ICCJ. Decizia nr. 3915/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3915/2009
Dosar nr. 7526/2/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 242 din 29 septembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii L.I. şi L.V. împotriva rezoluţiilor nr. 1075/P/2005 din 1 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nr. 1105/II/2/2009 din 20 iulie 2009 a procurorului general ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinând rezoluţiile atacate.
Petenţii au fost obligaţi să plătească câte 100 RON, fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petenţii L.I. şi L.V. au criticat în temeiul art. 2781 C. proc. pen. rezoluţiile dispuse în Dosarul nr. 1075/P/2009 şi în Dosarul nr. 1105/11/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de intimata I.C. - judecătorul care a pronunţat o sentinţă nelegală în Dosarul nr. 9191/1997 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, actualmente intimata fiind avocat.
În motivarea plângerii se arată că rezoluţiile criticate prin care s-a dispus şi confirmat măsura de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către intimată, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, sunt nelegale, deoarece faptelor reclamate de petenţi li s-ar fi dat o încadrare juridică greşită cu consecinţa raportării la termene de prescripţie mai scurte.
O altă critică se referă la faptul că plângerea formulată împotriva rezoluţiei din 1 iulie 2009 nu a fost soluţionată de procurorul ierarhic superior în termenul de 20 zile prev. de art. 277 C. proc. pen.
Au fost ataşate la dosarul instanţei Dosarele nr. 1075/P/2009 şi nr. 1105/11/2/3009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Curtea, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie a rezoluţiilor criticate, în temeiul art. 2781 C. proc. pen. a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 7171 din 19 iunie 1997 Judecătoria sector 2 Bucureşti (magistraţi I.C. şi G.E.) a admis acţiunea reclamanţilor M.M.M. şi M.A. şi a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în Bucureşti, str. I.L.C., sector 2. Reclamantelor le-a fost atribuite cele 2/3 proprietate de stat de la etajul 1 şi etajul 2, cum şi podul imobilului de la adresa menţionată, cauza judecându-se în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Prin rezoluţia din 1 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a constatat că faţă de data pronunţării Sentinţei nr. 7171, respectiv 19 iunie 1997 şi, apreciind că pretinsa faptă a fost comisă la această dată, iar fapta reclamată este cea de abuz în serviciu, s-a împlinit termenul de prescripţie prev. de art. 122 lit. d) C. proc. pen., motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Această măsură a fost confirmată prin rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 20 iulie 2009, prin respingerea plângerii petenţilor.
Cu privire la plângerea formulată împotriva rezoluţiei din 1 iulie 2009 se constată că petenţii au depus-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 15 iulie 2009 fără a o motiva şi făcând referire tot la infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Procurorul General a soluţionat plângerea la 20 iulie 2009, încadrându-se astfel în termenul de 20 zile prev. de art. 277 C. proc. pen., situaţie în care se constată netemeinicia criticii petenţilor sub acest aspect.
Referitor la intervenirea prescripţiei răspunderii penale s-a constatat că aceasta a fost corect reţinută, dispoziţiile legale în materie fiind imperative şi constituindu-se într-un impediment dirimant pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, aşa cum prevede art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Faptul că în prezent, petenţii,în faţa instanţei (susţin că fapta reclamată împotriva intimatei ar fi cea de abuz în serviciu în formă calificată (susţinând că s-ar impune efectuarea unei expertize evaluatoare), nu poate înfrânge consecinţele prescripţiei răspunderii penale şi nici nu poate face obiectul examinării instanţei, câtă vreme actele procurorului criticate au avut în vedere o anumită situaţie de fapt.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au formulat recurs petenţii L.I. şi L.V.
Prin motivele de recurs, petenţii au criticat hotărârea primei instanţe, şi, pe cale de consecinţă şi rezoluţiile atacate, arătând că în mod greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei ca urmare a constatării intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, în condiţiile în care fapta reclamată ca fiind săvârşită este cea prev. de art. 246, art. 248 şi art. 2481 C. pen., în condiţiile existenţei unor consecinţe deosebit de grave, împrejurare care impunea stabilirea cuantumului prejudiciului.
De asemenea, se arată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunţată fără efectuarea niciunui act relevant pentru stabilirea situaţiei de fapt.
Se mai susţine că procurorul general nu s-a pronunţat şi asupra plângerii motivate, formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de petenţi, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.
Astfel, la data de 16 iunie 2009, petenţii L.I. şi L.V. au formulat plângerea penală împotriva intimatei C. (fostă I.)C., solicitând efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiune care ar fi fost săvârşită cu prilejul pronunţării Sentinţei civile nr. 1771 din 19 iunie 1997 în Dosarul nr. 9191/1997 al Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimată este legală şi temeinică şi, pe cale de consecinţă şi sentinţa primei instanţe.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii:
Prima condiţie constă în din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1).
Intervenţia oricărui caz prev. în art. 10, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
În cauză corect s-a reţinut că în raport de data la care se susţine că ar fi fost comisă infracţiunea de abuz în serviciu de către intimată, fost magistrat, respectiv 19 iunie 1997, când a fost pronunţată Sentinţa civilă 7171, în prezent s-a împlinit termenul de prescriere a răspunderii penale, fiind incident cazul prev. de art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Susţinerea petenţilor că în fapt s-au plâns sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), rap. la art. 2481 C. pen., nu este fondată.
Astfel, petenţii fac referire la împrejurarea că fapta reclamată ar fi avut consecinţe deosebit de grave, în sensul prev. de art. 146 C. pen., abia după pronunţarea rezoluţiilor parchetului, când depun şi în scris motivele plângerile formulate în condiţiile prev. de art. 278 C. proc. pen., prilej cu care afirmă că prejudiciul care le-ar fi fost cauzat este în cuantum de 750.000 RON.
De remarcat este că în plângerea iniţială petenţii fac referire la consecinţe ";deosebit de grave";, în sensul că ";Sentinţa civilă nr. 7171 din 19 iunie 1997 a produs consecinţe juridice «deosebit de grave», în sensul că subsemnaţii am fost tulburaţi în dreptul nostru de proprietate .. ";, însă se observă că nu fac referire la producerea unui prejudiciu material în dauna lor, ci fac referire în mod generic, la încălcarea dreptului de proprietate.
Înalta Curte constată că procurorul general s-a pronunţat, în termenul legal de 20 zile, cu privire la plângerea formulată de petenţii în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, neavând relevanţă că petenţii nu au şi motivat plângerea respectivă.
Solicitarea acestora ca procurorul general să revină asupra rezoluţiei nr. 1105/II/2/2009 pentru a avea în vedere şi motivele plângerii depuse după ce au luat cunoştinţă de soluţia dispusă este inadmisibilă, întrucât examinarea actelor şi lucrărilor dosarului a fost făcută în temeiul principiului care guvernează procesul penal, respectiv cel al oficialităţii.
Înalta Curte apreciază că petenţii pe calea plângerii penale încearcă să reformuleze o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce este inadmisibil, aceştia având la îndemână acţiuni civile prevăzute de lege în vederea restabilirii eventualelor drepturi reale pe care le reclamă, acţiuni civile pe care, de altfel, le-au introdus pe rolul instanţelor.
Instituind procedura de la art. 2781 C. proc. pen., privind accesul liber la justiţie, legiuitorul a oferit persoanelor vătămate posibilitatea de a-şi apăra interesele şi de a solicita înlăturarea unor încălcări ale drepturilor lor, fără însă ca aceasta să constituie o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul formulat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarii L.I. şi L.V. împotriva Sentinţei penale nr. 242 din 29 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3911/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2129/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
