Arad pronunţată în Dosarul nr. 334/238/2008. În considerentele deciziei se arată că nu au fost invocate împrejurări necunoscute de instanţa de fond, iar lipsa plângerii prealabile a părţii vătămate pentru infracţiunea de distrugere, invocată de condamnat, ar putea avea ca efect încetarea procesului penal, împrejurare ce poate constitui însă doar motiv pentru exercitarea unei contestaţii în anulare, conform art. 386 lit. c) C. proc. pen. şi nu pentru revizuire.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Analizând aceste trăsături esenţiale ale infracţiunii raportat la plângerea formulată de petiţionarul M.I., Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât intimatul B.A. nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale, prin soluţionarea apelului declarat de parchet împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 14 aprilie 2005 pronunţată de Judecătoria Gurahonţ. Cu ocazia soluţionării căii de atac magistratul intimat a pronunţat decizia penală, urmare a deliberării cu celălalt membru al completului de judecată şi potrivit convingerilor formate după studierea ansamblului probator administrat în cursul urmăririi penale şi reluat în faţa primei instanţe.
Întrucât actele premergătoare începerii urmăririi penale efectuate în cauză au stabilit, în mod neechivoc, că magistratul judecător B.A. a acţionat în cadrul şi cu respectarea legii, nesăvârşind vreo faptă cu conotaţie penală, Înalta Curte constată că soluţia de netrimitere în judecată a acestuia este corectă, neexistând temei pentru desfiinţarea acesteia.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în Dosarul nr. 344/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul B.A. nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea formulată. Interpretarea şi evaluarea probelor administrate într-o cauză, fie de organele de poliţie, fie de procuror ori de instanţa de judecată, este atributul organelor judiciare, iar împotriva unor soluţii ori hotărâri considerate ca nelegale şi netemeinice, atât dispoziţiile constituţionale cât şi cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.
A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare şi extraordinare, prevăzute de legislaţia în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva reprezentanţilor parchetului ce au instrumentat cauze penale sau au formulat concluzii în instanţă ori împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate.
Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuieşte justiţia în numele legii, fiind independent faţă de părţi, iar soluţiile pe care le adoptă ori hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Pentru antrenarea răspunderii penale a unui magistrat sunt necesare indicii clare în sensul săvârşirii unei infracţiunii, nu doar nemulţumirea unei părţi care etichetează soluţia dispusă, drept abuzivă, fără a prezenta însă niciun element care să susţină această acuzare.
Mai mult, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac, împotriva persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea-credinţă, precum şi o reală insecuritate juridică.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 207/PI din 5 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva Sentinţei penale nr. 207/PI din 5 august 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2936/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2940/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
