ICCJ. Decizia nr. 3434/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3434/2009
Dosar nr. 443/42/2009
Şedinţa publică din 26 octombrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 116 din 17 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul V.V., domiciliat în municipiul Ploieşti, str. P., judeţul Prahova, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 80/P/2009 din 4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, rezoluţie care a fost menţinută.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti petiţionarul V.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii M.S. - executor judecătoresc, B.M. - consilier juridic la Primăria Municipiului Ploieşti, D.N.P. - funcţionar la Primăria Municipiului Ploieşti, Z.V. - funcţionar la aceeaşi primărie şi A.A. - agent şef de poliţie la Poliţia Municipiului Ploieşti, apreciind că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 247 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), art. 291 C. pen., art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 268 C. pen., art. 250 C. pen., art. 272 C. pen., art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), art. 208 - 209 C. pen., art. 211 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi, respectiv, art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Astfel, petiţionarul a susţinut că executorul judecătoresc M.S., sprijinit de făptuitorii B.M., D.N.P., Z.V. şi A.A. l-au evacuat, în mod abuziv, din apartamentul situat în municipiul Ploieşti str. Intr.P., judeţul Prahova, cu ocazia executării silite a titlului executoriu, respectiv a Sentinţei civile nr. 908 din 4 februarie 2004 a Judecătoriei Ploieşti.
În urma efectuării de acte premergătoare începerii urmăririi penale, procurorul a constatat că în sarcina făptuitorilor nu se poate reţine săvârşirea de acte sau fapte care să atragă răspunderea penală a acestora.
Astfel, cercetările efectuate au stabilit că, în anul 1989, petiţionarul V.V. a devenit chiriaş în imobilul mai sus-menţionat şi, ulterior, în anul 1992 a solicitat cumpărarea acestuia de la SC C. SA Ploieşti, sens în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 20 octombrie 1993.
Prin Sentinţa civilă nr. 9552 din 16 septembrie 1994 a Judecătoriei Ploieşti s-a constatat nulitatea absolută a acestui contract de vânzare-cumpărare, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii acestuia, astfel că petiţionarul a redevenit chiriaş.
Deşi avea dreptul la restituirea sumei achitate pentru cumpărarea apartamentului, acesta nu a făcut demersuri în acest sens, în timp util.
După rămânerea definitivă a sentinţei mai sus arătate, V.V. nu s-a prezentat la autoritatea publică locală, în vederea perfectării contractului de închiriere, care între timp expirase, deşi a fost invitat de mai multe ori în acest scop.
Drept urmare, la data de 4 decembrie 2003, Primăria Municipiului Ploieşti, reprezentată de Serviciul Public Finanţe Locale şi Administrarea Patrimoniului a formulat cerere de chemare în judecată a acestuia şi a numitei V.V.A. - fiica petentului, prin care a solicitat rezilierea contractului existent şi evacuarea necondiţionată a pârâţilor din apartament.
Judecătoria Ploieşti a pronunţat Sentinţa civilă nr. 908/2004, care a rămas definitivă şi irevocabilă, devenind astfel titlu executoriu.
Mai mult, de la anularea contractului de vânzare-cumpărare, în sarcina petiţionarului V.V. a fost pusă contravaloarea chiriei datorate primăriei locale, acumulându-se debite foarte mari, inclusiv la asociaţia de proprietari.
În aceste condiţii, la data de 2 iunie 2006 Primăria Municipiului Ploieşti a formulat cerere de punere în executare a titlului executoriu mai sus-menţionat.
Petiţionarul V.V. a formulat contestaţie la executare, care însă i-a fost respinsă de către instanţele de judecată, astfel că, în urma epuizării tuturor căilor de atac, executorul judecătoresc M.S. a continuat executarea, stabilind termenul de executare la 29 ianuarie 2009, procedura faţă de debitor fiind îndeplinită.
La punerea în executare silită a titlului executoriu, Primăria Municipiului Ploieşti, în calitate de creditoare, a împuternicit-o pe făptuitoarea B.M. - consilier juridic, să participe la această executare, care consta în evacuarea debitorului V.V. şi a fiicei sale din imobil.
Alături de aceasta la evacuare au mai participat D.N.P. şi Z.V., funcţionare în cadrul Direcţiei Patrimoniu a Primăriei Ploieşti, iar executorul judecătoresc a solicitat sprijin, prin adresă, organelor de poliţie, din partea cărora s-au prezentat agentul A.A. de la Secţia x - Ploieşti, precum şi reprezentanţi ai Poliţiei Comunitare.
Procurorul a stabilit că, activitatea de executare silită, respectiv evacuarea debitorului s-a desfăşurat cu respectarea normelor legale.
La termenul de executare, la apartamentul respectiv a fost găsit debitorul V.V., care a permis accesul persoanelor împuternicite să pună în executare titlul executoriu de evacuare a acestuia din imobil.
I-au fost explicate de către executorul judecătoresc condiţiile evacuării şi faptul că, deşi a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei tribunalului, executarea silită nu este suspendată şi, ca atare, urmează să fie dusă la îndeplinire.
În aceeaşi zi, la apartamentul petiţionarului a sosit şi fiica acestuia, respectiv V.V.A., care a înţeles că trebuie îndeplinită procedura de evacuare, astfel că i-a propus tatălui său să locuiască la ea.
Aceasta a luat câteva bunuri din casă, iar restul au fost inventariate de către executorul judecătoresc, încărcate în două camioane ale A.D.P.P. Ploieşti şi depozitate într-un spaţiu al primăriei, rămânând în custodia acesteia.
După ce s-a încheiat procesul-verbal semnat de participanţii la procedura de evacuare, primăria a aplicat sigilii la apartament şi a fost schimbată încuietoarea uşii de acces, considerându-se astfel activitatea încheiată.
Prin rezoluţia nr. 80/P/4 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a constatat că executarea silită s-a desfăşurat în condiţiile legii, respectiv în baza dispoziţiilor art. 372 şi urm. C. civ., astfel că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva rezoluţiei mai sus-menţionate a formulat plângere, potrivit art. 278 C. proc. pen., petiţionarul V.V., plângere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia nr. 563/II/2/12 mai 2009.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit de soluţiile date de parchet, petiţionarul V.V. s-a adresat cu plângere Curţii de Apel Ploieşti, competentă să judece cauza în primă instanţă.
Verificând rezoluţia atacată şi actele premergătoare efectuate în cauză prima instanţă a reţinut că, executarea silită şi evacuarea petiţionarului V.V. din apartament s-au făcut în mod legal, în baza unei hotărâri judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă şi care a constituit titlul executoriu în baza căruia a acţionat executorul judecătoresc, însoţit de împuterniciţii legali ai Primăriei Municipiului Ploieşti, de organele de poliţie şi de cele ale Poliţiei Comunitare.
Procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc cu privire la bunurile rămase în apartament şi lăsate în custodia A.D.P.P. Ploieşti a fost semnat de toţi participanţii la procedura de evacuare din apartament a petiţionarului V.V., primăria a aplicat sigiliile pe uşa apartamentului, a fost schimbată încuietoarea uşii de acces în apartament, iar debitorul V.V. a primit un exemplar al procesului-verbal încheiat la 29 ianuarie 2009, atunci când a fost finalizată activitatea de executare silită a acestuia.
Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.
Nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 399 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, pentru eventuala nerespectare a dispoziţiilor procedurale privind executarea silită, legea a prevăzut remedii procesuale, prin anularea actelor întocmite nelegal.
De aceea, pretinsele nereguli sesizate de petiţionarul V.V. puteau constitui eventuale motive de contestaţii la executare, cu consecinţa anulării actelor de executare nelegal efectuate, dar nu pot conduce la atragerea răspunderii penale a executorului judecătoresc sau a altor persoane.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petiţionarul V.V., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul V.V. este tardiv introdus.
Potrivit dispoziţiilor art. 185 C. proc. pen. ";când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen";.
Astfel, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală şi ca raţiune, satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Potrivit art. 3853 C. proc. pen., ";termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.";
Alin. (2) al aceluiaşi text de lege stabileşte că ";dispoziţiile art. 363 - 365, privind data de la care curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod corespunzător";.
Potrivit art. 363 alin. (3) C. proc. pen., ";pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare termenul curge de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ ori pentru inculpatul internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv";.
Din actele dosarului rezultă că petiţionarul V.V. a fost prezent la dezbateri, pe data de 17 iulie 2009, astfel că termenul de recurs de 10 zile, prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., a început să curgă de la această dată (care este şi data pronunţării hotărârii).
Întrucât petiţionarul V.V. a depus cererea, prin care a declarat recurs în cauză, abia la data de 5 august 2009, ultima zi de declarare a recursului fiind 28 iulie 2009, Înalta Curte constată că exercitarea căii de atac a recursului de către acesta s-a făcut cu depăşirea termenului de 10 zile, în care putea fi declarat.
Termenul de recurs fiind peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul acestuia putând să promoveze calea de atac doar în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege, rezultă că nedeclararea recursului în acest termen conduce la respingerea lui ca tardiv introdus, subiectul îndrituit fiind decăzut din exerciţiul dreptului procesual respectiv.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., va respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 17 iulie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva Sentinţei penale nr. 116 din 17 iulie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2960/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2999/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
