ICCJ. Decizia nr. 3518/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3518/2009
Dosar nr. 41405/3/2008
Şedinţa publică din 30 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 184 din 19 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N.I. (fiul lui C. şi M.) la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Pe durata prev.de art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 de ore de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 şi a măsurii arestării preventive de la 19 octombrie 2008 la zi.
În temeiul art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În conformitate cu disp. art. 112 lit. d) C. pen. rap. la art. 116 C. pen. s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Municipiul Bucureşti pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea şi distrugerea cantităţii de 3,76 grame substanţă conţinând heroină în amestec cu cofeină, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – Direcţia cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă, conform dovezii din 04 ianuarie 2007.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că, la 2 noiembrie 2006 organele poliţiei l-au identificat pe inculpatul N.I. şi procedând la efectuarea unei percheziţii corporale asupra acestuia au găsit o păpuşă din plastic în care era ascunsă o pungă conţinând o substanţă pulverulentă.
În urma examinării tehnico-ştiinţifice a naturii substanţei s-a constatat că aceasta era heroină, în cantitate de 5,25 gr., în amestec cu cafeină.
Starea de fapt a fost probată cu procesul-verbal de consemnare a sesizării martorului E.V., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul-verbal de percheziţie corporală, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile inculpatului şi declaraţiile martorilor E.V. şi A.F.
Menţiunile din procesul verbal de prindere în flagrant au fost confirmate şi de depoziţia martorului asistent C.D.
În cursul urmăririi penale inculpatul N.I. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, iar la testarea cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat s-au evidenţiat modificări semnificative interpretate ca indicii de comportament simulat a acestuia, respectiv că inculpatul nu spune adevărul atunci când susţine că nu au fost găsite asupra lui substanţe stupefiante.
Instanţa a reţinut că, în drept, fapta inculpatului constând în aceea că la 2 noiembrie 2006 a deţinut cantitatea de 5,25 gr. heroină întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000, destinaţia drogurilor fiind comercializarea.
La individualizarea pedepsei instanţa a motivat că a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin Decizia penală nr. 96/ A din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei menţionate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care nu l-a motivat în termenul prevăzut de art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În concluziile orale a susţinut motivele de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., cerând, în principal, achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa fondului a stabilit o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză, probe la care a făcut referiri concrete în motivare.
Instanţa de apel, de asemenea, a reluat analiza probelor în cuprinsul motivării şi a indicat probele în baza cărora s-a reţinut starea de fapt şi a făcut totodată o analiză detaliată a acestora.
Din aceste probe rezultă neîndoielnic că asupra inculpatului au fost găsite la data menţionată droguri de mare risc destinate comercializării.
Încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar pedeapsa aplicată este situată la limita minimă prevăzută de legea specială.
Având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, persoana şi conduita inculpatului, cunoscut cu antecedente penale, care nici măcar nu recunoaşte faptele, în pofida evidenţei în cauză nu se pot reţine în favoarea acestuia circumstanţe atenuante pentru a reduce pedeapsa sub limita minimă.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Curtea va respinge recursul inculpatului, va computa din pedeapsă arestul preventiv şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva Deciziei penale nr. 96/ A din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată, reţinerea de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 şi arestarea de la 19 octombrie 2008 la 30 octombrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 3508/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3568/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|