ICCJ. Decizia nr. 3884/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3884/2009
Dosar nr. 8428/97/2008
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 216 din 1 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara s-a dispus condamnarea inculpatului U.D. (fiul lui I. şi M., născut în Hunedoara, judeţul Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, necăsătorit, are doi copii minori, neşcolarizat, cu antecedente penale, deţinut în Penitenciarul Aiud) la:
- o pedeapsă de 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 coroborat cu art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen.:
- o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;
- o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002:
- o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/1991.
Potrivit art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia, de la 10 noiembrie 2008 la 1 iulie 2009.
S-a constatat că partea vătămată Pădurean Aurelian nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a unei bare metalice înregistrată în registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara sub nr. 37/2008.
S-a dispus ca, mijloacele materiale de probă înregistrate la poziţia nr. 37/2008 în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara să rămână ataşate prezentului dosar.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 135 lei a reprezentat costul expertizei medico-legală efectuată de INML Mina Minovici.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 28 septembrie 2008, după ce a consumat băuturi alcoolice, aflându-se la volanul autoturismului X, de culoare neagră, proprietatea sa, inculpatul U.D., cu intenţie, în public, a încercat să calce cu maşina, şi după ce a reuşit să o doboare la pământ, în urma lovirii cu autoturismul pe partea vătămată P.A., i-a aplicat peste cap şi corp mai multe lovituri cu o ţeavă metalică, încercând astfel să îi suprime viaţa, faptă ce s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
De asemenea, la aceeaşi dată inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza municipiului Hunedoara, autovehiculul X, proprietatea sa, fără să deţină permis de conducere, faptă ce s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
Tot la data de 28 septembrie 2008, după ce a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza municipiului Hunedoara, autovehiculul său, inculpatul U.D. a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, la cererea expresă a poliţiştilor, faptă ce s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 87 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002.
Probatoriile administrate în cauză, au dovedit de asemenea, că la aceeaşi dată de 28 septembrie 2008, inculpatul U.D. a avut în maşina sa, dar la îndemână, pentru a o folosi la acţiuni violente, o ţeavă metalică, pe care a şi folosit-o în plină stradă, în public, pentru a o agresa pe partea vătămată P.A., cu intenţia de a-i suprima viaţa, faptă ce s-a reţinut că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 61/2991.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul U.D.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 20 raportat la art. 174 combinat cu art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în condiţiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că, în tot timpul agresiunii inculpatul a făcut referire la calitatea de poliţist a părţii vătămate, agresiunea fiind săvârşită în scopul intimidării şi răzbunării pentru actele şi faptele săvârşite anterior de aceasta ca poliţist în exerciţiul funcţiunii.
Totodată, s-a apreciat că pedeapsa pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat a fost greşit individualizată, prin orientarea ei, spre minimul special prevăzut de lege şi neaplicarea unui spor pentru existenţa concursului de infracţiuni, în condiţiile în care inculpatul avea antecedente penale, iar condamnările anterioare i-au fost aplicate pentru fapte săvârşite cu violenţă. De asemenea, s-a arătat că inculpatul nu a avut o atitudine sinceră în timpul procesului penal şi a încercat să minimalizeze gravitatea faptei.
În apelul său, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor, în infracţiunea de loviri sau alte violenţe, săvârşită în stare de provocare. În motivarea orală a apelului, apărătorul inculpatului a arătat că acesta nu a avut intenţia de a o lovi pe partea vătămată şi că a acţionat în legitimă apărare.
Prin Decizia penală nr. 73/A din 24 septembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia -secţia penală au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi de inculpatul U.D., împotriva Sentinţei penale nr. 216/2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în Dosarul nr. 8428/97/2008.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsură arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dispus deducerea din durata pedepsei aplicate, a timpului reţinerii şi arestării preventive, de la 10 noiembrie 2008 la 24 septembrie 2009.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul apelant a fost obligat să plătească statului suma de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că, în speţă nu este incidentă, nici cauza de înlăturare a caracterului penal al faptei, respectiv legitima apărare şi nici circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, întrucât, acţiunile apte să pună în pericol viaţa părţii vătămate P.A. au fost săvârşite de inculpat, în momente în care aceasta nu exercita nici o formă de violenţă asupra sa, şi mai mult nici nu era în situaţia de a putea reacţiona violent. Modul de derulare a conflictului a demonstrat că cele două situaţii în care s-a atentat, fără echivoc, la viaţa victimei au avut loc după ce „lupta” reciprocă se finalizase şi în condiţii de netă superioritate a inculpatului. De altfel, nici unul dintre martori nu a arătat că, pe întreaga derulare a incidentului, partea vătămată s-ar fi aflat într-o situaţie avantajoasă faţă de inculpat sau că aceasta ar fi acţionat în atac, şi nu în apărare.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanţă a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen., deoarece inculpatul nu a săvârşit fapta în considerarea calităţii de poliţist a părţii vătămate, fiind de neacceptat a se presupune că inculpatul şi-ar fi adus aminte că, în urmă cu cel puţin 5 ani, a fost legitimat noaptea de partea vătămată şi de aceea ar fi agresat-o.
S-a motivat că atitudinea ostilă a inculpatului la adresa persoanelor care exercită autoritatea de stat (poliţişti) nu poate fi transferată în cazul de faţă, deoarece comiterea tentativei de omor nu a fost motivată de un sentiment de răzbunare, de nemulţumire cu privire la modul în care victima şi-ar fi îndeplinit anterior faţă de inculpat atribuţiile de serviciu.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a efectuat o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, fiind respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.D. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., susţinând că ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în mod greşit, a fost condamnat pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, deoarece din probatoriul administrat în cauză,nu a rezultat faptul ca ar fi lovit-o pe partea vătămată cu intenţia de a o ucide. A solicitat ca instanţa de recurs să dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat a-i fi recunoscută circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecinţa coborârii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator şi, totodată, redozarea sancţiunilor aplicate, faţă de datele care caracterizează persoana sa.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că, prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acestora, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Înalta Curte constată că, ambele instanţe, printr-o judicioasă apreciere a probatoriilor administrate, au stabilit elementele cheie în baza cărora au reţinut că inculpatul se face vinovat de faptele pentru care a fost cercetat.
Astfel, s-a dovedit în cauză că, la data de 28 septembrie 2008 inculpatul U.D. a consumat, în cursul zilei, băuturi alcoolice, respectiv 100 ml amestec de lichior şi votcă la Barul „L.G.” din Hunedoara şi 50 ml coniac la Barul „P.P.”, fără însă să ajungă în stare avansată de ebrietate.
În jurul orelor 17:00, inculpatul U.D. cu autovehiculul X, proprietatea sa, de culoare neagră, condus de martorul S.V.D., s-a deplasat în zona parcului de joacă pentru copii, respectiv, în zona Barului Park Place din Hunedoara, unde s-a întâlnit cu fosta sa concubină, C.G. şi fratele acesteia, C.M.V. Autoturismul X a fost lăsat de martorul S., parcat. Datorită consumului de alcool, inculpatul U.D., după ce a revenit la maşină, a uitat portiera din dreptul locului şoferului larg deschisă, astfel că, o maşină de dimensiuni medii nu mai putea să treacă prin dreptul X-ului. La un moment dat, de locul unde era parcat X-ul s-a apropiat autovehiculul condus de martora A.T., în care se aflau martora P.D. şi partea vătămată P.A.
Întrucât autovehiculul condus de martora A.T. nu putea să treacă pe lângă maşina inculpatului U.D., aceasta a claxonat de mai multe ori, astfel că inculpatul a revenit la maşină, enervat, şi după ce a urcat la volan, deşi nu avea permis de conducere, a manevrat maşina câţiva metri, intrând cu spatele autovehiculului pe o stradă laterală. Când maşina condusă de martora A.T. a înaintat şi a ajuns în dreptul acelei străzi, inculpatul a pornit brusc înainte, blocând autoturismul martorei.
Dându-şi seama că inculpatul se afla în stare de ebrietate, partea vătămată P.A. a coborât din maşina în care era pasager, cu intenţia de a discuta cu acesta şi a-l determina să deblocheze circulaţia. Partea vătămată era în ţinută civilă, aflându-se în timpul liber şi nu s-a legitimat ca poliţist.
Imediat după ce a coborât din maşină, fără nici un avertisment, inculpatul U.D. a lovit-o pe partea vătămată P.A. direct în figură, după care a continuat cu alte lovituri, timp în care a început să-i adreseze acesteia cuvinte obscene, injurii, repetând de mai multe ori, „ce, dacă eşti poliţist”.
În aceste condiţii, partea vătămată a ripostat, în apărare, cei doi lovindu-se reciproc, după care au căzut la pământ, într-un gard viu unde au continuat să se lovească. În acest moment fosta concubină a inculpatului U.D., respectiv C.G., cu intenţia de a-i despărţi pe cei doi, i-a aplicat mai multe lovituri cu picioarele părţii vătămate, căzută la pământ, fapt ce a determinat-o pe aceasta să se ridice de jos şi să se îndrepte către maşina sa.
În timp ce partea vătămată se îndrepta spre maşină, pentru a o pune la adăpost pe martora P.D., (fosta sa soţie) şi pe copilul lor de două luni, inculpatul U.D. a urcat brusc la volanul X-ului său, a manevrat înapoi pentru a-şi crea spaţiu, a ambalat rapid motorul, a demarat în trombă şi s-a îndreptat în viteză direct spre partea vătămată P.A.
Dându-şi seama că va fi lovit de maşina inculpatului, partea vătămată s-a aruncat în lateral, însă inculpatul a virat spre aceasta şi, în timp ce era în aer, a lovit-o în zona genunchilor, cu partea din faţă stânga a X-ului, suficient de puternic încât partea vătămată a fost preluată şi rostogolită pe aripa şi portierele stânga ale X-ului, pe toată lungimea maşinii, peste capota portbagajului, de unde a căzut violent pe asfalt. După momentul impactului, inculpatul U.D. nu a frânat, nu a redus viteza, ci a continuat deplasarea înainte, a ocolit parcul, apoi a revenit în viteză la locul incidentului şi a urcat maşina parţial pe trotuar, printre oameni. Inculpatul a coborât de la volanul autoturismului său înarmat cu o ţeavă metalică (în lungime de 102 cm, diametru 3,6 cm) şi s-a îndreptat spre partea vătămată, care între timp se ridicase în picioare, cu intenţia de a o lovi. Deşi între cei doi s-a interpus martora P.D., cu copilul de două luni în braţe, inculpatul a aplicat o lovitură violentă cu ţeava metalică înspre capul părţii vătămate, peste femeia cu copilul în braţe. Acest lucru a fost posibil întrucât partea vătămată era o persoană înaltă, iar martora P.D. scundă. Partea vătămată a reuşit să se răsucească, primind lovitura pe spate sub omoplatul drept. Lovitura a fost atât de puternică, încât rugina de pe ţeavă s-a imprimat pe îmbrăcămintea părţii vătămate, iar pe corpul acesteia s-a format o leziune violacee de forma ţevii, ambele vizibile în planşa foto.
Partea vătămată a reuşit să prindă de un capăt ţeava metalică, după care s-a luptat cu inculpatul, i-a smuls ţeava din mână, cei doi căzând din nou în gardul viu, lovindu-se reciproc. În acel moment la faţa locului a ajuns martorul A.L.J., chemat telefonic de A.T., care a intervenit şi l-a imobilizat pe inculpatul U.D., martorul fiind o persoană înaltă şi masivă. Imediat după intervenţia martorului, la faţa locului a ajuns un echipaj al poliţiei, care l-a imobilizat pe inculpat. Acesta a fost condus mai întâi la poliţie şi apoi la spital, în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, lucru pe care însă inculpatul l-a refuzat. A motivat că nu a fost de acord cu recoltarea probelor biologice, întrucât nu condusese autoturismul, susţinere dovedită a fi nereală.
În timpul incidentului, inculpatul a strigat de mai multe ori părţii vătămate „ce, dacă eşti poliţist” şi a proferat injurii şi cuvinte obscene la adresa poliţiei.
Leziunile traumatice produse părţii vătămate au necesitat 5 - 6 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal, însă partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Din adresa nr. 430506/2008 a Poliţiei municipiului Hunedoara a rezultat că inculpatul nu are permis de conducere.
Din modul în care partea vătămată a fost lovită de maşina inculpatului se poate deduce că, dacă partea vătămată ar fi fost doborâtă în faţa maşinii şi nu în lateral, autovehiculul ar fi trecut cu roţile peste aceasta, situaţie în care a existat un pericol concret pentru viaţa părţii vătămate.
De asemenea, lovitura violentă cu o bară metalică de dimensiuni semnificative, orientată spre o zonă vitală a corpului (cap), cu o intensitate atât de mare, încât ţeava a lăsat imprimate urme pe îmbrăcămintea şi corpul părţii vătămate, denotă intenţia inculpatului de a suprima viaţa părţii vătămate.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a rezultat din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, procesul-verbal de examinare criminalistică; certificatul medico-legal; adeverinţa medicală care a atestat refuzul recoltării probei biologice şi starea de ebrietate a inculpatului; procesul-verbal de constatare a refuzului de a efectua testul Drager; procesele-verbale de constatare, procesele-verbale de predare-primire şi de descărcare a unor date; procesele-verbale - verificări; adresa nr. 430506/2008 a Poliţiei municipiului Hunedoara, din care a rezultat că inculpatul nu are permis de conducere; referatul de evaluare, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului, toate acestea coroborate cu declaraţiile date de partea vătămată, de martori şi de inculpat pe tot parcursul procesului penal.
Astfel, martorii S.O. şi P.D. au relatat neechivoc modul în care a fost lovită partea vătămată şi împrejurarea că inculpatul a condus autoturismul X, proprietatea sa.
Relevantă este şi declaraţia martorei S.M.R. care a subliniat că este inacceptabil ca cineva să blocheze un drum public, apoi în momentul în care i se cere să permită trecerea autoturismelor, totul să se transforme într-un incident de o astfel de gravitate.
De asemenea, martora cu identitate protejată P.M. a relatat modul de desfăşurare a evenimentelor, subliniind că inculpatul a ieşit din maşină înjurând poliţia şi pe partea vătămată, spunând că nu îi pasă că aceasta este poliţist.
Toţi martorii audiaţi au confirmat starea de ebrietate şi de surescitare nervoasă a inculpatului.
Inculpatul U.D. a avut o conduită necorespunzătoare şi după sosirea organelor de poliţie, proferând în continuare injurii şi ameninţări, atitudine explicabilă prin prisma consumului de alcool şi a refuzului de a se supune autorităţii publice, reprezentată de poliţişti, inculpatul fiind analfabet şi având anterior condamnări pentru diverse alte infracţiuni.
Având în vedere aspectele relevate mai sus, Înalta Curte constată că, invocarea de către inculpat a nevinovăţiei, în raport de faptele săvârşite, contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Înalta Curte constată, de asemenea, că, în mod corect, prima instanţă a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 176 lit. f) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât pentru a fi îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 176 alin. (1) lit. f) C. pen. este necesar ca subiectul pasiv al infracţiunii, să fie calificat - în speţă poliţist - şi ca fapta să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori publice ale acestuia. Potrivit art. 176 C. pen., omorul deosebit de grav este omorul săvârşit în vreuna din următoarele împrejurări:
Lit. f) asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora;
În cauză, la data săvârşirii infracţiunii, partea vătămată avea calitatea de poliţist, aşa cum este aceasta definită de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, fiind funcţionar public cu statut special la serviciul cazier judiciar din cadrul I.P.J. Hunedoara - în consecinţă, cerinţa calităţii speciale a părţii vătămate era îndeplinită.
În ceea ce priveşte însă cealaltă condiţie a existenţei infracţiunii, respectiv cea legată de timpul săvârşirii acesteia ori de mobilul ei, aceasta nu este îndeplinită în speţă. Pentru realizarea elementelor constitutive ale acestei infracţiuni este necesar ca victima să se afle în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, situaţie care nu este prezentă în cauză, sau ca rezoluţia infracţională să se afle în strânsă legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu ori publice ale acesteia. În cauză însă, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat, conflictul dintre părţi a fost generat de conduita necorespunzătoare în trafic a inculpatului, iar partea vătămată nu a intervenit în virtutea calităţii sale profesionale, ci în calitate de participant la trafic. De asemenea actele iniţiale de agresiune ale inculpatului - blocarea în trafic a maşinii martorei A.A., prin interpunere în faţa maşinii martorei - au fost determinate de faptul că aceasta a claxonat de mai multe ori, pentru a-l determina pe şoferul X-ului să închidă portiera lăsată deschisă. În consecinţă, este indubitabil că inculpatul a avut prima manifestare agresivă, ce poate fi reţinută ca moment de început al formării rezoluţiei infracţionale, independent de calitatea părţii vătămate. De asemenea prima lovitură aplicată părţii vătămate de către inculpat, la momentul coborârii din maşină, a fost dată fără nici un avertisment şi fără nici o manifestare care să indice că agresiunea ar fi fost determinată de calitatea profesională din trecut ori prezent a părţii vătămate. Faptul că ulterior, pe parcursul derulării conflictului, inculpatul a proferat injurii la adresa instituţiei poliţiei şi a făcut referiri la calitatea de poliţist a părţii vătămate nu este suficient pentru a considera că fapta a fost comisă în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale părţii vătămate. În aceste condiţii, în mod corect, a motivat instanţa de fond că intenţia criminală nu putea fi generată de exercitarea atribuţiilor de serviciu ale părţii civile în urmă cu un interval mare de timp, respectiv mai mult de 5 ani.
Nici critica inculpatului referitoare la faptul că, nu a condus autoturismul şi nu a intenţionat nici un moment să pună în pericol viaţa părţii vătămate, iar lovitura pe care i-a aplicat-o cu bara metalică a fost dată pentru a se apăra, nu este fondată.
Din materialul probator administrat în cauză, respectiv din declaraţiile martorilor C.F.S., P.D. şi S.O., a rezultat că inculpatul a condus maşina în viteză, pentru a o lovi letal pe partea vătămată şi că numai prezenţa de spirit a acesteia şi reacţia sa promptă a făcut ca rezultatul urmărit să nu se realizeze.
De asemenea, ulterior acestui moment, inculpatul profitând de faptul că partea vătămată a fost lovită, i-a aplicat alte lovituri cu o bară metalică în zona umerilor şi a capului - martorii audiaţi în cauză percepând că scopul agresiunii a fost acela de a suprima viaţa părţii vătămate.
Solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. constituie circumstanţă atenuantă legală „săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă”.
Rezultă că pentru existenţa scuzei provocării este necesară îndeplinirea a trei condiţii cumulative:
- infracţiunea să fi fost comisă de inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii;
- această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea persoanei vătămate;
- provocarea să se fi produs prin violenţă ori prin atingerea gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Înalta Curte constată că, în cauză nici una dintre aceste condiţii nu este îndeplinită. Starea de surescitare nervoasă, pe care au evidenţiat-o toţi martorii atunci când au descris comportamentul inculpatului, nu poate fi echivalată noţiunii de „emoţie puternică” avută în vedere de textul legal. De asemenea, ansamblul probator nu a reliefat nici o atitudine a părţii vătămate, care să poată fi înscrisă în rândul conduitelor ce ar justifica producerea unei tulburări sau emoţii. Faptul că martora A.T. a claxonat pentru a atenţiona că circulaţia rutieră este afectată ori că partea vătămată a coborât din maşină pentru a cere inculpatului să degajeze şoseaua, nu pot fi considerate acte de provocare.
Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondată cererea inculpatului de a i se diminua cuantumul pedepselor ce i-au fost aplicate de prima instanţă, prin raportare la datele ce caracterizează persoana sa.
Potrivit art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
La individualizarea pedepselor stabilite inculpatului, instanţele de fond şi apel au reţinut şi au dat eficienţă, atât împrejurărilor concrete ale comiterii faptei, cât şi aspectelor de circumstanţiere personală invocate de inculpat.
Astfel, la individualizarea judiciară a pedepselor, au fost avute în vedere modalitatea concretă de săvârşire a faptei, de o gravitate deosebită (tentativa de a suprima viata unei persoane, exercitată prin manevre repetate, în public, în timp ce în zonă se aflau mai multe persoane şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice), faptul că acţiunea violentă a inculpatului asupra părţii vătămate nu a fost determinată de niciun fel de provocare din partea acesteia, dar şi personalitatea inculpatului, astfel cum aceasta a fost conturată în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, care a relevat că perspectivele inculpatului de reintegrare în societate sunt reduse, în condiţiile în care a încercat să minimalizeze consecinţele faptelor comise şi nu a conştientizat repercusiunile legale şi morale ale acestora.
Pe de altă parte, inculpatul U.D. a mai fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, vătămare corporală, lovire sau alte violenţe, ameninţare, iar în prezent este cercetat în dosare aflate în lucru la Poliţia municipiului Hunedoara pentru două infracţiuni de lovire, o infracţiune de vătămare corporală şi la Poliţia municipiului Deva pentru proxenetism.
Având în vedere şi atitudinea nesinceră a inculpatului, lipsa de respect manifestată faţă de regulile de convieţuire socială, Înalta Curte apreciază că, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele de fond şi apel, aşa cum a solicitat recurentul inculpat.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar crea un sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Având în vedere că inculpatul a comis o faptă reprobabilă - de o gravitate deosebită, sancţionată în toate timpurile şi tipurile de societate sub forma paricidului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia - secţia penală.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 noiembrie 2008 la 23 noiembrie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.D. împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 24 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia - secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 noiembrie 2008 la 23 noiembrie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3882/2009. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 1009/2009. Penal → |
|---|
